Tag: vaccin antigripal

  • Prea puţin: 45 de doze de antigripal gratuit la un medic de familie

    De luni a început efectiv campania de vaccinare antigripală derulată de Ministerul Sănătăţii şi în judeţul Galaţi. Vineri au fost aduse de la Bucureşti cele 17.552 de doze vaccin antigripal destinate Galaţiului, iar de luni a început împărţirea acestora şi imunizarea efectivă. „4.500 de doze de vaccin antigripal sunt destinate spitalelor judeţului, alte 1.000 ajung la armată şi la instituţiile gălăţene ce ţin de Ministerul de Interne, iar fiecare medic de familie va primi câte 45 de doze. În anii anteriori unii medici de familie au refuzat să primească dozele de vaccin, deoarece pacienţii nu le doreau. Dacă se va mai întâmpla aşa şi în acest an, dozele rămase nefolosite la unii medici vor fi redistribuite altora, ai căror pacienţi doresc, în număr mai mare, imunizare antigripală gratuită”, a precizat dr. Valentin Boldea, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi.
    Reamintim că în acest an, din pricina întârzierii cu care Ministerul Sănătăţii a achiziţionat dozele de vaccin de pe pieţele externe, campania de imunizare antigripală a început cu o lună mai târziu.
    Au dreptul să fie vaccinaţi gratuit angajaţii spitalelor, bolnavii cronic, bătrânii peste 65 de de ani, angajaţii din armată şi structurile de intervenţii în caz de urgenţă, poliţiştii, jandarmii şi angajaţii din instituţiile de asistenţă socială.
    „Prea puţine doze, prea târziu venite”
    Dintre cele 17.552 doze de vaccin antigripal sosite la Galaţi de la Ministerul Sănătăţii, la medicii de familie au ajuns căte 45 de doze pentru fiecare dintre cei 265 medici de familie din judeţul Galaţi. „Depinde, cred, de numărul bolnavilor cronic pe care fiecare medic îi are sau nu pe liste, pentru a aprecia dacă e mult sau puţin. De exemplu, pentru mine ar fi prea puţine doze de vaccin antigripal, cele 45 repartizate. Dar nu putem uita că şi populaţia a devenit mai reticentă la imunizarea antigripală. Pe de altă parte, aceste doze de vaccin antigripal sunt sosite şi târziu, deoarece campania de vaccinare trebuia să înceapă în mod normal la 1 noiembrie”, a precizat dr. Dumitru Mărăşescu, preşedintele filiale gălăţene a Asociaţiei Patronatelor Medicilor de Familie din România.
    În farmacii, „antigripalul” e bătut la popularitate de vaccinurile orale
    Cum doar anumite categorii de populaţie pot beneficia de imunizare antigripală gratuită prin programul Ministerului Sănătăţii, celelalte categorii trebuie să îl cumpere. Numai că în majoritatea farmaciilor vaccinul antigripal, ce poate fi găsit la un preţ mediu de 29 de lei, nu se cere mai mult, chiar dacă noiembrie-decembrie este perioada de imunizare. „Consumul de vaccin antigripal pe acest an, la noi, a fost de circa 50 de flacoane, la fel ca şi anul trecut. În schimb, în acest an, pentru sezonul rece, remarcăm o creştere a solicitărilor pentru vaccinurile orale pentru copii şi pentru medicamentele antigripale clasice”, a precizat dr. farm. Olimpia Buzia.

  • 17.522 de doze vaccin antigripal alocate Galaţiului

    Ministerul Sănătăţii a anunţat Direcţia de Sănătate Publică Galaţi că i s-a repartizat vaccinul antigripal, din cele 600.000 achiziţionate recent de Ministerul Sănătăţii. „Am primit repartiţia numărului dozelor de vaccin antigripal pentru actuala campanie de imunizare antigripală. Judeţul nostru are 17.522 de doze de vaccin antigripal. Ar fi o primă tranşă. Din ianuarie, când Institutul Cantacuzino va relua producţia, vor putea fi achiziţionate şi alte doze”, a precizat dr. Valentin Boldea, directorul DSP Galaţi. Anul trecut s-au folosit în judeţul Galaţi, în campania de vaccinare gratuită antigripală, 25.000 de doze de vaccin. De luni, campania de imunizare antigripală gratuită va începe şi la Galaţi, cu o întârziere de o lună, cauzată de întârzierea cu care Ministerul Sănătăţii a reuşit să achiziţioneze dozele de vaccin antigripal.

