Category: Sport

  • United vrea să treacă cu brio examenul cu Spicom

    United vrea să treacă cu brio examenul cu Spicom

    Liga I la futsal programează sâmbătă, duminică şi luni partidele celei de-a V-a etape. Echipa gălăţeană United va evolua la Sf. Gheorghe împotriva gazdelor de la Spicom, sâmbătă, de la ora 17.00. „Este un meci foarte important, unul de şase puncte pentru că jucăm cu o contracandidată la poziţiile din fruntea clasamentului. Spicom a făcut investiţii şi-a adus câţiva jucători şi ne aşteaptă un joc greu. Chiar şi în aceste condiţii, suntem pregătiţi şi vrem să continuăm seria bună cu a treia victorie consecutivă. Un rezultat pozitiv ne menţine în careul de aşi. Săptămâna viitoare aşteptăm să intre banii de la Primărie pentru a putea asigura în continuare calendarul competiţional şi să mai achităm din salariile restante faţă de jucători pentru a fi linişte la echipă”, ne-a declarat antrenorul de la United, David Asandei.

    Lotul de jucători va fi complet, urmând să revină jucătorii cu probleme medicale: Buleandră, Cojoc şi Popliacă. Celelalte jocuri ale rundei sunt : City’us Tg. Mureş – Progresul Focşani, Futsal Klub Odorheiul Secuiesc -CSMS Iaşi, Autobergamo Fiat Deva – Sportis Târgovişte, KSE Tg. Secuiesc – Clujana Cluj Napoca. Echipa gălăţeană se situează pe locul IV cu nouă puncte. Gălăţeanul Emanuel Moldoveanu va pleca imediat după meci la Mogoşoaia fiind convocat la acţiunea Naţionalei de seniori. România va juca două amicale cu Moldova la Chişinău, săptămâna viitoare. La sfârşitul lunii, alţi doi jucători de la United, Toniţă şi Buleandră sunt convocaţi la Naţionala de tineret, care va juca o dublă amicală la Bucureşti, cu Moldova.

  • Fetele de la Phoenix caută prima victorie

    Fetele de la Phoenix caută prima victorie

    Liga Naţională de baschet feminin programează la acest sfârşit de săptămână partidele celei de-a doua etape. Nou promovata Phoenix Galaţi va juca sâmbătă, de la ora 18.00, în Sala sporturilor Dunărea, cu Universitatea CSM Oradea. Un adversar accesibil la prima vedere, chiar dacă oaspetele vor folosi patru americance în 5-ul de bază. Echipa noastră a trecut peste eşecul cu Rapidul din prima etapă şi toată lumea este pregătită şi-şi doreşte prima victorie în campionat.

    „Cu toate că nu am reuşit să învingem Rapidul în prima etapă, consider că am avut multe de învăţat din acest meci, iar prin muncă şi dăruire nu vom mai repeta greşelile făcute. Cu toate acestea, pentru debut, a fost un meci bun pentru noi, având în vedere că suntem în acuala formulă doar de o lună şi sunt convinsă că în timp vom fi mult mai omogene şi vom forma o echipă mult mai puternică. Deşi pornim ca favorite în meciul cu Oradea, jucând în propria sală, vom trata meciul cu multă seriozitate şi vom da tot ce putem ca să obţinem victoria”, ne-a declarat Romina Filip, una din internaţionalele din lotul echipei gălăţene. Celelalte meciuri ale etapei sunt: CSU Alba Iulia – CSM Târgovişte, SCM CSS U Craiova – Nova Vita Tg. Mureş, U Goldiş ICIM Arad -BCM Danzio Timişoara, CST BC Alexandria – ACS Sepsi SIC Sf. Gheorghe, Rapid Bucureşti – U Cluj, CSM Satu Mare – Olimpia CSU Braşov.

  • Un gol valabil anulat aiurea, o evoluţie modestă şi Dunărea a preluat lanterna

    Liga a II-a a programat miecuri etapă intermediară numai în seria I. FCM Dunărea s-a deplasat la Tărlungeni unde a întâlnit formaţia locală Unirea. Un joc pe viaţă şi pe moarte între două echipe aflate în mare suferinţă şi criză de puncte în acest început de sezon. Prima repriză a fost echilibrată dar cu ocazii puţine la cele două porţi. Situaţia s-a schimbat în partea a doua când cele două combatante au încercat să dea lovitura decisivă şi să obţină prima victorie din această ediţie de campionat.

