Blog

  • Verdictul final în procesul privind apartamentele chiriaşilor de lux se va da la Curtea de Apel Iaşi

    Verdictul final în procesul privind apartamentele chiriaşilor de lux se va da la Curtea de Apel Iaşi

    Chiriaşii de lux din apartamentele aparţinând Consiliului Judeţului Galaţi au ajuns la doar un pas de a-şi vedea visul cu ochii. După ce procesul deschis de reprezentantul Guvernului în teritoriu la Tribunalul Galaţi, prin care cerea anularea hotărârii 763/21.02.2012 a Consiliului Judeţului (CJ) Galaţi, a fost trecut recent pe linie moartă, în condiţiile în care judecătorii au constatat că prefectul a renunţat la acţiune, dosarul ce are ca obiect vânzarea apartamentelor la preţul de deviz va ajunge pe masa judecătorilor de la Curtea de Apel Iaşi. Asta după ce judecătorii şi directorii de instituţii care locuiesc în apartamentele aparţinând CJ Galaţi ceruseră strămutarea dosarului la altă instanţă din ţară, chiar dacă într-o primă fază Tribunalul Galaţi le dăduse câştig de cauză. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis că procesul trebuie strămutat, iar Curtea de Apel Galaţi a trimis ieri dosarul la instanţa similară de la Iaşi.
    Alt proces, altă strămutare
    Până şi procesul ce vizează amendarea CJ Galaţi pentru că refuză să vândă locuinţele deţinute de magistraţi şi funcţionarii publici în blocurile L, Delta, B4, A16, V3 şi V5 la preţuri cuprinse între 152 de lei şi 17.000 de lei se va judeca la Judecătoria Adjud. Magistraţii şi şefii de instituţii deconcentrate au obţinut şi anularea hotărârii 799/2012 a CJ Galaţi, astfel că până acum mai mulţi chiriaşi au cerut instanţei să constate că sunt proprietari pe apartamentele de serviciu din patrimoniul Consiliului Judeţului Galaţi. CJ Galaţi este în pericol să plătească şi daune substanţiale, mai ales după ce Judecătoria Galaţi a hotărât într-o primă fază să acorde despăgubiri chiriaşilor de 50 de lei pentru fiecare zi de întârziere până când forumul deliberativ judeţean le va vinde apartamentele la preţul de deviz. Lipsa de reacţie a Consiliului Judeţului Galaţi i-ar putea costa pe contribuabili peste un milion de lei, reprezentând daune pentru nepunerea în executare a hotărârii judecătoreşti, ce stabilea vânzarea apartamentelor către chiriaşi, ţinând cont că aceasta a rămas definitivă pe 14 septembrie 2010.

  • Priorităţi pentru localităţile sinistrate: apa potabilă şi încălzirea modulelor

    Dată fiind modificarea calităţii apei potabile de la Isvoarele (comuna Slobozia Conachi), prefectul a dispus distribuirea a 15.000 de litri de apă minerală pentru populaţia afectată, apă disponibilă în depozitele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, din donaţii. În plus, în cursul zilei de ieri, urma a fi pusă la dispoziţia Primăriei Slobozia Conachi o instalaţie de potabilizare a apei. Precizăm că, în urma analizelor chimice, specialişti ai Departamentului de Supraveghere în Sănătatea Publică din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică a judeţului Galaţi au concluzionat că apa din fântânile de la Isvoarele prezintă o turbiditate crescută, o concentraţie de amoniu peste limita admisă şi miros uşor neplăcut, de hidrogen sulfurat, ceea ce o face improprie consumului uman.
    În ceea ce priveşte încălzirea modulelor pentru sinistraţi, prefectul a solicitat tuturor primarilor din comunele afectate să raporteze dacă toate aceste locuinţe temporare au fost racordate la reţeaua de energie electrică şi care este modalitatea de încălzire a lor, cu precizarea măsurilor pe care le au în vedere autorităţile locale pentru soluţionarea acestei probleme.
    Precizăm că 207 module au fost distribuite către populaţia afectată de inundaţii: Costache Negri – 70, Cudalbi – 44, Slobozia Conachi – 31, Cuca – 26, Pechea – 16, Corod – 14, Cuza Vodă – 4, Valea Mărului – 2.

