În perioada 24.12.2013-27.12.2013, respectiv 31.12.2013-03.01.2014, programul cu publicul va fi suspendat la Biroul Primiri şi Biroul Asociaţii Fundaţii de la Judecătoria Galaţi. Acelaşi lucru este valabil şi pentru Biroul de Informare şi Relaţii Publice, Biroul Executări Civile, Arhiva Civilă, Arhiva Penală şi Arhiva Veche.
Blog
-
PDL Galaţi critică modul de organizare a Serbărilor Galaţiului

Preşedintele organizaţiei municipale PDL Galaţi, Nicuşor Ciumacenco, a susţinut, în cadrul unei conferinţe de presă de miercuri dimineaţă, că Serbările Galaţiului au fost organizate de o firmă aflată în insolvenţă, un criteriu care ar fi trebuit luat în seamă de Primăria Galaţi înainte de a-i oferi atribuţii cu privire la Serbările Galaţiului.
“Aceasta (insolvenţa, n.r.) a fost cerută de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov în luna septembrie, în dosarul 6704/62/2013, înscris la judecătoria Braşov. Pe ce criterii ajunge o firmă în pragul falimentului să fie preferată de Primăria Galaţi este una dintre întrebările la care ne-ar plăcea să primim un răspuns”, a spus Nicuşor Ciumacenco.
În replică, purtătorul de cuvânt al Primăriei, Emanuela Turcu, a precizat că firma nu se află în insolvenţă, deoarece a fost verificată înainte de a fi făcută asocierea în parteneriat. Această asociere a fost votată în cadrul Consiliului Local, atunci când a fost menţionat faptul că toate cheltuielile necesare organizării Sărbătorilor Galaţiului vor fi suportate de firma din Braşov.
Acest lucru explică de ce firma menţionată a închiriat pentru trei zile negustorilor un spaţiu de 6 mp în schimbul sumei de 800 de lei, în condiţiile în care i-a plătit Primăriei 3 lei/mp. Cheltuilile trebuia să fie acoperite şi Vision Improve a stabilit un preţ pentru meşteri ceva mai piperat. -
Amplasarea staţiilor de tratare şi sortare a deşeurilor a stârnit disensiuni
Trecerea din domeniul public al municipiului Galaţi în domeniul public al judeţului Galaţi a unei suprafeţe de teren de 53.668 mp pentru construcţia Staţiei de Tratare Mecano-Biologică şi Staţiei Sortare a stârnit, în şedinţa Consiliului Judeţean, numeroase controverse cu privire la locul în care vor fi acesta amplasate.
Terenul menţionat este situat în intravilanul municipiului Galaţi şi, conform expunerii de motive, e nevoie de acest teren deoarece judeţul nu îl deţine, ci e în administrarea municipiului. Staţiile menţionate fac parte din proiectul “Sistem de management integrat al deşeurilor în judeţul Galaţi”, care presupune realizarea infrastructurii necesare sistemului de gestionare integrată a deşeurilor, începând de la colectare, transport, tratare şi eliminare finală.
Consilierul PDL Ion Ştefan a prezentat un amendament subliniind faptul că e necesară mutarea acestor staţii de lângă municipiu deoarece gălăţenii nu mai au nevoie de încă un poluator.
“În 2004, s-a găsit o soluţie nefericită de amplasare a staţiei de epurare în apropierea municipiului şi a râului Siret. Acum, continuăm această greşală şi lângă staţia de epurare amplasăm şi această nouă poluare. Eu cred că toţi cei care locuim în Galaţi simţim, la intrarea în municipiu dinspre Brăila, această influenţă de la staţia de epurare. Mai mult de-atât, consider că această soluţie este cu atât mai regretabilă şi din cauza faptului că zona este inundabilă. (…) Dacă efectuăm un calcul de lungime între acest amplasament şi municipiul Galaţi, e vorba de câteva sute de metri şi nu e deloc normal, pentru că depozitarea gunoiului se va face acolo. Sunt pentru implementarea acestui proiect şi a tuturor proiectelor cu fonduri europene, dar soluţia e complet greşită”, a explicat Ion Ştefan.
