Tag: ministerul transporturilor

  • Negocierile de la AFDJ Galaţi, aproape de punctul fierbinte

    Negocierile de la AFDJ Galaţi, aproape de punctul fierbinte

    Reprezentanţii sindicatului Liber şi Independent Farul şi cei ai conducerii AFDJ Galaţi continuă tratatativele demarate recent în vederea încheierii unui nou Contract Colectiv de Muncă aferent anului 2014 şi care ar urma să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2014. Potrivit informaţiilor furnizate de către liderul de sindicat Ştefan Frunză, până acum reprezentanţii celor două părţi au parcurs două treimi din prevederile generale ale contractului, urmâmd ca în perioada următoare să se discute cel mai important capitol, şi anume cel legat de drepturile salariale de care vor beneficia cei circa 700 de angajaţi ai societăţii aflate în ograda MInisterului Transporturilor, cel mai fierbinte punct fiind cel legat de cuantumul majorării salariale. Potrivit declaraţiei liderului de sindicat Ştefan Frunză, în cadrul întâlnirilor pe care directorul general Mircea Răzvan Cristea le-a avut cu angajaţii AFDJ Galaţi care îşi desfăşoară activitatea la diferitele puncte de lucru ale unităţii, acesta a afirmat că salariile vor creşte cu cel puţin valoarea ratei inflaţiei, însă rămâne de văzut dacă acest lucru se va realiza. „Am parcurs până la ora actuală două treimi din clauzele generale ale contractului şi urmează în următoarea perioadă să discutăm capitolul legat de drepturile salariale. Până acum conducerea a acceptat acordarea unui spor de 7% din salariul de bază pentru lucrul sistematic în zilele de repaos săptămânal acordate în alte zile decât cele de sâmbătă sau duminică, de acest spor urmând să beneficieze circa 350 de angajaţi ai AFDJ Galaţi”, ne-a declarat liderul de sindicat Ştefan Frunză. Ultima şedinţă de tratative a fost una maraton, începând la ora 14 şi terminându-se la ora 21.

  • APDM Galaţi scapă nepenalizată pentru atribuirea a două proiecte cu finanţare europeană

    APDM Galaţi scapă nepenalizată pentru atribuirea a două proiecte cu finanţare europeană

    Administraţia Porturilor Dunării Maritime Galaţi a reuşit să anuleze un raport al Ministerului Transporturilor, care pusese compania într-o situaţie financiară extrem de dificilă. În urma unui control al Ministerului Transporturilor s-a constatat că Administraţia Porturilor Dunării Maritime (APDM) Galaţi nu a respectat condiţiile la două proiecte ce vizau sistemul de colectare a deşeurilor generate de nave în porturile de pe Dunărea maritimă. Proiectele amintite erau finanţate cu fonduri europene şi naţionale, iar reprezentanţii Ministerului Transporturilor au aplicat corecţii financiare de 25% din valoarea proiectelor după ce în urma verificărilor a reieşit că APDM Galaţi a stabilit un criteriu de calificare nelegal prin documentaţia de atribuire şi notele justificative privind respectarea de către candidaţi a standardelor de protecţie a mediului. Astfel, în cazul primului contract de furnizare penalităţile se ridicau la aproape 4,4 milioane de lei, iar în cazul celui de-al doilea contract la peste 3 milioane de lei. Ulterior, Ministerul Transporturilor a emis o altă notă de constatare, stabilind că APDM Galaţi trebuie să returneze trei milioane de lei.
    Acuzaţii de favorizare a unor firme
    Disputa între APDM Galaţi şi Ministerul Transporturilor a pornit de la diferenţele de interpretare şi calificare a celor două contracte. Astfel, APDM Galaţi considera că „proiectarea, execuţia, instalarea, punerea în funcţiune a două nave de combatare a poluării, precum şi serviciile de modernizare a navei de colectare deşeuri DEPOL 6, reprezintă un contract de servicii şi nu unul de furnizare”. Practic, Administraţia Porturilor Dunării Maritime Galaţi a apreciat că are dreptul de a aplica criterii de calificare şi de selecţie  referitoare la standardele de protecţie a mediului în cazul contractelor de servicii şi a celor de lucrări. Ministerul Transporturilor a susţinut însă că „prin documentaţia de atribuire au fost stabilite criterii de calificare şi selecţie restrictive  şi nelegale, care au condus la restricţionarea artificială a participării operatorilor  economici la procedurile de achiziţie publică organizate pentru încheierea contractelor”. Curtea de Apel Galaţi a anulat vineri, 18 noiembrie, atât nota de constatare a neregulilor financiare amintite, dar şi decizia Ministerului Transporturilor, în baza căreia APDM Galaţi ar fi urmat să returneze nu mai puţin de trei milioane de lei.

