Blog

  • Avem mall-uri, dar nu şi locuri de muncă

    Avem mall-uri, dar nu şi locuri de muncă

    Trăim în momentul de faţă un paradox. În Galaţi răsar din ce în ce mai multe marketuri şi supermarketuri, dar locurile de muncă se împuţinează pe zi ce trece. Un prieten trece printr-o adevărată dramă după ce s-a dus la zeci de interviuri, dar nu a reuşit încă să se angajeze; şi nu este un oarecare. Este inginer, a coordonat zeci de proiecte de sute de mii de euro în domeniul automatizării, dar iată că nimeni nu se arată interesat să îi ofere un loc de muncă. Aşa cum se întâmplă în ultimii 20 de ani, este posibil să plece în străinătate şi să lucreze pentru o puternică firmă din domeniul informaticii. Asta este drama noastră. În ţară adevăratele valori sunt marginalizate, iar cei cu pile sau ceva relaţii îşi fac loc din coate spre locuri călduţe, plătite bine din bani publici. Nu cred că ideea de a face supermarketuri este tocmai rea, dar interesul nostru trebuie să primeze. Şi când spun asta mă refer în primul rând la sănătatea consumatorilor, care nu trebuie să mai fie bombardaţi cu tot soiul de produse pline de chimicale. Nu în ultimul rând, aceste supermarketuri trebuie să promoveze în primul rând produsele autohtone, pornind de la legume şi fructe şi până la produse de panificaţie, lucru care nu se întâmplă defel. Succesul absolut incredibil al acestor supermarketuri ţine de educaţia şi mentalitatea românului, care este orientat masiv spre consum şi aproape deloc spre economisire.
    De sănătate ce să mai vorbesc… Am auzit mulţi tineri, dar şi persoane de vârstă mijlocie care sunt mai preocupaţi să-şi cumpere nu ştiu ce marcă nouă de telefon, decât să facă nişte controale medicale de rutină. Abia după ce ajung să fie luaţi cu ambulanţa, realizează că trebuia să fi făcut ceva mai devreme, dar de multe ori e prea târziu. În loc să cumpere cu inconştienţă toate prostiile din supermarketuri, mai bine deschid un fond de economisire pentru studiile copiilor, un alt subiect care le este aproape necunoscut românilor.
    S-a ajuns în situaţia ca mulţi dintre noi să locuiască în tot soiul de magherniţe cu chirie, doar pentru că s-au dovedit incapabili să pună bani deoparte pentru a-şi cumpăra ceva al lor. Ceea ce nu înţeleg mulţi din „pasionaţii” de shopping este că aceste mall-uri şi marketuri au fost create special pentru a satisface nevoia lor bolnăvicioasă de a-şi cheltui şi ultimii bani pe tot soiul de prostii care îi îmbolnăvesc sau sunt total inutile. Singurele beneficii ar fi că firmele care stau în spatele acestor conglomerate comerciale crează ceva locuri de muncă şi varsă către bugetele locale sume frumuşele din taxe, impozite şi concesiuni de terenuri. Problema este că dezavantajele sunt mult mai multe decât beneficiile de care aminteam, iar autorităţile locale preferă să le ignore pentru că preferă mai degrabă să ofere circ decât pâine. În loc să se preocupe pentru a aduce investitori adevăraţi, care să creeze locuri de muncă şi să aducă plus valoare în comunitate, aleşii noştri optează de fiecare dată pentru soluţia simplă, la îndemână, dar care pe termen lung îi determină pe mulţi dintre noi să ia calea pribegiei pentru a-şi găsi un loc de muncă.

