Category: Sanatate

  • Există o relaţie directă între bolile coronariene şi obezitatea abdominală

    Persoanele cu probleme ale arterelor coronariene trebuie să fie atente la obezitatea abdominală. Dr Olivier Meillard arată că, “în mod surprinzător, se observă la pacienţii cu boli coronariene o relaţie inversă între indicele de masă corporală (IMC) şi mortalitate, aşa încât se poate vorbi despre paradoxul obezităţii”, relatează passionsante.be.
    O echipă internaţională de cercetători a încercat să înţeleagă mai bine această situaţie coroborând concluziile a cinci studii de mare anvergură efectuate în total pe 15.000 de pacienţi cu boli coronariene (bărbaţi şi femei în număr egal).
    Rezultatele au arătat că cea mai mare rată a mortalităţii se înregistrează la pacienţii cu greutate normală, dar care au obezitate androidă (abdominală). Astfel, cei care au un IMC de 22 şi un raport talie-şolduri de 0,98 prezintă riscuri mai mari de mortalitate decât cei cu un IMC de 26 sau chiar 30, dar cu un raport talie-şolduri de 0,89.
    Altfel spus, “obezitatea abdominală la o greutate normală”, conform expresiei dr Meillard, constituie un indice important, această situaţie necesitând o atenţie specială. Atenţia deosebită nu trebuie acordată tuturor persoanelor care suferă de boli coronariene pentru că se ştie acum că există o relaţie directă între obezitatea abdominală şi mortalitatea cardiovasculară.

  • Vrei să slăbeşti sau să scapi de probleme? Meditează!

    Vrei să slăbeşti sau să scapi de probleme? Meditează!

    Acesta este sfatul pe care l-am primit de la un bun cunoscător al minţii, corpului dar şi spiritului omenesc. Sebastian Ivaşcu Singera, scriitor şi antrenor personal de yoga, dezvăluie câteva dintre secretele unei vieţi echilibrate atât din punct de vedere material cât şi din punct de vedere emoţional în cartea sa numită sugestiv “Arhitectura minţii”. Alimentaţia şi meditaţia se află printre cele mai importante lucruri de care un om trebuie să aibă grijă ca să ducă o viaţă sănătoasă şi liniştită. Într-un scurt interviu pentru „Monitorul de Galaţi”, Sebastian trasează liniile principale de urmat pentru un trai cât mai lipsit de probleme.

    – Cum ne ajută meditaţia să ne echilibrăm viaţa?

    Meditaţia reprezintă abilitatea de a ne concentra mintea spre interior sau asupra minţii însăşi. În val-vârtejul zilnic, mintea noastră ne este aglomerată cu gânduri, griji şi temeri de-a lungul unui program aglomerat care ne solicită conştientul la maxim. Astfel, atenţia ne este îndreptată în permanenţă spre exterior. Emisfera stângă cerebrală corespunde conştientului, pe când emisfera dreaptă reprezintă supraconştientul. Subconştientul este apanajul glandei pineale. Pentru a fi echilibraţi este nevoie să acordăm un timp egal sau atenţie suficientă actului de a medita, adică trebuie să fim capabili să ne concentrăm asupra gândurilor sau asupra unui singur gând. De asemenea, trebuie să învăţăm să ne vizualizăm, adică să ne vedem pe noi înşine cum am privi altă persoană. Atunci când ne imaginăm propria persoană avem puterea să ne echilibrăm. Meditaţia trebuie făcută, ideal, dimineaţa, la prima oră, sau înainte de a adormi.

     

    – Atitudinea pozitivă ne menţine sănătoşi?

    Consider autosugestia ca fiind abilitatea noatră naturală de a ne imprima subconştientul cu noi tipare de gândire prin repetiţie. Aşa cum mintea ne este imprimată încă din naştere cu anumite moduri de a gândi, idei sau reflexe, aşa şi noi putem prelua controlul asupra modului în care gândim, folosind autosugestia. Ştim că felul în care gândim ni-l proiectăm în realitate ca şi experienţe. Aşa că eliminăm gândurile şi implicit obiceiurile care nu ne plac şi creăm noi tipare de gândire, care rezultă într-o atitudine pozitivă, cu un comportament pe măsură.

