Tag: Ionuț Badea

  • Cu sabia lui Damocles deasupra capului

    Săptămână foarte grea pentru Oţelul şi antrenorul principal Ionuţ Badea. Fosta campioană a României nu a mai câştigat de şase meciuri şi se situează pe locul XIII cu 11 puncte. „Am decis ca Ionuţ Badea să rămână pe banca tehnică. Vom fi alături de el, oferindu-i sprijin total, în acest sens m-am decis ca la următorul meci, cu Săgeata Năvodari, să stau alături de el pe banca tehnică. Totuşi, dacă nu câştigăm următoarele patru meciuri, ne despărţim. Nu este exagerat să cerem acest lucru, pentru că jucăm cu cele patru nou-promovate.

    Este un ultimatum nu doar pentru antrenor, ci şi pentru jucători, vor avea repercusiuni şi ei dacă nu câştigă aceste partide”, a declarat  directorul general Narcis Răducan. Roş-alb-albaştrii se confruntă cu mari probleme de lot. Marquinhos este suspendat, Cojoc a suferit o accidentare la genunchi ce s-ar putea să-l scoată din circuit până la finalul turului iar Silviu Ilie, Murgoci şi Zaharia sunt în continuare indisponibili, nefiind complet refăcuţi după accidentările mai vechi suferite. Vor reveni în lot Giurgiu şi Brăneţ, după ce şi-au ispăşit suspendările. „Mergem să câştigăm la Săgeata, chiar dacă va fi un duel cu ambele echipe în foame de puncte”, a precizat antrenorul Oţelului Ionuţ Badea. Gruparea roş-alb-albastră are un program încărcat cu încă două jocuri în mai puţin de o săptămână: cu Corona Braşov (31 octombrie, ora 18.00) în Cupa României Timişoreana şi cu FC Botoşani (4 noiembrie, ora 21.30) în campionat, ambele pe teren propriu.

  • Ionuţ Badea rămâne pe bancă

    Ionuţ Badea rămâne pe bancă

    Consiliul de Administaţie de la FC Oţelul s-a întrunit şi analizat situaţia. După 11 etape scurse din Liga I, roş-alb-albaştrii au acumulat 11 puncte şi ocupă locul XIV în clasament. Deşi suporterii aşteptau măsuri radicale la nivelul conducerii tehnice, acest lucru nu s-a întâmplat, cel puţin deocamdată. Antrenorul principal Ionuţ Badea a primit credit în continuare, dar va trebui să scoată maxim din următoarele patru meciuri. Oţelul va juca cu Săgeata Năvodari, FC Botoşani şi ACS Poli Timişoara, în campionat, şi cu Corona Braşov, în Cupa României Timişoreana. La prima vedere, un program uşor dacă ţinem cont că adversarele sunt nou promovate în primul eşalon, fapt care poate face obiectivul realizabil şi ar salva scaunul lui Badea. Primul pas greşit îi va fi însă fatal tehnicianului Oţelului. Săptămâna viitoare se anunţă decisivă, Oţelul are programate două jocuri: cu Săgeata Năvodari (28 OCTOMbrie, deplasare) şi cu Corona Braşov (31 octombrie, pe teren propriu), în Cupa României.

  • Meci capital pentru antrenorul Ionuţ Badea

    Meci capital pentru antrenorul Ionuţ Badea

    După calificarea Naţionalei la barajul pentru Mondialul 2014 din Brazilia, revenim la oile noastre din campionatul intern. Roş-alb-albaştrii, care în ultima etapă au pierdut lamentabil în faţa lui CFR Cluj, scor 2-7, au obligaţia să dreagă busuiocul în faţa propriilor suporteri, care sunt foarte supăraţi, în mod justificat.

