Tag: ziua nationala a romaniei

  • Comuna Oancea are un centru pentru bătrâni ultramodern

    Comuna Oancea are un centru pentru bătrâni ultramodern

    De 1 Decembrie, Ziua Naţională a României, comuna Oancea a deschis Centrul de Îngrijire pentru Bătrâni “Speranţa”, un spaţiu ultramodern în care bătrânii se pot bucura de îngrijiri medicale, consiliere, spaţii de socializare, hrană caldă, cazare. Conform informaţiilor furnizate de primarul comunei Oancea, Victor Chiriloaie, valoarea acestui centru este de 300.000 de euro, din care 50.000 de euro a însemnat contribuţia Primăriei Oancea pentru restul de dotări necesare.
    “Ne aflăm în primul an de monitorizare dintre cei doi, timp în care structurile europene verifică pe teritoriul României investiţiile pentru care dânşii au dat banii. După cei doi ani de zile comuna, UAT-ul Oancea, poate să facă cu această investiţie orice doreşte. Însă, dat fiind că se va creea o structură, va fi un personal adecvat, se va continua şi după cei doi ani cu acelaşi specific, adică va rămâne tot un centru de îngrijire a bătrânilor”, a explicat primarul din Oancea. În aceşti doi ani de monitorizare, salariile personalului şi celelalte cheltuieli de funcţionare sunt asigurate de bugetul local, iar prin costurile plătite de pacienţi este acoperită hrana.
    În prezent Centrul “Speranţa” poate găzdui peste noapte doar 8 bătrâni şi tot 8 pot să beneficieze pe timpul zilei de serviciile oferite (activităţi de socializare, servicii medicale, mese calde). Însă, Camelia Ciot, managerul instituţiei, a făcut demersuri în acest sens pentru a găsi o colaborare externă, lucru care a dat roade – nişte investitori din Israel doresc să construiască, pe lângă căminul deja existent, încă o clădire mai mare care să găzduiască până la 20 de pacienţi.
    “Sunt dotări ultramoderne, începând de la bucătăria dotată cu ustensile de înaltă generaţie, cu maşină de gătit ultramodernă, o sală de pregătire pentru legume şi fructe, depozit, cămară, centrală pe lemne, apă curentă, internet, televiziune prin cablu, sală de socializare, un cabinet medical cu un medic de familie şi un asistent. De asemenea, cei patru infirmieri vor fi prezenţi în permanenţă pentru a ingriji bătrânii”, a explicat Camelia Ciot, managerul Centrului de Îngrijire pentru Bătrâni “Speranţa”. Centrul poate adăposti atât bătrâni din comuna Oancea, cât şi din celelalte comune. Pentru a beneficia de serviciile aşezământului, pacienţii din Oancea trebuie să plătească 1.000 de lei lunar, iar cei din afara comunei 1.500 de lei lunar.

  • Manifestări dedicate Zilei Naţionale a României

    – Catedrala arhiepiscopală
    12.00-12.30 – Te Deum
    – Cimitirul Eternitatea
    Ceremonial militar şi religios
    13.00-13.10 – Primirea onorului şi intonarea Imnului de stat al României
    13.10-13.25 – Serviciu religios
    13.25-14.00 – Depunere de coroane de flori (la Mausoleul Eroilor, Monumentul Eroilor căzuţi în Revoluţia din Decembrie 1989 şi Mormintele militarilor căzuţi în Afganistan)
    Între orele 12.00 şi 13.00 se vor depune coroane de flori, fără ceremonial solemn, şi la următoarele monumente: Monumentul Eroilor Martiri ai Revoluţiei din Decembrie 1989 (Teatrul Dramatic), Monumentul Eroilor Regiment 11 Siret (Strada Regiment 11 Siret) şi Monumentul Eroilor 1941-1945 (Strada Gării)
    – Prefectură – Esplanadă
    Ceremonial şi paradă militară
    15.00 -15.10 – Primirea onorului şi intonarea Imnului de stat al României
    15.10 -15.20 – Alocuţiuni
    15.20 -15.40 –  Parada militară (Batalionul 284 Tancuri, Batalionul 300 Infanterie, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratul de Poliţie al judeţului Galaţi); Parada mijloacelor tehnice de intervenţie
    – Strada Brăilei
    18.00 -19.00 – Defilare cu torţe pe traseul Inelul de Rocadă (Țiglina I) – Strada Brăilei  – Palatul de Justiţie – Regiment 11 Siret – Parc Viva 
    Facem precizarea că pe 1 decembrie, în intervalul orar 14.30-16.30, va fi oprită circulaţia autovehiculelor pe strada Domnească, sectorul cuprins între străzile Brăilei şi Gării, precum şi pe segmentul din strada Eroilor (dintre străzile Domnească şi Bălcescu) şi strada Universităţii (între Domnească şi Bălcescu). De asemenea, traficul va fi restricţionat şi seara, pe strada Brăilei, sensul spre centru, pe durata retragerii cu torţe (18.00-19.00).