
Category: Comunitate
-
Galaţiul şi-a premiat valorile
Teatrul Muzical a găzduit sâmbătă după amiază ceremonia de acordare a premiului municipiului Galaţi, pentru 47 de persoane care s-a considerat că au avut o contribuţie la promovarea şi valorificarea patrimoniului cultural naţional prin cuvântul scris şi satisfacerea intereselor de studiu, lectură, informare, documentare, educare, rezultatele bune la învăţătură, participare la competiţii sportive, festivaluri naţionale şi internaţionale, societăţi comerciale care fac parte din clasamentele cu caracter de top. Sala de a fost plină, maeştrii de ceremonii fiind primarul Marius Stan şi consilierii locali Gheorghe Bugeag, Nicolae Rainea dar şi Ilie Zanfir, directorul Bibliotecii, care au înmânat premiul constând într-o diplomă, un buchet de flori şi un cec în valoare de 5 milioane de lei vechi.Mesaj pentru primarLa categoria “Învăţământ preuniversitar” au fost recompensaţi cu cea mai importantă distincţie a oraşului elevii cu performanţe extraordinare la olimpiade: Cosmina Albulescu, Alina Cristea, Andra Frînculescu, Maria Cristina Ionescu, Robert Cristian Râclea şi George Vîrban. La secţiunea învăţământ universitar au fost premiaţi Cristina Bleandură, Florin-Nicolae Viorica, Cătălin Adrian Petrache, Nicolae Iacob, Laurenţia Geanina Tiron, Cristiana Ştefania Culiţă, Ştefan Alexandru Forir, Eduard Ionel Sandu, Alin Fănel Gangu, Gabriela Caranghel (Glăvan) şi Alexandra Virginia Mereşescu. Unul dintre tinerii care au luat cuvântul a avut un mesaj inedit pentru primarul Marius Stan, căruia a ţinut să îi mulţumească pentru premiul acordat , rugându-l însă să ţină cont şi de doleanţa sa, şi anume de a asfalta strada pe care locuieşte. Tânărul a avut un mesaj şi pentru directorii de întreprinderi mici şi mijlocii, cărora a ţinut să le aducă aminte că au fost şi ei tineri şi nu au avut experienţă atunci când s-au aflat la începutul drumului.Medicina, cultura şi sportul, recompensateLa secţiunea Cultură”, Premiul municipiului Galaţi i-a fost înmânat lui Zanfir Ilie, directorul Bibliotecii „V.A. Urechia”, pentru contribuţia adusă la dezvoltarea instituţiei pe care o conduce şi pentru rezultatele deosebite obţinute în ultimii anii Premiul muncipiului a fost acordat şi actorului Stelian Stancu, care nu a fost prezent la manifestare deoarece susţinea un spectacol pentru copii la acea oră. „Domnul Stelian Stancu cred că merită cu prisosinţă acest premiu, dacă ţinem cont de eforturile pe care le-a făcut pentru continuarea activităţii Teatrului de Păpuşi, care a rămas fără sediu, şi care, în ciuda acestui fapt, susţine spectacole care îi încântă pe copii”, a spus consilierul Bugeag. Premii au mai fost acordate şi grupului “Voces”, care a susţinut un minirecital, dar şi lui Marian Adam, fondatorului clubului de sport Fantezia, care a ţinut să mulţumească Primăriei pentru ajutorul acordat.Premiul pentru medicină a fost acordat medicului stomatolog Zisu Mădălina, dar şi unui număr de trei doctori, printre care s-a aflat şi doctorul Rodica Vasile, medic primar, şeful secţiei Oncologie din cadrul Spitalului Judeţean. „Doamna doctor Vasile a înfiinţat prima secţie de oncologie cu paturi din Spitalul Judeţean, înainte de anul 1989. Când intri în această secţie, unde te cuprinde senzaţia morţii, este un mare lucru să ştii că doamna doctor face de 28 de ani tot posibilul să dea speranţă celor care se confruntă cu această boală şi consider un mare lucru acest fapt”, a spus octorul Bugeag. Doctoriţa Vasile a ţinut să mulţumească angajaţilor cu care lucrează şi fără ajutorul cărora nu ar fi putut să ajungă de la o secţie cu 15 paturi, înainte de 1989, la o secţie cu 65 de paturi. „Dedic acest premiu colectivului, familiei mele, fetei mele, îi mulţumesc doctorului Valentin Boldea, care m-a propus pentru acest premiu, şi mulţumesc comisiei de specialitate din Consiliul Local, care a aprobat acordarea premiului, precum şi Primăriei Galaţi”, a spus