  • Oţelul coboară vertiginos în clasament

    Roş-alb-albaştrii au pierdut şi confruntarea cu Sporting Club Vaslui, scor final 1-2. Unicul gol gălăţean l-a avut ca autor pe Marquinhos, care a transformat un penalti în minutele de prelungiri. Trupa condusă de Ewald Lienen va juca vineri la Chiajna un meci capital cu Viitorul Constanţa.
    Debutul la Galaţi pe banca Oţelului a lui Ewald Lienen nu a adus declicul scontat şi echipa noastră a rămas fără victorie şi după confruntarea cu Vasluiul. Vineri seara a fost o seară neagră pentru gălăţeni iar fotbalul ne-a fost oferit cu reducere. Chiar dacă gruparea roş-alb-albastră a avut o posesie mai bună, asta n-a fost suficientă pentru un rezultat pozitiv. Vasluienii au ştiut mai bine ce vor, au jucat pragmatic şi au reuşit să-şi atingă scopul. Oaspeţii au deschis scorul printr-un gol norocos, după ce Sîrghi a deviat nefericit şutul lui Wilk şi au încheiat socotelile dintr-un penalti obţinut şi transformat de Antal, care din respect pentru suporterii Oţelului pe care nu i-a uitat, nu s-a exteriorizat. Ne place sau nu, Oţelul a ajuns într-o situaţie disperată, locul XIV cu 14 puncte şi va juca un meci foarte important vineri cu Viitorul Constanţa, la Chiajna.
    Declaraţii:
    Narcis Răducan – director general Oţelul: „ Vasluiul a fost echipa mai matură, au înscris când trebuia. Nu aş putea spune că băieţii nu au muncit, au alergat foarte mult, dar nu este de ajuns doar să alergi când întâlneşti un adversar valoros. Clasamentul nu ne avantajează, suntem într-o zonă extrem de periculoasă. Îmi pare rău că Lienen are parte de acest debut nefericit, dar sunt convins că munca lui se va vedea pe teren. Nu are rost să comentăm arbitrajul, a fost unul bun. Nu aş vrea să ne creăm vreun alibi”.
    Ewald Lienen – antrenor Oţelul: „Am avut un prim meci similar la Timişoara, am avut multe ocazii şi până la urmă Timişoara a câştigat. Am avut ghinion atunci, dar acum nu a fost exact la fel. Vaslui e o echipă puternică, excelentă pe contraatac. Am avut câteva ocazii, dar n-am putut evita jocul lor de contraatac. Ei au marcat primii şi au putut aştepta apoi în apărare. După ce ne vom regăsi spiritul de luptă, putem începe să jucăm fotbal. Suntem pe locul 14, este o diferenţă mare de puncte faţă de primele locuri şi e ridicol să vorbim despre titlul de campioană de aici, de unde suntem noi. Trebuie să evităm retrogradarea!”.
     
    FC Oţelul Galaţi – SC Vaslui 1-2 (0-1)
    stadion Oţelul, spectatori: 2000
    Au marcat: Marquinhos (min. 90+2), respectiv Wilk (min. 28), Antal (min. 85 din penalti)
    Formaţii:
    Oţelul: Brăneţ – Sîrghi, Sipovici, Mişelăricu, D.Popescu – Cooper, Giurgiu (min. 90 Tudorie) – Gavrilă (min. 61 Astafei), Marquinhos, Iorga (min. 77 Băjenaru) – Henrique. Antrenor Ewald Lienen
    SC Vaslui: Cerniauskas – Celeban, Cordoş, Prahici, Muşat – Sînmărtean, Madson – Viveiros (min. 58 Lovrecici), Antal, Wilk (min. 77 Enescu) – Temwanjera. Antrenor Liviu Ciobotariu.
    cartonaşe galbene: Sipovici (min. 13), Giurgiu (min. 16), Iorga (min. 65), Marquinhos (min. 71), Cooper (min. 73), Brăneţ (min. 84), respectiv Temwanjera (min. 2), Wilk (min. 66), Cordoş (min. 72), Pătulea (min. 87)
    Arbitru: Cătălin Popa
    Asistenţi: Octavian Şovre şi Vasile Marinescu

  • Turneu de handbal la Pechea

    În perioada 23 – 24 noiembrie, în cadrul Colegiului Tehnologic „Constantin Conachi” din comuna Pechea a avut loc loc cea de-a doua ediţie a Turneului de Handbal Feminin – junioare 4 – Cupa „Steluţa Luca”, organizată de Consiliul Local al comunei Pechea, informează senatorul PSD Nicolae Marin. „La evenimentul sportiv din acest an au participat 8 echipe. Sâmbătă, 23 noiembrie 2013, au avut loc grupele, iar duminică, 24 noiembrie au avut loc finalele, competiţiile începând de la ora 9.00. Duminică, la ora 12.00, a avut loc festivitatea de premiere”, se arată în comunicatul transmis de senatorul PSD Nicolae Marin. Echipele participante au fost cele ale Şcolii Gimnaziale Şendreni, a Şcolii Gimnaziale Schela, Liceului Tehnologic „H.P. Bengescu” – Iveşti, Liceului Tehnologic „C. Conachi” – Pechea, a HC Danubius Galaţi, HC Handbal Art Galaţi, HC Dreams Star Galaţi, HC Danubius 2010 Galaţi.

