Tag: avort

  • Avorturile, căsătoriile între persoane de acelaşi sex şi egoismul duc lumea către catastrofă

    Acum în lume sunt cu şase milioane de copii mai puţini decât în 1990 şi acesta este doar începutul dezastrului. Potrivit datelor ONU, către anul 2050 vor fi cu 240 milioane de copii mai puţini decât acum – a semnalat expertul american Don Feder, director pe probleme de comunicare al Congresului Mondial al Familiilor.

    Această situaţie este ”rezultatul unor idei greşite, al unor atitudini şi politici pe care ţările occidentale le duc de la sfârşitul Primului Război Mondial”, a declarat jurnalistul şi juristul Don Feder la conferinţa internaţională cu tema ”Apărarea valorilor familiei”, desfăşurată săptămâna trecută la Belgrad, după cum au relatat ITAR-TASS şi pravoslavie.ru.

    În opinia expertului american, pentru aşa-numita ”iarnă demografică” există câteva cauze principale, una din ele fiind cultivarea individualismului şi egoismului, urmată de lipsa de responsabilitate faţă de societate. ”Altădată nimeni nu-şi punea întrebarea despre lăsarea de urmaşi, aceasta era ceva firesc, ca şi respiraţia”, a subliniat Feder.

    Printre factorii declinului demografic se numără de asemenea popularitatea în creştere a mijloacelor de contracepţie, a adăugat expertul, amintind că, potrivit datelor ONU, fiecare a doua femeie din lume foloseşte contraceptive, astfel că la nivel mondial se fac 42 de milioane de avorturi pe an, ceea ce este comparabil cu populaţia Spaniei.

    Pe de altă parte, a mai subliniat expertul american în cadrul conferinţei din capitala sârbă, ”căsătoriile între persoane de acelaşi sex, promovate de UE, ONU şi actuala administraţie a SUA, au rupt orice legătură între căsătorie şi naşterea de copii”.

    Nu în ultimul rând, a semnalat în continuare Don Feder, ”iarna demografică” este cauzată de ”pierderea credinţei şi a speranţei”. ”Nu este o coincidenţă, a afirmat el, faptul că în Europa occidentală, îndepărtată în mare parte de creştinism, se observă cea mai mică rată a natalităţii din lume. Þările în care bisericile sunt pline demonstrează un nivel ridicat de creştere a populaţiei şi invers”.

    Reprezentantul Congresului Mondial al Familiilor a afirmat totodată că această perspectivă a depopulării cu care se confruntă în prezent omenirea a mai fost înregistrată doar o singură dată, în secolul al 14-lea, în timpul epidemiei de ciumă.

    În acest context, a rezumat expertul american, ”ideile care duc la catastrofă demografică trebuie schimbate imediat, ca să mai existe un viitor”.

    Terra va avea în 2050 aproape 10 miliarde de locuitori

    Populaţia mondială va ajunge la 9,731 miliarde de locuitori în 2050, faţă de 7,141 miliarde în 2013, indică un studiu bienal al Institutului francez de studii demografice (INED), potrivit site-ului http://fr.news.yahoo.com.

    Până la sfârşitul acestui secol vor fi între 10 şi 11 miliarde de locuitori, conform proiecţiilor INED, care realizează studii proprii în paralel cu cele realizate de Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU), Banca Mondială (BM) şi alte mari instituţii naţionale.

    Cifra de 6 miliarde de locuitori pe Terra a fost depăşită în 1999 şi, după 12 ani, în 2011, populaţia mondială a ajuns la 7 miliarde de locuitori.

    Rata fecundităţii mondiale este de 2,5 copii la o femeie în 2013 – faţă de 5 în 1950 -, cu puternice disparităţi regionale, potrivit studiului, îndeosebi între cele două extreme, care sunt Nigerul (7,6 copii la o femeie) şi Bosnia-Herţegovina (1,2 copii la o femeie).

    Africa va concentra aproape un sfert din populaţia globului în 2050, conform studiului, care prevede că 2,435 miliarde de persoane vor trăi pe continentul african în 2050, aproape dublul înregistrat în 2013 (1,1 miliarde de locuitori).

    Cu un indice al fecundităţii de 1,6 copii la o femeie, Europa continentală va fi singura zonă de pe Terra confruntată cu un recul al populaţiei, care va scădea de la 740 milioane de locuitori în 2013 la 726 milioane în 2050, indică INED.

    America va depăşi un miliard de locuitori, ajungând de la 958 milioane de locuitori în 2013 la 1,228 miliarde în 2050, Asia va trece de la 4,305 miliarde de locuitori în 2013 la 5,284 miliarde în 2050 şi Oceania de la 38 de milioane la 58 de milioane, potrivit previziunilor INED.

    În prezent, cele mai populate şapte ţări ale lumii sunt: China (1,36 miliarde), India (1,276 miliarde), SUA (316,2 milioane), Indonezia (248,5 milioane), Brazilia (195,5 milioane), Pakistan (190,7 milioane) şi Nigeria (174,9 milioane).

