Trei sateliţi europeni vor fi lansaţi săptămâna viitoare în cadrul misiunii Swarm, cu ajutorul lor urmând să fie analizat câmpul magnetic terestru, fenomen complex şi fluctuant ce rămâne puţin cunoscut la 2.000 de ani de la inventarea busolei în China. Cu o greutate de 470 kg fiecare, cei trei sateliţi vor fi lansaţi vineri, 22 noiembrie, cu o rachetă-purtătoare Rockot de la baza Pleseţk din Rusia, informează AFP.
În timp ce câmpul gravitaţional poate fi pus în evidenţă cu un simplu măr, „câmpul magnetic terestru nu se vede şi totuşi este peste tot în jurul nostru şi ne protejează mai ales de vântul solar” şi de particulele lui, explică Mioara Mandea, expert CNES, agenţia spaţială franceză, asociată la proiectul Swarm.
De când a fost localizat cu precizie de James Ross, în 1831, în Marele Nord canadian, polul nord magnetic s-a mişcat în permanenţă, deplasările sale accelerându-se uneori semnificativ din motive puţin cunoscute. Din secolul al XIX-lea până în 1980, polul nord magnetic se mişca destul de încet (sub 10 km pe an) spre Siberia, însă viteza a crescut ulterior, ajungând la aproape 60 km anual în anii 1990, după care s-a stabilizat.
Polul nord magnetic a parcurs în total, din 1831 până în 2007, aproape 2.000 km spre nord-est. Câmpul magnetic terestru, pe care misiunea Swarm urmează să îl măsoare cu trei sateliţi, este extrem de variabil atât în spaţiu, cât şi în timp. De-a lungul istoriei s-a inversat chiar de câteva ori, în mod neregulat, dar în medie o dată la 200.000 de ani.
În prezent, intensitatea câmpului magnetic terestru scade destul de repede (s-a redus cu circa 6% într-un secol), însă rămâne mult mai mare decât ceea ce se înregistrează înaintea unei inversări, proces ce necesită câteva mii de ani.
Contrar polilor geografici, polii magnetici nord şi sud — punctele de pe suprafaţa terestră în care câmpul magnetic este absolut vertical — nu se situează în puncte diametral opuse de pe glob. Polul magnetic nord se află în prezent la peste 85 grade latitudine (faţă de polul nord geografic), în timp de polul magnetic sud se află la doar 65 grade latitudine sudică, în dreptul bazei franceze Dumont d’Urville din Antarctica.
Pentru o orientare precisă cu busola — care nu se strică niciodată, ca un GPS sau un instrument radio — este necesară o hartă recentă. Datele strânse de sateliţii Swarm vor contribui la actualizarea hărţilor, utilizate îndeosebi în aviaţie şi navigaţie, dar şi la cele folosite în multe aplicaţii zilnice, cum ar fi busolele smartphone-urilor. Cartografia este cu atât mai importantă cu cât busola nu arată nordul geografic, ci pe cel magnetic, care se deplasează foarte repede.
Graţie datelor ce se vor strânge cel puţin patru ani de la sateliţii Swarm, oamenii de ştiinţă speră să înţeleagă mai bine evoluţia câmpului magnetic şi mai ales „anomalia din Atlanticul de Sud”, zonă situată deasupra Braziliei, unde câmpul magnetic este deosebit de slab şi continuă să scadă rapid, din motive necunoscute.
Tag: europa
-
Europa va lansa trei sateliţi spaţiali pentru studierea câmpului magnetic terestru
-
Shutdown pentru Europa?
Un lucru de neînchipuit a devenit realitate: Tea Party – grupul populist şi conservator, mai ales în domenii precum cel fiscal, de guvernanţă şi apărare – a aruncat America într-o criză. Preşedintele Barack Obama a reuşit numai prin nişte eforturi uriaşe să pună capăt blocadei (“Shutdown”) şi să împiedice intrarea în incapacitate de plată a SUA.“America e departe. La noi n-ar fi posibil aşa ceva”, gândesc mulţi europeni. “Greşit!”, avertizează experţii. Nici în Parlamentul European nu este exclusă o blocadă a forţelor reacţionare. Dacă populiştii de dreapta şi formaţiunile eurosceptice vor câştiga teren la alegerile din 2014, influenţa acestora în PE va creşte. Chiar şi dacă lucrurile ar sta astfel, Bruxelles-ul nu crede că eventualele alianţe nou-formate vor avea puterea de a îngenunchea Uniunea Europeană. Totuşi, temerile că şi comunitatea celor 27 ar putea fi ameninţată de o blocadă se înmulţesc pe zi ce trece. “Şi-n prezent există grupuri care împiedică buna desfăşurare a activităţii în Parlament”, declară eurodeputatul Franziska Keller. “Pe viitor, aceste acţiuni ostile s-ar putea intensifica, anumite iniţiative legislative ar fi blocate”, adaugă politicianul ecologist.Alianţa populiştilor de dreaptaMai ales tabăra populiştilor de dreapta s-a mobilizat. Sub Marine Le Pen şi Geert Wilders, francezii şi olandezii şi-au propus o strânsă cooperare. Pe Twitter, Wilders a anunţat că ziua de 13 noiembrie este rezervată unei întâlniri cu Le Pen, reuniune care urmăreşte stabilirea unei strategii comune pentru alegerile europene.Franziska Keller crede că cele două formaţiuni populiste vizează mai ales politica europeană în domeniul migraţiei şi azilului: “O să fie o luptă dură. Dacă vom dori să promovăm imigraţia legală, va trebui să ne aşteptăm la multe piedici.” Dar şi alţi politicieni sunt neliniştiţi. “Înflorirea populismului a devenit cea mai mare ameninţare socială şi politică din Europa”, crede premierul italian Enrico Letta. “Trebuie să luăm măsuri. Altfel, la alegerile din mai 2014, vom avea cel mai anti-european Parlament din câte au existat vreodată”, declara Letta în paginile New York Times.