    Gazdele au avut primele oportunităţi de a marca prin Elek (min. 47), reluare din 3 metri în braţele lui Olaru şi Nicolae (min. 58) cu un şut alături din 12 metri. Dunărenii au replicat prompt, Cucu (min. 69) din 6 metri lateral dreapta cu o foarfecă ce a nimerit transversala. Faza care a aprins spiritele şi putem spune, fără a fi pătimaşi sau a avea vreun parti-pris, şi a viciat rezultatul partidei s-a consumat în min. 88: Istrate a executat perfect o lovitură liberă, iar Şomodean a înscris cu o lovitură de cap din 7 metri. Golul a fost însă anulat la semnalizarea eronată a unuia dintre asistenţi pentru un offside imaginar. Valabilitatea golului gălăţean a fost recunoscută cu fair play la final şi de către persoane din anturajul Unirii, dar asta nu ne mai încălzeşte. La una din ultimele faze ale meciului, Dunărea a păcătuit încă o dată la o fază fixă, gazdele au profitat şi au înscris unicul gol al meciului prin Postolache, scăpat din marcaj. Unirea – Dunărea 1-0 (0-0).

    Antrenorul Ioan Balaur a folosit formula: Olaru – Radu, Hristian, Şomodean, Ghiocel – Istrate, Cucu – V.Florea (min. 54 Cenk), Neagu, Gohoreanu (min. 63 Manea) – Bâtfoi (min. 78 Sfrijan). Celelalte rezultate: Gloria Buzău – ACS Berceni 0-0, SC Bacău – Rapid CFR Suceava 5-1, CSM Unirea Slobozia – Farul Constanţa 2-0. Echipa gălăţeană a rămas cu un punct şi a coborât pe ultimul loc. Dunărenii vor juca sâmbătă acasă (stadion Zoltan David, ora 11.00) cu SC Bacău.

  • Arcada atacă Cupa

    Arcada atacă Cupa

    Voleiul masculin gălăţean a revenit acolo unde îi este locul. Şi asta se datorează formaţiei Arcada, care la un an de la înfiinţare a reuşit performanţa extraordinară de a promova în Divizia A1. Voleibaliştii gălăţeni, conduşi de pe bancă dar şi din teren de antrenorii Marian Apostu şi Nicu Harabagiu şi din umbră de directorul tehnic Florin Păcuraru, s-au pregătit intens toată vara, beneficiind de condiţii bune, iar la sfârşitul săptămânii vor susţine primul joc oficial. Sala sporturilor Dunărea va găzdui sâmbătă, de la ora 12.00, partida Arcada Galaţi – CSM Bucureşti, care contează pentru prima fază a Cupei României. Gălăţenii sunt creditaţi cu prima şansă şi vor să meargă mai departe.

    „Va fi primul joc oficial şi cu siguranţă vor fi destule emoţii. CSM-ul are o echipă tânără dar legată şi va trebui să tratăm ambele manşe cu maximă seriozitate şi concentraţi. Ne dorim nu numai victoria, ci şi calificarea în faza următoare”, ne-a declarat antrenorul principal Marian Apostu. Lotul echipei noastre: Harabagiu, Râpeanu, Todaşcă, Cristudor, Romanescu, Crăciun, Palfi, Dragomir, Voinea, Ghimeş, Pârvu, Apostu, Martin, Cerşemba, Staicu, Preda. Celelalte meciuri din prima fază a Cupei României sunt: VCM LPS Piatra Neamţ – Phoenix Şimleu Silvaniei, U Cluj – Unirea Dej, se dispută astăzi. Returul va avea loc pe 23 octombrie.

  • Sporting s-a impus în derbiul suferinţei cu Oţelul II

    Sporting s-a impus în derbiul suferinţei cu Oţelul II

    Marţi după-amiază a fost programată o etapă intermediară în eşalonul trei. La Galaţi, pe stadionul Zoltan David, în faţa unui public numeros, s-a desfăşurat derbiul zonal Oţelul II – Sporting Lieşti. În ciuda problemelor cu care se confruntă, cele două echipe au oferit un joc plăcut, de luptă, cu destule faze de poartă, în care au alternat perioadele de dominare. Prima fază notabilă s-a consumat în min. 17, când Bahnaşu a trimis alături iar Oţelul II a replicat peste şapte minute cu o lovitură de cap a lui Chipirliu, respinsă de Măstăcan.

