word-monitor

Blog

  • Ar fi posibilă călătoria în timp?

    Ar fi posibilă călătoria în timp?

    Deşi conceptul de călătorie în timp pare specific creaţiilor SF, de fapt, în conformitate cu teoria generală a relativităţii a lui Einstein, teorie care explică în ce mod funcţionează gravitaţia în Univers, călătoria în timp ar fi posibilă. Iar o nouă teorie, propusă de un astrofizician, susţine că secretul reuşitei ar putea fi „găurile de vierme” – o misterioasă caracteristică a Universului, prezisă de fizica teoretică, dar a căror existenţă nu a fost încă dovedită.

    A călători în viitor nu este deloc imposibil; de fapt, fizicienii chiar au reuşit să trimită într-un moment viitor din timp particule numite muoni, manipulând gravitaţia din jurul lor. Desigur, nu putem trimite oameni în viitor, dar, cel puţin, experimentul a confirmat corectitudinea teoriei lui Einstein.

    În ceea ce priveşte călătoria în trecut, ea este este încă şi mai puţin înţeleasă şi mulţi nu o consideră posibilă. Între specialişti se duce, în jurul acestei posibilităţi, o intensă luptă de idei. Astrofizicianul Eric W. Davis, de la EarthTech International Institute for Advanced Studies, din Austin, SA, susţine că ar fi posibilă. Ceea ce ne trebuie, crede el, este o aşa-numită gaură de vierme, un „tunel” prin spaţiu-timp, a cărui existenţă este prezisă, de asemenea, de teoria relativităţii.

    Însă existenţa găurilor de vierme nu a fost niciodată demonstrată şi, chiar dacă există, ele ar fi probabil atât de mici, încât nici vorbă să încapă prin ele o navă spaţială. Totuşi, un articol al lui Davis, publicat în American Institute of Aeronautics and Astronautics, explorează chestiunea maşinilor timpului şi posibilitatea ca o gaură de vierme să fie utilizată ca un mijloc de a călători înapoi în timp. Atât teoria relativităţii, cât şi fizica cuantică par să ofere soluţii matematice care să permită, teoretic, asemenea călătorii.

    O gaură de vierme ar putea, de exemplu, permite unei nave spaţiale să călătorească dintr-un punct în altul mai rapid decât lumina, într-un fel; nava ar ajunge la destinaţie mai repede decât ar face-o raza de lumină, pentru că ar lua-o pe „scurtătura” reprezentată de gaura de vierme. Şi totuşi, astfel, vehiculul nu ar încălca regula care spune că nimic nu poate călători cu viteză mai mare decât a luminii, deoarece nava, în realitate, nu ar călători mai repede decât lumina, ci doar ar merge pe un „drum” mai scurt.

    Teoretic, o gaură de vierme ar putea fi folosită pentru a traversa nu numai spaţiul, ci şi timpul.

    Totuşi, adaugă Davis în articolul său, transformarea unei găuri de vierme într-o maşină a timpului nu ar fi uşoară; chiar să creezi o gaură de vierme ar fi ceva extrem de dificil, iar odată creată, ar trebui ca unul dintre capetele ei sau ambele să fie accelerate prin timp până în poziţia dorită, conform teoriei generale a relativităţii.

    Alţi savanţi sunt însă de părere că o călătorie în trecut nu este posibilă în niciun fel de condiţii. Robert Owen, un astrofizician care lucrează la Oberlin College din Ohio, SUA, consideră că legile fizicii, atunci când vor fi cu adevărat înţelese, vor arăta că nu este cu putinţă călătoria în timp, în trecut.

    Pentru a menţine o gaură de vierme îndeajuns de stabilă pentru a putea fi străbătută, ar fi nevoie de cantităţi mari de materie exotică, ea însăşi încă prea puţin înţeleasă. Această categorie cuprinde, în mare, orice tip de materie care nu se comportă la fel cu materia barionică (particule înzestrată cu masă): materie cu masă negativă, materie neagră ş.a. În conformitate cu teoria generală a relativităţii, materia exotică nici nu poate exista; existenţa ei este însă permisă de teoria cuantică.

