Tag: ANI

  • ANI îl acuză pe directorul Teatrului Muzical de incompatibilitate

    Agenţia Naţională de Integritate (ANI) susţine că Teodor Niţă, directorul Teatrului Muzical ”Nae Leonard” din Galaţi, ar fi fost în stare de incompatibilitate, în condiţiile în care în perioada 31 ianuarie 2012 – 17 octombrie 2012, a exercitat, simultan, funcţia de manager interimar al teatrului şi pe cea de decan al Facultăţii de Arte din cadrul Universităţii ”Dunărea de Jos” Galaţi. “Teodor Niţă a încălcat dispoziţiile art. 3 din O.U.G nr. 189/2008, potrivit cărora managementul instituţiilor publice de cultură poate fi încredinţat unei persoane fizice care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: nu deţine o funcţie de conducere la o altă instituţie din România, coroborate cu dispoziţiile art. 207, alin. (2) din legea nr. 1/2011, potrivit cărora „funcţiile de conducere sunt următoarele: decan la nivelul facultăţii”, precizează ANI.
    Riscă destituirea
    Conform inspectorilor de integritate, Teodor Niţă a fost informat despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază. Directorul Teatrului Muzical poate fi asistat sau reprezentat de un avocat şi are posibilitatea de a prezenta orice date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris către ANI. În cazul în care ANI va decide că Teodor Niţă a fost în stare de incompatibilitate, directorul Teatrului Muzical riscă să-şi piardă funcţia. „Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat încălcarea obligaţiilor legale privind […] starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective”. Mai mult decât atât, pentru o perioadă de trei ani Niţă nu ar mai putea ocupa o funcţie publică, o hotărâre definitivă în acest caz urmând cel mai probabil să se ia în justiţie, unde directorul Teatrului Muzical  poate ataca decizia ANI.
    Directorul Teatrului Muzical se află în prezent într-un turneu în Olanda cu trupa de teatru şi se preconizează să revină în ţară abia în ianuarie 2014. “Din punctul meu de vedere, nu există incompatibilitate. Funcţia de decan este funcţie didactică, nu publică, iar director interimar nu este funcţie de conducere. Eu când am fost numit manager îmi dădusem demisia din funcţia de decan. Rămâne acum să fac eu demersuri către ANI”, ne-a declarat Teodor Niţă.

  • Preşedintele CJ Galaţi, reclamat la ANI

    Preşedintele PDL Galaţi, Doru Resmeriţă, a anunţat în cadrul conferinţei de presă susţinute vineri că va face sesizare la ANI în legătură cu starea de incompatibilitate în care s-ar fi aflat preşedintele CJ Galaţi, Nicolae Bacalbaşa, în perioada în care a făcut parte din Consiliul de Administraţie al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară pentru Situaţii de Urgenţă. Resmeriţă a declarat că înlocuirea în CA a preşedintelui CJ cu doctorul Aurel Nechita este tardivă, deoarece starea de incompatibilitate s-ar menţine pentru perioada în care Nicolae Bacalbaşa a fost membru al CA-ului asociaţiei respective. Preşedintele PDL Galaţi a mai declarat că dacă în cazul primarilor de la nivelul judeţului Galaţi s-a mulţumit să constate starea lor de incompatibilitate, urmând ca ANI sau justiţia să se pronunţe în cazul fiecăruia dintre ei, în cazul preşedintelui CJ nu putea să rămână indiferent deoarece funcţia ar fi una foarte importantă. Rămâne de văzut dacă Doru Resmeriţă va depune sesizarea către ANI şi dacă ANI îi va dreptate, adică dacă îl va declara incompatibil pe preşedntele CJ Galaţi, justiţia urmând totuşi să dea verdictul final, respectiv dacă Nicolae Bacalbaşa s-a aflat sau nu în stare de incompatibilitate.

  • Primari din judeţul Galaţi, pe lista neagră

    Primari din judeţul Galaţi, pe lista neagră

    Preşedintele PDL Galaţi, Doru Resmeriţă, a declarat în cadrul conferinţei de presă susţinute joi că aproximativ 20 de primari din judeţ ar fi în stare de incompatibilitate deoarece ar face parte din consiliile de administraţie ale asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară (ADI). Doru Resmeriţă susţine că are informaţii potrivit cărora din rândul incompatibililor ar face parte şi primarii din municipiile Galaţi şi Tecuci, dar şi primarul din oraşul Târgu Bujor, pe lista edililor şefi ai localităţilor fiind membri de la cele mai multe partide. „Ştim că în judeţul Galaţi sunt aproximativ 20 de primari care sunt membri în consiliile de administraţie ale asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară şi care ar fi în acea stare de incompatibilitate. O să stabilească ANI dacă ei sunt în conflict de interese sau nu. Din punctul nostru de vedere, al PDL, legea ANI privind incompatibilitatea nu trebuie modificată şi ea se respectă aşa cum este acum, deoarece prezenţa într-un consiliu de administraţie la o companie de interes public local sau judeţean este, din punctul nostru de vedere, incompatibilă cu calitatea de primar sau cu altă funcţie. Unii primari au ajuns în situaţia asta conştienţi de faptul că prin aceste companii se vor gestiona foarte multe fonduri şi au vrut să fie implicaţi, iar alţii din necunoaşterea legii, deoarece în mod normal juriştii primăriilor ar fi trebuit să le spună dacă au sau nu dreptul legal de a face parte din consiliile de administraţie respective. Chiar dacă s-ar modifica legea, starea de incompatibilitate constatată la un moment dat nu dispare”, a declarat preşedintele interimar al PDL Galaţi. Acesta a afirmat că niciunul din cei şapte primari PDL şi 150 de consilieri locali portocalii din ţară  nu vor participa la manifestările publice, dezbaterile sau protestele care sunt anunţate pentru modificarea Legii ANI.

    Ce spune legea

    Legea 61/2003 prevede că  funcţia de primar sau preşedinte al Consiliului Judeţean este incompatibilă cu funcţia de membru al Consiliului de Administraţie sau orice funcţie de conducere la regiile autonome de interes local sau naţional, la companiile şi societăţile naţionale precum şi la instituţiile publice. De asemenea, legea mai precizează că funcţia de primar sau preşedinte de CJ este incompatibilă cu „funcţia de reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale în adunările generale ale societăţilor comerciale de interes local sau de reprezentant al statului în adunarea generală a unei societăţi comerciale de interes naţional”. Edilii din ţară se tem că în aceste situaţii se va ţine cont şi de asociaţiile de dezvoltare intercomunitară la care sunt membri ai CA majoritatea primarilor şi preşedinţilor sau reprezentanţilor de CJ din ţară, cum în Galaţi este cazul ADI. Contactat telefonic pentru un punct de vedere pe marginea declaraţiilor făcute de Doru Resmeriţă, care pot fi puse sub semnul întrebării atâta timp cât nu există sentinţe ANI în acest sens sau decizii judecătoreşti definitive şi irevocabile privitoare la starea de incompatibilitate, primarul Marius Stan nu a dorit să comenteze nimic pe această temă. Potrivit informaţiilor noastre primarul Stan nu mai reprezintă interesele Primăriei Galaţi în ADI Galaţi, în locul acestuia fiind desemnat city-managerul Aurel Vlaicu.