
Tag: astronomie
-
Cea mai mare explozie cosmică după Big Bang uluieşte oamenii de ştiinţă
Astronomii au văzut cea mai mare explozie zărită vreodată în Univers. Astronomii o consideră „un monstru”. A fost cea mai mare şi mai strălucitoare explozie cosmică descoperită vreodată. Dacă ar fi fost mai aproape, Pământul ar fi rămas fără atmosferă şi forme de viaţă.Telescoapele de pe orbită au observat un show astronomic ce se poate vedea o dată în viaţă atunci când au zărit într-o galaxie îndepărtată acest fenomen, ce poartă numele de „explozie de raze gamma”.Singura explozie mai mare cunoscută de astronomi este Big Bangul – şi, desigur, acel eveniment nu a avut martori. „Această explozie a fost un eveniment pe care-l vezi o dată într-un secol”, a comentat Paul Hertz, şeful diviziei de astrofizică de la NASA, într-o conferinţă de presă.Din fericire, pentru că acest eveniment a avut loc la 3,7 miliarde de ani-lumină distanţă, omenirea a scăpat cu bine. De fapt, nimeni de pe Terra nu a putut vedea această explozie cu ochiul liber.O explozie de raze gamma are loc atunci când o stea masivă moare, ea se prăbuşeşte şi formează o gaură neagră, explodând în ceea ce este numit „supernova”, ejectând radiaţie energetică. Această radiaţie este extrem de strălucitoare şi călătoreşte prin univers cu o viteză apropiată de cea a luminii. O planetă aflată în calea unei astfel de radiaţii şi-ar pierde instantaneu atmosfera şi ar rămâne precum o cenuşă arsă, spun astronomii.Oamenii de ştiinţă ar putea detecta semnele care preced o explozie de raze gamma, însă dacă o astfel de explozie s-ar îndrepta spre Terra – deşi astronomii afirmă că şansele sunt aproape de zero – nimeni nu ar putea face nimic pentru a salva planeta noastră.Telescoapele NASA aflate pe orbită au detectat astfel de explozii preţ de mai bine de două decenii, zărind câte o explozie la câteva zile. Aceasta însă, ce a fost detectată pe 27 aprilie, a stabilit noi recorduri, se arată în patru studii noi publicate de curând în jurnalul Science. Studiile arată că explozia aceasta a lovit instrumentele NASA cu o energie de 5 ori mai mare decât cea a exploziei de pe locul 2, ce a fost înregistrată în 1999. Explozia a pornit de la o stea care avea masa de 20-30 de ori mai mare decât cea a Soarelui nostru, dar care era doar de câteva ori mai mare ca dimensiuni, astfel că avea o densitate incredibil de mare. Steaua a explodat într-un mod extrem de violent.În general, exploziile de raze gamma sunt „cele mai titanice explozii din univers”, explică astrofizicianul Rob Preece, unul dintre autorii noilor studii. Această explozie a fost atât de puternică, încât unele dintre instrumentele instalate pe telescoapele NASA au atins punctul maxim permis de echipament. Explozia a fost mult mai puternică şi a durat mai mult decât altele înregistrate până acum. „Eu o numesc «monstrul»”, a spus Preece. De altfel, unul din celelalte studii publicate acum, ce nu a fost scris de Preece, a folosit la rândul său cuvântul „monstru” în titlu, apelând la un vocabular neobişnuit în lumea ştiinţei.Unul din principalele motive pentru care explozia această a fost atât de luminoasă a fost faptul că, în comparaţie cu alte explozii, aceasta a fost destul de aproape de Terra. Majoritatea exploziilor zărite până acum erau la distanţe de două ori mai mari decât aceasta. Alte explozii ar putea fi la fel de mari, dar sunt mult mai departe de Terra, astfel că nu par aşa de luminoase când ajung în dreptul planetei noastre, explică autorii studiilor.Astronomii spun că este extrem de improbabil ca o explozie de raze gamma să aibă loc la noi în galaxie. Avi Loeb, un cercetător de la Harvard, afirmă că probabilitatea ca acest eveniment să aibă loc este mai mică de 1 la 10 milioane. Galaxia noastră nu conţine multe stele de tipul celora care se pretează la explozii cu raze