În replică, iniţiatorul proiectului, vicepreşedintele CJ Cornel Hamza, i-a respins acestuia amendamentul, motivând că proiectul este aproape de final şi nu vor interveni asupra lui. “Aş vrea să informez întreg consiliul că, în calitate de iniţiator, dar şi de preşedinte al ADI Ecoserv, care participă activ la implementarea acestui proiect, aici, pe această locaţie, pe care abia am găsit-o pe harta municipiului Galaţi, se va construi o staţie de sortare şi o staţie de tratare mecano-biologică, nu platforme de gunoi, nu altceva”, a spus Hamza. Proiectul a fost votat, cu abţinerea consilierilor PDL. -
Mecanismul unei fraude imobiliare
Una dintre victimele grupării specializate pe fraude imobiliare, destructurată marţi de procurorii DIICOT, sprijiniţi de poliţiştii BCCO şi de jandarmi, a explicat, cât a putut, mecanismul prin care a rămas fără casă. „Cel care într-un fel a avut influenţă în dosarul meu este Boldea Mihail, el fiind cel care a dirijat tot ce s-a întâmplat. Prima persoană care m-a contactat telefonic, eu fiind atunci în afara ţării, a fost acest avocat, Mihail Boldea. S-a întâmplat în 2010. Nepotul meu, neplătindu-şi datoria pentru apartament, am fost anunţată de către administratorul blocului, eu fiind una dintre moştenitoarele acelui apartament, împreună cu fratele meu, să găsim o soluţie. Eu eram atunci în străinătate. La puţin timp după ce am discutat cu administratorul am fost contactată de acest avocat Boldea. O dată am vorbit cu dânsul. L-am rugat să revină a doua zi cu telefonul şi nu a mai revenit. Însă nepotul meu, prin mesajele prin care am comunicat, mi-a spus că este avocatul lui. Întâlnindu-l după doi ani de zile pe nepotul meu, am discutat cum s-au desfăşurat lucrurile, felul în care s-a făcut vânzarea. Asta deoarece acest domn Boldea Mihail şi domnul Roşca, care este preşedintele sau administratorul blocului, s-au oferit să rezolve pentru datoriile care rămăseseră de achitat. Acel domn Roşca mi-a solicitat o împuternicire, pe care mi-a expediat-o de unde mă aflam, prin ambasadă, bineînţeles. Într-un final am rămas fără apartament. Într-adevăr, i-am dat o împuternicire unui străin, acest Roşca, dar la telefon mi s-a părut un om de treabă. Dar lui i-am spus că nu mă interesa vânzarea acestui apartament. Eu voiam ca el (apartamentul – n.r.) să rămână nepotului meu şi ceva trebuia făcut, iar eu nu aveam, de acolo de unde mă aflam, cum să dau banii necesari. I-am dat trei împuterniciri domnului Roşca, dar el le-a folosit în alt mod. Eu voiam să nu piardă nepotul meu apartamentul, dar aşa s-a întâmplat. În 2011, când am revenit, am făcut plângere la Procuratură şi am menţionat şi numele avocatului, şi pe cel al administratorului. Numai că de fapt eu în special pe Roşca l-am reclamat, deoarece el este cel căruia i-am trimis împuternicirile. S-au folosit şi de alte două persoane care au depus mărturie mincinoasă la notar, au fost implicate şi două notăriţe, mă rog, sunt foarte multe amănunte şi se vor afla”, a spus Daniela Ileş, una dintre cele 20 de victime ale înşelătoriei cu apartamente.
După ore în şir de audieri la IPJ şi apoi la sediul DIICOT, procurorii au reţinut pe ordonanţă patru persoane din rândul celor ridicate anterior. Pentru acestea s-a cerut magistraţilor Tribunalului Galaţi arestarea preventivă pentru 29 de zile.
Reamintim că, marţi, procurorii DIICOT, jandarmii şi poliţiştii BCCO au descins la zece adrese pentru a destructura o grupare care comitea fraude imobiliare. 20 de apartamente luate cu minciuni de la proprietarii de drept au fost astfel traficate, prejudiciul ajungând la 1.500.000lei. -
Dacă e joi, e Axis Libri
iblioteca Judeţeană “V.A. Urechia” Galaţi organizează azi, la ora 17.00, la Salonul Literar „Axis Libri“, manifestare cultural-artistică organizată de Biblioteca Judeţeană „V.A. Urechia” la Casa de Cultură Tecuci. La această întâlnire se vor lansa volumele: De ce plâng fluturii în fa minor, autor Eleonora Stamate; Iubire fără manuscris, autor Carmen Huzum; Cum răspunde în apă faţa la faţă, autor Paul Blaj. În cadrul evenimentului vor fi lansate şi ultimele două numere ale Revistei de cultură Tecuciul literar-artistic. Prezintă Zanfir Ilie – managerul Bibliotecii, iar moderator va fi prof. Theodor Parapiru.
