Tag: copii
-
Copiii din ziua de azi au o condiţie fizică mai proastă decât părinţii lor la aceeaşi vârstă
Copiii din ziua de astăzi nu pot alerga la fel de mult sau la fel de repede precum puteau părinţii lor atunci când se aflau la aceeaşi vârstă, potrivit unui studiu american, scrie Associated Press. Pentru realizarea acestui studiu, cercetătorii au analizat mai multe anchete asupra unui număr total de 250 de milioane de copii din întreaga lume. Potrivit anchetelor, condiţia fizică a copiilor a scăzut cu 5% în fiecare deceniu, după anul 1975.În medie, copiilor cu vârsta cuprinsă între nouă şi 17 ani le trebuie cu 90 de secunde mai mult să alerge o milă (1,6 km) decât le trebuia celor de acum 30 de ani.Asociaţia americană împotriva bolilor de inimă (American Heart Association) a prezentat studiul în cadrul conferinţei sale anuale de la Dallas, în statul Texas. Potrivit organizaţiei, aceasta este prima cercetare care arată că starea de sănătate cardiovasculară a copiilor a scăzut pe plan mondial în ultimele trei decenii. -
Centrul de zi pentru copiii aflaţi în dificultate
Fundaţia Familia îşi deschide uşile şi anul acesta pentru părinţii care vor să-şi înscrie copiii la centrul de zi unde îşi pot face temele şi participă la activităţi extraşcolare educative. Prichindeii trebuie să vină din familii cu posibilităţi materiale reduse. Programul se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 7 şi 14 ani dar şi preşcolarilor. Înscrierile pentru cele cincizeci de locuri disponibile se pot face oricând pe tot parcursul anului şcolar.
-
Peste 400 de copii mor anual în România din cauza diferitelor tipuri de cancer
Peste 400 de copii mor în România în fiecare an din cauza diferitelor tipuri de cancer, unele dintre acestea “tratabile”, statisticile arătând că ţara noastră are cea mai ridicată rată de mortalitate în rândul copiilor din această cauză.
Potrivit unui comunicat de presă al MediHelp, numărul copiilor bolnavi de cancer din România a crescut în ultimii ani, această boală rămânând principala cauză de mortalitate în rândul copiilor cu vârste cuprinse între 1 şi 19 ani.
Peste un sfert din cazurile de cancer se înregistrează în Europa, iar 15.000 dintre bolnavi sunt copii şi adolescenţi, ratele de supravieţuire în cazul acestei boli crescând la 80% în urma noilor tratamente din ţările dezvoltate.
“Totuşi, 60.000 de copii din ţările în curs de dezvoltare mor în fiecare an din cauza diferitelor tipuri de cancer, de cele mai multe ori tratabile, iar în România peste 400 de copii mor în fiecare an din acelaşi motiv. O treime din formele de cancer întâlnite în rândul copiilor este reprezentată de leucemie, iar leucemia acută limfocitară (ALL) şi leucemia mieloidă acută (LMA) sunt cele mai frecvente. Cancerul cerebral şi alte tipuri de cancer ale sistemului nervos constituie o cincime din cazurile de cancer întâlnite în rândul copiilor. Deşi în ultimii 50 de ani progresele înregistrate în tratamentele cancerului la copii au fost enorme, aproximativ 25% dintre pacienţi mor din cauza acestei boli”, se precizează în comunicatul de presă.
Din 2006 până în 2010, trei din 100.000 de copii au murit din cauza cancerului în Uniunea Europeană, dar în multe ţări din nordul şi vestul Europei mortalitatea în rândul copiilor este sub acest nivel.
“Statisticile sunt alarmante. Orice părinte ar trebui să ia în considerare încheierea unei asigurări private de sănătate cu acoperire internaţională, cel puţin pentru copilul său. Planurile oferite de noi pentru copii sau adolescenţi asigură acoperire oricând şi oriunde în lume, pentru orice problemă medicală, inclusiv cazurile grave de cancer, pornind de la o sumă anuală de 142 de euro”, a declarat coordonatorul marketing şi PR MediHelp Internaţional, Alida Coman.
MediHelp Internaţional este cel mai important furnizor de asigurări private de sănătate din Europa Centrală şi de Est şi este prezent pe piaţa din România începând cu 1999.