doctoriţa Vasile.Ovidiu Tercu, recompensat pentru descoperirea a două steleUn alt premiu a fost acordat lui Ovidiu Tercu, primul astronom care a descoperit două stele, pe care le-a denumit Galaţi 1 şi Galaţi 2, şi care a fost apreciat pentru acest fapt şi de către premierul Victor Ponta. „Mă bucur că am primit acest premiu deoarece acest lucru înseamnă că activitatea mea a fost apreciată şi mă bucur că numele oraşului Galaţi a fost făcut cunoscut în toată lumea”, a spus Ovidiu Tercu. Premiu a primit şi colegul său Alexandru Dumitru, care nu a putut fi prezent.La categoria Sport au fost premiaţi Ionela Băleanu, Cristina Furmuz, Roxana Stoica, Ionuţ Climescu, Andreea Penciu, Marian Iulian Ghibu şi Valeriu Pintilie dar şi fotbalistul Gabi Paraschiv, care nu a putut fi prezent. Primarul a ţinut să-i mulţumească lui Paraschiv, pe care l-a numit un prieten adevărat şi căruia a vrut să îi mulţumească personal pentru activitatea depusă ca jucător la echipa Oţelul. Marius Stan a spus că înţelege prin ce trece în urma retragererii sale din viaţa sportivă şi a ţinut să îi transmită lui şi familiei sale cele mai calde urări de bine.Premii şi pentru oamenii de afaceriPremiul municipiului Galaţi a fost acordat şi unor societăţi care au obşinut performanţe economice, pe listă figurând ArcelorMittal Tubular Products Galaţi, Attosoft SRL, Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor din România – Filiala Galaţi, Cremial SRL, Davi’s Design SRL, Elco SRL, Hristan SRL, Mondo Computers SRL, Omniasig Galaţi, Procurement Consulting Trading Services SRL, Rosteel Invest SRL. Un premiu a fost acordat şi Şantierului Naval Damen Galaţi.Voluntariatul, răsplătitPe scenă au mai urcat profesori dar şi elevi de la Colegiul Naţional „Mihail Kogălniceanu” şi de la „A.I Cuza”, care au fost recompensaţi pentru faptul că au ajutat ca voluntari la distribuirea produselor alimentare acordate de UE gălăţenilor defavorizaţi. Consilierul local Marian Alexandru a ţinut să le mulţumească celor 80 de elevi dar şi directorului Cantinei de Ajutor Social cât şi primarului pentru modul în care s-au implicat în derularea acestei acţiuni. -
Angajaţii de la Protecţia Copilului au câştigat în justiţie sporul de stabilitate şi prima de vacanţă
Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Galaţi este, din nou, bună de plată către proprii angajaţi, fiind vorba de personalul contractual şi asistenţii maternali. Curtea de Apel Galaţi a stabilit ca instituţia să achite personalului contractual din aparatul propriu şi centrele de plasament suma de 400 lei ,reprezentând prima de vacanţă aferentă anului 2007. De asemenea, DGASPC Galaţi trebuie să plătească fiecărui angajat şi diferenţa dintre prima de vacanţă încasată pentru anul 2008 (respectiv 400 lei) şi salariul de bază avut în luna anterioară plecării în concediu şi prima de vacanţă aferentă anului 2009. Judecătorii au stabilit totodată ca şi asistenţii maternali să încaseze sporul de stabilitate pentru perioada 04.07.2007-31.12.2007. Veştile proaste pentru DGASPC Galaţi nu se opresc aici. Curtea de Apel Galaţi a respins cererea de chemare în garanţie a Consiliului Judeţului, ceea ce înseamnă că Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Galaţi este nevoită să achite din bugetul propriu toate drepturile băneşti amintite.Daune de 50.000 de leiDGASPC Galaţi a fost executată silit şi de foştii angajaţi. Spre exemplu, Daniel Basalâc, care a fost încadrat până în 2009 la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Galaţi, pentru ca apoi să fie concediat fără prea multe explicaţii, a dat în judecată instituţia, cerând reîncadrarea pe post deoarece nu a fost respectată legea când a fost pus pe liber. Judecătorii au constatat încălcarea legii în cazul lui Daniel Basalâc iar Curtea de Apel Galaţi a decis: „constată nulitatea absolută a dispoziţiei nr.1239/26.08.2009 emisă de către DGASPC Galaţi. Obligă pe pârâta DGASPC Galaţi la plata către reclamant a sumei de 50.000 lei cu titlu de daune morale. Respinge celelalte capete de cerere ca nefondate. Irevocabilă”. DGASPC Galaţi nu a executat de bunăvoie hotărârea judecătorească, astfel că recent instituţia a fost executată silit, după ce în prealabil a mai pierdut un proces şi la Judecătoria Galaţi, ce viza contestarea executării silite. În final, s-a ajuns ca DGASPC Galaţi să plătească aproape 60.000 de lei, în condiţiile la daune morale s-au adăugat şi cheltuielile cu executarea silită. -
