word-monitor

Tag: luna

  • Luna, mai aproape de noi, la Observatorul Astronomic

    „Noaptea Internaţională a Observării Lunii”, fixată în acest an pe 12 octombrie, este un moment dedicat observării Lunii, acest corp ceresc care a influenţat vieţile oamenilor încă de la începuturile timpului. Eveniment a fost creat pentru a oferi o oportunitate oamenilor de a vedea frumuseţea Lunii şi de a împărtăşi această experienţă cu cei din jur.

    Observatorul Astronomic din Galaţi este înscris oficial în acest proiect internaţional – International Observe the Moon Night (InOMN), http://observethemoonnight.org/ şi invită publicul începând cu ora 18.00 să ia parte la mai multe activităţi dedicate Lunii.

    „Pentru început, în Sala Auditorium a muzeului, vom organiza o conferinţă ştiinţifică de o oară despre satelitului natural al Pământului, urmând ca de la ora 19.00 să demarăm, pe terasa instituţiei, seria de observaţii astronomice cu public, dacă vremea va permite acest lucru. Cu aceasta ocazie se vor face observaţii la Lună şi la principalele stele, stele duble şi roiuri de stele vizibile în această perioadă”, a declarat muzeograful Ovidiu Tercu, coordonatorul Observatorului Astronomic Galaţi.

    Biletul de intrare la acest eveniment este de 3 lei pentru fiecare persoană. Astfel, nu rataţi ocazia de a participa la acţiune, deoarece Observatorul Astronomic al Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi aduce Luna mai aproape de noi.

  • Luna ar putea fi un “cadou” din partea planetei Venus

    Luna ar putea fi un "cadou" din partea planetei Venus

    Luna, satelitul natural al Pământului, ar putea fi un “cadou” primit de planeta noastră din partea lui Venus, planetă care ar fi avut la un moment dat în istoria ei un satelit, dar l-ar pierdut, conform unei noi teorii, informează SPACE.com. Această teorie susţine că gravitaţia Pământului a capturat satelitul rătăcitor pierdut de Venus.

    Această idee contrastează cu teoria general acceptată de majoritatea astronomilor care susţin că Luna s-a format în urmă cu aproximativ 4,5 miliarde de ani, în urma ciocnirii dintre Pământ şi o planetă mai mică. Ipoteza acestui impact gigantic are însă şi puncte slabe, la fel ca mai toate teoriile despre formarea satelitului nostru natural ce au fost aduse în discuţie cu ocazia conferinţei “Originea Lunii”, organizată de Royal Society din Londra.

    “Cred că o informaţie cheie pentru a înţelege Luna este aceea că Venus nu are niciun satelit natural şi, cu siguranţă, trebuie să studiem mai mult această planetă”, a comentat Dave Stevenson, profesor de ştiinţe planetare la Institutul Tehnologic din California, cel care a adus în discuţie această ipoteză surprinzătoare privind originea Lunii. Stevenson a precizat că iniţial era adeptul teoriei general acceptate, cea privind impactul dintre Pământ şi o altă planetă, dar această teorie nu poate răspunde tuturor întrebărilor.

    Teoria “capturării Lunii” presupune că Pământul şi-a folosit atracţia gravitaţională pentru a atrage pe orbită un corp spaţial preformat, transformându-l într-un satelit. O problemă pentru această teorie este faptul că, din punct de vedere geochimic, compoziţia Lunii este foarte asemănătoare cu cea a Pământului. Analizele rocilor lunare aduse pe Pământ prin misiunile Apollo, ale NASA, au demonstrat că rocile selenare au o compoziţie izotopică foarte similară cu cele de pe Pământ.

    Recunoscând această dificultate a noii teorii, Alex Halliday, profesor la Oxford University, remarcă totuşi unele părţi interesante ale noii idei. “Motivul pentru care această teorie este interesantă este că Pământul şi Venus sunt foarte asemănătoare. Cele două planete au o masă similară şi foarte mulţi planetologi sunt de părere că aceste planete s-au format într-un mod similar. Deci, în condiţiile în care Pământul şi Venus sunt nişte planete surori, de ce Pământul are un satelit natural, iar Venus nu are?”, se întreabă el. Teoria lui Stevenson răspunde acestei întrebări, remarcă Halliday.

    Teoria capturării se va confrunta cu problema explicării similarităţilor geochimice dintre Pământ şi Lună, recunoaşte la rândul său Stevenson. Însă dacă oamenii de ştiinţă vor putea analiza roci de pe Venus şi dacă şi acestea se vor dovedi foarte similare cu cele de pe Pământ, atunci acest lucru ar reprezenta un argument în favoarea teoriei lui Stevenson.

    “Nu putem înţelege planetele telurice dacă nu o înţelegem pe Venus şi, pentru moment, nu ştim nimic despre caracteristicile izotopilor de pe Venus. De asemenea, sunt de părere că, pentru a testa felul în care înţelegem originea Lunii, trebuie să aflăm şi dacă nu cumva Venus nu a avut şi ea o lună”, a susţinut Stevenson.