  • Primarii gălăţeni au luat lecţii

    În perioada 17 iulie – 30 septembrie, Inspectoratul Teritorial de Muncă Galaţi a organizat două sesiuni de informare şi instruire a reprezentanţilor autorităţilor administraţiei publice locale cu privire la reglementările legale în vigoare în domeniul muncii. La cele două acţiuni organizate, una în Tecuci şi una în Galaţi, au participat primari şi alţi reprezentanţi ai majorităţii unităţilor administrativ teritoriale din judeţul Galaţi.
    „Obiectivul acţiunii s-a concretizat în creşterea gradului de conştientizare a angajatorilor şi lucrătorilor în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale în domeniile securităţii şi sănătăţii în muncă şi al relaţiilor de muncă, discutarea şi clarificarea unor aspecte în ceea ce priveşte modul de interpretare şi de aplicare a dispoziţiilor legale în domeniu, precum şi stabilirea măsurilor care se impun pentru eliminarea neconformităţilor şi îmbunătăţirea generală a activităţii”, ne-a declarat şeful ITM Galaţi, Ionel Petrea.
    În cadrul întâlnirilor au fost prezentate şi concluzii rezultate în urma controalelor efectuate de inspectorii de muncă la un număr de 14 unităţi administrativ teritoriale din judeţul Galaţi, pentru neconformităţile găsite fiind aplicate peste 100 de sancţiuni contravenţionale (amenzi şi avertismente).
    ”S-a concluzionat că unele deficienţe se datorează unei insuficiente cunoaşteri a legislaţiei muncii, dar şi a unei interpretări eronate sau neunitare a actelor normative aplicabile. Participanţii la sesiunile de informare au pus în discuţie situaţii punctuale, au solicitat lămuriri, apreciind acţiunile organizate”, ne-a mai declatat şeful ITM Galaţi, Ionel Petrea.

  • Campanie umanitară la CCSG

    Casa de Cultură a Sindicatelor continuă şi în luna octombrie binecunoscuta campanie umanitară de ajutorare a celor aflaţi la nevoie, intitulată sugestiv “Dăruieşte! Iubeşte! Zâmbeşte!”. Campania, devenită deja o tradiţie pentru instituţia menţionată, face parte din amplul proiect “CCSG – 44 de ani de existenţă”. Astfel, prin intermediul gălăţenilor inimoşi, vor fi sprijiniţi bătrânii, copiii şi tinerii proveniţi din familii nevoiaşe care au nevoie de ajutor şi care merită să zâmbească. Cei care vor să îşi ajute aproapele o pot face aducând diferite obiecte, sub formă de donaţii – cărţi, lucruşoare, hăinuţe, alimente neperisabile – la etajul I al CCSG.
    “Această campanie are drept scop sprijinirea copiilor şi bătrânilor ce au nevoie de noi, dezvoltarea responsabilităţii sociale faţă de copiii proveniţi din familii nevoiaşe sau cu dizabilităţi, cât şi faţă de bătrâni”, a spus scriitoarea Angela Baciu, iniţiatoarea şi coordonatoarea proiectului umanitar.

  • Pierderi ale Apaterm, suportate de la bugetul local

    Pe ordinea de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului Local care ar urma să aibă loc vineri, începând cu ora 12, figurează 7 proiecte de hotărâre de Consiliu Local, printre care se află şi unul privind acoperirea parţială a pierderilor suferite în anul 2012, induse de prestarea serviciilor publice de distribuire şi furnizare a energiei termice pentru populaţie în sistem centralizat din muncipiul Galaţi, în valoare de 4 milioane de lei.
    În expunerea de motive se arată că Apaterm este într-o situaţie dificilă, starea de insolvenţă preexistând încă dinainte de data divizării societaţii, 1 noiembrie 2004. Motivat de faptul că Apaterm înregistra un grad scăzut de recuperare a creanţelor de la consumatori, starea tehnică a reţelei fiind una care necesită reparaţii şi intervenţii urgente, că înregistra datorii foarte mari faţă de furnizorii săi, în principal faţă de furnizorul de agent termic, că este client captiv al Electrocentrale, şi având în vedere articolul 5 alineatul 2 din Ordonanţa Guvernului 36 din 2006, în proiectul de hotărâre iniţiat de primarul Marius Stan se propune aprobarea acoperirii pierderilor induse de prestarea de serviciu public către populaţie de către Apaterm, în valoare de 4 milioane de lei, de la bugetul local rectificat prin Hotărârea de Consiliu Local din 19 sept 2013. Nu comentăm acest proiect de hotărâre, care rămâne de văzut dacă va fi supus până la urmă dezbaterilor, dar putem remarca faptul că problema Apaterm ar trebui rezolvată odată, astfel încât să nu mai existe pierderi sau dacă acestea există să nu mai fie suportate din puşculiţa municipalităţii, bani care s-ar putea utiliza în alte scopuri.