Comerţul cu pocnitori şi artificii, luat în vizor
În toată ţara, poliţiştii au început operaţiunea „Foc de Artificii”, pentru verificarea legalităţii desfăşurării operaţiunilor cu articole pirotehnice, de către persoanele fizice şi juridice, în perioada sărbătorilor de iarnă.
„Poliţiştii vor efectua verificări la societăţile comerciale autorizate să efectueze operaţiuni cu articole pirotehnice, inclusiv la locurile de depozitare, precum şi controale în complexele comerciale, pieţe, târguri sau alte locuri de comercializare identificate pe raza de competenţă, pentru a se stabili dacă sunt respectate prevederile legale ce reglementează deţinerea şi comercializarea către populaţie sau persoane juridice a articolelor pirotehnice. Totodată, se va urmări identificarea celor care efectuează operaţiuni fără drept cu articole pirotehnice şi luarea faţă de aceştia a măsurilor prevăzute de Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive, republicată şi cu modificările ulterioare”, a precizat cms. Cristina Tatulici, de la IPJ Galaţi. Obiectele artizanale de distracţie confecţionate pe bază de amestecuri pirotehnice trebuie să aibă inscripţionate în limba română denumirea, clasa din care fac parte, instrucţiunile de folosire, termenul de garanţie, precum şi pericolele care apar la păstrarea, depozitarea, manipularea sau folosirea lor. Producătorul sau importatorul este obligat să elibereze cumpărătorului o declaraţie de conformitate pentru fiecare produs care se prezintă, la solicitare, organelor de control prevăzute în lege.
Pentru a putea deţine, comercializa, transporta şi folosi obiecte artizanale şi de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice, persoanele juridice au obligaţia de a obţine autorizaţia din partea inspectoratului teritorial de muncă şi inspectoratului judeţean de poliţie pe raza cărora îşi desfăşoară activitatea, după caz.Cine poate vinde şi folosi artificiile
Numai persoanele juridice autorizate au dreptul să deţină şi să comercializeze obiecte artizanale şi de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice. Persoanele juridice autorizate nu pot comercializa către alte persoane juridice autorizate decât obiecte artizanale şi de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice din categoriile pentru care au fost autorizate şi numai pentru uzul propriu. Nu pot comercializa către populaţie obiecte artizanale şi de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice din categoriile II – IV, T1, T2, precum şi petarde, pocnitori şi obiecte zburătoare luminoase din categoria I. Celelalte obiecte pirotehnice din categoria I pot fi comercializate către populaţie tot timpul anului. În situaţia organizării de jocuri de artificii cu obiecte pirotehnice din categoriile III şi IV, precum şi T1 şi T2, sunt necesare acordul primăriei şi al unităţii de pompieri, precum şi avizul Inspectoratului Judeţean de Poliţie pe a cărui rază se execută jocuri de artificii. Persoanele fizice nu pot confecţiona, deţine, comercializa, importa, folosi sau executa orice altă operaţiune cu obiecte pirotehnice din categoriile II – IV, T1 şi T2, precum şi petarde, pocnitori şi „obiecte zburătoare luminoase” din categoria I. Pot deţine şi folosi obiecte artizanale şi de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice din categoria I, tot timpul anului, cu excepţia petardelor, pocnitorilor şi a „obiectelor zburătoare luminoase” din această categorie.