gamma, explică Charles Dermer, un co-autor al studiilor publicate recent şi totodată astrofizician la U.S. Naval Research Laboratory. „Probabilitatea ca ceva periculos să aibă loc este aproape de zero”, spune Dermer.De asemenea, deoarece o explozie de raze gamma este concentrată la fel ca razele unei lanterne, ea trebuie să fie îndreptată spre noi pentru a fi periculoasă. „Fie este îndreptată spre noi, fie nu e. Dacă nu este, ok, civilizaţia supravieţuieşte şi poate vedem o supernova. Dacă e îndreptată spre noi, contează foarte mult cât de departe este de noi. Dacă este în braţul local al galaxiei noastre, asta este, am avut un parcurs bun până acum”, spune Preece.Unii specialişti teoretizează că o extincţie în masă ce a avut loc pe Terra acum 450 de milioane de ani a fost provocată de o explozia de raze gamma într-o regiune apropiată a galaxiei noastre, însă Dermer spune că acest lucru este improbabil.Exploziile de raze gamma nu pot fi văzute de pe suprafaţa Pământului deoarece atmosfera le obscurează şi pentru că majoritatea luminii emise de aceste explozii este într-un spectru ce nu poate fi văzut cu ochiul liber. De aceea, NASA are sateliţi care le caută.Această explozie a fost atât de luminoasă, încât telescoapele de pe Terra au văzut o iluminare bruscă în constelaţia Leu. Pentru oamenii de ştiinţă, acesta a fost un moment unic. „Acestea sunt explozii cu adevărat uluitoare”, afirmă Peter Michelson, un fizician de la Universitatea Stanford care este coordonatorul unuia din instrumentele de pe un telescop NASA. „Dacă vă plac artificiile, nu există ceva mai tare decât aceste explozii. În afară de însuşi Big Bang-ul, acestea sunt cele mai mari explozii”, spune Michelson. Explozia „face parte din ciclul naşterii şi al vieţii şi al morţii în univers”, mai spune Michelson. „Tu şi cu mine suntem făcuţi din elemente care vin dintr-o supernovă”, concluzionează cercetătorul. -
Pericolul impactului cu un asteroid, mult mai mare decât se credea

Când un asteroid de numai 20 metri în diametru a explodat deasupra oraşului rus Celiabinsk, rănind peste 1.000 de perosane, astronomii au spus că e vorba despre un eveniment rar. Dar, recent, alţi oameni de ştiinţă au sugerat, în urma unor noi studii, că în realitate Pământul este mult mai vulnerabil la ameninţarea unor asteroizi decât se credea. În două articole publicate în revista Nature, cercetătorii estimează că astfel de evenimente s-ar putea petrece relativ des – o dată la 10 sau 20 de ani. Aceste calcule vor ajuta la organizarea apărării la nivel planetar, prin identificarea asteroizilor periculoşi şi deturnarea lor, la nevoie – o metodă pentru care, însă, mai este nevoie de cercetări pentru a dezvolta tehnologiile necesare.
O comisie a ONU a studiat de asemenea problema, iar luna viitoare Adunarea Generală a ONU ar putea adopta două dintre recomandările acesteia, instituind o Reţea Internaţională de Avertizare asupra Asteroizilor, menită să ajute la împărtăşirea informaţiilor relevante între mai multe ţări; de asemenea, ONU ar putea cere agenţiilor spaţiale ale diferitelor ţări să pună la punct un plan de cooperare pentru dezvoltarea unor tehnologii de deturnare a asteroizilor.
Cercetările au dus până acum la identificarea a 95% dintre asteroizii mari din apropierea Pământului, cei care au cel puţin 1 km în diametru, şi niciunul dintre aceştia nu urmează să se ciocnească în viitorul apropiat cu Pământul.
Însă unii oameni de ştiinţă avertizează că un asteroid de 1 km nu e pur şi simplu „periculos”, ci poate să însemne de-a dreptul sfârşitul civilizaţiei umane, după cum spune Edward T. Lu, fost astronaut NASA şi director al B612 Foundation, o iniţiativă particulară ce urmăreşte lansarea unui telescop spaţial menit să detecteze şi asteroizi mai mici, căci şi asteroizi mult mai mici de 1 km pot produce dezastre la scară extinsă.