  • Portul Galaţi, unic în România

    Portul Galaţi, unic în România

    Acesta este punctul de vedere al deputatului PDL Mircea Toader, care a apreciat faptul că, în proiectul de lege al descentralizării, porturile din România nu vor trece în ograda autorităţilor locale sau judeţene, ci vor rămâne tot în subordinea Ministerului Transporturilor.
    „Mi-am exprimat acest punct de vedere atât eu cât şi PDL faţă de ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, dar şi faţă de vicepremierul Liviu Dragnea, care se pare că au înţeles faptul că este mai bine ca porturile să nu treacă la alte autorităţi, aşa cum s-a dorit iniţial. Portul din Galaţi este singurul din ţară care are şi cale ferată, este şi port maritim şi are şi conexiuni cu linia largă de la ruşi. Practic este singurul port care are conexiuni cu infrastructurile europene şi estice, cu apa, cu şoseaua şi cu calea ferată”, ne-a declarat Mircea Toader.

  • Transportatorii rutieri ameninţă cu proteste în decembrie

    Transportatorii rutieri ameninţă cu proteste în decembrie

    Transportatorii rutieri ameninţă cu proteste în decembrie, dacă Ministerul Transporturilor nu găseşte soluţii de rezolvare a problemelor privind infrastructura rutieră, fiscalitatea exagerată, legislaţia din domeniu completată lunar şi lipsa de susţinere a activităţii de transport.

    Reprezentanţii Confederaţiei Naţionale Rutiere (CNR) arată marţi, într-un comunicat de presă, că protestele anunţate în luna mai au fost suspendate atunci ca urmare a promisiunilor asumate şi semnate de conducerea Ministerului Transporturilor. “În textul minutei asumate, dar neîndeplinite, ce doar a suspendat protestele din luna mai, se regăsesc aceleaşi probleme nerezolvate de infrastructură rutieră inexistentă, fiscalitate exagerată, deghizată în lupta împotriva firmelor pirat, legislaţie rutieră naţională rectificată sau completată lunar şi lipsa de susţinere a activităţii de transport”, susţin reprezentanţii CNR. Potrivit acestora, ca urmare a neîndeplinirii de către Ministerul Transporturilor a promisiunilor asumate în luna mai, s-a luat hotărârea susţinerii unui protest naţional organizat de transportatorii rutieri în luna decembrie. “În condiţiile în care nici angajamentele asumate în primăvară şi nici solicitările curente ale transportatorilor nu vor fi puse în practică, există premisele ca la începutul lunii decembrie activitatea în transporturi să se oprească pentru o perioadă nedeterminată”, arată CNR.

    La solicitările anterioare, transportatorii au adăugat o nouă cerinţă, referitoare la returnarea unei cote părţi din acciză, de minim 130 de euro pentru 1.000 de litri de carburanţi profesionali, măsură care există, potrivit acestora, în toate ţările membre UE. “Introducerea unei majorări a accizei din carburanţi cu şapte eurocenţi, precum şi modificarea subită a recalculării nivelului accizelor la carburanţi în raport cu inflaţia este considerată de breaslă o măsură abuzivă cu impact direct în segmentul tuturor transportatorilor rutieri”, consideră reprezentanţii CNR. Aceştia susţin că în ultimele luni Confederaţia Naţională Rutieră a solicitat deschiderea la dialog a noului ministru al Transporturilor şi a transmis propuneri către Guvern, Ministerul Muncii şi Ministerul de Finanţe, incluzând şi soluţii pentru combaterea evaziunii fiscale, însă adresele oficiale ale CNR nu au primit răspuns, iar ministru Ramona Mănescu “a refuzat întâlnirile cu reprezentanţii patronatelor membre CNR”.

    În 22 mai, transportatorii rutieri au renunţat la protestul anunţaat, după o întâlnire de câteva ore cu reprezentanţii Ministerului Transporturilor, unde s-a stabilit un calendar pentru revizuirea mai multor prevederi legislative. Relu Fenechiu, ministrul Transporturilor în acea perioadă, declara că în urma discuţiilor cu reprezentanţii mai multor organizaţii patronale din transportul rutier a aflat multe din “problemele reale” ale acestui sector, iar acestea trebuie rezolvate în cel mai scurt timp pentru că sunt legate de eficienţa activităţii, de o “abordare dreaptă a greşelilor şi a muncii acestor oameni”.

    Ministrul preciza că mai multe comisii şi subcomisii formate din reprezentanţi ai MT şi ai transportatorilor vor lucra pe câteva obiective precise, vizându-se găsirea modalităţilor pentru aplicarea cât mai corectă a legislaţiei actuale, modificări legislative care să ducă la simplificarea unor acte normative, dar şi găsirea de soluţii de lobby în ţările vecine României pentru înlăturarea unor probleme cu care se confruntă transportatorii. Transportatorii ameninţau atunci că din 23 mai opresc total activitatea pentru o perioadă nedeterminată, solicitând ambasadelor României, prin Ministerul Afacerilor Externe, să comunice acest lucru, pentru evitarea blocării în România a transportatorilor străini. Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România şi CNR anunţau atunci că protestează faţă de lipsa de dialog şi interes a Ministrului Transporturilor în ceea ce priveşte problemele transportatorilor. Aceştia au cerut Guvernului corectarea “anomaliilor legislative actuale, eliminarea actelor de corupţie şi un dialog constructiv”. Aceştia au criticat existenţa unor suprapuneri legislative şi situaţiile în care mai multe acte normative reglementează aceleaşi situaţii.

    Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România are 13.000 de membri, operatori care efectuează transporturi interne şi internaţionale de marfă şi persoane. Confederaţia Naţională Rutieră este cea mai nouă structură patronală din domeniul transporturilor rutiere de mărfuri şi de persoane şi are în componenţă peste 36 de structuri asociative din Federaţia Operatorilor Români de Transport, respectiv Federaţia Transportatorilor Europa. CNR reprezintă interesele unui număr de peste 7.500 operatori de transport rutier din România.

  • România şi Georgia au semnat un memorandum pentru reactivarea liniei de feribot Constanţa-Batumi

    Viceministrul georgian al Economiei, Natia Mikeladze, şi secretarul de stat din Ministerul Transporturilor Nicuşor Marian Buică au semnat, vineri, un memorandum de înţelegere care va permite reactivarea liniei de feribot Constanţa-Batumi, scrie publicaţia Trend.az.

    Memorandumul de înţelegere privind cooperarea bilaterală în domeniul transportului va permite reactivarea liniei de feribot dintre porturile din Georgia şi România în viitorul apropiat, potrivit Ministerului Economiei de la Tbilisi. Tototată, documentul semnat în capitala Georgiei va facilita dezvoltarea legăturilor de transport între cele două ţări şi crearea de noi locuri de muncă.

    Memorandumul a fost semnat cu ocazia vizitei în Georgia a unei delegaţii a Ministerului Transporturilor din România, care a început la 23 octombrie, scrie Trend.az. În timpul vizitei, membrii delegaţiei române au vizitat porturile georgiene Batumi şi Poti, unde au avut întâlniri cu autorităţile locale şi cu reprezentanţi ai unor companii private interesate să investească în reluarea liniei de feribot.

