word-monitor

Category: Editorial

  • Nesimţire şi stalinism

    Nesimţire şi stalinism

    Nu-i aşa că trăim într-o ţară minunată? Într-un oraş minunat? În nişte locuinţe minunate? Nu-i aşa că-i minunat că avem nişte conducători minunaţi, care fac totul, da’ absolut totu’ ca să ne facă nouă viaţa de zi cu zi minunată? Eee, că nu reuşesc treaba asta decât din an (electoral) în paşti (ăla al cailor), e doar un amănunt. Care nu ar trebui să ne abată nouă atenţia de la minunăţia vieţii pe care o trăim la alte mici detalii de genul frigului din apartamente, a lipsei de apă caldă, a nesimţirii de care dau dovadă, de mai bine de douăj’ de ani indivizii de varii sexe care se perindă la fruntea operatorilor locali de căldură, apă caldă, etc, etc… Şi nu numai ei: bunăoară, câţi dintre noi ştim că un alt soi de individ, pompos autointitulat „preşedinte de asociaţie”, are nu doar dreptul de a-şi încasa salariul fără întârzieri şi în integralitatea lui, dar şi obligaţia de a pune, la figurat, biciul pe spinarea rău-platnicilor din asociaţia pe care o păstoreşte (cel puţin la nivel declarativ) şi nu are voie să le permită acestora să aibă datorii mai vechi de 90 de zile la întreţinere. În cazul în care nu reuşeşte acest lucru, înseamnă că e incompetent şi trebuie (atenţie, trebuie!) schimbat. Ştiaţi asta? Probabil că nu. Şi, oricum, ăsta e doar una dintre părţile problemei.
    Căci vinovaţi nu sunt doar preşedinţii de asociaţii şi administratorii acestora, ci şi cei care au făcut, de-a lungul timpului, hemoroizi de atâta frecat distinsele dosuri prin fotoliile directoriale, fără să facă nimic în afară de a primi salarii nesimţite. Toţi condamnau comunismul şi pe comunişti, toţi se plângeau cu lacrimi de crocodil de „greaua moştenire”, dar nimeni nu a avut curajul să spună: bă, restanţierilor, dacă nu plătiţi un serviciu, nu mai aveţi parte de el! Era şi greu, de altfel, fiindcă majoritatea „uitucilor” (asta ca să nu le spunem pe nume, adică nesimţiţi), erau (şi sunt, în continuare, că n-au murit) fie ştabi de prin administraţia locală, fie poliţişti cu apucături de miliţieni, fie magistraţi care aplicau legea doar în interes propriu, fie pseudo-revoluţionari care „luptaseră” crâncen din spatele canapelei, pe când se transmitea revoluţia la televizor, fie foşti activişti deghizaţi în „pensionari sărmani” cu pensii de 3-4.000 de lei pe lună. Şi cum să-ţi permiţi să-i superi pe alde ăştia? Dacă nu se mai duc la vot sau, mai grav, Doamne fereşte!, dacă se duc dar votează cu altul?
    Mai simplu ar fi fost, măcar din punct de vedere „politic”, să fi implementat facturarea individuală, că timp au avut, în toţi aceşti ani. Dar asta ar fi însemnat să mai şi muncească, iar directorimile de la fosta regie de termoficare nu au avut şi nu au nici acum habar ce înseamnă această noţiune; e prea abstractă pentru ei… Singurul lucru pe care-l ştiu, şi-l aplică cu osârdie, e celebra zicere comunistă (eeii, pe asta o admiră, o consideră chiar principiu de viaţă): „ziua trece, leafa merge, noi ne facem că muncim”. Şi merge leafa, şi încă bine, pentru că un şeful cel mare peste calorifere încasează, lunar, un „mizilic” de mai bine de cinşpe mii de lei. Noi. Este că-i bine?
    Halal să le fie! Şi lor, că au găsit atâta vreme nişte proşti care să-i suporte, şi nouă, că am fost tâmpiţi şi am acceptat nesimţirea lor.

