
Tag: abuz in serviciu
-
Mandat de arestare pentru prefectul Galaţiului
Emanoil Bocăneanu, prefect al judeţului Galaţi până acum câteva zile, a fost arestat pentru 29 de zile. Aceasta a fost decizia luată de magistraţii Tribunalului Galaţi după ce procurorii DNA i-au dat lui Bocăneanu ordonanţă de reţinere, vineri, la ora 4 dimineaţa, şi apoi au cerut arestarea preventivă. Decizia instanţei a fost atacată cu recurs chiar în sala de judecată.Reamintim că, în cursul dimineţii de vineri, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Galaţi au anunţat că efectuează cercetări faţă de inculpatul BOCÃNEANU EMANOIL CÃTÃLIN, prefect al judeţului Galaţi, în sarcina căruia s-au reţinut următoarele infracţiuni:– trafic de influenţă, în formă continuată,– şantaj,– instigare la infracţiunea de folosirea, în orice mod, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii,– abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial,– participaţie improprie la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, în formă continuată,– participaţie improprie la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi infracţiunea de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, în formă continuată,– instigare la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, în formă continuată,– instigare la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi infracţiunea de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, în formă continuată,Ameninţări, presiuni şi şpagăDin ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori a rezultat următoarea stare de fapt:La data de 1 august 2013, inculpatul Bocăneanu Emanoil Cătălin a exercitat ameninţări şi presiuni asupra unei persoane din conducerea Direcţiei Judeţene pentru Evidenţa Persoanei Galaţi pentru a o determina să accepte angajarea în instituţie a unei anumite persoane, o prietenă a soţiei inculpatului.Pentru a asigura câştigarea concursului de angajare a persoanei respective, inculpatul Bocăneanu Emanoil Cătălin l-a determinat pe învinuitul Chirnoagă Tudorel, preşedintele comisiei de concurs, să-i remită acesteia subiectele, prin intermediul învinuitului Topală Bogdan-Valentin, înainte de susţinerea concursului.În cursul anului 2013, inculpatul a efectuat demersuri astfel încât să se asigure că o anumită firmă care avea un contract cu Direcţia Judeţeană pentru Evidenţa Persoanei Galaţi va primi contravaloarea contractului, în condiţiile în care Instituţia Prefectului Judeţului Galaţi nu gestiona fondurile acestei unităţi, ci Consiliul judeţean Galaţi. În schimbul demersurilor făcute, Bocăneanu Emanoil Cătălin a pretins firmei respective montarea unor produse (cadă pentru duş, baterie duş), bunuri despre care a solicitat să nu apară pe devizul de lucrări şi a pretins şi o sumă de bani din contravaloarea contractului, bani pe care urma să-i primească după virarea contravalorii contractului în contul firmei executante.Cu ocazia derulării concursului pentru ocuparea funcţiei de inspector şef al Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi, inculpatul Bocăneanu Emanoil Cătălin, în calitate de membru al comisiei, s-a implicat activ în sprijinirea unui candidat pentru ca acesta să fie declarat câştigător în urma concursului care s-a desfăşurat în luna august 2013. Totodată, inculpatul Bocăneanu Emanoil Cătălin l-a determinat pe un alt candidat din cadrul Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Ialomiţa să nu-şi valorifice corect cunoştinţele în vederea ocupării funcţiei pentru care candida. Anterior, inculpatul Bocăneanu Emanoil Cătălin, fiind deja prefect al judeţului Galaţi, primise în repetate rânduri, de la candidatul pe care l-a sprijinit, produse alimentare şi băuturi.În perioada 2012 – 2013, inculpatul Bocăneanu Emanoil Cătălin în calitate de prefect, uzând de prerogativele funcţiei deţinute, a determinat angajaţi din cadrul Direcţiei Judeţene pentru Evidenţa Persoanei Galaţi, să-i prelungească unei angajate a unităţii suspendarea din activitate, sens în care, în mod repetat a primit de la aceasta sume de bani prin intermediul fiicei ei.