Tag: mahmureala

  • În sfârşit, un leac pentru mahmureală?

    Ca o piatră filosofală, remediul pentru mahmureală pare să existe numai în legende. Acest elixir magic i-a evitat până şi pe oamenii de ştiinţă care de ani buni încearcă să îl descopere. Acum, în loc să se axeze pe un remediu, oamenii de ştiinţă de la Universitatea Sun Yat-Sen din Guangzhou, China, au analizat modul în care mahmureala ar putea fi prevenită chiar înainte de a apărea.

    Pentru a putea studia acest fenomen, ei au evaluat procesul metabolic prin care trece corpul unui individ care a consumat alcool. Mai întâi, etanolul din băuturile alcoolice este metabolizat de o enzimă cunoscută sub numele de alcool dehidrogenază (ADH) în acetaldehidă. Se crede că acetaldehida este adevărata cauză a efectelor produse de alcool, precum mahmureala. Ulterior, ea este metabolizată la rândul ei în acetat de enzima dehidrogenaza aldehida (ALDH). Contrar efectelor produse de acetaldehidă, acetatul poate să fie responsabil pentru unele dintre beneficiile pe care alcoolul le aduce sănătăţii.

    Cunoscând aceste produse, oamenii de ştiinţă au testat 57 de băuturi diferite, inclusiv infuzii din plante, ceaiuri, şi băuturi carbogazoase pentru a le urmări efectele asupra ADH şi ALDH. Astfel, s-a constatat că fiecare băutură avea un efect diferit. De exemplu, o infuzie de plante cu seminţe de cânepă creşte procesele ADH, inhibându-le pe cele ale ALDH, ceea ce însemnă că băutura respectivă face ca efectele nedorite ale consumului de alcool să dureze mai mult. În schimb, s-a constatat că o băutură carbogazoasă, cunoscută în China sub numele de Xue bi şi comercializată la noi drept Sprite, are rolul de a creşte procesele realizate de ALDH, determinând acetaldehida să fie metabolizată mai repede. Prin urmare, se pare că această băutură, consumată înaintea unei beţii, poate reduce durata mahmurelii.

    „Aceste rezultate ne amintesc că suplimentele, fie ele din plante sau de alt tip, pot avea acţiuni farmacologie asupra noastră care implică atât beneficii cât şi dezavantaje aduse sănătăţii”, a comentat Edzard Ernst, expert de la Universitatea Exeter, din Marea Britanie. În acelaşi timp, el a explicat că aceste teste ar trebui refăcut pe organisme vii, pentru ca abia apoi să putem trage concluzii.

  • Mahmureala devine din ce în ce mai uşoară odată cu vârsta

    Contrar aparenţelor, persoanele mai în vârstă riscă mai puţin să se trezească acuzând o mahmureală după o noapte de băutură, conform unui studiu realizat în Danemarca, conform LiveScience.com. Acest studiu a fost realizat pe un eşantion de 52.000 de persoane cu vârsta între 18 şi 94 de ani. Subiecţii au fost chestionaţi cu privire la modul în care consumă alcool dar şi cât de frecvent trec prin stările de rău asociate consumului excesiv de alcool (ameţeli, dureri de cap, ritm cardiac accelerat şi stări de vomă) după aşa-numitul „binge drinking” – definit drept consumul a cel puţin 5 băuturi alcoolice într-o singură ocazie.

    Concluzia cercetătorilor este că intensitatea stărilor de mahmureală după aşa-numitul „binge drinking” scade odată cu vârsta.

    Spre exemplu, riscul de a suferi o mahmureală pe cinste după consumul a cel puţin 5 băuturi alcoolice cu o singură ocazie este de 11 ori mai mare pentru tinerii din intervalul de vârstă 18 – 29 de ani decât pentru bărbaţii de peste 60 de ani. În cazul femeilor, riscul de a suferi de mahmureală este de 8 ori mai mare în cazul intervalului de vârstă 18 – 29 de ani decât pentru femeile de peste 60 de ani.

    Simptomele şi intensitatea mahmurelii variază de asemenea în funcţie de vârstă. Aproximativ 10% dintre bărbaţi şi 21% dintre femeile cu vârsta între 18 şi 29 de ani au susţinut că au trecut prin stări de ameţeală în timp ce erau mahmuri, comparativ cu doar 1,5% dintre bărbaţi şi 3% dintre femeile de peste 60 de ani.

    Cauzele acestor diferenţe par să aibă legătură cu intensitatea cu care tinerii şi adulţii mai în vârstă se dedică băuturii. Astfel, persoanele mai în vârstă întâmpină un risc mai scăzut de a se trezi mahmure pentru că pur şi simplu consumă mai puţin alcool. Un studiu recent realizat în SUA ajungea la concluzia că băutorii cu vârsta între 18 şi 24 de ani consumă în medie 9 băuturi alcoolice cu o anumită ocazie, în timp ce persoanele în vârstă de peste 65 de ani rareori depăşesc 6 băuturi.

    În cadrul acestor studii nu au fost cuprinse persoane care nu consumă deloc alcool. Studiul danez în domeniu a fost publicat în ultimul număr al revistei Alcoholism: Clinical & Experimental Research.