Au trecut Serbările Galaţiului şi, din câte am observat, caloriferele încă sunt calde. Nu fierbinţi, doar calde. Aşa cum era de aşteptat, municipalitatea nu a găsit încă o soluţie prin care să-i separe pe bun-platnici de datornici. Am crezut şi eu, precum mulţi alţii, că vom avea caloriferele calde doar de mult aşteptatele Serbări, dar acum pot să extind perioada – după Anul Nou poate rămânem iar în frig. A fost acordat un ajutor de la Guvern şi avem căldură, deocamdată.
Nu ştiu şi nici nu vreau să găsesc soluţii şi modalităţi de colectare a banilor de la datornici care ar putea fi puse în practică. Şi nici nu o să merg la vecini să îi îndemn să plătească măcar puţin, din bunăvoinţă. Apartamentul în care locuiesc are datoriile la zi şi doar atât mă interesează. Am observat, la intrarea în scara blocului, că administratorul asociaţiei de locatari din care fac parte a afişat un anunţ prin care făcea apel la cei rău-platnici să îşi plătească datoriile, din respect pentru vecinii lor. Culmea este că în scara în care locuiesc, apartamentul care are cele mai mari datorii găzduieşte oameni care nu ştiu să citească. La modul cel mai serios. Bineînţeles, sunt convinsă că aceştia au fost abordaţi şi verbal dar nici nu au fost afectaţi de situaţia în care se află, pentru că nu au făcut nimic până acum. Ani de zile au văzut că lucrurile merg în continuare chiar şi fără o contribuţie, deci au considerat că mai bine să plătească vecinii şi ei să îşi vadă de ale lor. Mai ales că multe dintre preţuri vor creşte.
Ştiu că s-a ajuns în imposibilitatea de a ne mai furniza căldură în iarna aceasta, dar puteau fi făcute demersuri pentru a fi colectată o parte din datorie încă din primăvară sau din vară. Aşa cum porcul nu se îngraşă în Ajun, nici locatarii care ignoră datoria la întreţinere cu anii nu pot achita măcar o parte acum, înainte de Crăciun. Chiar dacă sunt constrânşi de frigul din case. E drept, unele familii poate nu au de unde. Dar sunt şi unele care chiar nu vor. Şi aici nu arunc vorbe în vânt degeaba! Nu vreau să mai comentez cum, de-alungul timpului, datoriile astronomice ale locatarilor au fost trecute cu vederea şi de către autorităţi şi celelalte instituţii îndrituite. Până acum a domnit un somn adânc în tot Galaţiul. Rămâne să vedem dacă ne-am trezit cu adevărat sau dacă ne-am deranjat doar puţin pentru a schimba poziţia. După Anul Nou. Ceva trebuie făcut şi repede, deoarece mai sunt câteva luni de iarnă.
Category: Editorial
-
După sărbători, potopul?
-
Brand local de Sărbători: nebunia în trafic
Haosul din trafic, de Sărbători, a devenit de acum un brand nu doar al Galaţiului, dar se pare că şi al altor oraşe. Din păcate, pe cel din Galaţi îl simţim mereu pe pielea noastră, aşa că e greu de ignorat. Recent s-au terminat Serbările Galaţiului, dar şi cele legate de 1 Decembrie, Ziua Naţională. Nu ştiu câţi s-au bucurat, dar ştiu sigur destui care au înjurat cu foc, prinşi în ambuteiajele (mai ales în cele de pe strada Brăilei) provocate de închiderea altor artere de circulaţie, în special a Falezei Superioare. Acum, dacă tot s-au închis nişte artere de circulaţie, ca lumea să se poată bucura, să meargă din stand în stand şi să cumpere câte ceva, poate că ar fi trebuit ca şi CINEVA să ia în calcul şi fluidizarea circulaţiei pe arterele rămase deschise. Ceea ce însă, orice gălăţean ştie, nu s-a întâmplat. Maşinile s-au înghesuit cum au putut, mai ales spre Inelul de Rocadă, au avut loc şi tamponări, ba chiar şi un accident. Asta însă nu a contat, se pare, deoarece cam în fiecare zi a Sărbătorilor haosul a continuat.
