Tag: fotbal

  • Oţelul a învins amical Dunărea

    Oţelul a învins amical Dunărea

    Cele două concitadine au susţinut sâmbătă după amiază un amical pe stadionul Dunărea în prezenţa a vreo 200 de spectatori. Neamţul de pe banca Oţelului, Ewald Lienen a profitat de acest prilej pentru a testa mai mulţi jucători care au evoluat mai puţin în jocurile oficiale, de la Oţelul II: Marus, Miron, Tudorie, Adăscăliţei, Moglan şi Dumitru dar şi pe cei reveniţi după accidentări: Sîrghi, Antunes, Zaharia, Murgoci, Astafei. Dunărea a jucat cu ambiţie, aşa cum s-a întâmplat mereu când a întâlnit reprezentanta Galaţiului în Liga I dar nu a putut să-şi depăşească condiţia. O impresie foarte bună a lăsat tânărul oţelar Gavrilă, care a reuşit un hattrick. Tehnicianul Oţelului a notat într-un carnet pe toată durata partidei şi va trage anumite concluzii. Rezultat final: Dunărea – Oţelul 1-3 (0-1). Oţelul a trimis pe teren formula: Simaitis (min.41 Boşneag) – Marus, Sîrghi, Sipovic (min.50 Moglan), Murgoci – Adăscăliţei (min.62 Antunes), Filip (min.67 Miron) – Gavrilă (min.62 Zaharia), Sevillano, Iorga (min.67 Tudorie) – Astafei (min.78 Dumitru). Primul joc oficial pentru roş-alb-albaştri va avea loc vineri 22 noiembrie pe teren propriu cu SC Vaslui în timp ce Dunărea va începe returul ligii secunde la Slobozia pe 30 noiembrie.

  • „Picii” de la Oţelul şi Steaua Dunării sunt campioni

    Memorialele Gheorghe Ola (copii născuţi după 1 ianuarie 2004) şi Gheorghe Ene (copii născuţi după 1 ianuarie 2005) şi-au desemnat zilele trecute laureatele la nivelul judeţului Galaţi. Competiţiile s-au desfăşurat la Şendreni în organizarea Asociaţiei Judeţene de Fotbal Galaţi care a oferit premii (dulciuri, mingi, cupe şi medalii) participantelor. La categoria 2004 s-au înscris opt echipe ce iniţial au fost repartizate în două serii, cu următorul clasament: seria A – 1.Oţelul 9 puncte, 2. Steaua Dunării 6 p, 3. LPS 3 p, 4.AS Caz Umbrăreşti 0 p; seria B – 1. Dunărea 9 p, 2. Junior 6 p, 3. Foresta Şendreni 3 p, 4. CSS Tecuci 0 p. Semifinale: Oţelul – Junior 2-0, Steaua Dunării – Dunărea 2-0; finala: Oţelul (antrenor Ion Basalic) – Steaua Dunării (antrenor Andrei Calinov) 1-2. De remarcat faptul că în faza grupelor, Oţelul a câştigat cu 7-1. Premii speciale: Condrea Florin (Dunărea) – 7 goluri, golgeter; Ignat Ovidiu (Oţelul) – cel mai bun jucător; Chilighidreanu Ionuţ (Steaua Dunării) – cel mai bun portar.
    La categoria 2005, faza grupelor s-a încheiat cu următoarele ierarhii: seria A – 1. Steaua Dunării I 7 p, 2. Metalosport 7 p, 3. Dunărea 3 p, 4. LPS 0 p; seria B – 1. Oţelul 9 p, 2. Junior 6 p, 3. Steaua Dunării II 3 p, 4. Danubius 2010 0 p. Semifinalele au fost: Steaua Dunării I – Junior 1-0, Oţelul – Metalosport 3-2. Finala: Oţelul (antrenor Lucian Măstăcan) – Steaua Dunării (antrenor Cezar Angelescu) 6-1. Premiile speciale: Răducan Justin (Oţelul) – 9 goluri, golgeter; Bordun Denis (Metalosport) – cel mai bun jucător; Paharnicu Darius (Oţelul) – cel mai bun portar. Dacă în anii precedenţi Memorialele reprezentau primele faze ale Campionatului Naţional la aceste categorii de vârstă, din acest sezon FRF a decis să nu se mai preocupe de fazele zonale, semifinale şi turneul final. O decizie pripită care din păcate îi va afecta pe micuţii şi talentaţii fotbalişti care vor fi văduviţi de spiritul competiţiei.