-
Creşte numărul copiilor morţi sau răniţi în accidente rutiere
Analiza evoluţiei dinamicii accidentelor grave de circulaţie a relevat faptul că, la nivel naţional, în primele 8 luni ale acestui an, comparativ cu perioada similară a anului trecut, s-au înregistrat 204 accidente de circulaţie, cu 10 mai multe decât anul trecut, în care au fost implicaţi cu vinovăţie copii cu vârsta între 5-10 ani. În urma acestor accidente 20 de copii au decedat, cu unul mai mult decât anul trecut, şi 189 au fost răniţi grav, cu 13 mai mult decât anul trecut. În acest context, au fost intensificate activităţile preventiv-educative pentru reducerea riscului rutier în rândul acestei categorii de participanţi la trafic. Astfel, în cadrul proiectului „Verde la educaţie pentru circulaţie”, pe 29 septembrie a avut loc o activitate cu caracter preventiv – educativ adresată copiilor şi părinţilor deopotrivă, prin care s-a urmărit promovarea unui comportament rutier responsabil. Activitatea s-a desfăşurat într-un supermarket al cărui lanţ este partener la nivel naţional cu Poliţia Rutieră.Poliţiştii de la Circulaţie le-au explicat copiilor semnificaţia indicatoarelor rutiere şi regulile de circulaţie destinate pietonilor.Copiii care au fost alături de poliţişti au primit flyere cuprinzând sfaturi pentru siguranţa pietonală şi orare şcolare. Cei mai isteţi dintre copii au primit legitimaţii cu logo-ul campaniei şi brăţări reflectorizante. -
Campanie UNICEF de demobilizare a copiilor-soldaţi
Peste 550 de copii soldaţi au fost demobilizaţi între lunile martie şi august în provincia Katanga, în sud-estul Republicii Democrate Congo, a anunţat Biroul de coordonare a problemelor umanitare din ONU (OCHA).„Campania de sensibilizare care invită copiii să se dezangajeze din forţele şi grupurile înarmate a reuşit să demobilizeze 557 de copii în perioada martie-august 2013 în teritoriile Malemba, Nkulu, Manono, Mitwaba şi Pweto”, explică OCHA într-un comunicat de presă, citat de AFP.Aceste teritorii sunt situate în jumătatea nordică a provinciei, defavorizată în raport cu partea sudică bogată în minereuri (cupru, cobalt, coltan ş.a.), unde operează mai multe grupuri înarmate, între care separatiştii Mai-Mai, aşa-numiţi „Bakata-Katanga” şi „Gedeon”.„Centrele de tranzit din Lumumbashi, Kalemie şi Manono au primit 444 de copii, în timp ce alţi 113 s-au întors în familiile lor”, adaugă nota OCHA.Expresia „forţe şi grupuri înarmate” înglobează şi Forţele Armate ale RDC (FARDC), dar esenţialul copiilor demobilizaţi în perioada respectivă provin din grupuri înarmate, a precizat OCHA.„Într-un lot de copii, 27 provin din armata naţională”, a indicat OCHA.Cele 557 demobilizări sunt urmare a unei campanii lansate la începutul lunii aprilie de Action contre la pauvrete (ACP) şi de alte ONG-uri, susţinute de UNICEF. Ea urmăreşte să descurajeze copiii să se înroleze în forţele şi grupurile înarmate sau îi încurajează să le părăsească.Potrivit UNICEF, circa 4.500 de copii ar fi înrolaţi în forţe sau grupuri înarmate pe întreg teritoriul congolez. Circa 1.500 de copii-soldaţi sunt doar în Katanga, provincia de origine a şefului statului, Joseph Kabila, şi plămânul economic al RDC. -
Care este cel mai bun stil de a creşte un copil?

Acum doi ani, un profesor de drept de la Universitatea Yale, Amy Chua, făcea vâlvă în SUA după ce a publicat „Battle Hymn of the Tiger Mother”, o carte autobiografică în care descria modul în şi-a crescut cele două fiice, concentrându-se pe rezultatele lor şcolare şi pe performanţele muzicale în dauna fericirii. Chua afirma că acest stil de a creşte un copil, supranumit „mama tigru”, este superior celorlalte stiluri populare în America.
