word-monitor

Category: Sanatate

  • Riscul de artrită reumatoidă, redus la jumătate pentru cei care consumă peşte gras săptămânal

    Peştele gras, precum somonul şi macroul, heringul, sardinele şi păstrăvul, consumat cel puţin o dată pe săptămână, poate reduce la jumătate riscul de a dezvolta artrită reumatoidă, potrivit unui studiu recent publicat în Annals of the Rheumatic Diseases.

    Autorii acestui studiu, cercetătorii de la Karolinska Institute din Stockholm, spun că aceleaşi beneficii pot fi obţinute şi din consumul de peşte slab – cod, calcan – , însă acesta trebuie consumat de patru ori pe săptămână. În schimb, o singură porţie de peşte gras consumată pe săptămână poate reduce riscul cu 52%, informează dailymail.co.uk.

    Diferenţa constă în cantitatea mare de acizi graşi Omega 3 existentă în peştele gras. Cercetătorii spun că şi o singură porţie din orice tip de peşte consumată săptămânal, timp de 10 ani, poate reduce riscul de artrită reumatoidă cu 29%, comparativ cu un consum mai mic.

    La studiu au participat 32.000 de femei, născute între anii 1914 – 1948. Ele au completat nişte chestionare privind dieta alimentară, în 1987 şi în 1997. În această perioadă, 205 dintre participantele la studiu au dezvoltat artrită reumatoidă. După ce s-au eliminat alţi factori de risc – fumatul, alcoolul şi vârsta -, autorii au ajuns la concluzia că persoanele care au consumat peşte gras săptămânal au prezentat cu 52% mai puţine riscuri de a dezvolta această maladie.

    Artrita reumatoidă este o boală cronică ce cauzează dureri şi inflamaţii la încheieturi. Acizii graşi Omega 3 pot bloca procesul de inflamare. Peştele gras conţine cele mai mari concentraţii de acizi graşi Omega 3, consideraţi esenţiali, iar organismul nu îi poate obţine din alte surse decât din dieta alimentară.

  • Ai probleme de respiraţie în somn? Trebuie să mergi la oftalmolog!

    Persoanele ce suferă de apnee de somn prezintă un risc sporit de a suferi de glaucom, arată un nou studiu, iar specialiştii recomandă acestora să efectueze un control oftalmologic. Oamenii de ştiinţă au analizat dosarele medicale a peste 1.000 de persoane cu vârsta mai mare de 40 de ani ce au fost diagnosticate cu apnee de somn între 2001 şi 2004 şi le-au comparat cu cele ale unui grup de control de 6.000 de persoane care nu sufereau de apnee de somn. Cercetătorii au descoperit că persoanele care sufereau de apnee de somn erau de 1,67 ori mai predispuse decât cele din grupul de control să dezvolte cel mai întâlnit tip de glaucom (glaucom cu unghi-deschis) la maxim 5 ani de la diagnosticarea apneei, se arată în studiul publicat în jurnalul Ophthalmology.

    Glaucomul este cea de-a doua cauză a orbirii la nivel mondial. Deşi alte cercetări mai vechi au arătat că glaucomul este mai răspândit în rândul persoanelor ce suferă de apnee de somn, acest studiu nou a concluzionat că apneea de somn este un factor de risc independent pentru glaucomul cu unghi-deschis.

    „Sperăm că acest studiu încurajează cadrele medicale să alerteze pacienţii ce suferă de apnee de somn de legătura dintre această afecţiune şi glaucomul cu unghi-deschis”, afirmă Herng-Ching Lin, coordonatorul echipei de cercetători ce a realizat cercetarea.

    Apneea de somn – caracterizată prin întreruperea respiraţiei în timpul somnului – afectează peste 100 de milioane de persoane la nivel mondial, iar glaucomul afectează peste 60 de milioane de persoane. Netratat, glaucomul reduce vederea periferică şi poate provoca în cele din urmă orbirea prin vătămarea nervului optic. Doar jumătate din persoanele ce suferă de glaucom sunt conştiente de acest lucru, pentru că boala nu provoacă durere, iar pierderea vederii este treptată. Academia Americană de Oftalmologie recomandă tuturor adulţilor să efectueze un examen la vârsta de 40 de ani, atunci când afecţiunea şi schimbările de vedere încep să se manifeste.

  • Ce s-ar întâmpla dacă un om ar mânca doar carne?

