Tag: Viitorul Constanţa
-
Oţelul a intrat în ceaţă totală
Trupa lui Ewald Lienen a pierdut partida de la Chiajna cu Viitorul, după o primă repriză catastrofală, şi este foarte posibil să ierneze pe loc retrogradabil.Deşi cu toţii ne-am pus mari speranţe, roş-alb-albaştrii ne-au dezamăgit chiar de Sărbătorile Galaţiului. Oţelarii au avut o evoluţie penibilă, mai ales în primele 45 de minute, când nu au tras niciun şut pe spaţiul porţii lui Balauru, care a şomat. Viitorul a profitat din plin de apatia din tabăra gălăţeană şi a marcat de patru ori în prima repriză, câte o dublă Mitrea şi Axente.S-au trezit prea târziuMuştruluiţi serios la cabine, oţelarii au ieşit decişi de la cabine dar revirimentul s-a produs abia în ultimul sfert de oră când Henrique, aflat la a 5-a reuşită de la venirea la Oţelul şi Sipovici au mai redus proporţiile dezastrului. Şi chiar dacă în ultimul minut de prelungiri, constănţeanul Bejan în încercarea de a respinge lobul lui Henrique şi-a introdus balonul în propria poartă, Oţelul a pierdut un meci foarte important în faţa unei contracandidate la retrogradare şi se află pe locul XV cu 14 puncte, o zestre foarte săracă ce preveteşte o vacanţă de iarnă scurtă şi plină de griji.Viitorul Constanţa – Oţelul Galaţi 4-3 (4-0)stadion „Concordia” ChiajnaAu marcat: Mitrea (min. 6 şi min.39), Axente (min.20 şi min.22) respectiv Henrique (min.74), Sipovici (min.77), Bejan (min.90+3 autogol)Formaţii:Viitorul: Balauru – Bejan, Larie, Mitrea, Toşca – Băluţă, Benzar (min.74 Daminuţă), Al. Lazăr, Nikolov – Gavra, Axente (min.63 N.Dică). Antrenor: Bogdan Vintilă.Oţelul: Brăneţ – Milea, Sîrghi, Sipovici, Murgoci (min.32 Mişelăricu) – Cooper, Filip – Iorga, Băjenaru (min.56 Gavrilă ; min.79 Tudorie), Marquinhos – Henrique. Antrenor: Ewald Lienen.cartonaşe galbene: Sîrghi (min.15)Arbitru: George Rădulescu (Bucureşti)Asistenţi: Vladimir Urzică (Piatra Neamţ) şi Eduard Florin Ungureanu (Bucureşti) -
Un meci capital pentru trupa lui Ewald Lienen

Final de an foarte încărcat pentru gruparea roş-alb-albastră care a coborât pe loc retrogradabil. Oţelarii vor juca pe stadionul Concordia din Chiajna un meci cu cuţitele pe masă contra celor de la Viitorul Constanţa. Va fi un meci de şase puncte, foarte important pentru ambele formaţii aflate într-o situaţie delicată în clasamentul Ligii I. Antrenorul Ewald Lienen, a anunţat că va face schimbări în echipă, rămâne de văzut în ce măsură va avea soluţii. Paraschiv a decis la începutul acestei săptămâni că a venit timpul să-şi pună ghetele în cui. Căpitanul Giurgiu va fi suspendat pentru jocul de la Chiajna în timp ce un alt veteran, Costin este incert la fel ca şi Murgoci. Nu vor putea fi folosiţi din cauza accidentărilor: Cojoc, Joao Felipe, Zaharia şi Moglan. „Sunt convins că ne vom reveni. Am mare încredere în staff-ul german şi sunt sigur că vor veni şi victoriile. Partida cu Viitorul Constanţa este foarte importantă. Un succes în faţa echipei lui Hagi ar echivala cu 6 puncte pentru viitor pentru că ne-ar depărta de subsolul clasamentului.Trebuie să recunosc faptul că aştept iarna pentru că trebuie să ne întărim. Până atunci suntem obligaţi să câştigăm cât mai multe puncte din cele patru partide pe care le avem de disputat” a declarat directorul general Narcis Răducan. Echipa gălăţeană se află pe locul XV cu 14 puncte. Până la sfârşitul anului, Oţelul va juca într-un ritm infernal, astfel: dubla cu Steaua Bucureşti – pe 5 decembrie, ora 20.30, la Bucureşti în Cupa României Timişoreana şi pe 8 decembrie, ora 21.00, la Galaţi în campionat, cu ASC Corona Braşov (13 decembrie, ora 17.30, acasă) şi cu Universitatea Cluj (19 decembrie, ora 18.30, deplasare).