De curând, un nou studiu efectuat în rândul părinţilor chinezo-americani a arătat că stilul „tigru” de creştere a copiilor nu este foarte răspândit în rândul acestora şi, totodată, că acest stil nu reprezintă secretul ce stă la baza copiilor geniali. Cercetarea este publicată în Asian American Journal of Psychology. Cercetătorii afirmă că stilul „tigru” poate fi dăunător copiilor, afectându-le atât bunăstarea cât şi performanţele la şcoală. „Stilul de creştere al copiilor în familiile de origine asiatică este mult mai complex şi mai nuanţat decât caricatura «părintelui tigru»”, explică Desiree Baolian Qin, profesor la Universitatea Michigan State.
Într-unul dintre studii, profesorul Su Yeong Kim de la Universitatea Texas din Austin a urmărit stilul de îngrijire parentală a 444 de familii chinezo-americane din nordul Californiei şi modul în care acesta a afectat capacitatea de adaptare a copilului de-a lungul a 8 ani. Analizând rapoartele copiilor şi ale părinţilor, profesorul a concluzionat că părinţii se încadrează într-unul din patru stiluri de îngrijire parentală: de susţinere (45%), tigru (28%), lejer (20%) sau dur (7%).
Kim a folosit patru atribute pozitive şi patru atribute negative pentru a clasifica părinţii în funcţie de stil. Spre exemplu, părinţii cu un stil de îngrijire parentală „de susţinere” obţineau un scor mare la toate cele patru atribute pozitive (cum ar fi a fi afectuos şi a explica de ce există reguli ce trebuie respectate) şi un scor mic la atributele negative (cum ar fi folosirea ruşinii pentru a modela comportamentul copilului). Părinţii „tigru” obţineau scoruri mari la toate cele 8 trăsături, pe când părinţii „lejeri” obţineau scoruri mici la toate cele 8, iar părinţii „duri” obţineau scoruri mari la atributele negative şi mici la cele pozitive.Cei mai mulţi părinţi prezentau un stil de îngrijire parentală „de susţinere”, iar acest stil era asociat celor mai bune rezultate în rândul copiilor atât ca dezvoltare, cât şi ca performanţe şcolare . Copiii părinţilor „tigru” prezentau o incidenţă mai mare a simptomelor depresive decât copiii cu părinţi „lejeri” sau cu un stil de îngrijire parentală „de susţinere”. De asemenea, aceşti copii raportau sentimente de alienare faţă de părinţi şi un stres mare în ceea ce priveşte performanţele şcolare. „Stilul «tigru» nu este atât de eficient pe cât susţinea Chua în cartea sa”, spune Kim.
Majoritatea părinţilor chinezi au realizat asta, sugerează un studiu realizat de psihologul Niobe Way de la Universitatea New York. Cercetătoarea a intervievat 24 de mame chineze din Nanjing, China şi a descoperit că majoritatea mamelor îşi încurajau copiii să fie independenţi şi să socializeze la fel de mult cât îi încurajau să aibă rezultate bune la şcoală. Aceste mame renunţau la stilul tradiţional chinez de creştere a copiilor, ce era descris în cartea lui Chua, ca reacţie la schimbările rapide ce au loc în cultura şi societatea chineză.
