Tag: Sarbatorile Galatiului

  • PDL Galaţi critică modul de organizare a Serbărilor Galaţiului

    PDL Galaţi critică modul de organizare a Serbărilor Galaţiului

    Preşedintele organizaţiei municipale PDL Galaţi, Nicuşor Ciumacenco, a susţinut, în cadrul unei conferinţe de presă de miercuri dimineaţă, că Serbările Galaţiului au fost organizate de o firmă aflată în insolvenţă, un criteriu care ar fi trebuit luat în seamă de Primăria Galaţi înainte de a-i oferi atribuţii cu privire la Serbările Galaţiului.
    “Aceasta (insolvenţa, n.r.) a fost cerută de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov în luna septembrie, în dosarul 6704/62/2013, înscris la judecătoria Braşov. Pe ce criterii ajunge o firmă în pragul falimentului să fie preferată de Primăria Galaţi este una dintre întrebările la care ne-ar plăcea să primim un răspuns”, a spus Nicuşor Ciumacenco.
    În replică, purtătorul de cuvânt al Primăriei, Emanuela Turcu, a precizat că firma nu se află în insolvenţă, deoarece a fost verificată înainte de a fi făcută asocierea în parteneriat. Această asociere a fost votată în cadrul Consiliului Local, atunci când a fost menţionat faptul că toate cheltuielile necesare organizării Sărbătorilor Galaţiului vor fi suportate de firma din Braşov.
    Acest lucru explică de ce firma menţionată a închiriat pentru trei zile negustorilor un spaţiu de 6 mp în schimbul sumei de 800 de lei, în condiţiile în care i-a plătit Primăriei 3 lei/mp. Cheltuilile trebuia să fie acoperite şi Vision Improve a stabilit un preţ pentru meşteri ceva mai piperat.

  • Oţelul a intrat în ceaţă totală

    Trupa lui Ewald Lienen a pierdut partida de la Chiajna cu Viitorul, după o primă repriză catastrofală, şi este foarte posibil să ierneze pe loc retrogradabil.
    Deşi cu toţii ne-am pus mari speranţe, roş-alb-albaştrii ne-au dezamăgit chiar de Sărbătorile Galaţiului. Oţelarii au avut o evoluţie penibilă, mai ales în primele 45 de minute, când nu au tras niciun şut pe spaţiul porţii lui Balauru, care a şomat. Viitorul a profitat din plin de apatia din tabăra gălăţeană şi a marcat de patru ori în prima repriză, câte o dublă Mitrea şi Axente.
    S-au trezit prea târziu
    Muştruluiţi serios la cabine, oţelarii au ieşit decişi de la cabine dar revirimentul s-a produs abia în ultimul sfert de oră când Henrique, aflat la a 5-a reuşită de la venirea la Oţelul şi Sipovici au mai redus proporţiile dezastrului. Şi chiar dacă în ultimul minut de prelungiri, constănţeanul Bejan în încercarea de a respinge lobul lui Henrique şi-a introdus balonul în propria poartă, Oţelul a pierdut un meci foarte important în faţa unei contracandidate la retrogradare şi se află pe locul XV cu 14 puncte, o zestre foarte săracă ce preveteşte o vacanţă de iarnă scurtă şi plină de griji.
    Viitorul Constanţa – Oţelul Galaţi 4-3 (4-0)
    stadion „Concordia” Chiajna
    Au marcat: Mitrea (min. 6 şi min.39), Axente (min.20 şi min.22) respectiv Henrique (min.74), Sipovici (min.77), Bejan (min.90+3 autogol)
    Formaţii:
    Viitorul: Balauru – Bejan, Larie, Mitrea, Toşca – Băluţă, Benzar (min.74 Daminuţă), Al. Lazăr, Nikolov – Gavra, Axente (min.63 N.Dică). Antrenor: Bogdan Vintilă.
    Oţelul: Brăneţ – Milea, Sîrghi, Sipovici, Murgoci (min.32 Mişelăricu) – Cooper, Filip – Iorga, Băjenaru (min.56 Gavrilă ; min.79 Tudorie), Marquinhos – Henrique. Antrenor: Ewald Lienen.
    cartonaşe galbene: Sîrghi (min.15)
    Arbitru: George Rădulescu (Bucureşti)
    Asistenţi: Vladimir Urzică (Piatra Neamţ) şi Eduard Florin Ungureanu (Bucureşti)

