word-monitor

Category: Mapamond

  • Încotro cu armele chimice siriene?

    Foarte curând, arsenalul chimic al Siriei urmează să fie transportat în afara ţării pentru a fi distrus, după cum a decis Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice de la Haga. Consiliul executiv al organizaţiei, format din 41 de membri, a stabilit desfăşurătorul pe baza căruia va avea loc operaţiunea de nimicire a armelor chimice siriene. Conform planului, toate substanţele chimice cu ajutorul cărora pot fi fabricate arme chimice urmează să fie scoase din Siria până la data de 5 ianuarie 2014. Materialele chimice extrem de periculoase, precum gazul sarin vor părăsi Siria mai devreme, respectiv până la sfârşitul anului acestuia. În context, Siria a anunţat că, până la 15 martie 2014, va distruge tot arsenalul.
    Albania respinge ideea SUA
    Este, încă, neclar unde vor fi distruse cele 100 de tone de armament chimic sirian. Iniţial, Statele Unite au încercat să convingă Albania să permită distrugerea armelor pe teritoriul său, însă guvernul de la Tirana refuză acest lucru. “Albaniei îi este imposibil să participe la această operaţiune. Ne lipsesc mijloacele necesare”, a declarat premierul albanez, Edi Rama, într-un interviu televizat. Reacţia prim-ministrului albanez survine în contextul amplelor proteste de stradă generate de cererea americanilor. Artişti cunoscuţi, precum şi mai mulţi episcopi catolici s-au raliat demonstranţilor. De altfel, în contextul manifestaţiilor de la Tirana, opoziţia albaneză a solicitat organizarea unui referendum.
    Vehicularea Albaniei ca loc de distrugere a armelor chimice siriene nu este întâmplătoare. În 2007, Tirana a distrus propriul arsenal de armament chimic, de care a dispus fosta conducere comunistă a ţării.
    Nicio alternativă
    Statele Unite nu au găsit, deocamdată, o alternativă. Directorul general al Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice, Ahmet Ümzücü, încearcă ajungerea la o înţelegere cu autorităţile de la Olso, care au semnalizat intenţia de a susţine transportarea armelor în afara graniţelor siriene, nu însă şi distrugerea acestora în Norvegia. “Următoarea etapă va fi şi cea mai dificilă” a declarat Ümzücü.
    La Haga, Sigrid Kaag, însărcinatul ONU pentru operaţiunea din Siria, a avertizat că operaţiunea este una extrem de periculoasă, dat fiind că această ţară se află în plin război. De altfel, delegaţiile ONU şi OIAC ţin permanent legătura cu guvernul sirian şi cu reprezentanţii forţelor rebele înarmate.
    Iniţiativa de distrugere a armelor chimice siriene a apărut în contextul atentatului cu gaz sarin petrecut în luna august în apropiere de capitala Damasc. Administraţia americană l-a acuzat pe preşedintele sirian, Baschar Al-Assad, că ar fi ordonat atacul şi a ameninţat Siria cu o intervenţie militară. În lipsa unor dovezi concludente care să-l incrimineze pe Assad, Rusia a respins permanent o intervenţie în Siria. Kremlinul a declarat, nu o dată, că atacul ar fi putut la fel de bine să fie instrumentat de rebeli.
    Compromisul ruso-american prevede distrugerea arsenalului chimic sirian până la mijlocul anului 2014, sub directa supraveghere a OIAC. Conform acestei organizaţii, Siria a distrus, deja, 60 la sută din arsenalul de bombe şi alte materiale explozibile.

  • Shutdown pentru Europa?

    Shutdown pentru Europa?

    Un lucru de neînchipuit a devenit realitate: Tea Party – grupul populist şi conservator, mai ales în domenii precum cel fiscal, de guvernanţă şi apărare – a aruncat America într-o criză. Preşedintele Barack Obama a reuşit numai prin nişte eforturi uriaşe să pună capăt blocadei (“Shutdown”) şi să împiedice intrarea în incapacitate de plată a SUA.
    “America e departe. La noi n-ar fi posibil aşa ceva”, gândesc mulţi europeni. “Greşit!”, avertizează experţii. Nici în Parlamentul European nu este exclusă o blocadă a forţelor reacţionare. Dacă populiştii de dreapta şi formaţiunile eurosceptice vor câştiga teren la alegerile din 2014, influenţa acestora în PE va creşte. Chiar şi dacă lucrurile ar sta astfel, Bruxelles-ul nu crede că eventualele alianţe nou-formate vor avea puterea de a îngenunchea Uniunea Europeană. Totuşi, temerile că şi comunitatea celor 27 ar putea fi ameninţată de o blocadă se înmulţesc pe zi ce trece. “Şi-n prezent există grupuri care împiedică buna desfăşurare a activităţii în Parlament”, declară eurodeputatul Franziska Keller. “Pe viitor, aceste acţiuni ostile s-ar putea intensifica, anumite iniţiative legislative ar fi blocate”, adaugă politicianul ecologist.
    Alianţa populiştilor de dreapta
    Mai ales tabăra populiştilor de dreapta s-a mobilizat. Sub Marine Le Pen şi Geert Wilders, francezii şi olandezii şi-au propus o strânsă cooperare. Pe Twitter, Wilders a anunţat că ziua de 13 noiembrie este rezervată unei întâlniri cu Le Pen, reuniune care urmăreşte stabilirea unei strategii comune pentru alegerile europene.
    Franziska Keller crede că cele două formaţiuni populiste vizează mai ales politica europeană în domeniul migraţiei şi azilului: “O să fie o luptă dură. Dacă vom dori să promovăm imigraţia legală, va trebui să ne aşteptăm la multe piedici.” Dar şi alţi politicieni sunt neliniştiţi. “Înflorirea populismului a devenit cea mai mare ameninţare socială şi politică din Europa”, crede premierul italian Enrico Letta. “Trebuie să luăm măsuri. Altfel, la alegerile din mai 2014, vom avea cel mai anti-european Parlament din câte au existat vreodată”, declara Letta în paginile New York Times.
    În Parlament, pro-europenii ar trebui să-şi asigure cel puţin 70% din locuri pentru a împiedica ascensiunea formaţiunilor ostile. Cu toate acestea, în aproape toate statele membre, populiştii de dreapta şi euroscepticii capătă tot mai multă greutate. Ultimele alegeri au fost dominate de subiectele-cheie ale acestor partide: politica de austeritate, imigraţia, ieşirea din Uniunea Europeană şi respingerea monedei unice.
    Succesul electoral al anti-europenilor
    Un recent exemplu este cel al alegerilor legislative din Austria, la sfârşitul lunii septembrie, când populiştii de dreapta au obţinut peste 30% din voturi. În Olanda, partidul lui Geert Wilders (Partidul Libertăţii) este de multă vreme cea de-a treia forţă politică a ţării.
    La primul scrutin al alegerilor din Franţa, preşedinta Frontului Naţional, Marine Le Pen, a obţinut aproape 18% din voturi. Radicalii de stânga (Syriza) şi comuniştii (KKE) din Grecia sunt pentru ieşirea ţării din zona Euro şi din UE, iar simpatizanţii nu le lipsesc.
    În Italia, mişcarea fostului actor de comedie Beppe Grillo se profilează pe banii UE. Cea mai spectaculoasă ascensiune este, însă, cea a Partidului Adevăraţilor Finlandezi. În 2011, cu peste 19% din voturi, formaţiunea a devenit cea de-a treia putere în Parlamentul finlandez.
    La alegerile locale din Marea Britanie, formaţiunea anti-imigraţie UKIP a câştigat 26% din voturi. În Republica Federală, partidul eurosceptic “Alternativa pentru Germania” a fost la un pas să intre în Bundestag (4,7% din voturi).
    Alegătorii europeni decid viitorul comunităţii
    O slabă participare la alegerile europene ar putea uşura accesul euroscepticilor în Parlamentul European. “Cu cât prezenţa la urne va fi mai mică, iar electoratul mai indiferent, cu atât mai uşor le va fi extremiştilor să capete majoritatea”, explică Sergey Lagodinsky de la fundaţia Heinrich-Böll. Frustrarea politică generală îi va împinge pe alegători să cadă în capcana “promisiunilor populiste”.
    Până în mai 2014, eurodeputaţii ca ecologista Franziska Keller vor să folosească timpul pentru a-i face pe europeni să conştientizeze importanţa alegerilor şi pentru a dezvolta strategii prin care să diminueze şansele populiştilor. “Până acum, aceste grupări din PE s-au împiedicat de propriile lor dispute naţionaliste”, spune Keller. Acelaşi lucru s-ar putea întâmpla şi de-acum încolo. “Însă nu ne putem baza pe asta.”