În cursul anului 2013, la solicitarea învinuitului Topală Bogdan, inculpatul Bocăneanu Emanoil Cătălin a intervenit, în două situaţii pe lângă pe lângă ofiţeri ai Poliţiei Rutiere Galaţi, astfel încât subordonatul său să fie sancţionat doar cu avertisment pentru depăşirea limitei de viteză, pentru neacordarea de prioritate la trecerea de pietoni, respectiv să i se înlăture sancţiunea de suspendare a permisului de conducere.În perioada august – septembrie 2013, şi-a exercitat prerogativele conferite de funcţia deţinută, traficându-şi influenţa pentru a-i asigura unui administrator de societăţi comerciale accesul la conducerea Direcţiei Regionale de Finanţe Galaţi, pentru rezolvarea unor probleme ale firmelor, primind pentru aceste intervenţii, în repetate rânduri, produse alimentare.În interesul aceluiaşi administrator, inculpatul Bocăneanu Emanoil Cătălin a contactat în mod repetat o persoană din conducerea unei unităţi siderurgice, în scopul asigurării desfacerii de produse pe platforma combinatului, acceptând şi primind diverse produse alimentare în schimb.În perioada august-octombrie 2013, pe fondul reorganizării structurilor judeţene ale Finanţelor Publice, inculpatul Bocăneanu Emanoil Cătălin, folosindu-se de prerogativele conferite de funcţia deţinută, a exercitat intervenţii repetate pe lângă un factor de decizie, în scopul asigurării menţinerii în funcţii a patru persoane, în condiţiile în care au fost vătămate alte persoane care îndeplineau condiţiile legale pentru ocuparea acelor posturi.În perioada 2012 – 2013, a impus unei persoane cu funcţie de conducere din subordine ca, pentru interesul său propriu, să achiziţioneze din banii Direcţiei judeţene pentru Evidenţa Persoanei Galaţi, mai multe bunuri.Inculpatului Bocăneanu Emanoil Cătălin i s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală.Faţă de Chirnoagă Tudorel şi Topală Bogdan-Valentin, procurorii au dispus începerea urmăririi penale, în sarcina acestora fiind reţinute infracţiunile de folosirea, în orice mod, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, respectiv complicitate la această infracţiune.Eliberat din funcţie în doar câteva orePe 15 noiembrie, la ora 4.00, procurorii au dispus reţinerea pentru 24 de ore a lui Bocăneanu, urmând ca acesta să fie prezentat cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile la Tribunalul Galaţi. Din momentul reţinerii şi până ca Tribunalul să emită mandatul de arestare, Guvernul luase deja decizia de a-l elibera din funcţie pe prefectul Bocăneanu. A fost numit ca interimar subprefectul Gabriel Panaitescu. -
Prefectul a fost reţinut şi va fi propus pentru arestare
În cursul dimineţii d evineri, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Galaţi au confirmat faptul că efectuează cercetări faţă de inculpatul BOCÃNEANU EMANOIL CÃTÃLIN, prefect al judeţului Galaţi, în sarcina căruia s-au reţinut următoarele infracţiuni:– trafic de influenţă, în formă continuată,– şantaj,– instigare la infracţiunea de folosirea, în orice mod, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii,– abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial,– participaţie improprie la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, în formă continuată,– participaţie improprie la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi infracţiunea de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, în formă continuată,– instigare la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, în formă continuată,– instigare la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi infracţiunea de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, în formă continuată,Ameninţări, presiuni şi şpagăDin ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori a rezultat următoarea stare de fapt:La data de 1 august 2013, inculpatul Bocăneanu Emanoil Cătălin a exercitat ameninţări şi presiuni asupra unei persoane din conducerea Direcţiei Judeţene pentru Evidenţa Persoanei Galaţi pentru a o determina să accepte angajarea în instituţie a unei anumite persoane, o prietenă a soţiei inculpatului.Pentru a asigura câştigarea concursului de angajare a persoanei respective, inculpatul Bocăneanu Emanoil Cătălin l-a determinat pe învinuitul Chirnoagă Tudorel, preşedintele comisiei de concurs, să-i remită acesteia subiectele, prin intermediul învinuitului Topală Bogdan-Valentin, înainte de susţinerea concursului.