În Parlament, pro-europenii ar trebui să-şi asigure cel puţin 70% din locuri pentru a împiedica ascensiunea formaţiunilor ostile. Cu toate acestea, în aproape toate statele membre, populiştii de dreapta şi euroscepticii capătă tot mai multă greutate. Ultimele alegeri au fost dominate de subiectele-cheie ale acestor partide: politica de austeritate, imigraţia, ieşirea din Uniunea Europeană şi respingerea monedei unice.Succesul electoral al anti-europenilorUn recent exemplu este cel al alegerilor legislative din Austria, la sfârşitul lunii septembrie, când populiştii de dreapta au obţinut peste 30% din voturi. În Olanda, partidul lui Geert Wilders (Partidul Libertăţii) este de multă vreme cea de-a treia forţă politică a ţării.La primul scrutin al alegerilor din Franţa, preşedinta Frontului Naţional, Marine Le Pen, a obţinut aproape 18% din voturi. Radicalii de stânga (Syriza) şi comuniştii (KKE) din Grecia sunt pentru ieşirea ţării din zona Euro şi din UE, iar simpatizanţii nu le lipsesc.În Italia, mişcarea fostului actor de comedie Beppe Grillo se profilează pe banii UE. Cea mai spectaculoasă ascensiune este, însă, cea a Partidului Adevăraţilor Finlandezi. În 2011, cu peste 19% din voturi, formaţiunea a devenit cea de-a treia putere în Parlamentul finlandez.La alegerile locale din Marea Britanie, formaţiunea anti-imigraţie UKIP a câştigat 26% din voturi. În Republica Federală, partidul eurosceptic “Alternativa pentru Germania” a fost la un pas să intre în Bundestag (4,7% din voturi).Alegătorii europeni decid viitorul comunităţiiO slabă participare la alegerile europene ar putea uşura accesul euroscepticilor în Parlamentul European. “Cu cât prezenţa la urne va fi mai mică, iar electoratul mai indiferent, cu atât mai uşor le va fi extremiştilor să capete majoritatea”, explică Sergey Lagodinsky de la fundaţia Heinrich-Böll. Frustrarea politică generală îi va împinge pe alegători să cadă în capcana “promisiunilor populiste”.Până în mai 2014, eurodeputaţii ca ecologista Franziska Keller vor să folosească timpul pentru a-i face pe europeni să conştientizeze importanţa alegerilor şi pentru a dezvolta strategii prin care să diminueze şansele populiştilor. “Până acum, aceste grupări din PE s-au împiedicat de propriile lor dispute naţionaliste”, spune Keller. Acelaşi lucru s-ar putea întâmpla şi de-acum încolo. “Însă nu ne putem baza pe asta.” -
Ce secol asiatic se va impune?
A prezice faptul că Asia va domina secolul XXI a devenit un fel de clişeu. Este un pronostic sigur, dat fiind că practic, Asia presupune deja 60% din populaţia mondială şi reprezintă aproximativ 25% din producţia economică globală. Asia este totodată şi regiunea în care interacţionează multe dintre ţările cele mai influente din acest secol, printre ele, China, India, Japonia, Rusia, Coreea de Sud, Indonezia şi SUA. Cu toate acestea, a semnala importanţa crescândă a Asiei nu înseamnă deloc a vorbi despre caracterul său. Pot fi două secole asiatice foarte diferite, iar cel care se va impune va avea consecinţe profunde pentru popoarele şi guvernele regiunii, dar şi pentru lumea întreagă.
Unul dintre aceste scenarii din viitor îl reprezintă un continent relativ familiar: o regiune ale cărei economii continuă să aibă niveluri robuste şi reuşesc să evite conflictul între ele. Cel de-al doilea este cât se poate de diferit: conform acestuia, în Asia vor creşte tensiunile, se vor majora bugetele militare şi se va dezaccelera creşterea economică. Aceste tensiuni s-ar putea propaga şi ar putea obstrucţiona comerţul, turismul şi investiţiile, în special, dacă se produc incidente între forţele aeriene şi navale care operează în imediata apropiere a apelor şi teritoriilor aflate în conflict. Spaţiul cibernetic este un alt teren în care concurenţa ar putea scăpa de sub control.
Întrebarea este următoarea: Asia secolului XXI se aseamănă cu Europa – regiunea dominantă a celei mai mari părţi a istoriei moderne – din timpul primei jumătăţi a secolului XX, când a cunoscut două războaie cu costuri şi distrugeri fără precedent, sau cea din cea de-a doua jumătate, când tensiunile cu Uniunea Sovietică au fost gestionate în mod eficient, iar Europa Occidentală a cunoscut o perioadă de pace şi o prosperitate cum nu mai experimentase până atunci?
Referirea la Europa este instructivă, deoarece Europa nu a avut doar noroc. Istoria s-a desfăşurat aşa cum a făcut-o doar pentru că liderii săi politici au demonstrat o mare viziune şi disciplină. În consecinţă, adversarii cu o lungă tradiţie precum Franţa şi Germania s-au reconciliat în cadrul unui proiect regional – primul, o comunitate a cărbunelui şi oţelului care s-a extins, devenind Comunitatea Economică Europeană şi, până la urmă, Uniunea Europeană care a integrat continentul din punct de vedere politic şi economic până la punctul în care un conflict violent a devenit de neimaginat.