    – Cât de importantă este alimentaţia pentru corp şi minte?

    Alimentaţia ne asigură buna funcţionare a corpului cu materie primă de calitate. Noi celule sunt create, în timp ce altele mor. O alimentaţie optimă schimbă în timp compoziţia chimică la nivel celular. O minte sănătoasă nu poate exista decât într-un corp sănătos, aşa că există o relaţie simbiotică reciproc valabilă între aceste două vehicule cu ajutorul cărora ne manifestăm în viaţa fizică.

    – Trecem mai uşor peste probleme dacă urmăm un regim de detoxifiere şi meditaţie?

    Problemele sunt blocaje iar blocajele vin din minte. Ca să le rezolvăm trebuie mai întâi să le identificăm. Meditaţia este actul de a ne concentra mintea asupra ei însăşi sau starea când obiectul şi intrumentul cunoaşterii devin unul şi acelaşi. Odată identificate, folosim imaginaţia pentru a le elimina. Am descris metoda practică prin care putem face acest lucru în cartea mea „Arhitectura Minţii”. Simbolic, detoxifierea corpului reprezintă actul de a ne elibera de gânduri, reflexe şi idei „toxice” precum şi de un strat de grăsime atunci când în viaţă apar circumstanţe de care ne izolăm.

    – Exemplifică un exerciţiu care ne relaxeză profund corpul şi mintea.

    Am descoperit că actul de a respira dă tonul sau ritmul oricărui schimb de energie. Aşa ne liniştim. Când mintea e agitată de griji şi gânduri e ca o mare furtună în care plutim în derivă aruncaţi de valuri de colo-colo. Aşa că, pentru a linişti corpul apoi mintea, trebuie să ne reglăm mai întâi respiraţia. Inspir în 8 secunde şi expir tot în 8. Repet asta de 7 ori. Un alt exerciţiu este să inspir în 8 secunde, ţin respiraţia 8 secunde după care expir tot în 8. Postura coloanei trebuie să fie verticală şi să fim aşezaţi confortabil. După ce mi-am liniştit mintea puţin cu exerciţiile de respiraţie, îmi imaginez că sunt într-un spaţiu vast de culoare albastru tesla sau albastru regal. Această culoare, atunci când ne-o imaginăm, ne activează glanda pineală sau ochii minţii ca să putem să ne privim interiorul. Apoi, îmi imaginez un cerc albastru regal în centrul căruia fixez un punct de aceeaşi culoare. Mă concentrez pe acest simbol şi observ ce îmi vine în minte. Punctul simbolizează glandapineală sau ochiul minţii iar cercul reprezintă lumea mea interioară de care devin conştient. Odată liniştită mintea, ni se deschide Universul interior, pe care îl putem explora. Acest exerciţiu poate fi făcut de oricine cu puţină practică.

  • Folosirea reţelei Facebook nu aduce neapărat fericirea

    Reţelele sociale au ajutat enorm persoanele care le folosesc să se simtă conectate cu semenii lor, dar folosirea acestora nu le face, în mod necesar, mai fericite, arată un studiu al utilizatorilor Facebook, publicat în Public Library of Science, potrivit EFE.

    Utilizarea Facebook provoacă chiar o diminuare a stării de mulţumire a utilizatorului, potrivit studiului realizat de cercetătorii Universităţii Michigan (UM), primul cunoscut şi publicat care analizează influenţa Facebook asupra fericirii şi satisfacţiei utilizatorilor.

    „La suprafaţă, Facebook este o resursă valoroasă pentru satisfacerea nevoii umane de bază de conexiune socială. (…) Dar, în loc să crească nivelul de fericire, vedem că folosirea Facebook produce rezultatul opus”, remarcă specialistul în psihologie socială al Universităţii Michigan, Ethan Kross, principalul autor al articolului, profesor asociat la Institutul de Cercetare Socială (ISR) al acestei universităţi.

