Blog
-
Acord între marile puteri şi Iran asupra programului nuclear al Teheranului
Marile puteri şi Iranul au ajuns la un acord asupra programului nuclear al Teheranului în noaptea de sâmbătă spre duminică, la Geneva, după patru zile de negocieri “dificile”, aducând o speranţă de ieşire dintr-o criză care durează de zece ani. Acordul a fost anunţat după mai multe ore de blocaj asupra “dreptului” la îmbogăţirea uraniului al Iranului. “Am ajuns la un acord”, a scris într-un mesaj postat pe Twitter Michael Mann, purtătorul de cuvânt al Înaltului Reprezentant UE pentru Politică Externă Catherine Ashton, care a condus negocierile, mandatată de ONU şi Grupul 5+1. Mann nu a oferit detalii.Obama salută acordul asupra programului nuclear al Iranului drept o “primă etapă importantă”Preşedintele Statelor Unite Barack Obama a calificat sâmbătă drept o “primă etapă importantă” acordul interimar încheiat cu Iranul asupra programului său nuclear, subliniind totodată că în acest dosar persistă “dificultăţi enorme”. Într-o intervenţie solemnă, la Casa Albă, Obama a oferit asigurări că acest acord, obţinut cu greu la Geneva, “barează calea cel mai evident” Republicii islamice spre bomba atomică şi a îndemnat Congresul american să se abţină de la adoptarea unor noi sancţiuni împotriva Iranului.Rohani salută acordul de la Geneva ca deschizând “noi orizonturi”Preşedintele iranian Hassan Rohani a salutat acordul încheiat duminică la Geneva între Iran şi marile puteri asupra controversatului program nuclear al Teheranului, afirmând că acesta “deschide noi orizonturi”.Negociatorii, prezenţi la Geneva, au salutat la rândul lor un “succes” pentru Iran, după cinci zile de negocieri dure cu reprezentanţii ţărilor din cadrul Grupului 5+1 (China, Franţa, Rusia, Marea Britanie, Statele Unite şi Germania). “Votul poporului pentru moderaţie şi angajament constructiv, dar şi eforturile neobosite ale echipelor de negociere vor deschide noi orizonturi”, a declarat, într-un mesaj postat pe Twitter, preşedintele moderat, care a lansat o politică de deschidere către Occident după ce a fost ales în această funcţie în iunie.Ministrul iranian de Externe Mohammad Javad Zarif, care a condus negocierile alături de şefa diplomaţiei UE Catherine Ashton, mandatată de ţările din cadrul Grupului 5+1, a declarat într-un mesaj postat pe Facebook că negocierile s-au “încheiat cu succes”. “Îmbogăţirea uraniului a fost recunoscută, sancţiunile sunt pe o pistă descendentă”, a adăugat el, fără să ofere alte precizări asupra prevederilor acordului.Şeful negociatorilor iranieni, Abbas Araghchi, a declarat, de asemenea, într-un mesaj postat pe Twitter, că programul iranian de îmbogăţire a uraniului a fost “recunoscut” în cursul negocierilor cu marile puteri, fără să precizeze dacă dreptul la îmbogăţirea uraniului, revendicat de către Teheran, este menţionat în acord.Diplomaţii marilor puteri au negociat începând de miercuri, la Geneva, cu Iranul, în căutarea unui acord interimar pentru o perioadă de şase luni, care să aducă garanţii asupra caracterului paşnic al programului nuclear iranian, în schimbul unei relaxări “limitate” a sancţiunilor care afectează economia iraniană.Activităţile de îmbogăţire a uraniului se află în centrul unor îngrijorări ale occidentalilor şi israelienilor, care se tem că uraniu îmbogăţit la nivelul de 20% ar putea să fie folosit de către Iran pentru a obţine uraniu îmbogăţit la nivelul de 90% în scopuri militare, în pofida dezminţirilor Teheranului. Regimul iranian afirmă că acest uraniu este destinat reactorului său de cercetare şi unor scopuri medicale.Acordul cu Iranul va face lumea, Israelul şi partenerii SUA “mai sigure”, afirmă KerryAcordul încheiat la Geneva asupra programului nuclear iranian va face “lumea mai sigură, Israelul şi partenerii (Statelor Unite) în regiune mai siguri”, a declarat secretarul de Stat John Kerry, într-o conferinţă de presă. “Acest acord complet va face lumea mai sigură (…) şi Israelul mai sigur, partenerii noştri în regiune mai siguri”, a spus el. “Prima etapă nu spune că Iranul are dreptul la îmbogăţirea (uraniului), indiferent ce spun anumite comentarii de interpretare”, a subliniat Kerry. -
