Tag: silvio berlusconi

  • După Berlusconi, potopul

    După Berlusconi, potopul

    După ce a tot repetat în ultimele săptămâni că sentinţa Curţii de Casaţie, pronunţată la începutul lunii august, nu ar avea efect asupra guvernului de largă coaliţie condus de democratul Enrico Letta, Silvio Berlusconi a schimbat complet macazul şi a optat pentru repede înainte. Astfel, sâmbăta trecută, el a ordonat unui număr de cinci dintre miniştrii săi să părăsească executivul.
    În realitate, escaladarea s-a produs în două faze. Joia trecută, patronul dreptei i-a determinat pe aleşii săi să semneze o scrisoare anunţându-şi demisia din Parlament dacă Senatul îi va confirma declinul în timpul reuniunii de pe 4 octombrie. Mai clar, un fel de ultimatum la adresa lui Enrico Letta însemnând: scapă-mă de eşafod sau îţi dau foc la casă.

    «Este o veritabilă umilinţă», a replicat preşedintele Consiliului de la New York, unde asista la Adunarea Generală a ONU. După întoarcerea la Roma, Enrico Letta le-a cerut a doua zi celor din Forza Italia (cum a fost rebotezat Partidul Poporului şi Libertăţii acum câteva zile) să-şi clarifice poziţia, refuzând să se supună şantajului lui «Il Cavaliere». În aşteptarea răspunsului, şeful guvernului a suspendat măsurile economice, mai ales cele prevăzute pentru a evita o creştere a TVA cu un punct (de la 21 la 22%). La urma urmei, Silvio Berlusconi s-a folosit de acest pretext fiscal pentru a apăsa pe butonul nuclear. «Alegătorii au fost trădaţi în privinţa TVA», proclama pe prima pagină “Il Giornale”, cotidianul familiei Berlusconi.
    «Pentru a încerca să-şi justifice acest gest nebunesc şi iresponsabil vizând exclusiv să acopere problemele sale personale, el foloseşte alibiul TVA-ului», a denunţat vehement un Enrico Letta de obicei foarte moderat. «Comportamentul lui Silvio Berlusconi nu este unul demn», se revolta şi cotidianul patronatului “Il Sole 24 Ore”, rezumând sentimentul mediilor de afaceri, dar şi al sindicatelor, care se tem ca această criză politică să nu producă efecte devastatoare asupra unei economii deja în bernă. Pe 27 septembrie, FMI avertizase ferm Italia împotriva tensiunilor din sânul majorităţii, evocând «un mare risc» pentru creşterea economică.
    În pofida a toate acestea, Berlusconi a preferat să urmeze sfaturile celor mai intransigenţi colaboratori şi să răstoarne masa. În această lovitură de poker, Il Cavaliere a pierdut mult în plan politic dar şi din punctul de vedere al întreprinderii sale, aşa cum, se pare, că au încercat în van să-l facă să înţeleagă unii dintre apropiaţii săi, dar şi pe prietenul său din copilărie Fedele Confalonieri, preşedintele Mediaset, sau Gianni Letta, fostul său număr 2 şi unchiul actualului preşedinte al Consiliului. Dar, slăbit, «nedormit» de la condamnarea sa definitivă de acum două luni, Silvio Berlusconi a preferat să joace totul pe o singură carte, refuzând să fie pus, de facto, la distanţă de jocul politic, fără să reacţioneze.
    Foarte curând, el va trebui să aleagă între arestul la domiciliu şi munca în folosul comunităţii timp de un an. Având, în plus, spectrul unor alte griji judiciare la orizont. «În cadrul noilor anchete asupra afacerii Ruby, un mandat de a te aduce la locul tău este gata», l-ar fi informat avocatul său, Niccolo Ghedini.

    «În această noapte, am dormit în sfârşit», a indicat luni un Cavaliere uşurat că a trecut Rubiconul, asigurâd totuşi că «grijile sale judiciare nu au nimic de-a face cu decizia sa […]. Trebuie să se revină la urne cât mai repede posibil şi aceste alegeri le vom câştiga noi», li s-a adresat el partizanilor săi.
    Dar dizolvarea Parlamentului şi un scrutin anticipat nu sunt încă certe. Şeful statului, Giorgio Napolitano, a precizat în mai multe rânduri că va face tot ce stă în puterea sa pentru a evita noi alegeri cu actuala lege electorală care riscă, cum a fost cazul în februarie, să nu dea un învingător clar la încheierea votului: «Doar Camerele vor fi dizolvate dacă nu va fi posibilă formarea unui guvern.»
    În acest context, Enrico Letta ar trebui să verifice în zilele următoare dacă va reuşi, în ciuda învingerii lui Berlusconi, să obţină o majoritate. Nu este ceva imposibil, ştiind că mulţi senatori din mişcarea Cinci Stele al lui Beppe Grillo i-ar putea veni în ajutor pentru a evita o criză politică. Alţi parlamentari, aleşi abia acum şapte luni, se tem că-şi vor pierde scaunul.
    Dar iniţiativa lui Berlusconi riscă mai ales să provoace o scindare în propria tabără. Mulţi moderaţi din Forza Italia par pe punctul de a-şi face bagajele. Trei dintre cei cinci miniştri constrânşi să-şi dea demisia, fără a fi consultaţi în prealabil, şi-au împărtăşit public nemulţumirea. Însărcinată cu portofoliul Sănătăţii, Beatrice Lorenzin a indicat că ea nu se mai recunoşte în acest partid care este acum ostaticul «unei drepte radicale». Cadoul de aniversare al lui Silvio Berlusconi s-ar putea transforma într-unul de adio.