    „Este un rezultat deosebit de important pentru că ţinteşte chiar miezul influenţei pe care reţelele sociale pot să le aibă asupra vieţii persoanelor”, arată un alt autor al studiului, cognitivistul John Jonides, de la UM.

    Pentru efectuarea acestui studiu, cercetătorii au recrutat 82 de adulţi tineri, un grup demografic reprezentantiv al utilizatorilor de Facebook. Toţi aveau telefoane mobile inteligente şi conturi de Facebook.

    Cercetătorii au folosit eşantionarea de experienţă – una din tehnicile cele mai fiabile pentru măsurarea felului în care gândesc oamenii, în care simt şi se comportă în fiecare moment al vieţii cotidiene – cu scopul de a evalua starea de mulţumire subiectivă a participanţilor prin trimiterea de mesaje text la întâmplare de cinci ori pe zi timp de două săptămâni. Fiecare mesaj conţinea o trimitere la un sondaj electronic cu cinci întrebări: cum te simţi în acest moment?, cât de preocupat eşti? cât de singur te simţi în acest moment? cât ai folosit Facebook de la ultima întrebare trimisă? cât ai interacţionat în mod direct cu alte persoane de la ultima întrebare adresată?

    Potrivit cercetărilor, cu cât o persoană foloseşte mai mult Facebook o perioadă de timp, cu atât se simte mai prost după. De asemenea, autorii studiului au cerut participanţilor să noteze cât de mulţumiţi sunt de viaţa lor, la începutul şi la sfârşitul studiului, rezultatele arătând că subiecţii erau cu atât mai nemulţumiţi de viaţa lor cu cât au folosit mai intens Facebook-ul în intervalul de timp studiat.

    Totodată, cercetătorii nu au găsit nicio dovadă că interacţiunea directă cu alte persoane, fie prin telefon sau faţă în faţă, influenţează negativ starea de fericire, în schimb au descoperit că interacţiunile directe cu alte persoane fac ca participanţii să se simtă mai bine cu trecerea timpului.

  • Studenţii la medicină se îndreaptă spre Europa de Est

    Studenţii la medicină se îndreaptă spre Europa de Est

    Un număr tot mai mare de studenţi străini se îndreaptă spre Europa de Est pentru studii medicale, stomatologice sau farmaceutice, în contextul în care regiunea pare să atragă un tot mai mare interes, deşi în prezent ea găzduieşte cu mult mai puţini studenţi internaţionali decât Europa de Vest, relatează New York Times.

    Per total, numărul de studenţi străini din Ungaria a crescut cu 21% în intervalul 2005-2011 – de la 13.601 la 16.465 – potrivit Institutului de Statistică al UNESCO, care defineşte drept “student străin”, orice student care nu şi-a făcut studiile liceale în respectiva ţară. De asemenea, în Polonia a existat o creştere de 80% a numărului de studenţi străini între 2005 şi 2010, ultimul an pentru care sunt disponibile cifre statistice. La rândul său, Republica Cehă a raportat o dublare a numărului de studenţi străini în acelaşi interval, în timp ce Slovacia a înregistrat o creştere de peste cinci ori a numărului acestora, potrivit UNESCO.

    Mulţi dintre studenţii străini care aleg regiunea urmează medicina sau alte discipline corelate. În 2010, domeniul “sănătate şi asistenţă socială” a reprezentat 30% din opţiunile studenţilor străini din Polonia, potrivit unui studiu realizat de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE). În Slovacia, 45% dintre studenţii străini au studiat discipline legate de sănătate, în timp ce în Polonia, străinii au constituit 15% dintre studenţii cursurilor la aceste discipline, potrivit aceluiaşi studiu. Prin comparaţie, în ţări precum Germania, Suedia şi Canada, unde concurenţa pentru locurile la universităţile de medicină este deosebit de mare, între 6 şi 9% dintre studenţii care urmează aceste specializări sunt străini.

