word-monitor

Tag: autism

  • Stimularea cerebrală, o nouă speranţă pentru persoanele bolnave de autism

    Stimularea neuronilor cu ajutorul unui câmp magnetic a redus anxietatea şi a îmbunătăţit raporturile sociale ale unor persoane bolnave de autism, informează cotidianul francez Le Figaro.
    Pentru bolnavii care suferă de tulburări de spectru autist (TSA), dezvoltarea de relaţii sociale cu oamenii din jur este adesea problematică. Este deja cunoscut că, la persoanele autiste, anumite regiuni ale creierului, respectiv cele legate de comportamentele sociale, nu sunt destul de active. Recent, medici australieni au publicat în revista Brain Stimulation rezultatele promiţătoare ale unui studiu ce demonstrează pentru prima dată efectele benefice ale stimulării transcraniene magnetice la pacienţi autişti.
    Stimularea transcraniană magnetică repetată (rTMS) constă în montarea pe capul bolnavului a unei bobine ce emite un câmp magnetic. În timpul şedinţei, impulsurile magnetice, repetate de circa 1.500 de ori, cresc activitatea neuronilor. Punctul forte al rTMS îl constituie caracterul său non-invaziv şi efectele secundare slabe, limitate adesea la dureri de cap trecătoare.
    Cunoscută pentru beneficiile sale în stările depresive, rTMS rămâne puţin studiată în cadrul autismului. „Nu suntem decât trei sau patru echipe în lume care lucrăm pe acest subiect”, a confirmat Peter Enticott, autorul studiului australian. O situaţie care nu-l miră pe Stephane Billard, psihiatru la EPSM Gourmelen de Quimper. „Autismul este o patologie studiată mai ales de pedopsihiatrie. Pentru moment, rTSM nu poate fi adaptată pe copii. Prin urmare, studiile pe acest subiect avansează încet”, declară Billard pentru le Figaro. Cauza: lipsa de bobine adaptate creierului copiilor, cele destinate adulţilor inducând stimulări prea profunde.
    Oamenii de ştiinţă australieni au folosit o modalitate particulară de rTSM, care permite o acţiune mai profundă. „Această tehnică a fost dezvoltată recent. Ea deschide noi perspective, deoarece permite stimularea zonelor profunde ale creierului, care nu erau accesibile înainte”, explică Stephane Billard.
    Astfel, 28 de autişti adulţi au primit stimuli într-o zonă specifică a lobului frontal, câte 15 minute în fiecare zi, timp de două săptămâni. Acelaşi procedeu a fost aplicat în cazul unor voluntari sănătoşi. Starea emoţională şi cognitivă a participanţilor a fost evaluată după o lună, cu ajutorul unui chestionar.
    „Am fost în mod agreabil surprinşi de îmbunătăţirile raportate de pacienţi”, relatează Peter Enticott. În timp ce voluntarii sănătoşi nu au simţit niciun efect, pacienţii autişti au declarat că au avut mai puţine probleme în relaţiile lor sociale. De asemenea, anxietatea lor s-a diminuat în mod semnificativ.
    „Acest studiu-pilot este foarte încurajator. Însă acum trebuie identificate mecanismele responsabile de aceste ameliorări clinice şi trebuie observat dacă ele persistă pe termen mai lung”, precizează Stephane Billard. Cercetătorii australieni speră că noul studiu, pe care ei l-au început deja, va aduce răspunsuri la aceste întrebări.
    În condiţiile în care tulburările de comportamente sociale sunt asociate mai multor maladii neurologice, studiul australian ar putea incita alte echipe să caute să exploreze beneficiile rTSM. Promiţătoare, tehnica ar urma încă să-şi demonstreze eficienţa, înainte de a intra în arsenalul terapeutic al psihiatrilor. „Mai multe centre spitaliceşti din Franţa utilizează rTSM, însă exclusiv în cadru experimental”, precizează Stephane Billard. Pentru moment, tehnica nu a fost validată de Înalta Autoritate pentru Sănătate din Franţa HAS şi, prin urmare, nu poate deocamdată să fie prescrisă în cotidian.

  • Ce şanse au copiii autişti în România?

    Ce şanse au copiii autişti în România?