  • Circa 15.000 de doze de vaccin antigripal, aşteptate la Galaţi

    Cel mai târziu în cursul săptămânii viitoare ar trebui să înceapă campania naţională de vaccinare antigripală. Vestea bună e că, deşi cu o întârziere remarcabilă, Ministerul Sănătăţii a reuşit să achiziţioneze de pe piaţă 600.000 de doze de vaccin antigripal, care urmnează ca în această săptămână să ajungă în teritoriu şi apoi la medicii de familie.
    „Am fost anunţaţi că Ministerul Sănătăţii a achiziţionat o primă tranşă de doze cu vaccin antigripal destinate vaccinării populaţiei în actualul sezon rece. Este vorba de 600.000 de doze care vor fi împărţite în toată ţara. Dacă facem un calcul împărţind la numpărul de judeţe, la noi ar trebui să ajungă 15.000 de doze de vaccin antigripal. Cum în tot sezonul rece anterior la Galaţi s-au consumat efectiv 25.000 de doze, această primă tranşă înseamnă că asigură 60% din necesar. Din ianuarie, de când Institutul Cantacuzino va reîncepe producţia de vaccin antigripal, Ministerul Sănătăţii va mai achiziţiona o a doua tranşă din producţia autohtonă. Conform catagrafierii, în judeţul Galaţi ar fi 75.000 de persoane care au dreptul la vaccinare antigripală gratuită. Numai că anul trecut, după epuizarea celor 25.000 de doze, nu au mai existat cereri, aşa că această cifră, de 75.000, pare a fi mai mare decât ceea ce doreşte populaţia”, a precizat dr. Valentin Boldea, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi.
    Viroze mai multe, pneumonii mai puţine
    Numărul gălăţenilor bolnavi de viroze respiratorii a crescut în ultima săptămână de raportare până la 2.302 cazuri. Au scăzut, în schimb, la 75, numărul celor băgaţi în spital de complicaţiile virozelor respiratorii. În ceea ce priveşte pneumoniile, şi aici s-a constatat o reducere a numărului de cazuri. Nu s-a înregistrat nici în Galaţi şi nici în alt judeţ vreun caz de gripă, ceea ce, spun specialiştii, înseamnă că nu a început încă circulaţia mult temutelor virusuri gripale, aşa că vaccinare ar mai fi încă eficientă. Din momentul vaccinării, organismul are nevoie de circa 14 zile pentru a-şi dezvolta imunitatea.

  • Bine că sunt puţine viroze şi pneumonii, că vaccin antigripal nu e

    Asta este constatarea la care se poate ajunge ţinând cont de faptul că în acest an, ca niciodată, campania de vaccinare antigripală a întârziat. Şi mai grav este că achiziţia centralizată de vaccin nici nu s-a făcut efectiv. Ministerul Sănătăţii nu pare a fi deranjat de acest fapt, deoarece în ţară numărul cazurilor de viroze şi pneumonii este redus. Medicii spun însă că vaccinul are nevoie de cel puţin 14 zile pentru a dezvolta imunitatea organismului, aşa că degeaba va fi făcut în decembrie sau ianuarie, în situaţia în care, cel puţin la Galaţi, atunci apar primele cazuri de gripă.