-
Încep discuţiile pe majorarea salariilor siderurgiştilor
Demararea negocierii noului Contract Colectiv de Muncă (CCM) de la Combinat, care are loc între 7 reprezentanţi ai conducerii şi 11 reprezentanţi ai sindicatului Siderurgistul, va ajunge la începutul săptămânii viitoare la cel mai important subiect, cel legat de drepturile salariale ale celor 7.200 de angajaţi. În condiţiile în care la ora actuală nu există CCM la nivel naţional şi nici pe sectorul metalurgie, drepturile de care ar urma să beneficieze siderurgiştii pe baza noului contract sunt cu atât mai importante. Surse din cadrul unităţii ne-au declarat că zilele trecute, după ce au primit rezultatele economico-financiare înregistrate pe primele 9 luni ale anului din partea administraţiei, cei 11 sindicalişti s-au întâlnit pentru a discuta pe marginea doleanţelor pe care ar urma să le transmită luni reprezentanţilor administraţiei, în cadrul şedinţei de negociere. În urma discuţiilor purtate, sindicaliştii ar fi decis ca să solicite o majorare a salariului de bază cu 15%, care este greu de crezut că va putea fi obţinută. De asemenea, sindicaliştii mai doresc şi creşterea cuantumului sporurilor acordate pentru orele lucrate în cursul zilelor de sâmbătă şi duminică, dar pe listă se află şi alte solicitări vizând drepturi salariale.
La negocierile CCM participă reprezentanţii sindicatului Siderurgistul, care au reprezentativitate obţinută în instanţă, dar care este contestată la nivel declarativ de liderii celorlalte sindicate de pe platforma siderurgică, cum ar fi Sindicatul Naţional Solidaritatea al Metalurgiştilor sau Sindicatul Liber al Siderurgiştilor, care susţin că la ora actuală sindicatul care negociază contractul nu ar mai avea numărul necesar de membri, odată cu retragerea unor membri sau plecării unor angajaţi în urma autodisponibilizărilor, afirmaţii în sprijinul cărora nu au adus însă dovezi clare.
Reamintim că în urma negocierii ultimului CCM, care este valabil în cursul acestui an, angajaţii unităţii au primit un bonus la începutul lunii ianuarie şi apoi în cursul lunii iulie, în timp ce bonusul care ar urma să fie acordat în cursul lunii decembrie nu poate fi dat deoarece unitatea nu a ajuns pe zero la sfârşitul anului, condiţie necesară pentru acordarea acestui stimulent financiar. -
Facilităţi la plata impozitelor
Agenţii economici care întâmpină dificultăţi cu plata impozitelor pot solicita eşalonarea la plată, o facilitate fiscală menită să prevină acumularea de datorii. Toţi contribuabilii, persoane fizice sau juridice, care se află în dificultate financiară, pot completa o cerere pe care o vor depune la registratura agenţiei fiscale. Pentru a putea beneficia de această facilitate, contribuabilii trebuie să îndeplinească şi câteva condiţii, fără de care nu intră în programul de eşalonare a datoriilor. Agentul economic trebuie să aibă depuse toate declaraţiile fiscale, să se afle în dificultate generată de lipsa temporară de disponibilităţi băneşti şi să aibă capacitate financiară de plată pe perioada de eşalonare, să aibă constituită garanţia şi să nu se afle în procedura insolvenţei sau a dizolvării.
