Blog

  • Zilele Bibliotecii Judeţene „V.A. Urechia”

    O suită de evenimente importante marchează, începând de ieri şi până duminică, Zilele Bibliotecii Judeţene „V.A. Urechia”, ca parte componentă a Programului manifestărilor dedicate Serbărilor Galaţiului 2013. Prezentări şi lansări de carte, dar şi întâlniri profesionale se vor derula în Galaţi pe parcursul acestor şapte zile, atât la sediul central al Bibliotecii cât şi la filiale. Casa cărţilor, biblioteca, este sărbătorită timp de cinci zile prin diferite acţiuni care doresc să reamintească tuturor valoarea şi importanţa unei clădiri ce găzduieşte nu doar nişte simple pagini legate, ci adevărate poveşti de viaţă.

    Trebuie precizat că în săptămâna 11-17 noiembrie 2013 se va desfăşura Campania Săptămâna bunăvoinţei – utilizatorii care returnează cărţile împrumutate la domiciliu, care au termenul de restituire depăşit, vor beneficia de scutire de la plata penalizărilor de întârziere. Mai trebuie spus că astăzi programul cu publicul va fi 9.00 – 17.00.

  • Primarii, faţă în faţă cu ministrul Agriculturii

    O delegaţie a membrilor Asociaţiei Comunelor din România (ACOR), din care au făcut parte şi preşedintele asociaţiei, Emil Drăghici, precum şi secretarul general, Gheorghe Bute, care este şi preşedintele filialei Galaţi a ACOR, s-au întâlnit pe 11 noiembrie, la sediul Ministerului Agriculturii, cu ministrul Daniel Constantin, pentru a discuta probleme actuale, dar şi de viitor, care privesc comunităţile locale.

    Preşedintele ACOR Galaţi, Gheorghe Bute, a precizat că au fost solicitate întâlniri cu ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu, precum şi cu ministrul Dezvoltării Regionale, Liviu Dragnea.

  • Liceeni din Galaţi, la primul contact cu ce înseamnă să fii antreprenor

    Aproape 300 de liceeni din Galaţi au discutat zilele trecute cu patru antreprenori şi lideri din business despre ce înseamnă să fii antreprenor, la a noua conferinţa “Vreau să fiu antreprenor”. Dragoş Roşca (Delta Asset Invest), Adrian Georgescu (EY România), Traian Sandu (GalTour Dunărea) şi Radu Oprea (Asociaţia SMART) au vorbit despre experienţele şi provocările cu care s-au confruntat în cariera de antreprenori sau intraprenori şi au răspuns la întrebările liceenilor.

    Evenimentul de la Galaţi a fost cel de-al nouălea din seria de douăsprezece conferinţe “Vreau să fiu antreprenor”, care au loc în 2013, în principalele oraşe din România – un proiect non-profit prin care Fundaţia Romanian Business Leaders (RBL) îşi propune să pună în contact antreprenorii de azi cu cei de mâine.

  • CFR Marfă, executată silit în contul primelor de Ziua Feroviarului, Paşti şi Crăciun

    Sute de angajaţi ai CFR Marfă Galaţi, în bună parte disponibilizaţi de la compania feroviară, au dat în judecată societatea, cerând încuviinţarea executării silite pentru recuperarea mai multor drepturi salariale. Judecătoria Galaţi a admis recent majoritatea cererilor, ce vizează „salariul suplimentar pe anul 2010 şi diferenţa dintre cuantumul drepturilor băneşti reprezentând Ziua Feroviarului, Paşti, Crăciun pe 2009 – 2010, diferenţa la salariul suplimentar pe anul 2009, şi ceea ce s-ar fi cuvenit prin calcularea acestor drepturi raportat la valoarea de 700 lei”, după cum se consemnează în hotărârea de încuviinţare a executării silite. Recordul îl deţine un grup de zece salariaţi ai CFR Marfă Galaţi, care au obţinut recent executarea silită a companiei la Judecătoria Galaţi pentru o sumă totală de aproape 105.000 de lei. Şirul proceselor a început în  martie 2010, când aproape imediat după ce au aflat că sunt pe lista de concedieri, feroviarii de la CFR Marfă, au acţionat în justiţie, cerând încuviinţarea punerii în executare a mai multor hotărâri judecătoreşti definitive obţinute în cursul anului 2009 privind plata primelor de Ziua Ceferistului pe patru ani. În 2006 un ceferist ar fi trebuit să încaseze 310 lei, în 2007 suma a crescut la 407 lei, pentru ca în 2008 şi 2009 valoarea primei să fie de 500 de lei. Fiecare ceferist are de primit între 310 şi 1.217 lei, în funcţie de timpul lucrat.