Din experienţa anilor trecuţi deja ştim că orice închidere a circulaţiei pe o şosea, mai ales pe una intens circulată cum e cea a Falezei Superioare, are ca efect blocarea celor rămase deschise din cauza afluxului mare de maşini, dar şi a nerăbdării unora din trafic care le fac viaţa grea celorlalţi. Şi nu se întâmplă neapărat de Sărbătorile Galaţiului, ci în timpul tuturor celorlalte sărbători care au ca efect şi închiderea unor rute de circulaţie pentru amenajarea de scene, de târguri ş.a.m.d. Asta nu înseamnă că nu mai trebuie făcut ceva în oraş de Sărbători, dar nici nu înseamnă că oamenii trebuie să sufere şi în cel mai bun caz doar să se enerveze, prinşi în cozi infernale în trafic. Cum nici pe toţi participanţii la trafic nu te poţi baza ca să nu complice şi mai mult aglomeraţia de pe străzi. Cred că aici ar trebui să intervină cineva. Şi nu doar să stea frumos, ca la paradă, ci să fluidizeze practic circulaţia. Că ar fi poliţia locală, că ar fi cea naţională, până la urmă nici nu contează, dar poate că, de alte serbări şi sărbători, se va face un pic de ordine şi în trafic. Simpla prezenţă în trafic a unor poliţişti (locali, se pare că au fost) nu înseamnă nimic dacă ei nu intervin efectiv să fluidizeze circulaţia. Iar această intervenţie trebuie să fie constantă până la reluarea normală a circulaţiei, altfel de haos în trafic nu se scapă. -
S-au mai dus nişte sărbători…
Iaca, a trecut şi Sf. Andrei, au trecut şi sărbătorile Galaţiului, unii s-au bucurat, unii nu, cine a fost Andrei a primit niscaiva cadouri, cine a fost doar gălăţean s-a mulţumit doar să inspire fumul micilor sau al pastramei oferită ca de obicei (contra cost) de cei avizi să facă un ban în zilele astea. Mi-aş fi făcut şi eu un stand unde să vând fericire la gram românilor din urbea mea natală, aş fi făcut nişte punguţe de-alea de un leu cincizeci sulul, umplute doar cu aer, şi le-aş fi vândut drept fericire la pungă, nu de alta, dar pe Faleza Superioară numai asta nu s-a vândut. Cine a avut ”coroclei” prin buzunare a mâncat şi un mic, a băut şi vreun pahar cu bere sau cu vin fiert, după care s-a dus acasă fericit că a fost la sărbătorile Galaţiului şi anul ăsta. Păi mici şi bere pot să servesc în fiecare zi, asta înseamnă că sărbătoresc Galaţiul de fiecare dată când mănânc un mic sau de fiecare dată când mănânc o scrumbie la zece lei bucata de ziua scrumbiei sau a lui Pâslaru?Bine măcar că anul ăsta s-au gândit guvernanţii noştri să mai spele nişte bani cu paradele militare organizate mai în fiecare municipiu reşedinţă de judeţ, ocazie cu care şi-au mai amintit şi ei de militarii căzuţi la datorie, militari care nici măcar nu au ştiut pentru cine au luptat, pentru ce cauză dreaptă sau nedreaptă şi-au pierdut vieţile pe-acolo printre ţinuturile alea aride, unde nişte oameni (poate la fel de nemulţumiţi ca şi noi de traiul lor) încearcă să-şi facă o viaţă mai bună. Cine îi poate judeca pe talibani că vor să-şi respecte tradiţiile lor, că vor să aibă o ţară aşa cum vor ei şi aşa cum le-au lăsat-o strămoşii lor? Toată lumea spune că sunt nişte sălbatici, că au nişte reguli de viaţă de neînchipuit şi că trebuie disciplinaţi neapărat, aduşi în rândul lumii. Care lume? Cea vest-europeană, cea est-europeană, cea americănească? Dacă stai să analizezi viaţa oamenilor aşa-zis civilizaţi, că or fi ei europeni sau americani sau australieni sau ce altă naţie vreţi voi, o să vedeţi că, până la urmă, omuleţii ăia de prin Afganistan ca şi mulţi alţii de prin locurile alea pe unde şi-au băgat coada americanii, englezii, francezii şi mai nou şi noi, nu vor altceva decât să-şi vadă de tradiţiile lor, de obiceiurile lor, de viaţa lor lăsată din moşi-strămoşi. Uite, de exemplu, la noi: au trecut sărbătorile, cu huiduieli cu tot, la adresa lui Ponta, lui Băse… acum ce ne mai aşteptăm de la ”deştepţii” noştri? Eventual la o regionalizare, niscaiva scumpiri, niscaiva recalculări la pensiile de handicap, că poate nu ştiaţi, au ajuns să cheme la comisiile care se ocupă cu aşa ceva până şi pe oamenii care stau în scaunul cu rotile de zeci de ani, doar ca să fie siguri că nu dau pensii celor care i-au fentat până acum. Problema e că s-au dus nişte sărbători, urmează alte sărbători, după care mai urmează alte sărbători, aşa că… La Mulţi Ani! -
Serbările Galaţiului, cu mici şi manele
De câţiva ani ne-am obişnuit ca Serbările Galaţiului să fie un exemplu de prost gust şi mârlănie, iar 2013 nu face excepţie. Dacă de la vechea administraţie nu aveam niciun fel de pretenţie, de la actuala conducere a municipalităţii mă aşteptam să opereze schimbări de profunzime în ceea ce se doreşte a fi o sărbătoare pentru gălăţeni. Nu pot să înţeleg de ce primesc aprobări pe bandă rulantă tot soiul de indivizi, care nu au nici în clin, nici în mânecă cu alimentaţia publică, dar care au vândut în aceste zile tot soiul de porcării, pornind de la mici de calitate îndoielnică şi vin la mâna a doua. Nu poate fi trecută cu vederea nici blocarea trotuarului de pe Faleza Superioară, pentru ca şi cei care îşi fac obişnuita plimbare de seară să fie nevoiţi să înghită fumul şi mirosul de mici şi carne prăjită. Nu pot decât să constat că cei care se ocupă de acest eveniment sunt la fel de lipsiţi de imaginaţie ca naţionala României, deşi se puteau inspira din programul unor sărbători similare organizate de alte oraşe mari. Recitalul susţinut de orchestra „Lăutarii” din Chişinău este un bun început, dar lucrurile bune pot fi estompate de ţopârlănia unora dintre cei de care aminteam anterior. Dacă standul unde omul vinde mici, dar pune şi manele la maxim, este la doar câţiva metri de scena unde gălăţenii o ascultă pe Mioara Velicu şi Sofia Vicoveanca, nu cred că amatorii de muzică populară se pot bucura prea mult de acest „mixaj”. Toate aceste „pete de culoare” trebuie să dispară din peisaj, ca să putem vorbi cu adevărat de o sărbătoare a Galaţiului. Autorităţile nu trebuie să ofere doar circ pentru că are ceva căutare la o anumită categorie a populaţiei, ci trebuie să şi educe, în măsura în care acest lucru este posibil, că de culturalizare nu cred că se pune deocamdată problema. O formaţie de dans irlandez ar fi fost ceva inedit pe scena de pe Faleză, ca să dau doar idee despre ce se poate oferi gălăţenilor.Standurile de produse tradiţionale reprezintă o altă variantă de lucru, ce trebuie să fie promovată în continuare