Astăzi, timp de 2 ore, doar „Urgenţele” spitalelor funcţionează
Luni, între orele 8 şi 10 dimineaţa, are loc o grevă de avertisment în tot sistemul sanitar. „Se vor asigura urgenţele, dar în rest, timp de două ore, se va acţiona doar dacă viaţa pacientului este pusă în pericol. Nu dorim să luăm măsuri împotriva pacienţilor, ci dimpotrivă, ceea ce facem pentru însănătoşirea întregului sistem sanitar. Am ajuns la o astfel de situaţie deoarece deşi am încercat să negociem, nu am reuşit deloc să ajungem la un numitor comun cu ministerul Sănătăţii”, a precizat Paraschiv Sălăvăstru, preşedintele Consiliului Judeţean al Sanitas Galaţi.Cel puţin spitalele au probleme financiare pe care managerii de multe ori nici nu vor să le recunoască, deoarece ministrul Sănătăţii a impus măsuri punitive asupra celor care au făcut aşa ceva. La Spitalul „Anton Cincu” din Tecuci, de exemplu, angajaţii nu îşi primiseră vineri salariul, întârzierea fiind de 3 zile. Asta s-a întâmplat deoarece spitalul a pierdut un proces cu o firma căreia îi externalizaseră de un an laboratorul de analize. Firma a câştigat şi s-a pus poprire pe banii spitalului, dar a fost reţinută ilegal şi suma cuvenită drepturilor salariale. Acţiunea de protest din Sănătate este sprijinită şi de Colegiul Medicilor, dar şi de cel al farmaciştilor ori medicilor dentişti, în schimb nu este susţinută de Ordinul Asistenţilor şi Moaşelor din România. Sanitas şi organismele profesionale care susţin aceste mişcări au format Coaliţia Profesioniştilor în Sănătate, sperând ca aşa vor ajunge la un consens cu Ministerul Sănătăţii dar aşa ceva nu s-a întâmplat. „Susţinem acţiunile Sanitas. Susţin solicitările de acordare pentru Sănătate a 6% din PIB dar şi rezolovarea tutoror cererilor făcute de Coaliţia Profesioniştilor în Sănătate pentru rezolvarea problemelor grave din sistem”, a precizat dr. Mihai Polinschi, vicepreşedintele Colegiului Medicilor Galaţi. -
Lansare politică întârziată

Acest lucru s-a întâmplat joi după amiază, când „naşterea” oficială a organizaţiei de femei din cadrul Partidului Mişcarea Populară Galaţi s-a făcut mai târziu decât ora anunţată, şi asta din cauza faptului că „greii” din conducerea centrală a partidului au ajuns mai târziu la Galaţi, motivul invocat fiind ceaţa care a îngreunat deplasarea. Constituirea organizaţiei de femei a avut loc în sala Grădinii Botanice, participantele alegând-o ca preşedinte pe Oana Iurescu, care este de profesie economistă şi a lucrat în mediul privat. La eveniment au fost prezenţi preşedintele Mişcării Populare, deputatul Eugen Tomac, deputatul Dan Radu Zătreanu şi foştii miniştri Teodor Baconschi şi Cristian Petrescu, ultimul fiind şi secretarul general al Mişcării Populare. „Sunt sigur că ceea ce se întâmplă la Galaţi, această minunată echipă de oameni pe care o învestesc cu toată încrederea, va confirma, pentru că astăzi românii vor altceva de la politicieni, iar ceea ce vedem în această sală înseamnă un alt fel de a face politică, altceva pentru români şi pentru ţară. Sunt convins că partidul va deveni acea forţă politică în care tot mai mulţi români vor investi încredere”, le-a spus deputatul Eugen Tomac femeilor prezente în sală.