  • Corupţia ameninţă democraţiile din Europa Centrală şi de Est

    Corupţia ameninţă unele democraţii din Europa Centrală şi de Est, presând aceste ţări, precum Ucraina sau Bosnia-Herţegovina să se alăture Uniunii Europene, a avertizat, zilele trecute, diplomaţia americană. “În momentul în care noi ne străduim să depăşim vechea ură şi să definitivăm harta democratică a Europei, trebuie să neutralizăm o altă otravă, care ameninţă multe democraţii tinere europene: corupţia”, a declarat noul secretar de Stat adjunct pentru Europa, Victoria Nuland. “Încrederea popoarelor în guvernele lor alese se erodează în Europa Centrală şi de Est pentru că alegătorii cred că liderii lor răspund mai întâi propriilor interese înaintea celor ale poporului”, a continuat diplomatul, într-un discurs susţinut în faţa centrului de reflecţie Atlantic Council din Washington. “Corupţia ucide în mod periculos visurile democratice”, a anunţat Nuland, afirmând că “în Europa şi în Eurasia, calitatea democraţiei şi statului de drept este profund inegală”. Ea a citat “momentul istoric” cu care se confruntă Ucraina, R.Moldova şi Georgia, care trebuie să semneze un acord de asociere cu UE în cursul summitului Parteneriatului Estic de la Vilnius, din 28 şi 29 noiembrie. “Statele Unite salută alegerea europeană a acestor trei naţiuni”, a insistat Victoria Nuland, fostă ambasadoare a Statelor Unite la NATO la Bruxelles, înainte de a fi purtătoare de cuvânt a Departamentului de Stat, până în primăvară.
    Dar Kievul s-a îndepărtat, miercuri, de acest acord de asociere cu UE şi nu ia nicio decizie care să permită plecarea în străinătate a opozantei încarcerate Iulia Timoşenko, în timp ce europenii continuă să spere că va fi eliberată până la sfârşitul lunii. “Ne alăturăm vocile celor ale UE pentru ca liderii ucraineni să facă o alegere justă şi istorică pentru cele 45 de milioane de cetăţeni ai lor”, a pledat Nuland.
    Ea a salutat Serbia şi Kosovo pentru demersul lor “către o reconciliere” şi le-a cerut să “integreze total structurile europene”. Nuland a avertizat în schimb cele două entităţi, sârbă şi croato-musulmană, care formează Bosnia-Herţegovia. “Dacă liderii continuă să blocheze mersul ţării lor către UE şi NATO, partenerii internaţionali ai Bosniei, între care Statele Unite, vor trebui să îşi examineze serios abordarea”, a avertizat ea.