În cursul anului 2013, inculpatul a efectuat demersuri astfel încât să se asigure că o anumită firmă care avea un contract cu Direcţia Judeţeană pentru Evidenţa Persoanei Galaţi va primi contravaloarea contractului, în condiţiile în care Instituţia Prefectului Judeţului Galaţi nu gestiona fondurile acestei unităţi, ci Consiliul judeţean Galaţi. În schimbul demersurilor făcute, Bocăneanu Emanoil Cătălin a pretins firmei respective montarea unor produse (cadă pentru duş, baterie duş), bunuri despre care a solicitat să nu apară pe devizul de lucrări şi a pretins şi o sumă de bani din contravaloarea contractului, bani pe care urma să-i primească după virarea contravalorii contractului în contul firmei executante.Cu ocazia derulării concursului pentru ocuparea funcţiei de inspector şef al Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi, inculpatul Bocăneanu Emanoil Cătălin, în calitate de membru al comisiei, s-a implicat activ în sprijinirea unui candidat pentru ca acesta să fie declarat câştigător în urma concursului care s-a desfăşurat în luna august 2013. Totodată, inculpatul Bocăneanu Emanoil Cătălin l-a determinat pe un alt candidat din cadrul Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Ialomiţa să nu-şi valorifice corect cunoştinţele în vederea ocupării funcţiei pentru care candida. Anterior, inculpatul Bocăneanu Emanoil Cătălin, fiind deja prefect al judeţului Galaţi, primise în repetate rânduri, de la candidatul pe care l-a sprijinit, produse alimentare şi băuturi.În perioada 2012 – 2013, inculpatul Bocăneanu Emanoil Cătălin în calitate de prefect, uzând de prerogativele funcţiei deţinute, a determinat angajaţi din cadrul Direcţiei Judeţene pentru Evidenţa Persoanei Galaţi, să-i prelungească unei angajate a unităţii suspendarea din activitate, sens în care, în mod repetat a primit de la aceasta sume de bani prin intermediul fiicei ei.În cursul anului 2013, la solicitarea învinuitului Topală Bogdan, inculpatul Bocăneanu Emanoil Cătălin a intervenit, în două situaţii pe lângă pe lângă ofiţeri ai Poliţiei Rutiere Galaţi, astfel încât subordonatul său să fie sancţionat doar cu avertisment pentru depăşirea limitei de viteză, pentru neacordarea de prioritate la trecerea de pietoni, respectiv să i se înlăture sancţiunea de suspendare a permisului de conducere.În perioada august – septembrie 2013, şi-a exercitat prerogativele conferite de funcţia deţinută, traficându-şi influenţa pentru a-i asigura unui administrator de societăţi comerciale accesul la conducerea Direcţiei Regionale de Finanţe Galaţi, pentru rezolvarea unor probleme ale firmelor, primind pentru aceste intervenţii, în repetate rânduri, produse alimentare.În interesul aceluiaşi administrator, inculpatul Bocăneanu Emanoil Cătălin a contactat în mod repetat o persoană din conducerea unei unităţi siderurgice, în scopul asigurării desfacerii de produse pe platforma combinatului, acceptând şi primind diverse produse alimentare în schimb.În perioada august-octombrie 2013, pe fondul reorganizării structurilor judeţene ale Finanţelor Publice, inculpatul Bocăneanu Emanoil Cătălin, folosindu-se de prerogativele conferite de funcţia deţinută, a exercitat intervenţii repetate pe lângă un factor de decizie, în scopul asigurării menţinerii în funcţii a patru persoane, în condiţiile în care au fost vătămate alte persoane care îndeplineau condiţiile legale pentru ocuparea acelor posturi.În perioada 2012 – 2013, a impus unei persoane cu funcţie de conducere din subordine ca, pentru interesul său propriu, să achiziţioneze din banii Direcţiei judeţene pentru Evidenţa Persoanei Galaţi, mai multe bunuri.Inculpatului Bocăneanu Emanoil Cătălin i s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală.La data de 15 noiembrie 2013, procurorii au dispus reţinerea pentru 24 de ore a inculpatului Bocăneanu Emanoil Cătălin, urmând ca acesta să fie prezentat cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile la Tribunalul Galaţi.Faţă de Chirnoagă Tudorel şi Topală Bogdan-Valentin, procurorii au dispus începerea urmăririi penale, în sarcina acestora fiind reţinute infracţiunile de folosirea, în orice mod, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, respectiv complicitate la această infracţiune. -
