Blog
-
Paradă militară la mausoleul generalului Eremia Grigorescu, în oraşul natal Târgu Bujor
În data de 28 noiembrie 2013 se împlinesc 150 de ani de la naşterea generalului de divizie Eremia Grigorescu, priej cu care militari din cadrul Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi, care poartă numele generalului Eremia Grigorescu, vor omagia acest eveniment alături de comunitatea locală şi oficialităţi printr-o paradă militară, înaintări în grad şi depunere de coroane la mausoleul generalului din oraşul natal Târgu Bujor.Eremia Teofil Grigorescu s-a născut la Târgu Bujor, pe 28 noiembrie 1863. A urmat şcoala primară şi gimnaziul la Galaţi, iar liceul la Iaşi. A fost înscris timp de un la Facultatea de Medicină şi Ştiinţe din Iaşi, după care a plecat la Bucureşti, dedicându-se carierei militare.Militar si om politic, el a comandat armatele romane in batalia de la Marasesti, din Primul Razboi Mondial, a fost ministru de razboi in perioada octombrie-noiembrie 1918 si a fost decorat cu medalia din Ordinul Mihai Viteazul, clasa a doua. Considerat erou naţional al României, generalul Eremia Grigorescu a intrat în istorie, împreună cu deviza „Pe aici nu se trece!”, în timpul luptelor de la Mărăşeşti şi Oituz, din Primul Război Mondial, în care a oprit înaintarea armatelor germane. A absolvit Şcoala de ofiţeri de infanterie şi cavalerie în 1884, iar apoi Şcoala de artilerie şi geniu. Rezultatele excepţionale i-au adus şi un stagiu la Paris, unde a urmat cursuri de matematică la Sorbona. Revenit în ţară, a predat algebră superioară la şcolile militare din ţară, avansând destul de rapid şi în carieră, în 1915 obţinând gradul de general de brigadă.Intrarea României în război l-a găsit în funcţia de comandant al Diviziei 15 Infanterie. Obţine două victorii în Dobrogea, fiind trimis de urgenţă la Oituz, unde a câştigat trei bătălii decisive, reuşind să stabilizeze frontul. În 1917 a devenit comandant al trupelor de la Marăşeşti, unde acţionau Armata I Română şi Armata a IV-a Rusă, câştigând mai multe lupte împotriva celebrului feldmareşal german Mackensen. Viziunea modernă a tacticilor şi strategiilor în condiţii reale de luptă l-au ajutat să obţină victorii pe aproape toate fronturile. A fost distins cu numeroase ordine şi medalii româneşti, dar şi cu Legiunea de onoare franceză sau Sabia de onoare a împăratului Japoniei.După încheierea conflagraţiei mondiale a fost ministru de Război (1918) şi inspector general de armată, funcţie pe care a deţinut-o până la moarte, pe 21 iulie 1919. A fost înmormântat, cu funeralii naţionale, la Mărăşeşti, osemintele fiindu-i mutate ulterior în mausoleul ridicat în localitate. -
Spărgător la 16 ani
În noaptea de marţi spre miercuri, în jurul orei 01.00, Secţia 5 Poliţie a fost sesizată despre faptul că în curtea unui imobil se află o persoană suspectă. La faţa locului s-a deplasat o patrulă de siguranţă publică, care a identificat un minor de 16 ani, din comuna Tuluceşti, judeţul Galaţi. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că minorul a pătruns într-o magazie a imobilului, de unde a sustras mai multe articole de îmbrăcăminte, creând un prejudiciu de aproximativ 300 lei. Minorul a fost introdus într-un centru de primire minori iar cercetările sunt continuate de către poliţişti sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.