  • Serbările Galaţiului, cu mici şi manele

    De câţiva ani ne-am obişnuit ca Serbările Galaţiului să fie un exemplu de prost gust şi mârlănie, iar 2013 nu face excepţie. Dacă de la vechea administraţie nu aveam niciun fel de pretenţie, de la actuala conducere a municipalităţii mă aşteptam să opereze schimbări de profunzime în ceea ce se doreşte a fi o sărbătoare pentru gălăţeni. Nu pot să înţeleg de ce primesc aprobări pe bandă rulantă tot soiul de indivizi, care nu au nici în clin, nici în mânecă cu alimentaţia publică, dar care au vândut în aceste zile tot soiul de porcării, pornind de la mici de calitate îndoielnică şi vin la mâna a doua. Nu poate fi trecută cu vederea nici blocarea trotuarului de pe Faleza Superioară, pentru ca şi cei care îşi fac obişnuita plimbare de seară să fie nevoiţi să înghită fumul şi mirosul de mici şi carne prăjită. Nu pot decât să constat că cei care se ocupă de acest eveniment sunt la fel de lipsiţi de imaginaţie ca naţionala României, deşi se puteau inspira din programul unor sărbători similare organizate de alte oraşe mari. Recitalul susţinut de orchestra „Lăutarii” din Chişinău este un bun început, dar lucrurile bune pot fi estompate de ţopârlănia unora dintre cei de care aminteam anterior. Dacă standul unde omul vinde mici, dar pune şi manele la maxim, este la doar câţiva metri de scena unde gălăţenii o ascultă pe Mioara Velicu şi Sofia Vicoveanca, nu cred că amatorii de muzică populară se pot bucura prea mult de acest „mixaj”. Toate aceste „pete de culoare” trebuie să dispară din peisaj, ca să putem vorbi cu adevărat de o sărbătoare a Galaţiului. Autorităţile nu trebuie să ofere doar circ pentru că are ceva căutare la o anumită categorie a populaţiei, ci trebuie să şi educe, în măsura în care acest lucru este posibil, că de culturalizare nu cred că se pune deocamdată problema. O formaţie de dans irlandez ar fi fost ceva inedit pe scena de pe Faleză, ca să dau doar idee despre ce se poate oferi gălăţenilor.
    Standurile de produse tradiţionale reprezintă o altă variantă de lucru, ce trebuie să fie promovată în continuare de autorităţi, în contrapondere cu maneliştii care cumpără carne de mici de la supermaket şi o vând la preţuri de patru ori mai mari celor care sunt dispuşi să îşi rişte sănătatea consumând aşa ceva. Am amintit doar câteva din plusurile şi minusurile acestui eveniment ce se doreşte a fi o sărbătoare pentru gălăţeni. Din păcate, punctăm încă mai mult la minusuri şi pentru ca situaţia să se schimbe ne trebuie oameni cu ceva iniţiativă şi fără frică să ia decizii dificile. Personal, cel mai mult mă deranjează corturile înşirate pe Faleză, ce dau impresia de şatră, iar de porcăriile pe care le vând deţinătorii cred că am vorbit deja de prea multe ori. Totul ţine de detalii, cum ar fi asocierea celor care pun manele la maxim cu orchestra „Lăutarii” din Chişinău, ca să dau un singur exemplu, iar dacă nu vom fi capabili să rezolvăm aceste probleme ce ţin mai degrabă de bun simţ, cred că ne-am cam atins limitele.