A dispărut după ce a furat banii asociaţiei pe care o administra
Fostul administrator al asociaţiei 245 din Galaţi, Elena Fotache, condamnată la opt luni de închisoare cu suspendare pentru delapidare în formă continuată de către Judecătoria Galaţi, s-a volatilizat. Acesta nu a mai fost de găsit nici de către locatarii păgubiţi, nici nu s-a mai prezentat la proces şi nici nu a mai atacat decizia primei instanţe, mai ales după ce a primit doar câteva luni de închisoare cu suspendare. Doar Parchetul a atacat cu recurs decizia, în încercarea de a obţine o condamnare cu executare efectivă pentru un prejudiciu ce se apropie de 130.000 de lei. Proprietarii de apartamente ce fac parte din asociaţia 245 s-au interesat la Apaterm şi Apă Canal, de unde au aflat că datoria către cele două societăţi totaliza peste 153.000 de lei, reprezentând datoriile şi penalităţile. Asta în condiţiile în care locatarii nu ştiau absolut nimic de o asemenea datorie şi nici nu existau rău platnici la întreţinere. De altfel, la panoul de afişaj al datoriilor la întreţinere apărea un debit total mult mai mic, de doar 38.962 de lei. Când oamenii au luat-o la întrebări pe Elena Fotache, fostul administrator a recunoscut că nu a rezistat ispitei de a lua din banii asociaţiei pentru a-şi rezolva nişte probleme personale, dar s-a obligat să îi restituie într-un an de zile.Au rămas buni de platăProprietarii au reclamat-o la Poliţie, pe lista de acuzaţii numărându-se furtul, înşelăciunea, abuzul în serviciu, falsul intelectual şi uzul de fals. În urma unei expertize contabile, s-a constatat că prejudiciul cauzat Asociaţiei de Proprietari 245 în urma gestionării frauduloase a banilor proveniţi de la locatari se ridică la peste 128.000 de lei. Practic, Elena Fotache „uita” să mai plătească facturile către furnizorii de utilităţi, astfel că datoriile către aceste societăţi crescuseră de patru ori. Femeia a recunoscut şi în faţa procurorilor că a furat banii locatarilor, afişând datorii cu mult mai mici decât cele reale pentru a-i induce în eroare. Fostul administrator a motivat că spera să acopere prejudiciul după ce ar fi primit o moştenire, constând într-un teren şi o suprafaţă de pădure pe raza judeţului Bacău, numai că acest lucru nu s-a mai întâmplat. Judecătorii au obligat-o pe Elena Fotache să returneze cei 128.000 de lei pe care i-a furat, însă locatarii nu au mai reuşit să dea de fostul administrator, astfel că este posibil ca acum să rămână cu paguba. -
Fostul director al DSVSA Galaţi şi patronul magazinelor „Albo” au primit câte şapte ani de închisoare
Tribunalul Bacău a finalizat joi, 24 octombrie, dosarul de corupţie în care sunt implicaţi Viorel Gheorghiţă, fostul director al Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Galaţi, Dumitru Neculai, patronul reţelei de magazine alimentare “Albo” şi al fabricii de preparate din carne “Top Meat Food”, şi alte 16 persoane. Judecătorii au stabilit ca Viorel Gheorghiţă şi Dumitru Neculai să petreacă câte şapte ani după gratii, primul pentru pentru luare de mită, şantaj şi abuz în serviciu, iar cel de-al doilea pentru dare de mită, complicitate la abuz în serviciu şi falsificare de alimente. Procurorii anticorupţie gălăţeni l-au acuzat pe fostul director DSVSA Galati că îl proteja pe omul de afaceri Dumitru Neculai ori de câte ori fabrica de preparate din carne a acestuia din urmă intra în colimatorul inspectorilor veterinari. Patronul magazinelor alimentare “Albo” scăpa astfel de amenzi