Washingtonul spionează şi ambasadele franceze. Documentele dezvăluite de fostul consultant al NSA, americanul Edward Snowden, nu au ridicat doar vălul care ascundea amploarea spionajului electronic american în lumea întreagă. Unele elemente arată că serviciile secrete americane au pus la punct programe foarte novatoare pentru realizarea unor misiuni de spionaj mai tradiţionale.
Unele note interne obţinute de Le Monde detaliază utilizarea generalizată de către NSA a unor tehnici electronice pentru a spiona interesele diplomatice franceze de la ONU, New York, precum şi de la Washington.
Este vorba de o notă de două pagini, datată 10 septembrie 2010. Un document tehnic intern clasificat “top secret”, destinat agenţilor NSA care utilizează zilnic instrumentele de interceptare ale puternicei agenţii de spionaj americane. Aceasta le acordă tehnicienilor asistenţă pentru a nu se pierde în meandrele codurilor şi acronimelor uzuale în cea mai mare agenţie de informaţii a ţării. Dar în spatele unor simple secvenţe de cifre şi de sigle aparent inofensive se disimulează, în realitate, esenţa războiului electronic.
Regăsim dovada existenţei programului Genie, unul din cele mai la modă în cadrul NSA: amplasarea implanturilor de spionare la distanţă, în calculatoare. Pe teritoriul american, această modalitate de interceptare este numită “US-3136”; pentru ţintele din afara ţării, “US-3137”. Nota menţionează supravegherea Ambasadei Franţei de la Washington, care apare sub numele de cod “Wabash”, şi pe cea care vizează reprezentanţa franceză la ONU, sub cel al “Blackfoot”.
Documentul precizează tehnicile folosite pentru spionarea comunicaţiilor diplomaţilor francezi: “Highlands” pentru piratarea calculatoarelor graţie dispozitivelor implantate la distanţă; “Vagrant” pentru captarea informaţiilor afişate pe ecrane; şi PBX, care le permitea să se autoinvite la discuţiile diplomaţiei franceze, ca şi când ar fi participat la o conferinţă telefonică – aşa cum relata Der Spiegel.
Tehnicile puse la punct sunt, totuşi, cunoscute de alte servicii străine, dar ca şi ansamblul principalelor servicii secrete din lume, NSA şi-a creat şi instrumente proprii care nu mai există în altă parte.
Implanturi-spion şi interceptarea comunicaţiilor cifrate
Rapoartele bugetului american din 2011, care conţin o parte a finanţării NSA, arată că 652 de milioane de dolari fuseseră alocaţi doar pentru proiectul “implanturilor-spion”. În acelaşi an, aflăm că “zeci de milioane de calculatoare” sunt atacate şi că proiectul prevede ca cifra să se ridice la mai multe milioane, prin intermediul programului Turbine. Serviciul de referinţă rezervat pentru aceste proiecte de către NSA este “Tailored Access Operation”, responsabil cu operaţiunile ofensive. Potrivit Washington Post, programul Genie ar controla, de la distanţă, din acest moment până la sfârşitul anului 2013, 85.000 de implanturi spion din calculatoare din lumea întreagă.
Un document datat august 2010 indică mai precis centrele de interes ale SUA pentru acest spionaj de la distanţă. Emanând de la direcţia informaţiilor electronice a NSA, acesta dă asigurări că informaţiile confidenţiale astfel preluate de la cancelarii străine, şi în special de la cea a Franţei, au jucat un rol important pentru obţinerea aprobării prin vot, la 9 iunie 2010, a rezoluţiei Consiliului de Securitate al ONU care prevedea noi sancţiuni pentru Iran, pentru încălcarea obligaţiilor pe care şi le asumase privind programul său nuclear. Această rezoluţie era entuziast promovată de Washington, care se temea pe atunci de opoziţia ţărilor emergente. Rusia şi China susţineau acest text la ONU. În schimb, Brazilia şi Turcia erau împotrivă, argumentând că propuneau, în asociere cu Teheranul, o alternativă la aceste sancţiuni. Libanul, al cărui guvern includea membri ai Hezbollah – organizaţie susţinută de Iran – prefera să se abţină.
Pentru a încerca să înţelegem motivele NSA, ne putem imagina că Franţa a putut, o vreme, să neliniştească SUA după ce îşi exprimase, la 18 mai 2010, “recunoştinţa” sa şi “susţinerea deplină a Franţei pentru preşedintele Lula, pentru eforturile pe care el le-a făcut” în favoarea unui acord cu Iranul. Dar aceste declaraţii franceze par motivate mai ales de consideraţii comerciale franco-braziliene asociate vânzării unor avioane de vânătoare Rafale. “Washingtonul ştia că noi eram aliniaţi la poziţia lor, ne întâlnisem cu delegaţiile Trezoreriei americane la Paris referitor la conţinutul sancţiunilor. Nu văd ce au putut afla nou”, relatează un diplomat asociat discuţiilor. Parisul urma să voteze, de altfel, pentru această rezoluţie ONU.
Ceea ce nu împiedică NSA să califice, în respectiva notă, operaţiunea de spionare a reprezentanţei franceze la ONU drept un “succes tacit care a ajutat la configurarea politicii externe a SUA”. Pentru a-şi face cunoscute meritele, agenţia de spionaj o citează pe Susan Rice, pe atunci ambasadoare americană la ONU, referitor la munca realizată de NSA: “Aceasta mă ajută să cunosc (…) adevărul, să dezvălui poziţiile privind sancţiunile şi ne-a permis să conservăm progresul în negocieri”.