„China se schimbă şi ideea noastră despre ce constituie un stil parental chinez se schimbă la rândul său”, spune Linda P. Juang, de la University of California at Santa Barbara. „Părinţii chinezi se concentrează pe reuşitele şcolare, dar acestea nu mai sunt singurul element important”, spune Juang. Astăzi, mamele chineze sunt la fel de atente să stimuleze trăsăturile despre care cred că vor avea nevoie copiii lor într-o economie de piaţă, cum ar fi independenţa şi încrederea în sine. -
Proiectul „Vacanţa Altfel la bibliotecă”, la final
Proiectul „Petrece Vacanţa Altfel la bibliotecă”, derulat de Biblioteca Judeţeană “V.A.Urechia” a ajuns la final, fiind încheiat în cadrul unei festivăţi care a avut loc miercuri dimineaţă, la Filiala Nr.2 a instituţiei “Paul Păltănea”, din cartierul Micro 40. Copiii care au participat la activităţile organizate în perioada 15 iulie-11 septembrie sunt elevi ai şcolilor din cartierele adiacente ale Filialei. Aceştia, care au vârste cuprinse între 4 şi 15 ani, au venit în număr foarte mare la sesiunile de lucru şi, pentru hărnicia şi devotamentul lor, organizatorii au decis să le ofere o diplomă de participare şi câte un cadou. Activităţile care le-au pus la lucru îndemânarea, imaginaţia şi creativitatea au fost: Handmade, Quiling şi ECO-Art.“Astăzi se încheie vacanţa copiilor şi am ţinut neapărat ca toţi participanţii la activităţile derulate să fie premiaţi şi să primească câte o diplomă de participare. Dat fiind că ne aflăm la Filiala nr. 2, aş spune că m-a impresionat în mod plăcut colega mea Şoltuz Cătălina, care a ţinut neapărat ca acest cartier uitat de lume, fără biblioteci, fără o librărie, fără segment cultural, să aibă activitatea Vacanţa Altfel. Toate activităţile care s-au derulat au avut un impact deosebit şi asta ne bucură foarte mult”, a spus directorul Bibliotecii Judeţene, Zanfir Ilie.De asemenea, acesta a mai precizat faptul că sesiunile de lucru s-au bucurat de un număr foarte mare de copii, lucru care se mândreşte instituţia pe întreg segmentul activităţilor derulate şi în celelate sedii. “În nicio zi, nu am avut sub 150 de copii prezenţi şi acest lucru spune tot. Şi la sediul central avem 1000 de vizitatori pe zi – practic, suntem un record pe ţară, deoarece celelalte biblioteci se mândresc cu 250. Astfel, numărul acesta noi îl avem la o filială dintr-un cartier”, a mai explicat directorul Bibliotecii. -
Test de sânge prin care s-ar putea descoperi autismul la copii de la vârsta de un an
Cercetători americani au anunţat că au dezvoltat un test de sânge pentru diagnosticarea autismului la copii de la vârsta de un an. În Franţa există aproape 30.000 copii afectaţi de o formă sau alta de autism, menţionează maxisciences.com.De aici decurge importanţa descoperirii precoce a bolii pentru a gândi un tratament potrivit. Cercetători de la Universitatea California au anunţat că au găsit un mijloc de a descoperi autismul la un an datorită unui test genetic.Deşi rămân destul de neclare, originile autismului sunt în mare parte genetice. Profesorul Eric Courchesne de la Autism Centre of Excelence, afirmă că a identificat mai multe gene “vinovate” şi că a înţeles felul în care asocierea lor provoacă autismul. “În timpul săptămânilor 4, 5 şi 6 de sarcină, genele dereglează producerea de celule cerebrale, producând fie prea multe, fie prea puţine din unele, precum şi felul în care se conectează”, a explicat el la o conferinţă. “Am identificat astfel patru gene care formează o semnătură biologică a autismului la copii începând de la un an”, a adăugat el. Profesorul arată că metoda lui se bazează pe asocierea genelor. Prin urmare, testul ar consta în depistarea unor mutaţii la nivelul acestor gene pentru identificarea unei eventuale forme de autism cât mai devreme posibil, chiar de la un an. Potrivit cercetătorului, testul ar putea fi disponibil de anul viitor.Datorită diagnosticului precoce, terapiile adaptate copiilor ar duce la gestionarea mai bună a bolii şi îmbunătăţirea vieţii bolnavilor şi a familiilor lor. Autismul se manifestă prin dificultăţi în stabilirea relaţiilor sociale şi de comunicare. Autiştii par adesea izolaţi într-o “lume interioară”. În prezent nu există un tratament al bolii, dar, cu cât diagnosticarea şi îngrijirea intervin mai devreme, cu atât copilul îşi poate îmbunătăţi capacităţile de comunicare.Se efectuează numeroase cercetări pentru a înţelege cât mai bine această tulburare. Datorită tehnicilor de imagistică cerebrală, cercetătorii identifică regiunile cerebrale cu funcţionare alterată la autişti, cum ar fi cele responsabile de limbaj sau de relaţionarea socială. Într-un articol publicat recent în revista Brain a Universităţii Oxford, oamenii de ştiinţă au mai descoperit că autismul afectează în mod diferit creierul femeilor şi pe cel al bărbaţilor, încheie maxisciences.com.