    În România, la nivelul anului 2012, erau declarate 7.179 de persoane diagnosticate cu autism (conform Ministerului Sănătăţii) însă numărul real al acestora este mult mai mare, majoritatea nefigurând în evidenţa oficială. Pentru o rată ridicată de succes în ce priveşte recuperarea, autismul necesită intervenţia unor specialişti bine pregătiţi, o intervenţie începută cât mai din timp, susţinută, cu o frecvenţă foarte ridicată şi pe termen îndelungat. Autismul cere intervenţia unor echipe multidisciplinare formate din psiholog, psihoterapeut, logoped, kinetoterapeut, terapeut ocupaţional. În ce măsură pot copiii autişti din România să beneficieze de asemenea intervenţii care le pot schimba viaţa?

    Incidenţa autismului este de 1/88 persoane, conform unui studiu publicat în 2012 de Centrul pentru Controlul Maladiilor din Atlanta, Statele Unite ale Americii, iar pentru ţara noastră specialiştii estimează că există cel puţin 15.000 de persoane cu autism. Studiile şi experienţa organizaţiilor de profil internaţionale arată că diagnosticarea timpurie, la vârsta de 18 – 36 luni, intervenţiile specializate şi integrarea socială, cresc cu până la 47% şansele persoanelor cu autism de a dobândi abilităţi pentru viaţă independentă, conform studiului publicat de Ivar Lovaas, UCLA, 1987.

    Dat fiind că, în România, serviciile specializate se situează sub nivelul cererii, tulburarea de spectru autist (TSA) rămâne o afecţiune extrem de costisitoare pentru majoritatea familiilor afectate. În condiţiile în care, în ţara noastră, nu există deocamdată un cadru legislativ care să reglementeze drepturile persoanelor cu TSA, responsabilitatea recuperării copiilor cu autism – asigurarea intervenţiilor terapeutice necesare, integrarea copiilor în sisteme de învăţământ, acoperirea tuturor costurilor aferente acestui proces anevoios – revine aproape exclusiv familiei. Părinţii caută, pe internet sau prin cunoştinţe, atât informaţii cât şi servicii în care se aplică terapii ce şi-au demonstrat eficienţa (ABA, PECS etc.), iar ajutorul unor consultanţi certificaţi poate să ducă la costuri foarte ridicate, de până la 4.000-5.000 lei pe lună, investiţi în terapie şi în alte mijloace de recuperare.

    La toate acestea se adaugă faptul că, în majoritatea cazurilor, unul dintre părinţi este nevoit să renunţe la locul de muncă şi să devină însoţitorul permanent al copilului cu autism, fapt care diminuează şi mai mult venitul familiei, iar părintelui îi reduce şansele de a se reintegra pe piaţa muncii.

    Un proiect amplu, început în urmă cu trei ani, a avut în vedere tocmai aceste dificultăţi majore cărora trebuie să le facă faţă, în România, copiii cu TSA şi familiile lor. La momentul începerii proiectului “Şi ei trebuie să aibă o şansă !“ – program de sprijin pentru integrarea socială şi profesională a persoanelor cu tulburări de spectru autist, serviciile publice existente erau în principal cele dedicate copiilor sau adulţilor cu dizabilităţi în general. La nivelul anului 2010,  conform unei analize realizate de partenerii din proiect, în cadrul celor 41 de direcţii generale pentru protecţia copilului şi asistenţă socială din întreaga ţară, care au răspuns la chestionarul de culegere de date, au rezultat următoarele:

    n existau doar 2 servicii specializate pentru copiii cu autism (ambele, în Bucureşti);

    n 15 direcţii ofereau servicii copiilor cu tulburări de spectru autist în cadrul complexelor de servicii pentru copii cu dizabilităţi sau în cadrul complexelor de servicii sociale;

    n 24 de direcţii aveau doar posibilitatea de a evalua, în cadrul Serviciului de Evaluare Complexă, în vederea încadrării într-un grad de handicap; nu aveau capacitatea de a oferi şi servicii de recuperare.