    Ceea ce fizicienii numesc materie exotică a fost până acum observată doar în cantităţi foarte mici, câtuşi de puţin suficiente pentru a deschide o gaură de vierme. Or, pentru a obţine o gaură de vierme traversabilă, fizicienii ar trebui să fie în stare să genereze şi să manipuleze cantităţi mari de materie exotică.

    Alţi oameni de ştiinţă, pe baza calculelor de mecanică cuantică, cred că încercarea de a transforna o gaură de vierme într-o maşină a timpului ar creea o reacţie specifică  (quantum back reaction), în care energia s-ar acumula până la un nivel atât de mare, încât ar distruge gaura de vierme chiar înainte ca aceasta să poată fi folosită  ca maşină a timpului. Însă modelul matematic utilizat pentru a descrie această reacţie ia în calcul doar o singură dimensiune a spaţiu-timpului.

    Una dintre problemele-cheie ale călătoriei în timp este faptul că fizicienii trebuie să-şi bazeze argumentele fie pe teoria relativităţii, fie pe teoria cuantică; or, ambele aceste modele sunt incomplete şi nu pot acoperi întreaga complexitate a ceea ce se petrece în Univers.

    Înainte de a se gândi la posibilitatea călătoriei în timp, fizicienii ar trebui să găsească un mod de a împăca teoria generală a relativităţii şi teoria cuantică, unificându-le într-o teorie cuantică a gravitaţiei, care ar putea servi apoi ca bază pentru viitoarele studii asupra călătoriei în timp.

  • „Farmecul caselor vechi” poate fi fatal viitoarelor mame şi copiilor încă nenăscuţi

    „Farmecul caselor vechi” poate fi fatal viitoarelor mame şi copiilor încă nenăscuţi

    Renovarea unei case vechi sau existenţa unui şemineu deschis pot expune femeile gravide la niveluri mari de plumb, un metal toxic care poate avea efecte foarte nocive asupra sănătăţii mamelor şi copiilor, avertizează specialiştii.

    Femeile gravide care iau parte la munca de renovare a unei case vechi se expun pe ele însele şi îşi expun şi copiii încă nenăscuţi unui pericol grav: ingestia de plumb, provenit din vopseaua veche, care conţine adesea acest compus. Plumbul poate duce la creşterea tensiunii arteriale, mama fiind astfel predispusă la apariţia pre-eclamplsiei, o complicaţie a sarcinii ce poate fi fatală atât mamei, cât şi copilului.

    De asemenea, focul deschis dintr-un şemineu de modă veche poate fi periculos, dacă se ard în el cărbuni, deoarece şi aceştia pot elibera în aer particule de plumb. Trecând din sângele mamei în cel al fătului, plumbul poate duce la scăderea coeficientului de inteligenţă la copil şi la hiperactivitatea acestuia.

    Un studiu realizat la Universitatea din Bristol, Marea Britanie, a subliniat toate aceste pericole, arătând însă că şi consumul de alcool, cafea, tutun şi chiar deţinerea unui câine pot duce la o expunere crescută a femeii gravide la plumb. Cercetătorii au studiat probe de sânge provenite de la peste 4.000 de femei gravide care locuiau în aria metropolitană a oraşului Bristol, constatând că nivelurile de plumb erau mai mari decât la grupurile similare din alte ţări dezvoltate. În plus, surprinzător, s-a constatat că nivelurile de plumb erau mai mari la femeile mai educate – un rezultat neaşteptat, deoarece, de obicei, se considera că expunera la plumb era mai mare în rândul păturilor mai sărace ale populaţiei, la care şi nivelul de educaţie este mai scăzut. Rezultatele cercetărilor au fost publicate în PLoS ONE.

    Cercetătorii nu cunosc cu precizie cauza pentru care femeile mai educate din zona Bristol au niveluri mai mari de plumb în organism, dar au avansat ipoteza că ar fi vorba despe faptul că e mai probabil ca aceste femei să fie atrase de case vechi, pe care le cumpără şi le renovează.