Un asteroid de 2-3 ori mai mare decât cel de la Celiabinsk a căzut în Siberia în 1908 şi se estimează că ar fi eliberat o cantitate de energie echivalentă cu 5-15 milioane de tone de TNT, culcând la pământ milioane de copaci.
Telescopul propus de B612, care se va numi Sentinel, ar urma să detecteze asteroizi de până la 90 metri în diametru, deşi ar putea găsi şi mulţi alţii mai mici. Dr. Lu spune că această misiune va costa 450 milioane USD pentru a opera timp de un deceniu.
Un asteroid de 90 m diametru ar fi echivalent cu 150 millioane de tone de TNT şi ar putea ucide 50 de milioane de oameni sau ar avea un impact devastator asupra economiei mondiale, timp de un secol sau două, crede dr. Lu. Conform descoperirilor astronomice, 10-20% dintre asteroizii din apropierea Terrei au această mărime.
Dar şi asteroizii mai mici ar putea fi detectaţi, prin alte sisteme: astronomii de la Universitatea din Hawaii dezvoltă acum telescoape care vor scana cerul în căutarea unor puncte luminoase care se deplasează cu repeziciune şi care ar putea indica apropiata cădere a unor asteroizi de mici dimensiuni, cum era cel de la Celiabinsk; sistemul va deveni operaţional în 2015.
-
Apocalipsa la dată fixă: 16 martie 2880
Anunţat şi dezminţit de nenumărate ori până acum, evenimentul catastrofal care ar duce la dispariţia vieţii pe Terra – eventual cu tot cu planeta – a fost din nou anunţat , de data acesta de către astronomi, ca fiind probabil la o dată surprinzător de exactă: 16 martie 2880. Oamenii de ştiinţă sunt cu ochii pe un asteroid aflat pe o traiectorie ce ar putea duce la ciocnirea lui cu Pământul la data menţionată. Asteroidul, numit 1950 DA, are un diametru de cca. 1 km şi se deplasează cu o viteză de 15 km pe secundă faţă de Terra.
Calculele efectuate până acum arată că ar fi posibil ca el să ajungă atât de aproape de Pământ, încât să se prăbuşească în Oceanul Atlantic, cu o viteză de aproape 50.000 km pe oră. Forţa impactului a fost estimată ca fiind echivalentă cu explozia a 44.800 tone de TNT. Probabilitatea impactului este de 0,3%, ceea ce reprezintă, totuşi, un risc cu 50% ori mai mare decât cel asociat cu orice alt asteroid cunoscut.
Descoperit la 23 februarie 1950, asteroidul a fost pierdut din vedere timp de o jumătate de secol, apoi observat din nou în anul 2000.
Dar oamenii de ştiinţă afirmă că omenirea nu are – şi nu va avea – motive de îngrijorare din această cauză: dacă va fi nevoie de devierea asteroidului 1950 DA, se va şti din timp acest lucru şi se va găsi o metodă simplă şi eficientă de a o face – de exemplu, acoperirea suprafeţei lui cu praf de cretă ori cărbune, sau cu mici sfere de sticlă, ceea ce va schimba reflectivitatea asteroidului şi va face ca presiunea exercitată de radiaţia solară să îl devieze de la cursul său, ferind Pământul de impact.
În prezent, NASA monitorizează 1.400 de asteroizi potenţial periculoşi, care ar putea trece la o distanţă mică de Pământ în viitor. Specialiştii lucrează la dezvoltarea unui dispozitiv spaţial cu senzori de infraroşii – Near Earth Object Camera (NEOCam) – care ar putea îmbunătăţi capacitatea de supraveghere a asteroizilor. Acest dispozitiv ar urma să fie lansat în spaţiu şi poziţionat la o depărtare de 4 ori mai mare decât distanţa dintre Pământ şi Lună, de unde ar putea observa în mod foarte eficient mişcările asteroizilor.