de autorităţi, în contrapondere cu maneliştii care cumpără carne de mici de la supermaket şi o vând la preţuri de patru ori mai mari celor care sunt dispuşi să îşi rişte sănătatea consumând aşa ceva. Am amintit doar câteva din plusurile şi minusurile acestui eveniment ce se doreşte a fi o sărbătoare pentru gălăţeni. Din păcate, punctăm încă mai mult la minusuri şi pentru ca situaţia să se schimbe ne trebuie oameni cu ceva iniţiativă şi fără frică să ia decizii dificile. Personal, cel mai mult mă deranjează corturile înşirate pe Faleză, ce dau impresia de şatră, iar de porcăriile pe care le vând deţinătorii cred că am vorbit deja de prea multe ori. Totul ţine de detalii, cum ar fi asocierea celor care pun manele la maxim cu orchestra „Lăutarii” din Chişinău, ca să dau un singur exemplu, iar dacă nu vom fi capabili să rezolvăm aceste probleme ce ţin mai degrabă de bun simţ, cred că ne-am cam atins limitele. -
„Vin chinezii!” sau vocaţia de a aştepta totul de la „străinul lăudat”
Românii au o adevărată vocaţie în a-i aştepta pe unii sau pe alţi care să le aducă laptele şi mierea la care ei nu pot ajunge. Sau nu au chef ori curaj să o facă.Bunicii noştri i-au aşteptat cu foc pe americani, să îi scape de comunism. Numai că atunci americanii aveau ceva mai bun de făcut decât să supere „ursul” URSS. Au venit ei, dar deja pentru cei care îşi puseseră speranţa în ei era prea târziu. Acum, de două zile, peste tot vuieşte că vin chinezii. Bine, pe chinezi nu i-a aşteptat nimeni la scară şi cu speranţele pe care le aveau bunicii de la americani. De la ultimii speram libertatea, de la chinezi, nu, că nici ei nu o prea au în mare măsură. În schimb, de la chinezi se aşteaptă acum un altfel de beneficiu, unul de natură economică. Ãsta părea a fi cuvântul de ordine în România, cel puţin ieri, când vizita delegaţiei din China părea a fi aşteptată ca şansa de a prospera economic.Am auzit că domnii din China ar fi interesaţi de pământurile noastre, că oricum unele nu prea sunt lucrate, fie din lipsă de bani, fie de interese. Şi când sunt lucrate… la cât se fură… Aşa că nu ar fi de mirare să vedem o grămadă de fermieri chinezi păzind grâul pe tarlalele noastre.Mai vor şi vite, tauri în special, dar şi porci. A zis un nene, care apare când e vorba de vreun scandal – real sau nu – al cărnii din România, că este foarte de bine, deoarece asta va impulsiona creşterea şeptelului la nivel de ţară şi, la cât putem exporta în China…Acum, la cât de mulţi bani se vehiculează că ar avea de gând China să investească în România, poate că Guvernul, care i-a lăudat şi i-a adus, va pune mâna să construiască sau să termine de construit şi infrastructura respectivă. Pe lângă asta sunt curioasă dacă birocraţia şi legea spăgii nu o să-i pună pe fugă pe aceşti investitori mici de stat dar mari la „portofel” şi puşi pe făcut rapid lucruri la fel de mari. Aşa că doar de cei care ne guvernează ţine acum să vedem dacă ieşe ceva din povestea cu „vin chinezii”. Să sperăm, dacă povestea cu „vin americanii să aducă libertatea” nu a ţinut, să nu se spargă, ca o bulă de săpun, şi cea cu „vin chinezii să ne crească economia”. -
Cine mai gândeşte ceva pe lumea asta?