    Alternativa o reprezintă serviciile private care sunt dezvoltate de organizaţiile neguvernamentale sau sunt oferite de practicieni individuali (psihologi, logopezi, psihopedagogi, kinetoterapeuţi). Iniţiativele organizaţiilor neguvernamentale au pornit, la rândul lor, de la părinţi ai copiilor cu tulburări de spectru autist care nu au găsit, în sistemul public, serviciile necesare persoanelor cu astfel de tulburări. Părinţii au format, acoperind ei înşişi costurile, primii specialişti în terapii pentru TSA (ABA, TEACCH, PECS etc.), bazându-se pe experienţa profesioniştilor din alte ţări. De aceea, majoritatea serviciilor private sunt oferite contra cost, fapt ce limitează accesul persoanelor cu TSA, din familii vulnerabile, la intervenţii absolut necesare pentru o viitoare integrare socială.

    Odată ajunşi la vârsta adultă, serviciile existente se restrâng şi mai mult, atât din punct de vedere al diversităţii şi acoperirii nevoilor adulţilor cu autism cât şi din perspectiva numărului de astfel de servicii şi a distribuţiei acestora în teritoriu.

    Analiza situaţiei naţionale realizate în cadrul proiectului identifică, de asemenea, o serie de probleme şi în ceea ce priveşte accesul copiilor şi adulţilor cu TSA la educaţie: ”dificultăţile de integrare şcolară sau de acceptare în colectiv, lipsa unei programe şcolare adaptate nevoilor copiilor, numărul redus al consilierilor şcolari şi al profesorilor de sprijin, lipsa de interes a părinţilor, lipsa de formare a cadrelor didactice în ceea ce priveşte sănătatea mintală a copilului şi adolescentului, modul deficitar în care funcţionează instituţia profesorului de sprijin” şi, nu în ultimul rând, respingerea şi izolarea persoanelor cu autism, cauzate de lipsa de informare cu privire la afecţiune.

    Persoanele cu autism au nevoie de terapie continuă, care vizează îmbunătăţirea sau dezvoltarea abilităţilor de comunicare, combaterea izolării sociale, formarea unei anumite rutine, acumularea de informaţii şi cunoştinţe, estomparea comportamentelor disruptive etc.. Întreruperea terapiei sau fluctuaţiile de participare la şedinţele terapeutice conduc, de cele mai multe ori, la înregistrarea unui regres sau la consecinţe ireversibile.

    Pe lângă terapia individuală este nevoie şi de terapie de grup care să vizeze procesul de dezvoltare a propriei personalităţi sociale. Serviciile de evaluare şi terapie în domeniul TSA trebuie susţinute de servicii complementare precum cele medicale, de logopedie, kinetoterapie sau de terapie ocupaţională, de la caz la caz.

    Tinerii cu TSA au nevoie de terapie care să vizeze predominant zona deprinderii abilităţilor de viaţă independentă, pentru creşterea autonomiei personale, asigurarea, prin intervenţii în cadrul familiei şi a şcolii, a unei tranziţii către viaţa de adult. Integrarea profesională devine, în unele cazuri, o necesitate iar intervenţiile aici au în vedere sensibilizarea societăţii în ansamblu, prin creşterea nivelului de informare cu privire la TSA, stimularea angajatorilor, dar şi încurajarea dezvoltării de ateliere protejate sau forme de economie socială.

  • Test de sânge prin care s-ar putea descoperi autismul la copii de la vârsta de un an

    Cercetători americani au anunţat că au dezvoltat un test de sânge pentru diagnosticarea autismului la copii de la vârsta de un an. În Franţa există aproape 30.000 copii afectaţi de o formă sau alta de autism, menţionează maxisciences.com.
    De aici decurge importanţa descoperirii precoce a bolii pentru a gândi un tratament potrivit. Cercetători de la Universitatea California au anunţat că au găsit un mijloc de a descoperi autismul la un an datorită unui test genetic.
    Deşi rămân destul de neclare, originile autismului sunt în mare parte genetice. Profesorul Eric Courchesne de la Autism Centre of Excelence, afirmă că a identificat mai multe gene “vinovate” şi că a înţeles felul în care asocierea lor provoacă autismul. “În timpul săptămânilor 4, 5 şi 6 de sarcină, genele dereglează producerea de celule cerebrale, producând fie prea multe, fie prea puţine din unele, precum şi felul în care se conectează”, a explicat el la o conferinţă. “Am identificat astfel patru gene care formează o semnătură biologică a autismului la copii începând de la un an”, a adăugat el. Profesorul arată că metoda lui se bazează pe asocierea genelor. Prin urmare, testul ar consta în depistarea unor mutaţii la nivelul acestor gene pentru identificarea unei eventuale forme de autism cât mai devreme posibil, chiar de la un an. Potrivit cercetătorului, testul ar putea fi disponibil de anul viitor.
    Datorită diagnosticului precoce, terapiile adaptate copiilor ar duce la gestionarea mai bună a bolii şi îmbunătăţirea vieţii bolnavilor şi a familiilor lor. Autismul se manifestă prin dificultăţi în stabilirea relaţiilor sociale şi de comunicare. Autiştii par adesea izolaţi într-o “lume interioară”. În prezent nu există un tratament al bolii, dar, cu cât diagnosticarea şi îngrijirea intervin mai devreme, cu atât copilul îşi poate îmbunătăţi capacităţile de comunicare.
    Se efectuează numeroase cercetări pentru a înţelege cât mai bine această tulburare. Datorită tehnicilor de imagistică cerebrală, cercetătorii identifică regiunile cerebrale cu funcţionare alterată la autişti, cum ar fi cele responsabile de limbaj sau de relaţionarea socială. Într-un articol publicat recent în revista Brain a Universităţii Oxford, oamenii de ştiinţă au mai descoperit că autismul afectează în mod diferit creierul femeilor şi pe cel al bărbaţilor, încheie maxisciences.com.