În termen de 60 de zile de la depunerea cererii de eşalonare se va lua o decizie de amânare a penalităţilor de întârziere sau de respingere a cererii. Perioada de eşalonare la plată se stabileşte de organul fiscal, în funcţie de valoarea obligaţiilor fiscale şi de capacitatea de plată a contribuabilului. Dacă răspunsul la cerere este afirmativ, agentul economic trebuie să constituie garanţii în termen de 30 de zile, cu mici excepţii, se arată într-un comunicat al Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice, Galaţi. -
26 de medici gălăţeni, puşi să plătească eroarea altora
O greşeală a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), făcută în 2009 şi descoperită abia acum de Curtea de Conturi, a pus sute de medici de familie din ţară, care îşi desfăşoară activitatea în centrele de permanenţă, în situaţia de a plăti, unii şi miliarde, deşi vina nu le aparţine. „În urma unui control al Curţii de Conturi la CNAS s-a constatat că aceasta din urmă a dat o interpretare foarte eronată în ceea ce priveşte plata medicilor care îşi desfăşoară activitatea în centrele de permanenţă. Din această cauză, medicii au primit mai mulţi bani decât era legal. Decizia Curţii de Conturi a fost contestată de către reprezentanţii CNAS dar Curtea de Conturi a câştigat, aşa că acum medicii de familie din toată ţara sunt obligaţi să returneze o parte din sumele primile pentru gărzile făcute în centrele de permanenţă în perioadă 2009-2010. Până acum, 26 de medici de familie gălăţeni, care activează în centrele de permanenţă din judeţ, au fost notificaţi că au de plătit sume cuprinse între 8.000 -117.000 de lei. Pentru unii dintre ei va fi extrem de greu să facă aceste plăţi, mai ales că le-au încasat fără să aibă vreo vină. Este posibil ca din această cauză medicii de familie să renunţe a mai face gărzi în centrele de permanenţă”, a precizat dr. Valentin Boldea, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi.
Doctorul care are de plătit cea mai mare sumă, 117.000 lei, este din Corod şi este cel care a făcut şi cele mai multe gărzi, deoarece locuieşte în localitate.
Toată controversa a pornit de la două articole din ordinul privind plata medicilor în centrele de permanenţă, dar şi de la anexa privind cheltuielile centrelor de permanenţă: într-un loc se scria că medicii primesc 15 lei pe oră pentru cheltuieli şi în altă parte că mai primesc 10 lei doar pentru cheltuieli şi aşa medicii erau plătiţi cu 25 de lei pe oră pe gardă, cu tot cu cheltuieli, în timp ce ar fi avut de primit, conform calculelor Curţii, doar 15 lei iar diferenţa de 10 lei trebuie returnată. Numai că la această diferenţă se adună şi penalităţi, care sunt calculate din 2009-2010. -
Comercianţii de carne au fost amendaţi
Sănătatea şi integritatea corporală a gălăţenilor sunt puse în pericol din ce în ce mai des din neglijenţa sau reavoinţa comercianţilor. Reprezentanţii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului a efectuat la începutul acestei luni o verificare a preparatelor din carne şi a produselor lactate, în urma căreia au fost aplicate 14 avertismente şi 8 amenzi contravenţionale în valoare totală de 60.000 de lei. De asemenea, 124 kilograme de carne dintre cele 3.000 verificate, au prezentat abateri – au fost oprite temporar de la comercializare 106 kilograme produse în valoare totală de 3.562 lei şi definitiv 7,5 kilograme produse în valoare de 85 lei. În cadrul acţiunii de control au fost controlate doar 10 firme (supermarket-uri, hypermarket-uri, mari reţele de magazine etc.), în 9 dintre acestea fiind depistate nereguli.De sărbătorile Galaţiului, tarabele la controlComisarul şef adjunct al CJPC, Carmen Tudor, a precizat că vor efectua mai multe verificări