  • Primele trei clasate au pierdut

    Primele trei clasate au pierdut

    Cea de-a XII-a etapă din Liga a IV-a gălăţeană a fost una plină de surprize. Prima s-a consemnat chiar la derbiul rundei ce s-a desfăşurat la Iveşti între Gloria şi Metalosport. Gazdele au dominat meciul şi s-au impus absolut meritat prin reuşitele lui Silian şi Năpârlică. Oaspeţii au evoluat o perioadă de timp în inferioritate după eliminarea lui Sandu. O altă surpriză s-a consemnat la Toflea, unde cei de la Juventus s-au impus la limită în faţa viceliderului, Avântul Vânători, unicul gol fiind opera lui Hurmuz (min. 77). Nici formaţia de pe treapta a treia a podiumului, Unirea Braniştea nu a avut sorţi de izbândă la Costache Negri unde a cedat cu 2-1. Eroul celor de la Viitorul a fost Dediu, care a reuşit dubla. Rezultate complete: Gloria Iveşti – Metalosport 2-0, Muncitorul Ghidigeni – Bujorii Tg. Bujor 4-0, Avântul Drăgăneşti – Sporting Tecuci 2-1, Avântul Valea Mărului – Victoria Independenţa 5-0, Juventus 2007 Toflea – Avântul Vânători 1-0, Viitorul Costache Negri – Unirea Braniştea 2-1, Quantum – Avântul Matca 2-1. Situaţia la cei doi poli ai clasamentului: 1. Metalosport 27 p, 2. Avântul Vânători 26 p, 3. Gloria Iveşti 25 p, 4. Unirea Braniştea 25 p… 13.  Victoria Independenţa 8 p, 14.Sporting Tecuci 4 p, 15.Bujorii Tg. Bujor 3 p.

  • Ghinion în prelungiri

    Roş-alb-albaştrii au dominat pe Bega, au irosit câteva ocazii importante printre care şi două bare dar se întorc acasă cu traista goală după ce golgeterul lui ACS Poli, Szekely a marcat în min.92. Sorţii le-au scos în cale celor de la Oţelul pe Steaua în sferturile Cupei.
    Oţelul a început curajos primul joc cu neamţul Ewald Lienen pe banca tehnică. Henrique (min.5) l-a văzut ieşit pe Kirev din poartă şi a încercat un lob de la 20 de metri care din păcate a ocolit de puţin poarta. Golkeperul timişorean a a intervenit apoi salvator la lovitura de cap trimisă de Sipovici (min. 13). Cea mai mare ocazie de gol pentru roş-alb-albaştri a fost pe finalul reprizei când şutul lui Marquinhos a zguduit transversala. Timişoara a trecut şi ea odată pe lângă gol la şutul lui Szekely (min.38) respins în corner de Brăneţ. Scenariul a fost cam acelaşi şi în repriza a doua. Oţelul şi-a mai trecut în cont o bară după şutul la colţul scurt expediat din interiorul careului de Henrique (min.64). Partida se îndrepta spre o remiză albă dar pragmatismul celor de la ACS Poli Timişoara şi-a arătat roadele în cel de-al doilea minut de prelungiri când Szekely a reluat în plasă mingea respinsă de Brăneţ în bară. Debut cu stângul pentru antrenorul Ewald Lienen, chiar dacă eşecul este nemeritat în raport cu ceea ce s-a întâmplat pe teren.
    Ghinion la tragerea la sorţi
    Luni după amiază a avut loc tragerea la sorţi pentru faza sferturilor de finală din Cupa României Timişoreana. Oţelul, care a făcut parte din urna B, a nimerit cum nu se putea mai rău. Roş-alb-albaştrii vor juca cu Steaua, la Bucureşti, într-o singură manşă programată pe 3, 4 sau 5 decembrie. Celelalte jocuri din această fază a competiţiei: Dinamo – Pandurii, Viitorul Constanţa -Astra şi Petrolul – SC Vaslui. De remarcat, că Oţelul şi Steaua se vor mai întâlni şi în etapa de campionat ce este programată pe 7 decembrie, de data aceasta la Galaţi.
    ACS Poli Timişoara – Oţelul Galaţi 1-0( 0-0)
    stadion Dan Păltinişanu
    A marcat: Szekely (min.90+2)
    Formaţii:
    ACS Poli: Kirev – Petrovici, Scutaru, Şeroni, Nicola – Belu, Petre – Bărbuţ (min.46 Furtado), Popovici (min.82 Bălace), Nanu (min.64 Balaure) – S.Szekely. Antrenor: Aurel Şunda.
    Oţelul: Brăneţ – Milea, Sipovic, Mişelăricu, Popescu – Cooper, Giurgiu – Marquinhos (min.73 Filip), Băjenaru, Gavrilă (min.73 Iorga) – Henrique. Antrenor: Ewald Lienen.
    cartonaşe galbene: Belu (min.35), Bărbuţ (min.39), Nanu (min.55), Şeroni (min.68), Kirev (min.64), Nicola (min.79) respectiv Milea (min.32), Cooper (min.47)
    Arbitru: Istvan Kovacs (Carei)
    Asistenţi: Valentin Avram şi Vlad Bârleanu, ambii din Bucureşti
  • Dunărea a încheiat turul cu trei puncte

