Tag: bmw

  • Piaţa auto din România a scăzut în octombrie cu 17,5%

    Înmatriculările de autoturisme noi din România au scăzut cu 17,5% în luna octombrie faţă de perioada corespunzătoare a anului trecut, la circa 5.600 unităţi, cea mai abruptă contracţie din Europa Centrală şi de Est şi cea mai proastă evoluţie din UE cu excepţia Ciprului, potrivit datelor ACEA. Astfel, numărul înmatriculărilor de autoturisme noi din România a coborât de la aproximativ 6.800 la 5.600 unităţi în luna octombrie, se arată într-un comunicat transmis marţi de Asociaţia Constructorilor Europei de Automobile (ACEA).
    Singura piaţă europeană cu un declin mai abrupt a fost Cipru, unde livrările de maşini au coborât cu 34,1% în octombrie, de la 725 la 524 unităţi.
    Piaţa auto europeană a crescut pentru cea de-a doua lună consecutiv, cu 4,7%, de la 959.800 la 1,004 milioane unităţi, în principal datorită revenirii puternice a pieţei spaniole ca urmare a măsurilor de stimulare a vânzărilor de automobile adoptate de guvern.
    În Europa Centrală şi de Est, numărul înmatriculărilor din Ungaria a urcat în octombrie cu 26,7%, la 5.100 unităţi, în timp ce Polonia a consemnat o creştere de 19,3%, la 26.300 maşini. Bulgaria a consemnat o creştere de 11,6%, la 1.687 unităţi. În Cehia, livrările au scăzut cu 3,9%, la 15.300 înregistrări, iar în Slovenia şi Slovacia au crescut cu 23,1%, respectiv 37,6%.
    În primele 10 luni ale anului, piaţa românească a scăzut cu 16,5%, de la 55.900 la 46.700 unităţi, singurele ţări unde au fost consemnate declinuri mai abrupte fiind Cipru (-38,5%, la 5.900 unităţi) şi Olanda (-25,4%, la 338.600 automobile).
    Livrările la nivelul UE au coborât cu 3,1% de la începutul acestui an, de la 10,327 milioane la 10 milioane unităţi.
    În topul mărcilor, Dacia a înregistrat în octombrie una dintre cele mai solide creşteri din UE. Astfel, înmatriculările de autoturisme Dacia în UE au crescut cu 16,8% în luna octombrie, de la 21.000 la 24.500 unităţi.
    Marca Renault a consemnat de asemenea o revenire solidă, cu o creştere de 14,1%, de la 63.600 la 72.600 unităţi. Astfel, livrările de automobile ale grupului Renault în UE au urcat cu 14,8% în luna octombrie, de la 84.600 la 97.200 unităţi.
    Producătorul ceh Skoda, controlat de grupul german Volkswagen, a înregistrat o creştere de 23,7%, de la 36.700 la 45.400 unităţi.
    Volkswagen ocupă prima poziţie în Europa în topul producătorilor, cu 258.000 de automobile livrate în octombrie, în urcare cu 5,8%, urmat de PSA Peugeot Citroen, cu 117.000 unităţi (-0,9%), Renault, General Motors, Ford, BMW, Fiat, Daimler, Toyota, respectiv Nissan, partenerul de alianţă al Renault.
    Germania, cea mai mare economie europeană, a afişat o creştere de 2,3% a numărului înmatriculărilor de automobile noi în octombrie, la 265.400 unităţi.
    Spania a înregistrat cea mai puternică creştere în rândul pieţelor dezvoltate, de 34,4%, la 60.300 unităţi. În Franţa, livrările au urcat cu 2,6%, la 166.500, iar în Italia au scăzut cu 5,6%, la 110.800.

  • Tânăr agresat în trafic

    Un echipaj al Jandarmeriei Galaţi a reuşit să blocheze în trafic un autoturism în care se aflau patru tineri, cu vârste cuprinse între 27 şi 34 de ani, în timp ce se deplasau cu o maşină marca BMW 525 pe strada 1 Decembrie 1918 din municipiul Galaţi. Aceştia au blocat în trafic un autoturism marca Chevrolet Aveo, au lovit şoferul, provocându-i leziuni, au lovit autoturismul acestuia, acţiuni prin care s-au adus atingere bunelor moravuri şi au tulburat ordinea şi liniştea publică. După comiterea faptei autorii au fugit de la faţa locului. O patrulă de jandarmi aflată în zona „Bariera Traian” a pornit în urmărirea acestuia şi după aproximativ 500 m, cu ajutorul semnalelor acustice, luminoase şi a somaţiilor verbale amplificate prin staţia autospecialei, s-a reuşit blocarea autoturismului şi totodată somarea ocupanţilor acestuia, extragerea, încătuşarea, controlul corporal, controlul auto şi conducerea la sediul Secţiei 4 Poliţie. În urma efectuării controlului asupra autoturismului au fost găsite obiecte interzise: o secure, o macetă de 54 cm, un cuţit tip baionetă de 39 cm şi un cuţit cu lama rabatabilă de 22 cm.

    Partea vătămată a primit îngrijiri medicale, dar a refuzat internarea, urmând să se adreseze instituţiei abilitate în vederea eliberării certificatului medico-legal.

    Autorii au fost introduşi, pe bază de ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, în arestul I.P.J. Galaţi, dosarul fiind predat lucrătorilor Secţiei 4 Galaţi pentru continuarea cercetărilor.