word-monitor

Tag: Barack Obama

  • Shutdown pentru Europa?

    Shutdown pentru Europa?

    Un lucru de neînchipuit a devenit realitate: Tea Party – grupul populist şi conservator, mai ales în domenii precum cel fiscal, de guvernanţă şi apărare – a aruncat America într-o criză. Preşedintele Barack Obama a reuşit numai prin nişte eforturi uriaşe să pună capăt blocadei (“Shutdown”) şi să împiedice intrarea în incapacitate de plată a SUA.
    “America e departe. La noi n-ar fi posibil aşa ceva”, gândesc mulţi europeni. “Greşit!”, avertizează experţii. Nici în Parlamentul European nu este exclusă o blocadă a forţelor reacţionare. Dacă populiştii de dreapta şi formaţiunile eurosceptice vor câştiga teren la alegerile din 2014, influenţa acestora în PE va creşte. Chiar şi dacă lucrurile ar sta astfel, Bruxelles-ul nu crede că eventualele alianţe nou-formate vor avea puterea de a îngenunchea Uniunea Europeană. Totuşi, temerile că şi comunitatea celor 27 ar putea fi ameninţată de o blocadă se înmulţesc pe zi ce trece. “Şi-n prezent există grupuri care împiedică buna desfăşurare a activităţii în Parlament”, declară eurodeputatul Franziska Keller. “Pe viitor, aceste acţiuni ostile s-ar putea intensifica, anumite iniţiative legislative ar fi blocate”, adaugă politicianul ecologist.
    Alianţa populiştilor de dreapta
    Mai ales tabăra populiştilor de dreapta s-a mobilizat. Sub Marine Le Pen şi Geert Wilders, francezii şi olandezii şi-au propus o strânsă cooperare. Pe Twitter, Wilders a anunţat că ziua de 13 noiembrie este rezervată unei întâlniri cu Le Pen, reuniune care urmăreşte stabilirea unei strategii comune pentru alegerile europene.
    Franziska Keller crede că cele două formaţiuni populiste vizează mai ales politica europeană în domeniul migraţiei şi azilului: “O să fie o luptă dură. Dacă vom dori să promovăm imigraţia legală, va trebui să ne aşteptăm la multe piedici.” Dar şi alţi politicieni sunt neliniştiţi. “Înflorirea populismului a devenit cea mai mare ameninţare socială şi politică din Europa”, crede premierul italian Enrico Letta. “Trebuie să luăm măsuri. Altfel, la alegerile din mai 2014, vom avea cel mai anti-european Parlament din câte au existat vreodată”, declara Letta în paginile New York Times.
    În Parlament, pro-europenii ar trebui să-şi asigure cel puţin 70% din locuri pentru a împiedica ascensiunea formaţiunilor ostile. Cu toate acestea, în aproape toate statele membre, populiştii de dreapta şi euroscepticii capătă tot mai multă greutate. Ultimele alegeri au fost dominate de subiectele-cheie ale acestor partide: politica de austeritate, imigraţia, ieşirea din Uniunea Europeană şi respingerea monedei unice.
    Succesul electoral al anti-europenilor
    Un recent exemplu este cel al alegerilor legislative din Austria, la sfârşitul lunii septembrie, când populiştii de dreapta au obţinut peste 30% din voturi. În Olanda, partidul lui Geert Wilders (Partidul Libertăţii) este de multă vreme cea de-a treia forţă politică a ţării.
    La primul scrutin al alegerilor din Franţa, preşedinta Frontului Naţional, Marine Le Pen, a obţinut aproape 18% din voturi. Radicalii de stânga (Syriza) şi comuniştii (KKE) din Grecia sunt pentru ieşirea ţării din zona Euro şi din UE, iar simpatizanţii nu le lipsesc.
    În Italia, mişcarea fostului actor de comedie Beppe Grillo se profilează pe banii UE. Cea mai spectaculoasă ascensiune este, însă, cea a Partidului Adevăraţilor Finlandezi. În 2011, cu peste 19% din voturi, formaţiunea a devenit cea de-a treia putere în Parlamentul finlandez.
    La alegerile locale din Marea Britanie, formaţiunea anti-imigraţie UKIP a câştigat 26% din voturi. În Republica Federală, partidul eurosceptic “Alternativa pentru Germania” a fost la un pas să intre în Bundestag (4,7% din voturi).
    Alegătorii europeni decid viitorul comunităţii
    O slabă participare la alegerile europene ar putea uşura accesul euroscepticilor în Parlamentul European. “Cu cât prezenţa la urne va fi mai mică, iar electoratul mai indiferent, cu atât mai uşor le va fi extremiştilor să capete majoritatea”, explică Sergey Lagodinsky de la fundaţia Heinrich-Böll. Frustrarea politică generală îi va împinge pe alegători să cadă în capcana “promisiunilor populiste”.
    Până în mai 2014, eurodeputaţii ca ecologista Franziska Keller vor să folosească timpul pentru a-i face pe europeni să conştientizeze importanţa alegerilor şi pentru a dezvolta strategii prin care să diminueze şansele populiştilor. “Până acum, aceste grupări din PE s-au împiedicat de propriile lor dispute naţionaliste”, spune Keller. Acelaşi lucru s-ar putea întâmpla şi de-acum încolo. “Însă nu ne putem baza pe asta.”

  • Un „post secret de interceptare în inima Berlinului”, deţinut de Marea Britanie

    Un „post secret de interceptare în inima Berlinului”, deţinut de Marea Britanie

    Documente dezvăluite de fostul angajat al Agenţiei Naţionale de Securitate a SUA, Edward Snowden, arată că GCHQ (n. trad. – “Sediul Comunicaţiilor Guvernului”, unul dintre serviciile de spionaj britanice), împreună cu SUA şi cu alţi parteneri-cheie, operează o reţea de posturi de spionaj electronic din clădirile diplomatice din toată lumea, interceptând comunicaţiile ţărilor-gazdă.

    Un “cuib” de interceptare al Americii, situat deasupra ambasadei ei din Berlin – la mai puţin de 150 de metri de ambasada britanică – se crede că a fost închis săptămâna trecută, ca parte a eforturilor americane de limitare a daunelor provocate de dezvăluirea că SUA interceptau telefonul mobil al cancelarului german Angela Merkel.

    Însă documentele NSA, coroborate cu fotografii aeriene şi informaţiile existente despre activităţile de spionaj desfăşurate în trecut în Germania, indică faptul că Marea Britanie are propria sa staţie secretă de spionaj la numai o aruncătură de băţ de Bundestag, parlamentul german, şi de cancelaria ocupată de Merkel, britanicii utilizând echipamente sofisticate amplasate pe acoperişul ambasadei.

    Această acuzaţie cu potenţial toxic, conform căreia Marea Britanie are un post de interceptare în capitala unui aliat apropiat din UE, va pune la mare încercare relaţiile dintre Londra şi Berlin, la doar câteva zile după scandalul declanşat între Germania şi America de activităţile clandestine ale celei din urmă.