-
Noul prefect, în ultima vreme doar în funcţii de conducere
Conducerea Prefecturii Galaţi a fost preluată temporar, printr-o hotărâre de Guvern, de Dorin Otrocol, pus în funcţie în locul lui Emanoil Bocăneanu, în prezent reţinut. Noul prefect a fost învestit la sfârşitul săptămânii trecute, când a depus jurământul şi le-a promis celor din sală că în el vor găsi un coleg cu care vor colabora în condiţiile legii. Pe parcursul timpului, Dorin Otrocol a ocupat mai multe funcţii de conducere a mai multor instituţii – a fost vicepreşedintele Consiliului Judeţului, directorul general al Administraţiei Fluviene a Dunării de Jos (2009), director la Drumuri şi Poduri. De asemenea, în ultima perioadă, Dorin Otrocol a ocupat funcţia de director general al Organismului Intermediar pentru Promovarea Societăţii din cadrul Ministerului pentru Societatea Informaţională. În ceea ce priveşte activitatea politică, Otrocol a fost membru al PSD Galaţi.
-
Avem mall-uri, dar nu şi locuri de muncă
Trăim în momentul de faţă un paradox. În Galaţi răsar din ce în ce mai multe marketuri şi supermarketuri, dar locurile de muncă se împuţinează pe zi ce trece. Un prieten trece printr-o adevărată dramă după ce s-a dus la zeci de interviuri, dar nu a reuşit încă să se angajeze; şi nu este un oarecare. Este inginer, a coordonat zeci de proiecte de sute de mii de euro în domeniul automatizării, dar iată că nimeni nu se arată interesat să îi ofere un loc de muncă. Aşa cum se întâmplă în ultimii 20 de ani, este posibil să plece în străinătate şi să lucreze pentru o puternică firmă din domeniul informaticii. Asta este drama noastră. În ţară adevăratele valori sunt marginalizate, iar cei cu pile sau ceva relaţii îşi fac loc din coate spre locuri călduţe, plătite bine din bani publici. Nu cred că ideea de a face supermarketuri este tocmai rea, dar interesul nostru trebuie să primeze. Şi când spun asta mă refer în primul rând la sănătatea consumatorilor, care nu trebuie să mai fie bombardaţi cu tot soiul de produse pline de chimicale. Nu în ultimul rând, aceste supermarketuri trebuie să promoveze în primul rând produsele autohtone, pornind de la legume şi fructe şi până la produse de panificaţie, lucru care nu se întâmplă defel. Succesul absolut incredibil al acestor supermarketuri ţine de educaţia şi mentalitatea românului, care este orientat masiv spre consum şi aproape deloc spre economisire.De sănătate ce să mai vorbesc… Am auzit mulţi tineri, dar şi persoane de vârstă mijlocie care sunt mai preocupaţi să-şi cumpere nu ştiu ce marcă nouă de telefon, decât să facă nişte controale medicale de rutină. Abia după ce ajung să fie luaţi cu ambulanţa, realizează că trebuia să fi făcut ceva mai devreme, dar de multe ori e prea târziu. În loc să cumpere cu inconştienţă toate prostiile din supermarketuri, mai bine deschid un fond de economisire pentru studiile copiilor, un alt subiect care le este aproape necunoscut românilor.S-a ajuns în situaţia ca mulţi dintre noi să locuiască în tot soiul de magherniţe cu chirie, doar pentru că s-au dovedit incapabili să pună bani deoparte pentru a-şi cumpăra ceva al lor. Ceea ce nu înţeleg mulţi din „pasionaţii” de shopping este că aceste mall-uri şi marketuri au fost create special pentru a satisface nevoia lor bolnăvicioasă de a-şi cheltui şi ultimii bani pe tot soiul de prostii care îi îmbolnăvesc sau sunt total inutile. Singurele beneficii ar fi că firmele care stau în spatele acestor conglomerate comerciale crează ceva locuri de muncă şi varsă către bugetele locale sume frumuşele din taxe, impozite şi concesiuni de terenuri. Problema este că dezavantajele sunt mult mai multe decât beneficiile de care aminteam, iar autorităţile locale preferă să le ignore pentru că preferă mai degrabă să ofere circ decât pâine. În loc să se preocupe pentru a aduce investitori adevăraţi, care să creeze locuri de muncă şi să aducă plus valoare în comunitate, aleşii noştri optează de fiecare dată pentru soluţia simplă, la îndemână, dar care pe termen lung îi determină pe mulţi dintre noi să ia calea pribegiei pentru a-şi găsi un loc de muncă. -
