Dansul nu de puţine ori este considerat doar o formă de divertisment, însă dansul ca sport practicat la un alt nivel înseamnă mult mai mult, întrucât pentru cei care-l practică acesta reprezintă o întreagă şi adevărată lume, căreia îi sacrifici timp şi efort, pentru care te disciplinezi şi îi dedici ţelurile tale. Dansul sportiv se manifestă prin îmbinarea în armonie a artei mişcărilor cu sportul propriu-zis pentru obţinerea unui rezultat spectaculos.
Doi dintre practicanţii acestui sport sunt Raul Faliboga şi Loredana Buţea, care au înţeles că satisfacţia de pe urma practicării dansului sportiv nu vine foarte uşor, ba mai mult, solicită ore întregi de antrenamente zilnice, disciplină, concentrare, atenţie distributivă, memorie, seriozitate, comunicare, expresivitate, punctualitate, înţelegere şi, nu în ultimul rând, respect. Să încercăm să-i cunoştem…
– Cine sunteţi voi?
Raul: Acum suntem doi adolescenţi, dar am fost, nu demult, doi copii, care pentru pasiunea lor, „dansul sportiv” au sacrificat multe, au uitat de jocurile cu mingea, cu maşinuţele ori cu păpuşile, de ieşitul în faţa blocului sau de privitul emisiunilor la televizor. Toate acestea pentru că ne-am făurit un scop în viaţă, l-am înţeles şi ne-a plăcut.
– Să înţelegem că practicaţi dansul de când eraţi doar nişte ţânci?
Raul: Eu încă de la vârsta de 6 ani, când, la grădiniţă – cu două picioare stângi – am avut o mare oportunitate de a învăţa, de la doamna instructor de dans sportiv Dana Lefter, ca activitate extracuriculară, câţiva paşi de dans. Am fost atât de încântat încât am continuat să practic dansul ca hobby şi apoi ca sport de performanţă.
Loredana: Pentru mine, până în momentul în care am format o pereche cu Raul în anul 2007, dansul a reprezentat doar o modalitate de petrecere a timpului liber, altfel decât în faţa televizorului.
– Nu aţi format o pereche încă de la începuturile voastre în lumea dansului sportiv?
Loredana: Noi am avut iniţial alţi parteneri de dans, de care la un anumit moment ne-am despărţit. Dar, cum se spune „tot răul spre bine” aşa s-a întâmplat şi în cazul nostru, faptul că am rămas doar jumătăţi de pereche ne-a adus împreună; pentru aceasta oportunitate de a dansa în aceeaşi pereche trebuie să le mulţumim antrenorilor noştri de la CS Fantezia din Galaţi şi în mod deosebit celei care, încă de la început, a crezut în talentul nostru, fiindu-ne alături la fiecare competiţie la care am participat, d-ra antrenor Andreea Adam.
– Evoluaţi în competiţii din anul 2007?
Raul: Nu, anul 2007 este anul în care s-a luat hotărârea să dansăm împreună, abia din decembrie 2008 am format o pereche competitivă.
– De ce aşa de târziu? Adică, dacă eraţi amândoi dansatori, de ce nu v-aţi avântat din prima în valurile competiţiilor, măcar să vă vedeţi valoarea?
Lori: Dacă eram ambii dansatori, nu înseamnă că aveam aceeaşi pregătire.
Raul: Eu cu prima mea parteneră obţinusem unele rezultate bunicele în lumea dansului sportiv, la categoria mea de vârstă, pe când Loredana, după cum a menţionat şi ea, practica dansul doar ca un hobby; era talentată, nu neagă nimeni acest lucru, dar precum un diamant care abia a văzut lumina zilei, aşa era şi ea, nu avea tehnică, nu era şlefuită. Din acest motiv, dar şi pentru că ne-a trebuit o perioadă de acomodare, în care să ne cunoaştem obiceiurile, temerile, capriciile şi să ne obişnuim cu programul, cu distanţa dintre locuinţele noastre şi sala de antrenament, pentru că, după cum ştiţi, noi suntem din oraşe diferite, şi nu e uşor ca la 10 ani eu şi 9 ani ea să faci naveta între Galaţi şi Brăila.
– Aţi menţionat faptul că sunteţi adolescenţi, cum vă împărţiţi la această vârstă între dansul sportiv şi şcoală? Sunteţi elevi nu?