    Jan Albrecht, europarlamentar din partea Partidului Verde din Germania, şi unul dintre cei mai importanţi activişti în domeniul dreptului la intimitate şi al protecţiei datelor, a declarat pentru The Independent: “Dacă GCHQ operează un post de interceptare pe acoperişul ambasadei britanice din Berlin, el vizează în mod clar politicieni şi jurnalişti. Reprezintă aceşti oameni o ameninţare? UE i-a cerut guvernului lui David Cameron să dea explicaţii cu privire la activităţile GCHQ în Europa, însă acesta a refuzat, afirmând că nu comentează activităţile desfăşurate în interesul securităţii naţionale. Cu greu ar putea fi considerată această poziţie a fi în spiritul cooperării europene. Nu suntem inamici.”

    Solicitat să răspundă îngrijorărilor exprimate luni, purtătorul de cuvânt al lui Cameron a declarat: “Noi nu comentăm cu privire la chestiuni legate de informaţii.”

    Imaginile în infraroşu captate de postul german de televiziune ARD par să arate că postul de spionaj al ambasadei americane, amplasat pe acoperişul unei clădiri anonime, a fost acum închis, după o ciocnire incendiară în cursul căreia Merkel i-a transmis preşedintelui Obama că “pur şi simplu nu se face” aşa ceva, ca naţiuni prietene să se spioneze reciproc. Amprenta calorică a structurii s-a estompat considerabil săptămâna trecută, imediat după această discuţie, iar de atunci nu s-a mai constatat că echipamentele din interior ar fi fost repornite.

    Postul de spionaj, disimulat într-o structură cu aparenţa unei cutii, cu ferestre speciale din fibră de sticlă care opreau lumina dar permiteau trecerea nestingherită a undelor radio, era operată în comun de agenţi ai CIA şi ai NSA dintr-o unitate ultra-secretă intitulată Special Collection Service (SCS – “Serviciul Special de Colectare”). În ciuda izbucnirii scandalului, autorităţile germane par să nu fi remarcat – sau să fi protestat în legătură cu – o potenţială unitate de spionaj paralelă şi legată de prima, situată pe acoperişul ambasadei britanice.

    Conform unui document al NSA, SUA au închis recent o parte dintre cele 100 de centre ale SCS care operează în ambasadele din întreaga lume, delegând o parte dintre atribuţiile acestora către GCHQ, care îşi are sediul la Cheltenham. Se cunoaşte faptul că în 2010 SCS opera 19 staţii în Europa, dintre care două se aflau la Berlin şi Frankfurt.

    Documentele consultate de The Independent afirmă că aceste operaţiuni se folosesc de echipamente disimulate în structura clădirilor diplomatice şi sunt efectuate doar de un număr redus dintre membrii personalului, sub acoperire diplomatică, a căror “adevărată misiune” nu le este cunoscută nici măcar celor mai mulţi dintre colegii lor.

    Fotografiile aeriene ale ambasadei britanice din Berlin arată o potenţială bază de spionaj disimulată în interiorul unei structuri albe, cilindrice, asemănătoare unui cort, care nu poate fi observată cu uşurinţă de la nivelul străzii. Structura există acolo încă de la inaugurarea ambasadei, în 2000, clădirea acesteia fiind construită după reunificarea Germaniei. Structura poartă o asemănare izbitoare cu echipamentul de spionaj utilizat de GCHQ la postul de spionaj din Berlinul de Vest, de pe vremea războiului rece, din locaţia acum abandonată Teufelsberg (“Muntele Diavolului”), care era folosit pentru interceptarea comunicaţiilor est-germane şi sovietice.

    Echipamentul din unitatea amplasată pe ambasadă ar trebui să fie capabil să intercepteze convorbiri telefonice, conexiunile Wi-Fi la internet şi comunicaţiile pe distanţă lungă din capitala Germaniei, inclusiv cele din clădirile guvernamentale adiacente, înghesuite în jurul Porţii Brandenburg, cum este Reichstag-ul şi cancelaria. Oficialii GCHQ au refuzat luni să discute chestiuni de securitate de actualitate.

    Reţeaua de baze de spionaj din ambasade – versiunea americană a primit de la NSA numele de cod “Stateroom” (“camera de stat”) – este considerată a fi atât de importantă, încât NSA şi CIA au construit într-o zonă împădurită de lângă Washington o astfel de falsă ambasadă pentru a testa tehnologii şi pentru a antrena spionii. Pe imaginile captate de satelit ale acestei locaţii din Maryland se poate observa o structură albă cilindrică, similară celei amplasate pe ambasada Marii Britanii de la Berlin.

    Documentele NSA furnizate de Snowden arată că operaţiunile de tip Stateroom sunt desfăşurate de SUA, Marea Britanie, Canada şi Australia. Împreună cu Noua Zeelandă, aceste ţări formează aşa-zişii “Cinci Ochi” care constituie nucleul unei coaliţii internaţionale a spionajului.

    Documentul NSA în care este descrisă reţeaua Stateroom o defineşte astfel: “locaţii de colectare sub acoperire SIGINT (informaţii-semnale) situate în clădirile diplomatice din străinătate … (incluzând) SCS (la reprezentanţele diplomatice americane) şi sediile comunicaţiilor guvernamentale (la reprezentanţele diplomatice britanice).” Documentul subliniază natura clandestină a operaţiunilor, afirmând: “Aceste locaţii sunt mici ca dimensiuni şi ca număr al personalului care le deserveşte. Ele sunt secrete, iar adevărata lor misiune nu îi este cunoscută majorităţii personalului diplomatic de la reprezentanţa la care sunt detaşate.”

    “Sistemul de colectare disimulat” din cadrul ambasadelor utilizează “debarale” sau structuri cu ferestre false. În document se poate citi: “Echipamentul de colectare de pe o clădire este disimulat astfel încât să nu dezvăluie activitatea SIGINT… antenele sunt uneori disimulate în false ornamente ale arhitecturii sau în debarale de mentenanţă de pe acoperiş.”

    Relaţiile diplomatice dintre Germania şi SUA s-au prăbuşit la un nivel fără precedent de când s-a aflat că telefonul mobil personal al cancelarului Merkel, care este cunoscută pentru obiceiul de a rezolva chestiuni guvernamentale delicate prin intermediul convorbirilor telefonice şi al SMS-urilor, a fost vizat de către SCS. Oficiali ai serviciilor germane de informaţii se află în prezent la Washington pentru a negocia oprirea operaţiunilor de supraveghere în masă pe teritoriul Germaniei, precum şi un pact formal prin care să se pună capăt spionajului între statele prietene. Însă orice informaţie conform căreia şi Marea Britanie a interceptat convorbiri ale politicienilor şi oficialilor germani – fie şi numai ca parte a unei mult mai ample supravegheri a capitalei germane – s-ar putea dovedi dăunătoare.

    Un document separat scăpat de la SCS afirmă că Stateroom şi alte reţele de spionaj urmăresc telefoanele mobile şi reţelele de internet Wi-Fi. Locaţia în care sunt amplasate echipamentele de interceptare, în ambasada britanică, face imposibil faptul ca datele de la reşedinţa şi birourile cancelarului Merkel să nu fi fost şi ele colectate.