    Ce s-ar întâmpla dacă un om ar mânca doar carne?

    Dacă aţi alege să mâncaţi doar carne şi nimic altceva, în primul rând aţi risca să suferiţi de scorbut. Carnea gătită conţine o cantitate foarte redusă de vitamina C, subliniază Donald Beitz, un biochimist specializat în nutriţie de la Universitatea Iowa State. Fără această vitamină, scorbutul vă va provoca iritaţii, afecţiuni ale gingiilor şi o respiraţie foarte urât mirositoare. Mai mult, deoarece carnea nu conţine fibre, vă veţi constipa. Per total, nu veţi avea o stare bună de sănătate şi nici nu veţi avea un trai confortabil.
    Cu toate acestea, unele grupuri de oameni au supravieţuit consumând doar carne. Spre exemplu, cercetările sugerează că, în mod tradiţional, inuiţii consumau numeroase tipuri de carne, printre care carne de focă, balenă, ren şi peşte, şi doar foarte rar ajungeau să consume plante. Care este secretul succesului lor? Harriet Kuhnlein, directorul fondator al Centre for Indigenous Peoples’ Nutrition and Environment din cadrul Universităţii McGill din Montreal îl dezvăluie: faptul că inuiţii consumau animalul în totalitate, „iar anumite părţi ale corpului erau consumate crude”. Carnea crudă conţine vitamina C (care se pierde atunci când este gătită), iar pielea, copitele şi oasele conţin fibre. De asemenea, Kuhnlein afirmă că inuiţii aveau şi plante în alimentaţie, deoarece consumau ceea ce se găsea în stomacurile renilor şi cerbilor. Datele istorice arată că inuiţii erau foarte sănătoşi şi că nu sufereau aproape niciodată de afecţiuni cardiace.
    Astăzi, cea mai cunoscută dietă bogată în carne este dieta Atkins, elaborată în anii ’70 de cardiologul Robert Atkins. Atkins recomanda celor ce doreau să îi urmeze dieta să îşi reducă în mod considerabil carbohidraţii din dietă.
    Dieta sa nu a fost apreciată de toată lumea. În 2001, organizaţia American Heart Association a lansat un anunţ public în care dieta Atkins era criticată pentru eliminarea unor surse necesare de substanţe nutritive din alimentaţie, subliniind că persoanele care urmează această dietă „sunt supuşi riscului de a nu obţine toate vitaminele şi mineralele necesare şi totodată riscă să sufere de probleme cardiace, renale, osoase şi de anomalii ale ficatului”.

  • Cât durează sarcina la om?

    Cât durează sarcina la om?