    La judecată după disponibilizare

    S-a ajuns astfel ca la Judecătoria Galaţi să fie deschise aproape 400 de procese de încuviinţare a executării silite împotriva CFR Marfă, bună din parte din ele fiind deja avizate favorabil de instanţele de judecată. Recordul în privinţa sumei ce urmează să fie recuperată de la CFR Marfă este deţinut de un angajat, faţă de care Judecătoria Galaţi a dispus că are de recuperat de la companie suma de 14.670 de lei, alături de alţi colegi de-ai săi, care urmează să încaseze 12.230 de lei, respectiv 11.458 de lei. Cu toate că puteau executa silit CFR Marfă Galaţi de la sfârşitul anului 2009, ceferiştii disponibilizaţi din Galaţi, Brăila şi Vrancea au decis să facă pasul abia după ce au fost anunţaţi că au rămas fără loc de muncă.Procesele în justiţie au fost deschise de Sindicatul Mişcare Comercial în numele celor 26.000 de membri care lucrează la regionalele CFR Marfă şi Infrastructură. Suma totală de plată este estimată la peste 31de milioane de lei.

  • Phoenix a mers cap la cap cu Alexandria timp de două reprize

    Phoenix a mers cap la cap cu Alexandria timp de două reprize

    În weekend s-a disputat cea de-a VII-a etapă a Ligii Naţionale de baschet. Fetele pregătite de Theodosios Paralikas şi Cătălin Ştefănescu s-au deplasat la Alexandria unde au întâlnit pe Basket Teleorman, o echipă cu pretenţii de cupe europene în acest sezon. După două victorii consecutive cu Nova Vita Tg. Mureş şi SCM Craiova, Phoenix a confirmat că este în creştere şi a făcut un joc bun mai ales în prima jumătate, când s-au ţinut scai de adversare. Soarta partidei s-a decis abia în sfertul trei când teleormănencele, exasperant de precise la aruncările de 3 puncte, au început cu un ecart de 12-0 şi apoi au avut cale liberă spre victorie. Trebuie subliniat şi faptul că din echipa noastră a absentat conducătorul de joc Florentina Ardeleanu, care deşi a făcut deplasarea nu a putut evolua din cauza unor probleme medicale la genunchi. Rezultat final: CSBT Alexandria – CS Phoenix 74-52 (15-15, 19-16, 19-8, 21-13). Lotul folosit: Cherise Daniel 26 puncte, 3 recuperări, 2 pase decisive; Bianca Fota 1 pasă decisivă; Andra Ionescu 4 p, 4 recuperări; Earnesia Williams 8 p, 10 recuperări, 1 pasă decisivă; Beatrice Alaiba 4 recuperări; Romina Filip 6 p, o recuperare, o pasă decisivă; Starr Fairbanks 8 p, 8 recuperări. După şapte etape, Phoenix ocupă poziţia a VII-a în clasamentul LN. De-asemenea este bine reprezentantă în ierarhiile individuale. Cherise Daniel şi-a confirmat statutul de lider: locul I în topul marcatoarelor (182 puncte), locul III la „assits” (35 pase) şi locul IV la eficienţă. Deşi nu a evoluat în ultima etapă, Florentina Ardeleanu se menţine pe locul II în ierarhia paselor decisive. Earnie Williams este bine plasată la eficienţă (locul V).

