Blog

  • Deţinuţii se oferă voluntari să ajute gălăţenii din zonele sinistrate

    Reprezentanţii Penitenciarului Galaţi şi mai mulţi deţinuţi au decis să participe la activităţile desfăşurate de autorităţile publice centrale şi locale în zonele afectate din judeţul Galaţi de fenomene meteorologice extreme. Astfel, au fost organizate acţiuni de înlăturarea efectelor inundaţiilor cu participarea persoanelor private de libertate, în regim de voluntariat. 37 de persoane care execută sancţiuni privative de libertate la Penitenciarul Galaţi în regim deschis, s-au deplasat ieri, 16.09.2013, în comuna Slobozia Conachi pentru a înlătura efectele provocate de calamităţile naturale prin acţiuni de curăţenie şi  decolmatare canale, urmând ca astăzi să participe la activităţi similare în comuna Costache Negri. “Participarea persoanelor private de libertate la acţiuni de voluntariat are ca scop dezvoltarea spiritului civic şi a sentimentului de apartenenţă la societatea civilă, formarea unei atitudini pozitive faţă de muncă şi creşterea stimei de sine”, a declarat subinspectorul Simona Costache, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Galaţi.

    Ajutoare pentru sinistraţi

    Pe lângă acţiunile de voluntariat organizate de Penitenciarul Galaţi cu participarea deţinuţilor, unitatea de detenţie a acordat sprijin comunelor afectate prin distribuirea de saltele şi alimente. Astfel, în data de 14.09.2013 a fost predat primăriei comunei Pechea un număr de 90 de saltele, iar în data de 15.09.2013,  938 de persoane private de libertate, care îşi ispăşesc pedepsele în Penitenciarul Galaţi, au donat o parte din raţia de alimente primită într-o zi de detenţie locuitorilor comunei Costache Negri. Este vorba de 702 pâini, 36 kilograme de margarină, 50 de kilograme de biscuiţi, 48 kilograme de brânză şi 50 de kilograme de marmeladă. De asemenea, la nivelul Penitenciarului Galaţi a fost demarată o campanie de colectare de produse de strictă necesitate şi sume de bani pentru persoanele din zonele calamitate.

  • Punct de colectare a ajutoarelor deschis la Patinoar

    Începând de duminică, la Patinoar, funcţionează un centru de colectare a ajutoarelor, anunţă Primăria Galaţi. „Sunt deosebit de utile conservele cu cheiţă, pâinea feliată, ambalată, tacâmurile de plastic de unică folosinţă, apa plată îmbuteliată în sticle de 0,5 litri – sau bidoane de 5 litri – şi pahare de plastic, medicamente pentru uz general (dureri de cap, de stomac), toate, în termen de garanţie; pături şi/sau saltele, articolele de îmbrăcăminte (ciorapi, bluze, pantaloni, fesuri, tricouri, maieuri, cămăşi) – curate şi sortate pe mărimi, hârtie igienică, articole de igienă personală, chibrituri, lanterne şi baterii pentru lanterne, eventual chiar pelerine de ploaie şi umbrele. De asemenea, luaţi în calcul că mulţi dintre cei care au gospodăriile devastate de viitură încearcă acum să îndepărteze noroiul. Au nevoie de mături şi făraşe. Au nevoie de mănuşi de cauciuc cu care să adune cadavrele păsărilor înecate şi de saci de plastic sau rafie. Au nevoie de folie de plastic, frânghie şi cârlige de rufe, ligheane şi caserole de plastic, inclusiv pentru a feri de umezeală acte, fotografii. Au nevoie de perii, de orice mărimi”, este apelul făcut de reprezentanţii Primăriei Galaţi.

  • Au început înscrierile la masterat

    Până pe 21 septembrie studenţii licenţiaţi care vor să continue studiile se pot înscrie la masterat. Universitatea “Dunărea de Jos” scoate la concurs 785 locuri bugetate, 1.326 de locuri cu taxă şi 10 locuri cu bursă. Facultăţile care derulează programe de masterat sunt Facultatea de Mecanică, Arhitectură Navală, Stiinţa şi Ingineria Alimentelor, Facultatea de Ingineria Materialelor şi a Mediului, Automatică, Calculatoare Inginerie Electrică şi Electronică, Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, Litere, Ştiinţe şi Mediu, Facultatea de Istorie, Filozofie şi Teologie, Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor, Ştiinţe Juridice, Sociale şi Politice, Facultatea de Arte şi Facultatea de  Inginerie din Brăila. Taxa este de 150 de lei şi se plăteşte la sediul facultăţii unde studentul optează să se înscrie.