    Astăzi, este interzisă utilizarea plumbului la fabricarea vopselelor, dar vopseaua veche conţine deseori acest metal, iar curăţarea ei de pe lemnărie eliberează în aer particule de material ce conţin plumb. Totuşi, pe lângă vopseaua veche şi şemineele cu cărbuni, există, în viaţa modernă, şi alte surse de plumb: cafeaua, alcoolul şi fumatul au fost asociate cu niveluri mai mari de plumb în sângele femeilor gravide, în timp ce consumul unor alimente bogate în calciu şi fier a fost asociat cu niveluri de plumb mai mici.

    Studiul este cel mai amplu de acest gen desfăşurat în Marea Britanie, iar probele de sânge au fost colectate încă din anii 1990, în cadrul unui proiect de cercetare pe termen lung în domeniul sănătăţii. De atunci, utilizarea plumbului s-a mai redus, însă chiar şi expunerea la cantităţi mici din acest metal este considerată periculoasă, iar specialiştii cred că este important ca femeile gravide să fie conştiente de acest risc.

    Pentru prevenirea expunerii la plumb în timpul sarcinii, specialiştii repetă recomandările obişnuite adresate de orice medic femeilor gravide: să evite alcoolul, cafeaua şi tutunul. Dar, în plus, este prudent şi să renunţe la întreprinde lucrări de renovare unei case construite înainte de 1960.

  • De ce bebeluşii din lumea întreagă rostesc „mama”?

    Fiecare limbă are un cuvânt specific pentru a defini apa. În limba swahili, vorbită de populaţia bantu, apa este numită „maji”, în daneză, „vand”, iar în japoneză „mizu”. Deşi toate aceste cuvinte descriu cel mai des întâlnit element ce susţine viaţa, din punct de vedere lingvistic ele nu au nimic în comun. Cu toate acestea, există un singur cuvânt care se pronunţă la fel în mai toate limbile de pe Pământ: „mama”.

    „Mama” este un cuvânt universal ce o descrie pe femeia care ne oferă cea mai multă dragoste atunci când noi ne aflăm în cea mai vulnerabilă stare. Deşi în multe limbi cuvântul  capătă altă formă atunci când este folosit în cadru formal, într-un mediu informal el este cel mai adesea întâlnit sub forma de „mama”.

    Totuşi, de ce spunem „mama” şi cum de cuvântul este rostit atât de repede de copii? Specialiştii susţin că există două motive: gurile leneşe ale copiilor şi sânii.

    Studiul realizat asupra cuvintelor „mama” şi „tata” ca termeni universali a fost realizat de lingvistul rus Roman Jakobson. El a explicat că cea mai simplă vocalizare este cea produsă prin rostirea vocalelor cu gura deschisă. Bebeluşii pot scoate astfel de sunete încă din prima zi, iar apoi, pe măsură ce experimentează realizarea altor sunete, ei încep să testeze unele dintre cele mai simple consoane.

    De obicei, bebeluşii încep să folosească sunete pe care le pot face cu gura închisă sau „consoanele labiale” precum „m”, „p” „b”. Astfel, ei se concentrează pentru a crea noul sunet „mmmmm”, pentru ca apoi să se relaxeze deschizând gura şi eliberând sunetul „ah”. Ca urmare a tendinţei de vorbire a bebeluşilor de a repeta sunetele produse de ei, apar sunetele „ma-ma”, „pa-pa”, „ta-ta”, „ba-ba” etc.

    Dar de ce gravitează copiii în jurul consoanei „m”? Din cauza sânilor. Sunetul „m” este cel mai uşor de produs de bebeluşi atunci când sug lapte de la mama şi simt plăcerea gustului. Chiar şi la maturitate, oamenii au tendinţa de a asocia „mmm” cu ceva bun sau gustos.

    Lucrarea lui Jakobson sugerează că bebeluşul nu are idee că pe cea care îl îngrijeşte o cheamă „mama”. Pentru el, „mama” nu înseamnă „te iubesc, femeie-înger, cea care îşi sacrifică somnul şi cariera pentru mine”, ci doar „mâncare”.