  • Conducerea Apaterm, decapitată!

    Primarul Marius Stan a anunţat la începul şedinţei de Consiliu Local care a avut loc joi după amiază că Adriana Stratulat şi-a prezentat în cursul dimineţii demisia din funcţia de administrator special al Apaterm, edilul solicitându-le aleşilor locali ca în locul acesteia să fie numit temporar consilierul său personal, Didi Dumitru. Primarul Stan a spus că Didi Dumitru se va ocupa cu luarea măsurilor care să conducă la creşterea încasărilor societăţii, acesta fiind numit temporar în această funcţie până când lichidatorul judiciar va desemna persoana care să fie numit administrator special la Apaterm în locul Adrianei Stratulat. La sfârşitul şedinţei de Consiliu Local aleşii muncipali au fost de acord cu propunerea primarului Stan, care a organizat o miniconferinţă de presă în cadrul căreia a dezvăluit că Adriana Stratulat şi-a dat demisia la cererea lui. „Eu i-am cerut să demisioneze din funcţia de administrator special şi dânsa a făcut acest lucru. Nu am ştiut că avea două salarii care însumate depăşeau peste 150 de milioane de lei vechi. Dânsa va rămâne doar director tehnic. Mi se pare imoral să câştigi atâţia bani când rezultatele erau departe de a fi satisfăcătoare, iar Apaterm este în reorganizare”, a mai declarat primarul Marius Stan. Întrebată cu o zi în urmă de reprezentanţii presei care este venitul ei în calitate de conducător al societăţii, Adriana Stratulat a spus că are un salariu de 9.300 de lei, dar pe care nu l-a primit în ultima lună deoarece nu au existat încasări.

  • 46.4% dintre gălăţenii testaţi au nivelul colesterolului total crescut

    Dintre gălăţenii care şi-au măsurat nivelul colesterolului total în Luna Inimii, în urma testării gratuite oferite de Becel şi Medsana, 46.4% au fost descoperiţi cu valori care depăşeşc limita maximă, 200 mg/dl. Procentul este cu atât mai îngrijorător ţinând cont de faptul că, în 2011, Organizaţia Mondială a Sănătăţii ne situa pe locul 3 la nivel european în ceea ce priveşte decesele cauzate de boli cardiovasculare, nivelul ridicat al colesterolului fiind recunoscut ca principal factor de risc.
    La nivel naţional, 52.2% dintre cele aproximativ 6.600 de persoane care au participat la testări au nivelul colesterolului total peste media maximă admisă. Rezultatele testărilor demonstrează că 63.2% dintre persoanele depistate cu valori crescute ale colesterolului sunt femei, iar aproximativ 90% dintre acestea au vârsta mai mare de 40 de ani. Şi în rândul bărbaţilor s-a observat un nivel crescut al colesterolui după depăşirea vârstei de 40 de ani, 84.9% dintre cei depistaţi cu un nivel peste 200 mg/dl fiind peste această vârstă.
    Bucureştenii sunt cei care au înregistrat cel mai mic procentaj al persoanelor cu un nivel crescut al colesterolului total – 46.2% dintre cei care au participat la testări. La polul opus, procentul cel mai mare de persoane cu un nivel al colesterolului peste limita maximă s-a înregistrat în Craiova – 69.2%, urmând Sibiu – 58.1%, Oradea – 55%, Ploieşti – 54.6%, Constanţa – 53.6%, Iaşi – 52%, Suceava – 49%, Braşov – 47.8%, Cluj – 47.7%, Timişoara – 47% şi Galaţi – 46.4%.
    „Datele colectate în Luna Inimii confirmă, din păcate, ceea ce arată statisticile la nivel naţional: colesterolul crescut este inamicul din umbră pentru mai mult de jumătate din populaţia adultă a României. Asta nu trebuie însă să ne descurajeze, ci dimpotrivă, să ne încurajeze să adoptăm câteva schimbări simple în stilul de viaţă: consumul zilnic de fructe şi legume, înlocuirea grăsimilor animale din alimentaţie cu cele nesaturate (uleiuri vegetale, margarine tartinabile de calitate sau peşte gras), 30 de minute de activitate fizică moderată în fiecare zi şi evitarea fumatului (sau a locurilor în care se fumează) pot fi foarte eficiente în lupta împotriva colesterolului crescut” declară conf. dr. Florin Mitu, medic primar cardiolog.
    În perioada 1 – 30 septembrie, Becel, în parteneriat cu clinicile partenere Medsana din Ploieşti şi din alte 11 oraşe din ţară, a oferit gratuit teste de colesterol total, amintind românilor că păstrarea colesterolului în limite normale este esenţială pentru o inimă sănătoasă. Testarea colesterolului total este un prim pas în evaluarea  gradului de risc al unei persoane de a dezvolta afecţiuni cardiace. Verificarea periodică a nivelului de colesterol este cu atât mai importantă cu cât un nivel crescut de colesterol nu se traduce prin semne clinice, pe care pacientul să le poată identifica. Însă, depăşirea valorilor normale în mod constant, pe o perioadă lungă de timp,  duce la depunerea  colesterolului pe pereţii interiori ai arterelor, îngreunând  circulaţia sângelui şi  conducând, astfel, la probleme grave de sănătate.

