Blog

  • Pregătirile pentru începerea noului an şcolar, cu deficit de cadre

    Pregătirile pentru începerea noului an şcolar, cu deficit de cadre

    Anul şcolar va începe şi acum cu acelaşi deficit de medici şcolarişti şi asistenţi din aceeaşi categorie. La nivelul judeţului Galaţi, medici şi asistenţi şcolarişti există doar în oraşele Galaţi şi Tecuci. La Galaţi avem 25 de medici, dintre care 6 dentişti, şi 71 de asistenţi, dintre care 5 dentişti. La Tecuci există doar doi medici dentişti şcolarişti şi doi generalişti, cu 12 asistenţi.

    „Este evident că în reţea trebuie să mai avem personal, mai ales la Tecuci, dar deocamdată avem posturi blocate. Ne-am întâlnit cu medicii din reţeaua şcolară din Galaţi, urmând a ajunge şi la Tecuci cu acelaşi scop”, a precizat dr. Valentin Boldea, directorul DSP Galaţi, care a mai spus că o  mai bună comunicare şi coordonare între medicii şcolari şi cei de familie vizând informările despre stările de sănătate ale elevilor ar fi de dorit.

    De fapt, ieri, Direcţia de Sănătate Publică Galaţi a organizat o întâlnire cu medicii din reţeaua de medicină şcolară. Această reţea este finanţată de către Ministerul Sănătăţii prin Direcţia de Sănătate Publică, dar este coordonată de primării. Pe lângă aspecte organizatorice legate de anunţarea programului de lucru şi angajări, s-au pus în discuţie şi problemele legate de activitatea reţelei medicale şcolare, în perspectiva începerii noului an şcolar.

    „Am discutat din nou metodologia de triere a elevilor în prima zi de şcoală. Acolo există şi unele excepţii. De exemplu, pentru elevii care stau în internate, aceştia trebuie supuşi triajului epidemiologic încă din momentul în care s-au cazat. La fel, am discutat pe tema realizării campaniilor de vaccinare în instituţiile şcolare. Am precizat că părinţii trebuie informaţi verbal despre campania respectivă, dar nu trebuie semnătură că informarea s-a făcut. Doar dacă părinţii elevului refuză imunizarea, atunci acest refuz trebuie exprimat în scris şi semnat. S-a menţionat că trebuie să existe o mai bună comunicare între medicii din reţeaua şcolară şi medicii de familie. Asta deoarece aceştia din urmă pot scoate elevul din colectivitate ca având o anumită suferinţă, dar medicul şcolarist poate să nu fie anunţat. De aceea, această comunicare ar fi de dorit să existe mereu între cei doi medici. Am lămurit şi faptul că adeverinţa care asigură scutirea absenţelor elevilor bolnavi trebuie dată de medicul care îl scoate din colectivitate pe acesta, în general medicul şcolarist”, a precizat dr. Valentin Boldea.

  • Mişcări sindicale la Combinat

    Mişcări sindicale la Combinat

    În ciuda faptului că numărul angajaţilor de la Combinat s-a redus în ultimii ani, odată cu punerea în practică a schemelor de plecare voluntară, numărul sindicatelor a înregistrat o creştere. Ultimul sindicat înfiinţat la fostul colos siderurgic este sindicatul Metalurgistul, condus de de Radu Nelu, care s-a afiliat zilele trecute la Federaţia Sindicală Solidaritatea Metal, condusă de Gheorghe Sora, federaţie care este reprezentativă la nivel de metalurgie.

    Reamintim că Radu Nelu a fost liderul unuia dintre sindicatele care au fost afiliate la FSS Metarom Galaţi, care ulterior s-a transformat în Sindicatul Siderurgistul şi că şi-a dat demisia la acest moment din funcţie, deoarece în opinia sa Gheorghe Bezman nu ar fi fost potrivit pentru a conduce noul sindicat.

    „Sindicatul Metalurgistul s-a afiliat la federaţia sindicală Solidaritatea Metal deoarece dorim ca astfel să putem fi reprezentaţi şi la nivelul metalurgiei, iar problemele noastre să le putem aduce mai departe la cunoştinţă”, ne-a declarat Radu Nelu.