    Aşadar, atunci când un copil îi spune tatălui său „mama” şi devine nerăbdător realizând că acesta nu se transformă în „mama”, el nu cere neapărat prezenţa mamei. Copilul îşi dă seama că nu are de-a face cu „furnizorul de hrană numărul 1”, motiv pentru care aşteaptă ca acesta sau înlocuitorul său din latex (biberonul) să îşi facă apariţia cât se poate de repede.

    În ceea ce priveşte cuvântul „tata” sau „dada”, putem presupune că acelaşi model de discurs se dezvoltă şi este rearanjat prin îndrumarea părinţilor. Astfel, bebeluşul învaţă repede că dacă spune „ta-ta” va primi totuşi mâncare, chiar dacă nu direct de la sân.

    Părinţii încurajează discursul copilului şi îl ajută pe acesta să îşi rafineze inflexiunile. Astfel, „mama” şi „tata” încep să reprezinte chiar persoanele din viaţa copilului.

  • Ce alimente ne ajută să dormim mai bine

    Cine nu doarme bine noaptea este obosit ziua, iar unele alimente, prin conţinutul lor în vitamine şi minerale, pot contribui la îmbunătăţirea situaţiei, scrie passionsante.be

    Nu sunt soluţii miraculoase, însă aceste alimente, ale căror virtuţi au fost scoase în evidenţă de o serie de cercetări, ar trebui să fie încercate de cei care nu dorm bine.

    Insomnia poate fi legată de o carenţă în magneziu, element care se găseşte din plin în fasole, ciocolată, nuci, migdale, spanac (şi în general în legumele cu frunze verde închis), linte sau anghinare.

    În trezirea prea devreme poate fi implicată lipsa de potasiu. Surse de potasiu sunt fasolea, lintea, morunul, scoicile comestibile, frunzele de sfeclă (fierte), cartofii (fierţi), bulionul, bananele şi spanacul (fiert).

    De oboseala din timpul zilei poate fi vinovat un deficit de vitamina D. Cel mai bun leac este expunerea la lumina naturală. În privinţa surselor alimentare, cele mai indicate sunt peştele gras (somonul, heringii, tonul), ficatul de vită, gălbenuşul de ou şi laptele de vacă, încheie passionsante.be.

  • Cacaua stimulează creierul

    Consumul de cacao ameliorează circulaţia sanguină în creier şi, în acelaşi timp, aporturile energetice. Specialiştii citaţi de passionsante.be vorbesc despre „cuplare neurovasculară”.

    Pentru a funcţiona corect, creierul trebuie să fie alimentat constant, îndeosebi cu oxigen şi zahăr (glucoză). Când activitatea cerebrală este mai intensă şi fluxul sanguin creşte pentru ca „maşina” să funcţioneze optim. Uneori acest proces este perturbat, iar tulburările circulaţiei sanguine cerebrale pot duce la deficienţe severe, cum ar fi demenţa senilă.

    O echipă de cercetători de la Universitatea Harvard (Boston) a vrut să testeze efectul flavanolilor (antioxidanţi) din cacao în acest context. Au fost alcătuite două grupe de persoane de peste 65 de ani, cu probleme ale circulaţiei sanguine cerebrale. Timp de o lună, o grupă a băut în fiecare zi două ceşti de cacao îmbogăţită cu flavanoli şi cealaltă, aceeaşi cantitate, însă „sărăcită” în flavanoizi.

    Rezultatul a fost că, la ambele grupe, debitul sanguin (cuplarea neurovasculară) s-a întărit, ducând la performanţe mai bune la testele de memorie. Acest lucru înseamnă că flavanolii – cunoscuţi de altfel pentru efectele pozitive asupra sistemului cardiovascular – nu sunt elemente determinante şi că există un alt compus. În stadiul actual însă cercetătorii nu ştiu care ar putea fi acela (sau acelea), încheie passionsante.be.

  • Se poate slăbi cu un mic dejun consistent

    Constatarea că se poate slăbi cu un mic dejun consistent este foarte interesantă. S-a demonstrat că este importantă nu numai mărimea aportului caloric, ci şi – sau mai ales – momentul zilei în care intervine acesta, relatează passionsante.be.

