Conducerea Casei Judeţene de Pensii Galaţi anunţă că având în vedere apropiatele sărbători de iarnă şi ţinând cont de faptul că în luna decembrie 2013 vor fi mai multe zile nelucrătoare, din dorinţa de a veni în sprijinul beneficiarilor de pensii, Casa Naţională de Pensii Publice, în colaborare cu Compania Naţională Poşta Română, va plăti toate pensiile până pe data de 23 decembrie 2013, respectiv în intervalul 11 – 23 decembrie 2013. Virarea drepturilor de pensie pentru beneficiarii care au optat pentru plata în conturi bancare va începe cu data de 12 decembrie 2013. Potrivit informaţiilor care ne-au fost oferite de către reprezentanţii Casei Judeţene de Pensii Galaţi la solicitarea noastră, la nivelul judeţului există un număr de 147.000 de persoane care se află în evidenţa instituţiei ca fiind pensionari.
Tag: pensionari Galati
-
Pensionarii dau startul la petreceri în Galaţi
Pornit iniţial ca un proiect pentru pensionarii singuri din Galaţi, programul „Vreau un suflet”, iniţiat în iulie 2011 de Nelu Stoianof, a prins repede la persoanele de vârsta a treia, transformându-se practic într-un eveniment de masă la nivel local. „O dată pe saptămână, contra sumei de 10 lei, pensionarii primesc o bere, alune sau altceva, având posibilitatea să danseze şi să asculte muzică timp de 3 ore. Cert este că organizam o dată pe săptămână acest eveniment, iar în prezent am ajuns să facem de trei ori pe săptămână asemenea petreceri”, ne-a declarat Nelu Stoianof. În martie 2012 a fost înfiinţată asociaţia „Prosenior”, dedicată organizării de evenimente pentru persoanele de vârsta a treia, ţinând cont de succesul pe care programul l-a avut printre pensionarii din Galaţi. „Mi se pare o idee excelentă. Vin de fiecare dată la aceste petreceri, pentru că ne fac să uităm de problemele cu care ne confruntăm zilnic, avem ocazia să socializăm şi să dansăm”, susţine Maria Munteanu (67 de ani), una dintre obişnuitele acestor petreceri.Spectacole pe gustul lorLa spectacolele organizate de asociaţia „Prosenior” la restaurantul King au venit până acum artişti cunoscuţi din România, pe listă numărându-se Fuego, Angela Similea, Ovidiu Komornic, Gabriel Dorobanţu şi Teodor Munteanu. Organizatorii nu s-au limitat doar la simple petreceri, organizând baluri, dar şi pelerinaje la mănăstiri şi plecări la mare. Numărul participanţilor la astfel de evenimente vorbeşte de la sine, media fiind de 70 de persoane la fiecare din aceste petreceri, iar numărul lor continuă să crească. Pensionarii se bucură în primul rând că au posibilitatea să se distreze la preţuri modice şi să socializeze cu persoane de vârsta lor, iar petrecerile lor nu au trecut neobservate. „În această perioadă am primit cereri şi de la persoane mai tinere, între 40 şi 60 de ani, care nu sunt pensionari, şi sper ca din ce în ce mai mulţi gălăţeni să ni se alăture”, susţine Nelu Stoianof, organizatorul acestor evenimente. -
Pensionar, bun de plată pentru 2,5 miliarde de lei vechi
Un pensionar gălăţean are de achitat suma de 2,5 miliarde de lei vechi, motiv pentru care Casa Judeţeană Galaţi i-a pus poprire pe pensie, pentru a pune în practică o hotărâre judecătorească. Aceasta este cea mai mare sumă pe care o datorează un pensionar gălăţen, conform datelor furnizate de conducerea Casei Judeţene de Pensii la solicitarea ziarului nostru. Potrivit datelor furnizate de purtătorul de cuvânt al Casei de Pensii Galaţi, Nicolae Zburlea, în luna august 2013 instituţia a avut în evidenţă un număr total de 1.728 de popriri înfiinţate, dintre care 655 au fost emise în baza titlurilor executorii emise de către ANAF şi primării, fiind vorba de impozite sau taxe către bugetul statului sau bugetul local care nu au fost achitate la termen, 581 au fost emise în baza sentinţelor judecătoreşti, în timp ce 492 au fost emise pentru neachitarea la timp a pensiei de întreţinere sau a sumelor împrumutate de la CAR-ul pensionarilor. Numărul popririlor nu a crescut semnificativ faţă de luna august 2012, când Casa Judeţeană de Pensii Galaţi a avut în evidenţă un număr de 1.716 de popriri înfiinţate, dintre care 699 au fost emise în baza titlurilor executorii emise de ANAF şi primării, 568 au fost emise în baza executorilor judecătoreşti, iar 449 au fost emise pentru neachitarea pensiei de întreţinere sau a împrumuturilor făcute la CAR-ul pensionarilor.