Tag: Doru Resmeriţă

  • Pedeliştii gălăţeni vor demisia prefectului şi preşedintelui CJ

    Preşedintele PDL Galaţi, Doru Resmeriţă, alături de consilierul judeţean Ion Ştefan, au susţinut ieri o conferinţă de presă în care au criticat modul în care s-a acţionat în cazul inundaţiilor abătute peste o serie de localităţi din judeţul Galaţi, inundaţii soldate şi cu pierderea a 9 vieţi omeneşti. Doru Resmeriţă a criticat faptul că miniştrii sau alţi politicieni s-au înghesuit să viziteze zonele afectate cu mass-media după ei, transformând totul într-un spectacol mediatic în scopul de a atrage cât mai multe voturi. „Mass-media s-a concentrat cel mai mult pe vizita domnilor miniştri sau a domnilor politicieni, care nu era nevoie să vină la Galaţi, ci puteau coordona acţiunile de la Bucureşti, precum şi pe subiectul acordării de ajutoare, iar moartea celor 9 oameni a trecut aproape nebservată, ceea ce nu este normal. Din punctul meu de vedere şi potrivit informaţiilor care mi-au fost spuse de reprezentanţii PDL din mediul rural, procedurile în astfel de situaţii nu au fost respectate cum ar fi trebuit în anumite cazuri, iar pentru modul în care s-a acţionat cer demisia prefectului şi a preşedintelui CJ”, a declarat Doru Resmeriţă.
    La rândul său, consilierul judeţean Ion Ştefan s-a arătat nemulţumit de faptul că ar fi fost adoptată în cadrul unei şedinţe de îndată o hotărâre de CJ care prevedea alocarea unei anumite sume de bani pentru diminuarea efectelor inundaţiilor, fără să se precizeze clar ce localităţi vor primi banii şi care vor fi sumele. „A trecut mai bine de o săptămână de la aprobarea acelei hotărâri, dar la primari nu a ajuns niciun leu, bani care ar trebui folosiţi pentru repararea drumurilor, a podurilor sau la alte lucrări. Nu este normal aşa ceva”, susţine Ion Ştefan.

  • Întâlnirea între pensionarii gălăţeni şi parlamentari, reprogramată

    Întrevederea care ar fi urmat să aibă loc sâmbătă între parlamentarii gălăţeni şi reprezentanţii Alianţei pentru Conciliere a Pensionarilor, conduşi de Vasile Panţuş, a fost amânată pentru altă dată, din cauza prezenţei reduse a aleşilor gălăţeni.

    „Au venit doar domnii Laurenţiu Ichim, din partea domnului senator PNL Paul Ichim, şi Doru Resmeriţă, din partea domnului deputat PDL Mircea Toader, cu care am discutat pe marginea problemelor noastre. Ni s-a spus de către cei de la Prefectură că toată lumea este ocupată cu problemele apărute ca urmare a inundaţiilor, am înţeles acest lucru şi acum aşteptăm ca domnii parlamentari să programeze ei o întâlnire. Cred că şi problemele noastre erau importante pentru dânşii, nu numai inundaţiile”, susţine Vasile Panţuş.

    Deşi acesta s-a arătat dezamăgit de eşuarea întâlnirii de la Prefectură, nu acelaşi lucru se poate spune despre rezultatele întrevederii care a avut-o la Bucureşti cu reprezentanţii conducerii Ministerului Muncii, în frunte cu Mariana Câmpeanu.

    „Am fost primiţi şi ni s-au ascultat doleanţele. Doamna ministru a recunoscut că avem dreptate în legătură cu ceea ce cerem de cel puţin un an de zile şi ne-a spus că se va face o simulare pentru a vedea cât este efortul bugetar pentru a îndrepta inechitatea legată de stabilirea cuantumului pensiilor celor care s-au pensionat în condiţii speciale. Le-am spus că suntem dezamăgiţi de faptul că atunci când au venit la putere cei din USL au votat împotriva unei legi care făcea dreptate unor categorii de pensionari şi cu care erau de acord atunci când erau în opoziţie”, ne-a declarat Vasile Panţuş.vasile 

  • Preşedintele CJ Galaţi, reclamat la ANI

    Preşedintele PDL Galaţi, Doru Resmeriţă, a anunţat în cadrul conferinţei de presă susţinute vineri că va face sesizare la ANI în legătură cu starea de incompatibilitate în care s-ar fi aflat preşedintele CJ Galaţi, Nicolae Bacalbaşa, în perioada în care a făcut parte din Consiliul de Administraţie al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară pentru Situaţii de Urgenţă. Resmeriţă a declarat că înlocuirea în CA a preşedintelui CJ cu doctorul Aurel Nechita este tardivă, deoarece starea de incompatibilitate s-ar menţine pentru perioada în care Nicolae Bacalbaşa a fost membru al CA-ului asociaţiei respective. Preşedintele PDL Galaţi a mai declarat că dacă în cazul primarilor de la nivelul judeţului Galaţi s-a mulţumit să constate starea lor de incompatibilitate, urmând ca ANI sau justiţia să se pronunţe în cazul fiecăruia dintre ei, în cazul preşedintelui CJ nu putea să rămână indiferent deoarece funcţia ar fi una foarte importantă. Rămâne de văzut dacă Doru Resmeriţă va depune sesizarea către ANI şi dacă ANI îi va dreptate, adică dacă îl va declara incompatibil pe preşedntele CJ Galaţi, justiţia urmând totuşi să dea verdictul final, respectiv dacă Nicolae Bacalbaşa s-a aflat sau nu în stare de incompatibilitate.