  • Suflă vântul din toate părţile

    Suflă vântul din toate părţile

    Era pe vremuri o zicală cam aşa: „Afară frig, în casă frig, deschid fereastra larg şi strig: îţi mulţumesc partid iubit, că m-ai călit!” Noi, ăştia născuţi prin „epoca de aur”, suntem ceva mai căliţi, dar ce ne facem cu cei mici, îi călim şi pe ei, să vadă şi ei cum am trăit noi pe vremea lui Ceaşcă? Ca să nu mai zic de vântul care suflă prin buzunarele celor mai mulţi dintre noi, făcându-ne să uităm şi de frigul din casă, bucurându-ne că nu s-a dat drumul încă la căldură, nu de alta, dar poate până vine cu adevărat iarna achităm restanţele la întreţinere de iarna trecută. Mă uitam chiar ieri prin piaţa centrală, multe gospodine au ajuns să cumpere ca pe vremurile de tristă amintire gheare de pui, gâturi de pui, şlunguri, bojoci sau mai ştiu eu ce resturi de animale mai scot producătorii ăştia pe piaţă. Oare ce mâncăruri bune mai pot face din te miri ce şi mai nimic?
    O altă chestie pe care am observat-o: uite, de exemplu, într-un magazin, carnea tocată amestec costă 17 lei kilogramul, iar în altul doar 14 lei. Oare diferenţa asta de trei lei la kilogram să fie dată de modul în care şi-a crescut fiecare animalele? Adică porcul unuia a mâncat „eco” iar al celuilalt doar lături? Cred că aici ar trebui să intervină careva care să reglementeze preţurile, deşi atunci ar spune unii că n-ar mai fi democraţie sau că nu s-ar mai chema economie de piaţă.
    Vântul suflă a pagubă şi prin sportul românesc, prin mai toate sporturile pierdem ba în ultimele minute de prelungire, ba o luăm urât încă de la începutul jocului. Dar toată lumea vorbeşte peste tot că mai avem şanse să ne calificăm la Mondiale, că ar trebui adus Mutu la Naţională, că ar trebui gonit Piţurcă. Nu mai cred în nici o calificare, cred că nici nu mă mai uit de azi înainte la nici un meci de fotbal, am să mă uit pe la popice, pe la fotbal american sau văd eu pe ce sport mă axez, numai fotbal nu.
    Un alt vânt păgubos suflă şi prin Parlamentul şi Guvernul României – omuleţii ăia ne cam mănâncă degeaba banii; aţi mai auzit de vreun proiect legislativ, de vreo hotărâre de guvern care să ne aducă şi altceva în afară de scumpiri? Că ne-au ieftinit pâinea o fi fost bine, numai că îmi pare ori că am început să mănânc mai multă pâine de atunci, ori brutarii s-au apucat să micşoreze gramajul la pâine, cert este că mi s-a mărit consumul de pâine şi asta seamănă a vânt de sărăcie. Şi nu numai eu am observat asta, am auzit mulţi oameni spunând că li se par pâinile şi covrigii mai mici.
    Măcar dacă nu scumpeau utilităţile, poate aşa mai suporta omul şi frigul din casă, mai băga un radiator în priză, îşi permitea poate şi un aparat de aer condiţionat sau îşi monta un încălzitor pe gaze. Dar când gazele s-au scumpit, când factura la energie s-a făcut cât o zi de post, rabdă omul şi aşteaptă vântul schimbării.

