Tag: spitalul anton cincu

  • Spitalul din Tecuci se luptă cu o situaţie financiară neagră

    Reprezentanţi ai Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi, ai Spitalului „Anton Cincu” şi ai Sindicatului Sanitas s-au întâlnit la Tecuci, la sfârşitul săptămânii trecute, pentru a discuta despre problemele spitalului. Reamintim că săptămâna trecută apăruseră probleme legate de negocirea noului contract colectiv de muncă, dar şi privind faptul că unitatea medicală nu o duce deloc bine cu banii. Mai mult, apăruseră zvonuri că s-ar putea ajunge la închidere, dar acestea au fost într-adevăr doar zvonuri, pornite de la lipsa de informaţii şi neînţelegerea situaţiei. Din păcate, în urma discuţiilor a ieşit la iveală faptul că Spitalul „Anton Cincu” din Tecuci are într-adevăr o problemă gravă legată de lipsa banilor.

    „La Spitalul «Anton Cincu» există o problemă reală şi una artificială. Cea reală este legată de faptul că, într-adevăr, spitalul nu are bani. Contractul din acest an este mult mai mic decât cel de anul trecut. În plus, utilităţile nu sunt plătite de către Consiliul Local, deşi Spitalul «Anton Cincu» este al CL. Consiliul Local a susţinut că nu are bani. Din păcate, numai cele 7 miliarde lei vechi reprezentând plata utilităţilor din ianuarie în iulie ar fi reprezentat o gură de oxigen pentru spitalul care are şi aşa probleme financiare. O altă problemă reală financiară este cea legată de  existenţa  unui proces cu un laborator privat, care a avut din 2011-2012 contract de externalizare a serviciilor spitalului. Au de plătit numai în prima fază circa 16 miliarde de lei vechi, plus penalităţile. O altă problemă o reprezintă lipsa de medici specialişti. Au ieşit patru medici la pensie. Ei nu mai pot fi înlocuiţi de alţii cu aceeaşi specializare, aşa că pe acele specializări nu se mai pot da consultaţii, deci nu se mai pot încasa decontări de la Casa de Asigurări de Sănătate”, a precizat dr. Valentin Boldea, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi.

    A fost deblocată şi negocierea dintre conducerea spitalului şi Sindicatul Sanitas pentru noul contract colectiv de muncă. De fapt, conducerea nu se lămurise ce sindicat are reprezentativitate, dar acum lucririle s-au limpezit. În zilele următoare, directorul Spitalului Tecuci va merge la Casa Naţională de Sănătate pentru a încerca deblocarea sitaţiei financiare.

  • Situaţie explozivă la Spitalul „Anton Cincu” din Tecuci

    Stare de tensiune la Spitalul „Anton Cincu” din Tecuci. Problemele financiare ale unităţii, dar şi neînţelegerile dintre unii angajaţi şi conducere, plus tensiunile iscate de la negocierea noului contract colectiv de muncă, fac la Tecuci ca situaţia să nu fie tocmai roză. Mai mult, au apărut inclusiv zvonuri legate de închiderea unităţii spitaliceşti. Mai mulţi angajaţi care au vrut să-şi păstreze anonimatul au reclamat faptul că în spital se vorbeşte că din cauza datoriilor soarta unităţii este gravă şi că se poate ajunge până la închidere. Au apărut apoi, de câteva zile, afişe care anunţau o şedinţă obligatorie între conducere şi personal. Iniţial apăruseră afişe care anunţau că sindicatul Sanitas nu vrea să negocieze noul contract colectiv de muncă, iar apoi au apărut altele, care anunţau o adunare a salariaţilor. Am contactat telefonic managerul spitalului pentru a lămuri situaţia.

    „Nu se pune  problema închiderii spitalului. Este o mare neînţelegere sau o informaţie răuvoitoare. Avem, într-adevăr, şi noi probleme, ca şi alte spitale, şi chiar am convocat o întâlnire cu salariaţii, ca să putem rezolva situaţia. Multe dintre problemele financiare le-am moştenit de la fosta conducere. Va avea loc luni seara o şedinţă cu angajaţii şi poate de aici au apărut zvonurile”, a precizat ing. Teodor Negru, managerul Spitalului „Anton Cincu” din Tecuci. Totuşi,  starea de tensiune la spitalul din Tecuci există, dar totul ar fi pornit de la negocierea noului contract colectiv de muncă, dar şi din cauza plângerilor unor salariaţi. Sindicatul Sanitas, dar şi Direcţia de Sănătate Publică Galaţi au  fost anunţate că există probleme de comunicare, dacă nu şi altele la nivel de conducere. „Direcţia de Sănătate Publică Galaţi cunoaşte că la nivelul Spitalului «Anton Cincu» din Tecuci există probleme financiare, dar şi tensiuni între angajaţi şi conducerea unităţii. Încercăm să mediem conflictul. Spitalul «Anton Cincu» este foarte important pentru judeţul Galaţi, el oferind asistenţă medicală la 90.000 de persoane în Tecuci şi alte 100.000 de în judeţ”, a precizat dr. Valentin Boldea, directorul DSP Galaţi.

    Sanitas nu acceptă presiuni asupra angajaţilor din partea conducerii

    Sindicatul Sanitas, biroul judeţean Galaţi, a fost anunţat de angajaţi că la Tecuci au apărut probleme când s-a cerut o nouă negociere a contractului colectiv de muncă. Acesta este negociat până la sfârşitul anului 2013. Iniţial, Sanitas a propus conducerii să prelungească contractul deja existent, pentru ca după aprobarea bugetului să se renegocieze cel nou. Conducerea nu ar fi fost de acord. „Oricum, la spital este acum în vigoare un contract colectiv de muncă înregistrat la ITM. Nu este nicio problemă cu un nou contract, deoarece avem când să îl negociem şi am venit în întâmpinarea conducerii cu o astfel de propunere. La sfârşitul lunii expiră contractul vechi. Se poate prelungi. Este însă inexplicabilă intervenţia managerului, care prin anunţurile afişate şi prin obligativitatea de a semna tabele pune presiune pe angajaţi. Tocmai pentru a evita o escaladare a conflictului, Sanitas şi DSP caută o soluţie pentru ca această unitate sanitară să nu ajungă într-o situaţie extremă”, a precizat Paraschiv Sălăvăstru, preşedintele Consiliului Judeţean Sanitas Galaţi. Ar trebui ca un comitet director să lămurească situaţia. Deocamdată, miercuri seară, la Primărie ar fi trebuit să aibă loc şedinţa cerută angajaţilor de conducerea spitalului.