Merită să ţinem seama de toate aceste aspecte, deoarece sunt puţine paralele care se pot găsi în Asia contemporană. Dimpotrivă, regiunea este cunoscută pentru lipsa sa de acorduri şi instituţii regionale transcendente, în mod particular în sfera politico-militară şi de securitate. Ba mai mult, o marcată lipsă de reconciliere şi acord în ceea ce priveşte disputele de lungă durată conduc uşor la a imagina nu doar un incident militar care să implice doi sau mai mulţi vecini, ci şi posibilitatea ca un episod de această natură să deriveze în ceva de mai mare amploare.
Multe dintre aceste dispute provin din Cel de-al Doilea Război Mondial sau poate chiar mai dinainte. Coreea şi China nutresc un puternic sentiment anti-japonez. Nu există un tratat de pace între Rusia şi Japonia, iar cele două ţări se confruntă în revendicarea Insulelor Kurile. Frontiera dintre China şi India este şi ea obiectul unui litigiu. De fapt, climatul de securitate regională s-a înrăutăţit în ultimii ani. Un motiv îl reprezintă continua diviziune a Peninsulei Coreene şi ameninţarea pe care o reprezintă o Coree de Nord înarmată nuclear, atât pentru propriul popor, dar şi pentru vecinii săi. China a adăugat la tensiunile regionale o politică externă care s-ar putea descrie din punct de vedere diplomatic ca “agresivă” şi “intimidantă”. Între timp, Japonia pare decisă să se elibereze de multe dintre limitările militare care i-au fost impuse (şi care, până în urmă cu puţin timp, erau acceptate de marea majoritate a japonezilor) ca rezultat al comportamentului său agresiv din anii 1930 şi 1940.
Aceste deznodăminte reflectă şi în acelaşi timp consolidează un naţionalism accentuat în toată regiunea. Este nevoie de mai multă diplomaţie bilaterală intensă între guvernele asiatice pentru a rezolva dispute istorice. Începând de aici, ar trebui să se negocieze pacte regionale care să promoveze liberul schimb şi să se ocupe de schimbarea climatică. Finalmente, ar trebui să se stabilească un for regional pentru a reglementa mai bine desfăşurarea forţelor militare, inclusiv măsurile care să genereze încredere şi să fie destinate reducerii riscului de incidente şi să ajute la rezolvarea lor, dacă se vor produce.
O parte din proiect, poate fi construit pe baza a ceea ce a realizat Europa, dar Europa este relevantă din alt motiv: europenii au reuşit să menţină stabilitatea şi să genereze o mare prosperitate pe durata anilor ’70, în mare măsură, datorită prezenţei şi rolului SUA. Statele Unite ale Americii, o putere atlantică, s-a integrat pe deplin în acordurile economice şi de securitate din regiune. Ceva similar s-ar putea petrece în Asia, unde SUA, care de asemenea reprezintă o putere în Pacific, au interese vitale şi angajamente profunde. Caracterul strategic al Statelor Unite pentru Asia, în consecinţă, trebuie să fie substanţial şi de durată. Acest lucru ar presupune ca următoarele administraţii nord-americane să pună accentul pe liberul schimb, să crească prezenţa aviatică şi navală a SUA şi să investească în diplomaţia destinată promovării integrării Chinei în regiune, în termeni conformi cu interesele SUA, ale aliaţilor săi (Japonia, Coreea de Sud, Filipine şi Australia) şi ale nenumăraţilor săi prieteni.
Alternativa este ca Asia să-şi elibereze resursele şi să urmeze un secol asiatic dominat de China, sau să fie unul caracterizat de episoade frecvente de tensiune diplomatică sau chiar de conflict. Puţini în Asia sau în alte părţi ale lumii ar beneficia de pe urma unui viitor cu astfel de caracteristici.
-
Austeritatea împinge Europa către sărăcie, şomaj şi disperare colectivă
Politicile de austeritate adoptate ca răspuns la criza datorilor din ultimii ani împing Europa într-o perioadă prelungită de sărăcie, şomaj ridicat, excludere socială, accentuare a inegalităţii şi disperare colectivă, arată un studiu al Federaţiei Internaţionale a Crucii Roşii şi Semilunii Roşii. “În timp ce alte ţări combat cu succes sărăcia, în Europa creşte. (…) Consecinţele pe termen lung ale acestei crize nu au apărut încă. Problemele vor fi resimţite timp de decenii, chiar dacă economia îşi revine în viitorul apropiat (…) Ne întrebăm dacă noi, la nivelul continentului (Europa, n.r.) înţelegm ce ne-a lovit”, notează organizaţia internaţională, citată de cotidianul britanic The Guardian.
Raportul critic al Crucii Roşii, obţinut în exclusivitate de publicaţia britanică, conţine perspective foarte pesimiste pentru zeci de milioane de europeni.