  • Împins de sărăcie, a murit electrocutat pe un stâlp de înaltă tensiune

    O imagine îngrozitoare a apărut odată cu ivirea zorilor pe câmpurile din Ijdileni. Trupul carbonizat al unui bărbat în vârstă de 44 de ani, din Frumuşiţa, atârna pe un stâlp de înaltă tensiune aflat chiar lângă staţia de transformare din Frumuşiţa. Cei care l-au văzut au sunat la 112 şi a fost trimisă o ambulanţă. Tardiv, însă. „La sosirea la faţa locului s-a putut constata doar decesul, petrecut cu mai mult timp în urmă, al victimei”, a precizat dr. Mihai Polinschi, directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Galaţi. Poliţiştii au împânzit apoi zona. Pentru a recupera trupul bărbatului atârnat la 4-5 metri înălţime a fost necesară intervenţia pompierilor şi a lucrătorilor de la Electrica. Atunci a şi fost identificat cadavrul. După ce s-a găsit la locul faptei era destul de clar că omul venise la furat. „La baza stâlpului, poliţiştii care au făcut ancheta la faţa locului au găsit trei segmente de cablu electric, tăiate anterior. A mai fost găsit şi un cleşte pentru tăiat cabluri”, a precizat cms. Cristina Tatulici, de la IPJ Galaţi.

    Bărbatul decedat, Maricel Benea, de 44 de ani, a fost văzut ultima oară  duminică seara. I-a spus unui cumnat că vrea să facă nişte bani pentru a-şi cumpăra un pachet de ţigări. Rudele omului s-au strâns la baza stâlpului şi au început să-l jelească. Se mirau de cele întâmplate deoarece îl ştiau de om muncitor şi nu se „ocupa” cu furatul. „Nu ştiu cum de a ajuns aici. Lucra ca cioban la o stână. A venit acasă sâmbătă dimineaţă şi şi-a ajutat un cumnat să facă ţuica. Probabil din cauza sărăciei a ajuns să facă un asemenea gest”, ne-a spus o rudă a bărbatului. Bărbatul era divorţat şi îşi creştea singur băiatul de 13 ani, care acum va rămâne probabil în grija rudelor. „Numai de copil vorbea de câte ori ne întâlneam. Îl iubea tare mult. Muncea la stână pentru a putea să-l trimită pe cel mic la şcoală. Din cauza lipsei banilor a ajuns să fure cablu. Nu pot să cred că nu mai este. Nu ştiu cum îi voi spune acum celui mic că tatăl lui nu mai este”, plângea nepoata lui Benea.

    Nu este primul caz de furt de cablu terminat cu un deces  din această zonă. „Este a treia oară. S-au furat aproximativ 200 de metri de cablu de la stâlpii din apropierea staţiei de transformare. Tensiunea care trece prin aceste cabluri este foarte mare, iar cei care le ating mor pe loc. Reţeaua care face legătura între Scânteieşti şi Cuca este distrusă de hoţii care au furat toate cablurile”, a precizat Petrea Lupu, şef de tură la Electrica.

  • Salariile bugetarilor rămân la nivelul din 2013, majorări de până la 10% doar la profesori debutanţi

    Cuantumul brut al salariilor de bază şi sporurilor acordate bugetarilor va fi menţinut anul viitor la acelaşi nivel cu luna decembrie 2013, fără să fie aplicată valoarea de referinţă din Legea salarizării unitare, o creştere salarială de până 10% fiind prevăzută doar pentru profesori debutanţi. Măsura va fi aprobată de Guvern prin ordonanţă de urgenţă şi justificată prin faptul că neaplicarea acesteia ar genera un impact suplimentar asupra asupra deficitului bugetului general consolidat de 4,6% din produsul intern brut, afectând în mod semnificativ sustenabilitatea finanţelor publice.

    Începând cu 1 ianuarie 2014, medicii şi farmaciştii rezidenţi cu un salariu lunar brut mai mic decât 3.000 lei, care nu include drepturile aferente gărzilor efectuate pentru asigurarea continuităţii asistenţei medicale în afara normei legale de muncă şi a programului normal de lucru de la funcţia de bază, beneficiază de o bursă de rezidenţiat în cuantum lunar de 670 lei. Bursa nu face parte din salariul brut, nu este supusă impozitului pe venit şi nu constituie baza de calcul pentru contribuţiile de asigurări sociale de stat, asigurări pentru şomaj,  asigurări sociale de sănătate  sau  pentru accidente de muncă şi boli profesionale. Plata bursei de rezidenţiat se realizează din bugetul de stat, prin bugetul aprobat Ministerului Sănătăţii.

    Duminică seara, premierul Victor Ponta a anunţat că medicii rezidenţi vor beneficia lunar de o bursă specială în cuantum de circa 150 euro.