-
Viaţă sfârşită sub tramvai
Nu doar trei ceasuri rele au fost marţi seara pe şoselele din Galaţi, ci chiar patru. Asta deoarece în numai patru ore au avut loc patru accidente grave de circulaţie: două în Micro 40 şi 39 şi alte două pe str. Oltului şi în zona Portului. Cel mai grav dintre ele a avut loc în Micro 39, unde o femeie şi-a sfârşit viaţa sub un tramvai. Era vorba de o femeie în vârstă de 31 de ani din Galaţi, Ana, cerşetoare în ultimii ani. Din primele cercetari se pare că femeia a vrut să traverseze prin loc nepermis două benzi de carosabil şi liniile de tramvai. Era să o lovească un microbuz, dar l-a evitat, în schimb a căzut direct în fata tramvaiului. Vatmanul, om cu 35 de ani de experientă, nu a mai putut evita nenorocirea.„Mi-a apărut exact în faţă. Mi s-a părut chiar că parcă a sărit. Nu ştiu dacă fugea ca să traverseze sau voia să se omoare. Nu am mai avut ce să fac”, spunea, încă tremurând, Toader Gavrilescu, vatmanul tramvaiului. Circulatia pe un sens a fost blocată din cauza accidentului.„Din primele cercetări se pare că accidentul a avut loc din cauza unei traversări neregulamentare. Cercetările continuă. Vatmanul este cercetat pentru omor din culpă”, a precizat Iulian Matei de la Serviciul Judeţean al Poliţiei Rutiere Galaţi.Femeia a murit pe loc, tăiată de roţile metalice ale tramvaiului. Fratele ei, chemat de oamenii din cartier, a recunoscut-o şi a intrat în stare de şoc.În numai patru ore, în Galati au avut loc patru accidente de circulatie, cel cu tramvaiul fiind cel mai grav. -
Handbaliştii de la CSU au şansa să urce pe locul patru
Divizia A la handbal programează astăzi partidele celei de-a XI-a etape. Sala Polivalentă Dunărea va găzdui, de la ora 14.00 partida CSU Galaţi – HCM Câmpina. Handbaliştii gălăţeni, care vor fi conduşi de pe bancă de Florin Andronic, antrenorul Mihai Pantea lipsind din cauza unor probleme personale, sunt pe val şi favoriţi cerţi să bifeze a treia victorie consecutivă. Studenţii vor sta cu gândul şi la partida de la Alexandria dintre Teleorman şi CSM Ploieşti. O victorie a gazdelor coraborată evident cu un succes gălăţean, ar propulsa pe CSU pe locul patru. Celelalte meciuri ale etapei sunt: HC Universitas Iaşi – Universitatea Târgovişte, Poli Ştiinţa Miroslava Iaşi – LPS Piatra Neamţ, CSM Focşani 2007 – Ştiinţa Municipal Dedeman II Bacău, CSH Teleorman Alexandria – CSM Ploieşti, HC Vaslui – CSM Călăraşi, HC Buzău 2012 – HCM Botoşani. După 10 etape, CSU Galaţi se clasează pe locul V cu 21 de puncte. Handbaliştii noştrii vor mai disputa două jocuri în acest an: cu HC Universitas Iaşi (8 decembrie, acasă) şi cu Poli Ştiinţa Miroslava Iaşi (15 decembrie, deplasare).