Şomajul în masă, mai ales în rândul tinerilor, 120 de milioane de europeni care trăiesc la limita sărăciei, riscurile tot mai mari de tulburări sociale şi instabilitate politică, estimate a fi de două-trei ori mai mari decât în alte zone ale lumii, precum şi nesiguranţa ridicată din rândul clasei de mijloc fac împreună viitorul european mai nesigur decât în orice alt moment de după Al Doilea Război Mondial. “Milioane de europeni trăiesc în nesiguranţă, fără să ştie la ce să se aştepte în viitor. Este una dintre cele mai periculoase stări psihologice. Vedem cum disperarea tăcută se întinde în rândul europenilor, ducând la depresie, resemnare şi pierderea speranţei. Comparativ cu 2009, noi milioane de oameni au ajuns să stea la cozi pentru a fi ajutaţi cu alimente, fără acces la îngrijire medicală sau posibilitatea de a-şi cumpăra medicamente. Milioane de oameni nu au locuri de muncă şi mulţi dintre cei care lucrează încă au dificultăţi să-şi întreţină familiile, din cauza salariilor insuficiente şi preţurilor în creştere puternică”, notează organizaţia internaţională.
Numărul persoanelor care depind de Crucea Roşie a crescut în 22 de ţări analizate cu 75% în perioada 2009-2012.
Sondajul Crucii Roşii, derulat în prima jumătate a acestui an, a vizat cele 28 de state membre UE şi 14 ţări din Balcani, Europa de Est şi Asia.
În UE, impactul puternic al crizei nu s-a limitat la periferia zonei euro, ci s-a întins şi către state “de succes”, precum Germania sau ţările nordice. În pofida succesului Germaniei de a evita rate ridicate ale şomajului, un sfert dintre persoanele angajate au salarii mici. Astfel, jumătate din noile contacte de muncă de după 2008 sunt slab plătite, cu normă redusă şi de obicei fără contribuţii la asigurări sociale. În statele baltice şi Ungaria, până la 13% din populaţie a părăsit ţara în ultimii ani din cauza dificultăţilor economice. Studiul notează un trend tot mai puternic de migraţie, în principal dinspre Est spre Vest, în căutare de locuri de muncă.
Criza locurilor de muncă este una dintre cele mai grave probleme pentru UE şi zona euro. Dintre cei peste 26 de milioane de şomeri din UE, 11 milioane nu au mai lucrat de peste un an, dublu comparativ cu 2008, când a izbucnit criza financiară la nivel global. Ratele şomajului în rândul tinerilor variază între 33% şi 60% într-un sfert dintre ţările analizate. La fel de distructiv pentru familii este şi şomajul pentru categoria de vârstă 50-64 de ani, aproape dublu la nivelul UE faţă de 2008. “Ritmul creşterii şomajului în ultimele 24 de luni este un semnal al adâncirii crizei, cu impact sever asupra oamenilor şi posibil riscuri de tulburări sociale şi extremism. Având în vedere şi creşterea costului vieţii, situaţia este periculoasă”, se arată în raport.
În pofida presupusului succes al Germaniei, motorul economic al Europei, studiul foloseşte chiar cea mai mare ţară a UE pentru a ilustra creşterea discrepanţelor de bunăstare şi ridică semne de întrebare referitor la modelul tradiţional european, al economiei de piaţă sociale. Potrivit unui studiu al fundaţiei Bertelsmann, circa 5,5 milioane de germani au căzut în ultimul deceniu din clasa de mijloc în cea a veniturilor scăzute, în timp ce aproximativ 500.000 au intrat în rândul celor cu venituri ridicate. -
Alimentele, împărţite după culorile semaforului, în funcţie de cât de bune sunt pentru sănătate
Produsele alimentare din majoritatea supermarketurilor britanice sunt supuse unei etichetări care respectă cele trei culori ale semaforului – verde, galben, roşu – în funcţie de cât de bune sunt pentru sănătate. Potrivit Agenţiei britanice pentru Securitate Alimentară (FSA, în engleză), când cumpărătorul vede eticheta roşie, trebuie să se gândească de două ori înainte să-l aleagă. Dacă este verde, calea este liberă, notează ziarul El Pais.
Acest sistem de etichetare a suscitat însă o polemică dincolo de frontierele britanice. Unele produse, precum uleiul de măsline, fructele uscate sau produsele din carne — etichetate cu roşu — ar putea penaliza consumul lor. Guvernul britanic şi cei care sunt de acord cu această metodă susţin că este singura cale pentru a lupta împotriva obezităţii, în timp ce industria alimentară europeană şi alţi experţi consideră că „sistemul semaforului” penalizează un produs fără să aibă în vedere, de exemplu, dieta mediteraneană.Schema etichetării prin culorile semaforului este promovată atât în Europa cât şi în SUA pentru a lupta împotriva obezităţii. Ministerul Sănătăţii britanic estimează că problemele de sănătate legate de excesul de greutate costă ţara circa 5 miliarde de lire (5,9 miliarde de euro) pe an. Este şi motivul pentru care a fost introdus sistemul celor trei culori pentru a indica câte calorii, grăsimi, carbohidraţi, zahăr şi sare conţine un produs şi de care consumatorul trebuie să ţină seama atunci când decide să-l cumpere.
FSA a elaborat un ghid pentru a-i ajuta pe consumatori să obţină „cel mai bun echilibru” în regimul lor de viaţă. Despre culoarea roşie, agenţia avertizează: „Este bine să se consume produsul ocazional sau din plăcere, dar trebuie avut în vedere cât de frecvent se consumă”. Culoarea galbenă este, potrivit FSA, „o alegere bună”, dar se atrage atenţia că verdele este „alegerea cea mai sănătoasă”. Sistemul nu se aplică produsului final, ci fiecăruia dintre ingrediente astfel încât alimentul care totalizează cel mai mult verde este şi cel mai sănătos.Sistemul semaforului, care trebuie afişat în partea frontală a produsului, este voluntar, având în vedere că actuala normă comunitară nu-l are încă în vedere. Potrivit guvernului britanic, companiile care au aderat la „sistemul semaforului” comercializează peste 60% din mâncarea care se vinde în Marea Britanie. Între acestea se numără Aldi, Lidl, Marks and Spencer,The Co-operative, Sainsbury’s şi Tesco. În schimb, concerne precum Nestlé, Mars, PepsiCo. Coca-Cola, Cadbury sau United Biscuits au refuzat să implementeze sistemul.