Raul: Desigur că suntem elevi, eu învăţ la CNVA şi tocmai am părăsit lumea bobocilor odată cu absolvirea clasei a IX-a. Vârsta nu reprezintă, pentru mine o piedică; eu ştiu care-mi sunt priorităţile încă de când mi-am făurit un ţel în viaţă, iar pentru îndeplinirea lui cei care-mi sunt alături: părinţi, antrenori, prieteni, colegi şi nu în ultimul rând profesori mă ajută, în limita posibilităţilor şi mă înţeleg.
Loredana: Eu abia am terminat cu examenele de capacitate şi abia din toamnă voi afla ce-nseamnă viaţa de licean, dar sunt convinsă că nimic nu-mi va sta în calea visului meu. Aşadar, după cum spune o melodie „inevitabil va fi bine”.
– Voi vă respectaţi priorităţile, ce părere au despre acestea părinţii voştri?
Raul: Părinţii noştri ne susţin în toate, adică în performanţă şi în viaţa de zi cu zi: de elevi, de copii, de tineri. Uneori avem impresia că ei se comportă ca nişte copii, iar noi ca adulţii.
Loredana: Eu pot fi considerată puţin mai norocoasă, întrucât în cazul meu, pe lângă părinţi mai este şi bunica alături de care am trăit emoţiile multor competiţii.
– Emoţiile vă marchează evoluţiile pe ringul de dans la concursuri?
Raul: În viaţa competiţională emoţiile au rolul lor binedefinit, ele nu se elimină sau se aruncă la coşul de gunoi, ci controlate ele ne dau puterea de a ne „lupta” pe ring.
Loredana: În cazul meu emoţiile se manifestă după evoluţia din ring, atunci când în aşteptarea rezultatelor nu-mi pot găsi locul.
-Aţi plâns vreodată la aflarea rezultatelor unui concurs? Care? De ce?
Raul: La prima mea competiţie în anul 2005, la Brăila, când m-am clasat pe ultimul loc am vărsat lacrimi amare, dar mi-am promis că niciodată nu voi mai încheia clasamentul la niciun concurs. Apoi în 2012 când am devenit vicecampioni mondiali, o lacrimă şi-a făcut loc în colţul ochiului şi tot în 2012 la Stuttgart, pe podiumul de premiere, la intonarea imnului naţional pentru noi; pentru prima dată am trăit o senzaţie unică, greu de descris în cuvinte pentru un amalgan de trăiri: mândrie, emoţie, satisfacţie, bucurie.
Loredana: Eu plâng aproape la fiecare competiţie la aflarea rezultatelor şi în majoritatea cazurilor sunt lacrimi de fericire.
– Credeţi că un campion trebuie să-şi schimbe comportamentul?
Raul: Da şi nu. Da, pentru că odată devenit campion trebuie să se menţină pe poziţie, fapt care îl transformă; munceşte mai mult pentru a demonstra că nu hazardul l-a urcat pe podium. Nu, pentru că eu nu aprob şi nici nu mi-au plăcut vreodată manifestările pline de ifose de vedetă. Înţeleg eşti campion, dar nu eşti o altă persoană şi nici nu eşti diferit de alţii care, la fel ca şi tine, excelează într-un anumit domeniu.
– Care sunt planurile pentru viitor?
Raul si Loredana: În viitorul apropiat: ne dorim să urcăm pe podium la Stuttgart (august 2013), la noua categorie de vârstă în care am avansat anul acesta şi în viitor, în general vorbind, ţelul nostru este să devenim campioni mondiali.
PALMARES:
– Vicecampioni mondiali, secţiunea standard şi medaliaţi cu bronz secţiunea 10 dansuri în anul 2012;
– Locul IX la Campionatul Mondial, secţiunea standard 2011;
– Dubli Campioni Naţionali (standard şi 10 dansuri) în anul 2012;
– Medalie de bronz, secţiunea latino la Campionatul National 2012;
– Câştigătorii Cupei României în anul 2012;
– Vicecampioni Naţionali (standard şi 10 dansuri) în 2011;
– Medalii de bronz la Campionatele Naţionale(standard şi 10 dansuri) în 2010;
– Medalie de bronz la Campionatul Naţional de 10 dansuri în 2008;
– 28 de locuri I obţinute la concursurile naţionale în perioada 2008 – 2013;
– 21 de locuri I obţinute la concursurile internaţionale în perioada 2011- 2013