-
Cea mai mare explozie cosmică după Big Bang uluieşte oamenii de ştiinţă
Astronomii au văzut cea mai mare explozie zărită vreodată în Univers. Astronomii o consideră „un monstru”. A fost cea mai mare şi mai strălucitoare explozie cosmică descoperită vreodată. Dacă ar fi fost mai aproape, Pământul ar fi rămas fără atmosferă şi forme de viaţă.Telescoapele de pe orbită au observat un show astronomic ce se poate vedea o dată în viaţă atunci când au zărit într-o galaxie îndepărtată acest fenomen, ce poartă numele de „explozie de raze gamma”.Singura explozie mai mare cunoscută de astronomi este Big Bangul – şi, desigur, acel eveniment nu a avut martori. „Această explozie a fost un eveniment pe care-l vezi o dată într-un secol”, a comentat Paul Hertz, şeful diviziei de astrofizică de la NASA, într-o conferinţă de presă.Din fericire, pentru că acest eveniment a avut loc la 3,7 miliarde de ani-lumină distanţă, omenirea a scăpat cu bine. De fapt, nimeni de pe Terra nu a putut vedea această explozie cu ochiul liber.O explozie de raze gamma are loc atunci când o stea masivă moare, ea se prăbuşeşte şi formează o gaură neagră, explodând în ceea ce este numit „supernova”, ejectând radiaţie energetică. Această radiaţie este extrem de strălucitoare şi călătoreşte prin univers cu o viteză apropiată de cea a luminii. O planetă aflată în calea unei astfel de radiaţii şi-ar pierde instantaneu atmosfera şi ar rămâne precum o cenuşă arsă, spun astronomii.Oamenii de ştiinţă ar putea detecta semnele care preced o explozie de raze gamma, însă dacă o astfel de explozie s-ar îndrepta spre Terra – deşi astronomii afirmă că şansele sunt aproape de zero – nimeni nu ar putea face nimic pentru a salva planeta noastră.Telescoapele NASA aflate pe orbită au detectat astfel de explozii preţ de mai bine de două decenii, zărind câte o explozie la câteva zile. Aceasta însă, ce a fost detectată pe 27 aprilie, a stabilit noi recorduri, se arată în patru studii noi publicate de curând în jurnalul Science. Studiile arată că explozia aceasta a lovit instrumentele NASA cu o energie de 5 ori mai mare decât cea a exploziei de pe locul 2, ce a fost înregistrată în 1999. Explozia a pornit de la o stea care avea masa de 20-30 de ori mai mare decât cea a Soarelui nostru, dar care era doar de câteva ori mai mare ca dimensiuni, astfel că avea o densitate incredibil de mare. Steaua a explodat într-un mod extrem de violent.În general, exploziile de raze gamma sunt „cele mai titanice explozii din univers”, explică astrofizicianul Rob Preece, unul dintre autorii noilor studii. Această explozie a fost atât de puternică, încât unele dintre instrumentele instalate pe telescoapele NASA au atins punctul maxim permis de echipament. Explozia a fost mult mai puternică şi a durat mai mult decât altele înregistrate până acum. „Eu o numesc «monstrul»”, a spus Preece. De altfel, unul din celelalte studii publicate acum, ce nu a fost scris de Preece, a folosit la rândul său cuvântul „monstru” în titlu, apelând la un vocabular neobişnuit în lumea ştiinţei.Unul din principalele motive pentru care explozia această a fost atât de luminoasă a fost faptul că, în comparaţie cu alte explozii, aceasta a fost destul de aproape de Terra. Majoritatea exploziilor zărite până acum erau la distanţe de două ori mai mari decât aceasta. Alte explozii ar putea fi la fel de mari, dar sunt mult mai departe de Terra, astfel că nu par aşa de luminoase când ajung în dreptul planetei noastre, explică autorii studiilor.Astronomii spun că este extrem de improbabil ca o explozie de raze gamma să aibă loc la noi în galaxie. Avi Loeb, un cercetător de la Harvard, afirmă că probabilitatea ca acest eveniment să aibă loc este mai mică de 1 la 10 milioane. Galaxia noastră nu conţine multe stele de tipul celora care se pretează la explozii cu raze gamma, explică Charles Dermer, un co-autor al studiilor publicate recent şi totodată astrofizician la U.S. Naval Research Laboratory. „Probabilitatea ca ceva periculos să aibă loc este aproape de zero”, spune Dermer.De asemenea, deoarece