    O echipă de cercetători israelieni a alcătuit un grup de circa o sută de femei cu vârsta medie de 46 de ani, supraponderale sau obeze, care prezentau un sindrom metabolic. Acesta se caracterizează printr-o asociere de parametri (hipertensiune, exces de colesterol, nivel ridicat de insulină, hiperglicemie etc.), cu riscul unor probleme ca diabetul de tip 2, tulburări cardiovasculare şi accident vascular cerebral (AVC).

    Femeile au fost ţinute sub observaţie trei luni, după ce au fost împărţite în două grupe, în funcţie de momentul zilei în care consumau cea mai copioasă masă – dimineaţa sau seara. Aportul total de calorii a fost fixat la 1.400 kcal, iar cercetătorii au măsurat evoluţia greutăţii, a circumferinţei taliei şi a sindromului metabolic.

    Rezultatele au fost spectaculoase. Pierderea medie în greutate a fost de 8,7 kg la femeile care mâncau copios dimineaţa, faţă de 3,6 kg la cele care mâncau mult seara. Diferenţa a fost astfel de 5,1 kg. Circumferinţa taliei a scăzut cu 8,5 cm la femeile care mâncau bine dimineaţa şi doar cu 3,9 cm la cele care consumau multe calorii seara (diferenţă de 4,6 cm).

    În cele două grupe s-a înregistrat o îmbunătăţire netă a sindromului metabolic, ceva mai pronunţată la femeile care au mâncat bine la micul dejun. Şi nivelurile de saţietate au fost mai bune la cele care au mâncat copios dimineaţă.

    Cu alte cuvinte, la un aport caloric echivalent, balanţa înclină evident spre un mic dejun copios, lucru care poate fi de folos celor care vor să slăbească, încheie passionsante.be.

  • Mersul pe jos reduce riscul de a dezvolta cancer mamar, în rândul femeilor de peste 50 de ani

    Femeile care merg pe jos în fiecare zi au mai puţine şanse de a suferi de cancer mamar, întrucât o plimbare în pas vioi poate reduce considerabil riscul de a dezvolta această boală, în rândul femeilor trecute de 50 de ani, se arată într-un studiu realizat de cercetătorii americiani. Astfel, potrivit dailymail.co.uk, riscul de a dezvolta cancer mamar este mai mic cu 14% în rândul femeilor care au o activitatea fizică moderată, timp de 60 de minute în fiecare zi, în comparaţie cu cele care au o viaţă sedentară.

    De asemenea, femeile care desfăşoară activităţi fizice intense au parte de protecţie dublă, iar riscul de a suferi de cancer mamar scade cu 25%. Studii anterioare au arătat beneficiile exerciţiilor fizice, dar oamenii de ştiinţă spun că acest studiu este primul care examinează avantajele mersului pe jos. Astfel, mersul pe jos ajută la îndepărtarea grăsimii corporale, care poate produce hormonii ce stimulează cancerul precum estrogenul şi insulina. Oamenii de ştiinţă de la American Cancer Society au studiat 73.615 femei aflate la postmenopauză, dintre care 4.760 au fost diagnosticate cu cancer mamar pe parcursul cercetării, care s-a desfăşurat pe o perioadă de 17 ani.

    Dintre femeile care au participat la cercetare, 47% au spus că mersul pe jos a fost singura lor activitate recreativă. De asemenea, persoanele care au mers cel puţin şapte ore pe săptămână au avut un risc cu 14% mai mic de a dezvolta cancer mamar, în comparaţie cu cele care au mers trei ore sau mai puţin pe săptămână.

    Pe de altă parte, studiul a arătat că femeile care au făcut exerciţii fizice de o intensitate sporită, timp de o oră, în fiecare zi, au avut un risc cu 25% mai mic de a dezvolta această boală în comparaţie cu femeile mai puţin active. “Orice activitate care ajută la creşterea pulsului reduce riscurile îmbolnăvirii, astfel că mersul pe jos este un mijloc ieftin şi gratuit de a fi activ”, a spus dr. Hannah Bridges, de la Breakthrough Breast Cancer, potrivit sursei citate.

    În acest context, cercetătorii spun că promovarea mersului pe jos poate fi un mijloc bun de a stimula femeile să fie mai active.