    “Din totalul personalului plătit din fonduri publice, personalul didactic  din învăţământul preuniversitar şi universitar reprezintă  circa 21%. Având în vedere  importanţa deosebită a acestui sector în dezvoltarea generală a societăţii româneşti se impune asigurarea unei remuneraţii mai atractive pentru această categorie de personal şi în special pentru cadrele didactice tinere. Astfel, o mai bună motivare a acestora ar putea conduce la creşterea performanţelor profesionale şi implicit la o mai bună pregătire a elevilor şi studenţilor. O altă categorie de personal, pentru pregătirea căreia statul asigură fonduri importante, sunt medicii rezidenţi. În prezent medicii rezidenţi beneficiază de venituri salariale care nu îi motivează să îşi desfăşoare activitate în unităţi sanitare din ţara noastră, înregistrându-se în ultima perioadă migrări masive  ale acestora către unităţi sanitare din alte ţări”, arată Guvernul.

    Ordonanţa pregătită de Guvern prevede că, în anul 2014, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2013 şi nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările  ulterioare.

    În anul 2014, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare se menţine tot la acelaşi nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2013, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

    În 2014, cuantumul brut al salariilor de încadrare, al sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare aferent personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, stabilit în conformitate cu prevederile Legii nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, se menţine la rândul său la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2013, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

    În 2014, în ceea ce priveşte salarizarea personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, se aplică prevederile Legii nr. 63/2011. În cazul schimbării condiţiilor în care îşi desfăşoară activitatea, personalul beneficiază de noile drepturi la nivelul acordat funcţiilor actuale similare de la noile locuri de muncă. Valoarea de referinţă se menţine şi în anul 2014 la 600 lei.

    Prin excepţie, începând cu luna ianuarie 2014, cuantumul brut al salariilor de bază, astfel cum au fost stabilite pentru luna decembrie 2013, se majorează cu până la 10%, fără a depăşi salariul de bază stabilit potrivit prevederilor art.10  alin. (1) din Legea-cadru nr.284/2010, pentru următoarele categorii de personal plătit din fonduri publice: personalul didactic din învăţământul preuniversitar de stat prevăzut la Anexa nr.II, capitolul I, lit.A, pct.5, la Legea-cadru nr.284/2010, cu modificările ulterioare, cu o vechime în învăţământ de până la 6 ani şi personalul didactic din învăţământul universitar de stat prevăzut la Anexa nr.II, capitolul I, lit.A, pct.4, la Legea-cadru nr.284/2010, cu modificările ulterioare, cu o vechime în învăţământ de până la 6 ani.

    Salariul de bază  stabilit potrivit prevederilor art.10 alin. (1) din Legea-cadru nr.284/2010, cu modificările ulterioare, se determină prin înmulţirea coeficientului de ierarhizare corespunzător clasei de salarizare aferentă funcţiei deţinute cu valoarea de referinţă de 600 lei, prevăzută la art.10 alin.(4) din Legea-cadru nr.284/2010.

    Salariul de bază stabilit pentru luna decembrie 2013 este cel stabilit conform prevederilor Legii nr. 63/2011 şi care cuprinde: salariul de încadrare al funcţiei didactice şi, după caz, indemnizaţia de conducere, indemnizaţia pentru învăţământ special, gradaţia de merit, indemnizaţia pentru personalul didactic care îndeplineşte activitatea de diriginte, pentru învăţători, educatoare, institutori şi profesor pentru învăţământul preşcolar şi primar, sporul de vechime, sporul de predare simultană şi compensaţiile tranzitorii.

    Începând cu luna ianuarie 2014, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care nu fac parte, potrivit legii, din salariul de bază, de care beneficiază personalul se majorează cu acelaşi procent cu care a fost majorat salariul de bază, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

    În cazul schimbării condiţiilor în care îşi desfăşoară activitatea, personalul beneficiază de noile drepturi la nivelul acordat funcţiilor actuale similare de la noile locuri de muncă.

