Tag: tratamente naturiste

  • Pătrunjelul – ştii cât te poate ajuta?

    Pătrunjelul - ştii cât te poate ajuta?

    Sunt relativ puţine medicamentele care se pot lăuda cu proprietăţile de revigorare sau remediere ale pătrunjelului. Un miracol al naturii, care nu ar trebui să lipsească din nici o mâncare.

    Dimineaţa, când  foloseşti peria de dinţi şi observi sângerarea gingiilor, le poţi revitaliza frecându-le cu frunze mărunţite de pătrunjel timp de o săptămână.

    Dacă eşti un mare consumator de preparate din carne, formează-ţi un obicei şi adăugă, cel puţin de trei ori pe săptămână, o salată de pătrunjel, care va împiedica depunerea colesterolului pe artere,  lăsându-le curate şi flexibile.

    Toată lumea ştie cum acţionează mirosul pătrunjelului, este calmant şi are acţiunea unui ulei volatil. Consumul de pătrunjel proaspăt, în salată, adăugat la mâncare pe post de ornament, dar şi pentru consum, ţine sub control tensiunea arterială, fiind un bun stabilizator natural.

    După un consum mare de alcool, dacă mesteci una-două legături de pătrunjel, sistemul tău nervos va fi mai puţin afectat de alcool, iar protecţia ficatului va fi mult mai bună, pătrunjelul ajutând la eliminarea alcoolului din sânge mult mai rapid. Dacă după o ţigară ai mesteca frunze de pătrunjel, efectele gudronului s-ar micşora, iar bolile aparatului respirator ar fi ţinute la distanţă, iar pe termen lung te pot ajuta chiar să te laşi de fumat.

    Rădăcina pătrunjelului, odată ajunsă în organism, este un reparator al ficatului, un foarte bun stimulent pentru rinichi şi pentru reţinerile de apă. Frunzele şi tulpinile de pătrunjel, din care se face ceai, ajută la eliminarea pietrelor care se fac la rinichi sau în ficat.

    Sucul făcut din frunze de pătrunjel – o legătură de frunze mixate cu un pahar de apă, strecurate sau filtrate şi băut după ce a stat jumătate de oră la rece în frigider – va avea un efect reconfortant şi revitalizant. Pătrunjelul este foarte aromat, motiv pentru care sucul de pătrunjel este de preferat a se bea în reprize mici, câte o lingură înainte de masă sau diluat în suc de morcov sau în apă. O doză mai mare de o lingură de suc proaspăt, luată singură, poate crea deranjamente puternice la sistemul digestiv.

    Sunt momente când, după o zi de muncă, privindu-ţi picioarele, le vezi foarte umflate. Ceaiul şi sucul de pătrunjel au efectul medicamentelor care se dau pentru reţinerea apei în organism (de obicei furosemid). O cură de ceai de pătrunjel sau de suc va face ca această problemă să dispară până la rezolvarea situaţiei.

    Câteva frunze de pătrunjel, mestecate înainte de masă, aduc pofta de mâncare, iar mestecate după masă… dezinfectează şi readuc o respiraţie proaspătă. Respiraţia urât mirositoare permanentă este o problemă majoră de disconfort personal, dar trebuie spus că de cele mai multe ori este o neglijenţă persistentă. Pătrunjelul, prin vitaminele şi minerale pe care le conţine, este de un real ajutor şi celor care au stări permanente de greaţă.

    Bolile şi viruşii acţionează atunci când sistemul imunitar este slăbit sau se află sub parametri medicali declaraţi în limite admise. O salată de pătrunjel – cu un pic de lămâie, unul, doi căţei de usturoi, o roşie sau două – va avea ca efect întărirea acestui sistem imunitar, iar odată ajuns în organism va acţiona şi asupra bacteriilor care recidivează.

    Poate fi un remediu natural şi pentru sterilitate masculină sau frigiditate feminină. Pentru acest tratament sunt necesare seminţele de pătrunjel sau, mai bine zis, pulberea făcută din seminţe, care se găseşte la magazinele naturiste. Timp de 40-45 zile se ia la şase ore câte o jumătate de linguriţă de pulbere de seminţe de pătrunjel, înainte de masă. Nu există efecte adverse.

    Un lucru foarte important trebuie menţionat, însă: această pulbere, luată odată ce eşti însărcinată, poate provoca contracţiile uterine, respectiv pierderea sarcinii.

    Pentru infecţiile oculare, ale pleoapelor, se poate face o compresă din suc de pătrunjel care se poate aplica pe ochi. Acelaşi efect îl are şi ceaiul de flori de  muşeţel, adică anti-inflamator, anti-infecţios şi de regenerare. O tamponare seara a feţei, pe locurile cu pistrui, cu acest suc crud, va face ca pistruii să dispară, dar nu peste noapte, ci în timp.

    Femeile care au născut şi alăptează şi ajung la inflamarea sânilor pot face un ceai din frunze de pătrunjel care se aplică jumătate de oră pe sânul cu pricina. Atenţie, însă: o cataplasmă pusă cu suc din frunze proaspete de pătrunjel va opri lactaţia.