    Istoria secretă: Cum îi spiona Marea Britanie pe sovietici

    Operaţiunile secrete de interceptare, similare cu cele desfăşurate la ambasadele britanică şi americană din Berlin, constituie subiect de ştiri de peste 40 de ani. În 1971 jurnalistul american Jack Anderson scria despre cum reuşiseră NSA şi GCHQ să monitorizeze conexiunile radio din limuzinele ruseşti Zil ale conducătorilor sovietici, obţinând fluxuri de informaţii despre politica externă şi intenţiile militare – dar aflând totodată şi despre “sarcasmele şi certurile … şi bârfele” dintre liderii sovietici. “Conducătorii … se plâng de bolile lor ca nişte fete bătrâne”, scria el.

    La fel ca şi în cazul dezvăluirilor făcute de Snowden, NSA a pretins la acea vreme că articolul lui Anderson i-ar fi determinat pe sovietici să renunţe la folosirea liniilor telefonice din limuzine. Însă acest lucru nu era adevărat – sovieticii au continuat pur şi simplu să stea la taclale. Pe 26 mai 1972, conform unor documente americane desecretizate, agenţii de la ambasadă au obţinut o informaţie vitală în urma căreia s-a putut încheia un acord între Est şi Vest pentru interzicerea rachetelor interceptoare.

    Adevărata replică a ruşilor la acea dezvăluire a fost să bombardeze ambele ambasade cu semnale radio de mare intensitate, într-o încercare eşuată de a le strica echipamentele de interceptare. Asaltul pe calea undelor a provocat îngrijorare cu privire la sănătatea şi siguranţa spionilor şi a diplomaţilor.

    Obama despre scandalul de spionaj: Când primesc date de la serviciile de informaţii nu scotocesc să aflu cum au fost obţinute

    Preşedintele american Barack Obama a oferit joi asigurări că nu s-a interesat de modul în care serviciile de informaţii americane îşi procură date despre ţări aliate, după ce dezvăluirile despre operaţiuni de supraveghere americane au declanşat un scandal în Europa. “La fel ca toţi preşedinţii, atunci când primesc date de la serviciile de informaţii, în special când este vorba de aliaţi precum Germania, nu încerc să scotocesc pentru a afla cum au fost obţinute”, a declarat Obama pentru postul de televiziune NBC. “Dacă este vorba de alte ţări, care reprezintă o ameninţare pentru Statele Unite, atunci sunt interesat nu numai de aceste date, ci şi de modul în care au fost colectate”, a adăugat el.

    Casa Albă s-a apărat în urma unor dezvăluiri cu privire la spionarea cancelarului Merkel pe telefonul mobil, oferind asigurări că Statele Unite nu ascultă şi nu vor asculta comunicaţiile acesteia, o formulă ambiguă care lasă deschisă posibilitatea ca asemenea operaţiuni să fi avut loc în trecut. De asemenea, Executivul american a asigurat că Obama nu era la curent cu detalii referitoare la practicile serviciilor de informaţii vizând comunicaţiile lui Merkel, o aliată apropiată a preşedintelui american.

  • Salariul minim, între stânga şi dreapta

    Una din măsurile importante anunţate de primul ministru după încheierea negocierilor cu FMI a fost mărirea salariului minim pe economie. Este de remarcat perseverenţa manifestată în această privinţă. Anul acesta au fost deja operate două măriri succesive: la 1 februarie salariul minim a crescut de la 700 la 750 de lei, iar la 1 iulie de la 750 la 800 de lei. Guvernul a anunţat că va continua direcţia aceasta proiectând alte două majorări succesive anul viitor. De la 1 ianuarie salariul minim va creşte la 850 de lei, iar de la 1 iulie la 900 de lei.

    E o tendinţă globală: preşedintele Barack Obama propunea în luna februarie creşterea salariului minim federal de la 7,25 dolari pe oră la 9 dolari pe oră, iar în Uniunea Europeană subiectul revine tot mai des pe agenda politică în ţările care nu au un salariu minim reglementat. După alegerile parlamentare din Germania, problema instituirii unui salariu minim unic se află pe agenda discuţiilor pentru formarea unei coaliţii de guvernare. Pentru SPD instituirea unui salariu minim la nivel federal de 8,50 euro pe oră este o condiţie nenegociabilă.

    Potrivit unui studiu realizat de ”Deutsches Institut für Wirtschaftsforschung” din Berlin, 17 % dintre salariaţii germani primesc un salariu mai mic de 8,50 de euro pe oră şi 26% se află sub 10 euro pe oră. Aspectul politic cel mai semnificativ este însă acela că dintre cei care se află sub nivelul de 8,50 de euro, două treimi se află în Germania de est unde reprezintă 27% din numărul salariaţilor. În Vest doar 15% dintre salariaţi se găsesc sub nivelul propus acum de social-democraţi. Din această situaţie, stânga social-democrată poate extrage un argument puternic, căci discrepanţele est-vest sugerează că piaţa este distorsionată de aspecte mai subtile de ordin cultural, care nu ar putea fi reglate decât tot printr-o intervenţie din afara pieţei.

    Dar dacă peste tot în lume tema salariului minim este promovată de grupările de stânga, animate de proiectul combaterii sărăciei, în România am asistat la o dezbatere colorată cu nuanţe de dreapta. În 2008, de exemplu, înaintea alegerilor parlamentare atât PSD cât şi PDL aveau în vedere creşterea salariului minim pe economie. Dacă social-democraţii nu aveau nevoie de argumente sofisticate, democrat liberalii se străduiau să demonstreze că, în ciuda aparenţelor, creşterea salariului minim va scoate la iveală evaziunea fiscală şi va consolida cadrul concurenţial în economie. Situaţia particulară a economiei româneşti caracterizată de tot soiul de distorsiuni, a alimentat o serie întreagă de argumente economice preluate mai târziu de PNL. Un fost ministru liberal, Lucian Isar, a argumentat insistent în favoarea creşterii salariului minim încă din prima parte a anului 2012. În opinia sa, creşterea salariului minim ar avea, paradoxal, efectul de a diminua şomajul prin diferite mecanisme care, cel puţin până la proba contrarie, par credibile. De asemenea, diminuarea migraţiei ar putea fi un efect posibil pe termen lung dacă observăm că, în date comparative, România se află pe ultimul loc în UE. Potrivit Eurostat, la 1 iulie 2013, România avea cel mai mic salariu minim calculat ca putere de cumpărare din toată Uniunea Europeană, plasându-se după Bulgaria şi la mare distanţă de Lituania, penultima clasată.

    Dar argumentul care a sedus partidele, fie ele de stânga sau de dreapta, a fost acela că mărirea salariului minim reglementat ar aduce la vedere o parte din economia gri. De multe ori, angajatorii plătesc salariaţilor mai mult decât declară.

    Totuşi este de semnalat că politica guvernului Ponta nu urmează strict această argumentaţie cu accente liberale. În viziunea economiştilor care susţin PNL, guvernul ar fi trebuit ca, simultan cu mărirea salariului minim, să scadă CAS plătit de angajator. Acest lucru nu s-a întâmplat, ceea ce arată că guvernul urmăreşte în primul rând colectarea veniturilor la buget. Potrivit statisticii oficiale, în cursul anului 2013 au beneficiat de creşterea salariului minim peste 677.000 de mii salariaţi din mediul privat. Iată de ce firmele au resimţit politica fiscală a guvernului ca pe o povară suplimentară, fără ca alte beneficii indirecte să se facă simţite. Încetul cu încetul, se creează o ruptură între aşteptările electoratului de stânga şi cel de dreapta care va avea efecte inevitabile asupra coaliţiei guvernamentale. Deocamdată, premierul a căutat să acopere fisurile promiţând că va scădea CAS la angajator cu 5% de la 1 iulie 2014. O promisiune condiţionată însă de starea economiei.