    Dunărea a încheiat turul cu trei puncte

    Liga a II-a a programat jocurile din cadrul ultimei etape a turului. Reprezentanta Galaţiului, FCM Dunărea s-a deplasat în Giuleşti, unde a întâlnit pe Rapid. Echipa gălăţeană, lanterna primei serii, a încercat să mai şteargă din impresia proastă lăsată în acest sezon, a ţinut pasul în prima repriză când a ratat şi o ocazie uriaşă prin Neagu (min.13) dar n-a reuşit. Presiunea giuleştenilor din partea a doua s-a concretizat prin unicul gol al partidei reuşit de Lukanovic (min.65). Rezultat final: Rapid – Dunărea 1-0 (0-0). Antrenorul Ion Balaur a aliniat 11-le: Costea – Radu, Hristian, Şomodean, Sorin Cucu – Stelian Cucu, Sfrijan – Istrate (min. 56 Bâtfoi), Asanache, Cenk (min. 75 Gohoreanu) – Neagu (min. 68 V.Florea). Alte rezultate din această etapă: CSMS Iaşi – Gloria Buzău 3-1, FC Clinceni – Unirea Tărlungeni 2-0, CF Brăila – SC Bacău 1-2, Farul Constanţa – ACS Berceni 0-0. Echipa gălăţeană încheie turul fără vicorie din 11 partide disputate. Situaţia este critică iar returul va începe foarte curând, peste două săptămâni. Cu obiectivul ratat, Dunărea va trece prin emoţiile play-out-ului.

  • Ewald Lienen este noul antrenor al Oţelului

    Ewald Lienen este noul antrenor al Oţelului

    Problema băncii tehnice a fost în sfârşit rezolvată. Aşa cum am anunţat încă de ieri, noul antrenor principal al grupării roş-alb-albastre este neamţul de 59 ani Ewald Lienen. Acesta devine primul antrenor străin din istoria de 49 de ani a clubului Oţelul.

    „Ewald Lienen a semnat pe trei ani cu noi. El este un antrenor experimentat, cu o activitate de 20 ani în Bundesliga. Am reuşit să numim unul dintre cei mai prestigioşi tehnicieni care au activat vreodată în România. Obiectivele pe care le va avea Lienen vor fi aceleaşi pe care le-a avut Ionuţ Badea: clasarea între primele 7 echipe din Liga I şi calificarea în finala Cupei României”, a declarat directorul general Narcis Răducan.

    Noul tehnician a sosit la Galaţi în cursul dimineţii, fiind însoţit de preşedintele Consiliului de Administraţie, Lucian Ciofoaia, şi şi-a urmărit elevii la şedinţa de pregătire. Parafarea contractului şi prezentarea oficială urma să aibă loc în cursul după-amiezii. Lienen are un CV impresionat, antrenând peste 20 de ani în Bundesliga, unul dintre cele mai puternice campionate din Europa. Ca jucător a îmbrăcat tricoul formaţiilor Arminia Biefeld, Borussia Monchengladbach şi MSV Duisburg. Cariera de antrenor a avut următorul parcurs: MSV Duisburg II, MSV Duisburg, Hansa Rostock, FC Koln, Tenerife, Borussia Monchengladbach, Hannover, Panionios, formaţie pe care a preluat-o de pe loc retrogradabil şi a dus-o în Europa League, TSV 1860 Munchen, Olympiacos, Arminia Bielfed, AEK Atena.