    La Federaţia Solidaritatea CN Metal sunt afiliate trei sindicate de la Combinat, şi anume Sindicatul Metalurgistul, Sindicatul Liber al Siderurgiştilor condus de Ilinca Diaconu şi sindicatul Forum condus de Costică Harnagea.

  • Mai puţine accidente grave pe şoselele gălăţene

    Pe minus la ccidente de circulaţie şi morţi. Asta arată datele unui bilanţ făcut de Poliţiştii de la Rutieră  comparativ anul trecut şi aceeaşi perioadă a anului 2013.

    „Au fost 369 de accidente de circulaţie în judeţul Galaţi în acest an, cu 39 mai puţin decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. În ceea ce priveşte persoanele decedate în accidente de circulaţie, anul acesta s-au înregistrat 26 astfel de morţi, cu 7 mai puţin decât anul trecut. În urma celor 369 de accidente ale anului 2013, de la începutul anului şi până acum, au rezultat 94 de răniţi grav, cu 26 mai puţin decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, şi 377 răniţi uşor, cu 11 mai puţin decât anul trecut”, a precizat Aurelian Ropotan, Serviciul Judeţean al Poliţiei Rutiere Galaţi.

    În schimb, la capitolul amenzi şi permise ridicate, poliţiştii sunt pe plus. Numai în luna august a anului 2013 au fost date 5.347 sancţiuni în valoarea de 650.000 lei şi au fost ridicate în vederea confiscării 314 permise. Cei mai mulţi gălăţeni care au rămas fără permis în august au păţit-o deoarece nu au depăşit corect (80 dintre cei 314), s-au urcat băuţi la volan – 52 sau au apăsat cam tare pedala acceleraţiei – 48 dintre cei care au spus adio permisului de conducere în august. Tot legat de viteză, în luna august radarul a „luat” 1.878 de şoferi care nu au respectat regimul de viteză impus de tronsonul de drum pe care circulau. Tot în luna august, poliţiştii de la rutieră au descoperit defecţiuni tehnice la 175 de autovehicule şi au reţinut şi 64 de certificate de înmatriculare. 1.039 de şoferi s-au ales cu sancţiuni după ce au fost prinşi fără centură, alţi 594 nu aveau actele la ei şi 123 au fost sancţionaţi deoarece vorbeau la mobil în timp ce conduceau. Nu doar şoferii au primit amenzi de la poliţişti. 362 de pietoni care au fost depistaţi traversând prin locuri interzise şi fără să se asigure au fost amendaţi. 63 de biciclişti şi 70 de căruţaşi au fost la rândul lor sancţionaţi pentru nerespectarea regulilor de circulaţie.

  • Poliţiştii locali au ajuns muritori de foame în urma unei decizii a Camerei de Conturi

    Poliţiştii locali au ajuns muritori de foame în urma unei decizii a Camerei de Conturi

    Angajaţii Poliţiei Locale din Galaţi au ajuns la limita disperării după ce recent Tribunalul Galaţi a refuzat să suspende aplicarea unei decizii a Camerei de Conturi Galaţi, ce viza acordarea ilegală a sporului pentru condiţii vătămătoare, sporului pentru condiţii deosebite şi indemnizaţiei de dispozitiv. Salariile poliţiştilor locali au scăzut la câteva sute de lei lunar, iar în disperare de cauză mulţi dintre ei au ales să se judece cu instituţia unde lucrează, în încercarea de a obţine măcar pentru o perioadă suspendarea deciziei Camerei de Conturi. Un astfel de caz este cel al lui Valeriu Preda, care are un salariu lunar de 899 de lei, din care se i va reţine lunar un sfert pentru a restitui la bugetul local aproape 16.000 de lei, ce reprezintă drepturi salariale de care a beneficiat în perioada 2010-2012. Reprezentanţii municipalităţii gălăţene susţin că cele trei sporuri încasate de poliţiştii locali s-au dat pe lângă lege. Astfel, sporul de condiţii vătămătoare ar fi fost inclus în sporurile rămase în afara salariului de bază, iar indemnizaţia de dispozitiv nu mai putea fi acordată din 2009.

