În sala Auditorium a Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii va avea loc vineri, începând cu ora 13.00, conferinţa “Încursiune în lumea exoplanetelor”, o acţiune organizată de Secţia Observator Astronomic-Planetariu. Muzeograful Ovidiu Tercu, coordonatorul Observatorului Astronomic din Galaţi, vine în faţa publicului cu o incursiune detaliată în lumea exoplanetelor, precum şi informaţii despre descoperirile astronomice realizate la Observatorul din Galaţi şi o prezentare a instrumetelor optice folosite în astronomie.
Conferinţa „Incursiune în lumea exoplanetelor”, se înscrie în seria de activităţi educative incluse în planul de acţiuni din cadrul Asociaţiei Judeţene de Ştiinţele Naturii Galaţi, organism care funcţionează pe lângă Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi.
Tag: Observator Astronomic-Planetariu Galati
-
Conferinţă despre lumea planetelor, la CMSN
-
A fost noaptea Perseidelor

În noaptea de luni spre marţi a fost noapte albă la Muzeul de Ştiinţe ale Naturii din Galaţi, unde peste o mie de curioşi au mers să vadă ploaia de stele căzătoare. Şi cum cerul a fost senin, gălăţenii au reuşit să vadă Perseidele cu ochiul liber sau prin lentila telescoapelor. Fenomenul astronomic Perseidele a început să fie vizibil încă de luna trecută, însă luni noaptea spectacolul stelar a atins faza maximă. Aşadar, cine şi-a îndreptat ochii spre cer, a avut mari şanse să vadă o stea căzătoare şi să-şi pună o dorinţă. Şi pentru că a fost o ocazie specială, specialiştii din cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii le-au oferit vizitatorilor o adevărată lecţie de astronomie. Pe lângă observaţiile astronomice au vizionat şi filme despre fascinanta lume a stelelor. Nu doar pe terasa de observaţii astronomice a fost aglomeraţie. Pe spaţiul verde din faţa instituţiei, gălăţenii – câteva sute de vizitatori – s-au aşezat pe iarbă şi au privit către cer în căutarea stelelor căzătoare.
Fenomenul de stea căzătoare este dat de particulele care ard în atmosfera Pământului, la frecarea cu aerul. Dâra luminoasă lăsată pentru o fracţiune de secundă este denumită de astronomi meteor. Toate aceste particule de praf vin de la cometa Swift-Tuttle, care, atunci când trece pe lângă Soare, trece din stare solidă în stare gazoasă şi praful cosmic prins în nucleul îngheţat este eliberat în spaţiu.
În premieră, specialiştii din cadrul Observatorului Astronomic Galaţi au transmis Perseidele live-video pe internet, dând în acest fel posibilitatea celor care nu au putut veni la muzeu sau care se aflau în alte oraşe din ţară şi străinătate, unde nu a fost vizibilitate pe cer, să observe şi ei acest fenomen astronomic.