  • Energia nucleară este necesară pentru încetinirea încălzirii globale

    Energia nucleară este necesară pentru încetinirea încălzirii globale

    Unii dintre cei mai renumiţi experţi în domeniul schimbărilor climatice susţin că energia solară şi eoliană nu vor fi de ajuns pentru a preveni încălzirea globală extremă şi, prin urmare, cer ecologiştilor să susţină dezvoltarea unor centrale nucleare mai sigure ca modalitate de reducere a poluării produse de combustibilii fosili, relatează Associated Press.
    Patru cercetători care au jucat un rol cheie în prevenirea publicului cu privire la pericolele încălzirii climatice au trimis duminică mai multe scrisori către grupuri ecologiste şi politicieni din întreaga lume în care pledează pentru o dezbatere crucială cu privire la rolul energiei nucleare în combaterea modificărilor climatice.
    Mulţi ecologişti se opun energiei nucleare şi consideră că noi forme de energie regenerabilă vor putea alimenta întreaga lume în următoarele decenii, însă acest punct de vedere nu este realist, sunt de părere autorii scrisorii. Potrivit lor, „acele surse de energie nu pot fi dezvoltate suficient de repede” pentru a asigura cantitatea de energie sigură şi ieftină de care are nevoie lumea, iar, „în condiţiile în care planeta se încălzeşte şi emisiile de dioxid de carbon cresc mai repede ca oricând, nu ne putem permite să întoarcem spatele unei tehnologii” care are potenţialul de a reduce gazele cu efect de seră.
    Cei patru semnatari ai scrisorii sunt James Hansen, un fost cercetător la NASA, Ken Caldeira de la Institutul Carnegie, Kerry Emanuel de la MIT (Massachusetts Institute of Technology) şi Tom Wigley de la Universitatea Adelaide din Australia, precizează agenţia de presă americană.
    Marea majoritate a experţilor în domeniul schimbărilor climei sunt siguri acum de faptul că poluarea cauzată de combustibilii fosili a crescut temperatura globală în ultimii 60 de ani, iar emisiile trebuie să fie reduse drastic pentru a preveni efecte extreme în viitor. În 2011, emisiile de dioxid de carbon au crescut cu 3%, iar principalii doi poluanţi ai lumii sunt China şi SUA.
    Potrivit lui Kerry Emanuel, cei patru semnatari nu se opun energiei regenerabile, însă ecologiştii trebuie să înţeleagă că „nu pot rezolva singuri problemele de energie ale lumii”.
    „A venit momentul ca aceia care iau în mod serios ameninţarea cu încălzirea globală să ia în considerare dezvoltarea şi punerea în aplicare a unor sisteme mai sigure de energie nucleară, ca parte a eforturilor de a construi o nouă sursă globală de energie”, se arată în aceeaşi scrisoare.

  • Preşedintele Maduro a pregătit o lege care limitează profitul pentru comercianţi

    Preşedintele Venezuelei, Nicolas Maduro, a anunţat că este pe cale să finalizeze o lege care limitează profitul pentru comercianţi, intenţionând s-o promulge de îndată ce va primi prerogative suplimentare din partea legislativului, lăsând astfel să se înţeleagă că legea respectivă nu va face obiectul unei dezbateri în parlament, după cum relatează joi agenţia rusă de presă ITAR-TASS.
    „Voi stabili limite rezonabile şi obiective pe profit şi, respectiv, limite la preţuri’, a afirmat preşedintele venezuelean într-o declaraţie făcută miercuri. ‘Vom reduce preţurile la toate mărfurile. Comercianţii trebuie să scadă preţurile mari cu cel puţin 50%”, a avertizat Maduro.
    Săptămâna aceasta, guvernul de la Caracas a luat o serie de măsuri împotriva marilor retaileri care au vândut electrocasnice la preţuri de piaţă, cerându-le să reducă preţurile artificial majorate la un „nivel echitabil”. Ca urmare, la marile lanţuri de electrocasnice s-au format cozi imense, oamenii încercând să prindă produse la preţuri reduse, iar în unele oraşe s-au semnalat chiar incidente, inclusiv spargeri de magazine. Pentru a restabili ordinea publică, autorităţile au fost nevoite să recurgă la poliţie.
    Anterior, Maduro a acuzat opoziţia că duce un „război psihologic împotriva stabilităţii economice”. El a avertizat că autorităţile nu au de gând să stea cu mâinile în sân, astfel, dacă opoziţia nu va pune capăt „activităţii subversive”, se vor lua „măsuri speciale pentru trecerea la o nouă fază a revoluţiei bolivariene”.
    „Dacă veţi continua războiul împotriva poporului, cu ajutorul Constituţiei, a poporului şi a forţelor armate voi începe tranziţia către o nouă etapă a revoluţiei”, i-a avertizat Maduro pe adversarii săi politici, în condiţiile în care în ultimele luni în Venezuela se înregistrează o creştere a preţurilor.
    De asemenea, Maduro şi-a îndemnat concetăţenii să boicoteze presa „burgheză”. „Nu cumpăraţi presă burgheză, care îi sprijină pe comercianţii corupţi şi vă fură din buzunare”, a afirmat preşedintele venezuelean, într-un discurs difuzat miercuri de toate canalele de televiziune din ţară. El a criticat în special ziarul El Universal, al cărui „proprietar trăieşte la New York şi vorbeşte cu greu limba spaniolă”.
    Nemulţumirea lui Maduro a fost provocată de un titlu din acest ziar — „Nivelul de deficit din Caracas — cel mai mare din ultimele 46 de luni”, pe fondul creşterii inflaţiei, după cum scrie agenţia de presă menţionată.