  • România poate atrage mulţi dolari de la investitori, dacă le asigură condiţii bune

    Investitorii vor o infrastructură bună, personal calificat şi calitate a capitalurilor, iar România poate atrage sume mari de la aceştia, dacă le asigură condiţii bune, a afirmat zilele trecute economistul american Josef Quinlan, într-o conferinţă privind oportunităţile de afaceri în România.

    De asemenea, acesta a atras atenţia asupra faptului că Uniunea Europeană este o mare oportunitate pentru România, pentru că are resurse, dar şi o provocare, pentru că în UE există o economie inovativă.

    În plus, România este bine poziţionată pentru a putea atrage eficient investiţii străine directe, în condiţiile în care se află într-o zonă cu multe economii puternice.

    “România se află într-o zonă cu multe economii puternice, alături de economia Germaniei. Cred că România este bine poziţionată, la est, la vest, la nord şi sud, pentru a putea atrage eficient investiţiile străine directe. România se află între state cu potenţial de creştere. Aş spune că România se află într-o mică Chină. Mass-media subestimează economia Uniunii Europene. China şi India sunt mari, dar sunt sărace. Uniunea Europeană, Europa Centrală şi de Est nu sunt atât de mari, însă reprezintă oportunităţi importante pentru investiţii, pentru că au resurse. Dacă vorbim despre România, aici există o creştere importantă, aici sunt oportunităţi de investiţii, dar, dacă mă uit la oportunităţile de afaceri, sunteţi undeva jos. Lucrurile sunt dure în ceea ce priveşte România. Trebuie să înţelegeţi ce caută investitorii aici. Ei vor o infrastructură bună, personal calificat şi calitate a capitalurilor. Dar o ţară mică, aşa cum este România, poate atrage mulţi dolari de la investitori, dacă le asiguraţi condiţii bune. Viitorul dumneavoastră este aici, nu la Washington şi nu la Beijing”, a spus Quinlan.

    Economistul american a reamintit că preşedintele american Barack Obama a decis să fie negociat un acord de liber schimb între SUA şi Uniunea Europeană, subliniind că acesta va aduce beneficii şi pentru România, ca stat membru al UE.

  • O delegaţie a serviciilor secrete germane va merge în SUA

    Oficiali de rang înalt ai serviciilor secrete germane se vor deplasa în Statele Unite, în această săptămână, în urma dezvăluirilor referitoare la interceptarea comunicaţiilor cancelarului Angela Merkel. Trimiterea acestei delegaţii a fost decisă joi, în urma întrevederii pe care ministrul german de Externe, Guido Westerwelle, a avut-o cu ambasadorul SUA la Berlin, convocat după ce presa a relatat că Agenţia americană pentru Securitatea Naţională (NSA) a intercepat telefonul mobil al Angelei Merkel. “Reprezentanţi de rang înalt se vor deplasa în Statele Unite pentru a accelera discuţiile cu Casa Albă şi NSA pe tema acuzaţiilor făcute recent”, a declarat un purtător de cuvânt al cancelarului german, Georg Streiter.

    Ministrul german de Externe, Guido Westerwelle, a cerut clarificări “totale şi sincere” în legătură cu presupusele activităţi americane de interceptare a telefonului mobil al cancelarului Angela Merkel. “Aşteptăm să se facă lumină, în mod total şi sincer” în acest caz, a declarat Westerwelle, după convocarea ambasadorului american din Berlin. Casa Albă a refuzat să comenteze dacă serviciile secrete americane au interceptat în trecut convorbirile telefonice ale cancelarului Germaniei, Angela Merkel. Purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei SUA, Jay Carney, a declarat că nu va comenta “acuzaţiile specifice care au fost făcute”.

    Miercuri, Carney afirmase că “Statele Unite nu monitorizează şi nu vor monitoriza comunicaţiile cancelarului german”, o formulare care nu exclude astfel de activităţi în trecut. Carney a menţinut joi această formulare. “Nu am nimic în plus de spus. Vom analiza modul în care colectăm datele prin serviciile de informaţii pentru a ajunge la un echilibru între preocupările în materie de securitate ale cetăţenilor americani şi ale aliaţilor şi preocupările privind protejarea vieţii private”, a explicat oficialul american.

    Tot miercuri, preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, i-a transmis Angelei Merkel că serviciile de informaţii americane nu au interceptat telefonul cancelarului german, după ce Berlinul a cerut clarificări în legătură cu această posibilitate. Biroul cancelarului german a comunicat miercuri că există informaţii că telefonul mobil al Angelei Merkel a fost interceptat de serviciile secrete americane. În acest context, cancelarul german l-a sunat miercuri pe preşedintele SUA, Barack Obama, pentru a cere clarificări. “Cancelarul i-a transmis preşedintelui Obama că, dacă informaţiile se vor confirma, această situaţie este total inacceptabilă”, a declarat purtătorul de cuvânt al cancelarului german.

    “Temerile noastre s-au confirmat”

    “Acuzaţiile ne arată încă o dată că temerile noastre s-au confirmat”, a declarat Thomas Oppermann, preşedinte al Comitetului Parlamentar de Control, care se ocupă cu monitorizarea serviciilor federale de informaţii ale Germaniei. “Activităţile de monitorizare ale NSA au fost complet scăpate de sub control şi este evident că ele se desfăşoară dincolo de orice fel de verificări democratice”, a continuat social-democratul de centru-stânga.

    Sabine Leutheusser-Schnarrenberger, ministrul german al justiţiei, a cerut guvernului Merkel să suspende acordul SWIFT dintre UE şi SUA, pe baza căruia are loc transferul unor informaţii bancare de la UE către autorităţile antiteroriste ale SUA. “Noile suspiciuni întrec orice limite. Scandalul NSA nu s-a încheiat”, a declarat ea, făcând apel la instituţiile UE să “ia rapid o decizie” în această chestiune.

    Elita politică şi comentatorii din presă din Germania şi-au exprimat joi adânca îngrijorare cauzată de acuzaţiile conform cărora serviciile secrete americane au pus sub urmărire telefonul mobil folosit de cancelarul Angela Merkel. Purtătorul de cuvânt al acesteia a confirmat că ea l-a sunat furioasă miercuri noaptea pe preşedintele american Barack Obama pentru a discuta aceste suspiciuni, care au apărut în urma unei anchete efectuate de Spiegel.

    Ministrul german de externe, Guido Westerwelle, a făcut joi dimineaţa un pas ieşit din comun, convocându-l pe ambasadorul american John B. Emerson.

    Critici dure au venit de asemenea şi din partea ministrului german al apărării, Thomas de Maiziere. “Dacă este adevărat ceea ce auzim acum, acesta ar fi un lucru cu adevărat rău”, a declarat el la postul de televiziune ARD. “Americanii sunt şi rămân prietenii noştri apropiaţi, însă acest lucru este complet inacceptabil.” De Maiziere a adăugat că şi el a avut bănuieli timp de ani de zile că propriul său telefon este ascultat. “Totuşi, nu mă aşteptam să fie americanii”, a precizat el. Întrebat care ar putea fi eventualele repercursiuni asupra relaţiilor americano-germane şi americano-europene, de Maiziere a afirmat: “Nu putem să ne întoarcem pur şi simplu la starea obişnuită a lucrurilor. Există acuzaţii şi în Franţa.” Relaţiile diplomatice dintre Franţa şi SUA s-au răcit după ce s-a aflat că milioane de apeluri telefonice ale francezilor au fost monitorizate de către serviciile de informaţii ale SUA.