-
Juniorii B de la LPS au bătut „regii” de la Viitorul şi au urcat pe podium

Campionatul Naţional rezervat juniorilor republicani A (născuţi după 1 ianuarie 1995) şi B (născuţi după 1 ianuarie 1997) a programat duminica trecută partidele unei noi etape. O mare surpriză au furnizat juniorii de 16 ani de la LPS Galaţi, antrenor Adrian Oprea care s-au impus în deplasare, scor final 2-1 în faţa celor de la Viitorul Constanţa. Pentru învingători au marcat: Hoha şi Sprânceană. Gălăţenii au revenit de la 0-1 şi au făcut un joc foarte bun, irosind multe ocazii importante de gol, printre care şi trei bare. Constănţenii s-au revanşat la juniori A unde s-au impus cu 4-0. Pe stadionul Siderurgistul s-a desfăşurat dubla dintre Oţelul şi Delta Tulcea. La juniori A partida, care a constituit un derbi pentru podium, s-a terminat nedecis, scor final 1-1, pentru noi a înscris Codreanu. La juniori mici, echipa lui Doru Balmuş nu a avut nicio problemă, a învins clar cu 7-1 (marcatori: Fl. Toma 4, Perju, Mucuţă 2), consolidându-şi poziţia de lider în clasamentul seriei a III-a. Pe treapta a treia a podiumului se află LPS Galaţi. Dunărea a jucat pe teren propriu cu Farul iar constănţenii s-au impus cu 4-0 respectiv 1-0. Nici cei de la CSS Tecuci nu au reuşit să-şi valorifice avantajul terenului propriu în confruntările cu CSS Braşovia. Oaspeţii au câştigat cu 4-2 (marcatorii tecuceni au fost Bleambu şi Corciovă) şi 2-0. Programul etapei viitoare: LPS – ASS Rm. Sărat, CF Brăila – Oţelul, Dunărea – Săgeata, Corona Braşov – CSS Tecuci.
-
Oţelul coboară vertiginos în clasament
Roş-alb-albaştrii au pierdut şi confruntarea cu Sporting Club Vaslui, scor final 1-2. Unicul gol gălăţean l-a avut ca autor pe Marquinhos, care a transformat un penalti în minutele de prelungiri. Trupa condusă de Ewald Lienen va juca vineri la Chiajna un meci capital cu Viitorul Constanţa.Debutul la Galaţi pe banca Oţelului a lui Ewald Lienen nu a adus declicul scontat şi echipa noastră a rămas fără victorie şi după confruntarea cu Vasluiul. Vineri seara a fost o seară neagră pentru gălăţeni iar fotbalul ne-a fost oferit cu reducere. Chiar dacă gruparea roş-alb-albastră a avut o posesie mai bună, asta n-a fost suficientă pentru un rezultat pozitiv. Vasluienii au ştiut mai bine ce vor, au jucat pragmatic şi au reuşit să-şi atingă scopul. Oaspeţii au deschis scorul printr-un gol norocos, după ce Sîrghi a deviat nefericit şutul lui Wilk şi au încheiat socotelile dintr-un penalti obţinut şi transformat de Antal, care din respect pentru suporterii Oţelului pe care nu i-a uitat, nu s-a exteriorizat. Ne place sau nu, Oţelul a ajuns într-o situaţie disperată, locul XIV cu 14 puncte şi va juca un meci foarte important vineri cu Viitorul Constanţa, la Chiajna.Declaraţii:Narcis Răducan – director general Oţelul: „ Vasluiul a fost echipa mai matură, au înscris când trebuia. Nu aş putea spune că băieţii nu au muncit, au alergat foarte mult, dar nu este de ajuns doar să alergi când întâlneşti un adversar valoros. Clasamentul nu ne avantajează, suntem într-o zonă extrem de periculoasă. Îmi pare rău că Lienen are parte de acest debut nefericit, dar sunt convins că munca lui se va vedea pe teren. Nu are rost să comentăm arbitrajul, a fost unul bun. Nu aş vrea să ne creăm vreun alibi”.Ewald Lienen – antrenor Oţelul: „Am avut un prim meci similar la Timişoara, am avut multe ocazii şi până la urmă Timişoara a câştigat. Am avut ghinion atunci, dar acum nu a fost exact la fel. Vaslui e o echipă puternică, excelentă pe contraatac. Am avut câteva ocazii, dar n-am putut evita jocul lor de contraatac. Ei au marcat primii şi au putut aştepta apoi în apărare. După ce ne vom regăsi spiritul de luptă, putem începe să jucăm fotbal. Suntem pe locul 14, este o diferenţă mare de puncte faţă de primele locuri şi e ridicol să vorbim despre titlul de campioană de aici, de unde suntem noi. Trebuie să evităm retrogradarea!”.FC Oţelul Galaţi – SC Vaslui 1-2 (0-1)stadion Oţelul, spectatori: 2000Au marcat: Marquinhos (min. 90+2), respectiv Wilk (min. 28), Antal (min. 85 din penalti)Formaţii:Oţelul: Brăneţ – Sîrghi, Sipovici, Mişelăricu, D.Popescu – Cooper, Giurgiu (min. 90 Tudorie) – Gavrilă (min. 61 Astafei), Marquinhos, Iorga (min. 77 Băjenaru) – Henrique. Antrenor Ewald LienenSC Vaslui: Cerniauskas – Celeban, Cordoş, Prahici, Muşat – Sînmărtean, Madson – Viveiros (min. 58 Lovrecici), Antal, Wilk (min. 77 Enescu) – Temwanjera. Antrenor Liviu Ciobotariu.cartonaşe galbene: Sipovici (min. 13), Giurgiu (min. 16), Iorga (min. 65), Marquinhos (min. 71), Cooper (min. 73), Brăneţ (min. 84), respectiv Temwanjera (min. 2), Wilk (min. 66), Cordoş (min. 72), Pătulea (min. 87)Arbitru: Cătălin PopaAsistenţi: Octavian Şovre şi Vasile Marinescu