  • China 3.0

    China 3.0

    Marţi s-a încheiat cel mai important conclav din ultimii 35 de ani din China. Dacă 1978 a marcat începutul reformelor economice ale lui Deng Xiaoping şi 1993 – deschiderea către globalizare cu Jiang Zemin, 2013 este anul de început al celei de-a treia etape a transformării Chinei globale.
    Preşedintele Xi Jinping a fost abil în primul an de mandat: a început vânătoarea de corupţi din companiile de stat şi din administraţiile locale şi şi-a sporit capitalul politic. El ştie că sprijinul popular faţă de reforme este cea mai bună cale pentru a face presiuni asupra opoziţiei cu care se confruntă în conducerile politice şi economice. Şi pornind de la acest capital politic înaintează spre ambiţiosul plan de transformare a unei economii “socialiste de piaţă” într-un model liberalizator şi descentralizat.
    În China, în prezent, se află în cauză ciocnirea dintre o enormă forţă de blocare, care s-a îngrăşat peste măsură şi nevoia naţională care să orienteze ţara în stabilitate internă şi în proiectarea ca putere internaţională. În primul grup se află companiile publice şi curtea lor de lideri privilegiaţi (a căror gestiune insuficientă nu a fost sancţionată, pe lângă faptul că suge întreaga finanţare bancară), administraţiile politice locale (sentinţa lui Bo Xilai a fost exemplară), birocraţia economică şi nepotismul politic al elitelor. În cel de-al doilea grup, cel al nevoii naţionale susţinute de Jinping, se află diluarea monopolurilor, reforma proprietăţii private, liberalizarea sectorului financiar, promovarea inovaţiei, intrarea de investiţii străine, revizuirea politicii copilului unic, creşterea consumului privat, finanţarea iniţiativei private sau reforma asigurărilor sociale.
    Între caracterul exigent al momentului chinez, gradarea deciziilor sale, rezistenţa ideologică a partidului comunist şi blocajul elitelor faţă de schimbare se va vedea gradul de tensiune internă în următorii ani şi rolul lui Xi Jinping în istorie. Şi dacă cineva doreşte să intre în ea, acela este el.
    Partidul Comunist Chinez anunţă decizia pentru reforma cuprinzătoare
    Al 18-lea Comitet Central al Partidului Comunist Chinez (PCC) a aprobat, marţi, o decizie în privinţa „problemelor importante care ţin de aprofundarea reformei cuprinzătoare”, la finalul celor patru zile ale plenarei. Secretarul general al CC al PC Chinez, Xi Jinping, a fost împuternicit de Biroul Politic să emită un raport de activitate în cadrul celei de-a treia sesiuni plenare a celui de-al 18-lea Comitet Central al PC Chinez, organizată la Beijing în perioada 9-12 noiembrie. Obiectivul general al aprobării reformelor este îmbunătăţirea şi dezvoltarea socialismului cu caracteristici chineze şi promovarea acestuia concomitent cu modernizarea sistemului şi capacităţilor de guvernare a ţării, se arată în comunicatul dat publicităţii după încheierea sesiunii.
    China trebuie să construiască având la bază realitatea că se menţine la stadiul primar al socialismului şi va rămâne la acest nivel atât de mult cât va fi dezvoltată şi aprofundată reforma cuprinzătoare. China trebuie să se menţină la concepţia strategică potrivit căreia această dezvoltare continuă a fi cheia soluţionării tuturor problemelor din China, se afirmă în textul comunicatului, adăugând că cel mai important factor este aderarea la conceptul conducerii PC Chinez.
    Reforma economică este factorul principal, iar soluţia de bază o constituie relaţionarea adecvată dintre Guvern şi piaţă, lăsând piaţa să joace un rol decisiv în alocarea resurselor, în timp ce Guvernul trebuie să joace un rol mai bun.
    Rezultate decisive trebuie obţinute în sectoarele cheie, iar până în anul 2020 trebuie realizat un cadru eficient, bazat pe dezvoltare corespunzătoare, ştiinţifică, în scopul asigurării că instituţiile din toate sectoarele vor fi mai mature, potrivit comunicatului.
    China se va orienta către rolul dominant al proprietăţii publice, jucând rolul de lider a economiei de stat, concomitent cu încurajarea, sprijinirea şi coordonarea sectorului privat pentru întărirea vitalităţii şi creativităţii acestuia. Va fi construit un sistem de piaţă unită şi deschisă, cu o concurenţă ordonată, astfel încât piaţa să joace un rol „decisiv” în alocarea resurselor.
    Funcţiunile Guvernului trebuie transformate într-o manieră care să permită construirea unui Guvern bazat pe lege şi orientat către servicii.
    Reforma va include, de asemenea, realizarea unui sistem fiscal modern care să sprijine iniţiativele guvernelor central şi locale.
    China îşi propune să îmbunătăţească un nou tip de relaţii între industrie şi agricultură, precum şi între zonele urbane şi cele rurale.
    China va reduce pragul de investiţii, va accelera dezvoltarea zonelor de liber-comerţ şi va intensifica deschiderea zonelor continentale, de coastă şi de frontieră.
    O mai mare importanţă se va acorda perfecţionării unui sistem democratic şi îmbunătăţirii formelor democratice pentru a arăta avantajele sistemului politic socialist al Chinei.
    China va aprofunda reforma sistemului judiciar şi va intensifica construirea unui sistem judiciar socialist caracterizat prin dreptate, înaltă eficienţă şi autoritatea de a susţine drepturile şi interesele populaţiei. Puterea trebuie să fie supervizată de popor şi trebuie exercitată într-o manieră transparentă.
    China va urma calea dezvoltării unei culturi socialiste cu caracteristici chineze. Reformele trebuie accelerate în sectorul social, incluzând educaţia, ocuparea forţei de muncă, distribuţia veniturilor, securitatea socială şi sănătatea publică.
    China va înfiinţa un comitet al securităţii de stat, va îmbunătăţi sistemele şi strategiile pentru asigurarea securităţii naţionale, potrivit conţinutului comunicatului în care se solicită inovarea la nivelul sistemelor pentru prevenirea şi soluţionarea eficientă a disputelor sociale şi îmbunătăţirea siguranţei publice.
    În cadrul comunicatului se mai solicită, de asemenea, construirea unui sistem global de progres ecologic care să protejeze mediul înconjurător.
    Se vor realiza forţele armate moderne cu caracteristici chineze, se mai arată în conţinutul comunicatului. PC Chinez va înfiinţa o echipă de conducere centrală pentru „reforma cuprinzătoare şi profundă.” Aceasta va avea ca responsabilitate proiectarea reformei, organizarea şi coordonarea reformei, dezvoltarea reformei şi supravegherea implementării planurilor.
    La sesiunea plenară au participat 204 de membri plini şi 169 de membri supleanţi ai Comitetului Central al PC Chinez. Membrii comitetului permanent ai Comisiei Centrale pentru Inspecţia Disciplinei din cadrul PC Chinez, oficiali de nivel înalt din cadrul departamentelor de resort, delegaţi ai Congresului Naţional al PCC, precum şi experţi şi oameni de ştiinţă au fost prezenţi la sesiunea plenară cu statut de delegaţi fără drept de vot.

  • Ce secol asiatic se va impune?

    A prezice faptul că Asia va domina secolul XXI a devenit un fel de clişeu. Este un pronostic sigur, dat fiind că practic, Asia presupune deja 60% din populaţia mondială şi reprezintă aproximativ 25% din producţia economică globală. Asia este totodată şi regiunea în care interacţionează multe dintre ţările cele mai influente din acest secol, printre ele, China, India, Japonia, Rusia, Coreea de Sud, Indonezia şi SUA. Cu toate acestea, a semnala importanţa crescândă a Asiei nu înseamnă deloc a vorbi despre caracterul său. Pot fi două secole asiatice foarte diferite, iar cel care se va impune va avea consecinţe profunde pentru popoarele şi guvernele regiunii, dar şi pentru lumea întreagă.

    Unul dintre aceste scenarii din viitor îl reprezintă un continent relativ familiar: o regiune ale cărei economii continuă să aibă niveluri robuste şi reuşesc să evite conflictul între ele. Cel de-al doilea este cât se poate de diferit: conform acestuia, în Asia vor creşte tensiunile, se vor majora bugetele militare şi se va dezaccelera creşterea economică. Aceste tensiuni s-ar putea propaga şi ar putea obstrucţiona comerţul, turismul şi investiţiile, în special, dacă se produc incidente între forţele aeriene şi navale care operează în imediata apropiere a apelor şi teritoriilor aflate în conflict. Spaţiul cibernetic este un alt teren în care concurenţa ar putea scăpa de sub control.

