Tag: mic dejun

  • Se poate slăbi cu un mic dejun consistent

    Constatarea că se poate slăbi cu un mic dejun consistent este foarte interesantă. S-a demonstrat că este importantă nu numai mărimea aportului caloric, ci şi – sau mai ales – momentul zilei în care intervine acesta, relatează passionsante.be.

    O echipă de cercetători israelieni a alcătuit un grup de circa o sută de femei cu vârsta medie de 46 de ani, supraponderale sau obeze, care prezentau un sindrom metabolic. Acesta se caracterizează printr-o asociere de parametri (hipertensiune, exces de colesterol, nivel ridicat de insulină, hiperglicemie etc.), cu riscul unor probleme ca diabetul de tip 2, tulburări cardiovasculare şi accident vascular cerebral (AVC).

    Femeile au fost ţinute sub observaţie trei luni, după ce au fost împărţite în două grupe, în funcţie de momentul zilei în care consumau cea mai copioasă masă – dimineaţa sau seara. Aportul total de calorii a fost fixat la 1.400 kcal, iar cercetătorii au măsurat evoluţia greutăţii, a circumferinţei taliei şi a sindromului metabolic.

    Rezultatele au fost spectaculoase. Pierderea medie în greutate a fost de 8,7 kg la femeile care mâncau copios dimineaţa, faţă de 3,6 kg la cele care mâncau mult seara. Diferenţa a fost astfel de 5,1 kg. Circumferinţa taliei a scăzut cu 8,5 cm la femeile care mâncau bine dimineaţa şi doar cu 3,9 cm la cele care consumau multe calorii seara (diferenţă de 4,6 cm).

    În cele două grupe s-a înregistrat o îmbunătăţire netă a sindromului metabolic, ceva mai pronunţată la femeile care au mâncat bine la micul dejun. Şi nivelurile de saţietate au fost mai bune la cele care au mâncat copios dimineaţă.

    Cu alte cuvinte, la un aport caloric echivalent, balanţa înclină evident spre un mic dejun copios, lucru care poate fi de folos celor care vor să slăbească, încheie passionsante.be.

  • Patru motive pentru care micul dejun este considerat cea mai importantă masă a zilei

    Deşi micul dejun este considerat cea mai importantă masă a zilei, aproximativ 18% dintre bărbaţii şi respectiv 13% dintre femeile cu vârsta între 35 şi 54 de ani sar peste această masă, informează LiveScience.com.

    Există însă, conform medicilor şi specialiştilor în alimentaţie, dovezi clare care susţin faptul că nu trebuie sărit peste această masă.

    Astfel, femeile care sar peste micul dejun întâmpină un risc mai ridicat de a se îmbolnăvi de diabet, conform unui studiu publicat recent în revista American Journal of Clinical Nutrition. Femeile care nu mănâncă micul dejun întâmpină un risc de aproximativ 6 ori mai mare de a se îmbolnăvi de diabet decât cele care servesc micul dejun în fiecare zi.

    În ceea ce priveşte bolile de inimă, luarea micului dejun corespunde unei incidenţe mai reduse a maladiilor cardiace în cazul bărbaţilor cu vârste între 45 şi 82 de ani, conform unui studiu publicat în luna iulie în revista Circulation. Acelaşi studiu indică faptul că persoanele care sar peste micul dejun au mai frecvent probleme legate de hipertensiune, rezistenţă la insulină şi au niveluri mai ridicate ale zahărului în sânge.

    Un studiu publicat în anul 2005 de Journal of the American Dietetic Association indica faptul că micul dejun are o influenţă benefică asupra memoriei.

    Un alt studiu recent publicat în revista Obesity a ajuns la concluzia că persoanele care mănâncă de dimineaţă slăbesc mai uşor decât persoanele care consumă acelaşi număr de calorii pe zi, dar sar peste micul dejun.