    În Ungaria, unde patru universităţi oferă programe medicale şi stomatologice în limba engleză, 42% dintre studenţii internaţionali studiază în domenii legate de sănătate, potrivit OCDE.

    Potrivit New York Times, există mai multe motive ce justifică reorientarea spre Europa de Est, inclusiv reputaţia în creştere a diplomelor obţinute la universităţile din Europa de Est care predau cursuri în limba engleză. Există însă şi alţi factori, în special faptul că taxele de şcolarizare la aceste instituţii nu sunt la fel de mari ca la universităţile de top din Occident, iar intrarea nu este la fel de dificilă.

    La Universitatea Semmelweis, studenţii la medicină plătesc sub 20.000 dolari pe an pentru studii, iar studenţii din ţările Uniunii Europene pot obţine de multe ori burse sau împrumuturi. La Universitatea Carolină din Praga, care oferă, la rândul său, o specializare în medicină, în limba engleză, şcolarizarea anuală este limitată la 14.100 de euro sau 18.600 de dolari. Prin comparaţie, specializarea stomatologie tinde să fie uşor mai scumpă din cauza costurilor legate de materiale.

    Pentru europenii, care, în mod obişnuit, pot intra la facultăţile de medicină din ţările lor de origine fără aproape nicio taxă, astfel de taxe pot părea mari. Cu toate acestea, costurile sunt relativ accesibile pentru studenţii din Statele Unite, unde chiar şi şcolarizarea la universităţi publice poate depăşi 30.000 de dolari pe an.

    În plus, medicii, stomatologii şi farmaciştii cu diplome obţinute la universităţi acreditate din Europa de Est pot practica aproape oriunde în cadrul Uniunii Europene.

    Deşi Semmelweis este singura universitate din Budapesta, unde medicina şi stomatologia sunt predate în limba engleză şi germană, există alte universităţi de prestigiu din jurul Ungariei – cum ar fi Universitatea din Szeged, Universitatea din Pecs şi Universitatea din Debrecen – care oferă, de asemenea, cursuri în limba engleză.

    Universitatea Carolina din Praga are o reputaţie puternică în rândul studenţilor la medicină interesaţi de Europa de Est, iar Universitatea de Medicină şi Farmacie “Iuliu Haţieganu”, din Cluj-Napoca, România, atrage, de asemenea, un număr tot mai mare viitori medici, farmacişti şi medici stomatologi.

  • Test de sânge prin care s-ar putea descoperi autismul la copii de la vârsta de un an

    Cercetători americani au anunţat că au dezvoltat un test de sânge pentru diagnosticarea autismului la copii de la vârsta de un an. În Franţa există aproape 30.000 copii afectaţi de o formă sau alta de autism, menţionează maxisciences.com.
    De aici decurge importanţa descoperirii precoce a bolii pentru a gândi un tratament potrivit. Cercetători de la Universitatea California au anunţat că au găsit un mijloc de a descoperi autismul la un an datorită unui test genetic.
    Deşi rămân destul de neclare, originile autismului sunt în mare parte genetice. Profesorul Eric Courchesne de la Autism Centre of Excelence, afirmă că a identificat mai multe gene “vinovate” şi că a înţeles felul în care asocierea lor provoacă autismul. “În timpul săptămânilor 4, 5 şi 6 de sarcină, genele dereglează producerea de celule cerebrale, producând fie prea multe, fie prea puţine din unele, precum şi felul în care se conectează”, a explicat el la o conferinţă. “Am identificat astfel patru gene care formează o semnătură biologică a autismului la copii începând de la un an”, a adăugat el. Profesorul arată că metoda lui se bazează pe asocierea genelor. Prin urmare, testul ar consta în depistarea unor mutaţii la nivelul acestor gene pentru identificarea unei eventuale forme de autism cât mai devreme posibil, chiar de la un an. Potrivit cercetătorului, testul ar putea fi disponibil de anul viitor.
    Datorită diagnosticului precoce, terapiile adaptate copiilor ar duce la gestionarea mai bună a bolii şi îmbunătăţirea vieţii bolnavilor şi a familiilor lor. Autismul se manifestă prin dificultăţi în stabilirea relaţiilor sociale şi de comunicare. Autiştii par adesea izolaţi într-o “lume interioară”. În prezent nu există un tratament al bolii, dar, cu cât diagnosticarea şi îngrijirea intervin mai devreme, cu atât copilul îşi poate îmbunătăţi capacităţile de comunicare.
    Se efectuează numeroase cercetări pentru a înţelege cât mai bine această tulburare. Datorită tehnicilor de imagistică cerebrală, cercetătorii identifică regiunile cerebrale cu funcţionare alterată la autişti, cum ar fi cele responsabile de limbaj sau de relaţionarea socială. Într-un articol publicat recent în revista Brain a Universităţii Oxford, oamenii de ştiinţă au mai descoperit că autismul afectează în mod diferit creierul femeilor şi pe cel al bărbaţilor, încheie maxisciences.com.