    Întrebarea este următoarea: Asia secolului XXI se aseamănă cu Europa – regiunea dominantă a celei mai mari părţi a istoriei moderne – din timpul primei jumătăţi a secolului XX, când a cunoscut două războaie cu costuri şi distrugeri fără precedent, sau cea din cea de-a doua jumătate, când tensiunile cu Uniunea Sovietică au fost gestionate în mod eficient, iar Europa Occidentală a cunoscut o perioadă de pace şi o prosperitate cum nu mai experimentase până atunci?

    Referirea la Europa este instructivă, deoarece Europa nu a avut doar noroc. Istoria s-a desfăşurat aşa cum a făcut-o doar pentru că liderii săi politici au demonstrat o mare viziune şi disciplină. În consecinţă, adversarii cu o lungă tradiţie precum Franţa şi Germania s-au reconciliat în cadrul unui proiect regional – primul, o comunitate a cărbunelui şi oţelului care s-a extins, devenind Comunitatea Economică Europeană şi, până la urmă, Uniunea Europeană care a integrat continentul din punct de vedere politic şi economic până la punctul în care un conflict violent a devenit de neimaginat.

    Merită să ţinem seama de toate aceste aspecte, deoarece sunt puţine paralele care se pot găsi în Asia contemporană. Dimpotrivă, regiunea este cunoscută pentru lipsa sa de acorduri şi instituţii regionale transcendente, în mod particular în sfera politico-militară şi de securitate. Ba mai mult, o marcată lipsă de reconciliere şi acord în ceea ce priveşte disputele de lungă durată conduc uşor la a imagina nu doar un incident militar care să implice doi sau mai mulţi vecini, ci şi posibilitatea ca un episod de această natură să deriveze în ceva de mai mare amploare.

    Multe dintre aceste dispute provin din Cel de-al Doilea Război Mondial sau poate chiar mai dinainte. Coreea şi China nutresc un puternic sentiment anti-japonez. Nu există un tratat de pace între Rusia şi Japonia, iar cele două ţări se confruntă în revendicarea Insulelor Kurile. Frontiera dintre China şi India este şi ea obiectul unui litigiu. De fapt, climatul de securitate regională s-a înrăutăţit în ultimii ani. Un motiv îl reprezintă continua diviziune a Peninsulei Coreene şi ameninţarea pe care o reprezintă o Coree de Nord înarmată nuclear, atât pentru propriul popor, dar şi pentru vecinii săi. China a adăugat la tensiunile regionale o politică externă care s-ar putea descrie din punct de vedere diplomatic ca “agresivă” şi “intimidantă”. Între timp, Japonia pare decisă să se elibereze de multe dintre limitările militare care i-au fost impuse (şi care, până în urmă cu puţin timp, erau acceptate de marea majoritate a japonezilor) ca rezultat al comportamentului său agresiv din anii 1930 şi 1940.

    Aceste deznodăminte reflectă şi în acelaşi timp consolidează un naţionalism accentuat în toată regiunea. Este nevoie de mai multă diplomaţie bilaterală intensă între guvernele asiatice pentru a rezolva dispute istorice. Începând de aici, ar trebui să se negocieze pacte regionale care să promoveze liberul schimb şi să se ocupe de schimbarea climatică. Finalmente, ar trebui să se stabilească un for regional pentru a reglementa mai bine desfăşurarea forţelor militare, inclusiv măsurile care să genereze încredere şi să fie destinate reducerii riscului de incidente şi să ajute la rezolvarea lor, dacă se vor produce.

    O parte din proiect, poate fi construit pe baza a ceea ce a realizat Europa, dar Europa este relevantă din alt motiv: europenii au reuşit să menţină stabilitatea şi să genereze o mare prosperitate pe durata anilor ’70, în mare măsură, datorită prezenţei şi rolului SUA. Statele Unite ale Americii, o putere atlantică, s-a integrat pe deplin în acordurile economice şi de securitate din regiune. Ceva similar s-ar putea petrece în Asia, unde SUA, care de asemenea reprezintă o putere în Pacific, au interese vitale şi angajamente profunde. Caracterul strategic al Statelor Unite pentru Asia, în consecinţă, trebuie să fie substanţial şi de durată. Acest lucru ar presupune ca următoarele administraţii nord-americane să pună accentul pe liberul schimb, să crească prezenţa aviatică şi navală a SUA şi să investească în diplomaţia destinată promovării integrării Chinei în regiune, în termeni conformi cu interesele SUA, ale aliaţilor săi (Japonia, Coreea de Sud, Filipine şi Australia) şi ale nenumăraţilor săi prieteni.

    Alternativa este ca Asia să-şi elibereze resursele şi să urmeze un secol asiatic dominat de China, sau să fie unul caracterizat de episoade frecvente de tensiune diplomatică sau chiar de conflict. Puţini în Asia sau în alte părţi ale lumii ar beneficia de pe urma unui viitor cu astfel de caracteristici.

  • Rusia consideră că terorismul şi expansiunea NATO înspre graniţele sale îi ameninţă securitatea

