Tag: 1 decembrie

  • Comuna Oancea are un centru pentru bătrâni ultramodern

    Comuna Oancea are un centru pentru bătrâni ultramodern

    De 1 Decembrie, Ziua Naţională a României, comuna Oancea a deschis Centrul de Îngrijire pentru Bătrâni “Speranţa”, un spaţiu ultramodern în care bătrânii se pot bucura de îngrijiri medicale, consiliere, spaţii de socializare, hrană caldă, cazare. Conform informaţiilor furnizate de primarul comunei Oancea, Victor Chiriloaie, valoarea acestui centru este de 300.000 de euro, din care 50.000 de euro a însemnat contribuţia Primăriei Oancea pentru restul de dotări necesare.
    “Ne aflăm în primul an de monitorizare dintre cei doi, timp în care structurile europene verifică pe teritoriul României investiţiile pentru care dânşii au dat banii. După cei doi ani de zile comuna, UAT-ul Oancea, poate să facă cu această investiţie orice doreşte. Însă, dat fiind că se va creea o structură, va fi un personal adecvat, se va continua şi după cei doi ani cu acelaşi specific, adică va rămâne tot un centru de îngrijire a bătrânilor”, a explicat primarul din Oancea. În aceşti doi ani de monitorizare, salariile personalului şi celelalte cheltuieli de funcţionare sunt asigurate de bugetul local, iar prin costurile plătite de pacienţi este acoperită hrana.
    În prezent Centrul “Speranţa” poate găzdui peste noapte doar 8 bătrâni şi tot 8 pot să beneficieze pe timpul zilei de serviciile oferite (activităţi de socializare, servicii medicale, mese calde). Însă, Camelia Ciot, managerul instituţiei, a făcut demersuri în acest sens pentru a găsi o colaborare externă, lucru care a dat roade – nişte investitori din Israel doresc să construiască, pe lângă căminul deja existent, încă o clădire mai mare care să găzduiască până la 20 de pacienţi.
    “Sunt dotări ultramoderne, începând de la bucătăria dotată cu ustensile de înaltă generaţie, cu maşină de gătit ultramodernă, o sală de pregătire pentru legume şi fructe, depozit, cămară, centrală pe lemne, apă curentă, internet, televiziune prin cablu, sală de socializare, un cabinet medical cu un medic de familie şi un asistent. De asemenea, cei patru infirmieri vor fi prezenţi în permanenţă pentru a ingriji bătrânii”, a explicat Camelia Ciot, managerul Centrului de Îngrijire pentru Bătrâni “Speranţa”. Centrul poate adăposti atât bătrâni din comuna Oancea, cât şi din celelalte comune. Pentru a beneficia de serviciile aşezământului, pacienţii din Oancea trebuie să plătească 1.000 de lei lunar, iar cei din afara comunei 1.500 de lei lunar.

  • Zeci de aeronave vor survola cerul la parada de 1 Decembrie

    Zeci de aeronave vor survola cerul la parada de 1 Decembrie

    Aproximativ 30 de aeronave vor survola cerul duminică, 1 decembrie, la parada dedicată Zilei Naţionale a României, informează Ministerul Apărării Naţionale, într-un comunicat.
    Militarii vor efectua, joi, o repetiţie generală pe stadionul Ghencea, acolo unde va avea loc defilarea, aşa cum este programată să se desfăşoară în data de 1 Decembrie.
    De asemenea, vineri, la Arcul de Triumf va avea loc ultima repetiţie generală dinaintea paradei propriu-zise.
    Ministrul Apărării, Mircea Duşa, a anunţat deja că românii se vor bucura, în acest an, de Ziua Naţională, de cea mai fastuoasă paradă militară din ultimii 20 de ani.
    “În acest an se împlinesc 95 de ani de la Marea Unire de la 1918 şi cred că un eveniment de o asemenea importanţă trebuie sărbătorit cum se cuvine. De aceea, în colaborare cu celelalte structuri ale statului — MAI, SRI, SPP şi toate celelalte instituţii care cooperează în vederea realizării acestui eveniment — vom realiza cea mai mare paradă militară de după ’90”, declara recent, pentru AGERPRES, ministrul Apărării, Mircea Duşa.
    Ministrul Duşa a adresat invitaţia de a participa la parada militară de la Bucureşti şi unor subunităţi ale armatelor statelor membre NATO sau din Uniunea Europeană.
    “Ca o noutate, la parada militară din acest an vor fi invitate şi subunităţi din armatele statelor prietene din NATO, din Uniunea Europeană. Din câte ştiu, deja am confirmat participarea subunităţi din armata Statelor Unite, armata Poloniei, Turciei şi Franţei. Şi ei vor defila (n.r — alături de militarii români). De asemenea, vom avea şi tehnică militară de la Forţele Terestre şi Forţele Aeriene. Sper ca şi timpul să fie unul frumos şi invit de pe acum românii să participe la parada militară pe care o vom organiza de 1 Decembrie — Ziua Naţională a României”, a mai precizat Duşa, pentru AGERPRES.
    Pentru realizarea paradei militare din acest an, Guvernul a alocat peste 4,5 milioane de lei.
    Anul trecut, parada militară a fost una restrânsă, din cauza posibilităţilor financiare reduse, cheltuindu-se pentru acest eveniment aproximativ 850.000 de lei.
    De asemenea, de la evenimentul organizat în 2012, tot din cauza lipsei banilor, a lipsit din defilare tehnica grea, cum ar fi maşina de luptă a infanteriei — 84 M „Jderul”, transportorul amfibiu B 33 „Zimbrul”, tancul TR 85 M1 „Bizonul”, sistemul de artilerie LAROM sau „Ghepardul”.
    În fiecare an, la parada de 1 Decembrie, cei prezenţi pot asista la un show aviatic cu avioane de luptă — MIG 21 Lancer, dar şi de elicoptere precum IAR 330 Puma.
    De asemenea, din programul paradei nu lipsesc defilările tuturor categoriilor de forţe din MApN, precum şi cele care aparţin MAI, SRI şi SPP.

  • Căldură cu program, doar pentru asociaţiile bun-platnice şi doar până la 1 decembrie

    Începând de ieri, asociaţiile bun-platnice vor primi căldură cu program, ne-a declarat primarul Galaţiului, liberalul Marius Stan.
    „Programul de furnizare a căldurii va fi zilnic, între orele 17 şi 22, respectiv 6 şi 8 dimineaţa, dar este vorba doar de cazul asociaţiilor bun-platnice, care vor primi şi apă caldă. Asociaţiile de locatari rău-platnice care au fost blindate nu vor primi căldură şi nici apă caldă, deşi este regretabil că şi la acele asociaţii sunt locatari bun platnici care vor suferi din cauza celor care nu şi-au plătit datoriile. Vom merge cu acest program până pe data de 1 decembrie, iar dacă locatarii rău-platnici nu vor înţelege că trebuie să plătească datoriile, atunci vom fi nevoiţi să întrerupem şi acest program de furnizare cu program a căldurii”, ne-a declarat primarul Marius Stan. Reamintim că până acum au fost blindate câteva zeci de asociaţii, iar potrivit surselor din cadrul Electrocentrale, furnizarea căldurii cu program va fi posibilă doar dacă se va suplimenta cantitatea de agent termic primar şi se va majora temperatura. Potrivit informaţiilor noastre, condiţia legată de plata în avans a facturilor rămâne valabilă.