Blog

  • O nouă legătură între oraş şi Combinat

    O nouă legătură între oraş şi Combinat

    Administraţia fostului colos siderurgic a dat undă verde pentru punerea la dispoziţia foştilor sau actualilor siderurgişti a unui microbuz care va asigura transportul între oraş şi platforma siderurgică. Dacă nu au avut fonduri pentru acordarea de majorări salariale în ultimii ani, aducând ca argument efectele crizei financiare, reprezentanţii conducerii au fost de acord cu înfiinţarea unei staţii de îmbarcare pentru navetişti, amplasată la intersecţia de la Fabrica de Var, precum şi cu înfiinţarea unei curse între Combinat şi platforma siderurgică, chiar dacă nu doresc să aloce niciun leu pentru repararea Viaductului închis în urmă cu circa 2 luni.
    „Există un proiect de înfiinţare a unei staţii de îmbarcare pentru navetişti, care a fost aprobat, staţia urmând să fie acoperită, ceea ce îi va proteja pe siderurgişti de vânt, ploaie, viscol sau căldură. De asemenea, la solicitarea Sindicatului Liber al Siderurgiştilor, conducerea a aprobat punerea la dispoziţie în mod gratuit a unei maşini care va face legătura între Combinat şi oraş şi care poate fi folosită gratuit atât de siderurgişti dar şi de foştii siderurgişti care vor să vină să ia un document de la fostul lor loc de muncă”, ne-a declarat liderul Sindicatului Liber al Siderurgiştilor, Ilinca Diaconu.
    Potrivit declaraţiei Ilincăi Diaconu, acum s-a stabilit programul de circulaţie al maşinii care va putea fi folosită de siderurgişti, orele fiind stabilite şi în funcţie de programul de funcţionare al magazinului situat la poarta principală a Combinatului unde se distribuie puii.
    „Luni, miercuri şi vineri, maşina va pleca  spre Combinat de la ora 9 de pe strada Basarabiei, din faţă de la Banca Transilvania, şi se întoarce la ora 9:30 din faţa magazinului de distribuţie a puilor. În aceleaşi zile va pleca o cursă de la ora 11 din faţa aceleiaşi bănci şi va pleca de la poarta principală de la ora 11:30”, susţine Ilinca Diaconu.
    În cursul zilelor de marţi şi joi cursa va pleca de la ora 17 din faţa Băncii Transilvania şi va pleca din Combinat la ora 17:30.

  • Procesul penal împotriva fostului primar de la Barcea va înceta deoarece acesta a decedat

    Relu Popescu, fost primar al comunei gălăţene Barcea, a murit la doar câteva luni după ce fusese trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi într-unul dintre cele mai complexe dosare pe care le-a instrumentat în ultimii ani. Relu Popescu fusese trimis în judecată pentru abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată şi instigare la fals intelectual, acuzaţii ce vor fi trecute acum pe linie moartă în condiţiile în care Parchetul va cere încetarea procesului penal faţă de fostul edil. Procesul penal va continua faţă de contabila şefă de la Primăria Barcea, Carmen Jâtcă, consilierul primarului pe probleme de achiziţii publice, Silviu Vrânceanu, şi dirigintele de şantier Octavian Cărare. Procurorii au descoperit, pe baza informaţiilor primite de la Camera de Conturi, că fostul primar nu a verificat personalul din subordine, a aprobat investiţii, deşi nu respectau legislaţia în vigoare, şi a atribuit contracte de achiziţii publice, pe care le-a decontat din bani publici, deşi lucrările nu fuseseră executate. În plus, nu a luat niciun fel de măsură pentru tragerea la răspundere a antreprenorilor care s-au ocupat de executarea lucrărilor.

    Prejudiciu de 200.000 de lei

    Fostul edil era acuzat şi că a aprobat referate, deşi nu erau documente justificative şi nu aveau la bază acte financiar-contabile, dar mai ales nu reflectau realitatea, semnând astfel mai multe ordine de plată fără bază legală, a căror valoare este de 200.000 de lei. Anchetatorii au ajuns la concluzia că astfel comuna Barcea nu a mai putut beneficia de proiecte de modernizare pentru care se obţinuseră surse de finanţare, cum ar fi alimentarea cu apă sau crearea unei reţele de canalizare. „Fostul primar, contabila şefă şi consilierul fostului primar nu au recunoscut faptele sau au dat vina unii pe alţii. Singurul care a recunoscut a fost dirigintele de şantier”, ne-a declarat Ionel Gâlcă, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi. Cea mai gravă situaţie s-a consemnat la continuarea programului de alimentare cu apă în localitate, pentru care s-au alocat aproape 400.000 de lei. Lucrările au fost executate atât de prost, încât s-a ajuns la situaţia ca pe anumite străzi să existe reţele paralele de distribuţie a apei, iar alte străzi să nu aibă deloc.