    Este vorba de acea campanie naţională de vaccinare antigripală a categoriilor expuse la boală, campanie care în mod normal trebuie să înceapă la 1 noiembrie. Este adevărat că derularea ei a întârziat întotdeauna, dar măcar se făcuse deja achiziţia şi se mai trena doar cu împărţirea sau transportul. Oricum, deocamdată, potrivit statisticii Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi, în ultiuma săptămână de raportare a situaţiei epidemiologice din judeţ reiese că numărul de afecţiuni respiratorii este aproape similar cu cel înregistrat în săptămâna anterioară de raportare. „S-au înregistrat un număr de 1.833 de persoane care au fost diagnosticate cu viroze respiratorii. Dintre aceste cazuri 76 s-au dovedit a fi complicate, aşa că acele persoane au necesitat internarea. Grupa de vârstă cea mai afectată rămâne în continuare cea a preşcolarilor şi a elevilor de vârstă şcolară, adică cea 5-14 ani, unde s-au înregistrat 581 dintre cele 1.833 de cazuri. În ceea ce priveşte numărul gălăţenilor care în perioada raportată au fost diagnosticaţi cu pneumonie, şi aici avem 289 de cazuri, dintre care 90, mai complicate, au necesitat internarea. În ceea ce priveşte grupa de vârstă cea mai afectată, acum aceasta este cea a copiilor între 2-4 ani. Comparând datele din această ultimă săptămână de raportare a situaţiei epidemiologice cu acelea din săptămâna anterioară, reiese că nu sunt schimbări semnificative. Asta şi deoarece vremea a rămas cam la fel, neexistând variaţii majore de temperatură. Cea mai bună protecţie împotriva unor astfel de afecţiuni este vaccinarea antigripală”, a precizat dr. Valentin Boldea, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi. Din păcate, cel puţin în acest an, nimeni nu poate spune cu siguranţă când va începe vaccinarea antigripală.

  • Pneumoniile – cu 30% mai puţine, vaccinul antigripal întârzie

    1911 gălăţeni au fost diagnosticaţi cu viroze respiratorii în ultima săptămână de raportare. În ceea ce priveşte bolnavii de pneumonie, şi numărul acestora a scăzut cu 30% în acelaşi interval. „Vremea relativ stabilă termic din ultima săptămână, fără obişnuitele variaţii de temperatură de la zi la nopate sau chiar în cursul aceleiaşi zile, a dus la o reducere atât a numărului gălăţenilor diagnosticaţi cu viroze, o reducere de 10% faţă de săptămâna anterioară de raportare, dar şi la reducerea şi mai mare a numărului bolnavilor de pneumonie. Faţă de săptămâna anterioară de raportare numărul acestora a scăzut cu 30%. La capitolul viroze respiratorii, cele mai multe s-au înregistrat la categoria de vârstă 5-15 ani, un număr de 592 din totalul de  1911 cazuri. În schimb, în ceea ce priveşte pneumoniile, aici avem o  modificare a categoriei de vârstă unde s-au înregistrat cele mai multe cazuri. Dacă în săptămâna anterioară de raportare cele mai multe îmbolnăviri erau la categoria de vârstă 0-1 an, acum cele mai multe cazuri sunt tot la grupa de vârstă 5-14 ani – este vorba de 64 de îmbolnăviri din totalul de 263 de cazuri”, a precizat dr. Valentin Boldea, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi.
    Vaccinarea antigripală, amânată şi în acest an
    În ultima săptămână de raportare nu s-au înregistrat nici decese, dar nici suspiciuni sau cazuri confirmate de gripă. Am spune că e bine, de vreme ce campania de vaccinare antigripală, care trebuia să înceapă la 1 noiembrie, va mai întârzia. Ministerul Sănătăţii nici nu a finalizat achiziţia publică a dozelor de vaccin antigripal, ba, mai mult, trebuie să ia licitaţia de la capăt. „Noi am trimis catagrafierea legată de persoanele care pot beneficia de vaccinare antigripală gratuită, este vorba de 75.000 de persoane. Deocamdată nu ştim când vor sosi şi dozele de vaccin antigripal. Pot veni în două săptămâni sau chiar în apropierea noului an. Vaccinarea este eficientă oricând, dar trebuie să luăm în calcul faptul că vaccinul are nevoie de cel puţin 14 zile pentru a dezvolta imunitatea organismului. Cum în judeţul Galaţi îmbolnăvirile cu gripă apar de obicei în decembrie-ianuarie, ar trebui ca vaccinul să fie aplicat anterior”, a mai declarat dr. Valentin Boldea.