    Contrar convingerilor majorităţii oamenilor, durata sarcinii la specia umană este foarte variabilă, iar aceste variaţii pot fi neaşteptat de mari – până la 5 săptămâni, după cum arată un studiu recent. În studiul publicat în Human Reproduction, cercetătorii prezintă o concluzie surpinzătoare pentru mulţi: ideea că perioada de gestaţie la om ar fi de 9 luni, cu o variaţie de doar câteva zile, cum se crede îndeobşte, este eronată. În realitate, durata sarcinii poate varia, în mod natural, cu până la 5 săptămâni.
    În mod obişnuit, data naşterii se calculează pe baza datei la care a început ultima menstruaţie, adăugându-se la această dată 280 de zile. Totuşi, doar 4% dintre femei nasc după 280 de zile de la data ultimei menstruaţii şi numai 70% nasc în următoarele 10 zile, chiar şi atunci când data naşterii este estimată mai precis, cu ajutorul ecografiei.
    Acum, pentru prima dată, o echipă de specialişti americani, din cadrul National Institute of Environmental Health Sciences, a putut stabili momentul precis în care o femeie ovulează şi momentul în care ovulul fertilizat se implantează în uter, în cazul unei sarcini survenite natural, şi au urmărit sarcina până la momentul naşterii. În acest mod, au putut stabili duratele precise a 125 de sarcini.
    Iată câteva dintre concluziile lor:
    – durata medie a intervalului dintre ovulaţie şi naştere a fost de 268 de zile (38 de săptămâni şi 2 zile).
    – totuşi, după excluderea a 6 sarcini care s-au finalizat cu naşteri premature, au constatat că lungimea perioadelor de sarcină varia cu până la 37 de zile.
    – femeile mai în vârstă tind să nască mai târziu, fiecare an în plus corespunzând, în medie, unei zile în plus de durată a sarcinii.
    – femeile care au avut ele însele o greutate mai mare când s-au născut tind să aibă sarcini cu durată mai lungă
    – durata sarcinilor la una şi aceeaşi femeie tinde să fie constantă.
    Până acum, deşi se cunoştea faptul că sarcina poate varia ca durată, variaţiile erau atribuite, în cea mai mare parte, erorilor de estimare a vârstei sarcinii. Însă cercetătorii americani afirmă că au măsurat foarte precis durata sarcinii, de la ovulaţie până la naştere, şi totuşi au găsit că există variaţii foarte mari, de peste 5 săptămâni – un rezultat atât de surprinzător, încât cercetătorii s-au declarat ei înşişi fascinaţi de descoperire.
    Posibilitatea ca durata sarcinii să varieze în mod natural a fost puţin studiată, deoarece până acum era imposibil să fie diferenţiate erorile de calcul de variabilitatea naturală, de vreme ce nu se putea măsura absolut precis vârsta embrionului.
    Cercetătorii americani au reuşit să urmărească precis evoluţia sarcinii analizând nivelul a trei hormoni din mostre de urină provenite de la femei gravide care luaseră parte anterior la un alt studiu, North Carolina Early Pregnancy Study, care a avut loc între anii 1982-1985. Folosind datele din acest studiu, referitoare la nivelul de hormoni din urină, cercetătorii au putut identifica momentul în care fiecare femeie a rămas gravidă. Cei 3 hormoni analizaţi – hCG (gonadotropina corionică umană), estron-3-glucoronida şi pregnanediol-3-glucoronida – prezintă variaţii specifice ale concentraţiei lor în urină, care pot indica momentul în care organismul femeiii intră în starea de graviditate.
    În 2010, cercetătorii au contactat femeile care participaseră la studiul din anii 1980 şi le-au cerut detalii despre modul în care decursese naşterea. Au exclus cazurile în care fusese vorba despre naşteri provocate sau despre operaţii cezariene programate (care afectează durata naturală a sarcinii), ca şi pe cele în care femeile fuseseră expuse la dietilstilbestrol – un compus chimic care afectează sistemul endocrin şi scurtează durata sarcinii. În acest mod, au calculat durata naturală a 125 de sarcini.
    Deşi cercetătorii afirmă că este prea devreme pentru a face recomandări clinice pe baza acestor rezultate, fiind necesare şi alte studii în domeniu, ei consideră totuşi că trebuie reţinut faptul că durata sarcinii la om prezintă o variabilitate mult mai mare decât se credea, iar medicii ar trebui să aibă în vedere şi acest lucru atunci când decid dacă să intervină sau nu în desfăşurarea unei sarcini.

  • Cum afectează sărăcia creierul unui om?

    „Lăţimea de bandă mentală” este finită. De altfel, e probabil să fi avut parte de o experienţă care să vă fi confirmat acest lucru (chiar dacă nu l-aţi perceput folosind aceşti termeni). Spre exemplu, atunci vă concentraţi să rezolvaţi o problemă, precum un computer stricat, e mai probabil să ignoraţi alte sarcini, cum ar fi să vă amintiţi să scoateţi câinele la plimbare sau să luaţi copilul de la şcoală. Acesta este motivul pentru care persoanele care folosesc telefonul mobil la volan sunt şoferi mai slabi, iar controlorii de trafic aerian care se concentrează să prevină o ciocnire în aer sunt mai predispuşi să ignore alte avioane.

    Aşadar, capacitatea cognitivă este o resursă limitată.

    Descoperirea limitei „lăţimii de bandă” mentale ar putea schimba în mod fundamental modul în care ne gândim la sărăcie. O echipă de cercetători a publicat un studiu revoluţionar în ediţia de astăzi a jurnalului Science în care concluzionează că sărăcia impune o încărcare cognitivă atât de mare asupra săracilor, încât aceştia nu mai au suficientă lăţime de bandă încât să facă multe dintre lucrurile care le-ar permite să iasă din sărăcie, cum ar fi să meargă la cursuri de noapte, să caute o slujbă nouă sau chiar să-şi amintească să plătească facturile la timp.