M-am bucurat şi eu mai zilele trecute când am văzut pe la tv că s-a mai deschis un târg de carte pe la Bucureşti (deh, acolo sunt cei mai citiţi oameni sau cei mai mulţi cititori de carte – zice lumea!). Culmea e că printre cele mai promovate cărţi era una a unui gay, adică a unui homosexual care îşi povestea alb pe negru aventurile lui, trăirile lui şi orgasmele lui, şi culmea, a avut şi succes cu cărticica lui, nu de alta, da’ omuleţu’ ăla, între timp, s-a făcut englez, vezi dragă Doamne, de când a devenit „pidosnic” i-a venit şi mintea la cap, nu de alta, cred că i-a băgat-o unu’ pe din dos. N-am nimic cu homosexualii, numai că nu înţeleg de ce românii nu înţeleg să promoveze literatura română, a scriitorilor tineri care nici măcar nu mai scriu pentru bani, deja s-au lămurit că din scris nu se poate trăi, dar sunt încă mulţi scriitori tineri care au ceva de spus dar strigă sub apă, nimeni nu îi ajută, nimeni nu îi susţine, nimeni nu îi îndrumă către un centru cultural unde să le poată fi evaluată creaţia lor, bine că se mai găsesc unii să promoveze literatura homosexuală. Păi, de exemplu, dacă ai scris şi tu ca omu’ o cărticică cu poveşti de o viaţă, cu ceva care zici tu în sinea ta că ar descreţi multe frunţi de oameni sătui de făcăturile alea de pe la tv, uite că te loveşti de veşnica poveste, dacă vrei să-ţi publici cărticica trebuie să ai măcar (repet, măcar) cinsprezece milioane de lei vechi pentru o ediţie scurtă, de vreo trei sute sau cinci sute de exemplare. Dar să spunem că faci rost de banii ăştia, credeţi că e de ajuns? Nici pe departe! Îţi mai trebuie nişte bani pentru lansarea cărţii, unde după „cioctailurile” de rigoare de la intrare, trebuie să mai găseşti şi o fosilă din literatura locală care să-ţi urce opera ta pe culmile gloriei, fosilă care te va bate pe umăr toată seara numindu-te „maestre”, deşi până mai ieri nici nu auzise de tine (sau tu de el). Dar asta e doar preludiul, pentru că după ce se termină toată mascarada asta cu lansarea cărţii tale, urmează masa de rigoare, undeva pe faleza Dunării sau prin vreun loc mai ascuns de ochii lumii, nu de alta dar dacă se adună atâta scriitorime (era să greşesc, să scriu acriitorime) la un loc, bate la ochi şi sare lumea pe ei să ia autografe (cre’că!). Eiii, acolo, dacă nu ai un sponsor, va trebui să bagi mâna adânc în toate economiile tale, nu de alta, da’ cititu’ ăsta face o seteeee… de n-ai idee. Şi uite aşa, de la cinşpe milioane ajungi undeva pe la vreo douăşcinci de milioane şi te duci mulţumit acasă, fericit, uraaa … ţi-ai lansat cărticica, eşti „maestre”. Abia după vreo două-trei zile începi să realizezi că n-ai făcut nimic. Nu de alta, dar abia acum începe chinul, te duci singurel şi încerci să-ţi vinzi cărticica pe la librării (dacă mai găseşti de astea), pe la firme care se ocupă cu distribuţia de ziare şi reviste şi, într-un final, rămâi cu o gaură în buzunare, şi, bineînţeles, cu un gust amar în gândire. Pentru că atunci când ai scris cartea aia … n-ai gândit!