    Misiunea lor nu va fi deloc uşoară, deoarece adversară le va fi Gaz Metan, o formaţie pe val, cu victorii în faţa a două echipe grele ale campionatului: Pandurii şi Petrolul. Va fi un meci foarte important şi pentru tehnicianul Ionuţ Badea, care se aude că va fi „decapitat” în cazul unul rezultat negativ. Directorul general Narcis Răducan a „ameninţat” că echipa noastră va arăta o altă faţă la jocul de la sfârşitul acestei săptămâni. Din tabăra Oţelului vor absenta Giurgiu şi Brăneţ, suspendaţi, dar va reveni Astafei. De asemenea, Murgoci şi Zaharia sunt în continuare indisponibili iar Silviu Ilie, revenit de la recuperare de la clinica din Bologna, deşi se antrenează normal, cel mai probabil va fi folosit momentan la echipa satelit. După 10 etape, echipa gălăţeană se află pe locul XIV, cu 10 puncte.

    Preţurile biletelor pentru acest joc sunt următoarele: Tribuna 0 – 100 lei; Tribuna I, sector D – 5 lei; Tribuna I, sector A, B, C – 15 lei; Tribuna a II-a, sector A – 5 lei; Tribuna a II-a, sector B, C – 10 lei; Peluza I, sector A,C – 5 lei; Peluza I, sector B – 2 lei; Peluza a II-a – 5 lei. Tichetele se vor comercializa sâmbătă, 19 octombrie, între orele 10.00 – 19.00, la casele aflate în jurul stadionului „Oţelul”. Organizatorii au anunţat că femeile şi copiii cu vârsta maximă de 14 ani, însoţiţi de cel puţin un adult, benficiază de intrare gratuită la Tribuna a II-a. Această facilitate este adresată şi persoanelor cu dizabilităţi, accesul acestora fiind asigurat exclusiv la Tribuna I.

  • Umilinţă maximă pentru întreaga suflare oţelară

    Roş-alb-albaştrii au pierdut cu un scor neverosimil la Cluj, scor 2-7 cu CFR şi au coborât pe locul XIV în clasament. Giurgiu a fost eliminat pe final şi va absenta la jocul de pe teren propriu cu Gaz Metan Mediaş.

    Seria neagră pentru fosta campioană a României din urmă cu trei sezoane a continuat şi în etapa a X-a. Apogeul crizei a fost atins în confruntarea cu CFR-ul, o echipă aflată şi ea în suferinţă. Oţelul a pierdut lamentabil, un joc în care a încasat „doar”şapte goluri. Antrenorul Ionuţ Badea i-a titularizat din primul minut pe Henrique, autorul unei duble, şi pe Cooper, dar a rămas fără reacţii în faţa atacurilor în valuri ale gazdelor iar la final a dat o declaraţie halucinantă. Cu siguranţă astăzi va avea loc şedinţa de analiză în urma căreia se va lăsa cu sancţiuni. Important este ca toţi cei vinovaţi de situaţia actuală să plătească în egală măsură. Liga I va lua o pauză pentru ultimele două meciuri ale României din preliminariile Campionatului Mondial Brazilia 2014 cu Andorra şi Estonia. Următorul joc oficial pentru Oţelul va fi cel cu Gaz Metan Mediaş, de pe teren propriu, programat pe 19 octombrie.

    Declaraţii:

    Narcis Răducan – director general Oţelul: „Cred că ruşine e cuvântul potrivit pentru ce s-a întamplat azi. Mie îmi e ruşine. Aş spera ca tuturor să le fie ruşine. Jucătorilor, în primul rând. Mie mi-e ruşine să intru la vestiare. Nu mi s-a întâmplat de multe ori în carieră un asemenea rezultat. Nu vom lua decizii la cald, vom analiza randamentul fiecăruia şi cu siguranţă vom lua măsuri. E bine că avem o săptămână de pauză şi avem timp să ne refacem din toate punctele de vedere. Nu vrem să discutăm despre arbitraj, nici despre tactica, nici de nimic. Când iei şapte goluri, nu poţi avea nicio scuză. Am încercat la pauză să le ridicăm moralul jucătorilor. A fost o uşoară schimare în atitudinea lor, dar… e de nepermis. E un rezultat pe care trebuie să-l uităm rapid şi să revenim. Suporterii nu merită astfel de umilinţe. Au suferit şi ei. Rămânem într-o zonă instabilă a clasamentului, dar diferenţa este mică. Din punct de vedere valoric, nu trebuie să ne facem griji. Important este să nu ne mai comportăm ca în această seară. Tot jucătorii trebuie să repare ce au făcut”.

    Ionuţ Badea – antrenor Oţelul: „Este un eşec dureros, umilitor. Sunt situaţii de gestionat în momentul de faţă. Este cea mai mare înfrângere din cariera mea de antrenor şi pentru mine este o umilinţă. Dacă nu ar fi existat acel ofsaid lucrurile ar fi stat altcumva. Pentru noi există semne de întrebare legate de evoluţia fiecărui jucător din teren. Am făcut cadouri adversarilor la fiecare fază în prima repriză, apoi discuţia de la pauză nu a avut darul de a scoate ceva. Eu şi la 4-0 credeam că se mai poate întoarce rezultatul. Echipa nu a înregistrat o revenire, trebuie să analizăm greşelile. Pentru noi rămâne semnul de întrebare, de ce nu am reuşit să revenim. După un început bun de campionat, lucrurile nu au mai funcţionat cum ar fi trebuit, este un moment greu care trebuie gestionat ca atare. Lor le-a intrat tot, iar nouă aproape nimic”.

  • Alarmă: Oţelul s-a cutremurat la Cluj

    Umilinţă maximă pentru formaţia pregătită de Ionuţ Badea în meciul de luni seară la ora în care în Galaţi s-au declanşat din greşeală alarmele pentru dezastre. Duelul dintre cele două foste campioane rănite în orgoliul propriu a fost disproporţionat. CFR-iştii lui Petre Grigoraş şi-au spălat toate păcatele din acest sezon în faţa propriilor suporteri. De partea cealaltă, roş-alb-albaştrii s-au lăsat pur şi simplu terfeliţi. Este adevărat că gazdele au deschis scorul prin Maah (min.6) dintr-o poziţie clară de offside pentru ca gălăţenii să treacă pe lângă egalare în două situaţii prin Cooper (min.11) şi Henrique (min.18), în situaţie de 1-1 cu portarul Felgueiras. Dar a fost prea puţin ca să poţi emite pretenţii la un rezultat favorabil. Clujenii s-au descătuşat şi s-au distrat pur şi simplu cu jaloanele oţelare şi au marcat din aproape orice poziţie. Pentru Oţelul, onoarea a fost cât de cât de brazilianul Henrique, care a reuşit dubla, golul doi fiind reuşit cu o execuţie superbă.

    Cu Corona în Cupă

    La sediul FRF a avut loc luni după amiază tragerea la sorţi pentru faza optimilor de finală din Cupa României Timişoreana. Chiar dacă nu a făcut parte din urna capilor de serie, Oţelul a avut noroc şi va juca cu lanterna Ligii I, Corona Braşov. Partida se va disputa pe stadionul Oţelul, în perioada 29-31 octombrie, data exactă urmând să fie stabilită de comun acord cu televiziunile interesate să transmită jocurile din această fază a competiţiei KO.

     

    CFR Cluj – Oţelul Galaţi 7-2(4-0)

    stadion Dr.Constantin Rădulescu, spectatori: 3.000

    Au marcat: Maah (min.6 şi min.28), Ogbu (min.24, min.48, min.64), Cadu (min.40), Gabioneta (min.62) respectiv Henrique (min.50 şi min.84)

    Formaţii:

    CFR Cluj: Felguueiras – Velayos, Cadu, Rada, Camora – Maah, Muniru (min. 57 Obiora), Djokovici – Gabioneta (min. 69 Batin), Ogbu, Fl. Costea (min. 57 Rui Pedro). Antrenor: Petre Grigoraş.