    Într-o serie de experimente efectuate de cercetători de la Universităţile Princeton, Harvard şi de Warwick, oamenii cu venituri reduse care au fost stimulaţi să se gândească la problemele lor financiare au obţinut rezultate slabe în mai multe teste de cogniţie, fiind apăsaţi de o încărcare cognitivă echivalentă cu ratarea unei nopţi de somn. Spus cu alte cuvinte, sărăcia a impus o povară mentală echivalentă cu pierderea a 13 puncte de IQ, adică o diferenţă cognitivă similară celeia observate între adulţii normali şi alcoolicii cronici.

    Descoperirea oferă noi argumente împotriva teoriei care susţine că oamenii săraci, prin propria lor slăbiciune, sunt responsabili pentru propria lor sărăcie – sau că ar trebui să fie în stare să iasă din sărăcie prin propriile lor eforturi. Această cercetare sugerează că sărăcia face mai dificilă aplicarea unor abilităţi fundamentale. A fi sărac, scriu autorii studiului, înseamnă „a nu gestiona doar o lipsă a banilor, ci a gestiona totodată o reducere a resurselor cognitive”.

    Acest lucru explică de ce, spre exemplu, oamenii săraci care nu se descurcă cu banii pot avea totodată probleme în a fi părinţi bune. Cele două probleme au o legătură. „Este aceeaşi lăţime de bandă”, spune Eldar Shafir, un cercetător de la Princeton şi totodată unul dintre autorii studiului, alături de Anandi Mani, Sendhil Mullainathan şi Jiaying Zhao. Oamenii săraci trăiesc într-o stare constantă de sărăcie (în cazul acesta, o sărăcie a lăţimii de bandă mentale), un mediu foarte dificil.

    Evenimentul descris de Shafir şi colegii săi nu este acelaşi lucru cu stresul. Sărăcia impune o altă dificultate asupra oamenilor ce îi afectează chiar şi atunci când markerii biologici ai stresului (cum ar fi un puls accelerat şi un nivel mare al tensiunii arteriale) nu sunt prezenţi. De altfel, în cantităţi mici, stresul ne poate afecta în mod pozitiv. Spre exemplu, un atlet stresat poate obţine rezultate mai bune. Stresul urmează o curbă clasică – puţin stres ne poate ajuta, dar dincolo de un punct, prea mult stres ne afectează.

    Lăţimea de bandă cognitivă nu funcţionează în acelaşi mod. Pentru a o studia, cercetătorii au efectuat două seturi de experimente. În primul experiment, aproximativ 400 de persoane alese aleatoriu dintr-un mall din New Jersey au fost întrebate cum ar reacţiona într-un scenariu în care automobilul lor ar avea nevoie de reparaţii în valoare de 150 de dolari sau de 1.500 de dolari. Ar plăti reparaţiile în totalitate, ar lua un împrumut sau ar amâna efectuarea lor? Cum ar lua această decizie? Participanţii la studiu aveau venituri anuale cuprinse între 20.000 de dolari şi 70.000 de dolari.

    Înainte să răspundă, subiecţii au completat o serie de teste clasice (cum ar fi identificarea unor secvenţe de forme şi numere) ce măsoară funcţia cognitivă şi inteligenţa fluidă. În scenariul mai uşor, în care reparaţiile costau doar 150 de dolari, subiecţii clasificaţi drept „săraci” şi „bogaţi” obţineau rezultate similare în aceste teste cognitive. În schimb, în scenariul cu reparaţiile de 1.500 de dolari, persoanele sărace obţineau note mult mai mici în testele cognitive. Simplul fapt că aceşti oameni au fost rugaţi să se gândească la dificultăţi financiare a făcut ca lăţimea de bandă cognitivă să le fie afectată. „Iar aceşti oameni nu sunt oameni ce trăiesc în sărăcie abjectă, ci doar oameni normali care mergeau la mall în ziua aceea”, a comentat Shafir.

    Persoanele „bogate” din studiu nu înregistrau aceste dificultăţi. Într-un al doilea experiment, cercetătorii au obţinut rezultate similare atunci când lucrau cu un grup de agricultori din India ce au parte de un ciclu natural anual de sărăcie şi de bogaţie. Aceşti fermieri primesc 60% din venitul lor anual într-o sumă fixă după recoltarea trestiei de zahăr. Înainte de recoltare, ei sunt săraci. După recoltare, pentru o perioadă scurtă, nu sunt săraci. Cercetătorii au descoperit că în starea de sărăcie pre-recoltă, agricultorii manifestau aceeaşi „sărăcie de lăţime de bandă cognitivă” observată în studiul efectuat în New Jersey.