    Toate facultăţile organizează concurs de admitere. Testele de admitere se susţin pe 23 şi 24 septembrie iar pe 25 are loc afişarea rezultatelor iar pe 26 se fac redistribuiri şi se afişează listele definitive. Taxele pentru masterat sunt cuprinse între 2800 şi 3000 de lei în funcţie de facultate.

  • Structura noului an şcolar

    Structura noului an şcolar

    Aproximativ 3.200.000 de elevi şi preşcolari au început luni cursurile primului semestru al noului an şcolar 2013 – 2014. Potrivit unui ordin al ministrului Educaţiei, noul an şcolar totalizează 36 de săptămâni de cursuri, însumând 176 de zile lucrătoare.

    Clasele terminale din învăţământul liceal vor avea 37 de săptămâni, din care durata cursurilor este de 33 de săptămâni, 4 săptămâni fiind dedicate desfăşurării examenului naţional de Bacalaureat, cursurile claselor terminale încheindu-se în data de 30 mai 2014.

    Clasa a VIII-a va avea 36 de săptămâni, din care durata cursurilor este de 35 de săptămâni, o săptămână fiind dedicată desfăşurării evaluării naţionale, cursurile încheindu-se în data de 13 iunie 2014.

    Pentru clasele din învăţământul liceal – filiera tehnologică, cu excepţia claselor terminale, durata cursurilor este cea stabilită prin planurile-cadru de învăţământ în vigoare şi la fel şi pentru clasele din învăţământul profesional cu durata de doi ani.

    Pentru învăţământul special – clasele a IX-a – a XI-a, ciclul inferior al liceului, filiera tehnologică, durata cursurilor este de 37 de săptămâni, însumând 181 de zile. Stagiile de pregătire practică pentru care au optat absolvenţii ciclului inferior al liceului, filiera tehnologică, cuprind 720 de ore, care se desfăşoară în perioada propusă de unitatea de învăţământ organizatoare şi aprobată de inspectoratul şcolar, conform structurii anului şcolar, cu respectarea vacanţelor.

    Cursurile semestrului întâi au început luni, 16 septembrie, şi se vor încheia vineri, 20 decembrie.

    În perioada 2 – 10 noiembrie 2013, clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar vor fi în vacanţă.

    Vacanţa de iarnă va începe sâmbătă, 21 decembrie, şi se va încheia duminică, 5 ianuarie 2014.

    Cursurile vor începe luni, 6 ianuarie 2014, şi se vor încheia vineri, 31 ianuarie 2014.

    Vacanţa intersemestrială este prevăzută de sâmbătă, 1 februarie 2014, până duminică, 9 februarie 2014, cursurile semestrului al doilea desfăşurându-se de luni, 10 februarie 2014, până vineri, 11 aprilie 2014.

    Vacanţa de primăvară este cuprinsă între 12 aprilie – 22 aprilie, iar cursurile se vor desfăşura din 23 aprilie până pe 20 iunie.

    Vacanţa de vară va începe sâmbătă, 21 iunie 2014, şi se va încheia duminică, 14 septembrie 2014.

    În zilele libere prevăzute de lege nu se organizează cursuri. Unităţile de învăţământ şi inspectoratele şcolare vor marca prin manifestări specifice data de 5 octombrie – Ziua internaţională a educaţiei şi de 5 iunie – Ziua învăţătorului, conform planificărilor existente la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar.

    Săptămâna 7 – 11 aprilie 2014 din semestrul al doilea este săptămâna dedicată activităţilor extracurriculare şi extraşcolare, în cadrul programului numit „Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!”, având un orar specific.

    Tezele din semestrul I al anului şcolar 2013 – 2014 se susţin, de regulă, până la data de 20 decembrie 2013, iar cele din semestrul al II-lea – până la data de 23 mai 2014.

    În situaţii deosebite, bine fundamentate, în funcţie de condiţiile climaterice locale speciale şi de specificul şcolii, inspectoratele şcolare pot aproba, la cererea conducerii unităţilor de învăţământ, modificări ale structurii anului şcolar. Solicitarea de modificare a structurii anului şcolar se face după consultarea consiliului reprezentativ al părinţilor din unitatea/unităţile de învăţământ respectivă/respective.

    O noutate pentru anul şcolar nou este extinderea evaluărilor din clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a în toate şcolile din ţară.

    O altă noutate o reprezintă simularea naţională la clasa a XI-a pentru toate liceele din ţară. Anul acesta vor fi făcute simulări la clasa a VIII-a, a XI-a şi a XII-a.

    Cea mai importantă noutate o reprezintă modificarea modului de calculare a mediei de admitere la liceu. Astfel, media celor 4 ani de gimnaziu va conta la admiterea în liceu în proporţie de 25%, şi nu 50% ca până acum.

    Media obţinută la evaluarea naţională din clasa a VIII-a va avea însă o pondere mai mare în calculul mediei finale, respectiv 75%, faţă de 50%, cât era până acum.