  • Roşiile sunt bune nu numai în alimentaţie

    Roşiile sunt bune nu numai în alimentaţie

    Roşiile sunt extrem de apreciate în salate şi sosuri, iar acum intră în domeniul produselor cosmetice, fiind bune nu doar pentru sănătate, ci şi pentru piele. Ele conţin numeroase elemente nutritive indispensabile organismului, scrie 7sur7.be.

    Roşiile au apă, vitaminele A, B şi C, sunt bogate în sodiu, potasiu şi magneziu, precum şi virtuţi hidratante şi antioxidante. Ele sunt însă şi un produs cosmetic 100%, iar firma ‘Yes To Tomatoes’ a lansat o gamă de îngrijire – curăţare, purificare şi hidratare. Cine nu doreşte totuşi să dea banii pe produse cosmetice cu roşii poate încerca reţete pregătire în casă. Se folosesc, de exemplu, măşti de curăţare ce redau tonusul pielii. Pentru a reduce dilatarea porilor, se amestecă o lingură de suc de roşii cu două picături de lămâie şi se aplică pe faţă cu un tampon. După zece minute, se limpezeşte faţa cu apă rece. Pulpa de roşii tratează şi alte probleme ale pielii, cum ar fi punctele negre. Este suficientă aplicarea 30 de minute pe zi în zonele cu probleme.

    Roşiile s-au dovedit bune şi pentru păr. Ca remediu la mătreaţă şi fire despicate se recomandă aplicarea de suc de roşii după spălare timp de cinci minute. Pentru toate aceste îngrijiri acasă, se aleg roşii bio ca efectele pozitive asupra pielii să nu fie contracarate de resturi de pesticide, încheie 7sur7.be.

  • De ce nu ar trebui să speli puiul înainte să îl prepari?

    Credeţi că dacă spălaţi carnea de pui înainte de a o găti înlăturaţi bacteriile? Ei bine, specialiştii vin să vă avertizeze că procedaţi greşit. În loc să vă protejaţi de patogeni, vă expuneţi şi mai mult la ei.

    „Din punct de vedere ştiinţific nu există niciun motiv pentru care să credem că este mai sigur să spălăm puiul înainte de a-l găti. De fapt, este mai puţin sigur dacă facem asta”, susţine cercetătoarea Jennifer Quinlan de la Universitatea Drexel.

    Spălatul puiului creşte şansele de a împrăştia patogenii în toată bucătăria. În categoria acestor patogeni se încadrează Salmonella şi Campylobacter. Specialiştii se estimează că împreună, aceşti doi patogeni cauzează anual 1,9 milioane de cazuri de îmbolnăviri, numai în SUA.

    Unele studii sugerează că bacteriile pot zbura şi la un metru depărtare de locul în care este spălată carnea, chiar dacă noi nu observăm acest lucru.

    Ce trebuie să facem pentru a distruge bacteriile de pe carne? Tot ce trebuie să facem este să facem este să gătim carnea bine (carnea de pui ar trebui să atingă o temperatură internă de 74 de grade Celsius atunci când este gătită). De asemenea, nu trebuie să uităm să curăţăm bine tacâmurile şi suprafaţa pe care lucrăm.

    În SUA aproximativ 90% dintre oameni spală puiul înainte de a-l găti, iar statisticile arată că practica este ceva mai accentuată în rândul minorităţilor. Cercetătoarea Jennifer Quinlan se aşteptă ca mulţi oameni să continue să spele puiul chiar şi după ce află de pericolul la care se expun. Mulţi oameni, explică Quinlan, susţin că recurg la spălarea puiului deoarece găsesc că acesta este lipicios. „Însă, dacă puiul este lipicios, atunci înseamnă că ceva nu este în regulă cu el”, a adăugat aceasta.

  • Alimentele care ne menţin mintea limpede şi previn pierderea memoriei

    La fel ca oamenii, muştele de oţet Drosophila devin mai uituce pe măsură ce înaintează în vârstă. Un nou studiu publicat în jurnalul Nature Neuroscience arată că, în cazul muştelor cel puţin, pierderile de memorie pot fi anulate dacă acestea au o dietă bogată în poliamine.