-
Avem mall-uri, dar nu şi locuri de muncă
Trăim în momentul de faţă un paradox. În Galaţi răsar din ce în ce mai multe marketuri şi supermarketuri, dar locurile de muncă se împuţinează pe zi ce trece. Un prieten trece printr-o adevărată dramă după ce s-a dus la zeci de interviuri, dar nu a reuşit încă să se angajeze; şi nu este un oarecare. Este inginer, a coordonat zeci de proiecte de sute de mii de euro în domeniul automatizării, dar iată că nimeni nu se arată interesat să îi ofere un loc de muncă. Aşa cum se întâmplă în ultimii 20 de ani, este posibil să plece în străinătate şi să lucreze pentru o puternică firmă din domeniul informaticii. Asta este drama noastră. În ţară adevăratele valori sunt marginalizate, iar cei cu pile sau ceva relaţii îşi fac loc din coate spre locuri călduţe, plătite bine din bani publici. Nu cred că ideea de a face supermarketuri este tocmai rea, dar interesul nostru trebuie să primeze. Şi când spun asta mă refer în primul rând la sănătatea consumatorilor, care nu trebuie să mai fie bombardaţi cu tot soiul de produse pline de chimicale. Nu în ultimul rând, aceste supermarketuri trebuie să promoveze în primul rând produsele autohtone, pornind de la legume şi fructe şi până la produse de panificaţie, lucru care nu se întâmplă defel. Succesul absolut incredibil al acestor supermarketuri ţine de educaţia şi mentalitatea românului, care este orientat masiv spre consum şi aproape deloc spre economisire.De sănătate ce să mai vorbesc… Am auzit mulţi tineri, dar şi persoane de vârstă mijlocie care sunt mai preocupaţi să-şi cumpere nu ştiu ce marcă nouă de telefon, decât să facă nişte controale medicale de rutină. Abia după ce ajung să fie luaţi cu ambulanţa, realizează că trebuia să fi făcut ceva mai devreme, dar de multe ori e prea târziu. În loc să cumpere cu inconştienţă toate prostiile din supermarketuri, mai bine deschid un fond de economisire pentru studiile copiilor, un alt subiect care le este aproape necunoscut românilor.S-a ajuns în situaţia ca mulţi dintre noi să locuiască în tot soiul de magherniţe cu chirie, doar pentru că s-au dovedit incapabili să pună bani deoparte pentru a-şi cumpăra ceva al lor. Ceea ce nu înţeleg mulţi din „pasionaţii” de shopping este că aceste mall-uri şi marketuri au fost create special pentru a satisface nevoia lor bolnăvicioasă de a-şi cheltui şi ultimii bani pe tot soiul de prostii care îi îmbolnăvesc sau sunt total inutile. Singurele beneficii ar fi că firmele care stau în spatele acestor conglomerate comerciale crează ceva locuri de muncă şi varsă către bugetele locale sume frumuşele din taxe, impozite şi concesiuni de terenuri. Problema este că dezavantajele sunt mult mai multe decât beneficiile de care aminteam, iar autorităţile locale preferă să le ignore pentru că preferă mai degrabă să ofere circ decât pâine. În loc să se preocupe pentru a aduce investitori adevăraţi, care să creeze locuri de muncă şi să aducă plus valoare în comunitate, aleşii noştri optează de fiecare dată pentru soluţia simplă, la îndemână, dar care pe termen lung îi determină pe mulţi dintre noi să ia calea pribegiei pentru a-şi găsi un loc de muncă. -
Noul mall, de bun augur pentru Galaţi?
De joi, Galaţiul e pe harta marilor oraşe şi asta pentru că are un mall, aspect care reprezintă, după părerea multora, o carte de vizită la nivel naţional. Foarte mulţi gălăţeni au aşteptat evenimentul cu nerăbdarea şi curiozitatea unui copil care vrea să îşi deschidă cât mai repede cadourile. Cu toate că inaugurarea unui astfel de centru comercial este de bun augur pentru oraşul nostru, am întâlnit câţiva cârcotaşi care erau de părere că nu va avea un viitor strălucit, mai ales pentru că au reprezentanţe ale unor brand-uri destul de scumpe şi gălăţeanul de rând nu îşi permite. Ce-i drept, aici aşa este, pentru că, la o primă vedere, am observat că deţine multe magazine cu firme deloc ieftine care oferă articole “de lux”. Părerea mea e că nu contează ce tipuri de magazine avem, care sunt preţurile practicate, sau câte restaurante de bun sau de prost gust sunt incluse în centru comercial, important este faptul că s-a făcut. La fel de important este şi că un astfel de proiect amplu a avut finalizare pentru că ştim cu toţii că avem multe acţiuni de mare anvergură care au rămas în bătaia vântului. Nu trebuie uitat şi că au fost făcute multe angajări şi mulţi şomeri au primit un loc de muncă. De asemenea, până acum, nu aveam nimic din punct de vedere comercial care să merite atenţie. Acum, acest subiect este pe buzele celor mai mulţi cetăţeni ai Galaţiului, toţi afirmând că abia aşteaptă să îl viziteze. Consider că e mare lucru că am prezentat interes pentru investitori şi că au acceptat să vină în Galaţi. Începem, încet, încet, să ieşim la rampă, să fim recunoscuţi şi acest lucru nu poate fi decât de bun augur. Chiar dacă acest prim pas pe scara economică gălăţeană nu este pe placul cârcotaşilor, eu nu văd nimic rău aici şi nici nu prevăd un viitor atât de sumbru pentru centrul comercial nou-născut. Nu ne rămâne decât să aşteptăm şi să vedem ce îi rezervă viitorul.