    Oţelul Galaţi: Boşneag – Cojoc (min.66 Joao Felipe), Mişelăricu, Sîrghi, D. Popescu – Giurgiu, Milea (min.28 Băjenaru) – Marquinhos, Cooper (min. 57 Sevillano), Iorga – Henrique. Antrenor: Ionuţ Badea.

    cartonaşe galbene: Cadu, Costea respectiv Mişelăricu, Giurgiu (2)

    cartonaş roşu: Giurgiu (min.86)

    Arbitru: Robert Dumitru (Braşov)

    Asistenţi: Adrian Ghinguleac şi Eduard Ungureanu, ambii din Bucureşti

  • Sevillano şi Cooper pot debuta oficial în tricoul Oţelului

    Sevillano şi Cooper pot debuta oficial în tricoul Oţelului

    Conducerea Oţelului a rezolvat în sfârşit situaţia celor doi jucători sud americani din lot. Argentinianul Diego Sevillano şi panamezul Armando Cooper au intrat în posesia actelor care le dau drept de joc. Sevillano, are 22 ani şi evoluează pe postul de atacant iar Cooper, are 25 de ani şi joacă mijlocaş central ofensiv, având 41 de selecţii pentru Naţionala Panama, au fost împrumutaţi de la Deportivo Godoy Cruz (Argentina, Liga I).

    Altfel, Liga Profesionistă de Fotbal şi televiziunile au anunţat programul următoarelor trei runde din Liga I. Oţelul va juca luni 7 octombrie, în deplasare cu CFR Cluj Napoca, echipă pregătită de Petre Grigoraş, de la ora 20.30, în direct la DigiSport. Apoi, sâmbătă, pe 19 octombrie, roş-alb-albaştrii vor întâlni pe teren propriu pe Gaz Metan Mediaş, de la ora 19.00, partida fiind transmisă tot pe DigiSport. Pe 26 septembrie, oţelarii lui Ionuţ Badea vor evolua la Năvodari cu Săgeata, de la ora 19.00 şi acest joc fiind în atenţia DigiSport.

  • Oficialii Oţelului consideră că a fost viciere de rezultat

    Oficialii Oţelului consideră că a fost viciere de rezultat

    Roş-alb-albaştrii au condus cu 1-0 prin reuşita lui Iorga, au fost egalaţi dintr-un penalti discutabil ce a dus şi la eliminarea lui Brăneţ iar apoi au pierdut un joc ce l-au avut în mână.

    Partida desfăşurată duminică pe stadionul Oţelul a adus multă amărăciune în rândul suporterilor gălăţeni. Trupa lui Ionuţ Badea a deschis scorul foarte repede şi apoi a controlat ostilităţile vreo 60 de minute. După cum au decurs lucrurile, se părea că vom asista la o victorie gălăţeană. Din păcate, totul a luat o întorsătură neaşteptată în min. 64, Mişelăricu a degajat greşit, Lazăr a scăpat într-un duel cu Brăneţ, care l-a întâmpinat la marginea careului, centralul Teo Crăciunescu şi-a intrat în rol şi a dictat penalti iar apoi l-a şi eliminat pe goalkeeperul Oţelului pentru proteste. Câinii roşii au scăpat din lesă, au profitat de superioritatea numerică şi ne-au muşcat letal prin Rotariu. După acest insucces, Oţelul a coborât pe locul XIII.

    Declaraţii:

    Ionuţ Badea – antrenor Oţelul: „Sunt dezamăgit. Sunt două situaţii distincte, prima e ceea ce arătăm în teren şi autocontrolul nostru. O alta este legată de faza penaltiului. E un moment important al jocului. Adversarii n-au reuşit prea multe în prima repriză. Din păcate a venit acel moment, eu consider că este viciere de rezultat, faultul a fost în afara careului. Apoi situaţia confuză, cu eliminarea. Se întâmplă astfel de momente între bărbaţii din teren. Autocontrolul lui Brăneţ n-a fost cel care trebuie, dar momentul a fost generat de arbitru. Până la momentul respectiv lucrurile mergeau într-o singură direcţie. Ce am spus n-are legătură cu meritele lui Dinamo. Noi suntem o echipă în construcţie, care încearcă să câştige pe teren cu foarte multă muncă”.