    Personalul al cărui salariu de bază stabilit pentru luna decembrie 2013 este mai mare decât salariul de bază  stabilit potrivit prevederilor art.10 alin. (1) din Legea-cadru nr.284/2010, cu modificările ulterioare, îşi menţine cuantumul brut al salariului de bază sporurilor, indemnizaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare de care beneficiază la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2013, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

    În anul 2014, indemnizaţiile, compensaţiile, sporurile, majorările salariilor de bază prin acordarea de clase de salarizare suplimentare şi alte drepturi acordate potrivit actelor normative în vigoare se stabilesc fără a lua în calcul drepturile incluse în salariul de bază conform prevederilor art. 14 din  Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice  şi ale art. 10 al art. II din Ordonanţa de urgenţă nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011. Prin excepţie, pentru personalul din autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea Guvernului, ministerelor şi a celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, precum şi din cele aflate în coordonarea primului-ministru şi cele aflate sub controlul Parlamentului, ale cărui contracte colective de muncă îşi încetează valabilitatea în anul 2014,  salariile se stabilesc potrivit anexei nr. VIII la Legea-cadru nr. 284/2010.

    Pentru personalul nou-încadrat pe funcţii, pentru personalul numit/încadrat în aceeaşi instituţie/autoritate publică pe funcţii de acelaşi fel, precum şi pentru personalul promovat în funcţii sau în grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcţiile similare din instituţia/autoritatea publică în care acesta este încadrat  sau din instituţiile subordonate acestora, în cazul în care nu există o funcţie similară în plată.

    Pentru funcţionarii publici care se transferă, sunt redistribuiţi din corpul funcţionarilor publici sau sunt reintegraţi în funcţie, potrivit legii, în cursul anului 2014, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcţiile similare din instituţia/autoritatea publică în care acesta este încadrat.

    În situaţia în care, în cadrul instituţiei/autorităţii publice nu există funcţie similară, salariul  pentru acea funcţie se stabileşte aplicând din urmă actele normative care au reglementat salarizarea personalului bugetar în luna decembrie 2009 şi succesiv actele normative care au urmat după decembrie 2009.

    În situaţia în care, în cadrul instituţiei/unităţii de învăţământ nu există funcţie similară, salariul  pentru acea funcţie se stabileşte aplicând prevederile Legii nr. 63/2011, cu modificările şi completările ulterioare, şi succesiv actele normative care au urmat după acest act normativ.

    În anul 2014, ordonatorii principali de credite/ordonatorii de credite pot aproba demararea procedurilor privind promovarea pe funcţii, grade sau trepte profesionale a personalului numai cu condiţia încadrării în bugetul anual aprobat la cheltuieli de personal.

    În anul 2014, avansarea personalului încadrat pe funcţii de execuţie în gradaţia  corespunzătoare  tranşei  de vechime în muncă se face prin încadrarea în clasele de salarizare corespunzătoare vechimii în muncă dobândite,  prevăzute la art. 11 alin. (3) din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, personalul beneficiind de o majorare a salariului de bază avut, corespunzător numărului de clase de salarizare succesive suplimentare multiplicat cu procentul stabilit la art. 10 alin. (5) din legea sus-menţionată, fără acordarea salariului aferent clasei de salarizare prevăzut în anexele la Legea-cadru nr.284/2010, după caz.

    În anul 2014,  prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător personalului de conducere, precum şi la trecerea într-o altă tranşă de vechime în funcţie personalului care ocupă funcţii din cadrul familiei ocupaţionale „Justiţie”.

    Personalul care, în cursul anului 2014,  desfăşoară activităţi noi care presupun, potrivit Legii-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, acordarea unor clase de salarizare succesive celei deţinute pentru funcţia respectivă beneficiază de o majorare a salariului de bază, soldei/salariului de funcţie, respectiv a indemnizaţiei de încadrare corespunzător numărului de clase de salarizare suplimentare multiplicat cu procentul stabilit la art. 10 alin. (5) din legea sus-menţionată.

    Prin excepţie, pentru personalul al cărui salariu de bază  determinat  potrivit  prevederilor art. 2 este egal cu salariul de bază stabilit  potrivit  prevederilor art.10 alin. (1) din Legea-cadru nr.284/2010, cu modificările ulterioare, avansarea personalului încadrat pe funcţii de execuţie în gradaţia  corespunzătoare  tranşei  de vechime în muncă, se face prin încadrarea în clasele de salarizare corespunzătoare vechimii în muncă dobândite, personalul beneficiind de salariul de bază detreminat prin înmulţirea coeficientului de ierarhizare corespunzător noii clase de salarizare cu valoarea de referinţă de 600 lei.