  • Dunărea rămâne fără victorie şi se afundă în fotoliul de lanternă

    Dunărea rămâne fără victorie şi se afundă în fotoliul de lanternă

    Reprezentanta Galaţiului în eşalonul secund va avea o viaţă grea în acest sezon când va trebui să lupte din greu pentru a se salva de la retrogradare. După nouă etape, dunărenii au rămas fără victorie şi au rămas cu zestrea săracă de două puncte. Partida de la Iaşi dintre echipa locală CSMS, una dintre aspirantele la promovare şi FCM Dunărea n-a avut practic istoric.

    Gazdele au început tare şi după 25 de minute au condus cu 2-0, graţie reuşitelor lui L. Dobre şi Bîtfoi. Până la pauză, gălăţenii au redus diferenţa prin Bîtfoi, cu un şut din interiorul careului de 16 metri. Trupa lui Marius Lăcătuş a zburdat pur şi simplu în repriza a doua, când a mai marcat de două ori, obţinând o victorie clară care ne scuteşte de prea multe comentarii. Rezultat final: CSMS Iaşi – FCM Dunărea 4-1 (2-1).

    Antrenorul Dunării, Ion Balaur a trimis pe teren 11-le: Olaru – Radu, Asanache, Şomodean, Sorin Cucu – Sfrijan, Istrate – Florea, Neagu, Gohoreanu – Bîtfoi. Au mai evoluat: Hristian, Moroşanu şi Manea. Miercuri va avea loc o nouă etapă intermediară în seria I, dunărenii urmând să joace pe teren propriu cu Farul Constanţa (stadion Zoltan David, ora 14.00). Dunărea are 2 puncte şi se află pe ultimul loc.

  • Să vină victoria şi în campionat

    Să vină victoria şi în campionat

    Oţelul Galaţi – FC Botoşani, în cea de-a XIII-a etapă din Liga I. Partida se va disputa în această seară, de la ora 21.30.

    Roş-alb-albaştrii par să fi depăşit seria neagră după victoria la limită, scor 2-1 cu Corona Braşov şi calificarea în sferturile de finală ale Cupei României Timişoreana. Programul a suferit modificări de ultimă oră şi echipa gălăţeană va juca în faza următoare, până la sfârşitul anului, cu una dintre echipele : Steaua Bucureşti, Pandurii Tg. Jiu, Petrolul Ploieşti, Astra Giurgiu, FC Vaslui sau Dinamo Bucureşti. Până atunci, însă, oţelarii vor juca în campionat cu nou promovata FC Botoşani, revelaţia sezonului. Un joc care se anunţă foarte dificil, dar pe care ai noştrii, cu o situaţie precară în clasament (locul XIII cu 11 puncte) trebuie să-l câştige cu orice preţ. Formula de start ar putea fi identică cu cea din Cupă, una cu sud americanii Cooper, Marquinhos şi Henrique, care au dat randament şi în care suporterii îşi pun mari speranţe în continuare.

    Preţurile biletelor pentru acest joc anunţate de organizatori, sunt următoarele: Tribuna 0 – 100 lei; Tribuna I, sector A, B, C – 15 lei; Tribuna I, sector D – 7 lei; Tribuna a II-a, sector B, C – 10 lei; Tribuna a II-a, sector A – 7 lei; Peluza I, sector A, C – 5 lei; Peluza I, sector B – 2 lei; Peluza a II-a – 5 lei. Tichetele de acces se vor comercializa astăzi, între orele 10.00 şi 21.30, la casele aflate în jurul stadionului „Oţelul”. Femeile şi copiii cu vârsta maximă de 14 ani, însoţiţi de cel puţin un adult, beneficiază de intrare gratuită la Tribuna a II-a. Această facilitate este adresată şi persoanelor cu dizabilităţi, accesul acestora fiind asigurat exclusiv la Tribuna I. Până la închiderea ediţiei nu a fost anunţat încă noul antrenor şi în aceste condiţii nu este exclus ca pe bancă să stea tot cuplul norocos Constantin Schumacher – Daniel Florea.