  • Prefectul şi caltaboşul

    După un director de Direcţie Sanitar Veterinară, un prim procuror şi un deputat, Galaţiul se poate „mândri” că are şi un prefect trimis în judecată pentru corupţie. Ce să mai… le-a adunat cam pe toate: trafic de influenţă, şantaj, abuz în serviciu. Sincer, am rămas destul de surprins când am văzut faptele care i se reţin lui Emanoil Bocăneanu pentru că l-am cunoscut acum câţiva ani şi mi s-a părut un tip de treabă. Politicos, stilat, un om care avea cuvintele la el, dar, aşa cum s-a dovedit de atâtea ori, aparenţele înşeală. Desigur, procurorii anticorupţie trebuie să şi probeze toate aceste acuzaţii, dar este greu de crezut că ar fi plecat la război fără arme. Din experienţa mea pe justiţie, puţini sunt cei care au scăpat necondamnaţi după ce au fost trimişi în boxa acuzaţilor de către DNA, iar dacă au făcut-o, a fost pentru că comiseseră fapte minore de corupţie.
    Ce deranjează cel mai mult la acest tablou este maniera în care se procedează pentru a angaja diverse persoane sau a le menţine pe altele în funcţii. Stilul moldovenesc, cu mici „atenţii” sau cotă parte din banii obţinuţi din contracte de prestări servicii se aplică mai mult ca niciodată. Dureros este că tocmai reprezentantul Guvernului în teritoriu s-a dedat la aşa ceva, ţinând cont că era garantul respectării legii în judeţul Galaţi. Un alt dosar cu puternice implicaţii politice tocmai ce a ajuns pe masa judecătorilor, iar dacă toate acele acuzaţii se vor dovedi adevărate, aşa zişii politicieni gălăţeni sunt mână în mână de ani de zile pentru a-şi rezolva afacerile şi interesele camarilei care îi înconjoară. Suspiciuni existau de ceva vreme în acest sens, dar acum am avea confirmarea clară a acestui fapt. Dacă lucrurile stau aşa, se dovedeşte încă o dată că cei aflaţi pe diverse funcţii nu sunt interesaţi nici cât negru sub unghie de amărâtul de cetăţean, care îşi plăteşte cu o încăpăţânare sadică taxele şi impozitele, în speranţa că măcar va fi tratat corect. Ãsta este motivul pentru care mulţi dintre concitadinii noştri au ales să plece unde au văzut cu ochii, după ce au văzut că, indiferent ce ar fi făcut, nu aveau cum să reuşească prin forţele proprii, ci doar „ungând” pe cine trebuie sau având pile. Este cauza principală a eşecului societăţii româneşti de după Revoluţie şi, în ciuda condamnărilor şi chiar a confiscărilor de averi, fenomenul nu pare să se diminueze. Boala s-a cronicizat atât de mult, că şpaga şi nepotismul au devenit chestii normale, cotidiene, fără de care comunitatea nu ar putea exista. Acesta este sentimentul care mă încearcă după ce am scris atât despre corupţie şi am vorbit cu zeci de oameni care s-au lovit de această problemă.
    Ce e de făcut? Aşa cum am scris de atâtea ori, totul ţine de educaţie, pentru că este greu de crezut că actuala generaţie se mai poate schimba, şi asta în primul rând pentru că nu vrea să o facă. Doar aşa avem ceva şanse să ieşim din mocirla în care ne-am afundat de mai bine de 20 de ani şi sper că vom avea curajul să facem acest pas, altfel nu vom avea niciun viitor.

  • Primul pas pentru a trăi mai bine, cel mai dificil

    Că omul este sortit să trăiască într-o continuă incertitudine pentru că nu are aptitudinile de a-şi cunoaşte viitorul, asta e cunoscută de toţi. Nu ştim ce ne rezervă ziua de mâine – dacă vom mai avea loc de muncă, dacă o ţeavă din apartament se va sparge, dacă un şofer incompetent nu ne va lovi, dacă vom contracta, cumva, o bacterie din autobuz sau mai ştiu eu ce alte întâmplări nefericite. Nu ştim nimic din ceea ce ni se va întâmpla în viitor, dar măcar putem şti ce anume punem pe masă. În această privinţă avem liberul arbitru şi nu avem nicio scuză că avem în frigider doar prostii.

    Trăim vremuri în care mâncarea din vitrine nu mai e sigură şi noi trebuie să fim cu mare băgare de seamă. Acest lucru ne face să suflăm şi în iaurt, deoarece nimic nu mai e sănătos şi integritatea noastră corporală nu mai e respectată de către producător sau chiar vânzător, care depozitează alimentele doar el ştie în ce condiţii. Astfel, dacă tot nu avem siguranţa integrităţii alimentelor, noi măcar putem să le alegem pe cele care ne dăunează mai puţin, sau chiar deloc organismului. Aici putem interveni.