o explozie de raze gamma este concentrată la fel ca razele unei lanterne, ea trebuie să fie îndreptată spre noi pentru a fi periculoasă. „Fie este îndreptată spre noi, fie nu e. Dacă nu este, ok, civilizaţia supravieţuieşte şi poate vedem o supernova. Dacă e îndreptată spre noi, contează foarte mult cât de departe este de noi. Dacă este în braţul local al galaxiei noastre, asta este, am avut un parcurs bun până acum”, spune Preece.Unii specialişti teoretizează că o extincţie în masă ce a avut loc pe Terra acum 450 de milioane de ani a fost provocată de o explozia de raze gamma într-o regiune apropiată a galaxiei noastre, însă Dermer spune că acest lucru este improbabil.Exploziile de raze gamma nu pot fi văzute de pe suprafaţa Pământului deoarece atmosfera le obscurează şi pentru că majoritatea luminii emise de aceste explozii este într-un spectru ce nu poate fi văzut cu ochiul liber. De aceea, NASA are sateliţi care le caută.Această explozie a fost atât de luminoasă, încât telescoapele de pe Terra au văzut o iluminare bruscă în constelaţia Leu. Pentru oamenii de ştiinţă, acesta a fost un moment unic. „Acestea sunt explozii cu adevărat uluitoare”, afirmă Peter Michelson, un fizician de la Universitatea Stanford care este coordonatorul unuia din instrumentele de pe un telescop NASA. „Dacă vă plac artificiile, nu există ceva mai tare decât aceste explozii. În afară de însuşi Big Bang-ul, acestea sunt cele mai mari explozii”, spune Michelson. Explozia „face parte din ciclul naşterii şi al vieţii şi al morţii în univers”, mai spune Michelson. „Tu şi cu mine suntem făcuţi din elemente care vin dintr-o supernovă”, concluzionează cercetătorul. -
Orarul asfaltărilor până pe 29 noiembrie
Serviciul Public Ecosal continuă să primenească şi în aceste zile carosabilul din Galaţi, astfel că şi în această săptămână alte străzi vor primi o faţă nouă. Aşadar, până sâmbătă, muncitorii vor efectua lucrări de frezare şi asfaltare pe strada Lemnari, Rizer, George Coşbuc între Macelaru şi Henri Coandă. Aceleaşi lucrări se vor efectua şi pe strada Macului/Prutului, pe străzile aferente Universităţii Danubius, pe Anghel Salingy, în Micro 40 şi pe Centură. “Este vorba de acoperirea gropilor, nu avem lucrări de amploare momentan”, ne lămureşte directorul ECOSAL, Ionuţ Pucheanu. Muncitorii Serviciului Public Ecosal vor mişuna prin oraş făcând diferite reparaţii la mobilierul stradal, adică vor schimba coşuri de gunoi şi vor monta garduri.
-
Circulaţia pe str. Grădina Veche, din nou pe ambele sensuri
Primăria Galaţi a anunţat ieri că în Comisia pentru Siguranţa Circulaţiei a fost decisă revenirea circulaţiei autovehiculelor pe ambele sensuri pe strada Gradina Veche şi păstrarea sensului unic pe strada Ştiinţei, dinspre intersecţia cu strada Episcop Melchisedec Ştefănescu spre intersecţia cu strada Basarabiei. Măsura va fi aplicată începând cu ziua de azi.
-
20 de ani de învăţământ teologic universitar la Galaţi
În cadrul manifestărilor culturale şi duhovniceşti organizate de Arhiepiscopia Dunării de Jos cu prilejul sărbătoririi Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul municipiului Galaţi, ieri 26 noiembrie a avut loc simpozionul ştiinţific studenţesc „20 de ani de învăţământ teologic universitar la Galaţi”, dedicat personalităţii şi operei părintelui Dumitru Stăniloae, eveniment a fost organizat de către Departamentul Teologic al Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi.Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos a binecuvântat şi a deschis lucrările simpozionului, în prezenţa profesorilor de teologie gălăţeni, ale altor cadre universitare şi ale tinerilor studenţi teologi. Înaltpreasfinţia Sa a prezentat volumul 12 din fascicula universitară „Teologie şi educaţie la Dunărea de Jos” iar în continuare a fost prezentat filmul documentar „Părintele Dumitru Stăniloae – viaţa şi opera”, realizat de Trinitas TV şi închinat de Patriarhia Română părintelui Dumitru Stăniloae, cu prilejul comemorării a 110 ani de la naşterea sa şi a 20 de ani de la trecerea în veşnicie.