    „Familia mea va trăi sub limita minimă de subzistenţă”

    Valeriu Preda a chemat în judecată Poliţia Locală, cerând suspendarea deciziei în baza căreia ar urma să returneze printre altele sporul de dispozitiv, spor de condiţii vătămătoare şi norma de hrană. „Drepturile mele salariale au început să fie diminuate în mod continuu începând cu luna decembrie 2012, ajungând să obţin împreună cu soţia mea venitul minim pe economie, deşi condiţiile de muncă, pericolele şi dificultatea situaţiilor de muncă au rămas neschimbate. În situaţia în care se procedează la executarea sumelor, familia mea va ajunge sub limita minimă de subzistenţă şi vom deveni cerşetori”, ne-a declarat Valeriu Preda. Controversa vizează în primul rând sporul pentru condiţii vătămătoare, care se introduce în salariul de bază, fiind acordat în acelaşi cuantum din 2009 numai personalului care a beneficiat de spor şi înainte de această dată şi care a lucrat în aceleaşi condiţii. „Aceste drepturi salariale, respectiv sporul pentru condiţii de muncă, sporul pentru condiţii vătămătoare, diferenţe salariale şi norma de hrană nu sunt individualizate în mod separat şi distinct pe perioade, adică luni şi ani, cum în mod corect legal şi temeinic ar fi trebuit să fi fost menţionate în decizia de imputare”, ne-a precizat Biatrice Martiş, avocatul lui Valeriu Preda. Până când Tribunalul se va pronunţa în toate aceste cazuri, decizia Camerei de Conturi Galaţi este executorie.

  • Proiectul „Vacanţa Altfel la bibliotecă”, la final

    Proiectul „Petrece Vacanţa Altfel la bibliotecă”, derulat de Biblioteca Judeţeană “V.A.Urechia” a ajuns la final, fiind încheiat în cadrul unei festivăţi care a avut loc miercuri dimineaţă, la Filiala Nr.2 a instituţiei “Paul Păltănea”, din cartierul Micro 40.  Copiii care au participat la activităţile organizate în perioada 15 iulie-11 septembrie sunt elevi ai şcolilor din cartierele adiacente ale Filialei. Aceştia, care au vârste cuprinse între 4 şi 15 ani, au venit în număr foarte mare la sesiunile de lucru şi, pentru hărnicia şi devotamentul lor, organizatorii au decis să le ofere o diplomă de participare şi câte un cadou. Activităţile care le-au pus la lucru îndemânarea, imaginaţia şi creativitatea au fost: Handmade, Quiling şi ECO-Art.
    “Astăzi se încheie vacanţa copiilor şi am ţinut neapărat ca toţi participanţii la activităţile derulate să fie premiaţi şi să primească câte o diplomă de participare. Dat fiind că ne aflăm la Filiala nr. 2, aş spune că m-a impresionat în mod plăcut colega mea Şoltuz Cătălina, care a ţinut neapărat ca acest cartier uitat de lume, fără biblioteci, fără o librărie, fără segment cultural, să aibă activitatea Vacanţa Altfel. Toate activităţile care s-au derulat au avut un impact deosebit şi asta ne bucură foarte mult”, a spus directorul Bibliotecii Judeţene, Zanfir Ilie.
    De asemenea, acesta a mai precizat faptul că sesiunile de lucru s-au bucurat de un număr foarte mare de copii, lucru care se mândreşte instituţia pe întreg segmentul activităţilor derulate şi în celelate sedii. “În nicio zi, nu am avut sub 150 de copii prezenţi şi acest lucru spune tot. Şi la sediul central avem 1000 de vizitatori pe zi – practic, suntem un record pe ţară, deoarece celelalte biblioteci se mândresc cu 250. Astfel, numărul acesta noi îl avem la o filială dintr-un cartier”, a mai explicat directorul Bibliotecii.