  • Scădere alarmantă a numărului femeilor care folosesc „contracepţia de la stat”

    Numărul femeiilor care folosesc mijloace de contracepţie oferite gratuit prin programul naţional al Ministerului Sănătăţii s-a redus drastic în ultimii doi ani. A scăzut, la fel de alarmant, cu 50%, şi numărul tipurilor de mijloace de contracepţie oferite gratuit de stat persoanelor din categoriile sociale defavorizate.
    „Dacă în anul 2012 în judeţul Galaţi au fost înregistraţi 5.328 de utilizatori ai mijloacelor de contracepţie, în anul 2012 numărul acestora s-a redus la 630. Cred că totul a început după ce a existat o pauză de  achiziţionare a contraceptivelor orale şi apoi s-a achiziţionat alt tip de contraceptive, iar multe femei se obişnuiseră cu primul tip. În plus, dacă înainte se puteau pune la dispoziţie cinci tipuri de mijloace contraceptive, acum, prin cele patru cabinete de planning familial din judeţul Galaţi, se mai pot pune la dispoziţie doar două tipuri – este vorba de contraceptive orale şi prezervative”, a precizat dr. Valentin Boldea, directorul DSP Galaţi.
    Înainte mai existau şi sterilete, contraceptive injectabile sau diafragme, distribuite prin Programul Naţional nr. VI – Mama şi copilul.
    În municipiul Galaţi funcţionează 3 cabinete de planificare familială şi unul în municipiul Tecuci. În judeţ sunt 38 de medici care eliberează contraceptive gratuite pentru persoanele eligibile. Este vorba de persoane cu reşedinţa în mediul rural, elevi, studenţi, şomeri, casnice, beneficiari de ajutor social, femei care au suferit un avort şi pe o perioadă de trei luni beneficiază de gratuitate la contracepţie.
    Direcţia de Sănătate Publică Galaţi anunţă că actualmente se eliberează prin medicii de familie şi cabinetele de planificare familială doar două metode contraceptive, şi anume pilule contraceptive şi prezervative.
    Ignoranţă şi lipsă de educaţie
    Direcţia de Sănătate Publică Galaţi, prin psiholog Liliana Iordăchescu, a realizat o sinteză a evoluţiei metodelor de contracepţie în România. Concluzia ar fi că, din păcate, avortul rămâne principala metodă contraceptivă.
    „În 2004 România a ocupat primul loc în Europa ca număr de avorturi (considerate ca mijloc de contracepţie) înregistrate anual, cu 0,84 avorturi/femeie, conform Studiilor de Sănătatea Reproducerii efectuate în anii 1993 şi 2004, iar în 2006 (conform Health for All – Database), rata avorturilor a fost de 68 la 1.000 naşteri (comparativ cu 95 în Federaţia Rusă, Polonia sub 1, iar media europeană 30); în 2007 România a ocupat locul 3 în Europa în privinţa numărului întreruperilor de sarcină, după Marea Britanie şi Franţa, potrivit Biroului European de Statistică, Eurostat (2,11). Accesul la servicii de planificare familială a condus la scăderea constantă a numărului de avorturi. În 2007 numărul avorturilor a fost de 137.226, faţă de 992.265, în 1990”, se arată în studiul DSP Galaţi.
    În 2008 peste jumătate dintre femei nu s-au protejat de o sarcină nedorită, deşi există 40 de combinaţii şi variante de metode contraceptive moderne care pot fi folosite de un cuplu. S-au efectuat aproape 128.000 avorturi (ca mijloc de contracepţie), dintre care 10% la mame cu vârste între 15 – 20 ani.
    În 2009 România a fost una din ţările cu cele mai mari rate ale avorturilor din lume (78/100 femei de vârstă fertilă). 88% dintre femei deţineau informaţii referitoare la contraceptive şi, cu toate acestea, doar 10% dintre acestea le-au folosit. România a ocupat primul loc în Europa în ceea ce priveşte numărul de naşteri înregistrate în rândul minorelor, în medie la 8.500 pe an, potrivit studiilor UNICEF. Conform aceluiaşi studiu, doar 14% dintre femeile active sexual folosesc pilula contraceptivă, iar dintre acestea, 32% sunt din grupa de vârstă 15 – 19 ani.
    În 2010 peste 60% dintre adolescentele între 15 şi 19 ani active sexual nu au folosit niciodată metode contraceptive, conform unui studiu la nivel mondial realizat pe un eşantion de 1.056 tinere din România. 2/3 dintre tineri au utilizat contracepţia naturală, 24% dintre femei au ales cel puţin o dată contracepţia de urgenţă. 84,3% dintre femeile de vârstă fertilă au folosit cel puţin o metodă contraceptivă, 94,1% cunosc prezervativul şi 87,8%, pilula contraceptivă (dar mai puţin 9% folosesc pilula), iar 20% dintre femei nu se protejează.
    Dintre toate metodele contraceptive cunoscute, avortul rămâne cea mai utilizată metodă, în mare parte datorită ignoranţei şi lipsei de educaţie. Date recente publicate de OMS arată că România are cea mai mare rată a avorturilor din Europa (480 la 1.000 născuţi vii, dublul mediei din Uniunea Europeana). Totodată, reprezintă una dintre cele mai ridicate rate ale mortalitaţii materne (27 decese la 100.000 născuţi vii, fiind depăşită de Albania şi Republica Moldova, cu o rată de 31, respectiv 32 la 100.000 născuţi vii).