-
O şoferiţă neatentă a ajuns la spital cu tot cu pasagerul său
Accident în zona străzilor Nae Leonard şi Aurel Vlaicu. O maşină condusă de o şoferiţă în vârstă de 30 de ani a lovit un alt autoturism, la volanul căruia se afla un alt şofer, în vârstă tot de 30 de ani. Două persoane au ajuns la spital în urma impactului. Primele cercetări ale poliţiştilor de la rutieră indică drept cauză pentru producerea accidentului o neatenţie a şoferiţei. „Accidentul s-a produs pe fondul neasigurării la un viraj. O femeie în vârstă de 30 de ani, aflată la volanul unui autoturism care mergea dinspre str. Nae Leonard către str. Aurel Vlaicu, la intersecţia cu str. Podul Înalt, a vrut să facă un viraj la stânga. A făcut acest viraj, dar nu s-a asigurat şi altfel maşina pe care o conducea a intrat într-un alt autoturiusm, condus de un bărbat în vârstă de 30 de ani, care circula pe sensul opus. În urma accidentului a rezultat rănirea şoferiţei, dar şi a pasagerului acesteia, un bărbat în vârstă de 68 de ani”, a precizat sinsp. Aurelian Ropotan, de la Serviciul Judeţean al Poliţiei Rutiere Galaţi.
-
Brand local de Sărbători: nebunia în trafic
Haosul din trafic, de Sărbători, a devenit de acum un brand nu doar al Galaţiului, dar se pare că şi al altor oraşe. Din păcate, pe cel din Galaţi îl simţim mereu pe pielea noastră, aşa că e greu de ignorat. Recent s-au terminat Serbările Galaţiului, dar şi cele legate de 1 Decembrie, Ziua Naţională. Nu ştiu câţi s-au bucurat, dar ştiu sigur destui care au înjurat cu foc, prinşi în ambuteiajele (mai ales în cele de pe strada Brăilei) provocate de închiderea altor artere de circulaţie, în special a Falezei Superioare. Acum, dacă tot s-au închis nişte artere de circulaţie, ca lumea să se poată bucura, să meargă din stand în stand şi să cumpere câte ceva, poate că ar fi trebuit ca şi CINEVA să ia în calcul şi fluidizarea circulaţiei pe arterele rămase deschise. Ceea ce însă, orice gălăţean ştie, nu s-a întâmplat. Maşinile s-au înghesuit cum au putut, mai ales spre Inelul de Rocadă, au avut loc şi tamponări, ba chiar şi un accident. Asta însă nu a contat, se pare, deoarece cam în fiecare zi a Sărbătorilor haosul a continuat.
Din experienţa anilor trecuţi deja ştim că orice închidere a circulaţiei pe o şosea, mai ales pe una intens circulată cum e cea a Falezei Superioare, are ca efect blocarea celor rămase deschise din cauza afluxului mare de maşini, dar şi a nerăbdării unora din trafic care le fac viaţa grea celorlalţi. Şi nu se întâmplă neapărat de Sărbătorile Galaţiului, ci în timpul tuturor celorlalte sărbători care au ca efect şi închiderea unor rute de circulaţie pentru amenajarea de scene, de târguri ş.a.m.d. Asta nu înseamnă că nu mai trebuie făcut ceva în oraş de Sărbători, dar nici nu înseamnă că oamenii trebuie să sufere şi în cel mai bun caz doar să se enerveze, prinşi în cozi infernale în trafic. Cum nici pe toţi participanţii la trafic nu te poţi baza ca să nu complice şi mai mult aglomeraţia de pe străzi. Cred că aici ar trebui să intervină cineva. Şi nu doar să stea frumos, ca la paradă, ci să fluidizeze practic circulaţia. Că ar fi poliţia locală, că ar fi cea naţională, până la urmă nici nu contează, dar poate că, de alte serbări şi sărbători, se va face un pic de ordine şi în trafic. Simpla prezenţă în trafic a unor poliţişti (locali, se pare că au fost) nu înseamnă nimic dacă ei nu intervin efectiv să fluidizeze circulaţia. Iar această intervenţie trebuie să fie constantă până la reluarea normală a circulaţiei, altfel de haos în trafic nu se scapă. -
Rugbiul gălăţean este apreciat la toate nivelele
La finala Cupei României, care a avut loc sâmbăta trecută la Bucureşti, câştigată de Steaua cu 15-7 în faţa formaţiei Ştiinţa Baia Mare, au participat şi doi gălăţeni. Este vorba de jucătorul Ciuntu Ştefan, revenit după o accidentare şi Boldea Ionuţ, arbitru de margine la această întâlnire. Trebuie remarcat faptul că aceştia au fost colegi în prima promoţie a clasei de rugby a Colegiului Tehnic Traian Vuia. De asemenea, ca o apreciere şi totodată o recunoaştere a calităţilor sale, arbitrul Boldea Ionuţ va face parte din brigada românească ce va oficia la meciul dintre echipa franceză Bayonn şi Viadana din Italia. Partida va avea loc sâmbătă 7 decembrie 2013 la Bayonn.