şi închiderea fabricii pentru că reintroducea în procesul de fabricaţie produse din carne alterate sau expirate. Conform DNA Galaţi, Viorel Gheorghiţă primea în schimb produse alimentare de la Dumitru Neculai.Peste 200.000 de kilograme de carne confiscateJudecătorii au dat dovadă de clemenţă faţă de mai mulţi inculpaţi din dosar, printre aceştia numărându-se angajaţi ai DSVSA Galaţi, care au primit pedepse cu închisoarea, dar cu suspendarea sub supraveghere a executării. Cristinel Mătură, Eugenia Şendrea, Lenuţa Catrin au fost condamnaţi la câte trei ani de închisoare cu executare, aceasta din urmă fiind obligată alături de fostul director al DSVSA Galaţi la plata a 209.000 de lei către ANAF cu titlu de despăgubiri civile. Tribunalul Bacău a hotărât confiscarea de la Neculai Dumitru şi firma administrată de acesta, Top Meat Food, a sumei de 426.166 de lei şi a 202.877 de kilograme de carne. Viorel Gheorghiţă rămâne în continuare cu sechestru pe apartamentul proprietate personală şi pe suma de 2.605 euro, în timp ce Dumitru Neculai nu poate înstrăina două apartamente şi nu se poate folosi de 10.850 de euro până la finalizarea definitivă a procesului. În plus, cei doi sunt buni de plată şi pentru câte 110.000 de lei către stat cu titlu de cheltuieli de judecată. Decizia Tribunalului Bacău nu este definitivă, putând fi atacată la instanţa superioară atât de către DNA Galaţi, cât şi de către inculpaţi. -
Executor judecătoresc, chemat să răspundă pentru un prejudiciu de 17.000 de euro
Moştenitorii executorului judecătoresc Dumitru Viţelaru, fost preşedinte al Camerei Executorilor Judecătoreşti Galaţi, faţă de care s-a dispus încetarea procesului în dosarul penal în care era acuzat de abuz în serviciu, sunt chemaţi acum să răspundă pe partea civilă în procesul penal. Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi susţin că Dumitru Viţelaru ar fi cauzat un prejudiciu de 17.000 de euro, alături de asociatul său, Vincenţiu Vasiliu. Acesta din urmă a fost achitat de acuzaţia de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor pe motiv că fapta de care era acuzat nu este prevăzută de legea penală, dar atât Parchetul, cât şi partea vătămată din dosar, firma SC Agri Machine SRL, au atacat cu recurs decizia la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Cei doi executori judecătoreşti – Dumitru Viţelaru şi asociatul său Vincenţiu Vasiliu – au fost trimişi în judecată pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor după ce pe 9 august 2010 au realizat o executare silită în judeţul Vrancea, despre care procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi susţin că s-ar fi făcut cu încălcarea legii.
Instanţa supremă va avea ultimul cuvânt
Povestea a început în mai 2010, când un gălăţean din Vânători şi-a dus tractorul la reparat la un atelier din satul vrâncean Jilişte, dar nu a avut bani să plătească valoarea reparaţiilor. Pentru că avea nevoie de utilajul agricol, proprietarul tractorului a apelat la un subterfugiu pentru a intra în posesia lui, încheind un contract de consultanţă cu o firmă din Galaţi, care a cerut apoi executorului să îi restituie utilajul agricol în baza unui contract de garanţie mobiliară. „Deşi nu avea competenţa teritorială de a efectua executarea, Dumitru Viţelaru a semnat şi ştampilat un formular, apoi i-a dat dispoziţie lui Vincenţiu Vasiliu să ridice tractorul”, a precizat procurorul de caz în rechizitoriu. Dumitru Viţelaru ne-a declarat la acea vreme că este nevinovat şi că va dovedi acest lucru în instanţă. „Sunt nişte acuzaţii gratuite. Trimiterea mea în judecată nu este justificată. I-am explicat procurorului că aveam competenţă teritorială să fac executarea şi la Vrancea. Pe criteriile care mi-au fost reţinute mie, toţi executorii judecătoreşti de la Galaţi ar trebui trimişi în judecată. Am cerut un punct de vedere oficial şi de la Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti, pe care îl voi depune în instanţă”, susţinea Viţelaru. Judecătorii instanţei supreme vor da un verdict în acest caz în ianuarie 2014.