    Terorismul şi expansiunea NATO în apropierea graniţelor Rusiei reprezintă principalele ameninţări pentru securitatea naţională a acestei ţări, a declarat sâmbătă ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, citat de RIA Novosti, în pagina electronică.
    Într-un interviu acordat postului de televiziune Rossia 1, Şoigu a declarat că terorismul internaţional este “principalul inamic” al Rusiei, având în vedere că mulţi militanţi care luptă în “zone fierbinţi” din jurul lumii sunt membri ai unor organizaţii teroriste. “Ar putea să sune învechit şi banal, dar uitaţi-vă: cine luptă în realitate în Siria? În Mali? În Libia?”, a declarat Şoigu, citat de en.ria.ru.
    O altă ameninţare majoră în opinia lui Şoigu este continua încercare de construire a unei infrastructuri NATO şi extindere a prezenţei alianţei în apropierea graniţelor ruse.
    Rusia s-a opus vehement candidaturilor Georgiei şi Ucrainei la NATO, precum şi planurilor de amplasare a unor elemente ale scutului american antirachetă în ţări din Europa de Est, precum România şi Polonia. “Această expansiune continuă (a NATO) este complet nefondată, în opinia noastră”, a declarat Şoigu. “Vorbim şi vorbim, şi ne zâmbim unii altora, dar aceasta merge înainte”.
    Moscova rămâne profund îngrijorată de ameninţarea persistentă a terorismului şi traficului de droguri din Afganistan, în special după retragerea contingentului militar internaţional din această ţară în 2014, a declarat ministrul. Potrivit agenţiei federale ruse de control al drogurilor, producţia de heroină din Afganistan a crescut de 40 de ori în ultimul deceniu, în timp ce Rusia rămâne principalul coridor de tranzit al drogurilor afgane către Europa.
    Şoigu a declarat că un scop cheie al reformei militare actuale a ţării este să facă din armata rusă o forţă mobilă şi profesionistă, capabilă să răspundă rapid şi eficient oricărei ameninţări la adresa securităţii. El a declarat, însă, că Rusia nu va avea niciodată o armată integral profesionistă deoarece aceasta ar fi prea greu de întreţinut. “Teritoriul ţării noastre este prea mare pentru o forţă integral profesionistă, dar trebuie să fim capabili să ne mobilizăm resursele în cazul unei ameninţări”, a declarat ministrul.
    Şoigu a declarat la începutul săptămânii că 205.000 de soldaţi profesionişti sunt în prezent în serviciul armatei şi că numărul lor va creşte gradual în următorii şapte ani. Ministrul rus al Apărării anunţase anterior că Moscova vrea să ajungă la 425.000 de soldaţi profesionişti, respectiv jumătate din forţele armate, până în 2017.

  • Un „post secret de interceptare în inima Berlinului”, deţinut de Marea Britanie

    Un „post secret de interceptare în inima Berlinului”, deţinut de Marea Britanie

    Documente dezvăluite de fostul angajat al Agenţiei Naţionale de Securitate a SUA, Edward Snowden, arată că GCHQ (n. trad. – “Sediul Comunicaţiilor Guvernului”, unul dintre serviciile de spionaj britanice), împreună cu SUA şi cu alţi parteneri-cheie, operează o reţea de posturi de spionaj electronic din clădirile diplomatice din toată lumea, interceptând comunicaţiile ţărilor-gazdă.

    Un “cuib” de interceptare al Americii, situat deasupra ambasadei ei din Berlin – la mai puţin de 150 de metri de ambasada britanică – se crede că a fost închis săptămâna trecută, ca parte a eforturilor americane de limitare a daunelor provocate de dezvăluirea că SUA interceptau telefonul mobil al cancelarului german Angela Merkel.

    Însă documentele NSA, coroborate cu fotografii aeriene şi informaţiile existente despre activităţile de spionaj desfăşurate în trecut în Germania, indică faptul că Marea Britanie are propria sa staţie secretă de spionaj la numai o aruncătură de băţ de Bundestag, parlamentul german, şi de cancelaria ocupată de Merkel, britanicii utilizând echipamente sofisticate amplasate pe acoperişul ambasadei.

    Această acuzaţie cu potenţial toxic, conform căreia Marea Britanie are un post de interceptare în capitala unui aliat apropiat din UE, va pune la mare încercare relaţiile dintre Londra şi Berlin, la doar câteva zile după scandalul declanşat între Germania şi America de activităţile clandestine ale celei din urmă.

    Jan Albrecht, europarlamentar din partea Partidului Verde din Germania, şi unul dintre cei mai importanţi activişti în domeniul dreptului la intimitate şi al protecţiei datelor, a declarat pentru The Independent: “Dacă GCHQ operează un post de interceptare pe acoperişul ambasadei britanice din Berlin, el vizează în mod clar politicieni şi jurnalişti. Reprezintă aceşti oameni o ameninţare? UE i-a cerut guvernului lui David Cameron să dea explicaţii cu privire la activităţile GCHQ în Europa, însă acesta a refuzat, afirmând că nu comentează activităţile desfăşurate în interesul securităţii naţionale. Cu greu ar putea fi considerată această poziţie a fi în spiritul cooperării europene. Nu suntem inamici.”

    Solicitat să răspundă îngrijorărilor exprimate luni, purtătorul de cuvânt al lui Cameron a declarat: “Noi nu comentăm cu privire la chestiuni legate de informaţii.”

    Imaginile în infraroşu captate de postul german de televiziune ARD par să arate că postul de spionaj al ambasadei americane, amplasat pe acoperişul unei clădiri anonime, a fost acum închis, după o ciocnire incendiară în cursul căreia Merkel i-a transmis preşedintelui Obama că “pur şi simplu nu se face” aşa ceva, ca naţiuni prietene să se spioneze reciproc. Amprenta calorică a structurii s-a estompat considerabil săptămâna trecută, imediat după această discuţie, iar de atunci nu s-a mai constatat că echipamentele din interior ar fi fost repornite.

    Postul de spionaj, disimulat într-o structură cu aparenţa unei cutii, cu ferestre speciale din fibră de sticlă care opreau lumina dar permiteau trecerea nestingherită a undelor radio, era operată în comun de agenţi ai CIA şi ai NSA dintr-o unitate ultra-secretă intitulată Special Collection Service (SCS – “Serviciul Special de Colectare”). În ciuda izbucnirii scandalului, autorităţile germane par să nu fi remarcat – sau să fi protestat în legătură cu – o potenţială unitate de spionaj paralelă şi legată de prima, situată pe acoperişul ambasadei britanice.

    Conform unui document al NSA, SUA au închis recent o parte dintre cele 100 de centre ale SCS care operează în ambasadele din întreaga lume, delegând o parte dintre atribuţiile acestora către GCHQ, care îşi are sediul la Cheltenham. Se cunoaşte faptul că în 2010 SCS opera 19 staţii în Europa, dintre care două se aflau la Berlin şi Frankfurt.

    Documentele consultate de The Independent afirmă că aceste operaţiuni se folosesc de echipamente disimulate în structura clădirilor diplomatice şi sunt efectuate doar de un număr redus dintre membrii personalului, sub acoperire diplomatică, a căror “adevărată misiune” nu le este cunoscută nici măcar celor mai mulţi dintre colegii lor.

