Tag: diabet zaharat

  • 40% dintre gălăţenii testaţi au glicemii peste limită

    Ca în fiecare an, Compartimentul de Diabet şi Boli Metabolice din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă Galaţi a  organizat, cu ocazia Zilei Mondiale a prevenirii diabetului zaharat, o acţiune de testare gratuită a glicemiei. Rezultatul a fost de-a dreptul înfricoşător. Nu mai puţin de 40% dintre cei care s-au testat au fost descoperiţi a avea glicemii peste limita normală.
    „Practic, patru din zece persoane testate au glicemii peste limita normală. Ne îngrijorează faptul că depistăm din ce în ce mai mulţi copii care sunt supraponderali şi fac diabet. Cel mai bine ar fi să încercăm să lăsăm deoparte stresul şi grijile, deoarece şi astea contribuie la apariţie acestei boli. Nu uitaţi că vorbim de o boală ascunsă, care evoluează tăcut şi dă complicaţii dintre cele mai grave. Pentru cei care au glicemia peste limită, dar şi pentru cei care sunt sănătoşi, trebuie să ştie că mişcarea zilnică, nutriţia corectă şi controlul greutăţii sunt principalele „griji” pe care trebuie să le aveţi pentru a nu vă îmbolnăvi de diabet. Dacă respectaţi aceste reguli şi dacă mergeţi periodic la medic pentru analize şi controale medicale, atunci nu veţi avea probleme de sănătate”, a spus dr. Magdalena Moroşanu, medic primar sef Secţiei de Diabet şi Boli de nutriţie din cadrul Spitalului de Urgenţă Galaţi.
    La nivelul judeţului Galaţi sunt 20.000 de persoane care suferă de diabet, majoritatea de diabet care nu necesită tratament cu insulină, ci cu medicamente.

  • România ocupă locul trei în Europa atât la incidenţă, cât şi la mortalitatea secundară bolilor cerebrovasculare

    România ocupă locul trei în Europa atât la incidenţă, cât şi la mortalitatea secundară bolilor cerebrovasculare

    România ocupă locul trei în Europa, după Bulgaria şi Macedonia, atât la incidenţă, cât şi la mortalitatea secundară bolilor cerebrovasculare, adică accidentul vascular cerebral, a informat Societatea pentru Studiul Neuroprotecţiei şi Neuroplasticităţii (SSNN).

    Statisticile oficiale arată că, în România, rata mortalităţii din cauza accidentului vascular cerebral este de 1.276 pacienţi/100.000 locuitori, aceasta fiind o valoare mare comparativ cu alte ţări europene, în care rata mortalităţii din aceeaşi cauză este de 300 de pacienţi/100.000 locuitori.

    “Incidenţa bolilor neurologice este în România de aproape patru ori mai mare decât în alte ţări ale Uniunii Europene. Bolile cerebrovasculare ucid de patru ori mai mulţi români decât alţi cetăţeni europeni şi de şapte ori mai mulţi decât în SUA”, se arată în comunicat.

    Studiile arată că disfuncţiile neuropsihice afectează mai mult de 160 de milioane de europeni — adică 38% din populaţia Europei — în fiecare an. Totodată, mai mult de un sfert din populaţia adultă (cuprinzând persoane cu vârsta între 18 şi 65 de ani) a suferit la un moment dat, pe parcursul ultimului an, o tulburare psihică (anxietate, tulburări ale comportamentului alimentar). Prevalenţa bolilor neuropsihice este mai crescută în rândul femeilor (cu excepţia abuzului de alcool), relevă datele oferite de SSNN.

    S-a estimat că aproximativ 83 de milioane de oameni suferă de boli neuropsihice, dar şi acest număr subestimează numărul real al pacienţilor, având în vedere faptul că au fost luate în considerare doar persoanele sub 65 de ani. Afecţiunile neuro-psihice determină 19% din cazurile cu dizabilităţi, comparativ cu procentul de dizabilităţi secundare afecţiunilor cardio-vasculare — 4%. Dintre acestea, cele mai severe sunt: tulburarea depresivă — 5,6%, dependenţa etanolică — 3,3%, automutilările — 2%, boala Alzheimer şi alte demenţe — 2%.

    În România, cea mai frecventă cauză de deces este reprezentată de bolile cardiovasculare, urmată de accidentul vascular cerebral şi cancerul pulmonar. Accidentul vascular cerebral reprezintă principala cauză de dizabilitate permanentă.

    “Există mulţi factori favorizanţi pentru apariţia bolilor neurologice. De exemplu, pentru accidentul vascular cerebral sunt ateroscleroza (depunerile de colesterol la nivelul vaselor de sânge), hipertensiunea arterială, diabetul zaharat, creşterea colesterolului şi/sau trigliceridelor, fumatul, bolile cardiace, consumul exagerat de băuturi alcoolice, vârsta înaintată”, precizează comunicatul.

    Potrivit sursei citate, specialiştii români vor participa, în perioada 31 octombrie — 3 noiembrie, la Praga, la Congresul Societăţii pentru Studiul Neuroprotecţiei şi Neuroplasticităţii.

    Vor participa personalităţi medicale din Israel, SUA, Italia, Germania, Suedia, Rusia, Cehia, Austria şi, nu în ultimul rând, din România. Principalele teme discutate sunt ultimele descoperiri din domeniul bolilor vasculare cerebrale, traumatismelor craniocerebrale şi bolilor neurodegenerative.

    “Aceşti savanţi se străduiesc să descifreze mecanismele moleculare ale bolilor neurologice, descoperirile lor stând la baza diagnosticului precoce şi al tratamentului eficient. De asemenea, este important să menţionăm aportul neurologiei româneşti la această manifestare, dovedind în acest fel că avem oameni valoroşi, recunoscuţi pe plan internaţional”, susţine prof. dr. Dafin Mureşanu, preşedintele SSNN şi al Societăţii de Neurologie din România.