  • Autismul afectează diferit creierul bărbaţilor şi al femeilor

    Autismul afectează diferit creierul bărbaţilor şi al femeilor

    Autismul afectează în mod diferit creierul bărbaţilor şi al femeilor, relevă un studiu britanic, citat de BBC. Experţi britanici au studiat tomografiile a 120 de femei şi bărbaţi, jumătate dintre cei studiaţi suferind de autism. Diferenţele descoperite de studiu, ale cărui rezultate au fost publicate în revista Brain, demonstrează că este nevoie de cercetări suplimentare pentru a înţelege modul în care sunt afectate fetele de autism, spun oamenii de ştiinţă. Experţii susţin că fetele care suferă de autism riscă să fie mai stigmatizate de societate decât băieţii şi, de altfel, ar putea fi mai greu pentru ele să fie diagnosticate corect. Autismul afectează mai mult indivizii de sex masculin şi de aceea majoritatea cercetărilor se concentrează asupra acestora.

    În acest studiu, experţi de la Centrul de Cercetare a Autismului de la Universitatea Cambridge au folosit imagistică prin rezonanţă magnetică (RMN) pentru a examina modul în care autismul afectează creierul bărbaţilor şi al femeilor.

    Studiul s-a concentrat pe diferenţele dintre creierul bărbaţilor sănătoşi şi creierul bărbaţilor care suferă de autism, precum şi pe creierul femeilor cu sau fără autism.

    Cercetătorii au descoperit că, în cazul femeilor cu autism, creierul lor „arăta” mai mult ca cel al bărbaţilor sănătoşi, deşi nu chiar identic, atunci când era comparat cu creierul femeilor sănătoase. Însă nu s-a descoperit acelaşi tip de diferenţă în cazul bărbaţilor cu autism.

    Ceea ce ştiam până acum despre autism reprezintă o viziune mai mult din perspectiva bărbaţilor afectaţi de boală, a declarat medicul Meng-Chuan Lai, care a lucrat la studiu. „Această cercetare demonstrează că este posibil ca efectul autismului să se manifeste diferit în funcţie de sexul persoanei. Prin urmare, nu trebuie să presupunem că tot ceea ce am descoperit în cazurile de autism la bărbaţi se aplică şi femeilor”, a adăugat el. Cercetătorul este de părere că este nevoie de studii suplimentare atât la bărbaţi, cât şi la femei pentru a descoperi asemănările şi deosebirile.

    „De-a lungul timpului, cercetările despre autism au pornit de la studierea în principal a bărbaţilor şi băieţilor care suferă de această boală. Acest studiu important ne va ajuta să înţelegem felul în care boala diferă de la un sex la altul. Fetele se adaptează mai uşor decât băieţii şi pot dezvolta strategii care adesea maschează ceea ce noi considerăm a fi simptome tradiţionale ale autismului. Această disimulare poate provoca un stres enorm, iar multe fete pot dezvolta probleme secundare, precum anxietatea, probleme de nutriţie sau depresie”, a declarat Carol Povey, director al Centrului pentru Autism din cadrul Societăţii Naţionale a Autismului.