    Consumat cât se poate crud, pătrunjelul are efecte antioxidante, antiinflamatorii şi antiinfecţioase, protejează plămânii, ficatul, aparatul digestiv, împiedică apariţia mutaţiilor canceroase, combate reacţiile adverse ale citostaticelor şi ale radioterapiei.

  • 8 alimente sănătoase pe care nu le mănânci

    8 alimente sănătoase pe care nu le mănânci

    Oamenii acordă din ce în ce mai multă atenţie unui stil de viaţă echilibrat din care nu lipsesc alimentele sănătoase şi sportul. Cu toate acestea, sunt multe alimente sănătoase care, dintr-un motiv sau altul, lipsesc din dietă. Iar când este vorba despre cumpărături, multe dintre aceste alimente sănătoase nu sunt trecute pe listă. Să consumi alimentele sănătoase care îţi plac este un lucru excelent, însă poate după ce veţi citi această listă veţi începe să apreciaţi şi alte fructe şi legume sănătoase:

    1: Sfecla

    Sfecla la fel ca şi spanacul roşu furnizează o cantitate imensă de acid folic şi betaină. Ambele substanţe ajută la scăderea riscurilor de a dezvolta boli cardiovasculare. Sunt o mulţime de reţete care vă învaţă cum să preparaţi sfecla picantă şi dulce.

    2: Guava

    Acest fruct conţine licopen, un antioxidant care luptă împotriva cancerului la prostată. De aceea, guava n-ar trebui să lipsească din dieta zilnică a niciunui bărbat. Fructul poate fi consumat în combinaţie cu roşii sau pepene verde. Sunt o mulţime de moduri în care poţi mânca acest fruct: crud, sub formă de suc sau în salată de fructe.

    3: Varza

    Varza poate fi consumată sub formă de salată, poate fi utilizată când faci sandwich ca să nu mai vorbim de o mulţime de reţete prin care această legumă poate fi preparată. Varza este o sursă excelentă pentru vitamine şi are numai 22 de calorii. Este o legumă foarte populară în Asia şi moderat populară în Europa. Varza este importantă, în special, pentru femei datorită conţinutului bogat în sulforafan, un compus care luptă împotriva cancerului la sân.

    4: Scorţişoara

    Utilizarea scorţişoarei este o modalitate excelentă de a reduce glicemia şi de a scădea riscul bolilor cardiovasculare. Pune puţină în cafea sau adaugă scorţişoară în mixul de dimineaţă de lapte şi cereale, nu doar că gustul va fi îmbunătăţit, însă şi sănătatea ta va avea de câştigat.

    5: Iarba grasă (lemon grass – iarba de lămâie)

    Iarba grasă este adesea considerată buruiană, însă conţine mai multă melatonină decât orice alte legume sau fructe. Acest antioxidant reduce riscul dezvoltării unor forme de cancer. Iarba grasă poate fi consumată sub formă de salată.

    6: Rodia

    Poţi cumpăra fructul sau sucul de rodie – ambele sunt foarte sănătoase şi ajută la scăderea tensiunii arteriale. Rodia este o sursă excelentă de vitamina C şi, în plus, conţine multe minerale şi microelemente benefice sănătăţii. Este recomandabil să fie consumată în mod regulat.

    7: Seminţe de dovleac

    Seminţele de dovleac nu sunt bune doar de Halloween, sunt o sursă nemaipomenită de antioxidanţi şi magneziu şi ajută la reducerea riscului de a dezvolta diverse forme de cancer. Ca să nu mai vorbim de gustul lor excelent.

    8: Prunele

    Prunele sunt o altă sursă de hrană sănătoasă. Acidul clorogenic şi antioxidanţii care se găsesc în prune reduc riscul de cancer şi, totodată, sunt un medicament natural excelent împotriva constipaţiei. Tocmai de aceea este indicat să nu se exagereze cu consumul de prune.

  • „Vinul roşu este cel mai bun medicament din lume”

    „Vinul roşu este cel mai bun medicament din lume”