Oţelul coboară vertiginos în clasament
Roş-alb-albaştrii au pierdut şi confruntarea cu Sporting Club Vaslui, scor final 1-2. Unicul gol gălăţean l-a avut ca autor pe Marquinhos, care a transformat un penalti în minutele de prelungiri. Trupa condusă de Ewald Lienen va juca vineri la Chiajna un meci capital cu Viitorul Constanţa.Debutul la Galaţi pe banca Oţelului a lui Ewald Lienen nu a adus declicul scontat şi echipa noastră a rămas fără victorie şi după confruntarea cu Vasluiul. Vineri seara a fost o seară neagră pentru gălăţeni iar fotbalul ne-a fost oferit cu reducere. Chiar dacă gruparea roş-alb-albastră a avut o posesie mai bună, asta n-a fost suficientă pentru un rezultat pozitiv. Vasluienii au ştiut mai bine ce vor, au jucat pragmatic şi au reuşit să-şi atingă scopul. Oaspeţii au deschis scorul printr-un gol norocos, după ce Sîrghi a deviat nefericit şutul lui Wilk şi au încheiat socotelile dintr-un penalti obţinut şi transformat de Antal, care din respect pentru suporterii Oţelului pe care nu i-a uitat, nu s-a exteriorizat. Ne place sau nu, Oţelul a ajuns într-o situaţie disperată, locul XIV cu 14 puncte şi va juca un meci foarte important vineri cu Viitorul Constanţa, la Chiajna.Declaraţii:Narcis Răducan – director general Oţelul: „ Vasluiul a fost echipa mai matură, au înscris când trebuia. Nu aş putea spune că băieţii nu au muncit, au alergat foarte mult, dar nu este de ajuns doar să alergi când întâlneşti un adversar valoros. Clasamentul nu ne avantajează, suntem într-o zonă extrem de periculoasă. Îmi pare rău că Lienen are parte de acest debut nefericit, dar sunt convins că munca lui se va vedea pe teren. Nu are rost să comentăm arbitrajul, a fost unul bun. Nu aş vrea să ne creăm vreun alibi”.Ewald Lienen – antrenor Oţelul: „Am avut un prim meci similar la Timişoara, am avut multe ocazii şi până la urmă Timişoara a câştigat. Am avut ghinion atunci, dar acum nu a fost exact la fel. Vaslui e o echipă puternică, excelentă pe contraatac. Am avut câteva ocazii, dar n-am putut evita jocul lor de contraatac. Ei au marcat primii şi au putut aştepta apoi în apărare. După ce ne vom regăsi spiritul de luptă, putem începe să jucăm fotbal. Suntem pe locul 14, este o diferenţă mare de puncte faţă de primele locuri şi e ridicol să vorbim despre titlul de campioană de aici, de unde suntem noi. Trebuie să evităm retrogradarea!”.FC Oţelul Galaţi – SC Vaslui 1-2 (0-1)stadion Oţelul, spectatori: 2000Au marcat: Marquinhos (min. 90+2), respectiv Wilk (min. 28), Antal (min. 85 din penalti)Formaţii:Oţelul: Brăneţ – Sîrghi, Sipovici, Mişelăricu, D.Popescu – Cooper, Giurgiu (min. 90 Tudorie) – Gavrilă (min. 61 Astafei), Marquinhos, Iorga (min. 77 Băjenaru) – Henrique. Antrenor Ewald LienenSC Vaslui: Cerniauskas – Celeban, Cordoş, Prahici, Muşat – Sînmărtean, Madson – Viveiros (min. 58 Lovrecici), Antal, Wilk (min. 77 Enescu) – Temwanjera. Antrenor Liviu Ciobotariu.cartonaşe galbene: Sipovici (min. 13), Giurgiu (min. 16), Iorga (min. 65), Marquinhos (min. 71), Cooper (min. 73), Brăneţ (min. 84), respectiv Temwanjera (min. 2), Wilk (min. 66), Cordoş (min. 72), Pătulea (min. 87)Arbitru: Cătălin PopaAsistenţi: Octavian Şovre şi Vasile Marinescu -
Protest sindical în faţa Prefecturii