  • Statuia lui Eminescu, „amputată” din nou

    Statuia lui Eminescu, „amputată” din nou

    Incidentul petrecut în noaptea de luni spre marţi a stârnit nemulţumirea consilierului local PSD Zanfir Ilie, care este şi directorul Bibliotecii Judeţene „V.A. Urechia” şi care a atras atenţia asupra evenimentului consilierilor locali, dar şi primarului Marius Stan, când s-au întâlnit marţi după-amiază pentru a discuta pe marginea proiectului despre noul sediu al Primăriei.
    „Le-am spus colegilor mei din Consiliul Local, dar şi domnului primar, că mi se pare un lucru foarte grav faptul că iar a fost vandalizată statuia lui Mihai Eminescu, situată în parcul amenajat chiar în centrul oraşului, deci o zonă destul de aglomerată şi unde ar trebui să patruleze poliţişti locali şi unde ar fi trebuit să existe şi să funcţioneze o cameră de luat vederi. Am fost informat că în noaptea de luni spre marţi mâna statuii poetului a fost ruptă, inclusiv degetele, şi a fost aruncată la circa 15 metri distanţă, unde a fost descoperită de o patrulă de poliţişti locali. Nu este posibil aşa ceva, mai ales că nu este prima dată când statuia a fost vandalizată în ultimii ani, şi i-am spus domnului primar că nu voi mai fi de acord cu modernizarea parcului dacă nu se rezolvă problema şi cu statuia marelui poet, pentru că ce se întâmplă este o mare ruşine pentru oraş” ne-a declarat Zanfir Ilie.
    Acesta ne-a mai spus că a indicat ca preşedintele comisiei de cultură, consilierul local PC Gheorghe Bugeag, să rezolve această problemă, ştiut fiind faptul că în fiecare an, în special în perioada când este sărbătorit poetul Eminescu, mai precis pe 15 ianuarie, statuia este vandalizată.

  • A dat foc blocului

    Locatarii unui bloc din Micro 19 s-au trezit în fum şi au tras o sperietură soră cu moartea. Asta deoarece la etajul trei al blocului izbucnise un incendiu. Cel care a provocat incendiul este un bărbat de 55 de ani, cu mari probleme de sănătate. Se pare că a declanşat pârjolul atunci când, având bricheta aprinsă, deschisese şifonierul cu haine. Locatarii îl acuză pe bărbat că a vrut intenţionat să dea foc, dar deocamdată există şi posibilitatea ca omul să fi avut un accident. „Am găsit o victimă, un bărbat în vârstă de 55 de ani, intoxicat cu fum, în faţa uşii de la ieşire. Din primele cercetări a reieşit că acesta a aprins o bucată de material textil când avea şi o brichetă aprinsă. Există posibilitatea să fie un accident”, a precizat Gabriel Rângheanu, de la ISU Galaţi. Locatarii nu cred asta, dar nu neagă că bărbatul, care locuieşte cu fiul său, are probleme de sănătate. Intervenţia rapidă a pompierilor gălăţeni a făcut ca flăcările să nu se extindă la apartamentele vecine. Bărbatul a fost transportat la spital de un echipaj SMURD. Pompierii gălăţeni vor stabili, în urma anchetei, cauza exactă a incendiului. Starea bărbatului de 55 de ani este foarte gravă, el fiind cu greu resuscitat şi stabilizat la spital.