  • Copil electrocutat pe un stâlp de înaltă tensiune

    La un pas de tragedie. Un copil în vârstă de 10 ani, din Pechea, s-a electrocutat pe când se afla la joacă. Se pare că micuţul, lipsit de supravegherea părinţilor, s-ar fi urcat pe o cutie aflată la baza unui stâlp de înaltă tensiune. „Probabil că acolo era un transformator, în acea cutie, cert este că acel copil s-a electrocutat. A intrat în stare de şoc dar, din fericire, leziunile prin electrocutare nu au fost masive, ci limitate la nivelul palmelor”, a precizat dr. Mihai Polinschi, directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Galaţi. Copilul a fost transportat la Spitalul de Urgenţă pentru Copii, dar starea lui este stabilă.

  • Fostul prefect Bocăneanu s-a opus alocării banilor pentru sinistraţi, în favoarea unor lucrări de construcţii

    Fostul prefect de Galaţi, Emanoil Bocăneanu, arestat pentru 29 de zile, s-a opus, atunci când i s-a cerut opinia, direcţionării banilor la sinistraţii afectaţi de inundaţii, în favoarea finalizării unor lucrări de construcţii, susţin procurorii în referatul cu propunerea de arestare preventivă. Conform documentului citat, la nivelul Direcţiei Judeţene pentru Evidenţa Persoanei Galaţi s-a derulat un contract de prestări servicii pentru lucrări de curăţenie, valoarea acestuia fiind de 65.720 de lei.
    “Încă de la început, inculpatul Bocăneanu Emanoil Cătălin s-a implicat activ în derularea contractului, fiind prezent la organizarea de şantier, alegerea materialelor de construcţii, asigurându-se de cheltuirea întregii sume alocate instituţii pentru astfel de lucrări. Mai mult, când i s-a cerut opinia dacă suma respectivă putea fi direcţionată către sinistraţii din judeţul Galaţi, afectaţi de inundaţii, acesta s-a opus”, conform referatului cu propunerea de arestare a procurorilor.
    Anchetatorii menţionează că Bocăneanu, în calitate de prefect al judeţului Galaţi nu se putea implica în gestionarea sumelor de bani alocate Direcţiei Judeţene pentru Evidenţa Persoanei Galaţi, aflată în coordonarea Consiliului Judeţean Galaţi.
    “Pentru această implicare activă şi permanentă, Bocăneanu Emanoil Cătălin a pretins constructorului, montarea unor bunuri (cadă, duş, baterie pentru duş), dându-i indicaţii exprese constructorului ca aceste bunuri să nu apară pe devizul de lucrări, motiv pentru care devizul a fost modificat de trei ori. (..) Într-un final Bocăneanu Emanoil Cătălin a renunţat la aceste bunuri”, conform referatului.
    Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie îl mai acuză pe Bocăneanu că “s-a implicat activ”, cu ocazia concursului desfăşurat, în luna august, pentru ocuparea funcţiei de inspector şef al Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi, în calitate de membru al comisiei, în sprijinirea unui candidat, pentru ca acesta să fie declarat câştigător, primind în schimb alimente şi băuturi.
    Procurorii îl mai acuză pe prefectul Emanoil Cătălin Bocăneanu că, în perioada august – septembrie, şi-a traficat influenţa pentru a-i asigura administratorului unei societăţi comerciale accesul la conducerea Direcţiei Regionale de Finanţe Galaţi, pentru rezolvarea unor probleme ale firmei, primind pentru aceste intervenţii, în repetate rânduri, produse alimentare. De asemenea, pentru acelaşi administrator, Bocăneanu a contactat în mod repetat o persoană din conducerea unei unităţi siderurgice, în scopul asigurării desfacerii de produse pe platforma combinatului, acceptând şi primind în schimb diverse produse alimentare.