    Jurnaliştii germani au reacţionat şi ei cu furie. “Cu greu ne-am putea imagina un afront mai mare din partea unei ţări prietene”, scrie ziarul de centru-stânga Süddeutsche Zeitung într-un comentariu publicat pe prima pagină, care acuză guvernul Merkel că a încercat iniţial să minimalizeze scandalul spionajului american.

    “Însă noile acuzaţii îi pun de asemenea într-o nouă lumină pe Obama şi comunitatea americană de informaţii. În timpul vizitei sale în Germania, preşedintele SUA a promis solemn o cooperare bazată pe încredere. Dar până şi Merkel pare să-şi fi pierdut acum credinţa în acest lucru. E greu chiar şi să-ţi imaginezi cum s-or fi comportând serviciile de informaţii ale lui Obama cu statele ostile, atunci când vezi cum se comportă ei faţă de cei mai apropiaţi aliaţi.”

    Publicaţia conservatoare Frankfurter Allgemeine Zeitung i-a avertizat pe cititori că nu a fost încă demonstrat nimic în legătură cu telefonul mobil al cancelarului, însă a subliniat în acelaşi timp măsura în care scandalul de spionaj a lovit deja în relaţiile diplomatice. “După cum reiese din reacţia rece a lui Obama, guvernul de la Washington pare să nu fi priceput încă amploarea daunelor care continuă să fie cauzate de activitatea serviciilor americane de informaţii în Europa. Ei au răcit relaţia transatlantică – şi încă în mare măsură.”

    Consilier: Spionajul american a creat tensiuni “considerabile”, dar activităţile sale sunt legitime

    Consilierul preşedintelui Statelor Unite pentru securitate internă şi luptă împotriva terorismului a admis joi că programul american de supraveghere a creat tensiuni “considerabile” cu unii dintre cei mai apropiaţi aliaţi, însă a oferit asigurări că activităţile sale sunt legitime.

    Dezvăluirile din ultimele luni “au creat tensiuni considerabile în relaţiile noastre cu unii dintre partenerii noştri străini cei mai apropiaţi”, admite Lisa Monaco, consilierul preşedintelui american Barack Obama pentru securitate internă şi luptă împotriva terorismului, într-un editorial publicat de cotidianul american USA Today. “Deşi colectăm acelaşi gen de informaţii ca şi toate celelalte ţări, comunitatea noastră de informaţii este supusă mai multor restricţii şi supravegheri în comparaţie cu orice altă ţară în istorie”, scrie ea. “Preşedintele a ordonat să examinăm capabilităţile noastre de supraveghere, inclusiv faţă de partenerii noştri străini”, a adăugat Monaco, amintind că mijloacele comunităţiie americane de informaţii sunt cu siguranţă “de neegalat”, dar “nu fără limite”.

    Această luare de poziţie a unui membru al anturajului preşedintelui Obama intervine în momentul în care are loc, la Bruxelles, o reuniune a şefilor de stat şi de guvern din UE, care se prezenta iniţial ca un summit consacrat, în special, economiei digitale.

    Dezvăluirile despre amploarea spionajului american, inclusiv împotriva cancelarului german, au tulburat summitul, Angela Merkel şi François Hollande denunţând practici “inacceptabile”. Scandalul a luat amploare joi seara, după ce cotidianul britanic The Guardian a publicat un articol potrivit căruia Agenţia Naţională de Securitate americană (NSA) a ascultat 35 de lideri ai planetei. Potrivit noilor documente publicate în cotidianul britanic, NSA “a interceptat convorbirile telefonice a 35 de lideri ai planetei, după ce un oficial al administraţiei americane i-a transmis numerele de telefon”. La originea acestor dezvăluiri se află fostul consultant al NSA Edward Snowden, refugiat în prezent în Rusia. Potrivit acestui document intern, care datează din 27 octombrie 2006, NSA “încurajează oficiali de rang înalt din cadrul Executivului să partajeze agendele lor de adrese cu agenţia”. Unul dintre aceşti oficiali a transmis NSA “200 de numere, dintre care 35 ale liderilor planetei”, menţionează membri NSA într-un document. Totuşi, ei subliniază că aceste interceptări au dat puţine rezultate.

    The Guardian susţine că a contactat administraţia Obama în legătură cu acest document, dar aceasta a refuzat să comenteze. Purtătorul de cuvânt al preşedinţiei americane, Jay Carney, a declarat că nu va comenta “acuzaţiile specifice care au fost făcute”, în legătură cu posibila interceptare în trecut a convorbirilor telefonice ale lui Merkel.

    Barroso atenţionează că spionajul poate duce la totalitarism

    Preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Durao Barroso, a afirmat joi că dreptul la viaţa privată şi protecţia datelor sunt “foarte importante” pentru Uniunea Europeană, pentru că europenii au experienţa faptului că spionajul poate conduce la totalitarism. “Într-o parte a Germaniei exista o poliţie politică ce spiona viaţa oamenilor în fiecare zi. Astfel că ştim ce înseamnă totalitarismul. Şi ştim ce se întâmplă atunci când statul foloseşte puteri care intervin în viaţa persoanelor”, a afirmat Barroso în cadrul unei conferinţe de presă atunci când a fost întrebat despre presupusa spionare de către SUA a cancelarului Angela Merkel. “În Europa considerăm că dreptul la intimitate este un drept fundamental. Este un subiect foarte serios, nu putem pretinde că ar fi o temă neimportantă”, a subliniat el, fără a se referi în nici un moment direct la cazul SUA. De aceea, preşedintele Executivului comunitar a pledat pentru adoptarea rapidă a noii normative a UE care să consolideze protejarea datelor pe internet.

  • Temerile privind corupţia şi lipsa transparenţei încetinesc dezvoltarea României

    Temerile privind corupţia şi lipsa transparenţei încetinesc dezvoltarea României

    Temerile externe privind corupţia, mita şi lipsa transparenţei încetinesc dezvoltarea economică şi socială a României, a declarat, vineri, profesorul american Walter Russell Mead, în cadrul unei mese rotunde la Ambasada SUA. România ar trebui să ajungă la nivelul Poloniei, care “şi-a asigurat un rol central în discuţiile despre viitorul Europei”, este de părere profesorul Mead.
    Aflat în România pentru a doua oară, Walter Russell Mead a fost invitat al mesei rotunde “Locul României pe scena geopolitică mondială”, organizată vineri de Ambasada SUA. Acesta consideră că, deşi este membră a UE, România nu a realizat toate cerinţele ce derivă din această apartenenţă, “parţial şi ca urmare a unor schimbări interne şi reforme care trebuie încheiate”.