  • Cine face curăţenie la Gara Galaţi?

    În timp ce în anumite zone din Galaţi, cum ar fi Spitalul Judeţean sau Spitalul de Copii, au fost demolate zeci de chioşcuri care nu aveau autorizaţie legală, acest lucru fiind valabil şi în cazul chioşcurilor din Þiglina 1, în zona Gării curăţenia imobiliară se pare că mai are de aşteptat. Deşi Gara Galaţi este una din porţile de intrare în oraş şi ar trebui, cel puţin teoretic, să arate corespunzător, acest lucru este departe de a fi valabil. Astfel, cei care vin sau pleacă din Gara Galaţi pot admira câteva chioşcuri părăsite, unele din ele fără geamuri, unde şi-au făcut adăpost şi câţiva maidanezi care pot fi admiraţi de cei care trec pe acolo. Aşteptăm cu interes ca reprezentanţii Primăriei Galaţi să dea dovadă de acelaşi elan ca şi până acum, când este vorba de demolarea chioşcurilor părăsite sau care nu au autorizaţie de construire. De asemenea, aşteptăm cu acelaşi interes ca autorităţile responsabile să facă puţină curăţenie la statuia amplasată în faţa autogării, care a fost sufocată de buruieni.

  • Un an după gratii pentru fiul fostului consilier judeţean Mircea Cadar

    Un an după gratii pentru fiul fostului consilier judeţean Mircea Cadar

    Tribunalul Galaţi nu avansează deloc în cazul lui Dan Cadar, fiul fostului consilier judeţean Mircea Cadar, trimis în judecată pentru omor deosebit de grav. Asta deşi a trecut aproape un an de la data când Dan Cadar (38 de ani) şi-a ucis concubina de doar 18 ani. Cel care a sesizat Poliţia a fost chiar tatăl agresorului, Mircea Cadar, anchetatorii sosiţi la faţa locului descoperind un adevărat câmp de luptă în casa de pe strada Revoluţiei, unde erau semne vizibile de luptă şi sânge. De altfel, certificatul medico-legal al victimei vorbeşte de la sine: “Numita Clara Maria Drăgoi a decedat din cauza insuficienţei cardio-respiratorii acute consecutivă unui şoc traumatic şi hemoragii provocat de un traumatism cranio-facial şi toracic cu fractură occipitală, contuzii cerebrale, hemoragie meninge, fractură de stern, fracturi costale bilaterale, contuzii pulmonare şi de cord”.

    Nicio informaţie de la Institutul Naţional de Medicină Legală

    Judecătorii nu au audiat până acum niciun martor în dosar, deşi au trecut 14 termene de judecată şi nici măcar informaţiile cerute de la Institutul Naţional de Medicină Legală “Mina Minovici” din Bucureşti nu au ajuns la dosar, deşi au fost cerute în repetate rânduri de judecători.  Deşi iniţial nu a dat nicio declaraţie la Parchet, Dan Cadar a recunoscut în cele din urmă că el este autorul omorului, fiind posibil ca bărbatul să se fi aflat sub influenţa etnobotanicelor la momentul disputei cu Clara Maria Drăgoi. De altfel, chiar fostul consilier judeţean Mircea Cadar a recunoscut că nu se mai afla în relaţii apropiate cu fiul său din cauza că acesta devenise dependent de consumul de etnobotanice. Dan Cadar riscă o pedeapsă între 15 şi 25 de ani sau chiar închisoarea pe viaţă, în măsura în care va fi găsit vinovat de uciderea concubinei sale.

  • Start pentru sesiunea de toamnă a admiterii la Universitatea „Danubius” Profesii actuale şi viitoare pentru o carieră sigură! 9- 27 septembrie

    Start  pentru sesiunea de toamnă a admiterii la Universitatea „Danubius” Profesii actuale şi viitoare pentru o carieră sigură! 9- 27 septembrie

    A doua sesiune de admitere la Universitatea “Danubius” din Galaţi aşteaptă candidaţi pentru locurile disponibile rămase la programele de studii de licenţă şi de masterat, la noile programe de studii postuniversitare cât şi la Şcoala Postiliceală Danubius.