    Fotografiile aeriene ale ambasadei britanice din Berlin arată o potenţială bază de spionaj disimulată în interiorul unei structuri albe, cilindrice, asemănătoare unui cort, care nu poate fi observată cu uşurinţă de la nivelul străzii. Structura există acolo încă de la inaugurarea ambasadei, în 2000, clădirea acesteia fiind construită după reunificarea Germaniei. Structura poartă o asemănare izbitoare cu echipamentul de spionaj utilizat de GCHQ la postul de spionaj din Berlinul de Vest, de pe vremea războiului rece, din locaţia acum abandonată Teufelsberg (“Muntele Diavolului”), care era folosit pentru interceptarea comunicaţiilor est-germane şi sovietice.

    Echipamentul din unitatea amplasată pe ambasadă ar trebui să fie capabil să intercepteze convorbiri telefonice, conexiunile Wi-Fi la internet şi comunicaţiile pe distanţă lungă din capitala Germaniei, inclusiv cele din clădirile guvernamentale adiacente, înghesuite în jurul Porţii Brandenburg, cum este Reichstag-ul şi cancelaria. Oficialii GCHQ au refuzat luni să discute chestiuni de securitate de actualitate.

    Reţeaua de baze de spionaj din ambasade – versiunea americană a primit de la NSA numele de cod “Stateroom” (“camera de stat”) – este considerată a fi atât de importantă, încât NSA şi CIA au construit într-o zonă împădurită de lângă Washington o astfel de falsă ambasadă pentru a testa tehnologii şi pentru a antrena spionii. Pe imaginile captate de satelit ale acestei locaţii din Maryland se poate observa o structură albă cilindrică, similară celei amplasate pe ambasada Marii Britanii de la Berlin.

    Documentele NSA furnizate de Snowden arată că operaţiunile de tip Stateroom sunt desfăşurate de SUA, Marea Britanie, Canada şi Australia. Împreună cu Noua Zeelandă, aceste ţări formează aşa-zişii “Cinci Ochi” care constituie nucleul unei coaliţii internaţionale a spionajului.

    Documentul NSA în care este descrisă reţeaua Stateroom o defineşte astfel: “locaţii de colectare sub acoperire SIGINT (informaţii-semnale) situate în clădirile diplomatice din străinătate … (incluzând) SCS (la reprezentanţele diplomatice americane) şi sediile comunicaţiilor guvernamentale (la reprezentanţele diplomatice britanice).” Documentul subliniază natura clandestină a operaţiunilor, afirmând: “Aceste locaţii sunt mici ca dimensiuni şi ca număr al personalului care le deserveşte. Ele sunt secrete, iar adevărata lor misiune nu îi este cunoscută majorităţii personalului diplomatic de la reprezentanţa la care sunt detaşate.”

    “Sistemul de colectare disimulat” din cadrul ambasadelor utilizează “debarale” sau structuri cu ferestre false. În document se poate citi: “Echipamentul de colectare de pe o clădire este disimulat astfel încât să nu dezvăluie activitatea SIGINT… antenele sunt uneori disimulate în false ornamente ale arhitecturii sau în debarale de mentenanţă de pe acoperiş.”

    Relaţiile diplomatice dintre Germania şi SUA s-au prăbuşit la un nivel fără precedent de când s-a aflat că telefonul mobil personal al cancelarului Merkel, care este cunoscută pentru obiceiul de a rezolva chestiuni guvernamentale delicate prin intermediul convorbirilor telefonice şi al SMS-urilor, a fost vizat de către SCS. Oficiali ai serviciilor germane de informaţii se află în prezent la Washington pentru a negocia oprirea operaţiunilor de supraveghere în masă pe teritoriul Germaniei, precum şi un pact formal prin care să se pună capăt spionajului între statele prietene. Însă orice informaţie conform căreia şi Marea Britanie a interceptat convorbiri ale politicienilor şi oficialilor germani – fie şi numai ca parte a unei mult mai ample supravegheri a capitalei germane – s-ar putea dovedi dăunătoare.

    Un document separat scăpat de la SCS afirmă că Stateroom şi alte reţele de spionaj urmăresc telefoanele mobile şi reţelele de internet Wi-Fi. Locaţia în care sunt amplasate echipamentele de interceptare, în ambasada britanică, face imposibil faptul ca datele de la reşedinţa şi birourile cancelarului Merkel să nu fi fost şi ele colectate.

    Istoria secretă: Cum îi spiona Marea Britanie pe sovietici

    Operaţiunile secrete de interceptare, similare cu cele desfăşurate la ambasadele britanică şi americană din Berlin, constituie subiect de ştiri de peste 40 de ani. În 1971 jurnalistul american Jack Anderson scria despre cum reuşiseră NSA şi GCHQ să monitorizeze conexiunile radio din limuzinele ruseşti Zil ale conducătorilor sovietici, obţinând fluxuri de informaţii despre politica externă şi intenţiile militare – dar aflând totodată şi despre “sarcasmele şi certurile … şi bârfele” dintre liderii sovietici. “Conducătorii … se plâng de bolile lor ca nişte fete bătrâne”, scria el.

    La fel ca şi în cazul dezvăluirilor făcute de Snowden, NSA a pretins la acea vreme că articolul lui Anderson i-ar fi determinat pe sovietici să renunţe la folosirea liniilor telefonice din limuzine. Însă acest lucru nu era adevărat – sovieticii au continuat pur şi simplu să stea la taclale. Pe 26 mai 1972, conform unor documente americane desecretizate, agenţii de la ambasadă au obţinut o informaţie vitală în urma căreia s-a putut încheia un acord între Est şi Vest pentru interzicerea rachetelor interceptoare.

    Adevărata replică a ruşilor la acea dezvăluire a fost să bombardeze ambele ambasade cu semnale radio de mare intensitate, într-o încercare eşuată de a le strica echipamentele de interceptare. Asaltul pe calea undelor a provocat îngrijorare cu privire la sănătatea şi siguranţa spionilor şi a diplomaţilor.