    Întrebat la ce fel de reforme se referă, Walter Russell Mead a precizat că România este percepută ca o ţară unde oamenii de afaceri trebuie să dea bani pentru a putea investi. “Temerile privind corupţia, mita şi lipsa de transparenţă încetinesc dezvoltarea economică şi socială a României. Şi fac România un loc dificil pentru investiţiile străine (…) Înainte de a veni aici, i-am auzit pe mulţi spunând că există încă unele probleme în ceea ce priveşte transparenţa. Şi la investitorii străini, chiar şi cei din New York, auzi astfel de lucruri”, a spus profesorul. “Percepţia că trebuie să plăteşti mită pentru a face afaceri este una foarte periculoasă pentru România şi este foarte larg răspândită”, a mai precizat acesta.
    Totodată, Walter Russell Mead a subliniat şi importanţa unui sistem juridic transparent, care să lucreze eficient. “Nu că alte ţări nu ar fi deloc corupte. Corupţia e o problemă constantă în toate societăţile, democratice sau nedemocratice”, dar este nevoie de “instanţe care lucrează eficient, de un sistem legal transparent”.

    Precizând că nu ştie care este situaţia din România, Walter Russell Mead a povestit că a locuit la un moment dat în New Orleans (Louisiana), unde nu era doar corupţie la nivel politic, ci era “un fel de corupţie a mediului de afaceri”. “Un grup mic de oameni conducea oraşul şi statul şi dorea să păstreze controlul pentru sine. Nu vroia multe investiţii şi oameni de afaceri din afara New Orleans şi a statului Louisiana, deoarece, chiar dacă economia ar fi crescut, le-ar fi redus lor controlul. Poate că există această concepţie şi la unele persoane de aici, care vor să aibă control complet asupra unei plăcinte mici, decât să crească plăcinta, dar ei să piardă abilitatea de a controla tot ce se întâmplă”, a explicat profesorul.
    Pe de altă parte, aceasta consideră că România “va continua să surprindă lumea cu rapiditatea cu care se dezvoltă”.
    Susţinător al preşedintelui Barack Obama, Walter Russel Mead este profesor de Relaţii Internaţionale la Bard College din statul New York, şi editor al revistei The American Interest. În perioada 1997-2010, a fost membru în Consiliul pentru Relaţii Externe al SUA.

  • Statul federal american, în şomaj tehnic

    Statul federal american, în şomaj tehnic

    Statul federal american a intrat marţi dimineaţă în şomaj tehnic pentru prima dată în ultimii 17 ani, ceea ce ar urma să afecteze sute de mii de funcţionari, în lipsa unui acord privind bugetul în Congres, relatează AFP.
    În pofida negocierilor intense şi a pasării responsabilităţii între Senat, dominat de majoritatea democrată, şi Camera Reprezentanţilor, majoritar republicană, nu a putut fi adoptat la timp niciun proiect de lege de finanţe pentru exerciţiul bugetar 2014, care a început marţi la ora locală 00.00 (04.00 GMT).
    Prin urmare, Casa Albă a dispus cu puţin timp înainte de miezul nopţii ca agenţiile federale să declanşeze oprirea parţială a activităţilor lor, măsură pentru care erau pregătite.
    Barack Obama a încercat o ultimă intervenţie luni, atrăgând atenţia că o paralizie a statului federal ar avea “consecinţe economice extrem de reale pentru oameni în viaţa de zi cu zi şi pe mai departe”.
    “Au făcut-o cu adevărat”, a scris Obama într-o postare pe Twitter la puţin timp după miezul nopţii.
    Preşedintele a promulgat luni seara o lege care le garantează militarilor că vor fi plătiţi la timp indiferent ce s-ar întâmpla.
    Eşecul Congresului marchează punctul culminant după 33 de luni de dispută continuă asupra bugetului între democraţi şi republicani, care au preluat controlul în Camera Reprezentanţilor în ianuarie 2011 după alegerea a zeci de membri ai Tea Party.
    De la Departamentul Apărării la Agenţia de protecţie a mediului, toate serviciile federale sunt obligate să-şi reducă imediat efectivele la minimul vital, în unele cazuri la doar 5% din personal. Securitatea naţională şi serviciile esenţiale sunt exceptate.
    Însă circa 800.000 de funcţionari din posturi considerate ne-vitale, dintr-un total de peste două milioane, vor avea la dispoziţie marţi dimineaţă patru ore să se prezinte la birouri, să-şi pună la punct lucrurile, să anuleze reuniunile şi apoi să se întoarcă acasă, până la momentul în care Congresul se va pune de acord pentru a aloca credite privind finanţarea agenţiilor federale.
    Un impact foarte vizibil va fi observat în sectorul turismului. Toate parcurile naturale ale ţării, administrate de National Park Service, printre care şi parcurile imense Yosemite şi Grand Canyon, şi muzeele Smithsonian din Washington nu-şi vor deschide uşile pentru public.
    În aprilie 2011, preşedintele Barack Obama s-a deplasat la Lincoln Memorial din Washington a doua zi după un acord in extremis pentru finanţarea operaţiunilor guvernamentale. De această dată, monumentul va rămâne închis.
    Încetarea operaţiunilor guvernamentale a declanşat o furtună politică, fiecare tabără acuzând-o pe cealaltă de intransigenţă.
    “Este o ruşine că aceşti oameni, aleşi pentru a reprezenta ţara, ajung să reprezinte Tea Party şi pe anarhişti”, a spus Harry Reid, liderul majorităţii democrate.
    “Am ajuns aici pentru că preşedintele şi democraţii din Senat au vrut acest rezultat încă de la început”, a scris republicanul Ted Poe pe Twitter.
    Însă unii recunosc că opinia publică va arunca vina pe republicani. Aceştia “vor fi percepuţi ca cei care au blocat şi provocat încetarea activităţilor statului federal”, a declarat luni seară senatorul John McCain.
    Motivul blocajului îl constituie ‘Obamacare’, numele reformei sistemului de sănătate a lui Barack Obama. Republicanii cer ca orice acord bugetar să revină, într-un mod sau altul, asupra acestei legi emblematice a primului mandat al lui Barack Obama, votată în 2010. Începând de marţi, milioane de americani fără asigurare medicală se vor putea înscrie pe un site guvernamental pentru a cere să beneficieze de o asigurare subvenţionată începând cu 1 ianuarie 2014.
    Orice american ar urma să fie asigurat începând cu această dată, sub ameninţarea unei penalităţi fiscale de o valoare la început simbolică (95 de dolari în 2014).
    Această obligaţie, validată de către Curtea Supremă în 2012, este asimilată unui abuz de putere din partea statului federal de către republicani, care au votat de zeci de ori pentru abrogarea ei, întotdeauna fără succes. Republicanii au susţinut că legea nu este pregătită, guvernul recunoscând că sistemele informatice nu vor fi operaţionale din prima zi.
    La ora declanşării aşa-numitei „shutdown”, care nu afectează administraţiile locale din cele 50 de state, Camera Reprezentanţilor dezbătea totuşi o a patra versiune a bugetului său, însă fără speranţe pentru un deznodământ imediat.
    Activităţile Senatului au fost suspendate până marţi la ora 13.30 GMT.

  • Propunerea rusă asupra Siriei, posibil “progres important”

    Propunerea rusă asupra Siriei, posibil "progres important"

    Barack Obama a declarat luni că propunerea Rusiei de a plasa arsenalul chimic sirian sub control internaţional ar putea reprezenta un “progres important” în conflict, în timp ce a chemat la “scepticism” faţă de guvernul de la Damasc, notează AFP.