  • Regulamentul de funcţionare a asociaţiilor de proprietari, în dezbatere publică

    Primăria Galaţi anunţă publicarea Proiectului de Hotărâre a Consiliului Local privind Regulamentul de înfiinţare, organizare şi funcţionare a asociaţiilor de proprietari din municipiul Galaţi şi exercitarea controlului de către compartimentele specializate din cadrul aparatului de specialitate al Primarului asupra activităţii acestora. Documentul poate fi accesat la adresa http://www.primaria.galati.ro/portal/act/reg_asoc.pd. Propunerile şi sugestiile sunt aşteptate până vineri, 11 octombrie, fie la Registratura generală a Primăriei, din strada Fraternităţii nr. 1, fie pe adresa de e-mail management.calitate@primaria.galati.ro.

  • Pensionarii, invitaţi la Ministerul Muncii

    Protestul organizat vinerea trecută de organizaţia de pensionari condusă de Vasile Panţuş se pare că nu a rămas fără ecou. Reamintim că aproximativ 100 de pensionari gălăţeni, în frunte cu Vasile Panţuş, au pichetat sediul Prefecturii, unde şi-au strigat nemulţumirea faţă de guvernanţi dar şi faţă de toţi politicienii gălăţeni, după care o delegaţie de protestatari s-a deplasat la sediile partidelor politice din oraş, unde au cerut majorarea pensiilor conform legii. Potrivit declaraţiei lui Vasile Panţuş, reprezentanţii de frunte ai Ministerului Muncii, în frunte cu ministrul Mariana Câmpeanu, i-a invitat să participe vineri, la ora 10, la o întâlnire care va avea loc la minister unde aceştia îşi vor putea spune păsurile. „Întâlnirea cu parlamentarii gălăţeni nu va mai avea loc vineri la ora 11, ci sâmbătă la ora 11, şi asta deoarece vineri am fost invitaţi la Ministerul Muncii. Vineri le vom transmite celor din conducerea ministerului principala noastră doleanţă, şi anume creşterea pensiilor potrivit legii, dar şi eliminarea inechităţii la calcularea pensiei a celor care au lucrat în condiţii speciale”, ne-a declarat Vasile Panţuş.

  • Mai mulţi beneficiari ai ajutorului social

    Conform celui mai recent raport al Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, în primul semestru al acestui an a fost înregistrat un număr de 9.579 de beneficiari ai ajutorului social, o cifră mai mare decât cea aferentă sfârşitului anului trecut, când se aflau în plată 7.684 de persoane.
    În urma anchetelor efectuate au fost depistaţi şi beneficiari care încasau în mod ilegal aceşti bani – un număr de 230 de debitori au fost înregistraţi cu suma totală de 101.380 de lei primită în mod necuvenit. În acest sens, AJPIS a luat măsuri de recuperare a acestor bani primiţi ilegal şi, până în prezent, a fost recuperată suma de 54.588 lei, prin mai multe metode: la casieria instituţiei, prin reţinerea de la plată a altor beneficii de asistenţă socială sau cu ajutorul administraţiilor financiare din judeţ.

  • 116.111 – Telefonul care poate salva viaţa unui copil

    Puţini ştiu de existenţa acestui număr pe care îl poate apela oricine are cunoştinţă de situaţii dificile în care sunt implicaţi copii. Situaţiile dificile înseamnă situaţii în care copiii sunt bătuţi, sunt exploataţi prin muncă, sexual, sunt abuzaţi emoţional sau sunt neglijaţi. Mamă, tată, mătuşă, unchi, vecin, dascăl, chiar şi necunoscut, oricine poate suna să ceară ajutor pentru un copil aflat în dificultate.

    În ceea ce priveşte numărul apelurilor efectuate din Galaţi către 116.111, acesta nu poate fi confirmat decât în situaţia cazurilor în care a fost necesară şi colectarea de date personale în vederea intervenţiei, iar apelanţii au dorit să le ofere. Astfel, baza de date a Asociaţiei Telefonul Copilului arată că în perioada 1 ianuarie – 31 august din judeţul nostru a fost înregistrat un număr de 43 de astfel de apeluri.

    Un alt număr de telefon la care pot fi semnalizate astfel de situaţii este cel pus la dispoziţie de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului. Telefonul Copilului la nivel judeţean este 0236.983.