Măsura a suscitat critici în industria agroalimentară europeană, mai ales cea italiană, în schimb consumatorii au considerat-o oportună pentru combaterea obezităţii. Fedealimentare, care reprezintă 32.300 de companii alimentare italiene şi Asociaţia Italiană a Întreprinderilor Mici din Europa, alături de patronatul european al industriei produselor procesate din carne Clitravi, au emis un comunicat în care arată că această clasificare a alimentelor sau a produselor pe cele trei culori ale semaforului induce în eroare consumatorul, nu se bazează pe fapte ştiinţifice, ci pe o judecată simplistă.Şi unele sectoare alimentare din Spania au protestat. Secretarul Asociaţiei Naţionale a Industriei Cărnii din Spania (Anice), Miguel Huerta, a criticat iniţiativa Marii Britanii, care este „aparent voluntară”, dar care în final rezultă „obligatorie pentru producători”. Legislaţia europeană este rezultatul unei dezbateri comunitare în cadrul căreia Marea Britanie a pus pe masă sistemul semaforului. În iunie 2010, Parlamentul European a supus votului schema britanică. Cu 243 de voturi pentru, 398 împotrivă şi 16 abţineri, a fost în final respins.
Comisia Europeană a inclus totuşi etichetarea obligatorie pentru alimentele transformate care vor trebui să declare valoarea energetică, grăsimile, grăsimile saturate, carbohidraţii, zahărul, proteinele şi sarea la fiecare 100 de grame sau mililitri. Potrivit ţărilor anglo-saxone, consumatorul nu ştie cum să se alimenteze şi au ales acest sistem pentru a-l avertiza, spun experţii spanioli. Totuşi, unul din pilonii dietei mediteraneene — uleiul de măsline — este etichetat cu roşu, la fel ca fructele uscate, pentru conţinutul ridicat de calorii şi de grăsimi, dar se uită că este vorba de grăsimi sănătoase, avertizează ei. -
Viraj către Orient
Pentru prima oară în mai multe secole, atenţia economiei globale se deplasează către est. SUA au început să “vireze” către Asia, iar relaţiile sale cu China, în mod special, par să fie tot timpul pe marginea capcanei lui Tucidide (nume dat acelei recurenţe istorice, conform căreia pare inevitabil ca între o putere aflată în ascensiune şi o alta deja instalată să nu apară un conflict). Între timp, aflate în centrul scenei internaţionale, SUA şi China se observă cu precauţie. Care este rolul Europei?
UE se află astăzi la o răscruce istorică ce o obligă de asemenea, să vireze şi ea către Orient şi să adopte o strategie coerentă şi decisivă prin care să profite de avantajele pe care le are. Chiar dacă UE are o populaţie care înseamnă doar a cincea parte din cea a Chinei şi Indiei la un loc, iar prezenţa sa militară în Asia este minimă, economia europeană – cu o valoare de 12,6 trilioane de euro – este cea mai mare din lume.
Asia reclamă un viraj pe măsură din partea Europei, în prezent, continentul asiatic în ansamblul său, fiind principalul partener comercial al UE (înaintea celui nord-american) şi constituie cea de-a treia parte din totalul comerţului european. Valoarea comerţului cu China urcă la peste 1 miliard de euro pe zi, o cifră depăşită doar de valoarea comerţului cu SUA.
În plus, UE beneficiază de un avantaj care până la un punct poate fi paradoxal: nu este o putere în Pacific şi nu este asociată cu conotaţia de superputere în Asia. Acest lucru, departe de a fi o slăbiciune, reprezintă tocmai originea forţelor potenţiale ale UE în Asia, deoarece îi furnizează un grad de lejeritate diplomatică la care o superputere precum SUA nu poate aspira.
Virajul strategic al SUA către Orient se loveşte la fiecare pas de calitatea sa de lider istoric şi de caracterul său de putere militară şi garant al securităţii aliaţilor săi asiatici. Deşi ne este prezentat sub numele de “reechilibrare”, virajul asiatic al SUA ridică suspiciuni în unele ţări din regiune, în special în China. Europa, în schimb, poate profita de lejeritatea sa pentru a executa un viraj mai “abil”.Europa poate fi un partener strategic al Chinei în relaţiile sale comerciale cu Orientul Apropiat
UE trebuie să stabilească legături cu Asia în cel puţin trei domenii care pot fi avantajoase pentru ambele părţi: comercial, interregional şi internaţional. Dintre cele trei, cel mai important este cel comercial. UE negociază cu mai multe economii emergente asiatice (printre ele Coreea de Sud, Singapore, Malaezia, India, Vietnam, Japonia şi Thailanda) acorduri de liber schimb care exced cu mult amploarea tratatelor bilaterale anterioare. Prin aceste acorduri şi în timp ce se aşteaptă concretizarea tratatelor la scară regională, UE continuă să dea dovada angajamentului său ferm faţă de liberul schimb.