    Design-ul acestor experimente nu este inovator, ceea ce face cu atât mai surprinzător faptul că până acum ştiinţa nu a înţeles această legătură între cogniţie şi sărăcie. „Acest proiect nu conţine nimic nou, nicio tehnologie neştiută până acum, e un studiu care ar fi putut fi efectuat acum câţiva ani”, spune Shafir. Acest studiu este însă rezultatul unui domeniu relativ nou, economia comportamentală. În trecut, psihologii cognitivi studiau foarte rar diferenţele înregistrate între diferitele populaţii socio-economice („un creier este un creier, un cap este un cap”, sintetizează Shafir atitudinea acestora). Între timp, alte domenii psihologice şi economice studiau diferenţele între populaţii, dar nu la nivel de cogniţie.

    Acum că aceste perspective au fost reunite, rezultatele oferă implicaţii enorme asupra modului în care percepem sărăcia şi asupra modului în care sunt proiectate programele ce adresează acest flagel social. Soluţiile care fac viaţa mai uşoară oamenilor săraci nu le schimbă doar perspectivele financiare. Atunci când o persoană săracă primeşte o sumă de bani în fiecare vineri, acest lucru nu elimină doar grijile financiare. „Când facem asta, eliberăm totodată nişte lăţime de bandă cognitivă”, explică Shafir. Cei ce elaborează politici tind să evalueze succesul programelor de asistenţă financiară destinate săracilor prin măsurarea modului în care acestea afectează finanţele persoanelor sărace. „Lucrul interesant la această perspectivă este că studiul nostru sugerează că atunci când îţi fac aspectul financiar mai uşor, dacă îţi ofer mai multă lăţime de bandă cognitivă, ce ar trebui să analizez de fapt este cum te descurci în viaţă per total. Poate devii un părinte mai bun, sau poate iei medicamentele prescrise de doctor la timp”, explică Shafir.

    Lăţimea de bandă cognitivă limitată ce este creată de sărăcie are un efect direct asupra controlului cognitiv şi asupra inteligenţei fluide de care avem nevoie pentru multe sarcini din viaţa de zi cu zi. „Atunci când lăţimea de bandă este încărcată, ca în cazul săracilor, este mai probabil să nu observi lucruri, să nu opui rezistenţă lucrurilor la care ar trebui să opui rezistenţă, e mai probabil să uiţi lucruri, o să fii mai puţin răbdător, mai puţin atent cu copiii tăi când vin de la şcoală”, explică Shafir.

    La nivel macro, acest lucru înseamnă că recesiunea a dus la pierderea unei cantităţi uriaşe de abilitate cognitivă. Milioane de persoane au mai puţină lăţime de bandă cognitivă pentru a oferi copiilor lor sau pentru a respecta indicaţiile doctorilor.

    Pentru viitor, această descoperire înseamnă că programele anti-sărăcie ar putea avea beneficii enorme nerecunoscute până acum: oferirea de ajutor oamenilor pentru a deveni mai siguri din punct de vedere financiar face totodată ca aceştia să beneficieze de resurse cognitive care le permit să aibă succes în numeroase alte domenii.

    Cercetătorii se îngrijorează ca descoperirea lor să nu fie înţeleasă greşit, iar oamenii să creadă că faptul că a trăi în sărăcie duce la pierderea a 13 puncte de IQ înseamnă că oamenii cu IQ mai mic ajung să fie săraci. „Ne îngrijorează posibilitatea asta. Toate datele noastre arată opusul, de fapt. Nu este vorba despre oameni săraci, ci este vorba despre oamenii care se întâmplă să trăiască în sărăcie. Toate datele sugerează că nu este vorba de persoane, ci de contextul în care trăiesc”, a concluzionat Shafir.

  • Vârsta de aur a unei femei este 34 de ani

    Sinonim cu dezvoltarea şi încrederea de sine, anul 34 din viaţa unei femei ar fi cel mai bun, arată un sondaj realizat de o firmă britanică şi preluat de The Telegraph.

    Deşi multe femei visează ca numărul anilor de pe contor să se oprească în căsuţa „20”, numai că odată trecut pragul de 30 ele se simt cel mai bine în pielea lor, potrivit sondajului efectuat de o firmă de produse cosmetice. Mai mult, sondajul a stabilit că anul 34 este cel mai bun din viaţa unei femei. Acest lucru se explică prin faptul că femeile se simt în vârf de formă la 34 de ani (se alimentează sănătos şi fac mişcare regulat), sunt angajate în relaţii amoroase stabile, câştigă încredere de sine, scrie The Telegraph.