    Obama despre scandalul de spionaj: Când primesc date de la serviciile de informaţii nu scotocesc să aflu cum au fost obţinute

    Preşedintele american Barack Obama a oferit joi asigurări că nu s-a interesat de modul în care serviciile de informaţii americane îşi procură date despre ţări aliate, după ce dezvăluirile despre operaţiuni de supraveghere americane au declanşat un scandal în Europa. “La fel ca toţi preşedinţii, atunci când primesc date de la serviciile de informaţii, în special când este vorba de aliaţi precum Germania, nu încerc să scotocesc pentru a afla cum au fost obţinute”, a declarat Obama pentru postul de televiziune NBC. “Dacă este vorba de alte ţări, care reprezintă o ameninţare pentru Statele Unite, atunci sunt interesat nu numai de aceste date, ci şi de modul în care au fost colectate”, a adăugat el.

    Casa Albă s-a apărat în urma unor dezvăluiri cu privire la spionarea cancelarului Merkel pe telefonul mobil, oferind asigurări că Statele Unite nu ascultă şi nu vor asculta comunicaţiile acesteia, o formulă ambiguă care lasă deschisă posibilitatea ca asemenea operaţiuni să fi avut loc în trecut. De asemenea, Executivul american a asigurat că Obama nu era la curent cu detalii referitoare la practicile serviciilor de informaţii vizând comunicaţiile lui Merkel, o aliată apropiată a preşedintelui american.

  • „Muscular”, un nou program pentru spionaj fără limite?

    „Muscular”, un nou program pentru spionaj fără limite?

    Serviciile secrete americane, precum NSA, au acces la datele unor firme ca Google, Yahoo, Microsoft şi Apple. Asta se ştia deja. Prism este programul prin care se realizează acest acces, după cum s-a aflat în vară. De ce trezeşte atunci noi dezbateri proiectul americano-britanic intitulat “Muscular”, despre care tocmai s-a aflat?

    În primul rând, amploarea colectării de date este impresionantă: într-o singură lună, programul ar fi strâns peste 180 de milioane de date din reţelele Google şi Yahoo, pe care le-ar fi trimis în bazele de date ale NSA. Potrivit “Washington Post”, care citează documente aflate în posesia aceluiaşi Edward Snowden, este vorba de e-mailuri, mesaje video şi audio. Ziarul american a publicat şi o informare internă a NSA din 9 ianuarie, primită tot de la Snowden, în care serviciul secret arată cum face pentru a accesa datele userilor Google şi Yahoo.
    Noutatea este că datele sunt colectate automat, fără ca firmele amintite să ştie şi fără o decizie judecătorească în acest sens. Departamentul juridic al Google s-a declarat consternat: “Suntem copleşiţi de cât de departe a mers guvernul pentru a colecta informaţiile din reţelele noastre private”, a declarat un purtător de cuvânt al concernului. NSA s-ar fi folosit de punctele slabe ale comunicaţiilor prin Internet. “După câte se pare, datele au fost colectate direct din cabluri”, explică Holger Bleich, redactor la publicaţia de specialitate c’t. “Asta funcţionează cel mai bine în locurile unde cablurile sunt reconectate, la întăritorii de legătură aflaţi în apă sau la staţiile în care cablurile ies din apă pe pământ.” Expertul crede că este posibil ca serviciile secrete să intervină direct şi asupra cablurilor aflate sub apă.

    “Calitatea criminală” a lui Muscular

    Pentru că toate aceste acţiuni se întâmplă în străinătate, programul Muscular poate astfel evita toate prevederile legale valabile în SUA. La programul Prism, NSA a fost nevoită mai întâi să ceară firmelor acces. Un tribunal special. Foreign Intelligence Surveillance Court, analizează apoi dacă cererea este justificată. Abia apoi sunt obligate concernele online să furnizeze date NSA. La Muscular, aceste impedimente juridice nu mai există.

    Politicianul ecologist Jan Philipp Albrecht coordonează un comitet al Parlamentului European care se ocupă de afacerea NSA. El s-a aflat la Washington pentru convorbiri cu partea americană. Despre noul program “Muscular” el spune că are o “orientare criminală”, pentru că realizează atacuri cibernetice asupra infrastructurii unor firme private.
    NSA respinge deocamdată acuzaţiile. Agenţia nu ar avea acces direct la serverele Google şi Yahoo, potrivit şefului NSA Keith Alexander. “Pentru asta am avea nevoie de o hotărâre judecătorească prin intermediul FBI.” Iar vizaţi nu ar fi milioane de useri, ci doar mii, doar în cazuri în care există suspiciunea de terorism.
    Potrivit lui Jan Philipp Albrecht, cetăţenii europeni au fost până acum total neprotejaţi în faţa spionajului electronic american. “Se încalcă astfel dreptul comunitar şi dreptul penal în ţările UE, de exemplu în Finlanda, unde servere de firme au fost atacate de NSA.” Se încalcă astfel şi tratate internaţionale care protejează datele cetăţenilor.

    Prea puţină protecţie de la Google & Co?

    Firmele online, cu care s-a întâlnit de asemenea europarlamentarul Albrecht în America, ar fi la rândul lor foarte îngrijorate de spionarea clienţilor, ceea ce le va crea în cele din urmă probleme şi concernelor: “Numeroşi clienţi cu conturi de e-mail la Google sau Yahoo se vor gândi de trei ori înainte de a le mai folosi, ştiind că cineva poate oricând să le afle conţinutul.”
    Pentru specialistul în informatică Holger Bleich, concernele online sunt şi ele vinovate, pentru că ar fi fost atât de naive încât să creadă că serviciile secrete le informează de fiecare dată când le accesează informaţiile. El reproşează în special Google şi Yahoo că nu-şi protejează transferurile de date între centrele lor aflate în lumea întreagă: “Datele noastre ajung din America în Finlanda şi apoi în Irlanda, de exemplu, fără ca aceste transferuri să fie securizate în vreun fel.” Nimic nu s-a schimbat de la dezvăluirea practicilor NSA.

    Critici la adresa Marii Britanii

    Europarlamentarul Jan Philipp Albrecht pledează pentru o poziţie mai dură a UE împotriva Americii în acest caz. Dar şi faţă de Marea Britanie, unde serviciul secret GCHQ ar fi implicat în mod similar în acţiunile se spionaj civil: “Este total inacceptabil că un stat membru îşi permite să încalce toate regulile şi drepturile de bază ale Uniunii, doar invocând securitatea naţională şi fără a accepta cele mai mici critici cu privire la aceste proceduri.”
    Pentru utilizatorii privaţi de Internet, specialistul Holger Bleich nu vede nicio modalitate de protejare a intimităţii lor online în faţa serviciilor secrete: “În principiu, userii nu au nicio şansă”.