    O altă acuzaţie care îi este adusă lui Bocăneanu este aceea că, în perioada august-octombrie, pe fondul reorganizării structurilor judeţene ale Finanţelor Publice, folosindu-se de funcţia deţinută, “a exercitat intervenţii repetate pe lângă un factor de decizie, în scopul asigurării menţinerii în funcţii a patru persoane, în condiţiile în care au fost vătămate alte persoane care îndeplineau condiţiile legale pentru ocuparea acelor posturi”.
    În perioada 2012 – 2013, ar fi impus unei persoane cu funcţie de conducere din subordine ca, pentru interesul său propriu, să achiziţioneze mai multe bunuri, din banii Direcţiei judeţene pentru Evidenţa Persoanei Galaţi, au mai arătat procurorii în documentul citat.
    În aceeaşi perioadă, prefectul Bocăneanu ar fi determinat angajaţi de la Direcţia Judeţeană pentru Evidenţa Persoanei Galaţi să-i prelungească unei angajate a unităţii suspendarea din activitate, primind în schimb, în mod repetat, sume de bani prin intermediul fiicei acesteia.
    Prefectul judeţului Galaţi mai este acuzat de procurori că, în cursul acestui an, ar fi intervenit în favoarea subordonatului său Bogdan Topală, în două situaţii, pe lângă ofiţeri ai Poliţiei Rutiere Galaţi, astfel încât acesta să fie sancţionat doar cu avertisment pentru depăşirea limitei de viteză şi pentru neacordarea de prioritate la trecerea de pietoni, respectiv să se înlăture sancţiunea de suspendare a permisului de conducere.
    Anchetatorii au mai arătat că, în 1 august, Emanoil Cătălin Bocăneanu ar fi ameninţat şi ar fi făcut presiuni asupra unei persoane din conducerea Direcţiei Judeţene pentru Evidenţa Persoanei Galaţi, pentru a o determina să accepte angajarea în instituţie a unei prietene a soţiei prefectului.
    Procurorii îl mai acuză pe Bocăneanu că, în cursul acestui an, ar fi făcut demersuri astfel încât să se asigure că o anumită firmă care avea un contract cu Direcţia Judeţeană pentru Evidenţa Persoanei Galaţi va primi contravaloarea contractului, în condiţiile în care nu Instituţia Prefectului Judeţului Galaţi gestiona fondurile acestei unităţi, ci Consiliul Judeţean Galaţi.
    “În schimbul demersurilor făcute, Bocăneanu Emanoil Cătălin a pretins firmei respective montarea unor produse (cadă pentru duş, baterie duş), bunuri despre care a solicitat să nu apară pe devizul de lucrări şi a pretins şi o sumă de bani din contravaloarea contractului, bani pe care urma să-i primească după virarea contravalorii contractului în contul firmei executante”, au precizat procurorii.
    În acelaşi dosar mai sunt urmăriţi penal Tudorel Chirnoagă şi Bogdan-Valentin Topală, fiind acuzaţi de folosirea, în orice mod, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, respectiv complicitate la această infracţiune. Procurorii anticorupţie le-au adus la cunoştinţă celor doi acuzaţiile.
    Tribunalul Galaţi a decis, pe15 noiembrie, arestarea preventivă a lui Bocăneanu, decizia nefiind una definitivă, astăzi judecându-se recursul.

