Tag: vindecare

  • Un cercetător argentinian estimează că surditatea va putea fi vindecată în următorii 10 ani

    Un cercetător argentinian estimează că surditatea va putea fi vindecată în următorii 10 ani

    Un doctor argentinian, care conduce o echipă de cercetători de la Universitatea Sheffield din Marea Britanie, susţine că în următorii zece ani surditatea ar putea fi tratată cu ajutorul celulelor stem, transmite EFE.
    Doctorul Marcelo Rivolta, prezent la Congresul mondial de patologie a urechii, care se desfăşoară în aceste zile la Alcala de Henares, în Spania, a declarat într-un interviu acordat EFE că acest orizont de timp a apărut în urma a zece ani de cercetări şi după testarea cu succes pe şoareci a unui tratament care a constat în implantarea de neuroni auditivi creaţi în laborator. Rezultatele proiectului său de cercetare urmau să fie prezentate vineri la „50th Inner Ear Biology Workshop”, în cadrul congresului care reuneşte 180 de specialişti în domeniul auzului.
    Doctorul argentinian a declarat că celulele auditive ce ar urma să fie transplantate în ureche sunt produse pornind de la celule embrionare. Cercetătorul speră ca această terapie să poată fi aplicată şi în cazul presbiacuziei, cel mai frecvent tip de surditate, dobândită prin înaintarea în vârstă şi care afectează 40% din populaţia de peste 65 de ani.
    Cercetătorul recunoaşte că rămân încă multe necunoscute legate de posibila terapie, ce vor trebuie clarificate în timp, pe baza experimentelor. „Sunt multe lucruri importante pe care încă nu le ştim despre posibila terapie. Ce se întâmplă pe termen lung cu celulele auditive pe care le-am creat şi transplantat în ureche? Aceste celule se menţin sau se distrug? Sunt complet sigure sau pot evolua sub o formă care să provoace tumori sau alte probleme?”, a arătat Rivolta.
    „Descoperirea ştiinţifică are propriul său ritm şi acesta este foarte greu de schimbat, deşi este adevărat că domeniul auzului a fost mereu o rudă săracă a cercetării biomedicale, deoarece concurează cu altele, teoretic, mai importante, precum cercetarea cancerului sau a altor boli terminale”, a remarcat el. Cu toate acestea, numărul celor care suferă de probleme auditive este foarte mare, iar complicaţiile în viaţa zilnică sunt considerabile, dacă se iau în considerare doar dificultatea copiilor fără auz de a învăţa să vorbească sau problemele de integrare socială în cazul adulţilor, a amintit Rivolta.

  • Medicii au descoperit un tip de miere cu puteri miraculoase

    Un om de afaceri din Marea Britanie a produs un tip de miere bio care, potrivit medicilor, oferă rezultate „uimitoare” în tratarea rănilor şi a infecţiilor, relatează Daily Mail.

    Noul produs, Surgihoney, a fost testat timp de un an în spitale din Hampshire pe bebeluşi, femei care tocmai au născut, pacienţi bolnavi de cancer şi persoane în vârstă.

    Rănile şi ulcerele, inclusiv cele infectate cu extrem de puternica bacterie MRSA, s-au vindecat în câteva zile, în timp ce numărul femeilor care au suferit infecţii după ce au născut prin cezariană s-a redus la jumătate.

    Mierea a vindecat răni ale soldaţilor care s-au întors din Afganistan şi a fost folosită pentru a trata acnee şi pentru a proteja pielea pacienţilor bolnavi de cancer nevoiţi să apeleze la cateter pentru chimioterapie.

    Doctoul Matthew Dryden, consultant microbiolog la Fundaţia spitalelor Serviciului Naţional de Sănătate (NHS) din Hampshire, a spus că această miere „va revoluţiona îngrijirea rănilor din întreaga lume”.

    Mierea este folosită de ani de zile pentru puterile sale de vindecare, deşi doctorii sunt în favoarea penicilinei şi antibioticelor.

    Totuşi, Surgihoney, care este ambalată în săculeţe de 10 g fiecare, poate ucide bacterii, paraziţi şi infecţii fungice, ajutând în acelaşi timp la vinderea rănilor.

    „Mierea este un medicament natural fantastic. Atuul său este că omoară insecte, însă nu afectează ţesutul”, a adăugat doctorul

    Surgihoney este dezvoltată de Ian Staples, un om de afaceri care a deţinut în trecut lanţul de accesorii auto Halfords.

    El a cumpărat o fermă organică din sudul Chile, a creat stupi, iar apoi a finanţat cercetători ştiinţifici din Irlanda să-l ajute să dezvolte mierea.