    Narcis Răducan – director general Oţelul: „Am făcut un meci foarte bun, am avut atitudine, dar neatenţia a făcut să pierdem. Totuşi, nimeni nu mă poate convinge că infracţiunea de la penalti a fost în careu. E adevărat, Brăneţ a înjurat, dar nu poţi să îi dai cartonaş roşu când ai luat o decizie la limită în urmă cu puţină vreme. Nu poţi să distrugi în două minute munca unei întregi echipe. A fost o greşeală gravă de arbitraj. Azi jucătorii au arătat atitudine şi motivaţie, dar din păcate ele au fost dublate de greşeli de arbitraj şi pierderea concentrării după aceea”.

    Flavius Stoican – antrenor Dinamo: „Sunt foarte bucuros, dar, în primul rând, trebuie să felicit jucătorii pentru dăruire şi atitudine. Chiar dacă am fost conduşi, am dat dovadă de maturitate şi am demonstrat că putem reveni indiferent cine ne conduce. A fost o primă repriză în care nici n-am dominat, dar nici n-am fost dominaţi şi în care am primit un gol pe o greşeală a noastră. La pauză, le-am spus că scorul este egal, 0-0, şi că este imposibil să nu marcăm dacă ne vedem de treaba noastră”.

     

     

    FC Oţelul Galaţi – FC Dinamo Bucureşti 1-2 (1-0)

    Stadion Oţelul, spectatori: 5000

    Au marcat: Iorga (min. 5) respectiv Grigore (min.68 din penalti), Rotariu (min. 70)

    Formaţii:

    Oţelul: Brăneţ – Cojoc, Mişelăricu, Sîrghi, Popescu – Milea (min. 76 Filip), Giurgiu – Joao Felipe (min. 63 Henrique), Marquinhos (min. 67 Boşneag), Iorga – Astafei. Antrenor Ionuţ Badea.

    Dinamo: Bălgrădean – Luchin (min. 46 Lazăr), Durimel, Grigore, Grecu – Fai, Thicot, Boubacar, Curtean – Rotariu (min. 80 Matei) – Thomas (min. 69 Þucudean). Antrenor: Flavius Stoican.

    Arbitru: Teodor Crăciunescu (Rm. Vâlcea)

     

    Asistenţi: Aurel Oniţa (Constanţa) şi Vladimir Urzică (Piatra Neamţ)

  • Calificare la pas în optimile Cupei României

    Oţelul Galaţi – Concordia Chiajna 6-2 (2-0)
    stadion Oţelul, spectatori: 1500
    Au marcat: Filip (min.5), Sîrghi (min.43), Melinte (min.47 autogol), Marquinhos (min.55, min.77), Astafei (min.63) respectiv Wellington (min. 49) şi Serediuc (min.82).
    Formaţii:
    Oţelul Galaţi: Simaitis – Cojoc, Sîrghi(min.70 Mişelăricu), Costin, Murgoci – Filip, Giurgiu – Gavrilă, Marquinhos, Iorga (min.65 Pungă) – Henrique (min. 62 Astafei). Antrenor: Ionuţ Badea.
    Concordia Chiajna: Râmniceanu – Creţu (min.46 Dima), Leca, Melinte, Bambara – Papasterianos – Coşereanu (min.46 Onduku), Neagu (min.52 Serediuc), Purece – Wellington, Zaharia. Antrenor: Ionuţ Chirilă.
    Arbitru: Florin Miron (Bucureşti)
    Asistenţi: Sebastian Stoianov (Constanţa) şi Vlad Bârleanu (Bucureşti)

     