    Cu toţii ştim că au fost organizate foarte multe activităţi şi informări cu privire la grija la alimentele pe care trebuie să le consumăm pentru a fi sănătoşi. Cu toate acestea, numărul persoanelor obeze creşte exponenţial şi al celor care suferă de diferite boli cauzate de o alimentaţie greşită. În contextul prezentat, mă gândesc că toţi ştiu că sucurile acidulate, cafeaua, ţigările, alcoolul, şi celelalte alimente nesănătoase, foarte sărate sau condimentate ne otrăvesc organismul. Dar ştim foarte bine că e cale lungă de la a zice până la a face şi alegem să rămânem în zona noastră de confort, alegând din vitrine ambalaje colorate cu alimente gustoase, dulci, sărate care să ne facă seara mai plăcută atunci când stăm în faţa televizorului.
    Ceea ce vreau să subliniez prin rândurile de mai sus este faptul că nu ştim ce ne aşteaptă mâine, dar hrana are un rol important în viaţa noastră pentru că e vitală şi în această privinţă putem interveni. Nici nu ştim cât de bine ne va fi şi ce viaţă frumoasă vom avea dacă ieşim din zona de confort şi tratăm cu seriozitate orice problemă. Doar primul pas e mai greu de făcut.

  • Performanţa din şcoală merită recompensată

    Performanţa din şcoală merită recompensată

    Am citit undeva că un oraş din România recompensează elevii cu sume deloc de neglijat, în cazul în care aceştia încheie anul cu zece pe linie. Aşa cum am menţionat, sumele sunt destul de atractive, pornesc de la 500 de lei şi pot ajunge până la 3.000 de lei (!) dacă elevul este silitor şi are rezultate remarcabile şi la olimpiade ori la alte concursuri importante. Acest aspect nu mă face decât să laud iniţiativa celor care au avut un cuvânt de spus deoarece copiii merită încurajaţi şi, mai ales, răsplătiţi. Prin decizie sunt încurajaţi elevii să înveţe şi să devină mai buni prin educaţie, dar sunt încurajaţi şi copiii nevoiaşi să se autodepăşească şi să meargă în continuare la şcoală.
    Sunt convinsă că mulţi dintre noi cunoaştem cazuri de copii care, deşi proveneau dintr-o familie cu mari probleme din punct de vedere financiar şi social, promiteau mult la şcoală şi profesorii le lăudau munca şi rezultatele. Dar, de multe ori, atunci când se încheia un ciclu de învăţământ sau chiar mai devreme, copiii respectivi erau nevoiţi să renunţe, deoarece trebuiau să muncească atfel încât să contribuie cu bani în casă. Nu e nimic mai trist ca un copil care vrea sa înveţe, e dornic să citească, să fie nevoit să le lase baltă ca să îşi facă datoria de membru al casei în care lucrurile nu sunt prea roz. Nu ar fi rău ca şi autorităţile gălăţene să demareze o astfel de acţiune şi să recompenseze cu premii substanţiale copiii silitori. Din câte îmi amintesc, elevii foarte buni primeau o bursă de merit, dar sumele acordate erau derizorii, iar concurenţa din clase nu exista, că nu prea aveau de ce din acest punct de vedere.
    Astfel, aşa cum am spus mai sus, şi copiii din Galaţi ar trebui recompensaţi şi nu doar olimpicii (e drept ca aceştia să aibă beneficii mai mari, deoarece muncesc mai mult), care provin din puţine licee gălăţene, cu o notorietate în această privinţă. Părerea mea e că ar trebui “băgaţi în seamă” şi cei care nu au obţinut rezultate bune la olimpiade, dar la clasă sunt cei mai buni. Astfel de exemple sunt foarte multe şi merită stimulate cumva pentru că, în acest fel, oraşul va avea oameni pregătiţi şi capabili.

  • Nu subestimaţi natura!