    Meciul a avut un ritm destul de bun iar ocaziile la cele două porţi au alternat: Dragoş Voicu (min. 29), Chipirliu (min. 34), Gavrilă (min. 45), Sipovic (min. 56), Stoica (min. 64). Unicul gol al partidei a căzut în min. 76: Sporting a avut o lovitură liberă pe la 25 metri lateral stânga pe care a executat-o Daniel Voicu, a centrat şi Teleagă s-a înălţat dintr-un grup de jucători şi a înscris cu capul. Oaspeţii au trecut pe lângă 2-0 în min. 78, când Dorojan a scăpat singur dar şutul său a nimerit doar bara. Pe final, Oţelul a irosit şansa egalării în două rânduri prin ghinionistul Chipirliu. Rezultat final: Oţelul II – Sporting Lieşti 0-1 (0-0).

    Formaţiile care au evoluat: Oţelul II (antrenori Constantin Schumacher şi Daniel Florea): Vlasie – Marus, Gâţă, Sipovic, Răgălie – Miron, Ciurea, Pungă – Gavrilă, Chipirliu, Stoian; Sporting (antrenori Doru Buciumeanu şi Ionel Crihană): Măstăcan – Scutaru, Petrea, Teleagă, Postolea – Bahnaşu, Nastea, Dragoş Voicu, Daniel Voicu – Adamache, Stoica. Au mai intrat: Boubătrân, Constantinescu, Onea, Stanciu, respectiv Ancerenco, Dorojan, Vieru. După şapte etape, situaţia din clasament se prezintă astfel: Oţelul II, locul VIII cu 7 puncte respectiv Sporting, locul X cu 6 puncte. Runda viitoare, echipele gălăţene vor juca astfel: Gloria Popeşti Leordeni – Oţelul II (11 octombrie) şi Sporting Lieşti – Dunărea Călăraşi (12 octombrie).

  • Quantum câştigă la „masa verde”, Metalosport continuă să facă victime

    Quantum câştigă la „masa verde”, Metalosport continuă să facă victime

    La sfârşitul săptămânii trecute au avut loc jocurile unei noi etape în Liga a IV-a. Probleme au fost la partida Fulgerul Smulţi – Quantum Galaţi. Gazdele au câştigat pe teren, scor final. Gălăţenii au făcut contestaţie, motivând că gazdele au folosit un jucător fără drept de joc. Comisia de disciplină din cadrul AJF Galaţi s-a întrunit miercuri, a analizat cazul şi a decis: 0-3 la „masa verde”. Liderul campionatului, Metalosport şi-a continuat parcursul de regularitate, obţinând încă o victorie categorică cu cei de la Avântul Valea Mărului, într-un meci în care Serian a marcat cinci goluri.

    Cei de la Unirea Braniştea au continuat cursa de urmărire şi s-a impus clar la Tg. Bujor, misiunea lor fiind uşurată după eliminarea portarului de la Bujorii, Lupu (min.25). Cel mai interesant joc din această rundă a avut loc la Vânători, unde gazdele s-au impus la limită printr-un autogol. Un gest urât s-a petrecut la finalul partidei de la Iveşti, în drumul spre vestiare, Rusu de la echipa oaspete l-a scuipat pe arbitrul Păunescu, fiind „recompensat” pentru asta cu un cartonaş roşu. Rezultate complete: Metalosport – Avântul Valea Mărului 6-1, Muncitorul Ghidigeni – Viitorul Costache Negri 1-1, Gloria Iveşti – Avântul Drăgăneşti 2-0, Sporting Tecuci – Victoria Independenţa 0-3 (Felea 2 goluri), Avântul Vânători – Avântul Matca 1-0, Bujorii Tg. Bujor – Unirea Braniştea 2-6, Fulgerul Smulţi – Quantum Galaţi 0-3 la „masa verde”. Situaţia la cei doi poli ai clasamentului se prezintă astfel: 1. Metalosport 18 puncte, 2.Unirea Braniştea 15 p, 3. Avântul Vânători 13 p…13. Avântul Valea Mărului 4 p, 14. Bujorii Tg. Bujor 3 p, 15. Sporting Tecuci 1 p.