    Partida de joi după amiază a fost una plăcută ochiului. Trupa lui Ionuţ Badea şi-a uşurat misiunea după ce Filip a deschis foarte repede scorul. Concordia lui Ionuţ Chirilă a ţesut frumos dar a ratat câteva ocazii prin Neagu, Coşereanu şi Purece. Roş-alb-albaştrii au beneficiat de un penalty, după henţul lui Melinte dar „specialistul” Marquinhos a fost ghicit de Râmniceanu. Pe finalul reprizei, Sîrghi a profitat de o bâlbâială a defensivei oaspeţilor şi a dublat avantajul de pe tabela de marcaj. La reluare, golurile au curs pe bandă rulantă, Oţelul a punctat de patru ori: autogol, Marquinhos şi Astafei iar Concordia de două ori: Wellington şi Serediuc. Oaspeţii au irosit şi ei un penalti prin Onduku, care a trimis o scăriţă peste poarta lui Simaitis.  

    Transfer din Panama

    La finalul partidei, directorul general Narcis Răducan a anunţat a perfectat un nou transfer. Este vorba de internaţionalul panamez Armando Cooper, 25 ani, care evoluează pe postul de mijlocaş ofensiv şi vine de la echipa Godoy Cruz, de unde a fost adus şi argentinianul Sevillano. Apropo de acesta, s-a rezolvat în sfârşit situaţia şi poate fi inclus în lot pentru jocul de campionat cu Dinamo programat duminică de la ora 21.30 pe stadionul Oţelul.

  • Oţelul, în faţa unei borne importante

    Concordia Chiajna – FC Oţelul, în cea de-a VIII-a etapă din Liga I. Partida se va disputa astăzi, de la ora 19.30

    Oţelarii au rămas datori suporterilor după evoluţia şi rezultatul de la ultimul joc ce a avut loc pe teren propriu cu Astra Giurgiu, scor 0-4. Trupa lui Ionuţ Badea va încerca să redreseze situaţia. În această săptămână va avea loc dubla Concordia – Oţelul şi confruntarea cu Dinamo Bucureşti. Primul joc va avea loc în această seară în campionat, pentru ca cel de-al doilea episod să se consume joi la Galaţi, în 16-imile Cupei României Timişoreana.

     

    „Până la meciul de Cupă cu Chiajna e foarte important cel de campionat, avem nevoie de un meci bun pentru a depăşi momentul greu de după înfrângerea cu Astra. Trebuie ca cei care intră pe teren să îi suplinească cu brio pe cei absenţi. Dubla cu Chiajna e o bornă importantă a sezonului, dar e bine că jucăm în Cupa României acasă, astfel evităm încă o deplasare”, a declarat Ionuţ Badea, antrenorul principal al grupării roş-alb-albastre. Din tabăra gălăţeană vor absenta: Costin, Paraschiv, suspendaţi o etapă respectiv două, după ce au fost eliminaţi la meciul cu Astra, şi Zaharia – incert. De asemenea, argentinianul Sevillano nu va putea fi folosit, nefiind încă lămurită situaţia permisului de muncă. În schimb, sunt şanse foarte mari să revină Astafei, care a absentat în ultimul timp din cauza unor probleme medicale. Mai precizăm faptul că Oţelul, care a pierdut patru din ultimele cinci meciuri disputate, va încerca şi trebuie să iasă cât mai repede din pasa neagră pe care a traversat-o în ultima perioadă. După opt etape scurse din Liga I, Oţelul ocupă poziţia a IX-a în clasament, cu nouă puncte, şi are -3 în clasamentul adevărului. Săptămâna de foc pentru Oţelul se va încheia cu jocul cu Dinamo din campionat, programat pe 29 septembrie, de la ora 21.30, la Galaţi.

  • Oţelul n-a avut nicio şansă

    Trupa lui Ionuţ Badea a evoluat cu doi oameni mai puţin toată repriza a doua şi a pierdut fără drept de apel cu Astra. Roş-alb-albaştrii şi-au aflat adversara din 16-imile Cupei: Concordia Chiajna, cele două echipe urmând să se întâlnească de două ori în cursul săptămânii viitoare.