Sindicalişţii de la Cartel Alfa Galaţi vor continua astăzi acţiunile de protest a căror organizare a fost decisă la nivel central de către conducerea confederaţiei sindicale. Astfel, este vorba de o nouă pichetare a sediului Prefecturii, care va avea loc înte orele 15,30 şi 16,30, prin care sindicaliştii de la sindicatele afiliate la Cartel Alfa Galaţi doresc să îşi arate nemulţumirea faţă de măsurile şi strategia Guvernului care nu şi-ar fi respectat promisiunile făcute în urmă cu doi ani, atunci când erau în opoziţie. Este greu de înţeles de ce sindicaliştii organizează doar nişte acţiuni de pichetare în faţa sediului Prefecturii la care participă în cea mai mare parte lideri de sindicat şi nu organizează mitinguri la care să invite toţi gălăţenii să participe, dacă aceştia sunt nemulţumiţi. În aceste condiţii este greu de crezut că pichetările vor avea vreun efect iar acest lucru a fost demonstrat de-a lungul ultimilor ani. Sindicaliştii, prin vocea preşedintelui Cartel Alfa Galaţi, Romică Gârneaţă, susţin că doresc să le aducă aminte actualilor guvernanţi că s-au instalat la putere pe fondul unor nemulţumiri profunde faţă de politicile promovate de guvernele anterioare împotriva propriilor cetăţeni şi nu datorită unui val de simpatie şi încredere a poporului faţă de ei. „După aproape doi ani de guvernare nu am simţit nicio diferenţă faţă de ce am avut la putere de 23 de ani: vă zbateţi doar pentru protejarea intereselor personale, de grup, a multinaţionalelor, a oligarhiei financiare a tot ce vă aduce vouă câştig, dar nouă şi copiilor noştri, doar disperare şi deznădejde”, se arată în comunicatul de presă. Sindicaliştii gălăţeni vor solicita şi luarea unor măsuri pentru rezolvarea problemei furnizării căldurii, cu care se confruntă Galaţiul.
-
„Bomba cu ceas” de pe fundul Mării Baltice
Apele Mării Baltice ascund ceva periculos. Mai exact, la aproximativ 70 de ani după ce Aliaţii din Al Doilea Război Mondial au aruncat tone de arme chimice şi agenţi chimic în Marea Baltică, experţii ne avertizează de un potenţial dezastru ecologic în cazul în care armele se vor degrada, iar conţinutul lor se va vărsa în mare.În urma acordului de la Conferinţa de la Potsdam, din Germania, ce a avut loc după încheierea Celui de-al Doilea Război Mondial, în 1945, Uniunea Sovietică şi Marea Britanie au deversat (în anii 1947 şi 1948) aproximativ 65.000 de tone de arme chimice germane în adâncurile Mării Baltice. Astfel, unii oameni de ştiinţă susţin că acestea arme sunt ca nişte „bombe cu ceas”.Acum, se pare că „ticăitul” acestor bombe cu ceas a devenit mai puternic. Cercetări recente realizate de Military University of Technology, din Polonia, au descoperit urme de gaz muştar (iperită) pe fundul mării la doar câteva sute de metri de coasta poloneză, în Golful Gdansk. Acest lucru indică coroziunea metalului armelor ceea ce sugerează că substanţele chimice toxice se scurg acum în apă. Mai mult, în cazul în care ele vor fi absorbite de peşti, vor ajunge în lanţul alimentar. Mai mult, oamenii de ştiinţă spun că Golful Gdansk nu a fost o zonă de aruncat deşeuri şi că armele nu ar fi trebuit să se găsească aici.Una dintre posibile explicaţii ar fi aceea că sovieticilor nu prea le-a păsat unde au aruncat armele. Jacek Beldowski, de la Institutul de Oceanografie din Polonia, a explicat că deşi mare parte din muniţie a fost aruncată în bazinele Bornholm şi Gotland, sovieticii aveau obiceiul ca, după ce nu mai puteau fi observaţi de pe uscat, să arunce armele peste bord, neţinând cont de locaţiile exacte. Aşadar, s-ar putea ca tone de arme chimice să se afle în locaţii necunoscute, aproape de uscat sau de zone de pescuit. Beldowski susţine că, în apropierea zonelor de aruncat deşeuri chimice toxice, a observat o creştere a numărului de peşti bolnavi şi afectaţi de diverse probleme genetice. Acest lucru ar putea fi o dovadă a faptului că unele dintre containere chiar au început să elibereze substanţele.Deşi aceste veşti sunt