Blog

  • Rechizite şcolare gratuite

    În fiecare an, copiii care provin din familii nevoiaşe, fără posibilităţi materiale pentru achiziţionarea rechizitelor necesare începerii anului şcolar, pot beneficia de materiale didactice în mod gratuit prin programul  guvernamental “Rechizite şcolare gratuite”. Anul acesta judeţul Galaţi a primit suma de 375.800 de lei pentru cumpărarea rechizitelor.

    Pentru a putea intra în posesia pachetului de rechizite, familia elevului care solicită ajutorul nu trebuie să aibă un venit care să depăşească 350 de lei pe membru de familie. Dacă această condiţie este îndeplinită, părinţii pot trece la completarea dosarului.

    „După întocmirea dosarelor, la nivelul şcolilor, adică după 16 septembrie, se vor împărţi rechizitele pentru ca toţi elevii să poată începe anul şcolar echipaţi corespunzător”, spune inspectorul şcolar general, Laura Marin.

    Actele necesare întocmirii dosarului sunt: cerere, adeverinţă de salariat cu venitul net pe luna iulie sau o declaraţie notarială în cazul în care părinţii nu au niciun venit, declaraţii pe propria răspundere, adeverinţa de ajutor social ce poate fi obţinută de la Primărie, cuponul de şomaj, cuponul pentru alocaţie complementară, cuponul de pensie acolo unde este cazul, copii după buletinele părinţilor, copie după certificatele de naştere ale copiilor şi adeverinţa de elev pentru copiii care studiază la alte unităţi şcolare.

    Un pachet de rechizite conţine: un set de caiete de română, matematică, biologie, geografie, muzică, un penar, instrumente de scris, cariocă sau creioane de colorat, radieră şi un set de rigle.

  • Combinatul vrea comenzi de la statul român

    Combinatul vrea comenzi de la statul român

    Reprezentanţii conducerii unităţilor siderurgice din România, printre care se află şi ArcelorMittal Galaţi, au participat recent la o întâlnire care a avut loc la Ministerul Economiei, la care a fost prezent atât ministrul Economiei, Varujan Vosganian, precum şi alţi reprezentanţi ai statului, dar şi reprezentanţi ai organizaţiilor sindicale din acest domeniu. Potrivit informaţiilor noastre, scopul acestei întâlniri, care va fi urmată de altele, este ca în urma discuţiilor purtate între reprezentanţii patronatelor, ai sindicatelor dar şi ai Ministerului Economiei, să fie finalizată în cursul lunii septembrie o strategie pe temen mediu a industriei româneşti.

    Surse demne de încredere ne-au declarat că reprezentanţii conducerii Combinatului au pus pe tapet o serie de probleme, cum ar fi cea privitoare la preţul energiei electrice, tarifele mari percepute pentru transportul între Constanţa şi Galaţi, una dintre solicitări vizând acordarea de comenzi din partea statului român, lucru care ar putea face ca o parte din  ce în ce mai mare din cantitatea de tablă produsă să ajungă pe piaţa internă. Potrivit aceloraşi surse, ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a afirmat că fiecare solicitare va fi analizată, dar a mai afirmat că ar acordarea facilităţilor ar putea fi condiţionată, lucru absolut de înţeles şi de apreciat, deoarece ar fi o dovadă că statul român este interesat de menţinerea capacităţilor actuale de producţie.