  • „Boboci” de la Universitate, săltaţi de jandarmi

    „Boboci” de la Universitate, săltaţi de jandarmi

    Stupoare. Asta se putea citi pe feţele a 26 de studenţi gălăţeni care au fost săltaţi ieri dimineaţă, de jandarmi, dintr-un parc unde avea loc o şedinţă foto. Fără prea multe vorbe, studenţii, în majoritate „boboci”, au fost urcaţi în două dube ale jandarmilor şi duşi la sediu, în ciuda vociferărilor şi a faptului că tot întrebau ce se întâmplă. La sediul Jandarmeriei, alte surprize neplăcute: studenţii s-au trezit nu doar duşi la percheziţie şi interogaţi, ci au şi căzut sub tirul întrebărilor jurnaliştilor. Când asupra a doi dintre ei s-au găsit pliculeţe cu substanţe interzise, ceilalţi nu au mai spus nimic, mai ales că au fost ameninţaţi că vor fi încătuşaţi dacă nu se supun percheziţiei. Când s-a anunţat că vor merge la DIICOT şi poliţie pentru a fi interogaţi, tensiunea era maximă.
    Nimeni nu s-a ales însă cu dosar penal, deoarece  totul a fost un scenariu din amplul program de pregătire a studenţilor pentru Balul Bobocilor din universitatea gălăţeană „Dunărea de Jos”. Şeful IJJ Galaţi, col. Dănuţ Vasilică, a venit în mijlocul foştilor proaspăt reţinuţi şi le-a urat bun venit la Jandarmeria gălăţeană, unde îi mai aşteptau şi alte surprize.
    După ce au văzut că a fost o farsă, studenţii au bravat şi foarte puţini au recunoscut că s-au cam speriat la început. „La început m-am temut un pic, atunci când am văzut că ne aduc aici şi ne închid telefoanele. În plus, mi s-a părut că sunt cam duri. Acum, ce să zic, poate că sperietura asta o să îmi poarte noroc la Balul Bobocilor, la Miss Boboc…”, a spus Cristina Þâmpău, una dintre „boboacele” speriate de jandarmi.
    Aventura studenţilor la Jandarmeria gălăţeană nu se termină însă aici. Mâine vor face cunoştinţă cu viaţa de jandarm, vor primi uniforme, vor merge în marş şi vor primi deşteptarea la cinci dimineaţa. La sfârşit vor primi şi cadouri de la jandarmi. „Ca să nu avem probleme, am avut grijă să verificăm sub alt pretext, înainte de acţiune, starea de sănătate a studenţilor”, a spus Cătălin Bădin, de la IJJ Galaţi.
    Combustibilul cheltuit de jandarmi pentru „descinderea” asupra „bobocilor”, în valoare de 30 de lei, a fost achitat de jandarmi din propriile buzunare. Tot din fonduri proprii şi personale, jandarmii participanţi la pregătirea „bobocilor” le vor da şi mici cadouri.

  • Dorin Otrocol, noul prefect al judeţului Galaţi

    Dorin Otrocol, noul prefect al judeţului Galaţi

    Printr-o hotărâre adoptată de Guvern, ieri a fost numit în funcţia de prefect al judeţului Galaţi Dorin Otrocol, ceremonia de învestire a acestuia având loc joi după-amiază, în sala mare a Prefecturii. „Privesc în sală şi recunosc în sală pe marea majoritate dintre cei prezenţi aici pe cei cu care am lucrat. Îmi doresc din tot sufletul ca acea colaborare excelentă pe care am avut-o, nu în calitatea actuală de prefect, ci anterior, să continue şi vă asigur că în mine veţi avea un coleg cu care puteţi colabora în condiţiile legii”, a spus Otrocol, după ce a depus jurământul. Dorin Otrocol a preluat temporar funcţia, prin detaşare în condiţiile legii, în locul lui Emanoil Bocăneanu, care în prezent se află în arest.
    Dorin Otrocol a fost membru PSD şi a fost director AFDJ, vicepreşedinte CJ şi subprefect pe vremea când prefect era Marius Necula, iar din primăvara anului 2013 ocupă funcţia de director general al Organismului Intermediar pentru Promovarea Societăţii Informaţionale din cadrul Ministerului pentru Societatea Informaţională condus de Dan Nica.

  • Europa va lansa trei sateliţi spaţiali pentru studierea câmpului magnetic terestru

    Trei sateliţi europeni vor fi lansaţi săptămâna viitoare în cadrul misiunii Swarm, cu ajutorul lor urmând să fie analizat câmpul magnetic terestru, fenomen complex şi fluctuant ce rămâne puţin cunoscut la 2.000 de ani de la inventarea busolei în China. Cu o greutate de 470 kg fiecare, cei trei sateliţi vor fi lansaţi vineri, 22 noiembrie, cu o rachetă-purtătoare Rockot de la baza Pleseţk din Rusia, informează AFP.
    În timp ce câmpul gravitaţional poate fi pus în evidenţă cu un simplu măr, „câmpul magnetic terestru nu se vede şi totuşi este peste tot în jurul nostru şi ne protejează mai ales de vântul solar” şi de particulele lui, explică Mioara Mandea, expert CNES, agenţia spaţială franceză, asociată la proiectul Swarm.
    De când a fost localizat cu precizie de James Ross, în 1831, în Marele Nord canadian, polul nord magnetic s-a mişcat în permanenţă, deplasările sale accelerându-se uneori semnificativ din motive puţin cunoscute. Din secolul al XIX-lea până în 1980, polul nord magnetic se mişca destul de încet (sub 10 km pe an) spre Siberia, însă viteza a crescut ulterior, ajungând la aproape 60 km anual în anii 1990, după care s-a stabilizat.
    Polul nord magnetic a parcurs în total, din 1831 până în 2007, aproape 2.000 km spre nord-est. Câmpul magnetic terestru, pe care misiunea Swarm urmează să îl măsoare cu trei sateliţi, este extrem de variabil atât în spaţiu, cât şi în timp. De-a lungul istoriei s-a inversat chiar de câteva ori, în mod neregulat, dar în medie o dată la 200.000 de ani.
    În prezent, intensitatea câmpului magnetic terestru scade destul de repede (s-a redus cu circa 6% într-un secol), însă rămâne mult mai mare decât ceea ce se înregistrează înaintea unei inversări, proces ce necesită câteva mii de ani.
    Contrar polilor geografici, polii magnetici nord şi sud — punctele de pe suprafaţa terestră în care câmpul magnetic este absolut vertical — nu se situează în puncte diametral opuse de pe glob. Polul magnetic nord se află în prezent la peste 85 grade latitudine (faţă de polul nord geografic), în timp de polul magnetic sud se află la doar 65 grade latitudine sudică, în dreptul bazei franceze Dumont d’Urville din Antarctica.
    Pentru o orientare precisă cu busola — care nu se strică niciodată, ca un GPS sau un instrument radio — este necesară o hartă recentă. Datele strânse de sateliţii Swarm vor contribui la actualizarea hărţilor, utilizate îndeosebi în aviaţie şi navigaţie, dar şi la cele folosite în multe aplicaţii zilnice, cum ar fi busolele smartphone-urilor. Cartografia este cu atât mai importantă cu cât busola nu arată nordul geografic, ci pe cel magnetic, care se deplasează foarte repede.
    Graţie datelor ce se vor strânge cel puţin patru ani de la sateliţii Swarm, oamenii de ştiinţă speră să înţeleagă mai bine evoluţia câmpului magnetic şi mai ales „anomalia din Atlanticul de Sud”, zonă situată deasupra Braziliei, unde câmpul magnetic este deosebit de slab şi continuă să scadă rapid, din motive necunoscute.