    Preşedintele, în interviuri separate la şase televiziuni americane, a avertizat împotriva oricărei încercări de diversiune din partea regimului lui Bashar al-Assad şi a estimat că această nouă evoluţie este rezultatul ameninţărilor americane cu lovituri pentru a pedepsi Damascul că a recurs la arsenalul său chimic.

    “Asistăm, după părerea mea, la faptul că ameninţarea credibilă a unei lovituri militare a Statelor Unite… i-a făcut să reflecteze la posibilitatea de a lua această măsură” de a plasa arsenalul lor chimic sub control internaţional, a declarat preşedintele la canalul NBC, referindu-se la guvernul sirian.

    “Şi dacă o fac, atunci acesta ar putea fi un progres important. Dar noi trebuie să rămânem sceptici, pentru că nu i-am văzut lucrând aşa în ultimii doi ani” în timpul războiului civil din ţară, a adăugat liderul american.

    Întrebat de ABC despre posibilitatea unei “pauze” în calea spre lovituri, dacă armele chimice ar fi securizate, Obama a răspuns “ar fi, dacă aceasta se întâmplă”.

    De remarcat chiar prudenţa preşedintelui la CNN, când a afirmat că propunerea rusă reprezintă o “evoluţie potenţial pozitivă”.

    “O vom lua în serios”, a promis Obama care, la 31 august, a anunţat că a luat decizia unei operaţiuni militare împotriva regimului lui Bashar al-Assad dar cere undă verde de la Congres, un vot ce se anunţă dificil având în vedere ostilitatea multor aleşi din ambele părţi.

    În interviul la NBC, preşedintele a mai spus că nu este sigur că va obţine sprijinul Congresului pentru recurgere la forţă.

    Întrebat dacă este “încrezător” într-un vot al parlamentarilor asupra unei rezoluţii ce autorizează lovituri împotriva regimului sirian, Obama a răspuns: “Nu aş spune că sunt încrezător. Sunt convins că aleşii Congresului iau această problemă foarte în serios şi o studiază atent”.

    Rusia, principal aliat al regimului Assad, a propus luni Damascului să îşi plaseze arsenalul chimic sub control internaţional şi să îl distrugă.

    Siria “a primit favorabil” imediat această propunere, prin vocea ministrului ei de externe Walid Mouallem, fără a fi mai specifică.

    În acelaşi timp, propunerea Rusiei a condus la amânarea unui vot aşteptat miercuri în Senat.

    “Nu cred că avem nevoie” să votăm rapid, a anunţat şeful majorităţii democrate din Senat, Harry Reid, la câteva ore după ce programase votul miercuri. “Trebuie să ne asigurăm că preşedintele are posibilitatea de a vorbi tuturor celor 100 de senatori şi 300 de milioane de americani înainte să facem asta”.

    De zece zile, administraţia Obama a început o operaţiune majoră de a convinge aleşii dar şi opinia publică să susţină o operaţiune militară “limitată” în Siria, ca răspuns la un atac chimic în apropiere de Damasc, ce a făcut 1.429 de morţi potrivit informaţiilor americane.

    Punctul culminant al ei urma să fie marţi seară, când Obama urma a se va adresa naţiunii din cadrul solemn al Casei Albe.