  • PDL Galaţi acuză: reparaţii absurde în şcoli, pe sume mari de bani

    Preşedintele PDL Galaţi, Doru Resmeriţă, susţine că sume mari de bani sunt aruncate pe geam în ceea ce priveşte contractele cu anumite firme care trebuie să efectueze lucrări de reparaţii în şcolile gălăţene. Afirmaţia acestuia este bazată pe o sesizare făcută de 4 directori ai unor şcoli care l-au pus în temă pe Resmeriţă cu privire la o situaţie absurdă – şcolile au nevoie de anumite lucrări, dar firma avea ordin să efectueze cu totul alte reparaţii.
    „În această vară a existat un număr de 147 de contracte de încredinţare directă, făcute pe un buget de până în 15.000 de euro. Aceste contracte s-au gestionat prin birouri, banii nu au ajuns la nivelul ordonatorului terţiar, care este şcoala, ci au fost încredinţaţi direct unor firme. Directorii şcolilor s-au trezit că a venit firma să le văruiască fie holurile, fie să pună faianţa, aşa cum i s-a spus la Primărie, cu toate că aveau nevoie de văruit altceva”, a explicat Resmeriţă. De asemenea, sursa citată a mai dat un exemplu pentru a sublinia faptul că există nereguli: holurile unei şcoli gimnaziale au fost văruite iar lucrarea, care nu ar fi trebuit să depăşească suma de 200 de milioane de lei, a costat 600 de milioane de lei.
    În consecinţă, PDL Galaţi va solicita Primăriei, în baza legii 544, privind liberul acces la informaţiile de ordin public, o listă cu toate contractele, valoarea acestora, şi numele firmelor, pentru a stabili cu exactitate neregulile.

  • Fostul director de la „Drumuri şi Poduri” va fi acuzat penal

    Preşedintele PDL Galaţi, Doru Resmeriţă, a lansat o serie de acuzaţii la adresa fostului director al societăţii Drumuri şi Poduri, anunţând, în cadrul unei conferinţe de presă, că îi va face plângere penală. „Vom face o sesizare penală, pentru că modul în care a fost administrată în ultimii ani societatea comercială Drumuri şi Poduri SA Galaţi ne arată nişte situaţii care sunt de o foarte mare gravitate. În auditul realizat recent, se arată că deşi în ultimii 3-4 ani cifra de afaceri a scăzut, cheltuielile de exploatare au rămas aceleaşi. O mare parte dintre cantităţile de materiale care fuseseră recepţionate la SC Drumuri şi Poduri s-au făcut pe avize care erau semnate de un agent de pază care nici măcar nu era angajat al Drumuri şi Poduri SA, ci al unei firme de pază. Avem mai multe elemente cu privire la preţurile la care s-au făcut achiziţiile”, a spus Resmeriţă.

    De asemenea, Resmeriţă a mai adăugat că 10.000 de tone de piatră lipsesc din gestiune şi că „se încearcă o dublă contabilitate către administratorul judiciar”. „Asta explică şi de ce cifra de afaceri a scăzut, dar cheltuielile de exploatare nu, pentru că acolo se aduceau în continuare materiale, de care nu era nevoie, pentru că nu erau lucrări, iar materialele dispăreau, aşa cum s-a întâmplat şi cu cele 10.000 de tone de piatră”, a spus Resmeriţă, care a promis că sesizarea va fi trimisă şi preşedintelui Consiliului Judeţului.

    Pentru a afla şi versiunea celui acuzat, am luat legătura cu Luciano Tudor, care a spus că Resmeriţă „nu ştie despre ce vorbeşte” şi că toată activitatea societăţii a fost realizată conform legii. „Cine lucrează în cadrul unei societăţi comerciale ştie că nu pot să dispară 10.000 de tone de piatră, pentru că sunt sute de comisii, trebuie făcute cereri peste cereri care au nevoie de aprobări de la biroul tehnic, de la biroul de consum şi aşa mai departe. În plus, mereu am avut controale de la Curtea de Conturi, Consiliul Judeţului şi nu au fost probleme. La un an după ce am plecat, au apărut probleme. Nu îmi pierd timpul cu aşa ceva, pentru că totul a fost conform legii”, ne-a explicat Luciano Tudor.