  • Sporurile acordate angajaţilor CJ Galaţi, la mâna Curţii de Apel

    Curtea de Apel Galaţi urmează să decidă dacă Consiliul Judeţului trebuie să recupereze mai multe sporuri de la proprii angajaţi, aşa cum a cerut într-un raport Camera de Conturi, sau dacă acestea s-au acordat conform legii. Tribunalul Galaţi a dat deja o decizie nefavorabilă salariaţilor forului deliberativ judeţean, care sunt în pericol de a restitui sume importante încasate în anii anteriori cu titlul de sporuri salariale. În urma unor verificări efectuate la Consiliul Judeţului Galaţi, inspectorii financiari au ajuns la concluzia că fosta conducere a instituţiei a acordat angajaţilor mai multe sporuri cu încălcarea legii. Camera de Conturi Galaţi a obligat forul deliberativ judeţean să estimeze valoarea prejudiciului cauzat bugetului instituţiei prin plata nelegală a sporului de calculator şi a sporului de antenă, precum şi a beneficiilor nerealizate (dobânzi, penalităţi) şi să dispună recuperarea acestora de la cei 190 de angajaţi. Consiliul Judeţului consideră că plata drepturilor salariale amintite către salariaţi s-a făcut legal, obţinând iniţial suspendarea temporară a aplicării deciziei de imputare a Camerei de Conturi, dar, în final, judecătorii au apreciat că acţiunea forului deliberativ judeţean nu are temei şi au respins-o.
    Confuzie legată de condiţiile de muncă
    Raportul de control al Camerei de Conturi Galaţi stabileşte că includerea în salariul de bază a sporului pentru condiţii periculoase (15%) şi a sporului pentru condiţii vătămătoare de muncă (10%) pentru angajaţii CJ Galaţi s-a făcut fără temei legal. Concluziile inspectorilor financiari se bazează pe un  buletin de determinare prin expertizare a locurilor de muncă, din care „nu rezultă concret locurile de muncă şi dacă tot personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii sau spaţii, unde au fost făcute măsurătorile”. Consiliul Judeţului a preferat să aştepte finalizarea procesului înainte de a recupera banii de la proprii angajaţi. Şi asta pentru că dacă forul deliberativ judeţean va câştiga finalmente procesul, angajaţii ar urma să îşi recupereze sporurile, ceea ce ar presupune o nouă cheltuială pentru instituţie.

  • Romgaz păsuieşte Electrocentrale încă două săptămâni

    Sistarea duminică dimineaţă de către Romgaz a furnizării gazelor naturale către Electrocentrale reprezintă o măsură luată în premieră în istoria furnizorului local de agent termic primar, ne-a declarat directorul societăţii, Tudor Petre. Potrivit aceleiaşi surse, în cursul zilei de ieri au fost continuate negocierile cu factorii responsabili de la Bucureşti, încercându-se să se ajungă la o înţelegere astfel încât să se reia alimentarea cu gaze naturale a societăţii, care începând de duminică dimineaţa funcţionează pe bază de păcură pentru a asigura agentul termic primar către Apaterm şi aburul necesar Combinatului. Luni, directorul Electrocentrale a fost la Bucureşti, unde s-a întâlnit cu reprezentanţi ai conducerii Ministerului Energiei şi nu numai, dar întâlnirea nu s-a concretizat cu luarea vreunei decizii referitoare la reluarea furnizării gazelor naturale de către Romgaz. Deşi societatea mai are păcură doar pentru puţin timp, directorul Electrocentrale ne-a declarat că este optimist în ceea ce priveşte ajungerea la o înţelegere cu cei de la Romgaz.
    „Situaţia este una extrem de delicată, iar faptul că vom ajunge la un acord cu cei de la Romgaz nu înseamnă că de acum încolo nu este posibil să se oprească furnizarea gazelor naturale. Electrocentrale are de achitat 95 de milioane de lei către Romgaz, în timp ce are de recuperat de la Apaterm suma de 35 de milioane de lei. La noi încă nu se înţelege că orice serviciu trebuie plătit, iar acumularea facturilor de plată a condus la ajungerea în această situaţie neplăcută, care se poate repeta oricând. Eu i-am prezentat acum câteva luni domnului primar o soluţie pentru rezolvarea problemei, şi anume aceea ca Apaterm să fie reorganizată şi restructurată astfel încât o nouă societate să poată avea o activitate eficientă, însă acest lucru nu s-a întâmplat, din păcate”, ne-a declarat directorul Tudor Petre.
    Chiar dacă Romgaz şi Electrocentrale vor ajunge la un acord legat de modul în care furnizorul local îşi va achita datoriile, acest lucru nu înseamnă că peste o lună de zile măsura privitoare la sistarea gazelor naturale nu poate fi repetată. Întrebat dacă începând de miercuri există pericolul ca oraşul să rămână fără apă caldă, directorul Electrocentrale ne-a declarat doar că speră că totul va fi bine.
    „În urmă cu câteva minute s-a încheiat o întâlnire între primarul Marius Stan şi decindenţi din Ministerul Economiei, Romgaz, Transgaz şi Termoelectrica, în cadrul căreia furnizorul de gaze naturale către Electrocentrale Galaţi a acceptat un termen de două săptămâni în care va furniza gaze naturale la parametrii necesari producerii de energie termică pentru gălăţenii branşaţi la sistemul public de termoficare”, se arată în comunicatul de presă remis marţi după amiază de căte Primăria Galaţi.
    „Răgazul pe l-am obţinut din partea Romgaz este urmare a faptului că multe luni consecutive, cetăţenii bun-platnici ai municipiului şi-au achitat, integral, întreţinerea. Dacă vom continua să plătim ceea ce consumăm şi, în plus, să acoperim cât mai mult şi din datorii, Galaţiul nu va avea probleme cu încălzirea. Le mulţumesc celor care, având datorii mari, au făcut eforturi şi au achitat. Avem nevoie ca şi cei care mai înregistrează restanţe să le urmeze exemplul”, a declarat Marius Stan, primarul Municipiului Galaţi, la sfârşitul întâlnirii care a avut loc la Ministerul Economiei.