    Iată care sunt opţiunile ofertei educaţionale pentru admiterea din toamnă!

    FACULTATEA DE DREPT

    Una dintre cele mai bune Facultăţi de profil din ţară, Facultatea de Drept a Universităţii “Danubius” este recunoscută la nivel naţional şi internaţional pentru performanţa academică a cadrelor didactice, pentru numeroasele premii obţinute de studenţii acestei Facultăţi la competiţiile ştiinţifice din ţară dar mai ales pentru profesionalismul absolvenţilor săi.

    Opţiunile candidaţilor se pot îndrepta către oricare formă de învăţământ: cu frecvenţă, cu frecvenţă redusă şi învăţământ la distanţă.

    Oferta educațională a Facultății de Drept a Universității „Danubius” din Galați vine în sprijinul pieței muncii cu programe de masterat acreditate de interes și racordate la nevoia reală a Europei de specialiști în domeniile:

    DREPTUL UNIUNII EUROPENE: Absolventul programului de masterat DREPTUL UNIUNII EUROPENE este specialist în domeniul dreptului european, pregătit de Universitatea „Danubius” printr-un învățământ performant, dezvoltat și perfecționat printr-o activitate de cercetare complexă respectând rigorile impuse de societatea informațională modernă aflată într-o dinamică continuă.

    DREPT ȘI ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ EUROPEANĂ : Creditele obținute la finalizarea acestui program de masterat atestă pregătirea superioară absolventului pentru a profesa ca: funcţionar public, specialist în administraţia publică, consilier instituții publice, funcţionar public european, inspector în administrația publică, consilier/expert forță de muncă și șomaj, expert accesare fonduri structurale și de coeziune europene, consilier afaceri europene, auditor intern în sectorul public, evaluator de competențe profesionale etc.

    ȘTIINȚE PENALE: masterat care acoperă, prin disciplinele din planul de învățământ, necesitatea pregătirii profesionale și perfecționării absolvenților facultăților de drept care dețin o funcție care implică atribuții în înfăptuirea și administrarea actului de justiție penală (judecători, grefieri, avocați, procurori, polițiști, etc.), cât și absolvenților care urmăresc o asemenea perspectivă.

    După absolvire, vă puteţi îndrepta spre profesii precum: expert prevenire și combatere a corupției, expert criminalistică, cercetător în domeniul științelor juridice, asistent de cercetare în domeniul științelor juridice, ofițer de legătură vamal, judecător, procuror, avocat etc.

    Din sistemul de urmărire a traiectoriei profesionale a studenţilor, instituit la nivelul facultăţii în ultimii ani şi în continuă perfecţionare, se constată că aproape 70 dintre absolvenţii programelor de studii de masterat se integrează în următorii doi ani după absolvire.

    Toate programele de studii, pentru toate formele de învăţământ sunt ACREDITATE!

    PROGRAME POSTUNIVERSITARE ÎN DOMENIUL DREPT

    Absolvenţii studiilor universitare de licenţă, indiferent de specializarea absolvită, se pot înscrie începând cu anul universitar 2013 – 2014 la unul dintre cele patru programe postuniversitare de formare şi dezvoltare profesională continuă înfiinţate în cadrul Facultății de Drept, în colaborare cu Centrul de Formare Profesională al Universităţii “Danubius”:

    PROTECTIA JURIDICĂ A COPILULUI

    Durata: 144 ore

    Număr credite: 18

    Discipline: Instituţii naţionale şi locale cu atribuţii în protecţia juridică a minorului; Reglementări internaţionale privind protecţia minorului Rolul familiei şi politici de îngrijire alternativă a copilului; Reglementarea serviciilor sociale pentru copii în România; Autoritatea părintească între reglementare şi practică; Răspunderea penală a minorului.

    INSTITUŢII DE DREPTUL FAMILIEI ŞI ACTE DE STARE CIVILĂ

    Durata: 144 ore

    Număr credite: 18

    Discipline: Instituţia căsătoriei şi instituţia divorţului; Drepturile şi obligaţiile patrimoniale ale soţilor; Organizarea activităţilor de stare civilă; Acte şi fapte de stare civilă; Atribuţiile misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare în materie de stare civilă; Practica CEDO în domeniul relaţiilor de familie.