îngrijorătoare, unii oameni de ştiinţă susţin că recipientele vor rămâne sigilate pentru multe decenii de acum înainte şi că mediul şi condiţiile de pe fundul mării nu vor permite ca eliberarea substanţelor să fie un pericol. Temperaturile scăzute din adâncuri transformă gazul muştar în stare solidă şi astfel contaminarea nu se răspândeşte, spun specialiştii. Însă, noile dovezi sugerează că, de fapt, contaminarea se răspândeşte şi că ea afectează mediul. În plus, având în vedere că nimeni nu ştie exact unde se găsesc armele ar putea reprezenta o problemă serioasă pentru lume. Popiel susţine că, în cel mai rău caz, zona Baltică ar putea fi lovită de un „dezastru ecologic mai mare decât cel de la Cernobîl”, în doar câţiva ani.După ce au conştientizat acest potenţial pericol, statele baltice iau în considerare posibilitatea de a înlătura o parte dintre arme de pe fundul mării. Agenţia pentru Protejarea Mediului din Polonia, a cerut ajutorul NATO, deoarece organizaţia are fondurile şi tehnologia necesară pentru realizarea acestui lucru. Chiar şi aşa, specialiştii sunt rezervaţi fiindcă orice acţiune care implică aceste arme poate prezenta un pericol major. experţii avertizează că ridicarea armelor fragile de pe fundul mării ar putea elibera substanţele letale. -
Patru aplicaţii de pregătire în caz de cutremur în nicio lună
Un cutremur cu o magnitudine de 7,6 grade pe scara Richter, produs în Vrancea, a afectat cinci judeţe, Galaţiul fiind cel mai grav lovit, cu peste 10 clădiri prăbuşite, 17 răniţi grav, incendii şi accidente de circulaţie în timpul replicilor seismului. A fost doar un scenariu „de groază”, elaborat de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, la care au participat SMURD, Serviciul Judeţean de Ambulanţă, poliţia şi toate instituţiile implicate în comitetul pentru situaţii de urgenţă. Rolul exerciţiului a fost să pregătească serviciile şi populaţia pentru astfel de cataclisme. Este însă surprinzător faptul că în judeţul Galaţi, după fenomenul Izvoarele şi cutremurele din Vrancea, au fost organizate nu mai puţin de patru astfel de exerciţii în mai puţin de o lună. Asta duce cu gândul la faptul că autorităţile au semnale clare că astfel de situaţii, acum ipotetice, ar putea lovi oricând oraşul. Þinând cont de numărul mare de servicii concentrate la locul exerciţiului, nu e de mirare că gălăţenii au crezut că s-a întâmplat cu adevărat ceva rău. Aşa că în perioada în care a avut loc exerciţiul de alarmare, telefoanele au sunat neîncetat la 112.Scenariu de coşmar : 10 clădiri prăbuşite, accidente şi încendii post-cutremur„La data de 22.11.2013, orele 11.00 GMT, se produce în zona Vrancea un cutremur cu magnitudinea de 7,6 grade pe scara Richter, la adâncimea de 120 km, cu epicentrul în localitatea Panciu. Cutremurul a fost urmat de două replici de 6,5, respectiv 5,8 grade pe scara Richter (75, respectiv 65 secunde) şi a avut ca axă de deplasare a undei seismice direcţia Focşani – Iaşi şi Bucureşti – Zimnicea. În judeţul Galaţi, din punct de vedere al pierderilor de vieţi omeneşti, răniţilor şi distrugerilor, situaţia cea mai grea se înregistrează în municipiul Galaţi. La nivelul judeţului Galaţi s-a convocat în şedinţă extraordinară, la sediul prefecturii judeţului Galaţi, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă iar la sediul primăriei Galaţi Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă pentru analizarea situaţiei operative şi stabilirea primelor măsuri urgente care se impun a fi luate în asemenea situaţie.În paralel se elaborează primele comunicate pentru mass-media care au menirea să informeze populaţia cu privire la situaţia de urgenţă produsă, în scopul eliminării panicii, să recomande cele mai potrivite măsuri de protecţie şi intervenţie. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Galaţi, a pus în aplicare planurile privind gestionarea situaţiilor de urgenţă în caz de seism, s-a dispus creşterea capacităţii operaţionale – alertă nivel ROŞU, iar cu aprobarea prefectului a activat în totalitate Centrul Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei (CJCCI) şi s-a constituit comandamentul operaţional judeţean la sediul prefecturii. Foarte multe apeluri au venit pe numărul de urgenţă 112 anunţând Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă «General Eremia Grigorescu» al judeţului Galaţi, prăbuşirea totală a 10 clădiri fără etaj dispuse între bulevardul George Coşbuc, strada Unirii, în zona liceului CFR Galaţi, unde au fost surprinşi mai mulţi cetăţeni sub dărâmături. Pe timpul operaţiunilor de salvare, în jurul orei 11.20, în zona caselor prăbuşite are loc o explozie urmată de incendiu ca urmare a ruperii conductelor de gaze şi acumulării unei pungi de gaze în zonă. Incendiul a cuprins circa 200 mp de construcţii prăbuşite. În jurul orei 11.30 are loc prima replică a seismului, de 6,5 grade pe scara Richter. În urma acestei replici se sparge magistrala de transport apă de pe Bulevardul George Coşbuc, din zona liceului CFR, producând scăderea presiunii pe reţelele de apă din zonă. În jurul orei 11.50 are loc a doua replică a seismului, de 5,8 grade pe scara Richter. În urma acestei replici se produce un accident de circulaţie la intersecţia dintre Bulevardul George Coşbuc şi strada Basarabiei, între un autoturism cu două persoane şi o autocisternă cu clor aparţinând SC Apă Canal Galaţi. În urma accidentului a rezultat accidentarea persoanelor din autoturism, fisurarea robinetului de golire a cisternei, fisură prin care se prelinge clor lichid. La nivelul judeţului Galaţi s-a convocat în şedinţă extraordinară, la sediul Prefecturii judeţului Galaţi, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, iar la sediul Primăriei Galaţi a Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă, pentru analizarea situaţiei operative şi stabilirea primelor măsuri urgente care se impun a fi luate în asemenea situaţie. În paralel se elaborează primele comunicate pentru mass-media, care au menirea să informeze populaţia cu privire la situaţia de urgenţă produsă, în scopul eliminării panicii, să recomande cele mai potrivite măsuri de protecţie şi intervenţie. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Galaţi a pus în aplicare planurile privind gestionarea situaţiilor de urgenţă în caz de seism, s-a dispus creşterea capacităţii operaţionale – alertă nivel ROŞU, iar cu aprobarea prefectului s-a activat în totalitate Centrul Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei (CJCCI) şi s-a constituit comandamentul operaţional judeţean la sediul prefecturii”, a explicat dr. Angel Trifan, medic coordonator UPU – SMURD Spitalul de Urgenţă.A fost scenariul elaborat de cei care au vrut să testeze şi să îşi testeze capacitatea de acţiune în cazul unui cataclism. Sperăm să nu îi vedem la treabă într-o situaţie reală. -
Fostul deputat Mihail Boldea a fost eliberat din arest preventiv
După un an şi opt luni de arest preventiv, vineri seara, Mihail Boldea a fost eliberat condiţionat din închisoare, în jurul orei 24, în urma deciziei magistraţilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Magistraţii din Capitală au respins recursul formulat de procurorii DIICOT la decizia de cercetare în stare de libertate a lui Boldea, luată acum o săptămână de Curtea de Apel Iaşi. Cum instanţa imediat superioară este Înalta Curte din Bucureşti, recursul s-a judecat vineri acolo şi a rămas în pronunţare până dupa ora 22. Fostul deputat a fost eliberat din penitenciar cand decizia Înaltei Curţi a ajuns prin fax la Penitenciarul Galaţi. Fostul