    Dacă planeta Venus a avut în primă instanţă o lună pe care apoi a pierdut-o, care este explicaţia naşterii acestei luni în primă instanţă? Spre deosebire de cazul Pământului, formarea unei luni în jurul planetei Venus s-ar fi produs mult mai devreme, la puţin timp după naşterea sistemului solar, conform lui Stevenson.

    Revenim astfel la teoriile despre formarea Lunii şi încercăm să le aplicăm la cazul lui Venus. Această planetă ar fi putut să se aleagă cu un satelit după un impact catastrofal produs mult mai devreme, iar apoi şi-ar fi pierdut satelitul fie în urma unei alte coliziuni care a aruncat-o de pe orbită, fie în urma evadării de sub influenţa gravitaţională venusiană. Această ultimă variantă presupune trecerea unui obiect astronomic mare prin apropierea planetei Venus, obiect care a expulzat satelitul de pe orbita sa obişnuită.

    Sean Solomon, directorul Observatorului Lamont-Doherty, aparţinând Universităţii Columbia, reaminteşte că, până la obţinerea unor dovezi clare, toate scenariile cu privire la originea Lunii rămân deschise, inclusiv această ultimă teorie despre satelitul pierdut de planeta Venus.

    “Chiar şi în cazul teoriei producerii unui impact catastrofal, nu cunoaştem originea obiectului de impact. Ar fi putut fi o protoplanetă, ar fi putut fi o altă lună sau un alt obiect smuls din câmpul gravitaţional al planetei sale de origine, sau ar putea să fie vorba despre un asteroid extraordinar de mare. Toate aceste scenarii sunt încă deschise”, a concluzionat el.

  • Luna – un „cadou” de la Venus?

    Luna ar putea fi un “dar” din partea planetei vecine, Venus, care a avut cândva un satelit natural, pe care l-a pierdut. Capturat de câmpul gravitaţional terestru, acest corp ceresc a devenit satelitul natural al Pământului, sugerează o nouă teorie. Ideea contrazice concepţiile marii majorităţi a cercetătorilor, care consideră că Luna s-a format acum cca. 4,5 miliarde de ani, când un corp ceresc de mărimea unei planete s-a ciocnit cu Pământul în formare. Această teorie, numită a impactului gigantic, are, totuşi, punctele ei slabe, cum au şi teoriile alternative asupra formării Lunii, discutate recent la o conferinţă dedicată acestui subiect . Asemenea teorii alternative sunt:

    n teoria fisiunii, care afirmă că Luna ar fi o bucată desprinsă din scoarţa şi mantaua terestră ca urmare a forţei centrifuge generate de o rotire foarte rapidă a Terrei.

    n teoria acreţiei binare susţine că Luna şi Terra au luat naştere în acelaşi timp şi în aceeaşi regiune a spaţiului, din materialul care s-a aglomerat formând două corpuri spaţiale distincte – Terra şi satelitul său natural.

    n o nouă teorie alternativă este cea a capturării Lunii – atragerea ei de către Pământ, în câmpul gravitaţional al acestuia.

    O problemă comună teoriilor fisiunii, acreţiei binare şi capturării este faptul că ele nu pot explica valoarea ridicată a momentului cinetic al sistemului Lună-Pământ. Oamenii de ştiinţă cred că, iniţial, viteza de rotaţie a Pământului  era foarte mare, astfel încât o zi dura doar 5-6 ore, iar Luna se găsea foarte aproape de Pământ. Dar, treptat, rezistenţa creată de forţa mareică (o consecinţă a forţei de atracţie gravitaţională) a dus la încetinirea rotaţiei Pământului şi a împins Luna pe orbita ei actuală.

    Un argument împotriva teoriei capturii este faptul că, în solul selenar şi cel terestru, compoziţia de izotopi este foarte asemănătoare, ceea ce sugerează o origine comună a celor două corpuri cereşti. Dar, dacă analizele vor arăta că şi compoziţia lui Venus şi a Terrei sunt asemănătoare între ele, atunci acesta ar fi un argument în favoarea teoriei. De altfel, şi teoria impactului gigantic – larg acceptată – nu explică suficient de bine cum de sunt Terra şi Luna aşa de asemănătoare între ele în ceea ce priveşte compoziţia de izotopi.

    În orice caz, teoria capturării lunii venusiene de către Terra, propusă de Dave Stevenson, profesor la Caltech University, are  elemente interesante şi aduce o viziune nouă în domeniu. Specialistul crede că înţelegerea multor lucruri despre planetele din sistemul nostru solar depinde de cercetarea planetei Venus. Dacă aceasta a avut o Lună, ea trebuie să se fi format mult mai devreme, curând după formarea Sistemului Solar, şi să fi fost pierdută apoi, fie datorită unei coliziuni, fie dislocării ei de pe orbită din cauza trecerii unui obiect spaţial prin sistemul Venus-Lună.

    Luna îşi păstrează în continuare misterul; până în prezent, nu există nicio teorie care să explice complet modul în care Pământul şi-a dobândit satelitul natural, dar toate scenariile propuse sunt plauzibile într-o anumită măsură.