    MECANISME JURIDICE PENTRU O ADMINISTRAŢIE PERFORMANTĂ

    Durata: 192 ore

    Număr credite: 24

    Discipline: Separaţia puterilor în stat; Administraţia publică la nivel European; Cariera funcţionarului public; Procedura contenciosului administrative; Achiziţii publice – reglementări naţionale şi europene, Comunicare în administraţia public; Protocol instituțional; Contabilitate şi gestiune financiară în instituţiile publice.

    INFRACŢIUNI PREVĂZUTE IN LEGI SPECIALE

    Durata: 192 ore

    Număr credite: 24

    Discipline: Particularităţi ale infracţiunilor prevăzute în legi speciale; Reglementări procedurale specifice infracţiunilor prevăzute în legi speciale; Tehnici de investigare criminalistică specifice infracţiunilor prevăzute în legi speciale; Infracţiuni la regimul ordinii şi liniştii publice; Infracţiuni de natură economico-financiară; Infracţiuni privind criminalitatea organizată; Infracţiuni de corupţie; Aspecte criminologice şi de prevenire a infracţiunilor prevăzute în legi speciale.

    Parcurgerea acestor programe are ca finalitate actualizarea, dezvoltarea şi perfecţionarea unor competenţe specifice anumitor calificări universitare şi standarde ocupaţionale în strânsă corelaţie cu schimbările pieţei muncii.

    FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE

    Programele de studii de licenţă din cadrul doresc să devină specialişti capabili să susţină şi să dezvolte activitatea economico-financiară la nivel local, regional, naţional şi internaţional, să gestioneze şi să influenţeze dimensiunea valorică a societăţii în domeniile specifice: finanţe şi bănci, administrarea afacerilor; contabilitate şi informatică de gestiune şi informatică economică.

    Trei ani de studiu cu profesori de renume internaţional în domeniul ştiinţelor economice, perioadă în care vei parcurge stagii de practică în cadrul instituţiilor de profil publice şi private bancare, financiare etc. şi în care poţi trăi frumoasa experienţă a mobilităţilor studenţeşti prin granturile ERASMUS, te vor pregăti pentru numeroasele oportunităţi în carieră ale absolventului unuia din programele de licenţă ale acestei Facultăţi, oferindu-ţi posibilitatea unei profesii sigure, de multe ori fără competiţia generaţiilor anterioare.

    Oferta educaţională a Facultăţii de Ştiinţe Economice a Universităţii “Danubius” din Galaţi este mai bogată anul acesta, cuprinzând noi programe de masterat internaţionale, interdisciplinare, unele cu predare în limba engleză.

    MANAGEMENTUL AFACERILOR ÎN COMERŢ ŞI TURISM – CU PREDARE ÎN LIMBA ENGLEZĂ: forma de învăţământ cu frecvenţă. Este un nou program de masterat creat pentru întregirea pregătirii profesionale a studenţilor masteranzi pentru poziţii de lesdership în comerţ şi industria ospitalităţii, prin îmbunătăţirea aptitudinilor acestora cu calificări în domeniul managementului, pentru implementarea unor strategii de dezvoltare sustenabilă a afacerilor în comerţ şi turism.

    MANAGEMENTUL BIOECONOMIEI ÎN CONTEXTUL CREŞTERII DURABILE: forma de învăţământ cu frecvenţă, unul dintre programele de masterat care a fost înfiinţat pornind de la cerinţele emergente ale pieţei muncii internaţionale de specialişti în bioeconomie, domeniu care funcţionează foarte bine în statele dezvoltate europene, în SUA şi Australia. Programul de masterat este unic în România!

    Absolvenţii acestui program de studii masterale vor beneficia de marele avantaj al confruntării continue şi stimulante cu mediul de afaceri, numeroase instituţii private de maximă importanţă încheind deja parteneriate cu Universitatea “Danubius” în vederea colaborării cu masteranzii şi, mai apoi, absolvenţii acestui program masteral.

    SHIPPING INTERNATIONAL TRADE AND FINANCE, MASTER INTERNAȚIONAL ŞI INTERDISCIPLINAR, înfiinţat în parteneriat cu Universitatea Piraeus din Grecia, oferă asolvenţilor DIPLOMĂ DUBLĂ emisă de ambele universităţi: forma de învăţământ cu frecvenţă.