    Partida programată duminică seara pe stadionul Oţelul a început cu un moment de reculegere în memoria victimelor inundaţiilor din judeţul nostru. Organizatorii au mai anunţat că toate încasările de la acest meci vor fi donate sinistraţilor. Starea de tristeţe care a cupris asistenţa avea să prevestească şi ceea ce s-a întâmplat pe gazon unde roş-alb-albaştrii lui Ionuţ Badea s-au dovedit neputincioşi. Astralii au controlat partida încă din start, impresionând printr-un presing avansat ce a împiedicat din faşă orice construcţie ofensivă în tabăra oţelară. După ce Boşneag a salvat in extremis cu piciorul şutul lui Ivanovski (min. 17) din careu, oaspeţii au deschis scorul la faza următoare prin Cristescu, cu o execuţie ce nu putem să o trecem cu vederea. Oţelul nu a avut replică, doar Paraschiv (min.28) a căutat să obţină un penalti, după ce a căzut lângă un fundaş advers, dar fără rezultat. Soarta partidei a fost decisă în finalul primei reprize atunci când Costin, după ce a primit al doilea galben şi Paraschiv, direct, au fost eliminaţi. Repriza a doua a fost un joc de-a şoarecele cu pisica, Astra s-a distrat pur şi simplu şi a mai marcat de trei ori prin Cristescu, Ivanovski şi Martins. În min. 62, la scorul de 0-2, roş-alb-albaştrii ar fi putut marca la loviturile de cap ale lui Sîrghi şi Filip dar soarta partidei a fost pecetluită. O înfrângere usturătoare pentru Oţelul care a ajuns la -3 în clasamentul adevărului iar etapa viitoare va juca la Chiajna cu Concordia. Altfel, la sediul FRF a avut loc ieri după-amiază tragerea la sorţi pentru faza a VI-a (16-imi) a Cupei României, cele 32 de echipe fiind repartizate în trei urne. Oţelul, care a făcut parte din cea de-a doua urnă, a căzut cu Concordia Chiajna.

    Declaraţii:

    Narcis Răducan – director general Oţelul: „Foarte multe lucruri nu mi-au plăcut, sunt dezamăgit. Dezamăgiţi sunt şi suporterii. E greu când doi dintre cei mai experimentaţi jucători iau cartonaşe roşii la 70 de metri de poartă. Trebuie amendaţi imediat. Repriza a II-a a fost un haos. Este tristeţe, însă trebuie să ridicăm capul şi să găsim soluţii. Cu banii suntem la zi, nu ai niciun motiv să pierzi cu 4-0 acasă. Vom lua măsuri împotriva acestor acte de indisciplină, astea nu sunt faulturi de joc. Arbitrul nu a greşit. Deciziile lui au fost corecte.”

    Ionuţ Badea – antrenor Oţelul: „Acest meci rămâne un accident, într-o oarecare măsură şi unul provocat. Arbitrul a arbitrat mai mult în litera regulamentului, decât în spiritul jocului. Sunt convins că a fost acoperit de regulament, dar spiritul jocului era altfel. A fost vorba şi despre inconştienţa jucătorilor mei.”

    Daniel Isăilă  – antrenor Astra: „Prea multe nu sunt de spus. Aş vrea să mă axez mai mult pe prima repriză, deoarece după pauză am jucat cu doi oameni în plus şi jocul a fost la discreţia noastră. Am dominat, am reuşit să înscriem, cei de la Oţelul nu au reuşit să ne pună în dificultate. Era normal să ajungem la rezultatul ăsta după eliminaţii lor. Sunt bucuros că băieţii au jucat cu plăcere şi atitudine. Important e că a câştigat echipa, este o victorie meritată. Sergiu Costin putea să fie eliminat de la primul galben, la al 2-lea jucător n-am văzut faza.”