deputat va fi cercetat în stare de libertate în numeroasele dosare de corupţie în care este acuzat de procurorii DIICOT. Anterior, Curtea de Apel Iaşi, unde se judeca pe fond cauza lui Boldea, după ce avocaţii acestuia au cerut strămutarea, îl eliberaseră pe fostul deputat de 5 ori. Numai că de fiecare dată decizia magistraţilor ieşeni era contestată de procurorii DIICOT la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie din Capitală şi Boldea rămânea tot în arest. De data asta, însă, magistraţii Înaltei Curţi nu au mai dat dreptate procurorilor DIICOT Galaţi şi de vineri, de la miezul nopţii, fostul parlamentar este judecat în stare de libertate.Mihail Boldea este acuzat, alături de celelalte şapte persoane trimise în judecată în acest dosar, de constituire a unui grup infracţional organizat şi înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave. Conform procurorilor DIICOT, membrii grupării identificau terenuri şi imobile, situate în zone centrale ale Galaţiului, aflate în proprietatea Consiliului Local Galaţi sau a unor persoane fizice, o parte dintre acestea fiind indisponibilizate în vederea confiscării speciale în diverse procese penale, pe care le treceau în proprietatea altor membri ai grupului.Mai bine de un an şi jumătate după gratiiMihail Boldea, fost membru al PDL, se află în arest preventiv de la sfârşitul lunii martie 2012. Boldea a cerut şi obţinut judecarea dosarului său la Iaşi motivat de faptul că nu ar avea parte de un proces corect la Galaţi. Fostul deputat a fost inculpat recent şi în dosarul „Aviasan”, fiind acuzat de procurorii anticorupţie că, în luna martie 2007, a întocmit în fals un antecontract de vânzare-cumpărare datat august 2004, prin care se atesta că SC Aviaţia Utilitară Tuzla (societate care fusese radiată încă din anul 2005), reprezentată de o anumită persoană care nu avea cunoştinţă de tranzacţie şi care nu avea nicio calitate în societatea menţionată, se obliga să vândă către SC Fitocom Serv Galaţi, la un preţ de 300.000.000 lei vechi, terenul în suprafaţă de 39, 61 ha, din comuna Vânători, teren cu destinaţie specială. Actul fals a fost întocmit în condiţiile în care Mihail Boldea s-a folosit de actele de identitate ale acelei persoane. Prejudiciul cauzat bugetului de stat este estimat în prezent la 21.786.710 euro, echivalentul a 76.608.608 lei, reprezentând valoarea terenului înstrăinat în mod fraudulos.16 martie 2012, începutul „oficial” al scandalului BoldeaPe 16 martie 2012, Mihail Boldea a fost adus prima oară la DIICOT Galaţi pentru a i se prezenta acuzaţiile. Potrivit procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), sunt date şi indicii rezonabile în legătură cu participaţia penală a deputatului Mihail Boldea, în perioada 2006 – 2011, în obţinerea unor importante foloase materiale, injuste, prin inducerea în eroare a unor persoane, cu ocazia încheierii unor contracte de vânzare-cumpărare ale unor imobile, ascunzând situaţia juridică reală a acestora ori existenţei unor convenţii comerciale în ceea ce priveşte bunurile. Atunci Boldea s-a prevalat de dreptul la tăcere. A plecat de la DIICOT şi a doua zi, pe 17 martie 2012, părăsea ţara cu maşina spre Turcia şi apoi spre Kenya.Pe 20 martie, Camera Deputaţilor a emis aviz de reţinere, arestare şi percheziţie în cazul Boldea, ca urmare a solicitării ministrului Justiţiei, respectiv a procurorului general al României. În 22 martie, ICCJ a decis emiterea unui mandat de arestare preventivă în lipsă pe numele lui Boldea, pentru 30 de zile, judecătorii instanţei supreme admiţând propunerea procurorilor DIICOT, care au invocat printre temeiuri şi faptul că parlamentarul se sustrage urmăririi penale. Pe 23 martie Boldea a anunţat că vine de bunăvoie în ţară şi de atunci este în penitenciar.