    Recunoscut la nivel mondial, Departamentul de Studii Maritime al Universităţii Piraeus din Grecia s-a alăturat Universităţii “Danubius” în demersul de a înfiinţa singurul masterat din România care se adresează absolvenţilor de licenţă care doresc să îşi completeze profesia cu un program masteral de shipping.

    Fiind un program de studii global, cursurile sunt susţinute în limba engleză de profesori specializaţi în domeniile shipping, comerţ international, dezvoltare regională şi finanţe international.

    La finalul acestui masterat, absolventul va primi o diplomă dublă atestată de ambele Universităţi partenere, cu recunoaștere la nivel global.

    FACULTATEA DE COMUNICARE ŞI RELAŢII INTERNAŢIONALE

    Cu trei domenii de studiu de licenţă şi trei specializări, această Facultate, cu o pronunţată componenţă umanistică, oferă o maximă deschidere spre viitor, studenţii care vor fi admişi vor dobândi, în decursul celor trei ani, nu doar informaţia fundamentală din domeniu ci şi o gamă largă de cunoştinţe specifice unor discipline care îi va modela ca personalitate, le va deschide noi orizonturi ale cunoaşterii şi îi va transforma în personalităţi flexibile, apte să îşi asume provocările următoarelor decenii.

    Domeniul de studiu: Ştiinţe ale Comunicării, Specializarea: COMUNICARE ŞI RELAŢII PUBLICE: (IF – ACREDITAT; ID – AUTORIZAT). Absolventul alege, după trei ani de studiu, dacă va profesa ca şi specialist relaţii publice, mediator, purtător de cuvânt, brand manager, organizator târguri şi expoziţii, prezentator expoziţii, formator, profesor în învăţământul gimnazial – ştiinţe ale comunicării, responsabil al managementului de responsabilitate socială etc.

    Domeniul de studiu: Ştiinţe Administrative, Specializarea: ASISTENŢĂ MANAGERIALĂ ŞI SECRETARIAT: (IF – AUTORIZAT). Vor avea prioritate la angajare în faţa managerilor marilor companii absolvenţii acestei specializări care vor putea deveni: asistent manager, şef de cabinet, secretar asistent – director care, printre altele, asistă şeful companiei în probleme de comunicare, de documentare şi coordonare a gestiunii interne a firmei, secretar notariat, funcţionar administrativ etc.

    Domeniul de studiu: Relaţii Internaţionale şi Studii Europene, Specializarea:RELAŢII INTERNAŢIONALE ŞI STUDII EUROPENE, IF – ACREDITAT). Absolvenţii acestei specializări vor fi  pregătiţi pentru a profesa ca specialişti în relaţii internaţionale, consilier pe probleme de relaţii internaţionale şi integrare europeană în instituţii publice şi private, analist de politică externă, consilier şi manager pentru proiecte europene etc.

    Singura Facultate din Estul României care are un program de masterat ai cărui absolvenţi vor avea un rol major în realizarea unui sistem internaţional în care talerul intereselor comune ale statelor, de cooperare şi colaborare va contrabalansa puternic talerul intereselor concurente, este Facultatea de Comunicare şi Relaţii Internaţionale a Universităţii “Danubius” din Galaţi.

    Masteranzii înscrişi la programul de masterat AFACERI ŞI ECONOMIE INTERNAŢIONALĂ vor beneficia în decursul a doi ani de studii de o pregătire interdisciplinară performantă care le va oferi baza teoretică şi deprinderile practice pentru inserţia precisă în instituţii şi organisme în care să îşi utilizeze competenţele.

    ŞCOALA POSTLICEALĂ DANUBIUS

    Şcoala Postlicală Danubius asigură elevilor, absolvenţi de liceu care au promovat sau nu Bacalaureatul, o încadrare optimă în viaţa socio- profesională în condiţiile realităţii economice şi sociale actuale, oferindu-le o calificare posliceală în condiţii europene şi cu profesori universitari.

    În decursul celor doi ani de studii la una dintre cele două specializări ale Şcolii Postliceale “Danubius” în domeniul TURISM, AGENT TURISM-GHID şi ASISTENT DE GESTIUNE ÎN ACTIVITATEA DE CAZARE ŞI ALIMENTAŢIE, elevii au posibilitatea de a se pregăti în paralel  pentru Bacalaureat, în mod gratuit.