  • I-au sfârâmat creierul cu ranga

    I-au sfârâmat creierul cu ranga

    Poliţiştii şi procurorii gălăţeni au elucidat crima care a avut loc marţi dimineaţa în cartierul Fileşti şi i-au şi prins pe autori. Este vorba de trei indivizi, dintre care unul cu antecedente penale, care au bătut un bărbat de 40 de ani abia eliberat din Penitenciar, dar l-au omorât pe prietenul lui, Emilian Marincovici. Din cercetarea procurorilor gălăţeni a reieşit că autorii au găsit victima şi pe amicul ei la barul din Fileşti, acolo unde prietenul victimei, abia eliberat din Penitenciar, voia să sărbătorească eliberarea. Cei trei aveau un conflict mai vechi cu victima, dar l-au bătut şi pe prietenul acesteia.

    Din fericire pentru el, fostul deţinut a reuşit să scape cu fuga şi a putut chema în ajutor oamenii care au sunat la ambulanţă. Prietenului lui nu a avut acelaşi noroc. El a fost alergat de ucigaşi până în mijlocul străzii, unde a fost bătut, mai ales în zona capului, până la moarte. Apoi ucigaşii l-au abandonat până dimineaţa, când a fost găsit. Sora victimei a fost chemată de anchetatori să recunoască cadavrul şi a fost îngrozită de ce a văzut. „I-au sfârâmat creierul cu ranga. Fratele meu era împreună cu prietenul lui şi voiau să vină acasă la noi când i-au atacat. Pe unul l-au bătut în faţa barului, iar pe fratele meu l-au omorât mai departe. Cred că dacă barmaniţa apăsa butonul de panică când s-au luat la bătaie aici, venea poliţia şi poate că nu murea nimeni. Dar unul dintre cei trei care l-au omorât pe fratele meu e fiul barmaniţei şi poate îi făcea şi lui un bine”, spunea Dorina Munteanu, sora victimei. Pe asasini îi aşteaptă ani mulţi după gratii.

    „Cei trei au fost reţinuţi sub aspectul infracţiunii de omor calificat. În noaptea de 30 septembrie spre 1 octombrie, inculpaţii au aplicat victimei multiple lovituri cu pumnii şi picioarele. Loviturile i-au provocat multiple traumatisme cranio-cerebrale care au condus la decesul acestuia. Este vorba despre un conflict spontan petrecut într-un bar din Fileşti, izbucnit pe fondul consumului de alcool. Cei trei, dacă vor fi găsiţi vinovaţi, riscă să stea după gratii între 15 şi 25 de ani”, a precizat Liliana Istrate, purtător de cuvânt la Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi.

    În ultimele 14 zile, în judeţul Galaâi au avut loc cinci tentative la omor şi două crime.

  • Lovită de o autoutilitară

    Un accident a avut loc ieri dimineaţă pe strada Prelungirea Brăilei. O  adolescentă în vârstă de 16 ani a fost acroşată de o autoutilitară pe când încerca să traverseze. Se pare că tânăra a traversat prin faţa unui troleibuz aflat în staţie, fără a se asigura. Şoferul  autoutilitarei, un bărbat de 45 de ani, nu a mai reuşit să evite impactul şi a acroşat-o pe adolescentă cu oglinda. Un echipaj SMURD a preluat victima şi a transportat-o la Spitalul de Urgenţă, de unde a fost transferată la Spitalul de Copii. Poliţiştii de la Rutieră continuă cercetările.

  • Expoziţie de cărţi poştale şi ilustrate vechi

    Gălăţenii care se gândesc cu nostalgie la oraşul nostru aşa cum era altădată vor avea ocazia să admire expoziţia de cărţi poştale şi ilustrate vechi “La pas pe Domnească”, care va avea loc la Rozarium, în cadrul Grădinii Botanice, sâmbătă, începând cu ora 10.30. Totodată, pe lângă aceste imagini care ilustrează Galaţiul vremurilor de aur, publicul va putea vizita şi fotografii noi cu strada Domnească realizate de artişti fotografi tineri, care au surprins zona în diferite momente, redându-le într-un mod inedit, prin intermediul obiectivului. De asemenea, surprizele nu se opresc aici – Centrul Cultural “Dunărea de Jos” şi Liceul de Artă “Dimitrie Cuclin” vor oferi spectacole de muzică şi dans. Evenimentul este organizat de binecunoscutul grup „Blocul Țiglina” şi Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii.