Tag: CS Phoenix Galati

  • Phoenix ne-a dat emoţii, dar a câştigat

    Ultima partidă a celei de-a X-a etape a Ligii Naţionale s-a disputat marţi seara în sala Polivalentă Dunărea între CS Phoenix şi U Cluj. Chiar dacă pornea ca mare favorită, dacă ţinem cont de ceea ce s-a întâmplat în acest sezon, echipa gălăţeană pregătită de Theodosios Paralikas şi Cătălin Ştefănescu a trăit periculos şi ne-a ţinut pe toţi cei prezenţi cu tensiunea la maxim. Fetele noastre au început bine dar oaspetele nu s-au lăsat intimidate şi au intrat la vestiare cu un avantaj de patru puncte. Declicul în tabăra Phoenix-ului s-a produs în sfertul trei, pe fondul unei prestaţii extraordinare a celor două jucătoare de peste Ocean, Earnie Williams şi Cherise Daniel, sprijinite substanţial de Andra Ionescu, Beatrice Alaiba şi Romina Filip, când s-a înregistrat diferenţa maximă, scor 50-40. Oaspetele au mai avut o zvâcnire şi Iulia Răileanu, jucătoare formată şi crescută în curtea clubului nostru, a restabilit egalitatea la începutul ultimei reprize, dar susţinute frenetic de un public extraordinar, gălăţencele şi-au spus ultimul cuvânt şi au obţinut o victorie grea pe deplin meritată şi totodată importantă pentru configuraţia clasamentului la finele sezonului regulat. Rezultat final: CS Phoenix Galaţi – U Cluj 67-58 (21-13, 14-26, 15-9, 17-10). 5-ul gălăţean de start: Romina Filip 6 puncte, 4 recuperări, 5 pase decisive, o intercepţie; Earnesia Williams 20 p (1×3), 9 recuperări, 4 pase decisive, 4 intercepţii; Cherise Daniel 22 p (2×3), 7 recuperări, 10 pase decisive, o intercepţie; Andra Ionescu 10 p, 7 recuperări, 4 intercepţii; Beatrice Alaiba 4 p, 9 recuperări, 4 intercepţii. Au mai evoluat: Bianca Fota 3 recuperări, Andreea Creţu, Florentina Ardeleanu 1 p, o recuperare, o pasă decisivă, o intercepţie; Denise Fairbanks 4 p, o recuperare, o pasă decisivă şi o intercepţie. Echipa gălăţeană se află pe locul VIII cu 15 puncte şi va juca etapa viitoare tot pe teren propriu cu BCM Danzio Timişoara (7 decembrie, ora 18.30).

  • Phoenix a pierdut în faţa echipei ce va reprezenta România în FIBA Euro Cup

    Phoenix a pierdut în faţa echipei ce va reprezenta România în FIBA Euro Cup

    Sala sporturilor Dunărea a găzduit miercuri seara partida CS Phoenix Galaţi – ACS Sepsi SIC Sf. Gheorghe, contând pentru cea de-a IV-a etapă din Liga Naţională de baschet feminin. Publicul numeros a asistat la o partidă spectaculoasă, la finalul căreia s-a consemnat şi un record în istoria confruntărilor feminine: 205 puncte marcate în total de cele două echipe. Sepsi, principala favorită la câştigarea campionatului şi reprezentanta României în FIBA Euro Cup 2013 a confirmat pronosticurile şi a obţinut o victorie clară. Chiar dacă au pierdut, fetele lui Theodosios „Sakis” Paralikas au dat o replică solidă şi au reuşit să câştige ultimul sfert deşi adversarele au folosit artileria grea până în ultimele două minute.

    O evoluţie senzaţională din tabăra oaspetelor a avut-o americanca Samantha Rose Prahalis, autoare a 46 de puncte, care în multe momente a luat jocul pe cont propriu, demonstrând că nu degeaba a jucat în WNBA unde este rezerva celei mai bune jucătoare din lume, Diana Taurasi. Din tabăra gălăţeană s-au evidenţiat Cherise Daniel, Earnesia Williams, Denise Fairbanks şi Beatrice Alaiba. Rezultat final: CS Phoenix – ACS Sepsi 92 -113 (18-26, 21-33, 20-33, 33-21).

    Pentru echipa gălăţeană au evoluat: Cherise Daniel 32 puncte (3×3), 2 recuperări, 11 pase decisive; Andra Ionescu 1 p, 4 recuperări, 3 pase decisive; Florentina Ardeleanu 6 p (2×3), 4 pase decisive; Earnesia Williams 20 p, 11 recuperări, 6 pase decisive; Andreea Şoptică 2 pase decisive; Romina Filip 4 p, o recuperare, 5 pase decisive; Beatrice Alaiba 11 p (3×3), 6 recuperări; Denise Fairbanks 18 p, 3 recuperări; Andreea Creţu 2 recuperări, 2 pase decisive. După patru etape, Phoenix se află pe locul IX cu 5 puncte. Echipa noastră este bine reprezentantă în statisticile individuale: Cherise Daniel cu 100 de puncte conduce în topul marcatoarelor, Florentina Ardeleanu, ocupă poziţia 1-2 în ierarhia pasatoarelor. De-asemenea în topul eficienţei Phoenix are două reprezentante: Earnesia Williams, locul 3 cu 92 respectiv Cherise Daniel, locul 6 cu 81. Următorul joc oficial pentru fetele noastre va avea loc sâmbătă, la Tg. Mureş cu Nova Vita.

  • Phoenix urcă la munte după puncte

    Liga Naţională de baschet programează la acest sfârşit de săptămână jocurile celei de-a III-a etape. Reprezentanta Galaţiului la acest nivel, Phoenix va juca duminică, de la ora 12.00, la Braşov, cu Olimpia. Se anunţă o partidă interesantă în care orice rezultat este posibil. După victoria cu Oradea, atmosfera din lotul gălăţean este foarte bună. Fetele lui „Sakis” au trecut repede peste euforia primului succes din Ligă, au rămas cu picioarele pe pământ şi sunt conştiente că le stă la îndemână un rezultat pozitiv în oraşul de sub Tâmpa.

    „Sunt bucuroasă că am revenit să îmi reprezint oraşul natal după patru ani şi voi da tot ce am mai bun pentru a-mi ajuta echipa. Munca depusă în ultima perioadă şi indicaţiile primite de la antrenor s-au concretizat în meciul cu Oradea. Victoria a fost obţinută de defensiva noastră, ceea ce ne-a dat mai multă încredere în noi şi pentru viitoarele confruntări din Liga Naţională. Duelul cu Braşov, fiind şi primul meci în deplasare, trebuie tratat ca atare, să fim concentrate şi stăpâne pe noi, pentru că putem obţine un rezultat favorabil”, ne-a declarat Beatrice Alaiba. Celelalte meciuri ale rundei sunt: Rapid Bucureşti – BCM Danzio Timişoara, U Cluj – U CSM Oradea, ACS Sepsi SIC Sf. Gheorghe – CSM Satu Mare, BC Nova Vita Tg. Mureş – CSBT Alexandria, CSM Târgovişte – SCM CSS U Craiova, CSU Alba Iulia – U Goldiş ICIM Arad. Echipa gălăţeană se clasează pe locul VIII cu trei puncte.

  • Phoenix a pierdut la debutul în Liga Naţională

    Publicul gălăţean, avid de spectacol sportiv, a venit în număr mare la Sala Sporturilor Dunărea, revenită în circuit după aproape 14 ani, şi a creat o atmosferă deosebită la partida CS Phoenix – Rapid Bucureşti, ce a contat pentru prima etapă a Ligii Naţionale de baschet feminin. Gălăţencele lui Theodosios Paralikas au intrat bine în meci şi s-au aflat în avantaj pe tabelă vreo 15 minute. Din păcate, lipsa de omogenitate – nu trebuie să uităm că au fost transferate nu mai puţin de nouă jucătoare – şi jocul individualist ne-au costat şi au făcut ca echipa gălăţeană să rateze debutul. Cu Florina Diaconu (33 puncte) în zi excelentă, rapidistele au profitat şi au obţinut o victorie importantă pentru configuraţia clasamentului din sezonul regulat.

    În ciuda înfrângerii, semnele la Phoenix sunt încurajatoare: americancele Cherise Daniel şi Earnesia Williams au arătat că au mână bună, internaţionalele Romina Filip şi Andra Ionescu au confirmat încrederea acordată iar Florentina Ardeleanu şi Beatrice Alaiba şi-au dorit foarte mult, au avut unele realizări, dar au fost stăpânite de emoţiile revenirii acasă. Antrenorul grec a dat dovadă de curaj şi a introdus-o pe teren pe Andreea Creţu, care a debutat în LN la doar 15 ani şi nu a făcut-o deloc rău. Rezultat final: Phoenix – Rapid 70-80 (23-14, 14-25, 15-17, 18-24).

    Pentru echipa gălăţeană au evoluat: Cherise Daniel (29 puncte, 3 recuperări, 2 pase decisive), Andra Ionescu (7 p, 2 recuperări, 2 assits), Earnie Williams (12 p, 11 recuperări, 2 assits), Florentina Ardeleanu (7 p, 9 recuperări, 11 assits), Romina Filip (4 p, 2 recuperări, 5 assits), Beatrice Alaiba (6 p, 4 recuperări), Andreea Creţu 3 p (1×3), 1 recuperare, 1 assits, Denise Fairbanks 2 p, Mihaela Hurduc. Etapa viitoare, Phoenix va juca tot pe teren propriu cu CSM Oradea (12 octombrie).

  • Senioarele de la Phoenix debutează în Cupa României

    Senioarele de la Phoenix debutează în Cupa României

    După 14 ani de absenţă, Galaţiul va reveni în eşalonul de elită. Liga Naţională de baschet feminin va debuta pe 5 octombrie, printre competitoare aflându-se şi CS Phoenix. Până atunci însă, formaţia pregătită de Theodosios „Sakis” Paralikas va lua contactul cu o adversară grea, CSU Alba Iulia, una din reprezentantele României în viitorul sezon al Ligii Europei Centrale. Astăzi şi mâine, de la ora 18.00, în oraşul Marii Uniri sunt programate jocurile tur-retur din primul tur al Cupei României. Echipa noastră a transferat nouă jucătoare noi şi, practic, vor fi primele jocuri în noua formulă, aşa că trebuie să fim realişti.

    „Nu suntem încă pregătiţi să ne batem cu Alba Iulia, o echipă redutabilă, cu jucătoare mai bine pregătite la acest moment, dar pentru noi este foarte important să jucăm în formula completă jocurile de la Alba Iulia şi apoi cele două amicale de la Alexandria pentru a aborda aşa cum trebuie campionatul”, ne-a declarat „Sakis”. Cea mai experimentată jucătoare din echipa Phoenix este Florentina Ardeleanu, o gălăţeancă get-beget formată şi crescută de antrenoarea Aneta Popescu la LPS. „Am fost atrasă să revin acasă, Phoenix a propus un proiect interesant, oamenii de aici se implică pe termen lung. Avem o echipă nouă, abia de câteva zile ne-am strâns toate jucătoarele, s-au făcut achiziţii bune, acum trebuie să închegăm colectivul şi să legăm relaţiile de joc, care sunt foarte importante. Avem în lot jucătoare cu experienţă dar şi fete tinere care au ce învăţa şi pot creşte, li se oferă o şansă de care ar trebui să profite. Multe echipe s-au întărit şi va fi un campionat puternic. Meciurile cu Alba Iulia din Cupa României dar şi cele două amicale pe care le vom juca la Alexandria sunt foarte utile pentru această etapă a pregătirii”, a concluzionat Florentina Ardeleanu.

    Lotul care a făcut deplasarea la Alba Iulia: Florentina Ardeleanu, Romina Filip, Andra Ionescu, Beatrice Alaiba, Cherise Daniel, Earnie Williams, Starr Fairbanks, Andreea Şoptică, Mihaela Hurduc, Alexandra Graur, Denisa Fota, Bianca Fota.