    Decizia vine în urma analizei datelor înregistrate la finalul clasei a VIII-a, acestea relevând diferenţe notabile între mediile mai mari, obţinute de elevi în şcoală, pe parcursul gimnaziului, şi mediile mai mici de la evaluarea naţională, după cum a precizat ministrul Educaţiei, Remus Pricopie.

  • 2.430 de studenţi la Universitatea „Dunărea de Jos”

    După cele două etape (sesiunea de vară şi sesiunea de toamnă) s-au ocupat 1.827 de locuri la buget şi 603 locuri la taxă la Universitatea „Dunărea de Jos”. Admiterea se va încheia zilele următoare după ce tinerii declaraţi admişi îşi vor depune diplomele de bacalaureat în original, ce reprezintă practic confirmarea statutului de student, şi după redistribuirea unor locuri între formele de învăţământ buget şi taxă. În cea de-a doua sesiune de admitere au mai fost locuri disponibile doar pe domeniile inginereşti, Medicina fiind singura facultate care nu a mai avut niciun loc disponibil, nici la buget, dar nici la taxă. Alte cinci facultăţi (Arhitectura Navală, Educaţie Fizică şi Sport, Ştiinţe şi Mediu, Economie şi Administrarea Afacerilor şi Ştiinţe Juridice, Sociale şi Politice) nu au mai avut locuri decât la taxă. În total, au fost disponibile pentru admiterea de toamnă 326 de locuri la buget şi peste 1.200 de locuri la taxă. La precedenta admitere cel mai mare număr de tineri înscrişi pentru a urma cursurile unei facultăţi la Galaţi s-a consemnat la Facultatea de Medicină şi Farmacie. Este vorba de 809 candidaţi pentru 345 de locuri, media fiind de 4,37 de candidaţi pe loc.

  • Remus Pricopie: „Este fraudă când profesorii strâng bani pentru fondul şcolii”

    Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a declarat luni că este fraudă şi evaziune fiscală atunci când profesorii sau directorii de şcoli adună bani de la părinţi pentru fondul şcolii.

    “Este inadmisibil aşa ceva. Cadrele didactice trebuie să respecte legea. Este fraudă când un cadru didactic încearcă să impună anumite auxiliare, ca să nu mai vorbim de faptul că este şi evaziune fiscală. Este inadmisibil atunci când se solicită bani la şcoală, aşa-zisul fond al şcolii. De fapt, aceia nu sunt bani fiscalizaţi, nu există chitanţe, nu există transparenţă în utilizarea acestor bani, iar fondul clasei trebuie să fie un instrument care ţine de opţiunea fiecărui părinte. Eu, ca părinte, pot să iau decizia că pot să contribui cu ceva, dar şcoala nu mă poate obliga. Am eliberat din funcţie un director de şcoală, undeva în nordul ţării, pentru că am primit pe facebook din partea comitetului de părinţi mesaje care m-au nemulţumit. Am verificat situaţia, era corectă, acea doamnă nu mai este director”, a spus Pricopie la Ploieşti, la deschiderea anului şcolar de la Colegiul Naţional “Mihai Viteazul”.

    În altă ordine de idei, ministrul Educaţiei a precizat că nu este mulţumit de faptul că 24% din şcoli nu au primit avize sanitare pentru că nu sunt racordate la sistemul de canalizare sau apă curentă.

  • O sinistrată vrea să dea statul în judecată

    Pentru că nu a fost anunţată că va veni apă de 2 metri şi pentru că autorităţile nu au dat o avertizate de cod roşu, o sinistrată are de gând să dea statul roman în judecată. Emilia Niculescu spune că a aflat de viitură abia dupa ce i-a intrat apa în casă şi tot ea şi-a anunţat vecinii de pe stradă. Doar după ce a sunat la Primărie şi la 112 au pornit sirenele, dar pentru mulţi era deja prea tarziu. Trei persoane au murit în comună după viitură. A lucrat şi ea 12 ani în administraţie şi ştie cine e de vină. Vrea daune morale şi, de ce nu, nişte demisii ministeriale. Şi acum se întreabă de ce nu s-a dat cod roşu de inundaţii şi de ce avertizările de la centru către comunele afectate au venit aşa greu.

    „Vorbeam la telefon la Galaţi, cu copiii. La un moment dat am spus să stea un pic deoarece se auzea un fâşâit afară. Când ies, văd apă până la genunchi. Am sunat la Primărie şi peste tot dar nu era semnal. Mai târziu am prins legătura, dar între timp am strigat la vecini să îi trezesc. Abia mult mai târziu au început să sune sirenele. Ca şi cetătean, eu consider că statul român nu m-a apărat. Trebuia să anunţe populaţia măcar cu jumătate de oră înainte. Şi trebuia să dea avertizare de cod roşu. Bine că trec acum prin sate ministrul Apărării, ministrul de Interne. Eu nu m-am simţit atunci apărată şi nici vecinii mei. Din acest motiv am vorbit cu avocatul şi voi cere daune morale. Statul ne lasă să murim înecaţi”, susţine Emilia Niculescu.