    Mai multe detalii despre admitere: http://admitere.univ-danubius.ro/

    Şef Birou Relaţii Publice,

    Ana Alina DUMITRACHE

  • Victimele accidentului din Ungaria, conduse pe ultimul drum

    Cei trei gălăţeni care au plătit cu viaţa în accidentul de pe autostrada ungară M 5 au fost miercuri conduşi pe ultimul drum. La Pechea, Smulţi şi în Galaţi, rudele celor decedaţi şi-au luat rămas bun cu durere în suflet şi lacrimi în ochi. La Galaţi, Gheorghe Lungu, mort în Ungaria după ce un TIR a spulberat un microbuz, a fost condus pe ultimul drum, de rude, prieteni şi foşti colegi de muncă. Durerea familiei a fost alinată şi de prezenţa la înmormântare a lui Vasile Huruianu, cel care conducea în momentul accidentului  microbuzul. Acesta a ţinut neapărat să fie prezent la funerarii, în ciuda piciorului rupt, aşa că la un moment dat s-a aşezat pe un scaun. Le-a povestit rudelor ultimele momente ale celui care le-a fost soţ şi tată.

    „Am vorbit cu rudele. Aş fi vrut să ajung şi la ceilalţi doi, dar de abia pot sta aici, din cauza piciorului. Le-am povestit cum bărbatul a fost primul care a coborât din microbuz şi apoi s-a întins pe pământ şi acolo a murit… Acum, că i-am văzut şi familia, mi-am dat seama că de fapt el a mai mers cu mine de multe ori. Regret din suflet că nu am putut să îmi salvez toţi pasagerii”, spunea Vasile Huruianu.
    Familia este prea îndurerată ca să mai vrea altceva decât dreptate. Soţia, fiica şi fiul victimei nu au putut decât să îşi plângă soţul, respectiv părintele decedat şi să îl implore, în van, să se întoarcă acasă. Cumnata victimei spune că ei nu vor decât dreptate.

    „Nu vrem decât dreptate. Cel care a făcut greşeala să plătească. Poate şoferul de pe TIR-ul bulgăresc a dormit. Asta e, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să răspundă pentru toată durerea şi nenorocirea pe care, nu intenţionat ce-i drept, a făcut-o”, a spus Rodica Nazare, cumnata celui decedat.
    În urma cortegiului funerar rămâne promisiunea patronului societăţii de transport gălăţene că va asigura gratuit asistenţa juridică în lungul şir de procese ce vor urma.

    Tot ieri, în Smulţi şi Pechea erau conduse pe ultimul drum şi celelalte victime ale accidentului din Ungaria.

  • Doar 21,68 % dintre liceeni au promovat cea de-a doua sesiune de Bacalaureat

    Nici după soluţionarea celor 775 de contestaţii, promovarea în cea de-a doua sesiune de Bacalaureat la Galaţi nu s-a îmbunătăţit prea mult. Doar 29 de elevi au luat examenul după soluţionarea contestaţiilor, aducând la 397 numărul tinerilor care au reuşit să treacă cu brio de cea de-a doua sesiune de Bacalaureat, după cum ne-a declarat inspectorul şcolar general Laura Marin. Procentul final de promovare este de doar 21,68%, extrem de mic, dar nu surprinzător, ţinând cont de nivelul de pregătire al elevilor. Cele mai multe contestaţii au fost depuse la Limba Română (336) şi Matematică (176), urmate de Biologie (85), Anatomie (67), Geografie (55) şi Istorie (24). După prima sesiune de Bacalaureat doar 20,22% dintre elevii care au terminat în acest an liceul au reuşit să treacă de examene, procentul fiind şi mai mic (19,87%) la tinerii din promoţiile anterioare, care s-au încumetat să participe în acest an la Bacalaureat. După soluţionarea celor 1.500 de contestaţii din prima sesiune a Bacalaureatului, doar 84 de elevi din judeţul Galaţi au reuşit să promoveze Bacalaureatul, procentul de promovare la examenul din acest an urcând astfel de la 59,39% la 61,45%. Promovabilitatea la Bacalaureatul din 2013 a fost cu 10% mai bună decât cea din anul precedent.