şi vor fi vizate produsele alimentare şi nealimentare specifice sărbătorilor de iarnă, pentru a fi asiguraţi că gălăţenii pot cumpăra fără probleme. De asemenea, la recomandarea directorului Prefecturii, Vasile Pârlog, CJPC va controla şi tarabele cu mâncare ce vor împânzi străzile zonei centrale în perioada sărbătorilor Galaţiului, o acţiune efectuată în colaborare cu Direcţia de Sănătate Publică şi Direcţia Sanitar Veterinară. Vasile Pârlog a adăugat că e imperioasă o astfel de acţiune de verificare deoarece vânzătorii oferă tot felul de produse alimentare şi normele de igienă ridică un mare semn de întrebare. -
Galaţiul şi asociaţia austriacă ARGE Donaulaender au semnat un memorandum de înţelegere
Autorităţile gălăţene au semnat, marţi seară, la sediul Consiliului Judeţului, Memorandumul de înţelegere privind instituirea unei cooperări între Comunitatea de Lucru a Statelor Dunărene cu regiunile din vestul Mării Negre şi porturile lor. Aceasta este a doua vizită pe care o fac invitaţii din Austria la Galaţi, prima având loc anul trecut, pentru a pregăti Memorandumul de înţelegere realizat sub egida organizaţiei ARGE Donaulaender. La ceremonia de semnare a documentului au luat parte primarul Marius Stan, preşedintele CJ Nicolae Bacalbaşa, Carmen Costache – reprezentantul APDM Galaţi, Peter de Martin – secretarul general al organizaţiei ARGE Donaulaender şi Otto Schwetz – consilier în cadrul Senatului din Viena, preşedinte al Coridorului Pan-european de Transport VII-Dunăre, vicepreşedinte al asociaţiei “Pro-Danube Austria” şi preşedinte al grupului de lucru pentru transport şi căi navale din cadrul ARGE Donaulaender.Acest document va mai fi semnat şi de Constanţa şi de alte oraşe-port din Ucraina şi Bulgaria. Asocierea va oferi regiunilor o mică finanţare cu bani austrieci, în primii cinci ani, pentru a fi asigurat măcar un secretariat. De asemenea, tot cu bani austrieci va fi efectuat un prim studiu care să arate stadiul infrastructurii zonei. Mai este vizată realizarea mai multor proiecte transnaţionale şi, prin intermediul Memorandumului, regiunile membre pot accesa fonduri europene în mod direct, fără a fi nevoie să parcurgă alţi paşi care ar îngreuna proiectul.„La începutul mandatului, pe această hartă a oraşelor Dunărene nu prea existam. Cei din Consiliul Oraşelor Dunărene, pe harta pe care o aveau afişată în toate locaţiile, după Giurgiu urma Constanţa. Galaţiul era inexistent. Faptul că am aderat şi noi la acest Consiliu este o realizare. Mărturisesc faptul că, după numeroase întâlniri, chiar îmi puneam întrebarea: oare când şi semnăm ceva? Iată că momentul pe care mi-l doream a sosit şi pot să spun că semnez acest Memorandum ca primar: nici nu mă uit pe el”, a spus primarul Marius Stan.“În ultimul an am muncit foarte bine pentru a pregăti acest Memorandum de înţelegere. Am început anul trecut, am vizitat toate oraşele porturi care au spus că e o idee bună şi doresc să ne sprijine. În mai am avut conferinţa în Austria, unde am discutat punctele de sprijin pentru acest Memorandum de înţelegere. În septembrie ne-am întâlnit toţi în Constanţa, unde am terminat pregătirile şi acum mergem în aceste oraşe şi regiuni să semnăm şi să începem lucrările”, a spus Peter de Martin, secretarul ARGE Donaulaender. -
Pensionarii dau startul la petreceri în Galaţi