    Ne place sau nu, uite că suntem la mâna naturii care, parcă din ce în ce mai des, ne aduce aminte cât de mici suntem în faţa capriciilor ei. Nu mai departe de săptămâna trecută ciclonul Haiyan care i-a lovit pe filipinezi, considerat a fi cel mai puternic uragan de când se fac măsurători meteorologice, ne-a uimit prin forţa cu care s-a năpustit peste casele oamenilor, provocând distrugeri de proporţii apocaliptice. De unde oare a apărut o asemenea viteză a vântului, cre după cum au anunţat specialiştii, ajungea uneori la 380 de km/oră în largul coastelor filipineze?

    Oare nu cumva marile puteri ale lumii au mai făcut niscaiva experimente cu cine ştie ce arme teribile? Pe la noi, uite că de când s-a cutremurat pământul prin zona Izvoarele de vreo 300 de ori, s-au gândit şi oamenii ăia de prin palatele capitalei care şi aşa nu aveau ce legi în folosul omului de rând să mai născocească şi au venit cu ideea de a învăţa copiii prin şcoli cum să se comporte în caz de cutremur, aşa cum fac şi japonezii de zeci de ani.

    Nu-i rău, numai că degeaba înveţi copilul să se ascundă sub bancă dacă banca asta se află într-o şcoală de pe vremea lui Tutankhamon, care deşi o fi fost dotată cu o bulină roşie indicând faptul că prezintă risc ridicat de dărâmare în caz de cutremur, după curăţenia din vară, după spoiala cu var sau după o izolaţie cu polistiren pe dinafară, a rămas şi fără bulină. Părerea mea este că decât să înveţi oamenii să se ascundă sub tocul uşii, pentru asta alocând probabil şi niscaiva bani de la bugetul statului, mai bine s-ar apuca cei responsabili de trebuşoara asta şi ar consolida clădirile considerate cu risc seismic ridicat, chiar dacă numărul lor per total ţară este destul de mare.

    Numai la noi, în Galaţi, sunt în jur de 160 de astfel de imobile. Chestia e că majoritatea lor au fost expertizate, îmbulinate sau nu, numai că atunci când vine vorba de consolidări edilii oraşului dau din colţ în colţ punându-ne în faţă eterna scuză: „Nu sunt bani”. Poate, Doamne fereşte de vreun cutremur mai serios, după aceea vor găsi bani pentru a ridica alte blocuri sau case în locul celor făcute una cu pământul.

    Vă asigur că şi atunci, ca şi acum, tot placa aia ne-o vor pune, chiar dacă îşi vor pune cenuşă în cap pentru a ne arăta cât de rău le pare. Stai să vezi, că până la cutremur mai e puţin şi vine iarna, ia să-i vezi cum or să dea iar vina pe stihiile naturii, pentru că asta e, nu te poţi pune cu natura, oricâte utilaje ai avea şi oricâtă sare împrăştii pe străzile oraşului. Dar până la cutremure şi zăpezi, vine sfârşitul anului şi ne aşteaptă ceva mai rău decât stihiile naturii, ne aşteaptă valul de scumpiri anunţate de finanţiştii noştri. Aşa că guvernanţii noştri au dat mâna cu natura ca să ne fie cât mai „bine”.

  • Corupţia mică face contul mare

    Deşi în ultimii ani s-a înmulţit considerabil numărul persoanelor trimise în judecate pentru corupţie, în special a celor care ocupă funcţii de conducere, fenomenul pare să ia amploare.

    Explicaţia este relativ simplă: românul, când se vede pe o funcţie, fie ea cât de mică, nu poate rezista să nu dea din coate ca să îşi rotunjească veniturile sau să îşi favorizeze apropiaţii. Totul porneşte de la educaţie, practic de la maniera în care fiecare din noi înţelege să se comporte în spaţiul public şi, mai ales, la locul de muncă. Cum mulţi dintre cei care se găsesc pe un loc călduţ de şef nu prea au habar despre ceea ce aminteam anterior, promovările şi destituirile se fac cu un pronunţat subiectivism, mai ales când ele vin din mediul politic. Este încurajator că multe astfel de personaje au făcut cunoştinţă cu boxa acuzaţilor şi e şi mai bine că o parte dintre ei provin din justiţie, cum ar fi spre exemplu fostul prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi, Roşca Caloinescu.