  • Rudele celor morţi în Ungaria se tem de muşamalizarea cazului

    Rudele celor morţi în Ungaria se tem de muşamalizarea cazului

    Morţii în accidentul din Ungaria au fost aduşi acasă, la Galaţi. Costică Stan, în vârstă de 42 de ani, din Pechea, Jeaneta Popa, de 29 de ani, din Smulţi, şi Gheorghe Lungu, de 54 de ani, din Galaţi, cele trei persoane decedate în accidentul din Ungaria de săptămâna trecută, au ajuns pentru ultima oară acasă. Corpurile neînsufleţite au fost aduse cu o maşină mortuară până la Oradea, acolo au fost îmbălsămate şi apoi au plecat spre judeţul Galaţi. Smulţi, Pechea şi Galaţi a fost traseul maşinii mortuare. La Galaţi, rudele lui Gheorghe Lungu au plâns lângă sicriul în care se afla bărbatul, iar soţia şi fiica bărbatului aproape că şi-au pierdut cunoştinţa. Oamenii cer dreptate.
    „Ne e teamă că totul se va muşamaliza între Bulgaria şi România. Nu cred că erau doi şoferi pe TIR sau autocar, ce a fost cel care i-a lovit. Vrem să se facă dreptate!”, a spus una dintre rudele gălăţeanului mort. Acesta va fi îngropat joi, ca şi celelalte două victime ce au ajuns azi acasă.
    Încet-încet, şi răniţii sunt externaţi. Ieri a ajuns înapoi acasă Marius Pintilie, şoferul de rezervă, iar astăzi va fi externată o pasageră din Vrancea, precum şi Vasile Huruianu, cel care conducea microbuzul în momentul accidentului. Marius Pintilie spune că se simte ca şi cum s-ar fi născut a doua oară. Stătea în faţă, lângă celălalt şofer care conducea. Au încetinit pentru că se formase o coloană şi când erau practic opriţi s-a întâmplat nenorocirea. Au încercat şi chiar au acordat, acolo unde au putut, primul ajutor. Sorin Amarinei, administratorul firmei care deţinea microbuzul, a precizat că absolut toate victimele vor beneficia de ajutor din partea firmei dar şi de consiliere psihologică.
    Marţi, la Galaţi erau aşteptate să ajungă alte două persoane accidentate în Ungaria, este vorba de o pasageră din Focşani, dar şi de Vasile Huruianu, şoferul care conducea microbuzul în momentul impactului.

  • Tasare de teren lângă groapa de la „Elice”

    Dalele din parcul de la Elice dau semne că terenul nu este unul sigur pentru promenadă. Pe parcursul acestei veri, în două locuri, pământul s-a tasat din cauza instabilităţii terenului, lăsând loc unor adâncituri ameninţătoare, dacă ţinem cont că la o distanţă de câţiva metri se cască faimoasa groapă adâncă de 10 metri, care tronează în mijlocul drumului de mai bine de trei luni de zile. Acoperită în nenumărate rânduri, groapa de la Elice este un hău în care municipalitatea a tot îndesat bani, în speranţa că problema va rămâne acoperită. Însă s-a ajuns la concluzia că lucrările vor înghiţi câteva zeci de milioane de euro, întrucât tot pământul de pe Faleză riscă să o ia la vale, cu tot cu locuinţe, dacă nu se va face o consolidare de mare anvergură.
    „Aşteptăm rezultatele expertizei geotehnice care ne va spune exact cât pământ trebuie adus şi cât de tare trebuie tasat, ca să nu mai fie probleme”, ne-a informat purtătorul de cuvânt la Primăria Galaţi, Mihai Costache. Pentru acoperirea gropii de la Elice, a treia oară în ultimii patru ani, „nu s-a estimat nicio sumă necesară lucrărilor şi nici cât timp vor dura”, a mai spus Mihai Costache.
    Între timp, este posibil ca adânciturile apărute în parc să devină mai pronunţate, o dată cu venirea sezonului ploios. Chiar şi aşa, nu se va mai face nicio lucrare de suprafaţă până nu se acţionează la baza problemei.