    „Avem o mare nevoie de stimulatoare cognitive care să ne menţină sănătoşi la bătrâneţe, iar acum poliaminele ne oferă o nouă şansă”, spune Ronald Davis, un specialist în învăţare şi memorie din cadrul Scripps Research Institute, ce nu a luat parte la acest studiu. „Există motive pentru care să fim optimişti că această cercetare efectuată pe muşte va da rezultate şi în cazul oamenilor”, spune Davis.

    Poliaminele – printre care se numără şi putresceina, cadaverina şi spermidina – sunt mici molecule esenţiale pentru supravieţuirea şi dezvoltarea celulelor. Pe măsură ce îmbătrânim, însă, nivelul celular al poliaminelor scade.

    Unele alimente despre care oamenii cred că aduc beneficii sănătăţii umane – cum ar fi germenii de grâu sau boabele de soia fermentate – conţin un nivel bogat de poliamine. Oamenii de ştiinţă japonezi au arătat că natto, un produs japonez pe bază de boabe de soia fermentate, duce la creşterea nivelului poliaminelor din sângele oamenilor.

    Stephan Sigrist de la Freie Universität Berlin, unul dintre cercetătorii implicaţi în acest studiu, cauţionează că încă este o cale lungă până când va fi demonstrat că poliaminele pot preveni pierderea memoriei în cazul oamenilor. „Totuşi, sistemul poliaminelor oferă o nouă ţintă persoanelor interesate să dezvolte terapii în acest scop”, spune Sigrist.

    Alţi cercetători au arătat deja că muştele de oţet, viermii şi drojdia beneficiază de o longevitate extinsă atunci când cercetătorii le hrănesc cu poliamine. Acest lucru pare să se datoreze faptului că poliaminele combat declinul asociat îmbătrânirii în ceea ce priveşte autofagia, mecanismul folosit de celule pentru a se curăţa de deşeuri. Longevitatea poate fi stimulată la musculiţele de oţet şi prin promovarea autofagiei prin tehnici genetice sau prin restricţia calorică, însă niciuna dintre aceste tehnici nu combate declinul în memorie asociat îmbătrânirii.

    Aşadar, oamenii de ştiinţă nu ştiau la ce să se aştepte atunci când au început acest studiu cu poliamine ce s-a desfăşurat de-a lungul a doi ani. „Totuşi, ne-am gândit că spermidina este o substanţă naturală ce induce autofagia printr-un mecanism nou, astfel că am presupus că ar putea afecta şi declinul memoriei”, spune Sigrist.

    Cercetătorii au antrenat muştele să asocieze un miros anume cu un şoc electric. Muştele tinere învaţă repede să evite acest miros şi ţin minte să-l evite preţ de mai multe ore. Muştele vârstnice învaţă mai greu. Totuşi, atunci când cercetătorii au hrănit muştele bătrâne cu o dietă bogată în poliamine, nivelul de poliamine al insectelor a revenit la nivelul din tinereţe, iar diferenţa dintre muştele tinere şi cele bătrâne ce fusese observată în testele de învaţare şi de memorie era aproape eliminată.

    „Am fost foarte impresionaţi de cât de puternic era efectul. Dar ne-a făcut totodată puţin neliniştiţi”, relatează Sigrist.

    Pentru a fi siguri că efectul era real, Sigrist a cerut altor cercetători din laboratorul său să repete experimentele în mod independent, într-o manieră „dublu orb”. Cercetătorii au încercat totodată o nouă metodă: în loc să hrănească muştele cu poliamine, ei au stimulat activitatea unei enzime ce produce aceste molecule direct în celule. În ambele cazuri, rezultatele au fost aceleaşi.

    În alte experimente, cercetătorii au demonstrat că efectul asupra memoriei era specific şi nu se datora faptului că muştele deveneau mai sănătoase ca rezultat al dietei. De asemenea, cercetătorii au demonstrat că mecanismul era independent de cel care stimula longevitatea.

    Acum, oamenii de ştiinţă încep să desfăşoare noi studii ce doresc să observe dacă o dietă bogată în poliamine duce la un efect similar în rândul şoarecilor şi al oamenilor.