Tag: revelion galati

  • Bugetul alocat de orăşeni pentru sărbătorile de iarnă, mai mare cu 300 de lei faţă de anul trecut

    Bugetul alocat de orăşeni pentru sărbătorile de iarnă, mai mare cu 300 de lei faţă de anul trecut

    Bugetul celor care locuiesc la oraş alocat cheltuielilor pentru sărbătorile de iarnă este, în medie, de 1.541,68 lei, mai mare cu circa 300 de lei decât cel de anul trecut, urmare a faptului că preţurile produselor şi serviciilor de pe piaţa românească au crescut în acest an, potrivit unui studiu.
    Bugetul mediu total alocat pentru Crăciun şi Revelion înregistrează, astfel, o creştere comparativ cu anii anteriori – 1.255,47 lei în 2012, 1.046,75 lei în 2011, 1.052,48 lei în 2010 şi 1.523,29 lei în 2009, arată cercetarea efectuată de Mednet Marketing Research Center.
    “Principalul motiv de creştere a acestui buget poate fi faptul că preţurile la majoritatea produselor şi a serviciilor de pe piaţa românească au crescut în decursul anului”, spun iniţiatorii studiului.
    Pentru 33,5 la sută dintre persoanele chestionate, acest buget este însă mai mic decât cel din 2012.
    Majoritatea persoanelor chestionate au arătat că bugetul alocat pentru Crăciun şi Revelion este mai mare decât cel de anul trecut, creşterea fiind resimţită la categoria de produse alimentare (carne, cozonac etc.). Bugetul mediu pe care respondenţii intenţionează să-l aloce pentru mâncare şi băutură fiind de 600,76 lei (comparativ cu 501,04 lei în 2012, 422,27 lei în 2011, 491,54 lei în 2010 şi 556,13 lei în 2009).
    O creştere este înregistrată şi pentru categoria de produse nealimentare. Astfel, pentru produsele nealimentare specifice sărbătorilor de iarnă (haine, încălţăminte, cosmetice etc.), orăşenii intenţionează să aloce, în medie 498,63 lei (comparativ cu 414,08 lei în 2012, 397,72 lei în 2011, 302,07 în 2010 şi 321,09 lei în 2009), au mai precizat realizatorii studiului.
    În ceea ce priveşte călătoriile sau excursiile organizate în perioada sărbătorilor de iarnă, se înregistrează, de asemenea, o creştere a bugetului alocat – 1.524,47 lei în medie, comparativ cu 1.384,17 lei în 2012, 1.332,41 lei în 2011, 1.351,79 lei în 2010 şi 1.312,50 lei în 2009.
    Tot în perioada sărbătorilor de iarnă, o altă categorie de cheltuieli este cea a “ieşirilor în oraş sau la restaurant”. Pentru aceasta, persoanele intervievate intenţionează să aloce, în medie, aproximativ aceeaşi sumă ca şi anul trecut, respectiv 378,02 de lei.
    În privinţa cadourilor pentru cei dragi, cu ocazia Crăciunului şi a Revelionului, suma medie pe care intenţionează să o cheltuiască majoritatea respondenţilor (87,1 la sută) este de 465,25 lei. Cei mai mulţi intenţionează să cumpere articole de îmbrăcăminte sau încălţăminte (52,1 la sută ), cosmetice sau parfumuri (35,2 la sută ), jucării (34,1 la sută) sau ciocolată sau cafea (19,8 la sută), se mai arată în studiu.
    Principalii destinatari ai acestor cadouri sunt soţul sau soţia, partenerul (87,5 la sută ), copiii (63,8 la sută) şi părinţii (33,7 la sută).
    Mai mult de jumătate dintre cei chestionaţi (55,5 la sută) spun că nu îşi vor cumpăra, anul acesta, brad natural de Crăciun, principalul motiv fiind acela că au deja un brad artificial (40,4 la sută).
    În ceea ce priveşte Revelionul 2014, majoritatea respondenţilor aleg să petreacă în ţară (90,1 la sută), conform aceleiaşi cercetări.
    Dintre cei care vor petrece Revelionul în ţară, 73,6 la sută spun că vor petrece alături de familie şi prieteni, în propriile locuinţe sau ale prietenilor, 12,6 la sută vor merge într-o staţiune montană sau balneară din România, iar 9,3 la sută vor merge la restaurant sau la club.
    Moş Nicolae, o sărbătoare importantă pentru români, determină 81,8 la sută dintre persoanele intervievate să ofere cadouri celor dragi, suma medie estimată a fi cheltuită în acest scop fiind de 289,57 lei, se mai arată în cercetarea efectuată de Mednet Marketing Research Center.
    Potrivit iniţiatorilor studiului, în ceea ce priveşte tipul cadourilor alese, respondenţii spun că vor oferi celor dragi, cu această ocazie, dulciuri (54,3 la sută), articole de îmbrăcăminte sau încălţăminte (41,3 la sută ), precum şi jucării (36,1 la sută ).
    Studiul a fost realizat pe un eşantion reprezentativ pentru Bucureşti şi oraşele cu peste 100.000 locuitori, în perioada cuprinsă între 21 şi 27 noiembrie 2013.
    Au fost intervievate telefonic 800 persoane cu vârsta între 18 şi 65 ani, marja de eroare a studiului fiind de ± 3,46 la sută.