    În cadrul studiului la care au participat 1230 femei, 40% au afirmat că se privesc zilnic goale în oglindă, 25% o fac o dată pe săptămână şi 16%, niciodată. În privinţa părţii corpului de care sunt cel mai mândre, 30% au indicat pieptul, 22%, picioarele, şi 19%, umerii. În schimb, femeile nu îşi iubesc deloc burta, 57% dintre ele detestând-o.

  • „Farmecul caselor vechi” poate fi fatal viitoarelor mame şi copiilor încă nenăscuţi

    „Farmecul caselor vechi” poate fi fatal viitoarelor mame şi copiilor încă nenăscuţi

    Renovarea unei case vechi sau existenţa unui şemineu deschis pot expune femeile gravide la niveluri mari de plumb, un metal toxic care poate avea efecte foarte nocive asupra sănătăţii mamelor şi copiilor, avertizează specialiştii.

    Femeile gravide care iau parte la munca de renovare a unei case vechi se expun pe ele însele şi îşi expun şi copiii încă nenăscuţi unui pericol grav: ingestia de plumb, provenit din vopseaua veche, care conţine adesea acest compus. Plumbul poate duce la creşterea tensiunii arteriale, mama fiind astfel predispusă la apariţia pre-eclamplsiei, o complicaţie a sarcinii ce poate fi fatală atât mamei, cât şi copilului.

    De asemenea, focul deschis dintr-un şemineu de modă veche poate fi periculos, dacă se ard în el cărbuni, deoarece şi aceştia pot elibera în aer particule de plumb. Trecând din sângele mamei în cel al fătului, plumbul poate duce la scăderea coeficientului de inteligenţă la copil şi la hiperactivitatea acestuia.

    Un studiu realizat la Universitatea din Bristol, Marea Britanie, a subliniat toate aceste pericole, arătând însă că şi consumul de alcool, cafea, tutun şi chiar deţinerea unui câine pot duce la o expunere crescută a femeii gravide la plumb. Cercetătorii au studiat probe de sânge provenite de la peste 4.000 de femei gravide care locuiau în aria metropolitană a oraşului Bristol, constatând că nivelurile de plumb erau mai mari decât la grupurile similare din alte ţări dezvoltate. În plus, surprinzător, s-a constatat că nivelurile de plumb erau mai mari la femeile mai educate – un rezultat neaşteptat, deoarece, de obicei, se considera că expunera la plumb era mai mare în rândul păturilor mai sărace ale populaţiei, la care şi nivelul de educaţie este mai scăzut. Rezultatele cercetărilor au fost publicate în PLoS ONE.

    Cercetătorii nu cunosc cu precizie cauza pentru care femeile mai educate din zona Bristol au niveluri mai mari de plumb în organism, dar au avansat ipoteza că ar fi vorba despe faptul că e mai probabil ca aceste femei să fie atrase de case vechi, pe care le cumpără şi le renovează.

    Astăzi, este interzisă utilizarea plumbului la fabricarea vopselelor, dar vopseaua veche conţine deseori acest metal, iar curăţarea ei de pe lemnărie eliberează în aer particule de material ce conţin plumb. Totuşi, pe lângă vopseaua veche şi şemineele cu cărbuni, există, în viaţa modernă, şi alte surse de plumb: cafeaua, alcoolul şi fumatul au fost asociate cu niveluri mai mari de plumb în sângele femeilor gravide, în timp ce consumul unor alimente bogate în calciu şi fier a fost asociat cu niveluri de plumb mai mici.

    Studiul este cel mai amplu de acest gen desfăşurat în Marea Britanie, iar probele de sânge au fost colectate încă din anii 1990, în cadrul unui proiect de cercetare pe termen lung în domeniul sănătăţii. De atunci, utilizarea plumbului s-a mai redus, însă chiar şi expunerea la cantităţi mici din acest metal este considerată periculoasă, iar specialiştii cred că este important ca femeile gravide să fie conştiente de acest risc.

    Pentru prevenirea expunerii la plumb în timpul sarcinii, specialiştii repetă recomandările obişnuite adresate de orice medic femeilor gravide: să evite alcoolul, cafeaua şi tutunul. Dar, în plus, este prudent şi să renunţe la întreprinde lucrări de renovare unei case construite înainte de 1960.