Dar fluxurile comerciale nu sunt scutite de riscuri. Desigur, relaţiile economice dintre state încurajează interdependenţa şi în acest mod diminuează riscul apariţiei conflictelor, dar nu şi dispariţia lor. Însă, atunci când conflictul este prezent, costul este mai mare: anul trecut, redeschiderea disputei teritoriale dintre Japonia şi China pentru Insulele Senkaku/Diaoyu a provocat în numai trei luni o scădere de 80% la exporturile de autovehicule japoneze către China.
Iată aici una dintre marile provocări ale Asiei: în ciuda gradului ridicat de integrare economică, nu au fost create instituţii regionale capabile să asigure stabilitatea necesară pentru o prosperitate susţinută. Din contră, Asia mai suferă consecinţele conflictelor istorice nerezolvate, ale periodicelor izbucniri naţionaliste şi ale disputelor teritoriale.
O modalitate de a obţine stabilitatea pe termen lung în Asia s-ar putea să constea în integrarea regională, care reprezintă cel de-al doilea câmp de posibilă legătură între UE şi Asia. Astăzi, este aproape de neconceput un conflict armat între statele membre ale UE – se vor împlini 100 de ani de la izbunirea Primului Război Mondial. Ceea ce a făcut posibilă trecerea de la o stare de război recurent (şi devastator) la o stare de pace şi prosperitate a fost construcţia instituţională a UE.
Însă, crearea unei arhitecturi precum aceasta este o sarcină herculeană, care i-a luat Europei mai multe zeci de ani şi care încă nu s-a terminat. De-a lungul timpului, UE s-a confruntat cu probleme şi crize care au revelat erori în sistemul său instituţional, dar întotdeauna s-a reuşit realizarea de reforme necesare pentru consolidarea Uniunii. Fără cea mai mică urmă de paternalism şi admiţând condiţia sa de operă imperfectă şi încă în construcţie, UE ar trebui să aprofundeze legătura sa cu structurile actuale prezente în Asia şi să-şi ofere experienţa acolo unde este posibil; de exemplu, în viitoarea adoptare a unui model tripartit (politico-militar, economic şi socio-cultural) de către grupul ASEAN (Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud-Est) în 2015.Unele ţări europene sunt tentate să trateze separat cu puterile asiatice
În plan internaţional, UE şi China pot descoperi că sunt parteneri naturali în chestiuni fundamentale. China este supusă tot mai mult presiunii de a-şi asuma un rol în politica internaţională în acord cu importanţa sa economică. Exact aici, China ar putea să găsească în Europa un partener excelent – fie în format G-3 cu SUA, fie prin intermediul mecanismelor punctuale de cooperare bilaterală.
Avem cazul Orientului Apropiat. Golul pe care-l lasă în regiune retragerea SUA, impulsionată de revoluţia sa energetică, creează o ocazie pentru cooperarea între China şi Europa. Odată cu creşterea dependenţei chineze de resursele Orientului Apropiat (în 2035, 90% dintre exporturile de petrol din regiune vor fi destinate Chinei), se va acutiza, precum şi necesitatea de a strânge legăturile cu statele producătoare de petrol. Experienţa care-i conferă Europei apropierea de Orientul Apropiat ar putea-o transforma în partenerul strategic al Chinei pentru abordarea acestei problematici.
Între timp, un alt gigant asiatic, Japonia, capătă o tot mai mare importanţă graţie energicului său program de stimulare promovat de primul-ministru, Shinzo Abe. Europa trebuie să păstreze soliditatea legăturilor sale cu această ţară, a treia economie a lumii. Japonia – prin intermediul negocierilor pentru Acordul Trans-Pacific cu SUA şi cu alte economii din Asia şi America – face progrese enorme către liberul schimb şi îşi consolidează legăturile cu regiunea. În acest sens, se aşteaptă ca ambiţiosul acord bilateral de comerţ între Japonia şi Uniunea Europeană care este în proces de elaborare, să majoreze cu până la o treime comerţul între ambele părţi.
În orice strategie integrală de apropiere de Asia, puterea UE depinde de integrarea părţilor sale. Unele state europene sunt tentate să se relaţioneze separat cu puterile asiatice, iar China obişnuieşte să favorizeze acordurile bilaterale, dar renaţionalizarea politicii externe a ţărilor din UE ar fi contraproductivă. Virajul Europei către Orient are nevoie de o navă mare şi rezistentă, capabilă să facă faţă turbulenţelor din viitor în timpul cărora, o flotilă de ambarcaţiuni mai mici ar fi în pericol de a naufragia. -
O iarnă grea poate provoca o criză energetică în Europa
O iarnă grea ar putea provoca o criză energetică în Europa, din cauza dependenţei prea mari de sursele regenerabile şi a închiderii centralelor care utilizează gaze naturale, potrivit unui raport al companiei de consultanţă Cap Gemini, cu sediul în Paris. Raportul se referă la Uniunea Europeană, Norvegia şi Elveţia, transmite Bloomberg.
Situaţia actuală reprezintă un pericol real pentru securitatea livrărilor. Centralele pe gaze, capabile să facă faţă perioadelor cu cerere ridicată, se închid rapid. Rezervele de gaze stocate în rezervoase subterane sunt semnificativ mai mici faţă de anii trecuţi. Pe termen scurt, aceşti factori înseamnă că o iarnă foarte friguroasă poate provoca probleme serioase de furnizare a energiei şi de echilibrare a reţelelor”, afirmă în raport Colette Lewiner, consilier în domeniul energiei al preşedintelui Cap Gemini.
Centralele pe gaze funcţionează cu rate de utilizare care sunt prea mici pentru a acoperi costurile fixe, în condiţiile în care operatorii reţelelor preferă energia regenerabilă, care este subvenţionată, se arată în raport.