  • Obama amână războiul cu Siria

    Decizia preşedintelui Barack Obama de a cere votul Congresului cu privire la un atac asupra Siriei i-a luat prin surprindere pe adepţii intervenţiei militare americane şi pe analiştii politici deopotrivă, după ce toate pregătirile sugerau un atac iminent asupra obiectivelor militare siriene.
    Preşedintele şi-a argumentat decizia prin dorinţa de a cere acordul Congresului – organul legislativ al Statelor Unite, care este reprezentantul poporului, aşa cum prevede Constituţia. Criticii argumentează că orice amânare este doar un semn de slăbiciune care îi va dezamăgi pe aliaţi şi îmboldi pe inamici. Obama a argumentat în discursul său de sâmbătă după-amiază că o amânare nu înseamnă o renunţare la pedepsirea preşedintelui sirian Bashar al-Assad, forţele armate americane fiind poziţionate şi actualizându-şi ţintele în permanenţă. Criticii săi susţin însă că regimul lui Assad va avea timp să-şi întărească apărarea şi să ascundă armele. Nu în ultimul rând, şi decizia Parlamentului britanic de vineri, de a nu permite trupelor britanice să ia parte la conflict, pare să fi cântărit în răzgândirea lui Obama.
    “Este poate cea mai proastă decizie pe care o putea lua. După ce a vorbit de «linia roşie» pe care Assad nu are voie să o treacă, în acest moment o acţiune militară nu mai poate fi evitată”, a declarat John Bolton fostul amabasador la ONU şi unul dintre criticii fervenţi ai lui Obama. Republicanii John McCain şi Lindsey Graham, doi dintre cei mai duri adepţi ai războiului, l-au avertizat pe preşedinte că nu vor fi mulţumiţi dacă acţiunea militară împotriva Siriei va fi una limitată.
    Dar au existat şi reacţii pozitive la anunţul lui Obama, atât în tabăra democrată, cât şi în cea republicană. “Administraţia va trebui să explice cum sunt afectate interesele americane” de acţiunile regimului sirian, a declarat Alan Grayson, deputat de Florida al Partidului Democrat . “N-am auzit nicio explicaţie în acest sens, cred că singurii care doresc intervenţia militară sunt reprezentanţii complexului industrial militar”, a adăugat el.
    Complexul industrial militar american este un termen care caracterizează industria de armament şi tentaculele sale care ajung în forţele armate, Congres, lobby şi chiar formatorii de opinie. Pe lângă ocazia de a-şi testa forţele armate în situaţii reale de luptă, orice intervenţie militară americană înseamnă zeci de miliarde de dolari care se scurg în bugetul industriei de armament şi în conturile miliardelor de furnizori privaţi de tehnică militară, consultanţă şi sprijin logistic. Pentru aceşti furnizori, orice nouă implicare militară în lume înseamnă mai multe contracte.
    Toate intervenţiile militare majore ale Statelor Unite din ultimii 20 de ani au urmat acelaşi model: o criză internă cu victime umane, care trebuie neutralizată înainte de a se extinde. Cancerul trebuie oprit, dictatorul trebuie pedepsit. Fie că a fost vorba de bombardarea Serbiei, motivată de epurarea etnică a albanezilor din Kosovo de forţele lui Slobodan Miloşevici, de războiul din Irak, motivat de armele de distrugere în masă care s-au dovedit inexistente, sau de războiul din Afganistan, motivat de războiul împotriva terorismului, toate au avut un pretext care, dacă a existat cu adevărat la un moment dat, acţiunea militară americană care a urmat a fost disproporţionată ca intensitate şi durată şi nu lipsită de “victime colaterale” printre civili.
    Şase nave de război, dintre care cinci dotate cu rachete Tomahawk, şi o navă amfibie cu 2.200 de infanterişti au fost poziţionate de acum câteva săptămâni în Marea Mediterană în anticiparea atacului asupra Siriei, deşi încă de la începutul crizei din Siria a fost exclusă absolut posibilitatea unei descinderi cu trupe pe teren. Imagini cu victimele atacului chimic din Siria au fost difuzate la nesfârşit în programele de ştiri în fiecare seară, în ultima săptămână, deşi spaţiul alocat evenimentelor externe la posturile de televiziune americane este de obicei nesemnificativ. Iar alocuţiunea lui John Kerry de condamnare a lui Assad a depăşit în patos discursul lui Colin Powell de la Naţiunile Unite despre armele de distrugere în masă ale lui Saddam Hussein, care a precedat atacarea Irakului.
    Decizia lui Obama de a cere aprobarea Congresului este una extraordinară, iar dacă teoria influenţei complexului militar industrial se confirmă, atunci Obama ar putea fi primul preşedinte în ultimii 20 de ani care nu se lasă “impresionat” uşor. Fie că este cu adevărat informat şi a realizat perspectiva clară a posibilelor complicaţii pe care o nouă implicare militară în Orientul Mijlociu le-ar avea, fie că îşi calculează doar precis mişcările, urmând teoria jocului în toţi paşii pe care îi urmează, Obama pare să stea pe propriile lui picioare. Una dintre caracteristicile preşedinţiei lui încă din campania electorală dinaintea primului mandat, este aceea că a fost înconjurat de echipe puternice de consilieri şi măsurători de opinie care i-au calculat exact sprijinul, şansele şi mişcările, în toţi paşii pe care i-a urmat. Fie că a fost vorba de Legea Sănătăţii, de decizia retragerii din Irak şi Afganistan sau de legalizarea căsătoriilor gay şi relaţiilor deschise în armată, care deşi nu i se poate atribui direct este legată de administraţia sa – deciziile majore luate sub Obama au fost validate de sprijinul popular, în pofida criticilor iniţiale. Altele, precum închiderea centrului de detenţie de la Guantanamo sau asasinatele de suspecţi terorişti, rămân încă în dezbaterea publică.
    Maşina militară o dată pusă în funcţiune este greu de oprit şi pe aceasta mizează promotorii războiului. Chiar şi cu preşedintele neconvins, este uşor de găsit un pretext pentru declanşarea bombardamentelor, iar lui Obama, cu toată autoritatea poziţiei pe care o are, s-ar putea să-i fie greu să evite cursul războiului. Corespondentul Fox News de la Departamentul de Stat prezenta, sâmbătă, ca “sigură” o acţiune împotriva regimului sirian, chiar şi în cazul în care Congresul va respinge intervenţia militară. Analize semantice se fac pe formularea din discursul preşedintelui: “Am decis că Statele Unite trebuie să întreprindă o acţiune militară” asupra regimului sirian. Este de anticipat că în săptămâna următoare se va da o adevărată luptă în culisele scenei politice, bazată pe justificări şi formulări, pentru ca rezoluţia propusă Congresului să poată obţine sprijinul necesar. Rămâne de văzut dacă decizia lui Obama de a nu acţiona militar precipitat va slăbi imaginea Americii în lume sau o va întări, atât pe plan intern cât şi extern. De asemenea este de urmărit cum reacţiile interne şi internaţionale din următoarele zile vor influenţa atitudinea Congresului.
    Cu o opinie publică americană care se opune majoritar implicării Statelor Unite într-un război, cu un sprijin internaţional redus şi cu opoziţia Chinei şi a Rusiei, Obama se pare că a preferat, cel puţin pe moment, soluţia cea mai înţeleaptă. “A acţiona corect înseamnă a acţiona cu tărie”, şi-a argumentat el poziţia. Săptămâna viitoare, preşedintele american va merge la Sankt-Petersburg la summitul G20, iar Congresul va reveni din vacanţă peste încă o săptămână, aşa că votul cu privire la atacarea Siriei ar putea avea loc la o dată apropiată de 11 septembrie, aniversarea atentatelor teroriste de la World Trade Center. Dacă adăugăm şi reuniunea Adunării Generale a ONU care are lor tradiţional în a doua jumătate a lunii, se anunţă un septembrie încărcat.

  • Barack Obama încearcă să evite greşelile lui George W. Bush

    La zece ani după decizia fostului preşedinte american George W. Bush de a invada Irakul, fără mandat din partea Consiliului de Securitate al ONU, actualul lider de la Casa Albă, Barack Obama, se pregăteşte să atace Siria, fără acordul ONu, susţinând că situaţia este diferită, informează AFP.

    În absenţa unui acord din partea Consiliului, o operaţiune în Siria ar urma să fie condusă de o „coaliţie de voluntari”, la fel ca cea care a răsturnat regimul irakian al lui Saddam Hussein. Rusia, principalul aliat al Damascului, a atras atenţia în acest context asupra similitudinilor între cele două cazuri, reamintind că invazia din 2003 s-a bazat pe informaţii false cu privire la prezenţa în Irak a armelor de distrugere în masă, în momentul în care americanii şi europenii susţin că armata siriană a comis săptămâna trecută un atac cu arme chimice într-o suburbie a Damascului.

    Secretarul de stat american, John Kerry, care a criticat înainte decizia lui George W. Bush de a ataca Irakul, a calificat ca fiind „indecentă din punct de vedere moral” presupusa folosire a gazelor toxice împotriva populaţiei siriene.

    „De data aceasta situaţia este cu totul diferită’, a declarat Richard Gowan, de la Universitatea din New York. ‘Numai un susţinător fervent al teoriei conspiraţiei poate argumenta că Barack Obama ar fi dorit să se ajungă aici, în timp ce administraţia Bush a vrut în mod clar să invadeze Irakul în 2003”, a adăugat el.

    La acea vreme, Germania şi Franţa s-au opus operaţiunii în Irak, în timp ce Londra l-a sprijinit pe George Bush. De data aceasta, marile puteri europene sunt de acord cu o operaţiune în Siria, preşedintele francez Francois Hollande invocând „responsabilitatea de a proteja civilii”.

    „Consiliul de Securitate nu poate fi singurul şi unicul garant a ceea ce este legal şi a ceea ce este legitim”, a afirmat la rândul său Richard Haas, preşedintele Consiliului pentru Relaţii Externe şi fost diplomat american. „Acest lucru ar permite ţărilor ca Rusia să aibă autoritate asupra legilor internaţionale şi mai mult asupra relaţiilor internaţionale”, a apreciat el. În opinia sa, Statele Unite nu pot lăsa să se întâmple acest lucru.

    Washingtonul, a explicat el, „caută un echilibru” între o acţiune militară suficient de puternică pentru „a impune ideea că există într-adevăr linii roşii care nu trebuie încălcate”, însă nu prea dură sau de lungă durată, astfel încât „SUA să nu devină un protagonist în acest război civil”.

    Cu toate acestea, unele ţări rămân prudente. Carl Bildt, ministrul suedez al afacerilor externe, a afirmat că ar trebui să se încerce să se meargă prin intermediul Consiliului de Securitate şi că este „important” ca anchetatorii ONU aflaţi în prezent în Siria să-şi poată duce la bun sfârşit misiunea.

    „Aş dori să văd o dovadă oficială, într-o formă sau alta, că arme chimice au fost folosite (în Siria) înainte de lansarea unei operaţiuni” militare, a spus la rândul său ambasadorul la ONU al unei ţări aliate a SUA, citat sub rezerva anonimatului de AFP.