  • Băieţii şi fetele de la Phoenix LPS avansează în ciuda tuturor problemelor

    Weekend foarte aglomerat pentru echipele de juniori. La Focşani a avut loc cel de-al doilea turneu la categoria Under 18 masculin. Băieţii antrenaţi de Gelu Cazanoschi şi Dragoş Gherasim au avut o evoluţie bună per ansamblu şi cu trei victorii din patru partide disputate au ocupat locul doi în grupă, suficient pentru calificarea în faza a II-a a campionatului. Rezultatele înregistrate au fost: 64-37 cu CSS Miercurea Ciuc, 75-61 cu LPS Focşani, 59-49 cu CSS Braşovia şi 70-98 cu CSU Cuadripol Braşov. Trebuie subliniat faptul că din echipa noastră au absentat: Mihail şi Grigoraş, ambii bolnavi. La Under 16 a debutat faza a II-a cu meciul dintre CSS Gheorgheni şi Phoenix LPS. Gazdele au profitat de absenţele din diferite motive din tabăra gălăţeană şi au învins cu 81-69. Tehnicianul Gelu Cazanoschi a ţinut să-l remarce doar pe Geani Frumuşanu, care s-a „bătut ca un leu”. Turul de forţă a continuat cu partida din cadrul Ligii I în care echipa noastră a jucat pe teren propriu cu BC Time Bucureşti. „Un joc foarte bun făcut de tinerii noştri jucători, din păcate am avut o cădere în sfertul trei şi asta ne-a costat, într-un final dramatic am pierdut la limită, scor 89-91”, ne-a declarat Gelu Cazanoschi, care i-a remarcat pe: Popa, Tudorache, Badea, Ov. Negoiţă, Rojnovschi, Berbec, Oană şi G. Negoiţă.
    Aproape de o surpriză
    Fetele pregătite de Andrada Miron s-au deplasat în Capitală unde au întâlnit pe ACS Champions, vicecampioana din sezonul trecut la Under 15. Chiar dacă Bianca Nini nu a făcut parte din lot iar Diana Răcuciu şi Corina Purcel au evoluat accidentate, gălăţencele nu au fost deloc o pradă uşoară. În cele din urmă, bucureştencele au câştigat greu, scor final 68-65. „Nu mai ştiu ce să mă fac, parcă suntem blestemate, practic nu mai am soluţii. Nu se pune problema să nu ne calificăm în faza superioară şi sper să mai scăpăm de accidentări”, ne-a precizat antrenoarea Andrada Miron.

  • Oţelul a câştigat derbiul gălăţean cu Dunărea

    Campionatul Naţional rezervat juniorilor republicani A şi B a programat la finalul săptămânii trecute jocurile etapei a VI-a. La Galaţi, pe terenul II al Stadionului „Dunărea” s-a disputat derbiul gălăţean FCM Dunărea – Oţelul. În ambele confruntări au învins cei de la Oţelul: 2-1 la juniorii mari (au marcat: Florin Toma şi Serea, respectiv Antofe. De remarcat că dunărenii au condus la pauză. La fluierul brigăzii de arbitri gălăţeni: Bogdan Balaban – asistat de Daniel Petrişor Vlase şi Alexandru Ionescu, s-au aliniat formaţiile: FCM Dunărea: Dinu – Bulgaru, Antofe, Papuc, Nechifor – Comşa, V. Ion – Nechita, Petcu, Iordache, Iancu. Au mai intrat: Sârbu, Iov şi Vintilă; Oţelul: Vida – Stancu, Cazacu, Manea, Serea – Apostol, Codreanu, Dumitru, Onea – Florin Toma, Voicu. Au mai jucat: Vasilachi, Dolea şi Ignat. La juniori B a câştigat tot Oţelul, cu 4-0 (goluri Mucuţă – 2, Perju şi Blănaru).
    Echipele Liceului cu Program Sportiv au câştigat ambele meciuri cu Unirea Slobozia disputate pe stadionul Siderurgistul. Juniorii A au câştigat la limită: 2-1 (goluri Ioan Cazacu şi Andrei Filimon), în schimb juniorii mici s-au impus cu un categoric 5-0 (Cană – 2, Sprânceană, Bălaşa şi Petică – din penalti).
    Tecucenii de la CSS au avut etapă liberă. Etapa viitoare (duminică, 13 noiembrie), echipele gălăţene vor juca astfel: Oţelul – Săgeata Năvodari, Dinamo Oneşti  – CSS Tecuci, Delta Tulcea – LPS Galaţi şi LPS Buzău – FCM Dunărea.

  • Trei „straniere”: o internaţională din Republica Dominicană, o croată şi o bulgăroaică vor juca în Divizia A

    Trei „straniere”: o internaţională din Republica Dominicană, o croată şi o bulgăroaică vor juca în Divizia A