-
Fosta şefă a Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Galaţi va fi evaluată de un consilier de probaţiune
Procesul Vioricăi Colgiu, fost comisar şef al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Galaţi, se apropie de final după ce aceasta a fost audiată, urmând ca la termenele de judecată viitoare să fie ascultaţi şi martorii propuşi de Parchet şi apărare. Interesant este că instanţa de judecată a dispus ca până la următorul termen de judecată să fie efectuat un referat de evaluare al Vioricăi Colgiu, ce are rolul de a analiza comportamentul şi personalitatea acesteia din perspectivă psiho-socială. Referatul de evaluare este rezultatul unei anchete realizate de către un consilier de probaţiune, care se va deplasa la domiciliul persoanei în cauză, pentru a afla date despre factorii ce ar fi putut influenţa comportamentul antisocial al său. De pildă, din ce mediu familial provine, cum se comportă în familie şi în societate, ce activităţi desfăşoară, ce anturaj are. Rezultatul acestor cercetări se concretizează într-un document numit referat de evaluare, care va fi analizat de instanţă şi va avea impact asupra individualizării judiciare a pedepsei aplicate Vioricăi Colgiu, dacă aceasta va fi găsită vinovată de judecători.Acuzată de luare de mită şi instigare la abuz în serviciuColgiu a fost trimisă în judecată pentru luare de mită, instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice şi participaţie improprie la fals intelectual. Procurorii anticorupţie au descoperit că pe 19 februarie 2011 Viorica Colgiu, pe atunci comisar şef al CJPC Galaţi, i-a solicitat unei persoane cu funcţie de conducere din cadrul Direcţiei Sanitare şi pentru Siguranţa Alimentelor Galaţi să dispună ca funcţionarii publici din subordinea sa să oprească controlul pe care îl efectuau la punctul de lucru al SC COLVIRAZ SRL Galaţi, societate comercială administrată de soţul său. Anchetatorii au aflat că, în cursul anilor 2010 – 2011, fostul comisar şef al CJPC Galaţi, deşi avea ca atribuţii de serviciu verificarea activităţii SC COLVIRAZ SRL, a administrat această societate comercială în baza unei procuri autentificate. Fostul comisar şef i-a solicitat unei persoane din subordinea sa să falsifice un proces verbal de constatare a contravenţiilor prevăzute în legislaţia privind protecţia consumatorilor. Ministerul Finanţelor Publice s-a constituit parte civilă în proces cu 85.000 lei, reprezentând valoarea amenzii care nu a fost aplicată ca urmare a intervenţiei Vioricăi Colgiu, iar în vederea recuperării acestui prejudiciu, procurorii au instituit sechestru asigurător asupra unui imobil aparţinând fostului comisar şef. -
Moştenitorii, chemaţi să răspundă în numele fostului preşedinte al Camerei Executorilor Judecătoreşti din Galaţi

Situaţie deloc plăcută pentru moştenitorii executorului judecătoresc Dumitru Viţelaru, fost preşedinte al Camerei Executorilor Judecătoreşti Galaţi, faţă de care s-a dispus încetarea procesului în dosarul penal în care era acuzat de abuz în serviciu. Moştenitorii sunt chemaţi acum să răspundă pe partea civilă în procesul penal, în care procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi susţin că Dumitru Viţelaru ar fi cauzat un prejudiciu de 17.000 de euro alături de asociatul său, Vincenţiu Vasiliu. Acesta din urmă a fost achitat de acuzaţia de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor pe motiv că fapta de care era acuzat nu este prevăzută de legea penală, dar atât Parchetul, cât şi partea vătămată din dosar, firma SC Agri Machine SRL, au atacat cu recurs decizia la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Cei doi executori judecătoreşti – Dumitru Viţelaru şi asociatul său Vincenţiu Vasiliu – au fost trimişi în judecată pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor după ce pe 9 august 2010 au realizat o executare silită în judeţul Vrancea, despre care procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi susţin că s-ar fi făcut cu încălcarea legii.
Verdictul final a fost amânat jumătate de an
Povestea a început în mai 2010, când un gălăţean din Vânători şi-a dus tractorul la reparat la un atelier din satul vrâncean Jilişte, dar nu a avut bani să plătească valoarea reparaţiilor. Pentru că avea nevoie de utilajul agricol, proprietarul tractorului a apelat la un subterfugiu pentru a intra în posesia lui, încheind un contract de consultanţă cu o firmă din Galaţi, care a cerut apoi executorului să îi restituie utilajul agricol în baza unui contract de garanţie mobiliară. „Deşi nu avea competenţa teritorială de a efectua executarea, Dumitru Viţelaru a semnat şi ştampilat un formular, apoi i-a dat dispoziţie lui Vincenţiu Vasiliu să ridice tractorul” a precizat procurorul de caz în rechizitoriu. Dumitru Viţelaru ne-a declarat la acea vreme că este nevinovat şi că va dovedi acest lucru în instanţă. „Sunt nişte acuzaţii gratuite. Trimiterea mea în judecată nu este justificată. I-am explicat procurorului că aveam competenţă teritorială să fac executarea şi la Vrancea. Pe criteriile care mi-au fost reţinute mie, toţi executorii judecătoreşti de la Galaţi ar trebui trimişi în judecată. Am cerut un punct de vedere oficial şi de la Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti, pe care îl voi depune în instanţă”, susţinea Viţelaru. Judecătorii instanţei supreme vor da un verdict în acest caz în ianuarie 2014.