    „Am bătut palma cu un antrenor, dar nu am să vă spun cine este, pentru că respectivul are de rezolvat anumite situaţii cu actualul club şi atunci prefer să rămân discret. Este un antrenor nou pentru Oţelul, dacă este român sau străin vom vedea. La partida cu FC Botoşani ar putea sta pe bancă, dar asta nu este încă o certitudine. Avem şi soluţia de rezervă pentru că sunt şanse de 1-2% ca lucrurile să nu meargă”, a declarat directorul general Narcis Răducan la finalul meciului de Cupă cu braşovenii de la Corona. Noi aşteptăm…

  • Avântul Vânători se menţine în fotoliul de lider

    Avântul Vânători se menţine în fotoliul de lider

    Liga a IV-a gălăţeană a programat jocurile unei noi etape. Una calmă în care s-a acordat un singur cartonaş roşu, Pintilie, de la Avântul Valea Mărului. Chiar dacă au evoluat jumătate de oră în înferioritate, gazdele nu au avut niciun fel de emoţii în a câştiga în faţa celor de la Sporting Tecuci. Cel mai spectaculos joc a fost Avântul Drăgăneşti – Fulgerul Smulţi. Gazdele au condus cu 2-0 dar Fulgerul a revenit spectaculos în două rânduri şi a câştigat în ultimul minut. Scorul campionatului s-a înregistrat la Iveşti unde Gloria le-a administrat un 13-0 celor de la Bujorii, cu Silian în prim plan, autor a 7 goluri. S-a mai remarcat şi Hodorogea (3 goluri). Rezultate complete: Quantum Galaţi – Unirea Braniştea 2-3 (Huhulea respectiv Lăutaru au izbutit câte o dublă), Juventus 2007 Toflea – Metalosport Galaţi 1-2, Avântul Matca – Victoria Independenţa 3-1, Avântul Drăgăneşti – Fulgerul Smulţi 4-5 (Buduga 2 respectiv Cojocaru 2), Gloria Iveşti – Bujorii Tg. Bujor 13-0, Viitorul Costache Negri – Avântul Vânători 0-1, Avântul Valea Mărului – Sporting Tecuci 5-0. Situaţia la cei doi poli ai clasamentului se prezintă astfel: 1. Avântul Vânători 25 p, 2. Metalosport 24 p, 3. Unirea Braniştea 22 p… 13. Juventus 2007 Toflea 7 p, 14. Sporting Tecuci 4 p, 15. Bujorii 3 p.

  • Reviriment în Cupă?

    Reviriment în Cupă?

    Oţelul Galaţi – Corona Braşov, astăzi de la ora 16.30, în optimile Cupei României Timişoreana.
    Gruparea roş-alb-albastră traversează o perioadă dificilă. După şapte jocuri consecutive fără victorie şi fără antrenor principal după demiterea lui Ionuţ Badea, Oţelul va încerca să mai dreagă busuiocul şi să câştige confruntarea cu Corona, pentru a accede în sferturile de finală. Deşi a promis că în 48 de ore va rezolva situaţia, directorul general Narcis Răducan n-a numit până la închiderea ediţiei noul antrenor. La meciul de astăzi, pe bancă, după toate probabilităţile, vor sta Constantin Schumacher şi Daniel Florea, cei care au condus şi ultimele trei antrenamente. În tabăra oţelară va reveni Marquinhos, care şi-a ispăşit etapa de suspendare la Constanţa. Clubul organizator a anunţat preţul biletelor pentru acest joc: Tribuna 0 – 100 lei; Tribuna I, sector A, B, C – 15 lei; Tribuna I, sector D – 7 lei; Tribuna a II-a, sector B, C – 10 lei; Tribuna a II-a, sector A – 7 lei; Peluza I, sector A, C – 5 lei; Peluza I, sector B – 2 lei (sector galerie); Peluza SUD – 5 lei. Biletele vor putea fi achiziţionate doar astăzi, între orele 10.00 – 16.30, la casele aflate în jurul stadionului „Oţelul”. Posesorii de abonamente le vor putea folosi şi pentru a intra la această partidă. De asemenea, femeile şi copiii cu vârsta maximă de 14 ani, obligatoriu însoţiţi de un adult, vor beneficia de intrare gratuită la Tribuna a II-a.