    Omul transformase instituţia într-un soi de feudă, unde deciziile de trimitere în judecată sau de scoatere de sub urmărire penală se făceau după bunul plac al respectivului, nu după ce spunea legea. Nu vreau să amintesc de cazul Boldea, unde aproape totul seamănă cu o mare fumigenă, din care la sfârşit nu va rămâne mare lucru. E cazul să vorbim totuşi de o altă trăsătură proastă de caracter a românului: turnătoria. Când e încolţit, ar fi în stare să îşi toarne şi familia, numai să scape mai repede din puşcărie.

    Desigur, nu putem generaliza, dar din ce văd, se pare că ăsta este trendul în multe dosare de corupţie. Ironia face că mulţi care apelează la astfel de metode, cum se pare că e şi cazul lui Boldea, îşi pun piedică singuri, pentru că cei pe care i-au numit în denunţurile lor intraseră deja în vizorul procurorilor anticorupţie şi, în final, nu se vor alege cu reduceri ale pedepselor. Trimiterea în judecată a unor astfel de persoane nu are efectul scontat asupra populaţiei şi nici nu îl va avea.  

    Singura modalitate prin care putem efectiv să diminuăm fenomenul corupţiei indiferent de mediul din care provine, este educaţia. Poate părea ciudat, dar este cât se poate de real, iar noi nu am ajuns încă la această concluzie pentru că nu vrem să acceptăm că este atât de simplu. Americanii s-au confruntat cu o problemă similară, în special în statele în care pedeapsa cu moartea este încă în vigoare. S-a constatat că infractorii nu se tem să ia viaţa victimelor, chiar dacă îi paşte injecţia letală, ba dimpotrivă, numărul de omoruri a crescut. Soluţia a fost o mai bună educare a tinerilor, în special a celor proveniţi din familii dezorganizate sau aflate la limita sărăciei, iar rezultatele nu au întârziat să apară. E şi mai simplu de atât. Când nu mergem o perioadă, constatăm că muşchii s-au atrofiat şi avem nevoie de exerciţiu fizic pentru a ne reveni. Aşa este şi cu corupţia. Când nimeni nu ţi-a arătat ce înseamnă asta şi ce efecte poate avea asupra ta şi a familiei tale, singura modalitate de a înţelege este când ajungi în spatele gratiilor, toată averea îţi este confiscată şi constaţi că în bună parte viaţa ta s-a cam terminat.

  • Din nou, strigăm sub apă!

    Ca de obicei, atunci când cuţitul îi ajunge românului la os, face ce a mai făcut în fiecare an din 1990 încoace, adică se adună şi protestează în faţa guvernanţilor. Aşa se face că până acum au ieşit în stradă medicii, profesorii, şoferii şi din când în când pensionarii. Numai că, tot ca de obicei, guvernanţii îşi bagă dopuri în urechi, se baricadează în turnurile lor de fildeş şi se fac că plouă. Ar mai trebui să mai iasă în stradă şi toţi oamenii care din varii motive au rămas fără locuri de muncă, oamenii care nu numai că nu cer măriri de salarii ci doar un loc de muncă plătit măcar cu salariul minim pe economie. Numai că ăştia, ori de foame, ori din cauză că s-au lămurit cu cine au de-a face, ori pentru că nu are cine să-i organizeze, să-i adune, uite că ei nu ies în stradă.

    Aşa ceva ar trebui să se numească ”Marşul foamei” şi cred că ar aduna cu mult mai mult decât au scos în stradă medicii, profesorii şi şoferii la un loc, nu de alta dar sunt cu mult mai mulţi cei care în România de azi nu au un loc de muncă sau care muncesc la negru pe te miri ce. Numai dacă aţi vedea câtă suflare de oameni se adună în fiecare dimineaţă la ”cap de pod” undeva pe fosta 6 Martie, sau la piaţa ruşilor, înghesuindu-se să încapă în dubiţe, camioane sau cine mai ştie ce mijloace de transport, pentru a se duce la fermele din Bădălan pentru a munci zi-lumină pentru 40 de lei şi o paporniţă cu morcovi sau pătrunjel… Banii ăştia cine îi contorizează, cine îi impozitează, de unde provin… nimeni nu se întreabă… şi doar fenomenul ăsta nu e de azi, de ieri. Bine că preşedintele României susţine sus şi tare să se impoziteze şi drepturile de autor şi nu mai ştiu ce alte activităţi! Mai nou, au mai născocit o vorbă, recte mister Antonescu a scos porumbelul că accizele nu pot fi considerate impozit. Au tot promis că începând de la 1 ianuarie 2014 se vor mări salariile, pensiile, alocaţiile la copii, Victoraş Ponta chiar se bate cu pumnii în piept că tot ce au promis au realizat. Ori e dus, ori trăieşte cu capul în nori.