    Copiii noştri sunt abuzaţi!

    Cei care au sunat să ceară ajutorul pentru copii au fost martorii abuzului celor mici sub toate formele. Au fost depistate 17 cazuri de abuz dintre care două cazuri de abuz emoţional, 12 situaţii de abuz prin neglijare, două cazuri de trafic uman, chiar şi un caz de abuz sexual, dar şi şapte cazuri de intimidare. Au mai fost înregistrate două cazuri de consiliere juridică privind încredinţarea minorului, cincisprezece cazuri în care s-a oferit consiliere psihologică (relaţionare deficitară copil – părinţi, probleme sentimentale ale adolescenţilor, tulburări de comportament), şi două cazuri de violenţă în familie.

    Cazurile copiilor care au ajuns în atenţia asistenţilor sociali şi psihologilor Asociaţiei Telefonul Copilului au fost rezolvate. Aceştia au oferit consiliere psihologică şi juridică personalizată, respectiv îndrumare pentru fiecare caz înregistrat. „În unele cazuri a fost necesară şi intervenţia instituţiilor abilitate la nivel local, iar consultanţii noştri au monitorizat fiecare dintre situaţiile transmise către acestea”, ne-a spus directorul executiv al Asociaţiei Telefonul Copilului, Cătălina Florea.

    Într-un top al apelurilor, conform cazurilor înregistrate la 116.111, judeţul Galaţi se află pe locul 28.

    Asociaţia Telefonul Copilului este singura organizaţie neguvernamentală, non-profit, din România, care pune la dispoziţia copiilor şi părinţilor o linie telefonică de asistenţă la nivel naţional, „Telefonul Copilului – 116.111”. Apelul este gratuit în reţelele Romtelecom şi Cosmote. 7 zile din 7, între orele 08.00-00.00, asistenţii sociali şi psihologii Asociaţiei Telefonul Copilului răspund apelurilor la 116.111. În cei peste 11 ani de existenţă, telefonul copilului 116.111 a sunat de mai mult de aproape două milioane de ori.

    116.111 este implementat şi în alte 19 state europene, fiind numărul unic european rezervat de Comisia Europeană serviciului „telefonul copilului”, în urma propunerii formulate de Child Helpline International, alianţa internaţională în care Asociaţia Telefonul Copilului este atât membră cu drepturi depline, cât şi deţinătoarea vice-preşedinţiei acesteia pentru regiunea Europa.

  • Gălăţenii ar putea avea „zebre aeriene”

    Acest lucru ar putea deveni realitate la Galaţi şi ar putea constitui o premieră, dacă Primăria Galaţi va pune în practică proiectul de realizare a trei pasarele, care vor fi amplasate în zone aglomerate ale oraşului din punct de vedere al traficului de pietoni. Această informaţie ne-a fost furnizată de viceprimarul Galaţiului, Radu Cosca, care ne-a oferit şi câteva amănunte despre acest proiect care se află deocamdată la stadiul de realizare a studiului de fezabilitate.

    Una din cele trei locaţii unde ar urma să se instaleze o asemenea pasarelă este la Palatul de Justiţie, unde există o trecere de pietoni unde în ultima vreme s-au înregistrat accidente care s-au soldat chiar şi cu pierderea de vieţi omeneşti. Dacă proiectul va fi pus în practică, acest lucru ar însemna că, în loc să traverseze în mod obişnuit strada, gălăţenii vor folosi în acest scop pasarela. De asemenea, pasarelele ar putea fi amenajate şi la „Neacşu”, precum şi în zona Spitalului Judeţean, însă acest lucru depinde de rezultatele studiului de fezabilitate. Fiecare dintre cele 3 pasarele va purta o denumire iar construcţia uneia va dura în jur de 6 luni. Reprezentanţii Primăriei susţin că bugetul municipalităţii ar dispune anul acesta de fondurile necesare unei asemenea investiţii, care ar putea conduce la scăderea numărului de accidente care au loc în intersecţiile aglomerate. Rămâne de văzut dacă proiectul va fi pus în practică şi când se va realiza acest lucru, mai ales că trebuie să primească undă verde din partea Consiliului local.