  • Hipertensiunea pote fi detectată timpuriu cu un test sangvin

    Un test sangvin de detectare timpurie a hipertensiunii arteriale, care costă doar 15 lire sterline, a fost conceput de medicii de la Universitatea Cambridge din Marea Britanie. Potrivit autorilor acestui studiu, cel puţin 10% dintre cei 16 milioane de britanici care suferă de hipertensiune ar fi putut fi vindecaţi, dacă ar fi fost diagnosticaţi într-un stadiu timpuriu al bolii, informează dailymail.co.uk.
    Studiul a fost realizat pe baza unui tip specific al maladiei, cauzat de tumorile benigne din glandele suprarenale, un organ aflat deasupra rinichilor care sintetizează un hormon specific. Deşi această boală este deosebit de periculoasă, ea poate fi detectată cu un test care costă doar 15 lire sterline (17,3 euro). Maladia poate fi stopată prin extirparea pe cale chirurgicală a acelor tumori. Operaţia înlătură nevoia de administrare pe tot parcursul vieţii a unor medicamente de regularizare a tensiunii şi reduce în acelaşi timp riscul de infarct, accident vascular cerebral şi alte maladii cu potenţial fatal. Tratamentul are cele mai bune rezultate la pacienţii în vârstă de până la 40 de ani. Potrivit autorilor studiului, peste 10.000 de bărbaţi şi femei aflaţi în jurul vârstei de 20 de ani şi al celei de 30 de ani ar putea beneficia de pe urma acestui test în fiecare an.
    Hipertensiunea afectează o treime dintre adulţi şi creşte considerabil riscul de infarct şi de accident vascular cerebral. Supranumită “ucigaşul tăcut”, din cauza faptului că simptomele sale rămân adeseori neobservate până când este deja prea târziu, hipertensiunea arterială reprezintă prima cauză de mortalitate pe plan mondial.
    Tipul de hipertensiune cauzat de tumorile benigne din glandele suprarenale este deosebit de periculos. Pacienţii prezintă un risc de cinci ori mai mare de infarct comparativ cu pacienţii diagnosticaţi cu hipertensiune cauzată de alţi factori declanşatori, precum fumatul şi stresul. Tumorile din glandele suprarenale prezintă o mutaţie genetică responsabilă cu creşterea producţiei de aldosteron, un hormon care declanşează hipertensiunea arterială.
    Studiul a fost publicat în revista Nature Genetics.