  • Distracţie şi voie bună de Ziua Galaţiului şi Ziua României

    Primăria a încheiat un parteneriat cu societatea Vision Improve SRL din Braşov care va organiza manifestările care vor avea loc sub denumirea ”Serbările Galaţiului 2013”, între 29 noiembrie şi 1 decembrie 2013, precum şi ”Târgul de Crăciun”, care va avea loc între 6 şi 27 decembrie. De vineri, 29 noiembrie şi până duminică, 1 decembrie, pe Faleza Superioară, în zona Parcului Viva, la intersecţia bulevardelor Marii Uniri şi prelungirea Coşbuc, vor avea loc spectacole, iar pe toată Faleza Superioară va fi organizat un târg de produse tradiţionale.
    Conform programului aprobat de consilierii locali, vineri, 29 noiembrie, va avea loc un recital extraordinar susţinut de Ansamblul Folcloric „Maria Tănase” din Craiova, care va avea invitaţi recunoscuţi, şi anume Petrică Mâţu Stoian, Niculina Stoican, Constantin Enceanu, Mariana Ionescu Căpitănescu, tinerii putându-se bucura de concertele susţinute de Connect-R şi Voltaj.
    Sâmbătă, pe 30 noiembrie, vor concerta orchestra Lăutarii, coordonată de Maestrul Nicolae Borgros, Laura Lavric, Mioara Velicu şi Sofia Vicoveanca, concertele de muzică uşoară fiind susţinute de Elena Gheorghe şi Vama Veche.
    Duminică, 1 decembrie, va avea loc un recitalul extraordinar susţinut de Ansamblul Jidvei România din Alba, urmat de spectacole susţinute de  Mandinga şi Zdob şi Zdub.
    Toate concertele vor începe la ora 17.30.

    Restricţii de circulaţie pe Faleza Superioară

    Reamintim că începând de ieri, de la ora 10.00, până luni la prânz, circulaţia autovehiculelor pe Bulevardul Marii Uniri, de la intersecţia cu strada Prelungirea Traian şi până la intersecţia cu străzile Drumul Uzina de Apă, Cloşca şi Saturn va fi restricţionată. Motivul îl reprezintă manifestările care vor avea loc cu ocazia Sărbătorilor Galaţiului. Riveranii de pe Bulevardul Marea Unire, între intersecţia cu bulevardul Prelungirea Coşbuc şi Grădina Botanică, vor avea permis accesul dinspre intersecţia cu străzile Drumul Uzina de Apă, Cloşca şi Saturn. Este restricţionat accesul maşinilor şi pe Bulevardul George Coşbuc, de la intersecţia cu strada Regiment 11 Siret şi până la intersecţia cu Bulevardul Marii Uniri.

  • De Sărbătorile Galaţiului, cumpătare la mâncare şi băutură!

    Câteva zile ne mai despart de startul sărbătorilor de iarnă, care la Galaţi încep odată cu celebrarea Sfântului Andrei, ocrotitorul oraşului nostru dar şi al ţării. Aşa cum ne-am obişnuit, mesele copioase şi vinul fiert nu vor lipsi din meniul festiv, deci ar fi bine să avem grijă ce şi cât mâncăm şi bem, ca să nu ajungem de la bal la spital.
    Medicii îndeamnă la cumpătare şi selecţie riguroasă a locului unde se prepară şi se serveşte carne sau vinul fiert.
    „Ar trebui să existe o pondere a cantităţii de mici şi alte preparate din carne şi trebuie să se ţină cont foarte mult de capacitatea de digestie a fiecăruia. Cât despre locul unde se prepară astfel de bucate, oamenii ar trebui să fie pretenţioşi, să fie selectivi, să acorde atenţie felului cum sunt depozitate alimentele, cum sunt preparate, dar şi modului în care sunt servite”, ne sfătuieşte medicul de familie Liliana Pavel.
    O atenţie deosebită trebuie acordată şi combinaţiei de alimente. Carnea asociată cu brânza îngreunează mult digestia, la fel şi carnea alături de cartofi. După o masă copioasă, bogată în proteine şi grăsimi animale, ar trebui aşteptat un timp de cel puţin două ore pentru a servi un desert. Colacii secuieşti şi turta dulce sau clătitele bogate în ciocolată şi gem vor fi vedetele dulci ale zilelor festive de Sfântul Andrei, dar ar trebui consumate ca şi gustare sau după câteva ore de la o masă principală.
    Şi vinul fiert trebuie consumat în cantităţi moderate, pentru că şi el suprasolicită funcţia ficatului, care este pus serios la treabă în aceste zile.
    Pentru preîntâmpinarea problemelor grave de sănătate, medicii atrag atenţia vârstnicilor şi bolnavilor care suferă de afecţiuni cardiace că “frigul duce la vasoconstricţie deci la o creşterea a tensiunii arteriale, iar cei care se ştiu cu astfel de probleme ar trebui să evite plimbările lungi dacă vremea este rece“, după cum spune medicul Pavel Liliana.