  • Maşină arsă pe Calea Prutului

    Ghinion pe capul unui gălăţean. Maşina lui, o Dacia 1310, a luat foc ieri dimineaţă pe Calea Prutului. Din primele informaţii se pare că focul ar fi izbucnit din cauza unui scurt-circuit electric la motor. Maşina era oprită şi în ea nu era nimeni, aşa că nu au existat victime. Pompierii au intervenit şi au reuşit să stingă incendiul înainte ca flăcările să se extindă şi la alte bunuri din jur.

  • A lăsat focul nesupravegheat şi i-a ars casa

    Incendiu în satul Izvoarele. Pompierii au fost solicitaţi să intervină la o casă care luase foc. Flăcările au distrus peste 200 de metri pătraţi de acoperiş, două magazii, un adăpost de animale şi peste 500 de kilograme de cereale. Primele cercetări la faţa locului arată că proprietara casei a lăsat un foc nesupravegheat şi de aici ar fi izbucnit incendiul.

  • Începutul unei Faleze civilizate?

    Începutul unei Faleze civilizate?

    Putem spune că pe Faleza Inferioară s-a făcut linişte. Asta pentru că au fost luate măsuri şi proprietarii restaurantelor amplasate pe malul Dunării au fost amendaţi pentru că muzica era fixată, ca să spun aşa, la un nivel mult prea ridicat. Ce-i drept, era prea de tot şi era timpul ca cineva să îi amendeze şi să îi tragă de mânecă. Nu era de ajuns că întreaga alee de pe Faleza Inferioară a devenit, practic, un târg al gustărilor, fiind amplasate prăvălii colorate care vând de toate – de la clasica vată de zahăr, până la gogoşile americane cu forme circulare? Colac peste pupăză, restaurantele din zonă ne asaltau cu muzica dată la maximum. Pur şi simplu, era un amalgam de melodii, care mai de care mai ritmate. Unde mai pui că o plimbare pe Faleză ar fi trebuit să constituie o evadare din grijile de zi cu zi, care să ne relaxeze şi să ne ajute să ne limpezim gândurile. Zona este cea mai populată din oraş pentru că majoritatea aleg să îşi petreacă orele libere ale zilei sau ale weekend-ului bucurându-se de Dunăre. Acest lucru, cu greu este posibil de realizat pe Faleza de acum. Zilele trecute m-am plimbat cu bicicleta pe cea Inferioară şi mi-am propus să fiu atentă la localurile gălăgioase – dacă se mai aude ceva din afara acestora sau nu. Ei bine, pot să spun că în acel moment, era puţin mai multă linişte la înserat, atunci când m-am plimbat. E o schimbare. În bine. Părerea mea e că proprietarii localurilor ar trebui să respecte oamenii care nu intră în incinta acestora, aşa cum sunt respectaţi şi clienţii (sau ar trebui să fie) care le calcă pragul. Nici nu ar trebui ca, în fiecare seară, localnicii din zonă să îşi pună mâinile în cap că nu pot dormi. Acest lucru spune multe despre oamenii care conduc afacerea, dar şi despre cei care se bucură de condiţiile oferite. Autorităţile locale vor să ridice limita decibelilor, de la 45 cât e în prezent, la 65. Foarte bine, să crească această limită. Dar sper că asta nu înseamnă că, după ce se aprobă, iar vom fi asaltaţi cu muzica petrecerilor de pe malul Dunării.

    Aşa că gălăgia a fost începutul lucrurilor îndreptate. Continuăm cu prăvăliile de prost gust?

  • Autoturisme cu documente falsificate descoperite la PTF Oancea

    În data de 30 august, în jurul orei 9.30, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Oancea, pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei, Mihail C., în vârstă de 55 de ani, cu dublă cetăţenie (română şi R. Moldova), conducând un autoturism marca Volkswagen Passat, înmatriculat în Bulgaria.
    În aceeaşi zi, în jurul orei 16.30, s-a prezentat în acelaşi punct de trecere a frontierei, pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei, pe sensul de intrare în ţară, Florin N. P., în vârstă de 26 de ani, cetăţean român, conducând un autoturism marca BMW 318, înmatriculat în Bulgaria.
    Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor prezentate la control poliţiştii de frontieră au efectuat, în cele două cazuri, verificări specifice în urma cărora au constatat faptul că taloanele care atestau inspecţia tehnică periodică nu îndeplinesc condiţiile de formă şi de fond ale unor documente autentice, acestea fiind falsificate. Poliţiştii de frontieră au întocmit în ambele cazuri dosare penale pe numele bărbaţilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals, urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.