    Sporurile pentru condiţii de muncă prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, se acordă şi personalului nou-încadrat şi personalului ale cărui raporturi de muncă sau serviciu au fost suspendate în condiţiile legii şi care şi-au reluat activitatea în anul 2014, numai în măsura în care acesta îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii de muncă cu ale personalului care beneficiază de aceste sporuri din instituţia/autoritatea publică respectivă, într-un cuantum egal cu cel stabilit pentru funcţiile similare în plată.

    În anul 2014, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcţii de execuţie sau de conducere, precum şi munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber corespunzător.

    În anul 2014, autorităţile şi instituţiile publice, indiferent de modul de finanţare, nu vor acorda premii şi prime de vacanţă. Prin excepţie de la prevederile alin. (2), în anul 2014, se pot acorda premii pentru sportivii şi colectivele tehnice care au obţinut performanţe deosebite la acţiunile sportive internaţionale, pentru elevii care au obţinut distincţii la olimpiadele şi concursurile internaţionale pe obiecte de învăţământ şi pentru profesorii care i-au pregătit pe aceştia.

    În anul 2014 dispoziţiile legale privind acordarea ajutoarelor sau, după caz, indemnizaţiilor la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă nu se aplică.

    În anul 2014, prevederile art. 12 din Anexa nr. II, capitolul I, lit. B la Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, nu se aplică.

  • Nu subestimaţi natura!

    Ne place sau nu, uite că suntem la mâna naturii care, parcă din ce în ce mai des, ne aduce aminte cât de mici suntem în faţa capriciilor ei. Nu mai departe de săptămâna trecută ciclonul Haiyan care i-a lovit pe filipinezi, considerat a fi cel mai puternic uragan de când se fac măsurători meteorologice, ne-a uimit prin forţa cu care s-a năpustit peste casele oamenilor, provocând distrugeri de proporţii apocaliptice. De unde oare a apărut o asemenea viteză a vântului, cre după cum au anunţat specialiştii, ajungea uneori la 380 de km/oră în largul coastelor filipineze?

    Oare nu cumva marile puteri ale lumii au mai făcut niscaiva experimente cu cine ştie ce arme teribile? Pe la noi, uite că de când s-a cutremurat pământul prin zona Izvoarele de vreo 300 de ori, s-au gândit şi oamenii ăia de prin palatele capitalei care şi aşa nu aveau ce legi în folosul omului de rând să mai născocească şi au venit cu ideea de a învăţa copiii prin şcoli cum să se comporte în caz de cutremur, aşa cum fac şi japonezii de zeci de ani.

    Nu-i rău, numai că degeaba înveţi copilul să se ascundă sub bancă dacă banca asta se află într-o şcoală de pe vremea lui Tutankhamon, care deşi o fi fost dotată cu o bulină roşie indicând faptul că prezintă risc ridicat de dărâmare în caz de cutremur, după curăţenia din vară, după spoiala cu var sau după o izolaţie cu polistiren pe dinafară, a rămas şi fără bulină. Părerea mea este că decât să înveţi oamenii să se ascundă sub tocul uşii, pentru asta alocând probabil şi niscaiva bani de la bugetul statului, mai bine s-ar apuca cei responsabili de trebuşoara asta şi ar consolida clădirile considerate cu risc seismic ridicat, chiar dacă numărul lor per total ţară este destul de mare.

    Numai la noi, în Galaţi, sunt în jur de 160 de astfel de imobile. Chestia e că majoritatea lor au fost expertizate, îmbulinate sau nu, numai că atunci când vine vorba de consolidări edilii oraşului dau din colţ în colţ punându-ne în faţă eterna scuză: „Nu sunt bani”. Poate, Doamne fereşte de vreun cutremur mai serios, după aceea vor găsi bani pentru a ridica alte blocuri sau case în locul celor făcute una cu pământul.

    Vă asigur că şi atunci, ca şi acum, tot placa aia ne-o vor pune, chiar dacă îşi vor pune cenuşă în cap pentru a ne arăta cât de rău le pare. Stai să vezi, că până la cutremur mai e puţin şi vine iarna, ia să-i vezi cum or să dea iar vina pe stihiile naturii, pentru că asta e, nu te poţi pune cu natura, oricâte utilaje ai avea şi oricâtă sare împrăştii pe străzile oraşului. Dar până la cutremure şi zăpezi, vine sfârşitul anului şi ne aşteaptă ceva mai rău decât stihiile naturii, ne aşteaptă valul de scumpiri anunţate de finanţiştii noştri. Aşa că guvernanţii noştri au dat mâna cu natura ca să ne fie cât mai „bine”.