Circa 60%, respectiv 130.000 de megawaţi, din capacitatea de generare a energiei pe bază de gaze a Europei este în pericol să fie închisă până în 2016, conform estimărilor companiei americane de consultanţă IHS, citate de Cap Gemini. “Aceste centrale, care sunt indispensabile pentru asigurarea securităţii livrărilor în perioadele de vârf de consum, sunt înlocuite cu instalaţii de producere a energiei regenerabile, puternic subvenţionate, dar a căror producţie este volatilă”, potrivit raportului realizat în colaborare cu Exane BNP Paribas, firma juridică CMS Bureau Francis Lefebvre Lyon SELAS şi institutul de cercetări VaasaETT.
Totodată, companiile se orientează către cărbunele mai ieftin exportat de SUA, unde a crescut cererea de gaze datorită exploatării zăcămintelor de şist. Interesul pentru cărbunele care este mai poluant este susţinut de scăderea costului certificantelor pentru emisii de dioxid de carbon.
Cap Gemini cere o reformă a sistemului de tranzacţionare a acestor certificate, pentru creşterea preţului acestora. Totodată, compania de consultanţă solicită o mai bună coordonare pe piaţa europeană, astfel încât să fie asigurată o capacitate suficientă de producţie pentru perioadele cu cerere ridicată.
În lipsa unor stimulente pentru investiţii în infrastructura energetică şi în condiţiile scăderii marjelor şi veniturilor, securitatea livrărilor de energie, pe termen lung, ar putea fi pusă în pericol, a mai arătat Lewiner. -
Europa emergentă va înregistra o creştere economică de 2,25% în 2013
Statele emergente din Europa vor înregistra o relansare moderată în 2013-2014 însă o recesiune prelungită în zona e publicat marţi.
Fondul include în Europa emergentă un număr de şapte state membre ale Uniunii Europene (Polonia, România, Ungaria, Bulgaria, Lituania, Letonia şi Croaţia) precum şi două ţări care nu sunt membre UE, Turcia şi Serbia.
Potrivit noilor estimări ale FMI, după o creştere economică de 1,5% în 2012, această regiune ar urma să înregistreze în acest an o creştere de 2,25%, urmată de un avans de 2,75% în 2014, fără modificări comparativ cu estimările publicate de FMI în luna aprilie.
„Activitatea economică şi-a revenit în prima jumătate din 2013 graţie unor condiţii financiare mai lejere, relaxării monetare, îmbunătăţirii condiţiilor de finanţare externă şi revenirii după timpul nefavorabil”, subliniază raportul World Economic Outlook publicat de FMI.
Cu toate acestea, Fondul atrage atenţia asupra diferenţelor care există în interiorul ţărilor din Europa emergentă, în condiţiile în care preconizează „o creştere puternică în Turcia şi ţările baltice, o relansare incipientă în Europa de sud-est şi Ungaria şi o nouă scădere în Polonia”. În timp ce Turcia va înregistra o creştere de 3,8% în 2013 şi un avans de 3,5% în 2014, în Polonia ritmul de creştere va încetini la 1,25% în acest an, după un avans de 2,2% în 2012.
În Europa de sud-est, Croaţia va fi singura ţară care va rămâne în recesiune în 2013 (cu o contracţie de 0,6%). Economia ungară ar urma să rămână relativ stabilă în acest an, cu o creştere de 0,2%. În sfârşit, în ţările baltice creşterea economică va încetini, dar va rămâne la un nivel puternic, în special în Letonia (4%) şi Lituania (3,4%).
Cu toate acestea, „o recesiune prelungită în zona euro reprezintă un risc major, în special pentru ţările care au legături puternice intraeuropene precum Croaţia, Ungaria şi Polonia”, avertizează FMI.
De asemenea, „o nouă deteriorare a condiţiilor de finanţare externă este o altă preocupare majoră în special pentru ţările cu importante dezechilibre externe cum sunt Turcia şi Serbia”, adaugă raportul FMI.
La nivel global, FMI şi-a revizuit în jos estimările privind creşterea economiei globale în acest an şi anul următor, în special ca urmare a încetinirii marilor economii emergente. Fondul prognozează că economia globală va creşte cu 2,9% în acest an şi cu 3,6% în 2014, cu 0,2 puncte procentuale mai puţin decât precedentele estimări ale FMI.
Zona euro va ieşi din recesiune anul următor, însă relansarea va fi una modestă apreciază FMI. Potrivit celor mai recente prognoze economice ale Fondului, zona euro va cunoaşte în acest an o recesiune mai puţin profundă decât se anticipa (minus 0,4% în loc de minus 0,5%) urmând ca în 2014 să revină în teritoriul pozitiv cu o creştere de 1,0%.
FMI avertizează însă că o eventuală intrare în incapacitate de plată a SUA ar putea provoca pagube serioase economiei mondiale. Economistul şef al FMI, Olivier Blanchard a apreciat că un eventual eşec în majorarea plafonului datoriei SUA ar conduce la reducerea dramatică a cheltuielilor guvernamentale şi, de asemenea, va provoca turbulenţe financiare.
-
16 şcoli din Galaţi, participante la proiectul “Europa, casa noastră”
Reprezentanţa Comisiei Europene (RCE) în România, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale, a lansat a treia ediţie a campaniei de informare şi comunicare “Europa, casa noastră”. Programul se adresează elevilor şi profesorilor din învăţământul primar, gimnazial şi liceal şi are drept scop derularea unor activităţi cu dimensiune europeană prin care elevii sunt încurajaţi să se informeze despre Uniunea Europeană, istoria, politicile ei, precum şi despre ultimele evoluţii din domeniul afacerilor europene.