-
Două titluri de campioni naţionali pentru The One Galaţi
Sala Polivalentă din Bucureşti a găzduit prima ediţie a Campionatului Naţional MMA – arte marţiale mixte, cele în cuşcă. La start s-au aliniat cei mai buni sportivi reprezentanţi ai cluburilor cu tradiţie din întreaga ţară. Printre participanţi s-au aflat şi sportivii de la CS The One Galaţi, antrenor Daniel Grigore. Cei trei sportivi gălăţeni au obţinut rezultate excelente, după cum urmează: categoria 16-18 ani – Viorel Marian Mocanu, locul I la categoria -60 kg; categoria seniori – Iulian Paraschiv – locul I la categoria -60 kg; categoria seniori – Ana Ionela Suliman, locul II la categoria -55 kg. Trebuie precizat faptul că Ionela a depăşit-o în sferturile de finală pe campioana mondială en-titre Gabriela Baba din Slobozia. -
„Obiectivul principal al Guvernului – fiecare cetăţean să simtă în venituri o creştere economică”
Obiectivul principal al Guvernului pentru 2014, reflectat în cele două proiecte de lege privind bugetul, este acela ca fiecare cetăţean să simtă în propriile venituri o creştere economică, a declarat premierul marţi, la prezentarea bugetului în plenul Camerelor reunite ale Parlamentului.“În 2014, obiectivul principal al Guvernului, al majorităţii parlamentare, reflectat şi în aceste două proiecte de lege, privind bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale, obiectivul principal este acela de a face ca fiecare cetăţean al României să simtă în propriile sale venituri o creştere economică şi o dezvoltare care în acest moment este certificată de toate datele oficiale ale statului român, ale Comisiei Europene şi ale instituţiilor internaţionale”, a afirmat premierul.Victor Ponta a menţionat câteva măsuri punctuale prevăzute pentru bugetul din 2014.“Din acest motiv, pentru ca fiecare cetăţean al României să vadă şi să înţeleagă în ce măsură beneficiază el însuşi de această creştere economică, în proiectul de buget, pe care vă rog să-l susţineţi, avem prevăzute, printre altele, următoarele măsuri: indexarea tuturor pensiilor cu 3,76%, un procent superior inflaţiei, creşterea salariului minim de la 800 la 850 de lei până la 1 iulie şi la 900 de lei, o măsură care va influenţa în mod pozitiv veniturile a peste 900.000 de angajaţi. Venitul minim garantat va creşte cu 5%, vor fi plătite subvenţiile în agricultură. De asemenea, pentru categorii speciale, unde doream şi dorim să dăm un anumit mesaj politic — este vorba de medicii rezidenţi, de profesorii debutanţi—, avem prevăzute sume substanţiale. Prin bugetul din 2014 vom continua să achităm drepturile câştigate în instanţă de către bugetari, în special de către profesori, în urma tăierilor ilegale aplicate de Guvernul Boc”, a detaliat premierul.Şeful Guvernului a prezentat şi câteva dintre măsurile implementate pe parcursul anului 2013.“În 2013, prin votul dumneavoastră, al Parlamentului, şi prin măsurile prevăzute în buget s-a îndreptat o parte din ceea ce a fost considerat o politică de sărăcire, o politică de austeritate îndreptată împotriva populaţiei, în 2013 fiind reîntregite atât salariile tuturor bugetarilor, medici, profesori, cât şi pensiile, încheindu-se în luna septembrie plata ratelor pentru pensiile oprite în mod ilegal, aşa cum a decis CCR, de către Guvernul Boc”, a spus premierul.Ponta a menţionat, totodată, plata în 2013 a hotărârilor judecătoreşti pentru “toate procesele pentru care Guvernul României a fost obligat să plătească angajaţilor săi sumele tăiate în mod ilegal”.“De asemenea, prin votul dumneavoastră, al Parlamentului, s-a făcut dreptate militarilor care au pierdut în mod nedrept o parte importantă din pensia lor, diplomaţilor. Tot prin votul dumneavoastră s-a asigurat cofinanţarea pentru toate programele operaţionale sectoriale şi pentru subvenţiile şi programele din agricultură. S-a redus TVA la pâine, au fost plătite arieratele bugetelor locale. În Sănătate, 2,5 miliarde de lei datorii au fost plătite în cadrul anului 2013 şi s-au plătit în avans subvenţiile atât de necesare continuării dezvoltării agriculturii”, a mai arătat premierul.