  • Cacaua stimulează creierul

    Consumul de cacao ameliorează circulaţia sanguină în creier şi, în acelaşi timp, aporturile energetice. Specialiştii citaţi de passionsante.be vorbesc despre „cuplare neurovasculară”.

    Pentru a funcţiona corect, creierul trebuie să fie alimentat constant, îndeosebi cu oxigen şi zahăr (glucoză). Când activitatea cerebrală este mai intensă şi fluxul sanguin creşte pentru ca „maşina” să funcţioneze optim. Uneori acest proces este perturbat, iar tulburările circulaţiei sanguine cerebrale pot duce la deficienţe severe, cum ar fi demenţa senilă.

    O echipă de cercetători de la Universitatea Harvard (Boston) a vrut să testeze efectul flavanolilor (antioxidanţi) din cacao în acest context. Au fost alcătuite două grupe de persoane de peste 65 de ani, cu probleme ale circulaţiei sanguine cerebrale. Timp de o lună, o grupă a băut în fiecare zi două ceşti de cacao îmbogăţită cu flavanoli şi cealaltă, aceeaşi cantitate, însă „sărăcită” în flavanoizi.

    Rezultatul a fost că, la ambele grupe, debitul sanguin (cuplarea neurovasculară) s-a întărit, ducând la performanţe mai bune la testele de memorie. Acest lucru înseamnă că flavanolii – cunoscuţi de altfel pentru efectele pozitive asupra sistemului cardiovascular – nu sunt elemente determinante şi că există un alt compus. În stadiul actual însă cercetătorii nu ştiu care ar putea fi acela (sau acelea), încheie passionsante.be.

  • Mersul pe jos reduce riscul de a dezvolta cancer mamar, în rândul femeilor de peste 50 de ani

    Femeile care merg pe jos în fiecare zi au mai puţine şanse de a suferi de cancer mamar, întrucât o plimbare în pas vioi poate reduce considerabil riscul de a dezvolta această boală, în rândul femeilor trecute de 50 de ani, se arată într-un studiu realizat de cercetătorii americiani. Astfel, potrivit dailymail.co.uk, riscul de a dezvolta cancer mamar este mai mic cu 14% în rândul femeilor care au o activitatea fizică moderată, timp de 60 de minute în fiecare zi, în comparaţie cu cele care au o viaţă sedentară.

    De asemenea, femeile care desfăşoară activităţi fizice intense au parte de protecţie dublă, iar riscul de a suferi de cancer mamar scade cu 25%. Studii anterioare au arătat beneficiile exerciţiilor fizice, dar oamenii de ştiinţă spun că acest studiu este primul care examinează avantajele mersului pe jos. Astfel, mersul pe jos ajută la îndepărtarea grăsimii corporale, care poate produce hormonii ce stimulează cancerul precum estrogenul şi insulina. Oamenii de ştiinţă de la American Cancer Society au studiat 73.615 femei aflate la postmenopauză, dintre care 4.760 au fost diagnosticate cu cancer mamar pe parcursul cercetării, care s-a desfăşurat pe o perioadă de 17 ani.

    Dintre femeile care au participat la cercetare, 47% au spus că mersul pe jos a fost singura lor activitate recreativă. De asemenea, persoanele care au mers cel puţin şapte ore pe săptămână au avut un risc cu 14% mai mic de a dezvolta cancer mamar, în comparaţie cu cele care au mers trei ore sau mai puţin pe săptămână.

    Pe de altă parte, studiul a arătat că femeile care au făcut exerciţii fizice de o intensitate sporită, timp de o oră, în fiecare zi, au avut un risc cu 25% mai mic de a dezvolta această boală în comparaţie cu femeile mai puţin active. “Orice activitate care ajută la creşterea pulsului reduce riscurile îmbolnăvirii, astfel că mersul pe jos este un mijloc ieftin şi gratuit de a fi activ”, a spus dr. Hannah Bridges, de la Breakthrough Breast Cancer, potrivit sursei citate.

    În acest context, cercetătorii spun că promovarea mersului pe jos poate fi un mijloc bun de a stimula femeile să fie mai active.