    Consumat în cantităţi mici, vinul este un minunat remediu natural în multe boli, susţine ziaristul specializat în ştiinţe Tony Edwards, în cartea sa „The Good News About Booze”, publicată recent, notează cotidianul belgian Het Laatste Nieuws, preluat de 7sur7.be.
    În opinia lui Edwards, cele mai bune medicamente din lume sunt băuturile alcoolice. Aceste băuturi şi îndeosebi vinul roşu sunt leacuri excelente împotriva guturaiului, a problemelor cardiace, dar şi pentru libido, susţine ziaristul citat.
    Tony Edwards a citit numeroase studii publicate în întreaga lume, printre care unul elaborat de cercetători de la Universitatea Harvard care timp de 12 ani au observat 12.000 de oameni cu hipertensiune arterială. Potrivit concluziilor studiului acestora, oamenii care beau vin roşu, în doze mici, riscă mai puţin să aibă o criză cardiacă.
    Şi riscul de cancer ar scădea semnificativ la consumatorii de vin. În cazul femeilor care beau zilnic, în cantităţi rezonabile, riscul de a face cancer la sân a scăzut cu 42%, iar la bărbaţi scade riscul de cancer de prostată, stomac şi colon la patru pahare de vin băute pe săptămână.
    Conform unui studiu realizat de cercetători canadieni, cei care beau un pahar de alcool din când în când riscă cu 13% mai puţin să facă diabet. În plus, osteoporoza de care suferă vârstnicii poate fi combătută cu un pahar de alcool consumat periodic, dar în cantităţi mici.
    Tony Edwards le recomandă celor care au guturai să bea un pahar de vin alb, care, în plus, reduce cu 88% riscul de a se îmbolnăvi din nou.
    În sfârşit, băuturile alcoolice pot îmbunătăţi semnificativ relaţiile cu partenerul de viaţă. Potrivit unui studiu realizat de oamenii de ştiinţă italieni în 2009, femeile care beau regulat câte un pahar de vin au o viaţă sexuală mai bogată decât celelalte.

  • Plante indicate pentru un somn liniştit

    Plante indicate pentru un somn liniştit

    Oamenii îşi petrec o treime din viaţă, adică 25 de ani în medie, dormind. Însă, din opt persoane, două nu reuşesc să aibă un somn odihnitor. Insomnia afectează între 20% şi 30% dintre francezi şi aproape 10% iau regulat produse anxiolitice sau hipnotice. Somnul este la fel de indispensabil ca aerul sau hrana, iar lipsa lui se reflectă rapid asupra sănătăţii. După câteva nopţi nedormite se remarcă dificultăţi de concentrare, de memorie şi o stare psihică proastă şi, pe termen mai lung, scăderea imunităţii, hipertensiune, diabet, luare în greutate, vulnerabilitate la stres şi depresie. Atunci apare cercul vicios fiindcă anxietatea şi depresia se află la originea insomniilor în 50% din cazuri.
    Pentru a evita insomnia cronică – dereglarea ciclurilor de somn -, folosirea plantelor, asociată cu o mai bună igienă a vieţii, se dovedeşte salvatoare şi permite ocolirea spiralei infernale a somniferelor.

    Cea mai cunoscută plantă pentru tratarea tulburărilor de somn este valeriana (Valeriana officinalis), care este folosită încă din antichitate, fiind recomandată, printre alţii, de Hipocrat. Era foarte populară până la descoperirea somniferelor. Acţionează ca antidepresiv sau împotriva anxietăţii şi, în doze mai mari, funcţionează ca somnifer şi sedativ. Se recomandă în special în cazul problemelor la adormit din cauza anxietăţii sau a stresului prelungit. Efectele valerianei sunt vizibile după două-patru săptămâni. În schimb, acţionează prea puţin asupra trezirilor nocturne. Se poate consuma sub formă de ceai – două-trei ceşti seara – sau pastile, gustul ei nefiind însă prea apreciat.

    Macul de California (Eschscholzia californica) este o altă plantă recomandată în tulburările de somn. ‘El acţionează ca valeriana, însă efectul hipnotic este mai intens. Poate fi însă prescris şi copiilor sub 12 ani, contrar valerianei’, arată dr Lorrain, fitoterapeut şi autor al unei cărţi despre fitoterapie. Macul era cunoscut încă de pe vremea amerindienilor, care îl foloseau pentru calmarea durerilor de dinţi sau colici. A făcut obiectul multor studii, care i-au demonstrat eficienţa ca sedativ, mai ales în caz de anxietate sau hiperactivitate. Datorită macului de California, se adoarme mai repede, iar durata somnului creşte, cu condiţia să se aştepte câteva săptămâni pentru primele rezultate. Se găseşte sub formă de tinctură sau de extracte fluide, dar se pot folosi şi florile ca atare, în ceai.

    Hameiul figurează şi el pe lista plantelor folosite cu succes pentru un somn bun şi odihnitor. Poate fi consumat ca ceai, în formă de pastile, mai degrabă decât în bere, alcoolul nefiind cel mai bun aliat al său. De obicei se folosesc conurile de hamei deoarece conţin un ulei esenţial cu efect sedativ şi hipnotic atât de parfumat încât se pare că cei care lucrează în fabricile de bere simt uneori nevoia imperioasă să doarmă. Conform unui obicei englezesc, cine vrea să aibă un somn liniştit îşi pune lângă pernă câteva conuri de hamei. Hameiul se recomandă în insomniile legate de tulburările de menopauză, cum ar fi bufeurile. Face bine un ceai băut cu o oră înainte de culcare.

    Macul de câmp (Papaver rhoeas) este cunoscut şi ca „somniferul copiilor”, calmându-i pe cei mai agitaţi. Şi tradiţionalul ceai de tei, băut seara, ajută la un somn bun. Extrem de rar, la persoane foarte sensibile, ar avea efectul invers, unul excitant.

    În sfârşit, în caz de stres, somnul este fără îndoială mai bun după inhalarea câtorva picături de ulei esenţial de portocale amare, încheie lepoint.fr.