În prezent sunt înscrise în campanie 2.064 de unităţi de învăţământ, dintre care 16 din Galaţi.
Elevii gălăţeni au realizat în cadrul campaniei activităţi prin intermediul cărora şi-au dezvoltat spiritul antreprenorial şi abilităţile de negociere în afaceri la târgul regional al firmelor de exerciţiu “Kretzulescu- Tradiţie şi contemporaneitate”, dar şi creativitatea şi imaginaţia la concursuri de desen, dans şi confecţii tradiţionale româneşti. Printre invitaţii speciali care au participat la activităţile cu elevii se numără Iulia Gheltz şi Mariana Beraru reprezentând Centrul Europe Direct Galaţi.
Reprezentanţa Comisiei Europene (RCE) în România asigură un flux eficient de informaţii între aceasta şi cetăţenii şi autorităţile României. Misiunea RCE este de a contribui la o cât mai bună înţelegere a Uniunii Europene, a scopurilor, valorilor şi politicilor acesteia, aducând informaţia europeană cât mai aproape de cetăţeni, într-o formă adaptată nevoilor lor specifice.
-
Studenţii la medicină se îndreaptă spre Europa de Est
Un număr tot mai mare de studenţi străini se îndreaptă spre Europa de Est pentru studii medicale, stomatologice sau farmaceutice, în contextul în care regiunea pare să atragă un tot mai mare interes, deşi în prezent ea găzduieşte cu mult mai puţini studenţi internaţionali decât Europa de Vest, relatează New York Times.
Per total, numărul de studenţi străini din Ungaria a crescut cu 21% în intervalul 2005-2011 – de la 13.601 la 16.465 – potrivit Institutului de Statistică al UNESCO, care defineşte drept “student străin”, orice student care nu şi-a făcut studiile liceale în respectiva ţară. De asemenea, în Polonia a existat o creştere de 80% a numărului de studenţi străini între 2005 şi 2010, ultimul an pentru care sunt disponibile cifre statistice. La rândul său, Republica Cehă a raportat o dublare a numărului de studenţi străini în acelaşi interval, în timp ce Slovacia a înregistrat o creştere de peste cinci ori a numărului acestora, potrivit UNESCO.
Mulţi dintre studenţii străini care aleg regiunea urmează medicina sau alte discipline corelate. În 2010, domeniul “sănătate şi asistenţă socială” a reprezentat 30% din opţiunile studenţilor străini din Polonia, potrivit unui studiu realizat de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE). În Slovacia, 45% dintre studenţii străini au studiat discipline legate de sănătate, în timp ce în Polonia, străinii au constituit 15% dintre studenţii cursurilor la aceste discipline, potrivit aceluiaşi studiu. Prin comparaţie, în ţări precum Germania, Suedia şi Canada, unde concurenţa pentru locurile la universităţile de medicină este deosebit de mare, între 6 şi 9% dintre studenţii care urmează aceste specializări sunt străini.
În Ungaria, unde patru universităţi oferă programe medicale şi stomatologice în limba engleză, 42% dintre studenţii internaţionali studiază în domenii legate de sănătate, potrivit OCDE.
Potrivit New York Times, există mai multe motive ce justifică reorientarea spre Europa de Est, inclusiv reputaţia în creştere a diplomelor obţinute la universităţile din Europa de Est care predau cursuri în limba engleză. Există însă şi alţi factori, în special faptul că taxele de şcolarizare la aceste instituţii nu sunt la fel de mari ca la universităţile de top din Occident, iar intrarea nu este la fel de dificilă.
La Universitatea Semmelweis, studenţii la medicină plătesc sub 20.000 dolari pe an pentru studii, iar studenţii din ţările Uniunii Europene pot obţine de multe ori burse sau împrumuturi. La Universitatea Carolină din Praga, care oferă, la rândul său, o specializare în medicină, în limba engleză, şcolarizarea anuală este limitată la 14.100 de euro sau 18.600 de dolari. Prin comparaţie, specializarea stomatologie tinde să fie uşor mai scumpă din cauza costurilor legate de materiale.
Pentru europenii, care, în mod obişnuit, pot intra la facultăţile de medicină din ţările lor de origine fără aproape nicio taxă, astfel de taxe pot părea mari. Cu toate acestea, costurile sunt relativ accesibile pentru studenţii din Statele Unite, unde chiar şi şcolarizarea la universităţi publice poate depăşi 30.000 de dolari pe an.
În plus, medicii, stomatologii şi farmaciştii cu diplome obţinute la universităţi acreditate din Europa de Est pot practica aproape oriunde în cadrul Uniunii Europene.
Deşi Semmelweis este singura universitate din Budapesta, unde medicina şi stomatologia sunt predate în limba engleză şi germană, există alte universităţi de prestigiu din jurul Ungariei – cum ar fi Universitatea din Szeged, Universitatea din Pecs şi Universitatea din Debrecen – care oferă, de asemenea, cursuri în limba engleză.
Universitatea Carolina din Praga are o reputaţie puternică în rândul studenţilor la medicină interesaţi de Europa de Est, iar Universitatea de Medicină şi Farmacie “Iuliu Haţieganu”, din Cluj-Napoca, România, atrage, de asemenea, un număr tot mai mare viitori medici, farmacişti şi medici stomatologi.