    Păi dacă după Revelion se scumpeşte energia electrică, se scumpeşte benzina, se scumpesc gazele, degeaba mai creşti la anul salariile, că nu mai poţi acoperi nici ce-a luat Boc, dar nici oamenii nu vor mai putea să-şi achite dările faţă de stat. Şi atunci, stau şi mă întreb: nu cumva am ajuns în situaţia în care nu mai găsim pe nimeni în stare să ne guverneze, pe careva care să facă ceva bun şi pentru amărâţii ăştia de români? Profesorii ameninţă cu grevă generală, vor să închidă şcolile, cadrele medicale vor şi ele grevă generală, să asigure doar urgenţele, numai că din toate astea cine va avea de suferit? Guvernanţii? Nicidecum… tot noi şi copiii noştri vom avea de suferit. E dreptul lor să protesteze, sunt de acord cu ei, numai că… strigăm sub apă!

  • FMI-ul, „Înalta Poartă” de azi, dă „pontofanarioţilor” liber la dijmuit

    Dovedim zilnic faptul că am uitat istoria… şi îi repetăm greşelile. Parafrazând un celebru citat, cei care îşi uită istoria riscă să îi repete, la nesfârşit aş adăuga, greşelile.

    Se tot vorbeşte de noul buget al lui 2014, plin în general de veşti triste pentru contribuabilul de rând, ca mine. Scumpiri, taxe noi sau taxe mai mici, care de fapt sunt vânt în ochi. În concluzie, cu o mână se dă şi cu 10 statul ia înapoi. Nu ştiu de ce, dar când i-am văzut pe ţanţoşii guvernanţi şi parteneri de-ai lor dând asigurări că va fi bine dar mai bagă o taxă, că măresc salariile, dar mai inventează alte 10 dări, imediat m-am gândit la fanarioţi. Afumaţi cu ardei iute ori ţinuţi spânzuraţi de picioare… asta numai şi numai să te facă să îţi plăteşti dările din ce în ce mai mari. Fumăritul, văcăritul şi tot felul de taxe – până şi pe coşul de fum de la case – erau taxe scornite în perioada fanariotă, pentru a plăti posibilitatea unor greci din Fanar, celebrul cartier al Constantinopolelui, de a sta pe tronul Þărilor Româneşti. Nu conta cât secătuiau fără sens. Chiar dacă au făcut oarecum ordine, promulgând legi şi ajutând cultura, perioada fanariotă este poate cel mai negru exemplu de fiscalitate execesivă, de oprimare şi de corupţie legiferată.

    Cei mici, care deschid acum paginile cărţilor de istorie, dar şi noi, poate, ne amintim câtă oroare producea numai gândul că, acum câteva sute de ani, oameni obişnuiţi, ca noi, plăteau scump păcatul sărăciei. Parcă era o oarecare uşurare că, oricât de rău ar fi, nimeni nu te afumă cu ardei iuţi că nu ţi-ai plătit impozitul pe casă, nu-i aşa? Numai că torturile prin care statul ia şi şapte piei de pe tine nu mai sunt poate atât de violente. Tortura fizică a fost înlocuită cu cea psihică, biciul cu nesiguranţa continuă iar ratele băncilor leagă iobagul de glie mai eficient decât o făceau stăpânii. Culmea e că riscul de revoltă e calmat cu televizorul sau tot felul de spectacole stradale, să uite proştii că muncesc doar pentru taxe şi rate. Acum nu Înalta Poartă ne trimite străini să ne ia şapte piei de pe noi. O fac la fel de eficient FMI-ul, Ponta şi ai lui, care nu au nici măcar scuza că ar fi străini. Pontofanarioţii de azi sunt poate mai răi decât cei de ieri.