  • Protecţia Copilului anchetează familia fetei cu alcoolemie de 1,15 la mie

    Cazul tinerei de numai 14 ani care a ajuns la Spitalul de Copii cu o alcoolemie de 1,15 la mie a intrat şi în atenţia asistenţilor sociali. Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Galaţi a trimis o echipă să ia primul contact cu fata şi cu mama ei.

    „Pacienta a fost transferată în cursul zilei de astăzi la Spitalul de Psihiatrie pentru tratament de specialitate”, a precizat dr. Victoriţa Ştefănescu, directorul Spitalului de Copii, unitate unde tânăra a stat internată două zile.

    Fata face parte dintr-o familie dezorganizată, fiind, se pare, părăsită de tatăl ei încă din 2003. A rămas în grija mamei, care a făcut tot ce se putea, dar se pare că a pierdut pe undeva controlul asupra tinerei.

    „Se face acum o anchetă asupra familiei. Se va discuta şi cu mama şi cu fiica şi vom vedea în ce măsură fiica mai poate rămâne în grija mamei. Chiar dacă acest lucru va fi posibil, adolescenta va intra într-un amplu program de consiliere psihologică”, a precizat Nicoleta Ioviţă, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Galaţi.

    Reamintim că în noaptea de vineri spre sâmbătă, un urma unui apel la 112, care reclama o tânără în pericol de a fi agresată, un echipaj al Ambulanţei a transportat la Spitalul de Copii o adolecentă de 14 ani confuză, aproape de comă alcoolică, şi cu hainele murdare de pământ. S-a stabilit că tânăra nu fusese victima niciunei infracţiuni, ci pur şi simplu băuse cu o amică două sticle de vodcă.

  • Pădurea de lângă Stadionul Dunărea, ecologizată de voluntari

    Pădurea de lângă Stadionul Dunărea, ecologizată de voluntari

    30 de gălăţeni de toate vârstele au răspuns apelului Asociaţiei Bike Works şi au participat, sâmbătă, la acţiunea de ecologizare a pădurii de salcâmi din apropierea Stadionului Dunărea. Voluntarii – membri ai Asociaţiei Bike Works din Galaţi, ai Clubului de Ciclism Galaţi şi ai Asociaţiei Mecanturist Galaţi, dar şi simpli cetăţeni – au adunat o cantitate impresionantă de gunoi din pădure.

    „Am umplut 70 de saci mari (cu o capacitate de 240 de litri fiecare) cu deşeuri, în principal ambalaje şi PET-uri. Am găsit, însă, şi anvelope uzate, şi chiar şi un frigider”, a declarat preşedintele Asociaţiei Bike Works, Silviu Negoiţă.

    Voluntarii semnalează faptul că în zonă sunt necesare coşuri de gunoi. „Laturile pădurii, în special cele dinspre Parcul Cloşca şi dinspre Stadionul Dunărea, până la platoul de la Sala Sporturilor, erau ticsite de ambalaje de produse fast-food, cutii de pizza, PET-uri şi pahare de cafea şi suc. Din păcate, nu am văzut niciun coş de gunoi pe aceste două laturi, de aceea credem că montarea câtorva pubele ar putea fi cheia problemei”, a afirmat Silviu Negoiţă.

    Pădurea de salcâmi de lângă Stadionul Dunărea, cu o suprafaţă de 400x100m, a fost curăţată la iniţiativa Asociaţiei Bike Works din Galaţi, care a câştigat o finanţare de 1.000 de euro pentru implementarea acestui proiect, în cadrul concursului “Omul ReÎnverzeşte locul”, organizat de Asociaţia Salvaţi Dunărea şi Delta, în parteneriat cu Ecopolis şi susţinut de Dorna. De ecologizarea acestui spaţiu se vor bucura toţi bicicliştii din Galaţi, pentru care pădurea reprezintă un teren propice de antrenament şi iniţiere în mersul pe bicicletă în condiţii de off-road.