  • Bosquito, Michael Bolton şi Smokie în noaptea dintre ani

    „Revelionul în stradă, care va marca trecerea în noul an, cuprinde un program artistic susţinut în deschidere de Bosquito iar apoi de Michael Bolton şi de formaţia Smokie.
    „E un spectacol care va aduce mulţi gălăţeni în stradă. Spectacolul de Revelion este foarte posibil să-l avem într-un parteneriat cu o televiziune centrală, ceea ce ar conduce la reducerea foarte mult a costurilor, prin cedarea drepturilor de televizare. Cert este că avem un partener care ne va sponsoriza – Shopping City Mall”, a declarat primarul Marius Stan.
    Revelionul face parte dintr-un program de manifestări denumite “Iarnă de vis are Galaţiul”, care va începe pe 16 decembrie cu spectacolul „Stelele Moscovei pe gheaţă”, urmat de un Bal vienez desfăşurat la Teatrul Muzical. Muncipalitatea va instala un cort uriaş pe platoul de la Sindicate, va găzdui „Stanvelionul” pentru cei nevoiaşi, dar şi „Cortul”, unde, în a doua zi de Crăciun, primarul şi consilierii locali vor servi celor mai săraci gălăţeni aproximativ 4.500 de porţii de mâncare.

  • Lampioane şi candele plutitoare de Sărbătorile Galaţiului

    Lampioane şi candele plutitoare de Sărbătorile Galaţiului

    În timp ce fac demersuri pentru rezolvarea problemei căldurii în municipiul Galaţi, reprezentanţiii Primăriei s-au gândit să le ofere locuitorilor oraşului un program de manifestări cu ocazia sărbătorilor de iarnă foarte amplu şi generos, care cuprinde acţiuni inedite. Rămâne de văzut dacă iniţiativa Primăriei, pentru a cărei punere în practică se vor aloca circa 350.000 de euro şi care se va întinde pe parcursul câtorva săptămâni, va fi apreciată de gălăţeni, care astfel poate vor uita şi de taxe, impozitele şi scumpiri. În proiectul de hotărâre de Consiliu Local, care nu figurează ca având un iniţiator şi în care nu se precizează echipa care se va ocupa de organizarea manifestărilor, se precizează că acesta va fi cel mai mare eveniment din ultimii ani dedicat sărbătorilor, care va începe la sfârşitul lunii noiembrie, odată cu zilele oraşului, marcarea Zilei naţionale a României pe 1 decembrie, Sfântul Nicolae şi perioada de Ajun, continuând până pe data de 31 decembrie, cdec Revelion.
    Manifestările vor debuta pe 29 noiembrie, când, la ora 12, primarul Marius Stan, însoţit de consilierii locali, se va urca pe un podium şi vor aprinde flacăra ce va sta aprinsă pe toată perioada sărbătorilor. La ora 15, gălăţeniii sunt invitaţi să lanseze la apă peste 10.000 de candele plutitoare cu mesaje pentru anul 2014. Pe data de 29 noiembrie, la ora 22, peste 5.000 de lampioane vor fi lansate de la zona de concerte. Programul manifestărilor este unul amplu, cuprinzând concerte de muzică populară sau concerte susţinute de artişti şi formaţiii de muzică uşoară renumiţi, dar ar fi de apreciat dacă s-ar face publice sumele care vor fi date fiecărui artist care va cânta la Galaţi, precum şi cine se ocupă de încheierea contractelor cu aceştia.  Manifestărilor vor cuprinde şi organizarea unui bal vienez, deschiderea oficială a unui târg de Crăciun, aprinderea, pe 6 decembrie, a iluminatului festiv de sărbători şi a bradului de Crăciun, precum şi organizarea pe data de 31 decembrie a „Stanvelionului”, la care sunt aşteptaţi săparticipe peste 25.000 de gălăţeni.
    Faptul că Primăria Galaţi doreşte să le ofere gălăţenilor sărbători asemănătoare cu cele care au loc în occident este de apreciat, dar la fel de apreciat ar fi ca şi alte probleme alte oraşului să fie rezolvate tot după modelul european.