    Tot aud oamenii spunând „nu mă uit la ştiri, ci pe Discovery”. Bună treabă, dar dacă nici nu vrei să ştii ce se întâmplă la tine în ţară, atunci nu e de mirare că o altă palmă trasă de stat pare ceva obişnuit. Iar noii fanarioţi domnesc.

  • Mai bolnavi decât sistemul sanitar

    Mai bolnavi decât sistemul sanitar

    Am fost nevoit să petrec câteva ore la Urgenţe alături de cineva drag şi, sincer să fiu, nu ştiu care este starea sufletească care m-a încercat mai mult. Este greu să vezi atâta lume bolnavă, dar mai ales să constaţi că aproape jumătate din cei aflaţi acolo cu diverse probleme medicale erau adolescenţi sau tineri până în 25 de ani. O altă bună parte din cei ajunşi în grabă la Urgenţe erau persoane implicate în diverse altercaţii. Este suficient să luăm doar acele categorii amintite ca să observăm o simptomatologie, ca să mă exprim în termeni medicali, o stare de fapt. Datorită regimului alimentar şi de viaţă nesănătos, tinerii ajung cu o frecvenţă din ce în ce în mare mai degrabă la Urgenţe decât la discotecă. Mănâncă orice, de oriunde, fumează şi beau alcool pentru că aşa o cere anturajul, iar de aici până la momentul când organismul cedează nu mai este decât un pas.

    Mai avem parte şi de un alt adevăr trist legat de adolescenţi. Mulţi părinţi au fost şi sunt de-a dreptul inconştienţi legat de regimul de viaţă, împrumutat, de altfel, cu atâta lejeritate de către odrasle. Mame care fumează ca turcii când sunt însărcinate sau când alăptează copii, ca să nu mai spun de consumul de alcool… Chiar dacă sunt sănătoşi tun, copiii lor dezvoltă în timp boli grave, ce se dovedesc de multe ori fatale. Şi aşa ajungem la peisajul trist de la Urgenţe, la care am asistat şi eu preţ de câteva ore.

    La fel de grav este şi faptul că am devenit o naţie extrem de arţăgoasă, puse pe harţă din te miri ce. Cred că am văzut vreo patru cazuri de bărbaţi cu ochii vineţi, nasul spart sau tăieturi destul de adânci pe frunte sau alte zone ale corpului după ce au fost implicaţi în diverse conflicte stradale cu diverse persoane.

    Am aterizat în democraţie total nepregătiţi de ce înseamnă acest lucru, iar mulţi dintre noi asociează libertatea cu dreptul de a spune şi a face orice ne trece prin cap. Zilele trecute mi-a fost dat să asist la o scenă desprinsă parcă din filmele cu gangsteri. Un individ l-a pocnit în faţă pe un tânăr pentru că acesta din urmă „îndrăznise” să trimită un maidanez la plimbare. Personajul trist de care vorbesc acum crede deci că poate face legea oriunde s-ar afla doar pentru că are 1,85 şi 90 de kilograme.

    Am mai spus-o şi o repet: fie avem o societate în care cu adevărat se aplică legea, fie nu avem. Nu există cale de mijloc, o zonă gri, cum le place multora să spună. În momentul de faţă, aşa cum ştim cu toţii, avem legi, dar ele se aplică pe principiul „unii sunt mai egali ca alţii”.

    Din păcate, nu există o pastilă magică cu care să rezolvăm aceste probleme, ci doar un plan pe termen mediu şi lung, dacă suntem dispuşi să îl punem în practică. Vor mai trece una sau două generaţii până când să putem spune că lucrurile au început să se aşeze cu adevărat. Până atunci nu putem decât să să încercăm să păstrăm lucrurile într-o relativă normalitate, cu un pronunţat accent pe partea educţională şi de prevenire, iar acolo unde nu merge, legea trebuie să îşi spună cuvântul.