  • Când afacerile subminează democraţia…

    Când afacerile subminează democraţia...

    Acestea sunt, din păcate, scene aproape zilnice din viaţa politică din Europa. Lideri, uneori la cel mai înalt nivel, sunt puşi sub acuzare pentru corupţie, lipsa eticii sau finanţare ilegală a partidelor lor. Cu mai puţin de zece luni înaintea alegerilor europene, care vor avea loc la 25 mai 2014, în Franţa, Italia şi Spania, aceste fapte alimenteaza neîncrederea opiniei publice în politică şi deteriorează democraţia.

    În Italia, Silvio Berlusconi a văzut cum Curtea de Casaţie a confirmat definitiv, joi, 1 august, condamnarea sa la o pedeapsă de patru ani de închisoare pentru evaziune fiscală. Graţie unei amnistii votate în 2006, pentru Il Cavaliere, care a fost de trei ori premier, pedeapsa îi e redusă la un an, iar vârsta sa, 76 de ani, îl va scuti de a sta în spatele gratiilor. Dar faptele care îi sunt reproşate – un sistem de facturi false, prin intermediul unor companii fantomă offshore, pentru achiziţionarea de drepturi de difuzare pentru imperiul său audiovizual Mediaset – subliniază cum sistemul politic italian este cangrenat şi sugrumat.

    În Spania, unde monarhia a fost afectată de scandaluri, premierul a trebuit să facă joi, 1 august, în faţa deputaţilor, o mărturisire umilitoare. Neconvingător, Mariano Rajoy a negat categoric acuzaţiile fostului trezorier al partidului său, Luis Barcera, închis de la sfârşitul lunii iunie, pentru fraudă fiscală, privind presupusa finanţare ilegală a Partidului Popular. Rajoy, care a admis o singură greşeală, aceea de a fi avut încredere în Barcera, a încercat să “oprească erodarea imaginii Spaniei”. Opoziţia socialistă a cerut demisia sa. Dar ea nu a fost niciodată în măsură să se reconstruiască, după dezastrul electoral din luna noiembrie 2011, care a dus la căderea partidului lui Jose Luis Rodriguez Zapatero.

    Franţa nu oferă, din păcate, o imagine mai bună, ci o mulţime de afaceri în diferite genuri şi în grade diferite, de la dreapta la stânga. Un ministru, Jerome Cahuzac, l-a minţit pe preşedinte şi opinia publică luni de zile cu privire la existenţa unui cont bancar în Elveţia. Mărturisirea sa, venită după demisie, a provocat un cutremur politic. Un fost preşedinte al Republicii, Nicolas Sarkozy, a văzut conturile sale de campanie invalidate de către Consiliul Constituţional, pentru că nu a respectat regulile jocului al cărui garant trebuia să fie. Afacerile sunt în creştere, în zona dreptei, atingând galaxia Sarkozy (Tapie, Gueant, Balladur), şi la stânga, unde socialişti importanţi (de la Marsilia şi Pas-de-Calais) sunt acuzaţi de corupţie. Aceste fapte au crescut neîncrederea opiniei publice, ceea ce face deliciul Frontului Naţional.

    Într-o Europă în criză, unde pesimismul câştigă teren zi de zi, Italia, Spania şi Franţa, ca să nu mai vorbim de cazul României şi Bulgariei, oferă imagini cutremurătoare pentru aceste democraţii.

    În luna mai, un sondaj Ipsos al Publicis, pe 6198 europeni, a dat cifre alarmante. La întrebarea cine oferă soluţii constructive pentru criză, doar 21% au menţionat guvernul în Franţa, 19% în Spania, 15% în Italia, faţă de 45% în Germania. Dacă acest climat politic dăunător persistă, există temerea că în mai 2014 populismul va avea de câştigat.