  • Alimentaţia viitoarei mame influenţează riscul copilului de a deveni dependent de droguri

    Femeile care consumă mult zahăr şi grăsimi în timpul sarcinii dau naştere unor copii cu risc mai mare de a deveni dependenţi de droguri şi alcool, arată un studiu recent. Studiul a fost realizat pe şobolani, al căror organism  prezintă multe asemănări fiziologice cu cel uman, inclusiv în ceea ce priveşte comportamentele dependente. Cercetătorii au constatat că puii femelelor care consumaseră cantităţi mari de zahăr şi grăsimi aveau o greutate mai mare la maturitate şi consumau mai mult alcool. De asemenea, în cazul şobolanilor care consumaseră mari cantităţi de zaharuri, exista o probabilitate mai mare ca aceştia să aibă pui care răspundeau mai puternic la drogurile ce dau dependenţă, precum amfetaminele. Reacţia mai puternică la asemenea droguri indică o tendinţă mai puternică de a dezvolta dependenţă.

    Cercetătorii de la Universitatea din Florida, care au realizat studiul, consideră că, extrapolând aceste rezultate la oameni, ar putea fi explicate unele fenomene observate şi în societatea umană. Ei afirmă că majoritatea femeilor aflate la vârsta fertilă, din SA, sunt supraponderale, ca urmare a consumului excesiv de mâncăruri bogate în zaharuri şi grăsimi. Oamenii de ştiinţă întrevăd aici o posibilă corelaţie cu creşterea numărului de tineri care consumă alcool în exces şi droguri, corelaţie care merită investigată.

    Specialiştii au mai descoperit că laptele matern poate juca un rol important în ceea ce priveşte tendinţa de a dezvolta dependenţă. Şobolanii ale căror mame avuseseră o dietă echilbrată, dar care fuseseră alăptaţi de o altă femelă, hrănită cu o dietă bogată în zaharuri, tindeau să prezinte o sensibilitate mai mare la amfetamine.

    Cercetătorii cred că descoperile ar putea fi explicate prin particuarităţile sistemului de recompensă al creierului. Consumul unor cantităţi mari de alimente bogate în zaharuri şi grăsimi modifică acest sistem de recompensă, iar aceste schimbări ar putea face un individ mai sensibil la caracterul adictiv (creator de dependenţă) al alcoolului şi drogurilor.

  • Autismul afectează diferit creierul bărbaţilor şi al femeilor

    Autismul afectează diferit creierul bărbaţilor şi al femeilor

    Autismul afectează în mod diferit creierul bărbaţilor şi al femeilor, relevă un studiu britanic, citat de BBC. Experţi britanici au studiat tomografiile a 120 de femei şi bărbaţi, jumătate dintre cei studiaţi suferind de autism. Diferenţele descoperite de studiu, ale cărui rezultate au fost publicate în revista Brain, demonstrează că este nevoie de cercetări suplimentare pentru a înţelege modul în care sunt afectate fetele de autism, spun oamenii de ştiinţă. Experţii susţin că fetele care suferă de autism riscă să fie mai stigmatizate de societate decât băieţii şi, de altfel, ar putea fi mai greu pentru ele să fie diagnosticate corect. Autismul afectează mai mult indivizii de sex masculin şi de aceea majoritatea cercetărilor se concentrează asupra acestora.

    În acest studiu, experţi de la Centrul de Cercetare a Autismului de la Universitatea Cambridge au folosit imagistică prin rezonanţă magnetică (RMN) pentru a examina modul în care autismul afectează creierul bărbaţilor şi al femeilor.

    Studiul s-a concentrat pe diferenţele dintre creierul bărbaţilor sănătoşi şi creierul bărbaţilor care suferă de autism, precum şi pe creierul femeilor cu sau fără autism.

    Cercetătorii au descoperit că, în cazul femeilor cu autism, creierul lor „arăta” mai mult ca cel al bărbaţilor sănătoşi, deşi nu chiar identic, atunci când era comparat cu creierul femeilor sănătoase. Însă nu s-a descoperit acelaşi tip de diferenţă în cazul bărbaţilor cu autism.

    Ceea ce ştiam până acum despre autism reprezintă o viziune mai mult din perspectiva bărbaţilor afectaţi de boală, a declarat medicul Meng-Chuan Lai, care a lucrat la studiu. „Această cercetare demonstrează că este posibil ca efectul autismului să se manifeste diferit în funcţie de sexul persoanei. Prin urmare, nu trebuie să presupunem că tot ceea ce am descoperit în cazurile de autism la bărbaţi se aplică şi femeilor”, a adăugat el. Cercetătorul este de părere că este nevoie de studii suplimentare atât la bărbaţi, cât şi la femei pentru a descoperi asemănările şi deosebirile.

    „De-a lungul timpului, cercetările despre autism au pornit de la studierea în principal a bărbaţilor şi băieţilor care suferă de această boală. Acest studiu important ne va ajuta să înţelegem felul în care boala diferă de la un sex la altul. Fetele se adaptează mai uşor decât băieţii şi pot dezvolta strategii care adesea maschează ceea ce noi considerăm a fi simptome tradiţionale ale autismului. Această disimulare poate provoca un stres enorm, iar multe fete pot dezvolta probleme secundare, precum anxietatea, probleme de nutriţie sau depresie”, a declarat Carol Povey, director al Centrului pentru Autism din cadrul Societăţii Naţionale a Autismului.

  • Cea mai mare insultă este să spui cuiva că e gras

    Potrivit unui studiu recent, cea mai mare insultă este când spui cuiva „ce gras (grasă) eşti!”. Comentariile negative cu privire la aspectul fizic al cuiva figurează în fruntea listei celor mai dezagreabile insulte: 42% din tinerii între 16 şi 29 de ani se simt ofensaţi de aceste remarci şi 35% din persoanele de peste 30 de ani, relatează 7sur7.be.

    Studiul mai arată şi că oamenii sunt tot mai puţin şocaţi de înjurături şi de nuditate. „Tinerii de astăzi sunt vexaţi de alte lucruri decât generaţiile de dinaintea lor. Aspectul fizic este mai important decât restul. Mulţi tineri au crescut cunoscând nuditatea şi înjurăturile de la televizor sau din filme şi nu cred că acest lucru este ofensator”, se spune în studiul menţionat.

  • Medicii au descoperit un tip de miere cu puteri miraculoase

    Un om de afaceri din Marea Britanie a produs un tip de miere bio care, potrivit medicilor, oferă rezultate „uimitoare” în tratarea rănilor şi a infecţiilor, relatează Daily Mail.

    Noul produs, Surgihoney, a fost testat timp de un an în spitale din Hampshire pe bebeluşi, femei care tocmai au născut, pacienţi bolnavi de cancer şi persoane în vârstă.

    Rănile şi ulcerele, inclusiv cele infectate cu extrem de puternica bacterie MRSA, s-au vindecat în câteva zile, în timp ce numărul femeilor care au suferit infecţii după ce au născut prin cezariană s-a redus la jumătate.

    Mierea a vindecat răni ale soldaţilor care s-au întors din Afganistan şi a fost folosită pentru a trata acnee şi pentru a proteja pielea pacienţilor bolnavi de cancer nevoiţi să apeleze la cateter pentru chimioterapie.

    Doctoul Matthew Dryden, consultant microbiolog la Fundaţia spitalelor Serviciului Naţional de Sănătate (NHS) din Hampshire, a spus că această miere „va revoluţiona îngrijirea rănilor din întreaga lume”.

    Mierea este folosită de ani de zile pentru puterile sale de vindecare, deşi doctorii sunt în favoarea penicilinei şi antibioticelor.

    Totuşi, Surgihoney, care este ambalată în săculeţe de 10 g fiecare, poate ucide bacterii, paraziţi şi infecţii fungice, ajutând în acelaşi timp la vinderea rănilor.

    „Mierea este un medicament natural fantastic. Atuul său este că omoară insecte, însă nu afectează ţesutul”, a adăugat doctorul

    Surgihoney este dezvoltată de Ian Staples, un om de afaceri care a deţinut în trecut lanţul de accesorii auto Halfords.

    El a cumpărat o fermă organică din sudul Chile, a creat stupi, iar apoi a finanţat cercetători ştiinţifici din Irlanda să-l ajute să dezvolte mierea.