    Echipa gălăţeană HC Danubius ocupă locul IV în seria A, după trei etape desfăşurate în Divizia A. Dacă până acum antrenoarea Alexandrina Soare s-a confruntat cu probleme, având la antrenamente puţine jucătoare din care majoritatea junioare, de săptămâna viitoare lucrurile se pot schimba. După despărţirea de cele trei ucrainence: Iryna Glibko, Yulia Zaremba, transferate la CSM Bucureşti şi Iaroslava Burlachenko, plecată în Turcia, conducerea clubului s-a reorientat. Preşedintele Dan Pantea ne-a anunţat în exclusivitate că în cel mai scurt timp vor fi perfectate trei transferuri, cel puţin interesante. Cel mai important şi „exotic” totodată va fi cel al jucătoarei Johanna Pimentel (în imagine, purtând numărul 7), 25 ani, internaţională Republica Dominicană, formaţie ce s-a clasat pe locul III la Jocurile Panamericane, obţinând calificarea la Campionatul Mondial programat în luna decembrie în Serbia. Johanna are 190 cm şi evoluează pe postul de inter dreapta. Celelalte două noi achiziţii vor fi: Martina Corkovic (Croaţia), 20 ani, inter stânga şi Bogovesa Dimitrova (Bulgaria), 18 ani, inter dreapta. Noile achiziţii vor sosi la Galaţi săptămâna viitoare. HC Danubius va juca sâmbătă în deplasare la HCF Piatra Neamţ.

  • Umilinţă maximă pentru întreaga suflare oţelară

    Roş-alb-albaştrii au pierdut cu un scor neverosimil la Cluj, scor 2-7 cu CFR şi au coborât pe locul XIV în clasament. Giurgiu a fost eliminat pe final şi va absenta la jocul de pe teren propriu cu Gaz Metan Mediaş.

    Seria neagră pentru fosta campioană a României din urmă cu trei sezoane a continuat şi în etapa a X-a. Apogeul crizei a fost atins în confruntarea cu CFR-ul, o echipă aflată şi ea în suferinţă. Oţelul a pierdut lamentabil, un joc în care a încasat „doar”şapte goluri. Antrenorul Ionuţ Badea i-a titularizat din primul minut pe Henrique, autorul unei duble, şi pe Cooper, dar a rămas fără reacţii în faţa atacurilor în valuri ale gazdelor iar la final a dat o declaraţie halucinantă. Cu siguranţă astăzi va avea loc şedinţa de analiză în urma căreia se va lăsa cu sancţiuni. Important este ca toţi cei vinovaţi de situaţia actuală să plătească în egală măsură. Liga I va lua o pauză pentru ultimele două meciuri ale României din preliminariile Campionatului Mondial Brazilia 2014 cu Andorra şi Estonia. Următorul joc oficial pentru Oţelul va fi cel cu Gaz Metan Mediaş, de pe teren propriu, programat pe 19 octombrie.

    Declaraţii:

    Narcis Răducan – director general Oţelul: „Cred că ruşine e cuvântul potrivit pentru ce s-a întamplat azi. Mie îmi e ruşine. Aş spera ca tuturor să le fie ruşine. Jucătorilor, în primul rând. Mie mi-e ruşine să intru la vestiare. Nu mi s-a întâmplat de multe ori în carieră un asemenea rezultat. Nu vom lua decizii la cald, vom analiza randamentul fiecăruia şi cu siguranţă vom lua măsuri. E bine că avem o săptămână de pauză şi avem timp să ne refacem din toate punctele de vedere. Nu vrem să discutăm despre arbitraj, nici despre tactica, nici de nimic. Când iei şapte goluri, nu poţi avea nicio scuză. Am încercat la pauză să le ridicăm moralul jucătorilor. A fost o uşoară schimare în atitudinea lor, dar… e de nepermis. E un rezultat pe care trebuie să-l uităm rapid şi să revenim. Suporterii nu merită astfel de umilinţe. Au suferit şi ei. Rămânem într-o zonă instabilă a clasamentului, dar diferenţa este mică. Din punct de vedere valoric, nu trebuie să ne facem griji. Important este să nu ne mai comportăm ca în această seară. Tot jucătorii trebuie să repare ce au făcut”.

    Ionuţ Badea – antrenor Oţelul: „Este un eşec dureros, umilitor. Sunt situaţii de gestionat în momentul de faţă. Este cea mai mare înfrângere din cariera mea de antrenor şi pentru mine este o umilinţă. Dacă nu ar fi existat acel ofsaid lucrurile ar fi stat altcumva. Pentru noi există semne de întrebare legate de evoluţia fiecărui jucător din teren. Am făcut cadouri adversarilor la fiecare fază în prima repriză, apoi discuţia de la pauză nu a avut darul de a scoate ceva. Eu şi la 4-0 credeam că se mai poate întoarce rezultatul. Echipa nu a înregistrat o revenire, trebuie să analizăm greşelile. Pentru noi rămâne semnul de întrebare, de ce nu am reuşit să revenim. După un început bun de campionat, lucrurile nu au mai funcţionat cum ar fi trebuit, este un moment greu care trebuie gestionat ca atare. Lor le-a intrat tot, iar nouă aproape nimic”.