  • Alimentele care ne menţin mintea limpede şi previn pierderea memoriei

    La fel ca oamenii, muştele de oţet Drosophila devin mai uituce pe măsură ce înaintează în vârstă. Un nou studiu publicat în jurnalul Nature Neuroscience arată că, în cazul muştelor cel puţin, pierderile de memorie pot fi anulate dacă acestea au o dietă bogată în poliamine.

    „Avem o mare nevoie de stimulatoare cognitive care să ne menţină sănătoşi la bătrâneţe, iar acum poliaminele ne oferă o nouă şansă”, spune Ronald Davis, un specialist în învăţare şi memorie din cadrul Scripps Research Institute, ce nu a luat parte la acest studiu. „Există motive pentru care să fim optimişti că această cercetare efectuată pe muşte va da rezultate şi în cazul oamenilor”, spune Davis.

    Poliaminele – printre care se numără şi putresceina, cadaverina şi spermidina – sunt mici molecule esenţiale pentru supravieţuirea şi dezvoltarea celulelor. Pe măsură ce îmbătrânim, însă, nivelul celular al poliaminelor scade.

    Unele alimente despre care oamenii cred că aduc beneficii sănătăţii umane – cum ar fi germenii de grâu sau boabele de soia fermentate – conţin un nivel bogat de poliamine. Oamenii de ştiinţă japonezi au arătat că natto, un produs japonez pe bază de boabe de soia fermentate, duce la creşterea nivelului poliaminelor din sângele oamenilor.

    Stephan Sigrist de la Freie Universität Berlin, unul dintre cercetătorii implicaţi în acest studiu, cauţionează că încă este o cale lungă până când va fi demonstrat că poliaminele pot preveni pierderea memoriei în cazul oamenilor. „Totuşi, sistemul poliaminelor oferă o nouă ţintă persoanelor interesate să dezvolte terapii în acest scop”, spune Sigrist.

    Alţi cercetători au arătat deja că muştele de oţet, viermii şi drojdia beneficiază de o longevitate extinsă atunci când cercetătorii le hrănesc cu poliamine. Acest lucru pare să se datoreze faptului că poliaminele combat declinul asociat îmbătrânirii în ceea ce priveşte autofagia, mecanismul folosit de celule pentru a se curăţa de deşeuri. Longevitatea poate fi stimulată la musculiţele de oţet şi prin promovarea autofagiei prin tehnici genetice sau prin restricţia calorică, însă niciuna dintre aceste tehnici nu combate declinul în memorie asociat îmbătrânirii.

    Aşadar, oamenii de ştiinţă nu ştiau la ce să se aştepte atunci când au început acest studiu cu poliamine ce s-a desfăşurat de-a lungul a doi ani. „Totuşi, ne-am gândit că spermidina este o substanţă naturală ce induce autofagia printr-un mecanism nou, astfel că am presupus că ar putea afecta şi declinul memoriei”, spune Sigrist.

    Cercetătorii au antrenat muştele să asocieze un miros anume cu un şoc electric. Muştele tinere învaţă repede să evite acest miros şi ţin minte să-l evite preţ de mai multe ore. Muştele vârstnice învaţă mai greu. Totuşi, atunci când cercetătorii au hrănit muştele bătrâne cu o dietă bogată în poliamine, nivelul de poliamine al insectelor a revenit la nivelul din tinereţe, iar diferenţa dintre muştele tinere şi cele bătrâne ce fusese observată în testele de învaţare şi de memorie era aproape eliminată.

    „Am fost foarte impresionaţi de cât de puternic era efectul. Dar ne-a făcut totodată puţin neliniştiţi”, relatează Sigrist.

    Pentru a fi siguri că efectul era real, Sigrist a cerut altor cercetători din laboratorul său să repete experimentele în mod independent, într-o manieră „dublu orb”. Cercetătorii au încercat totodată o nouă metodă: în loc să hrănească muştele cu poliamine, ei au stimulat activitatea unei enzime ce produce aceste molecule direct în celule. În ambele cazuri, rezultatele au fost aceleaşi.

    În alte experimente, cercetătorii au demonstrat că efectul asupra memoriei era specific şi nu se datora faptului că muştele deveneau mai sănătoase ca rezultat al dietei. De asemenea, cercetătorii au demonstrat că mecanismul era independent de cel care stimula longevitatea.

    Acum, oamenii de ştiinţă încep să desfăşoare noi studii ce doresc să observe dacă o dietă bogată în poliamine duce la un efect similar în rândul şoarecilor şi al oamenilor.