    Unii vecini de stradă stau martori că, dacă nu era femeia, erau înecaţi până să ajungă la ei avertizările oficiale şi să sune sirenele.

    „Pe Emilia am auzit-o că ne striga. Am sărit din pat şi afară era apă mare. Ne-au scos oamenii prin spatele curţii. Târziu au sunat sirenele. Păi eram morţi până acum”, spun Vasile şi Ecaterina Neculai. Emilia Niculescu a contactat ieri avocatul şi vrea sa deschidă procesul cât de repede.

  • Țigări ascunse în cutiile cu biscuiţi

    Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Galaţi-rutier împreună cu lucrătorii vamali au descoperit, ascunse şi nedeclarate, 2.400 de ţigarete în cutiile cu biscuiţi din portbagajul unui autoturism condus de o femeie cu dublă cetăţenie.
    Duminică, în jurul orelor 02.30, s-a prezentat la Punctul de Trecere a Frontierei Galaţi-rutier, pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei, Natalia V. cu dublă cetăţenie româno-moldoveană, în vârstă de 37 ani, care conducea un autoturism marca Vaz, înmatriculat în R. Moldova. Având la bază valorificarea unei informaţii aflate în lucru, poliţiştii de frontieră au solicitat inspectorilor vamali efectuarea unui control amănunţit asupra autoturismului.
    În urma controlului efectuat, echipa comună a descoperit, disimulate în două cutii cu biscuiţi aflate în portbagajul autoturismului, 2.400 ţigarete marca Hilton White, cu timbru de acciză R.Moldova.
    Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reţinerii ţigaretelor, în valoare totală de 537 lei, în vederea confiscării.
    Deoarece femeia a mai fost descoperită şi în data de 05.03.2013 încercând să introducă ilegal în România diferite bunuri accizabile, prin sustragere de la controlul vamal, poliţiştii de frontieră au întocmit în cauză lucrare penală pentru săvârşirea infracţiunii de introducerea în sau scoaterea din ţară, de două ori în decursul unui an, prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragere de la controlul vamal a bunurilor sau mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, dacă valoarea în vamă a bunurilor sau a mărfurilor sustrase este mai mică de 20.000 lei în cazul produselor supuse accizelor şi mai mică de 40.000 lei în cazul celorlalte bunuri sau mărfuri.

  • Volumul 14 al cArtESENțELOR, o reprezentare a fulgilor şi a gheţii

    Volumul 14 al cArtESENÞELOR, o reprezentare a fulgilor şi a gheţii

    Cea de-a paisprezecea cArtESENțÃ de poezii a fost lansată săptămâna trecută, la mansarda Centrului Cultural “Dunărea de Jos”, un eveniment marcat de prietenie şi multă voie bună, aşa cum se întâmplă de fiecare dată la o acţiune dedicată volumelor în miniatură.
    Volumul se numeşte “Umbra fulgului” şi este semnat de Victoria Fonari, o scriitoare talentată din Republica Moldova, care a ajuns cu dificultate în oraşul nostru din cauza drumurilor nămoloase care au îngreunat transportul. Victoria Fonari se remarcă prin profesionalism şi talent, ea fiind şi conferenţiar la Facultatea de Stat din Chişinău, doctor în Filologie, predă cursuri de hermeneutică literară, retorică, teoria literaturii şi multe altele. De asemenea, este membră a Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova şi are mai multe volume de poezie lansate, precum şi articole publicate şi în Rusia, Italia şi Ucraina.
    Ca la fiecare lansare a cărţilor în miniatură, şi de data aceasta, un artist gălăţean a pregătit o lucrare care să se îmbine cu versurile cărţii. Autoarea instalaţiei este Gina Ciubotaru Popa, de la gruparea Athanor, care a spus că a ales culori reci şi plastic pentru lucrare, pentru a reprezenta structura gheţii şi fulgii invocaţi în volum.

  • Călcat de excavator

    Un bărbat de 36 ani, din Tecuci, în timp ce conducea o wolă pe DJ 253, având în cupă un grup sanitar mobil, a surprins şi accidentat mortal un bărbat de 36 ani, din comuna Cudalbi, care s-a angajat în traversarea drumului prin loc nepermis şi fără să se asigure. „Nu s-a mai putut face nimic pentru a fi salvat”, a precizat dr. Mihai Polinschi.