    Număr mare de eliminaţi şi absenţi

    După ce la proba profilului din cea de-a doua sesiune de Bacalaureat trei elevi au fost surprinşi cu telefoane mobile asupra lor de către supraveghetori, fiind imediat eliminaţi din examen, scenariul s-a repetat vineri, 30 august, la proba la care aceştia şi-au  putut alege profilul şi specializarea. Tot trei elevi au fost prinşi cu telefoane mobile, aceştia având acum interdicţie de a participa la următoarele două sesiuni de Bacalaureat pentru tentativă de fraudă. De menţionat este că şi la prima probă scrisă de Bacalaureat au fost doi eliminaţi din examen. La Galaţi s-au înscris iniţial 1.700 de elevi care nu au reuşit să promoveze în prima sesiune a Bacalaureatului, la care se adaugă alte câteva sute,  dar din aceştia s-au mai înscris la proba scrisă doar 1.472 de tineri, din care 211 nu s-au mai prezentat la examenul scris la Limba şi Literatura Română. La proba profilului numărul absenţilor s-a mărit cu alţi 265 de elevi. Astfel, la Matematică s-au prezentat 1.285 de elevi, iar 236 au lipsit, în timp ce la disciplina Istorie au venit 151 de elevi, 29 de tineri alegând să spună „pas” acestei probe.

  • Fundaţia Cuvântul Întrupat vă invită la Bazarul Caritabil de Toamnă

    Fundaţia Cuvântul Întrupat vă invită sâmbătă, pe 7 septembrie, între orele 09.00 şi 13.00, la Bazarul Caritabil de Toamnă, la sediul fundaţiei, pe strada Dogăriei – 111. Ca şi la prima ediţie a bazarului, puteţi alege haine, cărţi, încălţăminte şi alte lucruri utile, în schimbul unei donaţii minime.
    „Încurajaţi de rezultatele primei ediţii, din iunie, în urma căreia am strâns suma necesară pentru participarea a doi copii la tabăra de vară, am decis ca Bazarul Caritabil să devină un eveniment periodic. Acţiunea noastră ţinteşte două scopuri: să prelungim durata de folosire a lucrurilor pe care fiecare dintre noi le are prin casă, dar nu le mai foloseşte, şi să strângem fonduri pentru rechizitele şi ghiozdanele celor 40 de copii şi adolescenţi de la Centrul Comunitar «La Vale», ca şi pentru alţi copii din Valea Oraşului. În plus, este un eveniment al comunităţii la care este invitat oricine. Cu siguranţă veţi găsi lucruri care să vă placă şi vom putea, în acelaşi timp, să facem posibil, împreună, ca şi copiii vulnerabili să aibă cele necesare la început de an şcolar”, declară David Chronic, coordonator regional Europa-Africa, Cuvântul Întrupat.
    Aşadar, într-o sâmbătă de început de septembrie, numai bună de făcut o plimbare, sunteţi aşteptaţi să vă alegeţi lucruri frumoase şi utile şi să vă bucuraţi pentru fiecare copil care în această toamnă va avea un ghiozdan nou-nouţ în locul celui rupt şi folosit ani la rând de fraţii mai mari.

  • Vineri, închis pentru public la caziere

    Compartimentul Relaţii Publice din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Galaţi anunţă populaţia că nu se vor elibera vineri certificate de cazier judiciare. Pe 6 septembrie nu se va desfăşura program de lucru cu publicul la ghişeele de eliberare a certificatelor de cazier judiciar ca urmare a derulării unor activităţi de operaţionalizare a Sistemului Informatic al Cazierului Judiciar Român ROCRIS.

  • Pensionarii gălăţeni ies în stradă

    Asociaţia pentru Conciliere a Pensionarilor, condusă de Vasile Panţuş, organizează azi, începând cu ora 9, un miting de protest în faţa Prefecturii Galaţi, care va fi precedat de un marş de protest care va avea ca puncte de oprire sediile tuturor partidelor politice din Galaţi, şi anume PDL, PSD, PNL, PPDD şi PC. Principala doleanţă a pensionarilor o reprezintă demisia tuturor politicienilor gălăţeni care au semnat un protocol de colaborare cu organizaţia de pensionari şi care nu au adus la îndeplinire angajamentele asumate.

    Vasile Panţuş susţine că sunt pensionari decişi să intre în greva foamei în semn de protest faţă de faptul că ofurile lor nu sunt ascultate, iar doleanţele lor nu sunt rezolvate.