-
Condamnaţi să stea în frig şi să se ia la bătaie cu vecinii
Plătesc căldură şi primesc… mult frig. Nu e vreo nouă formă de distracţie, ci realitatea cruntă pe care o trăiesc zeci de mii de gălăţeni, care sunt condamnaţi să stea în frig şi să se ia la bătaie cu vecinii. Cam asta este reţeta pe care o pun deocamdată la dispoziţie extraordinarii şi extrem de capabilii slujbaşi ai municipalităţii gălăţene celor care, deşi au întreţinerea plătită la zi, stau şi vor sta în frig. Asta pentru că, după atâtea şi atâtea întârzieri, s-a dat în sfârşit drumul la căldură în oraş. Cât de cât. Adică cu orar şi cu porţia. De plătit, evident că nu va fi cu porţia, dar asta e de acum irelevant.Nu peste tot se dă căldură, ci, spun autorităţile, doar acolo unde s-a plătit. Şi asta e o minciună, aşa cum toţi ştim. Nu este deloc adevărat că primesc căldură toţi cei care au plătit şi, respectiv, nu primesc cei care nu au plătit. De fapt, sunt zeci de mii de oameni care au de ales: ori stau în frig, ori îşi iau vecinii rău platnici la păruială, pentru că Primăria nu are nici jurişti, nici avocaţi care să găsească o modalitate, legală, de a face în aşa fel încât să sufere de frig doar cei care nu au plătit.Acum, să nu credeţi că au datorii la întreţinere doar sărmanii. Fiecare dintre noi ştie câte un vecin care e bine-mersi, cu maşină şi vacanţe, dar… are datorii la întreţinere. Şi nu mici, ci extrem de mari. Cine ar trebui să îi întrebe pe oamenii ăştia de sănătate? Preşedinţii de asociaţii. Logic, da, ei. Numai că, dacă preşedinţii spun să se dea banii, asta nu înseamnă că cei rău platnici vor şi face asta.Sunt de acord că orice serviciu trebuie plătit. Cum plăteşti telefonul sau factura la electricitate, trebuie plătită şi căldura. Numai că, în ultimii ani, să plăteşti căldura a fost considerat de mulţi ceva aşa… nu prea important. Şi aşa se face că am ajuns ca în 2013 să o ducem, cel puţin la capitolul sistem de încălzire, la fel de rău ca înainte de 1989.O vară întreagă actualii angajaţi ai municipalităţii trebuia să găsească o soluţie. Chiar nu e cazul ca un gălăţean care îşi plăteşte la zi şi dările şi întreţinerea să o mai facă şi pe recuperatorul de datorii. Cred că există firme specializate. Mai ştiu însă că şi cei care ar trebui să rezolve situaţia se încălzesc la centrale, aşa că nu îi doare prea mult situaţia şi de aia nici nu se omoară să o rezolve. Aşa că zeci de mii de gălăţeni bun platnici vor sta în frig doar pentru că niciunul dintre cei pe care îi plătesc nu se sinchidesc să găsească o soluţie. Pe de altă parte, pentru sărbători ni s-a promis că oraşul va arată feeric, vor fi concerte, aşa că nu mai contează că din prea multe apartamente căldura va lipsi. Adică… contează sau nu? Oricum, cei care plătesc căldura şi primesc frig… pe cine să dea în judecată?