  • Lampioane şi candele plutitoare de Sărbătorile Galaţiului

    Lampioane şi candele plutitoare de Sărbătorile Galaţiului

    În timp ce fac demersuri pentru rezolvarea problemei căldurii în municipiul Galaţi, reprezentanţiii Primăriei s-au gândit să le ofere locuitorilor oraşului un program de manifestări cu ocazia sărbătorilor de iarnă foarte amplu şi generos, care cuprinde acţiuni inedite. Rămâne de văzut dacă iniţiativa Primăriei, pentru a cărei punere în practică se vor aloca circa 350.000 de euro şi care se va întinde pe parcursul câtorva săptămâni, va fi apreciată de gălăţeni, care astfel poate vor uita şi de taxe, impozitele şi scumpiri. În proiectul de hotărâre de Consiliu Local, care nu figurează ca având un iniţiator şi în care nu se precizează echipa care se va ocupa de organizarea manifestărilor, se precizează că acesta va fi cel mai mare eveniment din ultimii ani dedicat sărbătorilor, care va începe la sfârşitul lunii noiembrie, odată cu zilele oraşului, marcarea Zilei naţionale a României pe 1 decembrie, Sfântul Nicolae şi perioada de Ajun, continuând până pe data de 31 decembrie, cdec Revelion.
    Manifestările vor debuta pe 29 noiembrie, când, la ora 12, primarul Marius Stan, însoţit de consilierii locali, se va urca pe un podium şi vor aprinde flacăra ce va sta aprinsă pe toată perioada sărbătorilor. La ora 15, gălăţeniii sunt invitaţi să lanseze la apă peste 10.000 de candele plutitoare cu mesaje pentru anul 2014. Pe data de 29 noiembrie, la ora 22, peste 5.000 de lampioane vor fi lansate de la zona de concerte. Programul manifestărilor este unul amplu, cuprinzând concerte de muzică populară sau concerte susţinute de artişti şi formaţiii de muzică uşoară renumiţi, dar ar fi de apreciat dacă s-ar face publice sumele care vor fi date fiecărui artist care va cânta la Galaţi, precum şi cine se ocupă de încheierea contractelor cu aceştia.  Manifestărilor vor cuprinde şi organizarea unui bal vienez, deschiderea oficială a unui târg de Crăciun, aprinderea, pe 6 decembrie, a iluminatului festiv de sărbători şi a bradului de Crăciun, precum şi organizarea pe data de 31 decembrie a „Stanvelionului”, la care sunt aşteptaţi săparticipe peste 25.000 de gălăţeni.
    Faptul că Primăria Galaţi doreşte să le ofere gălăţenilor sărbători asemănătoare cu cele care au loc în occident este de apreciat, dar la fel de apreciat ar fi ca şi alte probleme alte oraşului să fie rezolvate tot după modelul european.