Pornit iniţial ca un proiect pentru pensionarii singuri din Galaţi, programul „Vreau un suflet”, iniţiat în iulie 2011 de Nelu Stoianof, a prins repede la persoanele de vârsta a treia, transformându-se practic într-un eveniment de masă la nivel local. „O dată pe saptămână, contra sumei de 10 lei, pensionarii primesc o bere, alune sau altceva, având posibilitatea să danseze şi să asculte muzică timp de 3 ore. Cert este că organizam o dată pe săptămână acest eveniment, iar în prezent am ajuns să facem de trei ori pe săptămână asemenea petreceri”, ne-a declarat Nelu Stoianof. În martie 2012 a fost înfiinţată asociaţia „Prosenior”, dedicată organizării de evenimente pentru persoanele de vârsta a treia, ţinând cont de succesul pe care programul l-a avut printre pensionarii din Galaţi. „Mi se pare o idee excelentă. Vin de fiecare dată la aceste petreceri, pentru că ne fac să uităm de problemele cu care ne confruntăm zilnic, avem ocazia să socializăm şi să dansăm”, susţine Maria Munteanu (67 de ani), una dintre obişnuitele acestor petreceri.Spectacole pe gustul lorLa spectacolele organizate de asociaţia „Prosenior” la restaurantul King au venit până acum artişti cunoscuţi din România, pe listă numărându-se Fuego, Angela Similea, Ovidiu Komornic, Gabriel Dorobanţu şi Teodor Munteanu. Organizatorii nu s-au limitat doar la simple petreceri, organizând baluri, dar şi pelerinaje la mănăstiri şi plecări la mare. Numărul participanţilor la astfel de evenimente vorbeşte de la sine, media fiind de 70 de persoane la fiecare din aceste petreceri, iar numărul lor continuă să crească. Pensionarii se bucură în primul rând că au posibilitatea să se distreze la preţuri modice şi să socializeze cu persoane de vârsta lor, iar petrecerile lor nu au trecut neobservate. „În această perioadă am primit cereri şi de la persoane mai tinere, între 40 şi 60 de ani, care nu sunt pensionari, şi sper ca din ce în ce mai mulţi gălăţeni să ni se alăture”, susţine Nelu Stoianof, organizatorul acestor evenimente. -
Donaţie de echipamente medicale pentru Spitalul Judeţean Galaţi

ArcelorMittal Galaţi continuă să sprijine Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei” Galaţi, donând echipamente medicale de ultimă generaţie, se arată într-un comunicat de presă remis de purtătorul de cuvânt al Combinatului, Dorian Dumitrescu. În comunicat se precizează că unitatea a oferit dotari pentru trei secţii: Anestezie şi Terapie Intensivă, Secţia Chirurgie Plastică – compartimentul Arsuri, precum şi pentru Neurochirurgie, în conformitate cu solicitările specifice ale medicilor. „În actualul context economic continuăm să oferim, în limita posibilităţilor, sprijin sistemului local de sănătate şi suntem încrezători că proiectele noastre vor contribui la creşterea calităţii actului medical. În 2014, ca parte a angajamentului nostru pe termen lung faţă de comunitatea locală, vom continua şi vom dezvolta acest parteneriat. Donaţia este în concordanţă cu programul nostru de responsabilitate socială, axat acum pe domeniile sanitar şi educaţional”, a declarat Bruno Ribo, director general al ArcelorMittal Galaţi. Spitalul a primit patru monitoare de funcţii vitale, destinate Secţiei de Anestezie şi Terapie Intensivă. Secţia Chirurgie Plastică – compartimentul Arsuri a primit un echipament Skin Mesher pentru grefele de piele şi un motor Braun cu acumulator pentru intervenţii chirurgicale specializate. Jumătate din secţie a fost echipată cu aer condiţionat, urmând ca anul viitor întreaga secţie să beneficieze de această facilitate. De asemenea, Secţia de Neurochirurgie a primit o trusă cu instrumentar chirurgical specializat pentru intervenţii neurochirurgicale, precum şi 10 cărucioare rulante. Pentru unele echipamente se vor organiza sesiuni de pregătire a personalului. „Echipamentele donate de ArcelorMittal Galaţi rezolvă unele probleme ale spitalului. Dorim să salutăm decizia Combinatului de a le cumpăra şi a ni le dona. Sperăm că acest parteneriat va continua şi în anul 2014”, a declarat dr. Mihaela Debita, manager al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Galaţi.