  • Strategia Dunării, sub lupa ministrului Transporturilor, Ramona Mănescu

    Ministrul Ramona Mănescu a stat la masa discuţiilor alături de reprezentanţii instituţiilor implicate în luarea deciziilor ce privesc Dunărea, unde s-au dezbătut pe lângă probleme legate de transportul pe Dunăre şi dragarea din anumite zone de pe fluviu, dar şi problema celui mai arzător subiect disputat de ani de zile în spaţiul brăileano-gălăţean, podul peste Dunăre şi tunelul de la Galaţi. Conform declaraţiilor ministrului Ramona Mănescu, aprobarea proiectului podului peste Dunăre sau a tunelului sub Dunăre ţine de puterea de convingere a primarului Marius Stan, care este aşteptat la Bucureşti să prezinte proiectele. Finanţarea vine din partea Uniunii Europene, din spusele ministrului, iar edilul Marius Stan a precizat la începutul întâlnirii că nu este nevoie de garaţia financiară din partea Guvernului. O dată concretă sau o estimare a timpului în care proiectele ar putea fi aprobate nu s-a dat.
    Dragarea şenalului navigabil
    Dragarea pe care statul român a fost nevoit să o facă pe teritorii care aparţin bulgarilor este o lacună care aduce pierderi financiare şi neînţelegeri între cele două ţări pentru că, aşa cum se ştie, bulgarii nu şi-au dat acordul pentru astfel de intervenţii. „Statul român nu-şi poate permite ca an de an să suporte din propriul buget cheltuielile pentru dragarea acelor porţiuni care aparţin statului bulgar, fără ca vreodată să avem certitudinea că vom recupera aceste fonduri, aşa cum s-a întâmplat în 2011-2012, drept pentru care anul acesta nu am putut face acest lucru”, a spus ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu.
    Interconectivitatea mijloacelor de transport, un proiect cu fonduri europene
    Proiectul de îmbunătăţire a navigabilităţii pe Dunăre şi dezvoltarea capabilităţii intermodale în fiecare port sunt prioritare pentru minister.
    Proiectul integrat al transportului pe Dunăre, dezvoltarea de centre intermodale şi conectivitatea în toate cele 16 porturi care sunt prinse în acest proiect ar putea deveni realitate în următorii ani. Mecanismul Conectarea Europei în România a primit o finanţare de 750 de milioane de euro doar pentru partea fluvială, iar valoarea totală a proiectului în ţara noastră este de 1,3 miliarde de euro. Centrele intermodale vor avea capacitatea portuară de primire şi transferare pe trafic rutier şi feroviar. Proiectul îşi propune să conecteze zona portuară cu celelalte căi de transport. Depunerea proiectului va avea loc în primul trimestru din  2014, iar perioada în care se pot accesa banii este între 2014 şi 31 decembrie 2016.
    O direcţie dedicată problemelor Dunării
    Prezenţa ministrului la Galaţi aduce şi noutatea înfiinţării unei Direcţii speciale pentru probleme Dunării. „Dunării nu i s-a acordat atenţia cuvenită iar noi, ca minister, ne-am angajat să facem un compartiment pentru Dunăre”, a declarat ministrul.
    Taxele vamale ar putea fi reduse
    Taxele practicate de porturile româneşti ar putea fi reduse pentru transportul intern. „Am convenit ca noi să facem o inventariere a tuturor taxelor pe care toţi cei implicaţi în activitate le suportă în «meniul» acesta. Dacă există taxe «supraponderale», acestea vor fi eliminate. Există şi problema controalelor intermediare între porturile româneşti în tranzitul dintr-un port în altul. Acestea îngreunează financiar activitatea porturilor şi costă foarte mult timp. Sperăm să uşurăm povara pe care operatorii şi dezvoltătorii o au”, a mai spus Ramona Mănescu.

  • APDM Galaţi, penalizată cu milioane de lei pentru încălcarea legii la atribuirea a două proiecte finanţate cu fonduri europene

    În urma unui control al Ministerului Transporturilor s-a constatat că Administraţia Porturilor Dunării Maritime (APDM) Galaţi nu a respectat condiţiile la două proiecte ce vizau sistemul de colectare a deşeurilor generate de nave în porturile de pe Dunărea maritimă. Proiectele amintite erau finanţate cu fonduri europene şi naţionale, iar reprezentanţii Ministerului Transporturilor au aplicat corecţii financiare de 25% din valoarea proiectelor după ce în urma verificărilor a reieşit că APDM Galaţi a stabilit un criteriu de calificare nelegal prin documentaţia de atribuire şi notele justificative privind respectarea de către candidaţi a standardelor de protecţie a mediului. Astfel, în cazul primului contract de furnizare penalităţile se ridică la aproape 4,4 milioane de lei, iar în cazul celui de-al doilea contract la peste 3 milioane de lei. Ulterior, Ministerul Transporturilor a emis o altă notă de constatare, stabilind că APDM Galaţi trebuie să returneze trei milioane de lei.
    Contracte de servicii vs. contracte de furnizare
    Disputa între APDM Galaţi şi Ministerul Transporturilor a pornit de la diferenţele de interpretare şi calificare a celor două contracte. Astfel, APDM Galaţi consideră că „proiectarea, execuţia, instalarea, punerea în funcţiune a două nave de combatare a poluării, precum şi serviciile de modernizare a navei de colectare deşeuri DEPOL 6, reprezintă un contract de servicii şi nu unul de furnizare”. Practic, Administraţia Porturilor Dunării Maritime Galaţi consideră că are dreptul de a aplica criterii de calificare şi de selecţie referitoare la standardele de protecţie a mediului în cazul contractelor de servicii şi a celor de lucrări. Ministerul Transporturilor susţine însă că „prin documentaţia de atribuire au fost stabilite criterii de calificare şi selecţie restrictive  şi nelegale, care au condus la restricţionarea artificială a participării operatorilor  economici la procedurile de achiziţie publică organizate pentru încheierea contractelor”. APDM Galaţi a chemat în judecată Ministerul Transporturilor, cerând anularea deciziei prin care a fost obligată să returneze milioane de lei, Curtea de Apel urmând să pronunţe o hotărâre în acest caz.